Voi pune declarațiile celor trei în fața jurnaliștilor, la interogatoriul condus de jurnaliștii aflați la conferința de presă. Sunt foarte importante. Aflăm de ce au făcut pasul către PNL atât Ionel Dancă cât și Violeta Alexandru. Vom înțelege ce are de gând să facă președintele Ludovic Orban. Avem posibilitatea să observăm o continuitate a politicilor anterioare din PNL pentru atragerea societății civile către acțiunea politică și oferta PNL de a sprijini acest demers în mod calificat, singurul partid de pe scena politică care poate opune coaliției PSD-ALDE-UDMR o altă viziune politică, una conformă cu principiile unei democrații în care statul de drept este principalul pilon. PNL este singurul partid care are vocația de a guverna altfel decât guvernează actuala coaliție PSD-ALDE-UDMR. Mai mult, este singurul partid care impune interesul național intereselor de grup, indiferent de sfera în care aceste grupuri se manifestă: economice, sociale, etnice etc.
„Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL
Președintele PNL, Ludovic Orban: De asemenea, dați-mi voie să vă prezint două decizii luate de Biroul Executiv. Biroul Executiv al Partidului Național Liberal a decis în unanimitate desemnarea în calitate de purtător de cuvânt al Partidului Național Liberal și de coordonator al Departamentului de Comunicare al Partidului Național Liberal a domnului Ionel Dancă, prezent alături de mine, care va sta la dispoziția dumneavoastră pentru orice fel de răspunsuri la întrebările pe care i le veți pune, de asemenea am decis ca doamna ministru Violeta Alexandru să fie consilierul meu personal pentru bună guvernare, care presupune extrem de multe lucruri, în care doamna Violeta Alexandru are expertiză și are o experiență vastă. De asemenea Violeta Alexandru vă va sta la dispoziție cu răspunsuri la întrebări. Dacă aveți întrebări pentru mine?
Jurnalist: Ați cooptat în staff-ul PNL doi foști colaboratori ai fostului premier Dacian Cioloș, putem să interpretăm asta ca un semnal de deschidere și către fostul premier?
Președintele PNL, Ludovic Orban: Practic am luat decizia de a-l numi ca purtător de cuvânt pe Ionel Dancă și ca și consilier al Președintelui PNL pe Violeta Alexandru, pentru că sunt doi oameni pe care îi cunosc, cu care am colaborat, oameni cu colană vertebrală, oameni integrii, oameni profesioniști, care de-a lungul carierei lor, fie că a fost o carieră publică sau în ONG-uri sau în media, au avut o carieră de succes care au arătat seriozitate, performanță și competență în derularea lor.
Jurnalist: Domnule Dancă, este o premieră, avem un purtător de cuvânt care nu este membru de partid, ce vă propuneți în această postură?
Ionel Dancă: Vreau să mulțumesc în primul rând domnului Președinte, domnul Ludovic Orban pentru propunerea făcută, care evident mă onorează. Într-adevăr nu am mai fost membru de partid până în prezent. Este prima mea implicare politică și așa cum mi-am dorit dintotdeauna, atunci când m-am gândit că voi face acest pas, mi-am dorit să îl fac către PNL și dacă mi-ar fi propus cineva să fiu purtător de cuvânt al unui partid politic dintotdeauna mi-ar fi plăcut ca această poziție să mi-o asum la Partidul Național Liberal. Pentru acest lucru îi mulțumesc domnului Ludovic Orban pentru propunerea făcută. Voi depune adeziunea în Partidul Național Liberal în aceste zile și cred că dacă ne dorim cu toții un altfel de politică și un altfel de guvernare cred că oamenii cinstiți, integrii, profesioniști, competenți trebuie să intre în politică. Numai de pe margine nu se pot face foarte multe lucruri, experiența de anul trecut în cadrul Guvernului Cioloș mi-a demonstrat că se poate guverna cu oameni competenți, profesioniști și integrii și asta m-a determinat să accept provocare făcută de domnul Ludovic Orban și să intru în politică.
Jurnalist: Ce v-a determinat să ieșiți din Platforma România 100? Este această intrare în politică și un reproș că Dacian Cioloș nu face un pas concret pentru intrarea în politică.
