sâmbătă, 11 august 2018

Conferința de presă susținută de președintele PNL, Ludovic Orban – 11 august 2018

Bună ziua!

Încep prin a-mi exprima solidaritatea, gratitudinea și respectul față de sutele de mii de români care au ieșit ieri în stradă ca să protesteze pașnic, civilizat, împotriva modului dezastruos în care este condusă România de clanul Dragnea și de slugile sale.

Am avut de-a face cu o manifestație pașnică la care au participat sute de mii de români, foarte mulți români care au venit în țara fie în concedii, fie special pentru a arăta faptul că țin în continuare la țara lor și că le pasă de ce se întâmplă cu România. Acești oameni și-au exprimat dezacordul total, revolta, exasperarea față de derapajele grave de la democrație, față de modul catastrofal în care clanul Dragnea își bate joc de România.

În loc ca Puterea să asculte doleanțele, nevoile, cerințele, Dragnea şi camarila sa au readus România în anii '90, în anii mineriadelor. De 28 de ani, deși au avut loc în această perioadă sute de manifestații, niciodată forțele de ordine nu au reprimat brutal, violent, manifestațiile pașnice organizate de cetățenii români. Încep prin a spune din capul locului, că îmi este clar că a existat o premeditare în ceea ce priveşte acţiunea violentă a forţelor de ordine împotriva unor protestatari paşnici.

La baza acestei păreri pe care o exprim public se află mai multe lucruri: în primul rând declaraţiile lui Dragnea din perioada premergătoare mitingului, care arată într-un fel că Dragnea știe în ce măsură sunt pregătite forțele de ordine, fără să aibă nicio calitate în ceea ce privește organizarea Jandarmeriei și a forțelor de ordine, în care lansează false avertismente privitoare  la eventuale violenţe la aceste mitinguri când, de fapt, de la Ordonanţa 13 până astăzi toate manifestaţiile organizate de cetăţenii români împotriva actualei puteri au fost manifestaţii paşnice, civilizate. Încă de la ora 17,00 jandarmii au început să provoace mulţimea lansând lacrimogene sau substanţe iritante şi făcând manevre de provocare a mulţimii. Este clar pentru oricine a participat la miting că în mulţime au fost infiltraţi agenţi provocatori fie din galerii, fie din zona interlopă, indivizi agresivi care fără niciun motiv au creat altercaţii cu jandarmii. Cu toate că Jandermeria are capacitatea și misiunea de a extrage toate elementele violente din interiorul mulțimii, Jandarmeria nu a avut nicio treabă cu aceşti provocatori şi Jandarmeria s-a manifestat prin toate acţiunile împotriva protestarilor paşnici.

Se știe foarte clar că în interiorul unor mase de protestatari, pe lângă dispozitivul vizibil al Jandarmeriei, există civili care acționează în interiorul mulțimii care au rolul de a identifica indivizii violenți și de a determina ulterior planuri de a extrage acești indivizi violenți din mulțime. Pentru că rolul Jandarmeriei este și acela de a-i păzi pe oamenii care participă la protest, de a le asigura integritatea fizică, siguranța, viața.

Jandarmeria nu a avut nicio treabă cu acești indivizi violenți, agresivi, care au avut practic un rol de provocare și care au fost special introduși în mulțime pentru a crea percepția publică că manifestația nu este una pașnică și că ar exista un pericol asupra Jandarmeriei.

De asemenea, Jandarmeria a acționat în contradicție cu legea. Nu a existat niciun motiv pentru intervențiile în forță. Până la intervenția în forță ordonată de prefect, după ora 23.00, începând cu ora 20.00 - 20.30, în zone în care nu existau oameni agresivi, în zone de afluire, Jandarmeria a început să lanseze grenade lacrimogene împotriva unor cetățeni pașnici, care nu prezentau absolut nici un fel de pericol asupra oamenilor, numai cu rol de provocare, numai cu rol de dispersare, numai pentru a încerca să genereze contrareacții din partea cetățenilor pașnici. Contrareacții care nu au venit, în afară de a arunca cu apa din sticle sau eventual cu câte o sticlă din plastic care nu reprezenta niciun pericol, cetățenii pașnici nu au avut reacții deși au fost provocați de jandarmi.

