miercuri, 15 mai 2019

Ludovic Orban, Târgoviște, 15.05.2019

DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ÎN CONFERINȚA DE PRESĂ SUSȚINUTĂ LA TÂRGOVIȘTE –15 MAI 2019

Infractorii din jurul lui Dragnea sunt speriați de referendumul inițiat de președinte ca dracu de tămâie și încearcă prin toate mijloacele posibile să-i împiedice pe români să vină la vot și să voteze “DA” la acest referendum.

Atât Tăriceanu cât și Fifor, președintele Consiliului Național al PSD, cât și Șerban Nicolae, cât și alți lideri, îndeamnă românii să nu voteze la referendum. Au încercat să introducă în OUG prevederi care să împiedice românii să își exercite dreptul de vot la referendum.

Au încercat să mărească numărul de cetățeni români aflați pe listele electorale permanente pentru a mări numărul de votanți necesari pentru atingerea pragului la referendum. Sigur că nu au reușit până acum, dar atragem atenția cetățenilor români că este fundamental să vină la vot, este fundamental să voteze atât în alegerile pentru Parlamentul European, cât și la referendum.

Acest referendum este vital pentru o evoluție sănătoasă a societății românești, pentru că dă posibilitatea românilor să interzică prin votul lor masiv la referendum amnistia și grațierea și prin acest vot „DA”, la referendumul de interzicere a amnistierii și grațierii, să le transmită mesajul către toți cei care sunt implicați în viața publică sau vor să se implice în viața publică, că dacă fură vor fi pedepsiți.

De asemenea și a doua întrebare este o întrebare extrem de importantă pentru că cetățenii români pot să interzică prin votul lor agresiunea sistematică prin OUG emise de Guvernul PSD-ALDE, împotriva justiției, împotriva independenței justiției, împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale românilor  și împotriva liberului acces al românilor la justiție.

Cetățenii români nu trebuie să se lase păcăliți de infractorii din jurul lui Dragnea cu mesajele perverse pe care le transmit. Românii au puterea în mâna lor, dacă își doresc o societate sănătoasă, condusă de oameni corecți care respectă legea, trebuie să vină cu mic cu mare la vot și să voteze ,,DA,, atât la prima întrebare cât și la a doua întrebare.

Dacă referendumul nu adună cvorumul necesar, există un risc major, ca oricine face politică în România să înțeleagă că este voie la furat în România.

În toate cercetările noastre sociologice și în toate discuțiile pe care le-am avut cu zecile, sutele de mii de români pe care i-am întâlnit, într-o proporție copleșitoare, românii consideră corupția o amenințare la adresa bunei funcționări a economiei și a societății românești și susțin clar interzicerea amnistiei și grațierii faptelor de corupție.

Tragem acest semnal de alarmă și le atragem atenția asupra importanței votului, tocmai pentru că stă în puterea fiecărui român să hotărască la acest referendum că hoții nu vor scăpa, că oricine a furat din avutul public va fi pedepsit, că oricine a comis o infracțiune de corupție va fi pedepsit și că oricine își imaginează că poate să fure atunci când se află în funcții publice, fără să fie pedepsit, nu are nicio șansă să scape nepedepsit.

De asemenea, neatingerea pragului la referendum poate să furnizeze celor care ne conduc astăzi și care își imaginează că banul public este banul lor personal și că România este moșia lor să comită orice fel de agresiune ulterioară împotriva justiției, să vină din nou cu un bombardament de OUG, precum OUG 13, OUG 7, OUG 90, OUG 92, prin care să agreseze sistemul de justiție și prin care să încerce să scape de pedeapsă pentru furăciunile pe care le-au făcut. Nu în ultimul rând, nu întâmplător președintele a convocat acest referendum odată cu alegerile pentru Parlamentul European. Conflictul dintre PSD-ALDE, pe de-o parte și Uniunea Europeană este un conflict  care are o singură motivație, PSD și ALDE, Dragnea și Tăriceanu nu urmăresc decât un singur lucru, să pună mâna pe Justiție ca să scape de pedeapsă.

Ori, partenerii noștri de la nivelul Uniunii Europene nu acceptă așa ceva iar persistența actualei puteri în emiterea de acte normative contrare principiilor, valorilor și reglementărilor de la nivel european, riscă să pună România într-un pericol major de a suporta sancțiuni din partea Uniunii Europene, datorită comportamentului total antieuropean și antidemocratic al liderilor coaliției majoritare.

