Un coleg de-al meu mi-a spus că a așteptat cu bucurie să vadă câteva fețe ale liderilor PSD după acest eșec lamentabil al PSD-ului, în urma tentativei de confiscare, de furt a inițiativei cetățenești semnate de trei milioane de români pentru modificarea Constituției în sensul definirii familiei ca și căsătorie între bărbat și femeie. Probabil, Dragnea a fugit cu elicopterul sau se pitește prin catacombele din sediul PSD sau prin boscheții din curtea PSD pentru că nu l-a mai văzut nimeni la față.
Din nefericire, atunci când toată lumea a înțeles că suntem în fața unei moțiuni de cenzură veritabile, inițiate de cetățenii români împotriva PSD și împotriva guvernării PSD-ALDE, s-au trezit câțiva colegi de-ai mei, să facă niște postări neinspirate, lipsite de originalitate, după modelul copy-paste, care nu au făcut altceva decât să avantajeze PSD, să mute atenția de la eșecul dezastruos al implicării PSD în acest referendum și să creeze o falsă problemă care nu există în PNL.
În ceea ce privește poziția PNL, ea este foarte bine-cunoscută și a fost adoptată și susținută sistematic de luni de zile înainte de referendum. Conducerea PNL a lăsat deplină libertate membrilor PNL de a se poziționa așa cum le dictează propria conștiință, convingerile, principiile și valorile în care cred. Nimeni nu a fost împiedicat să-și exprime punctul de vedere, indiferent dacă s-a manifestat în favoarea familiei, dacă s-a manifestat împotriva referendumului, fie mergând la vot și votând contra inițiativei de revizuire, fie alegând sa nu se ducă la vot.
Ca atare, nu înțeleg aceste poziții și mi se par complet rupte de realitate, inoportune și sincer să vă spun, m-aș fi așteptat ca acești colegi ai mei care au o activitate destul de importantă în PNL să se suie cu bocancii pe PSD, să atace PSD-ul pentru confiscarea referendumului, pentru eșecul lamentabil, să fie alături de noi în ofensiva pe toate fronturile pe care o ducem împotriva PSD. Sper că își vor reveni, că a fost doar o postare neinspirată sub imboldul unei emoții provocate de rezultatul referendumului și că vor veni alături de noi.
În ceea ce mă privește, le-am comunicat colegilor mei din BEX, așa cum comunic public, următoarele lucruri:
Președintele PNL este garantul respectării statutului PNL și este persoana din PNL care are cea mai mare răspundere în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor partidului și mai ales în vederea pregătirii PNL pentru câștigarea alegerilor.
Începând de astăzi, PNL intră în linie dreaptă pentru pregătirea alegerilor. Ne așteaptă doi ani electorali decisivi pentru România în care vom avea patru alegeri la un interval de aproximativ șase luni, alegerile europarlamentare, alegerile prezidențiale, alegerile locale și alegerile parlamentare. România și soarta României va depinde în cea mai mare măsură de capacitatea PNL de a învinge PSD-ul, de a reuși o performanță electorală conformă cu susținerea de care se bucură PNL și cu capacitatea de a genera o viziune de dezvoltare a României și de a oferi cele mai bune soluții pentru readucerea României pe drumul cel bun.
( Asta înseamnă cu nu veți mai tolera nici o abatere de la disciplina de partid? )
I-am anunțat pe colegii mei că începând de astăzi, orice atac din interiorul PNL împotriva PNL riscă să producă consecințe extrem de negative asupra percepției publice a PNL care vor fi mult mai greu de îndreptat pentru că ne așteaptă alegerile. Orice atac care vine din interiorul partidului este un atac care duce la consecințe negative pentru percepția publică a PNL și riscă să înrăutățească performanțele partidului.
Chiar dacă în interiorul partidului sunt omul care am acordat libertate de exprimare deplină fiecărui membru al partidului, ca președinte al partidului sunt omul care sunt deschis de dimineață până seară comunicării directe cu membrii PNL, indiferent dacă au sau nu funcții și indiferent ce funcții au la nivel național și la nivel județean.
