Bună ziua,
Astăzi am înaintat o scrisoare premierului Vasilica Viorica Dăncilă, din partea Biroului Executiv al Partidului Național Liberal. O scrisoare prin care i-am solicitat ca în decurs de maxim două zile, să trimită către Comisia Europeană solicitarea de includere în bugetul Uniunii Europene pe anul 2019 a sumei necesare pentru plata de la bugetul Uniunii Europene a despăgubirilor pentru cetățenii români care au fost afectați de pesta porcina africană, respectiv către cetățenii ale căror ferme sau gospodării au fost afectate de pesta porcină africană, pentru a putea beneficia de despăgubiri și de ajutorul financiar pentru toate celelalte proceduri care pot fi finanțate din bugetul Uniunii Europene.
Readuc aminte că acest Guvern nu numai că nu a formulat nicio solicitare de ajutor din partea Uniunii Europene pentru aceste despăgubiri, dar prin intermediul ministrului de Finanțe, în cadrul Consiliului Uniunii Europene ECOFIN, a aprobat propunerea de buget pe 2019, fără ca această propunere de buget să cuprindă vreo sumă de bani alocate pentru despăgubirile către cetățenii români.
După cum se știe, la propunerea europarlamentarului PNL Siegfried Mureșan, cu sprijinul grupului PPE, Parlamentul European a aprobat în propunerea susținută de Parlamentul European a bugetului pe 2019, alocarea sumei de 50 de milioane de euro, pentru plata despăgubirilor cetățenilor români afectați de consecințele pestei porcine.
Din păcate, în cadru Mecanismului de Codecizie, la negocierile în care au avut loc între reprezentanții Parlamentului European, reprezentanții Comisiei Europene și a Consiliului Uniunii Europene ECOFIN, nu s-a adoptat forma de buget și s-a reluat procedura de adoptare a bugetului Uniunii Europene pentru anul 2019.
Este imperios necesar ca într-un timp cât mai scurt Guvernul României să formuleze această cerere pentru includerea în bugetul Uniunii Europene a sumelor necesare pentru plata despăgubirilor. Termenul la care Comisia Europeană va dezbate și cel mai probabil va adopta noua propunere de buget pentru a demara procedura de adoptare a bugetului pe 2019, este 30 noiembrie. Repet, este imperios necesar ca Guvernul României să formuleze această cerere, pentru că deja la nivelul Parlamentului European există susținerea din partea Parlamentului European în cadrul Mecanismului de Codecizie. Pentru adoptarea în cadrul bugetului a prevederilor de sume necesare pentru plata despăguburilor este important ca și Comisia Europenă și mai ales Consiliul Uniunii Europene pe finanțe, să susțină la cererea Guvernului României alocarea acestor bani.
A doua decizie pe care am luat-o astăzi în Biroul Executiv este aceea de a mandata liderii grupurilor parlamentare ai Partidului Național Liberal, respectiv domnul Florin Cîțu, liderul PNL de la Senat și Raluca Turcan, liderul PNL de la Cameră, ca la prima reuniune a Birourilor permanente reunite să includă pe ordinea de zi, să susțină adoptarea cererii PNL, prin care Parlamentul României să solicite asistență din partea experților Comisiei Europene și a experților Comisiei de la Veneția, pentru elaborarea modificărilor la Legile justiției, la Codul penal și la Codul de procedură penală, în conformitate cu recomandările formulate atât în rapoartele Comisiei de la Veneția, cât și în raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, cât și recomandările formulate de Parlamentul European în cadrul rezoluției adoptate în Parlamentul European.
A treia decizie pe care am luat-o astăzi este decizia legată de demararea campaniei “ PNL aduce gazul românesc în casele românilor”. Am stabilit practic desfășurarea acestei campanii. Am stabilit localitățile în care vom face campanie pentru a susține înființarea distribuțiilor de gaz natural și conectarea la magistralele de gaz natural. De asemenea, corecta informare a cetățenilor din fiecare localitate care nu este conectată la rețeaua de gaz să susțină proiectul nostru. De asemenea, am mandatat grupurile de consilieri locali din toate aceste localități să inițieze proiecte de hotărâri în vederea demarării studiilor de fezabilitate, astfel încât la momentul la care încep să intre bani în bugetul României, în urma demarării exploatării gazelor naturale de la Marea Neagră, să se poată începe un plan național de racordare a localităților și a cetățenilor români la gazul natural.