Ionel Dancă: Nu am ieșit din Platforma România 100, sunt unul dintre inițiatorii platformei, activez în cadrul grupului de economie și antreprenoriat din cadrul Platformei România 100. Cred că simpla mea prezență aici arată că cele două forme de manifestare sunt convergente, nu divergente, eu cred că resursa disponibilă din cadrul Platformei România 100 este o resursă valoroasă pentru partidele care doresc să construiască o alternativă credibilă și care doresc să construiască speranța într-un altfel de guvernare.
Jurnalist: Aș rămâne puțin, domnule Orban, la platforma România 100 și v-aș întreba dacă poate fi începutul unei regândiri a relației cu Dacian Cioloș, în sensul unei colaborări la alegerile europarlamentare?
Președintele PNL, Ludovic Orban: V-am spus din capul locului că obiectivul meu este să întăresc Partidul Național Liberal iar procesul de întărire a Partidului Național Liberal să aibă la bază ridicarea valorilor din interiorul Partidului Național Liberal și atragerea spre Partidul Național Liberal a unor persoane, a unor personalități cu competențe certe în anumite domenii, cu coloană vertebrală, morali, integrii, care să aibă capacitatea să contribuie la îmbunătățirea soluțiilor pe care le prezintă Partidul Național Liberal pentru rezolvarea problemelor cetățenilor români.
Încă nu s-a discutat nimic legat de această temă dar știți foarte bine că de-a lugul timpului, între Partidul Național Liberal și nu numai Dacian Cioloș, și alți oameni care au colaborat cu Dacian Cioloș, a existat o relație de convergență, de colaborare.
Jurnalist: Spuneați la un moment dat că Dacian Ciloș ar fi chiar un candidat bun, vă mențineți părerea?
Președintele PNL, Ludovic Orban: Nu mă mai întrebați! Astăzi, Biroul Executiv al Partidului Național Liberal a decis desemnarea domnului Ionel Dancă în calitate de purtător de cuvânt al partidului și mă bucur pentru faptul că Violeta Alexandru, cu o experiență vastă în ceea ce privește societatea civilă, a fost director executiv la Pro Democrația a fost la Institutul pentru Politici Publice unde deasemenea a girat funcții de conducere, a fost implicată practic în imbunătățirea foarte multor parametrii ai guvernării, de cele mai multe ori de pe poziții de organizații neguvernamentale dar și de pe poziția de ministru în guvernul Cioloș, a acceptat să-mi fie consilier, lucru care mă onorează și care, cu siguranță va avea efecte extrem de favorabile asupra viziunii Partidului Național Liberal, asupra relației cu societatea, cu grupurile active din societatea civilă și deasemenea asupra bunei guvernanțe.
Jurnalist: Deci în afară de o întărire internă vorbim cumva și de deschiderea ușilor pentru persoane din zona societății civile care ar dori să intre în politică?
Președintele PNL, Ludovic Orban: Cu siguranță! Doamna Violeta Alexandru, de altfel și pregătește un proiect pe care deja îl poate prefigura, care este un proiect de deschidere a Partidului Național Liberal către societate și chiar o invit pe dânsa să vă spună câteva cuvinte.
Violeta Alexandru – Este vorba despre un document pe care îl vedem făcut într-o manieră participativă, îl vedem făcut dialogând cu lideri ai societății civile, cu oameni din mediul academic. Este vorba despre un document care va da semnalul cum că Partidul Național Liberal își dorește să comunice puțin mai strâns, natural, mergând în sânul comunităților și preluând de aici o serie de probleme pe care să le transpună în politici publice.
Rolul meu va fi mai puțin acela de comunicator formal dar am o misiune pe care țin să o îndeplinesc, anume aceea de a recepta doleanțele oamenilor vis-a-vis de dreapta și de ceea ce poate face dreapta ca soluție la problemele lor și pe de altă parte, să fiu parte a echipei decizionale care întoarce către comunitate propuneri de politică publică la care vom invita societatea să contribuie cu sugestii, cu critici, cu tot ceea ce apreciază necesar. În esență, rolul meu, și cred că experiența mea atât guvernamentală cât și neguvernamentală, practic toată viața mea profesională dedicată acestui principiu al dialogului și a relației dintre politică, guvernare și cetățean, să devină un mod de a funcționa pentru toate partidele care își doresc să răspundă nevoilor oamenilor și în mod special vom da acest semnal in exterior după ce noi, în interior, în Partidul Național Liberal, vom avea și câteva acțiuni concrete prin care să probăm acest lucru.
