O lectie despre stat, democratie si drept.

La tinta: statul de drept.

Aduc in fata celor care nu au citit sentinta civila nr. 2873 a Sectiei a VIII de contencios administrativ si fiscal din Curtea de Apel Bucuresti, atat de mediatizata, prin consecinta insa nepomenita prin motivarea instantei de a ajunge la sentinta. Eu pun accentul pe motivarea instantei.

Poate nu spune multe pentru majoritatea cititorilor si a ramas sub forma "stirii" despre cum a fost sanctionat Pogea de CAB, pentru ca a refuzat sa dea salariile integrale judecatorilor. Este si asta important insa eu cred ca are la fel de mare importanta, daca nu chiar mai multa, modul cum au gandit judecatorii aceasta cauza. Acesta este scopul postarii. Sa vedem cum au gandit judecatorii.

Intre parti - reclamant ICCJ si parat MFP - s-a dus o lupta privind respectarea si aplicarea legii in vigoare, folosindu-se ca arme intelegerea notiunilor prevazute in art. 2 alin. (1) lit. n) si j) din Legea nr. 554/2004, actualizata, privind contenciosul administrativ, in special cu privire la "excesul de putere" si "refuzul nejustificat de a rezolva o cerere".

Hai sa le avem in fata ochilor pentru o mai usoara parcurgere a spetei:

- lit. j) refuz nejustificat de a solutiona o cerere - exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilata refuzului nejustificat si nepunerea in executare a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile;
- lit. n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autoritatilor publice prin incalcarea limitelor competentei prevazute de lege sau prin incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor;

In fapt, ICCJ a inaintat MFP o solicitare de deschidere de credite pentru luna iulie 2009, la fel cum a facut si in lunile anterioare, la care MFP a raspuns prin inapoierea cererii cu recomandarea ca ICCJ sa reanalizeze cererea astfel incat sa nu fie incalcate prevederile OUG 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Raspunsul MFP este complet aiurea. Din titlu se observa ca respectiva OUG se refera la plata unor sume care rezulta din titluri executorii la care statul este obligat, adica la niste abuzuri comise de Stat anterior si la care Statul intelege sa isi corecteze atitudinea prin plata la care a fost supus insa o esaloneaza in timp pentru ca nu are bani. OUG 71/2009 nu are nici o treaba cu salarizarea lunara a functionarilor publici. Iar motivarea actului normativ din preambul este mai mult decat edificatoare.

Aiureala MFP a primit o replica pe masura din partea inatantei. Pun mai jos "o lectie despre stat, democratie si drept" data noua de instanta care a judecat cauza. Am scos din text cele pasaje care nu au relevanta pentru scopul postarii. Am mai facut unele aranjamente in text pentru a scoate in evidenta"lectia despre stat, democratie si drept".

"Curtea apreciaza ca suntem in prezenta unui refuz nejustificat de solutionare a cererii reclamantei, in raport de argumentele care vor fi expuse in continuare.

In primul rand, trebuie reamintit faptul ca, in prezent, principiul legalitatii a devenit un principiu fundamental al tuturor sistemelor de drept, constand in respectarea intocmai a legii de catre destinatarii ei: cetatenii si statul.

In sistemul juridic romanesc, principiul legalitatii este reglementat in art. 1 alin. 5 si art. 16 alin. 2 din Constitutie.

Astfel, primul text constitutional precizeaza faptul ca, in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

Pe de alta parte, al doilea text cuprins in Legea fundamentala arata ca nimeni nu este mai presus de lege.

In plus, art. 1 alin. 3 din Constitutie statueaza ca Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.

Este esential ca principiul preeminentei dreptului sa faca parte integranta din cultura administrativa. Intr-un stat democratic, preeminenta dreptului apare ca un raspuns la nevoia de legitimitate, ea fiind necesara pentru exercitiul puterii publice. O buna administrare nu reprezinta un scop in sine, ci un mijloc de materializare a preeminentei dreptului in viata cotidiana.

Aceasta regula fundamentala de ordin constitutional se caracterizeaza prin urmatoarele elemente esentiale:

- orice persoana - fizica sau juridica - este supusa legii;

- orice persoana trebuie sa poata lua cunostinta de drepturile si obligatiile sale prevazute de lege;

- respectarea legii de catre orice persoana poate sa fie controlata de catre judecatori, care sunt independenti in exercitiul functiei lor, iar deciziile judiciare pot fi urmate de executare.

