duminică, 19 noiembrie 2017

Sunt semnale că parlamentari ai PSD vor vota moțiunea de cenzură

Deputatul PNL Adrian Oros a declarat într-o conferință de presă următoarele:

PNL a depus vineri moțiunea de cenzură al cărei text se va citi luni în Parlament, după care se va stabili data când va avea loc votul. Am depus acum moțiunea pentru că, de 3-4 luni, guvernarea nu are legitimitate, a câștigat pe promisiuni mincinoase care nu pot fi onorate. Preocupările principale ale Guvernului sunt de a acoperi prin șmecherii fiscale o parte din promisounile electorale și de a reforma justiția, astfel încât unii lideri ai coaliției PSD—ALDE să scape de dosarele penale. Avem semnale că moțiunea de cenzură va fi votată și de o parte din parlamentarii PSD care au curajul să ridice capul și vor vota alături de noi. În mod individual s-au purtat discuții cu parlamentari ai PSD care sunt nemulțumiți de Liviu Dragnea și care își dau seama că partidul are o problemă de imagine din cauza problemelor penale ale lui Dragnea”.

Este o veste bună. Confirmă unele speranțe că PSD are în interior o parte bună, din punctul de vedere al calității oamenilor. Este foarte bine că acești oameni există. PNL are nevoie de un adversar politic credibil, cu o altă viziune asupra conducerii treburilor țării, o alternativă la ideologia conservator-liberală tradițională a PNL. România are nevoie de social-democrație, una de factură europeană și nu una de factură răsăriteană sau sud-americană.

Deputatul Adrian Oras a confirmat și programul zilei de mâine la Cluj. La ora 18.00, când se va citi textul moțiunii în Parlament, o sinteză va fi citită membrilor și simpatizanților PNL din Cluj în fața Prefecturii Cluj dar și a altor spectatori, membri ai societății civile și chiar a unor membri ai altor partide dacă vor să fie prezenți și să cunoască ce anume contestă liberalii în Parlament.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.