Ce este îngrozitor, este faptul că acțiunile de distrugere a tradiției diplomatice române, a realizărilor diplomației române de-a lungul timpului are acceptul celor două partide de la guvernare: PSD și ALDE. Spun acest lucru pentru că Ministerul Afacerilor Externe este condus de un diplomat, Teodor Meleșcanu, membru cu greutate în ALDE condus de Călin Popescu Tăriceanu.
De ani de zile România își promovează interesul de a deveni membru nepermanent în Consiliul de Securitate. Țările arabe au fost, până de curând, prietenii diplomației românești. După ultima boroboață a incompetentei care este în fruntea Guvernului României, aceste țări se vor abține. Nu doar ele! Iar susținerea SUA sau a Israelului sunt insuficiente pentru ca România să își atingă unul dintre cele mai importante obiective de politică externă. Nu mai spun de opoziția statelor europene! În special a statelor care fac parte dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate.
Declarația Vioricăi Dăncilă frizează prostia:
”După cum știm, președintele Donald Trump a deschis ambasada Statelor Unite la Ierusalim. Acest pas admirabil și curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu și poporul român. Sunt încântată să anunț astăzi, în fața audientei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizional din țara mea și în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, și Guvernul pe care-l conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Viorica DăncilăO dezinformare comisă în fața unora care știu bine că „ea și Guvernul” nu vorbesc în numele „poporului român” care a rămas „impresionat” de „pasul admirabil și curajos ... al lui Donald Trump” care a mutat ambasada SUA la Ierusalim împotriva deciziilor de politică externă a majorității statelor membre ONU! O sfidare care poate duce la o intensificare a stărilor de conflict din zonă, o sfidare care poate duce la noi războaie.
Reacția Iordaniei, prin anularea vizitei oficiale a Regelui Abdullah al II-a (informează Arab News), a fost urmată de anularea altor acțiuni comune planificate - unele cu o semnificație deosebită pentru statele arabe în relația lor cu Uniunea Europeană și nu doar cu România -, precum și de închiderea unor canale de comunicare între Iordania și România, poziția tradițională de mediator a României în zona Asiei Mici fiind în grav pericol de dispariție. Un articol la Calea Europeană este lămuritor asupra dezastrului provocat de Viorica Dăncilă:
„Vizita regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei în România, care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, implica întâlniri bilaterale cu președintele României, Klaus Iohannis și cu alți oficiali ai Parlamentului, potrivit unei declarații a Curții Regale.
Înaltul oficial iordanian trebuia, de asemenea, să participe la o rundă de ”întâlniri Aqaba”, pe care Iordania și România ar fi trebuit să le găzduiască împreună.
Totodată, se aștepta ca cele două state să semneze un acord și două memorandumuri de înțelegere în diverse domenii. Un forum de afaceri pentru reprezentanții sectorului privat din cele două țări ar fi trebuit să aibă loc în timpul vizitei.”
Când îți distrugi poziția internațională și recunoașterea internațională la care ai trudit, din greu, decenii de existență, devii „un nimeni” internațional. Către zona celor care nu au valoare internațională ne duce această guvernare toxică.
La revenirea în țară, alături de Meleșcanu care i-a fost aproape (degeaba, spun eu, dacă nu cumva participă la imensa ticăloșie!), Dăncilă afirmă, cu seninătate, că a fost o părere personală și că nu angajează România! Femeia asta a devenit pericol public. Guvernul PSD-ALDE, sprijinit de UDMR, trebuie trimis acasă. România este în pericol!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.