Documentul despre care domnul președinte vorbește va fi făcut, vă spuneam, într-o manieră de dialog și de colaborare. Nu va fi un document prefabricat și pus pe masă în fața celor pe care contăm, și anume segmentele active din societate, ci va fi un parcurs, va fi un drum pe care vom invita pe acești lideri să-l parcurgem împreună pentru că ceea ce se întâmplă în Parlament cu reprezentanții noștri și în toate palierele deciziționale locale, să fie așa cum oamenii așteaptă, sau cât mai mult din ceea ce oamenii așteaptă de la noi și repet, să lăsăm faptele și să lăsăm ceea ce eu am de gând să fac ca și acțiuni concrete, să vorbească. Sunt un om de acțiune și voi încerca să și arăt concret acest lucru. Se poate în Partidul Național Liberal și în echipa pe care o propune domnul președinte!
Îi mulțumesc frumos pentru încredere și rezultatele vor vorbi!
Ionel Dancă: Domnule președinte, dacă îmi permiteți, aș mai avea o adaugire de făcut la întrebările anterioare. Eu cred că, și acesta este de altfel unul dintre motivele pentru care am venit în echipa Partidului Național Liberal, eu cred că adversarul nu este pe partea dreaptă a scenei politice, eu cred că adversarul este în ceea ce înseamnă coaliția de guvernare PSD-ALDE. Acolo este adversarul intereselor României în acest moment și cred că trebuie întărit mesajul de opoziție. Eu cred că Partidul Național Liberal este și trebuie să fie principala voce care să se opună demersurilor distructive ale coaliției PSD-ALDE atât în economie cât și în justiție.
Ori numai în domeniul economic, unde sper să contribui la întărirea mesajului Partidului Național Liberal, în domeniul economic vedem că acțiunile guvernului sunt absolut haotice, distructive, disperate, toate din dorința de a acoperi niște promisiuni electorale populiste, care s-au dovedit mincinoase. Acest Guvern, cel puțin în materie economică trebuie să recunoască că a mințit populația. Au câștigat alegerile într-un mod fraudulos prin această minciună și și-a pierdut legitimitatea de a guverna această țară. Onest din partea lor ar fi să spună: Am greșit, să ne dăm demisia, să lăsăm țara să fie guvernată altfel!
Nu o vor face, evident, și vor continua aceste măsuri haotice cel puțin în domeniul economic. Și vreau să punctez ultimele măsuri anunțate de guvernul Tudose, cele legate de transferul contribuțiilor sociale așa cum am mai avut ocazia să spun public și cred că am fost primul care, în spațiul public am afirmat că acest transfer al contribuțiilor sociale nu face decât să ascundă cea mai mare minciună a programului de guvernare PSD-ALDE, respectiv faptul că nu vor crește salariile în sectorul public cu douăzeci și cinci la sută, așa cum au promis prin Legea Salarizării Unitare.
Va fi o creștere neseminificativă care va fi erodată de scumpiri, de inflație de creșterea ratelor la bancă, a tarifelor la energie și la gaze naturale. Vorbim de măsura reducerii impozitului de la șaisprezece la sută la zece la sută, care va pune în mare dificultate autoritățile locale, deși este o măsură care ar fi benefică economiei și Partidul Național Liberal întotdeauna va susține reducerea fiscalității. La modul în care este ea implementată de actualul guvern, va duce la falimentul a numeroase autorități publice-locale anul viitor pentru că le va reduce practic sursa de finanțare din cota care le revine din impozitul pe venit.
Vorbim de o altă măsură aberantă, impozitul pe cifra de afaceri. Deja am văzut luari de poziție din partea asociației oamenilor de afaceri care spun clar că această măsură avantajează doar pe unii și trebuie să ai o marjă de câștig de peste șapte la sută ca să devină avantajos un astfel de sistem. Dar cu siguranța că atunci când impozitul pe cifra de afaceri nu este o opțiune, nu putem vorbi de o facilitate ci de o penalitate.
Cu alte cuvinte, acest Guvern continuă să trateze toți antreprenorii și contribuabilii din această țară ca pe niște evazioniști, ca pe niște hoți. Asta este de fapt ceea ce face acest Guvern.
Și o ultimă măsură la care aș vrea să fac referire și pe care acest Guvern dorește să o implementeze. Vorbim despre, pur și simplu, furtul din banii cetățenilor din Pilonul doi de pensii. Practic nu au nici o limită și sacrifică dreptul la o pensie decentă a generațiilor tinere actuale pentru acoperirea majorării punctului de pensie al bunicilor acestora.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.