Reamintesc că, deși România este printer țările cu cele mai mari surse de gaz natural din Uniunea Europeană, România are cel mai mic procent din populație racordat rețeaua de gaz. Doar 36% dintre cetățenii români sunt racordați la rețeaua de gaz. Din 2012, de când PSD a revenit la putere, nicio localitate nu a mai fost practic conectata la rețeaua de gaz, nu s-a mai înființat nicio distribuție, pentru că PSD a interzis autorităților locale să se implice în realizarea acestor înființări de distribuție.
La solicitarea Partidului Național Liberal au fost modificate două legi importante. Legea energiei electrice și a gazului natural, prin care autoritățile locale au redobândit competența de înființare a distribuțiilor de gaz natural, fie la serviciul public local, fie prin intermediul concesiunii de lucrări publice. De asemenea, am prevăzut la Legea offshore ca banii încasați din taxele și redevențele care sunt surse de venit la bugetul de stat din momentul începerii exploatării, o parte importantă să fie destinată finanțării acestor proiecte de investiții, de înființare de distribuții de gaz pe raza localităților si de conectare la magistralele de gaz natural.
De asemenea, astăzi am repetat solicitarea către grupurile parlamentare PNL, de convocare a lui Dăncilă la Camera Deputaților și a lui Rovana Plumb la Senat, în cadrul procedurii „Ora Guvernului”. Proceduri care sunt prevăzute în regulamentul Camerei Deputaților și în regulamentul Senatului, pentru că deși de la începutul sesiunii parlamentare o convocăm pe Dăncilă la Camera Deputaților, Dăncilă a fugit ca dracul de tămâie de a se prezenta în fața Parlamentului.
De asemenea, în cadrul reuniunii de astăzi a Biroului permanent al Senatului, majoritatea a refuzat convocarea ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în cadrul procedurii „Ora Guvernului”, încălcâcând flagrant regulamentul. Este o problem extreme de gravă pentru România situația dezastroasă din domeniul fondurilor europene și este absolut necesar ca ministrul Fondurilor Europene să se prezinte în fața Parlamentului, să arate care este planul pentru a repara măcar pe ultimii doi ani de zile deficitul grav de absorbție a fondurilor europene.
Readuc aminte că ne apropiem de finalul celui de-al cincilea an din cei șapte ani ai exercițiului financiar multianual 2014-2020, și că România nu a fost capabilă până astăzi să absorbe decât puțin peste 16% din cele peste 40 de miliarde de euro, pe care le poate accesa din fondurile europene dedicate României.
Riscăm să pierdem miliarde și miliarde de euro care în loc să se ducă pentru dezvoltarea economic, pentru dezvoltarea infrastructurii , pentru reabilitarea termică a clădirilor, pentru finanțarea dezvoltării proiectelor companiilor private și pentru toate celelalte categorii de finanțări, riscăm să pierdem acești bani și românii să fie privați de aceste resurse absolute fundamentale pentru dezvoltarea României din cauza relei voințe și a incompetenței a celor care conduc România astăzi.
(Ați mai avut o decizie astăzi legat de prezența propriilor parlamentari în perioada 5-20..)
Da. Am luat decizia de a sista orice fel de deplasare externă pentru toți parlamentarii Partidului Național Liberal în perioada 5-20 decembrie.
(Motivele?)
Procedurile importante care urmează să se deruleze. Moțiunea de cenzură, propunerea de revocare a lui Liviu Dragnea, de asemenea, legea bugetului de stat.
Legat de legea bugetului de stat. Obligația Guvernului este ca până la data de 15 decembrie să trimită spre dezbaterea Parlamentului proiectului legii bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2019. Riscăm ca Guvernul PSD-ALDE să lase România fără buget pe anul 2019.
Guvernul actual în loc să trimită spre dezbaterea Parlamentului proiectul legii bugetului de stat, stă și cârpește bugetul pe 2018 încercând să inventeze metode pentru a putea reduce deficitul bugetar dramatic care se profilează și care se vede după analiza deficitului la 10 luni de execuție bugetară, care este de peste 2%. Readuc aminte că în 2017 deficitul bugetar la 10 luni era de 0,7%.
Somăm Guvernul să trimită spre dezbaterea Parlamentului proiectul legii bugetului de stat. Este o situație fără precedent în care Guvernul să nu fie capabil să elaboreze proiectul de buget și să-l transmită spre dezbaterea Parlamentului și, mai ales, să îl supună dezbaterii publice.
Dacă își imaginează că pot să adopte proiectul legii bugetului de stat între Crăciun și Anul Nou fără niciun fel de dezbatere publică sunt într-o eroare gravă.
