vineri, 8 septembrie 2017

Politica maghiară a „pumnului în gură”


Nu au trecut multe zile, nu s-au spus multe vorbe încă și deja se confirmă oficial că Budapesta a ales „calea”. Practică față de statele vecine politica „pumnului în gură”. Șantajul politic îl intervenția grosolană în treburile interne. În România, Budapesta are sprijinul direct, anti-România, al UDMR și a altor formațiuni maghiare mai mici. Kelemen Hunor tocmai a reclamat presei că politicienii români folosesc în disputele lor „cartea maghiară”. Ei bine, se confirmă că această „carte maghiară” este „cuiul lui Pepelea” de care Budapesta se folosește permanent fără nici o jenă.

AgerpresUngaria își suspendă sprijinul pentru aderarea României și Croației la OCDE, anunță MAE ungar

Obiectivul strategic al României de a fi primită ca membru cu drepturi depline în Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică (OCDE), organizație care cuprinde națiunile dezvoltate și care acceptă principiile democrației reprezentative și economia de piață liberă a fost blocat. Ungaria a comunicat la Consiliul OCDE, care urmează să se desfășoare la Paris, intenția de a nu sprijini intrarea României și Croației în această organizație ! Oficial, fără prea multe mofturi.

România „are vina” că o instanță de judecată a decis că un liceu teologic catolic cu predare în limba maghiară a fost înființat cu încălcarea legii. Măsura normală ar fi ca inițiatorii să parcurgă calea legală. Inițiatorii maghiari nu vor. Interesele lor sunt de a sprijini aceste forme de agresiune politică internațională ale Ungariei asupra României. Pentru că este vorba despre catolicii maghiari, nu este rău să aduc în discuție și renunțarea la vizita în România a Papei Francisc ca urmare a intervențiilor guvernului de la Budapesta !

Croația are vina că se află într-o dispută cu privire la o investiție în Croația a societății ungare MOL !

Lumea nu știe dar Ungaria s-a hotărât să profite în stil rusesc de poziția geografică și să blocheze dezvoltarea statelor vecine care, pentru a avea contacte cu celelalte state membre ale UE, trebuie să treacă prin Ungaria. În Ungaria se blochează totul. Tot ce vine din România. De la drumuri la infrastructura energetică. Iar la frontiera cu România, pe motiv de „Schengen”, maghiarii verifică românii de parcă ar veni dintr-o țară terță și nu dintr-o țară membră a UE. Bănuiesc că și croații pățesc la fel. Dar croații au o ieșire prin Slovenia. Noi am avea una prin Bulgaria dacă nu cumva și aceștia vor apela la modelul Ungar.

Prim-ministrul Tudose nu credea, ieri, că Ungaria va comite actul inamicabil. Considera că MAE a exagerat cu comunicatul în care și-a exprimat surprinderea față de intenția guvernului ungar. Ei bine, cei de la MAE cunosc foarte bine vecinul de la vest. Tudose este cam aerian. Sunt curios ce decizie va lua Guvernul României ! De asemenea, sunt curios ce va decide președintele Klaus Iohannis.

Nu cred că România va sta cu mâinile în sân. Este cel mai agresiv atac „colegial” din partea Ungariei în ultima perioadă de timp. Este o formă de agresiune internațională. În condițiile în care OCDE va discuta aderarea Argentinei, Ungaria blochează aderarea la OCDE a două state membre ale Uniunii Europene ! De fapt, blochează oportunitățile de investiții ale fondurilor care operează doar în statele membre ale OCDE ! Cele mai mari fonduri de investiții din lume !

Pe lângă Argentina, se va discuta aderarea Bulgariei la OCDE ! Vecina Bulgaria ! Ce înțelegeri ascunse or fi aici ? Mai ales că prim-ministrul Borisov a semnat cu Tsipras o înțelegere privind un coridor feroviar care se va opri la Ruse ! Și da, a dat de înțeles că, probabil, într-un viitor oarecare, „coridorul” ar putea trece Dunărea în România ! De o parte Ungaria care blochează România la vest, de partea astalaltă Bulgaria care blochează la sud. Ceva pute aici !

Mârșăvia Ungariei este dublată de apendicele UDMR, prin Kelemen Hunor care reclamă că partidele politice românești folosesc „cartea maghiară” când au diferende. Ei bine, când ai o prelungire a colaborării parlamentare între PSD + ALDE și UDMR, când PSD își dă acordul pentru maghiarizarea a încă aproape 300 de localități din România, „cartea maghiară” devine cumplit de scumpă !

De la Revoluție încoace producem „creere” pentru Ungaria asigurând an de an promoții de liceeni, meseriași și absolvenți de studii superioare care nu cunosc limba română la specificul domeniilor în care s-au pregătit. Cum este și normal, ei vor căuta să își caute viitorul în țara a cărei limbă o cunosc. Nu au nici o vină ei, tinerii. Vinovați sunt alții, unii care de 27 de ani „fac afaceri” cu UDMR pe spinarea etnicilor maghiari din România în favoarea Ungariei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.