Ziarul „Incomod” realizează un interviu cu președintele PNL, Ludovic Orban, „șeful” opoziției din România, prin jurnalista Mihaela Iordache pe data de 26 septembrie 2017 în sediul PNL din Aleea Modrogan, Sector 1, București. Bun !
Îl preiau. Va place celor care vor să se implice în acțiunea politică pentru apărarea valorilor democrației și revenirea României „pe calea dreaptă”.
Reporter: Subiectul „de foc” este scandalul de corupție din cadrul Guvernului, cu Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Viorel Ilie. Cum vi se pare faptul că Guvernul este implicat într-un astfel de scandal? Cum va vota PNL cererea DNA?
Ludovic Orban: La ora actuală există trei miniștri care sunt implicați în anchete de corupție. Pentru doi s-a formulat cerere de urmărire penală, la Senat pentru Viorel Ilie și la Camera Deputaților pentru Rovana Plumb. Biroul Executiv al PNL a decis în unanimitate să votăm la vedere în favoarea cererilor formulate de Justiție. De asemenea, am solicitat public demisia celor trei miniștri, care din momentul în care a început urmărirea penală împotriva lor ar fi trebuit să părăsească funcțiile publice pe care le dețin și i-am solicitat și premierului, în cazul în care nu-și dau demisia miniștrii, să inițieze procedura de demitere. Sigur că nu ne așteptăm la asta din partea PSD, care tinde să devină un grup infracțional, să respecte cutumele firești pentru o societate democratică normală, dar asta nu înseamnă să nu rămânem consecvenți pe decizia noastră de a nu împiedica la nivel politic nicio anchetă penală care vizează un om politic, indiferent ce funcție deține acest om politic.
Reporter: Spunea chiar ieri Robert Negoiță „ce ar trebui să facem, să ne dăm toți demisia?”. Ar trebui să își dea toți demisia?
Ludovic Orban: În cazul miniștrilor, da!
Reporter: Să vorbim și despre statutul PNL. Doriți să aduceți anumite modificări statutului partidului, ce ați dori să schimbați și de ce credeți că a venit momentul pentru aceste schimbări?
Ludovic Orban: Nu sunt schimbări substanțiale, e vorba de eliminarea incompatibilităților dintre funcția de președinte și funcțiile din biroul executiv. Dacă s-ar menține incompatibilitățile, cele mai puternice filiale ar trebui să își schimbe președinții, lucru pe care eu nu pot să-l accept pentru că liderii de filiale cu performanțe trebuie să rămână în fruntea acestor filiale pentru a continua un management performant. Mai sunt câteva modificări care țin mai mult de exercitarea unor drepturi. Până acum, în statut, dacă tu ca membru te adresai Curții de Arbitraj împotriva unei decizii, trebuia să plătești o taxă și vrem să desființăm această taxă care este o formă de restrângere a dreptului la petiție, a dreptului de a te adresa Curții de Arbitraj. Vrem să înființăm funcțiile de secretar zonal, care practic vor lucra împreună cu vicepreședinții regionali pentru a asigura implementarea deciziilor la nivel național.
Reporter: Există zvonuri că anumiți lideri vechi ai PNL deja fac calcule cine să vă ia locul în eventualitatea în care veți fi condamnat și nu veți mai fi președinte PNL. Zvonurile îl indică drept potențial înlocuitor pe Robert Sighiartău și spun că liberalii își doresc un liber mai puțin autoritar.
Ludovic Orban: Acesta nu este un zvon, este un articol apărut într-un site de știri care nu are niciun fundament și care este o invenție totală fără legătură cu realitatea. Iar în ceea ce privește ipoteza menționată, este foarte puțin probabilă, eu sunt achitat de instanța de fond și nu există niciun fel de temei ca lucrurile să indice că acest verdict al instanței de fond extrem de bine argumentat ar putea fi schimbat.
Reporter: Nici nu considerați că poate sunteți prea autoritar cu anumiți membri ai partidului?