În ceea ce ne privește, Partidul Național Liberal a luat în dezbatere astăzi, în dezbaterea Biroului Executiv, propria propunere de lege a bugetului de stat pe 2019. Această propunere o transmitem către toate comisiile de specialitate ale partidului, către reprezentanții partidului, către autoritățile locale. De asemenea, o vom supune dezbaterii publice (..)
Noi elaborăm oricând un proiect de buget care să atingă obiectivele pe care le considerăm că sunt absolute necesare pentru România și anume – o creștere economică sănătoasă bazată pe investiții, bazată pe motoare de creștere care cu adevărat să permită o creștere sustenabilă și care să se vadă în creșterea puterii de cumpărare a cetățenilor. Ce face PSD-ul că dă cu o mână și cu două mâini ia înapoi prin intermediul inflației sau prin intermediul altor măsuri guvernamentale este o păcăleală pentru toți cetățenii români.
La baza proiectului nostru evident că stau toate proiectele legislative pe care Partidul Național Liberal le-a supus dezbaterii Parlamentului și care vrem să le punem în practică, evident prin intermediul legii bugetului de stat.
Până la sfârșitul săptămânii viitoare vom prelua toate observațiile și toate propunerile și vom prezenta săptămâna viitoare propria noastră viziune asupra bugetului de stat, bugetul PNL.
(Legat de moțiunea de cezură, domnule Orban. Deputatul Cupșa, deja a anunțat că o să o depuneți pe 10 decembrie. Oficial a anunțat. Aveți calendarul?)
Poate știe domnul Cupșa mai bine decât mine. Continuăm discuții, negocieri, atât cu partenerii din opoziție cât și cu parlamentari din majoritatea guvernamentală, astfel încât să indicăm momentul cel mai potrivit. Cu siguranță vom depune moțiunea de cenzură în cursul acestei sesiuni parlamentare.
(În cazul revocării lui Dragnea din fruntea Camerei Deputaților, ați identificat o altă soluție decât cea din regulament?)
Cu siguranță. Deja am și identificat. Un proiect de hotărâre de demitere pentru încălcarea Constituției, pe care de altfel l-am și înaintat Biroului permanent și a fost respins de Biroul permanent, deci poate fi depus în plen.
(Spuneați că aveți discuții și negocieri și cu cei din majoritatea guvernamentală. Vă referiți la cei din PSD, din ALDE?)
Din toate grupurile parlamentare care au sprijinit Guvernul
(Cu puciștii, domnule Orban, cei conduși de domnul Stănescu?)
Dacă v-am dat răspuns că noi comunicăm și discutăm cu toți parlamentarii din arcul guvernamental, înseamnă că așa facem.
(Cu domnul Stănescu ați avut vreo discuție până acum?)
Da, ne-am întâlnit la sfințirea Catedralei Naționale)
(Ați avut vreo discuție legată de remaniere? )
V-am spus că purtăm discuții cu toți parlamentarii cu care considerăm, evident, că nu sunt slugile lui Dragnea și că ar putea fi convinși să voteze pentru interesul României și nu pentru interesul personal al lu Dragnea.
(Cu cei din UDMR ați avut până acum vreo discuție?)
Cu siguranță.
(Ați mai avut o demisie azi de care nu ne-ați spus nimic. Domnul Petrache a anunțat că demisionează din echipa de campanie)
Asta e, campania merge înainte.
(A reproșat că PNL merge într-o direcție greșită)
N-am reținut asta..inventați dv. Eu am reținut că se retrage din dorința ca să pregătim mai bine campania pentru alegerile europarlamentare.
(Veți numi o altă persoană în locul domnului Petrache?)
Sunt suficienți oameni care se ocupă de pregătirea campaniei. De altfel, de pregătirea campaniei se ocupă întreg Partidul Național Liberal, fiecare la nivelul lui.
(A reproșat și că nu există un program de guvernare)
Partidul Național Liberal este pregătit în orice moment să-și asume răspunderea guvernării. Dovada cea mai bună este că elaborăm un proiect de buget care are la bază, evident, programele sectoriale care sunt cuprinse. Faptul că nu e prezentat public un program de guvernare așa cum este spus, asta nu înseamnă că nu avem un program de guvernare. Avem programe pe fiecare domeniu, care multe dintre ele sunt transpuse în proiecte legislative care sunt chiar depuse și se află în dezbaterea Parlamentului.
(Ați decis dacă vă asumați un anumit scor așa cum au făcut și alți președinți înaintea dv?)
Răspunsul îl aveți în moțiunea care a fost votată de Congres, care este programul politic al Partidului Național Liberal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.