Dispersarea mulțimii, intervenția cu grenade lacrimogene, cu tunuri de apă și cu efective sporite ale jandarmilor, nu a avut niciun temei legal. Nu era pusă în pericol clădirea guvernului, nu era niciun fel de manifestație agresivă, care să pună în pericol cetățenii sau să pună în pericol integritatea jandarmilor.

Pur și simplu a fost o intervenţie premeditată, planificată pentru a intimida românii care participau la miting şi pentru a le interzice dreptul la protest. Intervenţia s-a făcut fără niciun fel de avertizare. Se știe foarte clar că înainte de dispersare, Jandarmeria are obligația legală de a lansa avertismente prealabile, fie sub formă de semnale luminoase, în mod obligatoriu averizare sonoră. Trebuie să existe cel puțin două avertismente înainte de începerea acțiunii de dispensare, de asemenea, avertizarea prin intermediul rachetelor luminoase cu culoarea roșie. Nu a existat niciun fel de semnal sonor, nu a fost avertizată mulţimea că începe dispersarea, nu a fost nicio altă formă de prevenire a mulţimii că urmează intervenţia în forţă.  De asemenea, Jandarmeria a folosit violenţa împotriva unor cetăţeni care nu au opus nicio rezistenţă. Este un abuz grosolan, este o încălcare gravă a legii să folosești forța, agresiunea fizică sau alte forme de afectare a integrității corporale, fără nici un fel de motiv, împotriva unor cetățeni pașnici.

Mai mult decât atât, operațiunea de fugărire a cetățenilor pașnici care au protestat în Piața Victoriei a continuat și după dispersarea mulțimii din Piața Victoriei, pe o perioadă de cel puțin două ore, pe toate străzile care pleacă din Calea Victoriei, intervenții care au continuat în forță, în care oamenii au fost bătuți, în care împotriva oamenilor s-au comis violențe. Evident, aceste violențe nu au mai putut fi prezentate de media dar ele s-au produs conform mărturiilor foarte multor oameni.

Este un eveniment de o gravitate fără precedent. De 28 de ani împotriva românilor nu au mai fost folosite forţele de ordine ca un aparat de represiune. Ordinul dat de Dragnea ca Jandarmeria să intervină brutal, la intimidare, în forţă împotriva unor cetăţeni paşnici reprezintă un atac fără precedent împotriva democraţiei, împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor, un atac împotriva tuturor cetăţenilor care nu sunt de acord cu puterea, care transformă practic puterea actuală într-o putere care nu mai are nicio legătură cu democraţia, într-o putere autocratică, într-o putere care a confiscat instituţiile statului pentru a le transforma în arme împotriva cetăţenilor.

PNL va iniţia o serie de demersuri pentru a încerca pedepsirea celor vinovaţi. Am solicitat reprezentanţilor noştri în Comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională de la Senat, domnul preşedinte Marcel Vela, şi de la Cameră, domnul vicepreşedinte Ovidiu Raeţchi, ca şi celorlalţi parlamentari liberali să iniţieze convocarea de urgenţă a comisiilor de apărare pentru a începe audierea urgentă a ministrului de Interne, a prefectului Capitalei, a comandanţilor Jandarmeriei, precum şi a oricărei alte persoane care a fost implicată, în special a victimelor care au avut de suferit de pe urma intervenţiei brutale a jandarmilor.

De asemenea, vom iniția strângerea de semnături în cazul în care majoritatea parlamentară va refuza demararea acestei proceduri, PNL va iniţia strângerea de semnături pentru convocarea unei sesiuni extraordinare pentru constituirea unei comisii de anchetă  care să ancheteze în regim de urgență toare violențele, toate încălcările legii, toate abuzurile care au fost comise în reprimarea brutală a manifestației pașnice din 10 august.

De asemenea, am luat legătura cu avocații noștri și începând de luni, vom forma o echipă de avocaţi care va sta la dispoziția cetățenilor  care vor să formuleze plângeri penale împotriva forțelor de ordine care le-au vătămat corporal sau care le-au afectat integritatea fizică sau care au comis abuzuri.