Ludovic Orban: Nu pot să dau un răspuns la un articol apărut într-un site de știri, care nici măcar nu este semnat de un jurnalist, ci este un pseudonim care este folosit de redacția site-ului de știri și care sistematic a difuzat și în campania electorală internă a partidului și după alegerea mea numai prostii, numai informații false, din categoria fake news, făcute numai pentru a servi interesele, în special ale PSD-ului.
Reporter: De luni de zile se vorbește despre modificări care se doresc a fi aduse Justiției. Cum vedeți toată această nebunie care a scos oameni în stradă, dar care continuă să fie un subiect la ora actuală?
Ludovic Orban: Sunt categoric împotrivă și ne vom opune cu toate mijloacele legale, constituționale pe care le avem la dispoziție. Sunt cele patru măsuri clare pe care le-am evidențiat încă de la început, care reflectă intenția evidentă a PSD-ului de a distruge independența Justiției și de a subordona politic întregul sistem de Justiție. Darea procedurii de numire a șefilor de Parchete, adică practic lăsarea la latitudinea ministrului Justiției competența de a numi șefi de Parchete, cu care nu suntem de acord, subordonarea Inspecției Judiciare ministrului Justiției, cu care iar nu suntem de acord, adică ministrul Justiției numește șefii de Parchete, după aceea subordonează Inspecția Judiciară, astfel încât să o transforme într-un instrument de intimidare a magistraților onești și a magistraților cu coloană vertebrală. Al treilea punct cu care nu putem fi în niciun caz de acord este eliminarea autonomiei procurorului de caz, pentru că în modificările pe care le-a anunțat ministrul Justiției vor practic să dea dreptul șefilor ierarhici să invalideze o rezoluție a procurorului de caz nu numai pe motive de legalitate, cum era până astăzi, ci și pe motive de temeinicie. Deci PSD pune ce șefi de Parchete dorește, dacă sunt procurori de caz care se leagă de ei, efectuează anchete, o să le invalideze prin șefii de Parchete pe care îi pun, dacă totuși nu sunt cuminți diverși procurori sau judecători și îi mai deranjează or să folosească Inspecția Judiciară pentru a genera cercetări disciplinare împotriva procurorilor sau judecătorilor care îi deranjează și în felul acesta practic ocupă politic toată partea aceasta care, în mod normal, respectând Constituția, este independentă. Independența Justiției este prevăzută în Constituție, garantul independenței Justiției este Consiliul Superior al Magistraturii și așa trebuie să rămână lucrurile. Al patrulea punct cu care nu suntem de acord este crearea unui departament special care să se ocupe de anchetele de corupție care îi vizează pe magistrați. Adică scoaterea de la DNA și înființarea unui departament special în care, cine numește șeful departamentului special?, ca să vezi, tot Ministerul Justiției. Lucrurile sunt atât de evidente, orice om le vede, nu trebuie să ai cultură juridică pentru a-ți da seama că este o tentativă grosolană de încălcare a independenței Justiției și de subordonare politică a puterii judecătorești și a întregului sistem de Justiție, cu care nu putem fi de acord.
Reporter: Chiar recent ați declarat că democrația este încă fragilă. Cine vrea putere absolută, PSD-ul, pe ei îi acuzați?
Ludovic Orban: Sigur, câte instituții nu sunt în mâna lor astăzi? Președenția, BNR-ul, Parchetele, curând or să ocupe și ANRE-ul, aproape toate instituțiile statului sunt controlate astăzi de oamenii PSD-ului și mai ales de oamenii lui Dragnea, ai nucleului dur al PSD-ului din jurul lui Dragnea. Or, chiar este un pericol pentru democrație atunci când instituțiile statului, în loc să funcționeze în beneficiile cetățeanului, funcționează în baza ordinelor date de președintele PSD.
Reporter: Dumneavoastră, atât personal, cât și împreună cu partidul, ce faceți pentru a proteja democrația de mâinile celor care vor această putere?