Nu voi mai accepta niciun atac din interiorul partidului împotriva PNL, împotriva deciziilor PNL și împotriva conducerii PNL. Avem un statut pe care îl voi aplica în integralitate după litera și spiritul său.
( Dar despre atacurile deja exprimate, pentru că ați amânat luarea unei decizii prin vot, la cererea colegilor de a fi sancționați...)
Este o nouă formă prin care îmi arăt deschiderea.
(Puteți spune că i-ați iertat?)
Nu pot sa zic că i-am iertat. Niciun membru al PNL nu-i va ierta pentru ceea ce au făcut ieri, pentru că au mutat atenția de la eșecul zdrobitor al partidului de guvernământ în acest referendum spre o falsă problemă in interiorul PNL, fără să aibă vreo legătură cu adevărul PNL, cu conduita și cu deciziile conducerii PNL.
Să fabrici fake-news pe care să le transmiți în copy- paste, într-un mod premeditat, pentru că există o premeditare clară, pentru că există un text care a fost preluat de mai mulți colegi, reflectă în sine o cunoaștere foarte clară a faptului că faci rău PNL. Cu toate astea, voi trece astăzi peste această acțiune total neinspirată și dăunătoare partidului dar, repet, începând de astăzi voi aplica statutul PNL.
(Aceste manifestări, în momentul de față, sunt o manifestare a luptei pentru un loc eligibil pe listele europarlamentare?)
Sub nici o formă! Sunt două persoane care și-au depus candidatura. Să ieși cu un asemenea mesaj, păi cine o să-i mai voteze in BPN ca și candidați?
Chiar dacă aș încerca eu să susțin un candidat, vă dați seama, la atmosfera care a fost creată în partid, n-o să-i mai voteze nimeni.
( Asta înseamnă că nu vor mai avea nicio șansă să ocupe un loc pe liste?)
Asta nu depinde de mine. Eu voi aplica criteriile stabilite, procedura stabilită în hotărârea Consiliului Național.
( Domnule Orban, vă rugăm să ne răspundeți! A fost doar o amânare a acestei discuții pe cei care au încălcat statutul?)
Nu! Așa cum legea se aplică numai de la intrarea în vigoare și nu produce efecte retroactive, această declarație a mea este un semnal pe care îl dau tuturor colegilor din partid.
( I-ați invitat pe cei în acuză la o discuție aici, în BEX tocmai pentru a afla mai clar motivele pentru care au făcut acest lucru?)
Era cam dificil să-i invit la o discuție în BEX pentru că nici unul nu este membru al BEX. Au preferat ca in timpul BEX să vorbească pe diferite canale media, să-și exprime un punct de vedere care, repet, nu are nicio legătură cu realitatea politică și cu adevărul deciziilor și acțiunilor din PNL.
(Astăzi dl. Președinte al Camerei Deputaților, dl. Liviu Dragnea și-a delegat atribuțiile către un coleg de partid, către dl. Iordache, credeți că se poate ascunde ceva în spatele acestei decizii? Au existat speculații)
Există probabil o cauză dar nu este prima dată când Liviu Dragnea deleagă aceste atribuții, fie din lașitate, fie din fuga de răspundere, fie din niște interese personale. Oricum, Liviu Dragnea își exercită funcția de președinte al Camerei în interes personal și nu mai are nicio legătură cu reprezentarea Camerei Deputaților în plan internațional. El nu are nici un fel de diplomație parlamentară și este persona non grata pentru toți șefii de Parlamente de la nivelul Uniunii Europene.
( Doana Scântei a spus că își dorește dialog pentru că nu mai există dialog în interiorul PNL. Aveți probleme de comunicare?)
Dialog...întrebați-o pe dna. Scântei când a vorbit ultima dată cu mine.
( Apropo de declarația doamnei Scântei și a domnului Bușoi, sunt liberali care spun că ar fi dispuși să susțină o lege a parteneriatului civil.)
Încă nu am purtat o discuție în interiorul PNL.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.