Facem apel la toți cei care au suferit vătămări corporale, și aici nu este vorba numai despre cei 450 care au fost internați, care au trecut pe la spital, este vorba de alte mii de oameni care nu au ajuns la spital, împotriva cărora s-a folosit violența și care suferă după urma intervenției forțelor de ordine, să formuleze plângeri penale către Parchetul General sau către Parchetul Militar care funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu trebuie să lăsam nepedepsită această atitudine împotriva legii, această atitudine agresivă violentă care nu are nimic de-a face cu democrația cu statul de drept și cu legea.

Toți cei care au avut de suferit trebuie să se îndrepte cu plângere împotriva celor care au încălcat legea. Noi stăm la dispoziția lor cu consultanță juridică gratuită, să-i ajutăm să formuleze toate acțiunile, fie plângerile la Parchet, fie acțiunile direct în instanță, în cazul în care există cetățeni care  vor să se adreseze direct în instanță. Nu în ultimul rând și noi vom sesiza Parchetul General pentru că este fundamental ca acest comportament brutal agresiv care a fost dictat de liderii politici, care au folosit Jandarmeria ca pe un instrument de represiune, să fi pedepsit imediat, cât mai repede cu putință pentru că nu putem accepta ca o instituție a statului român, care este plătită din banii contribuabililor, să devină un dușman al cetățeanului român și un instrument de menținere la putere împotriva voinței oamenilor a unui clan toxic.

De asemenea, închei conferința de presă cu un mesaj către oameni. Tot ce s-a întâmplat ieri arată fața reală a PSD, PSD nu are nicio legătură cu democrația, PSD nu  are nicio legătură cu interesul cetățeanului, PSD nu are nici o legătură cu destinul euroatlantic al României. Peste 80% din populația României, astăzi,consideră că România este pe drum greșit. Peste trei sferturi dintre români sunt împotriva Guvernului și au pierdut încrederea în actualul guvern. Actualul guvern nu mai are nici o legitimitate, este exact în situația unui constructor pe care îl aduci în casă să-ți zugrăvească casa și în loc să zugrăvească casa se apucă să dărâme casa în care l-ai chemat. Asta face PSD-ul astăzi, a fost votat să construiască autostrăzi, spitale, școli, să asigure o creștere economică sănătoasă, să asigure creșterea veniturilor populației iar ei nu fac altceva decât să folosească puterea delegată de cetățeni temporar pentru a-și scăpa pielea pentru gravele fărădelegi pe care le-au comis pentru a confisca statul român și pentru a transforma instituțiile statului român în dușmani ai cetățenilor.

Fac apel la cetățeni să nu se lase intimidați,  să nu se sperie de  această  putere care își trăiește ultimele zile, să iasă cu energie și să își exprime punctul de vedere în spațiul public în mod pașnic, civilizat în mod decent, astfel încât să înțeleagă foarte clar cei care sunt astăzi vremelnic la putere că au pierdut orice legătură cu societatea românească și că trebuie să plece din pozițiile pe care le-au dobândit prin minciună și prin fraudă.

(Ce faceți dacă nu va fi convocată această sesiune extraordinară?)

Noi ne vom îndeplini toate demersurile pe care le-am provocat, le vom duce la bun sfârșit. În cazul în care majoritatea parlamentară se va opune acestor demersuri, înseamnă că sunt,de fapt, complicii unui mod ticălos de comportament la putere care transformă instituțiile statului într-un dușman al cetățeanului.

(Veți relua procedura în toamnă?)

Cu siguranță! Vom insista permanent pentru a se afla adevărul, pentru a se stabili adevărații vinovați și pentru a fi pedepsiți vinovații pentru aceste intervenții brutale împotriva democrației, împotriva cetățenilor români.

( Despre sesizarea la Parchetul General, ne puteți spune mai multe?)

Vom stabili! Am avut foarte mulți membrii ai PNL care au fost agresați, împotriva  cărora s-au comis violențe. Fie vor face ei sesizare, fie vom face în numele partidului sau a filialei diaspora. Vom lua decizia pentru ca sesizarea să poată fi luată în considerare.