Ludovic Orban: Vedeți în fiecare zi ce facem, ne opunem, generăm puncte de vedere, inițiem toate formele de apărare pe care le avem la dispoziție, de la sesizarea Avocatului Poporului, prin atacuri la Curtea Constituțională, până la atacarea în contencios a unor acte normative, cum am anunțat ieri că vom ataca în contencios Hotărârea de Guvern 291, care împiedică recalcularea pensiilor pentru cei care au lucrat grupa 1 și grupa 2 de muncă și s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011. Deci toate formele pe care le avem la dispoziție, evident în cadru Constituțional și legal. Suntem oricând gata să ieșim și în stradă pentru a susține democrația, independența Justiției, economia liberă de piață.
Reporter: Mai este PNL o forță? Gurile rele spun că opoziția nu este fermă, că PNL nu ține piept PSD-ului în acest Guvern.
Ludovic Orban: Astea sunt povești. Ce țară ați mai văzut în care media să critice opoziția? Nu există nicăieri, în nicio țară din lumea aceasta, să critice opoziția. Cu atât mai mult atunci când, noi cel puțin, Partidul Național Liberal, ne batem în fiecare zi cu PSD-ul, suntem într-o dispută permanentă, aproape că nu există temă pe care noi să o considerăm un derapaj de la democrație sau o măsură care poate genera efecte nocive împotriva cărora noi să nu luăm poziție. Se încearcă inducerea unei idei că opoziția e slabă. Opoziția e opoziție în orice țară din lume și, normal, nu avem majoritate în Parlament, această majoritate în Parlament a fost constituită în baza votului care a fost dat la 11 decembrie, dar asta nu înseamnă că ne predăm și că nu mai facem nimic. Ne luptăm pe toate fronturile cu partidul de guvernământ.
Reporter: Dacă PNL ar fi la guvernare, care ar fi primele trei mari probleme ale României de care s-au ocupa?
Ludovic Orban: Economia, asta e de bază. Stimularea mediului de afaceri, crearea unui mediu de afaceri prietenos, asigurarea unei fiscalități care să ajute dezvoltarea companiilor și mai ales să atragă investitori privați în România. Dacă economia merge, dacă companiile sunt în dezvoltare, fiecare om are șansa de a trăi mai bine, are oportunități suplimentare în carieră și posibilitatea de a găsi joburi mai bine plătite și de a putea să trăiască mai bine. Doi, reasigurarea echilibrelor economice. La ora actuală toți indicatorii economici, pe toate domeniile, de la deficitul bugetar până la deficitul balanței comerciale, gradul de îndatorare, se duc în cap, o iau razna complet, ăștia distrug toate echilibrele economice. Refacerea echilibrului economic, pentru că altfel orice creștere economică este o creștere care nu este sustenabilă și care nu va fi o creștere economică pe termen lung. Noi ne dorim o creștere sustenabilă pe termen lung și constantă, care să permită îmbunătățirea an de an a vieții românilor. În al treilea rând, o reformă a administrației, care să vizeze mai multe obiective, o administrație mult mai simplă, mai debirocratizată, o simplificare a procedurilor, o administrație prietenoasă cu cetățenii, o administrație în care deciziile să fie luate în baza unor rațiuni economice, sociale, tehnice și nu în baza bunului plac al politicianului care conduce entitatea administrativă.
Reporter: Ați spus o administrație mai simplă, cu proceduri mai simple. Credeți că sunt prea mulți angajați în acest sistem, administrativ?