Noi nu vrem ca românii să sufere de pe urma prostiilor făcute de PSD și de ALDE, noi nu vrem ca România să aibă de suferit și să piardă, la nivel european din toate avantajele pentru care are dreptul și pe care trebuie să le fructifice, din cauza comportamentului infracțional al liderilor actualei coaliții majoritare.

Un vot "DA"  la referendum reprezintă și un vot limpede, clar, în favoarea unei atitudini pro-europene și mai ales în favoarea unei respectări de către România a tuturor regulilor, valorilor și principiilor care guvernează Uniunea Europeană și la care noi am aderat.

De asemenea, "DA",  la referendum și votul pentru PNL înseamnă garanția faptului că România va fi tratată ca un partener egal, respectat, apreciat și influent la nivel european, garanția faptului că beneficiile de pe urma integrării României în Uniunea Europeană vor ajunge la fiecare cetățean român.

(Despre afirmatia lui Iordache care a spus că a găsit plicuri cu droguri pe jos la manifestanții anti-PSD)

Deci în 90 , dacă vă aduceți aminte, domne aceștia sunt aceiași comuniști travestiți. Sigur, mult mai bogați, mult mai hoți, că pe vremea aia nu se putea fura chiar așa. Deci ăștia sunt comuniști travestiți, mai hoți, mai prost pregătiți, cu școală puțină făcută pe puncte, care mint cu nerușinare. Exact ca în anii 90 în care vedeam pe la televizor cum spuneau FSN-iștii că aia din Piața Universității sunt drogați, în condițiile în care nici nu erau droguri pe piață la vremea respectivă.

Nu îi vedeți că au înnebunit complet? Dragnea vorbește de... Pai cum? Când tu ai Poliția, ai “doi și-un sfert”, ai Jandarmeria, ai toate forțele de ordine în jurul tău, când oriunde te duci ai cordoane de jandarmi cu garduri, ai cordoane de polițiști, sute de jandarmi și de polițiști în jurul tău de frica oamenilor care ar trebui în mod normal să îți pese de ei. Tu să spui că ești ținta unui asasinat? E noaptea minții, deci și-au pierdut complet firile.

Firea se plânge și își arată sârma, dar ce vrea să insinueze prin chestia asta? Păi Firea ar trebui să ne arate Pasajul de la Ciurel, de ce nu e gata de când a venit? De ce nu e gata pasajul de peste Splaiul Independenței de pe Bulevardul Grigorescu, de ce nu e gata? Să ne arate prima pistă de biciclete care a fost capabilă să o facă, că nu a făcut niciun metru de biciclete, în schimb a dat vouchere pentru biciclete.

Firea n-are ce să arate nimic și ne arată sârma pe care a înghițit-o? Dar ce îmi pasă mie domne ce a înghițit ea la viața ei?

Păi ce a promis? Că reduce la jumătate factura, că rezolvă traficul în București. În primul an de zile l-a rezolvat, dar știți când a rezolvat traficul în București? Când sunt vacanțe și Guvernul PSD a dat foarte multe zile libere și în zilele libere dacă mai este si frumos afară s-a rezolvat problema cu traficul în București. Este o rușine tot ce se întâmplă. Se plânge Doina Pană că este otrăvită cu mercur. Vă aduceți aminte ce spunea Ceaușescu? Arginturile, conspirația mondială, iudeo-masonică, care pune la cale debarcarea și uciderea lui Dragnea. Sunt complet nebuni. Trebuie trimiși la ospiciu sau la pușcărie, după caz.

Acum, ca să fiu cinstit, dacă s-a găsit o sârmă pe la Firea nu știm exact de unde este sârma, dacă nu cumva e de la Dragnea, pentru că până acum o lună și jumătate se omorau, când ieșeau pe sticlă ziceai că sunt gata să-și bage cuțitul unul în pieptul celuilalt.

Vă mai spun odată, România are oameni pregătiți, România are oameni educați, oameni care sunt competenți, am ajuns să ne conducă toate cozile de topor, toți codașii, toți neaveniții, toți oamenii care nu au în spatele lor nimic și care sunt puși în capul trebii făcând praf orice fel de capacitate administrativă a acestei țări.

(Vă referiți la partea guvernamentală?)

Păi normal că la aceea mă refer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.