( Dumneavoastră ați fost în piață aseară?)

Nu!

(Dar veți merge în seara aceasta?)

 Da!

( De ce veți merge?)

Pentru că nu mi se pare firesc să stau deoparte atunci când văd că cetățenii români sunt călcați în picioare, sunt supuși brutalității, sunt supuși agresiunii de niște forțe de ordine care ar trebui să le apere viața, să le apere integritatea fizică și să le protejeze.

( Vor mai fi și alți lideri PNL alături de dvs.?)

Sunt convins că după ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută, nu este vorba numai despre lideri PNL sau despre membrii PNL ci foarte mulți cetățeni români vor ieși să protesteze împotriva actualei puteri.

( Ce le spuneți celor din PSD care au spus că PNL și USR ar trebui să își asume responsabilitatea violențelor de aseară?)

Violențele Jandarmeriei? Dar noi conducem Jandarmeria? Jandarmeria a devenit instrumentul care răspunde la comenzile directe ale lui Liviu Dragnea. Cu siguranță că prefectul a emis ordinul de intervenție dar mă îndoiesc că prefectul este cel care a luat decizia. Cu siguranță, această decizie a fost luată de conducătorul suprem și unic, Liviu Dragnea, care dă toate ordinele în acest guvern de slugi și de incompetenți.

(De ce credeți că tace Liviu Dragnea?)

Păi ce poate spune într-o astfel de situație când zeci de mii de români sunt brutalizați șî sunt împiedicați să-și manifeste opțiunile și părerile prin manifestații pașnice, când instituții ale statului, în loc să se ocupe de apărarea cetățeanului, sunt folosite ca instrumente de luptă împotriva oamenilor, împotriva cetățenilor români.

(Cum le răspundeți celor care spun că PNL se folosește de acest miting pentru a-și face campania politică?)

Noi nu am făcut nicio campanie politică.

(În momentul în care ieșiți la proteste în mijlocul cetățenilor...)

Se știe foarte clar că acest protest este un protest anunțat, în special de cetățenii români care au fost obligați tot de guvernările PSD, să-și ia lumea în cap și să-și caute norocul în altă țară pentru că aici, în România, nu au putut să se realizeze, nu au putut să trăiască normal și decent.

Nu am adus pe nimeni cu autocarul, nu am făcut nicio mobilizare la acest miting, am îndemnat membrii și simpatizanții PNL să participe pentru că punctele noastre de vedere și părerile sunt similare și este normal și firesc să participăm la astfel de forme de protest. Orice cetățean român are printre drepturile fundamentale, dreptul de a protesta public împotriva modului în care este condusă România.

( A venit un comunicat de presă de la Guvern, în care Viorica Dăncilă a cerut un raport de la MAI, SRI și face un apel către partidele politice...)

Dăncilă, dacă se întoarce din concediu, are de făcut un singur lucru: să demită ministrul de Interne şi prefectul Capitalei, care în mod vizibil au fost în lanţul de comandă, care a generat această intervenţie brutală, represivă, în afara legii a forţelor de ordine a Jandarmeriei. În loc să se ţină de comunicate, mai bine ia măsurile care se impun în astfel de situaţii, pentru că dacă nu ia aceste măsuri, înseamnă că este complice la tot ceea ce s-a întâmplat în cursul zilei de ieri.

(Cum ați văzut intervenția președintelui României de aseară?)

 O intervenție normală, firească.

( A avut rolul de a incita la ură sau a venit ca un mesaj de echilibru?)

A fost o intervenție normală, firească a președintelui României într-o astfel de situație în care a condamnat intervenția brutală a Jandarmeriei și a reconfirmat dreptul cetățenilor de a protesta. De asemenea, în celălalt comunicat a sesizat Parchetul General, a solicitat Parchetului General să demareze o anchetă, cum este normal ca într-o astfel de situație, Parchetul General prin Parchetul Militar să demareze această anchetă pentru că este vizibil pentru orice om că Jandarmeria a acționat în afara legii, că Jandarmeria a folosit forța fizică, a folosit brutalitatea împotriva cetățenilor, fără să existe motive legale.

Dacă nu mai aveți întrebări, vă mulțumesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.