Ludovic Orban: Da, cu siguranță, nu am niciun fel de dubiu în privința asta și aici, cel puțin PSD-ul, de fiecare dată când a venit la putere a umplut administrația de nepoți, nepoate, fini și piloși care au fost băgați cu forța în administrație și care în mare parte distrug calitatea administrației. Administrația trebuie să se bazeze pe funcționari de carieră, pe oameni care sunt competenți în domeniile pe care le girează, pe oameni care într-adevăr știu și au conștiință și se comportă în baza acestei conștiințe că servesc interesul public și într-adevăr să se comporte ca servanți ai interesului public. E nevoie de o simplificare, în primul rând de la Guvern. Cum să ai un Guvern de 29 de ministere? Media europeană este de 17 ministere. În viziunea noastră, Guvernul ar trebui să aibă, 15, 16, maxim 17 Ministere. Numărul de agenții, de autorități, de oficii, numărul de servicii deconcentrate din teritoriu, este mult prea mare, sunt entități care nu își justifică existența, care pur și simplu și-au găsit singure de lucru și care nu au niciun fel de rațiune de a exista, inclusiv în ceea ce înseamnă administrația locală. Trebuie să ne gândim la o concentrare a localităților, de forme care s-au petrecut în Spania, în Danemarca, în Polonia, cu rezultate excepționale. Aici trebuie pus piciorul în prag și pentru că, uitați, în mediul privat ne confruntăm cu o criză pe piața muncii. Aproape nu există firmă, companie cu care să fii luat legătura, care să nu se plângă de faptul că foarte greu găsește mână de lucru și mai ales mână de lucru calificată. Pentru că aici politicile PSD au distrus învățământul profesional. De 15 ani, numărul de meseriași formați în școlile profesionale, în liceele tehnologice, s-a redus simțitor. La ora actuală dai cu tunul și nu mai găsești meseriași, indiferent în ce domeniu.
Reporter: Cum credeți că ar arăta PSD fără Liviu Dragnea?
Ludovic Orban: Aproape nici n-are importanță cine e președintele PSD. PSD este un partid care este putred în profunzimea sa, indiferent cine este președinte PSD va rămâne același partid al dezinformării, un partid al sărăcirii programate a populației, un partid care nu are nicio responsabilitate față de evoluția normală a unei societăți și a unei economii, este un partid care frânează societatea, este un partid care ține oamenii cu un nivel de educație și de instruire redus, pentru a putea să-i manipuleze și pentru a putea să-i transforme în alegători captivi.
Reporter: Dar dacă Dragnea și-ar ceda locul, din cauza problemelor penale, sau din orice alt motiv, cine credeți că ar putea deveni noul lider al social-democraților?
Ludovic Orban: Nu mă interesează. PSD, indiferent cine a fost președinte, de la Iliescu încoace, Ponta, Dragnea astăzi a avut același comportament nedemocratic, a avut aceeași atitudine de încercare de a subordona toate instituțiile statului. Năstase nu a fost la fel? În perioada lui Năstase era controlat aproape totul de PSD. Ponta nu a inventat Ordonanța 55 pentru migrația primarilor? Și câte și mai câte nenorociri au făcut. PSD este un pericol pentru democrație, indiferent cine conduce PSD.
Reporter: Referitor la cazul lui Sebastian Ghiță, cum vi se pare faptul că statul român nu reușește să aducă în țară o persoană arestată preventiv în lipsă, care dă declarații prin videoconferințe, dar nu vine în fața instanței să se apere, așa cum ar trebui, ci se apară pe Skype?
Ludovic Orban: Nu înțeleg această situație. Mi-e foarte greu să înțeleg cum e posibil ca un om care a fost localizat să nu poată fi adus în țară. Probabil sunt mulți care nu își doresc să fie adus în țară.
Reporter: Credeți că este protejat, atât aici, cât și în Serbia?
Ludovic Orban: Probabil dacă Ghiță ar fi adus în țară și ar începe să vorbească ar avea foarte multe de spus despre foarte mulți oameni importanți din România. Din cauza asta, toți cei care se simt cu musca pe căciulă probabil fac tot ce pot ca să tergiverseze procedurile de aducere în țară.
Reporter: Nu este și acesta un afront la democrație, la Justiție?
Ludovic Orban: Este un semn de slăbiciune a instituțiilor statului, cum am spus-o, și cu siguranță există complicitate din partea multor oameni aflați în funcții importante și care practic fac tot ce pot ca Ghiță să nu fie adus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.