In cazul actelor administrative, legalitatea inseamna recunoasterea caracterului valabil al actelor si al efectelor lor pana in momentul anularii, in baza prezumtiei de legalitate. Chiar daca beneficiaza de putere discretionara, autoritatile publice nu pot ignora legea, a carei organizare a executarii si executare in concret trebuie sa o realizeze.

In instrumentele juridice europene, legalitatea este privita ca un principiu al bunei administrari.

Aceasta conceptie se regaseste in Recomandarea CM/Rec(2007)7 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, adresata statelor membre ale Consiliului Europei, cu privire la buna administrare - adoptata la 20.06.2007. Art.2 din aceasta recomandare se refera la principiul legalitatii si are urmatoarea formulare:

"(1) Administratiile publice actioneaza in vederea respectarii legalitatii. Ele nu pot lua nicio masura arbitrara, chiar in exercitarea unei puteri discretionare.

(2) Ele respecta ansamblul regulilor de drept intern si international si principiile generale de drept, care le reglementeaza organizarea, functionarea si activitatea.

(3) Ele actioneaza in conformitate cu regulile de competenta si de procedura impuse de dispozitiile care le reglementeaza activitatea.

(4) Ele isi exercita puterile pentru motivele de fapt si de drept care le justifica utilizarea si in scopul pentru care aceste puteri le-au fost atribuite".

Una din conditiile de legalitate a actelor administrative se refera la faptul ca acestea trebuie sa fie emise pe baza si in executarea legii.

De altfel, definitia legala a actului administrativ se regaseste in art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificata: actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice.

Cu alte cuvinte, intre actele administrative si lege exista un raport de subordonare.

Pe linia acestor considerente teoretice se inscrie si practica Curtii Constitutionale din tara noastra, a carei jurisprudenta apara principiul legalitatii, care trebuie sa guverneze activitatea administratiei publice.

In mod constant, instanta romana de contencios constitutional a reafirmat ca legalitatea trebuie sa stea la temelia tuturor raporturilor juridice dintr-un stat de drept.

In acelasi sens, practica administrativa si judiciara la nivel national si european a demonstrat ca exigenta domniei legii guverneaza intreaga activitate a autoritatilor publice.

In conceptia Legii contenciosului administrativ din tara noastra, prin refuz nejustificat de a solutiona o cerere se intelege exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilata refuzului nejustificat si nepunerea in executare a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile (art. 2 alin. 11it. i).

In plus, in raport de prevederile art. 2 alin. 2 din legea anterior amintita, refuzul nejustificat este calificat ca act administrativ asimilat.

Pe de alta parte, art. 8 alin. (1) ultima teza din reglementarea anterior aratata consacra posibilitatea contestarii refuzului nejustificat la instanta de contencios administrativ, de catre cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim.

In acest context, trebuie amintit faptul ca notiunea de exces de putere a fost explicitata de art. 2 alin.(l) lit. n) din Legea nr.554/2004, modificata.

Astfel, prin exces de putere se intelege exercitarea dreptului de apreciere al autoritatilor publice, prin incalcarea limitelor competentei prevazute de lege sau prin incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Limitele dreptului de apreciere din partea administratiei publice sunt date tocmai de limitele drepturilor cetatenilor, prevazute de Constitutie si de lege. Unde incepe dreptul cetateanului, se incheie dreptul de apreciere al administratiei.

Prin urmare, chiar daca legiuitorul utilizeaza sintagme ce semnifica puterea discretionara a administratiei (de pilda: "poate", "are voie" ." ar trebui"), aceasta nu poate fi interpretata ca o libertate in afara legii, ci una in limitele acesteia.

Insa, putem fi in prezenta unui raspuns, care incearca sa dea o aparenta juridica unui comportament ilegal, abuziv al autoritatii. Desigur, administratia publica trebuie sa raspunda conform realitatii faptice, prin raportare la lege, cu respectarea drepturilor omului, astfel cum au fost reglementate de Constitutie si de lege. De altfel, asa cum am aratat anterior, si actul administrativ asimilat trebuie sa fie emis pe baza legii si in executarea acesteia. De exemplu, refuzul de a solutiona cererea, in ceea ce priveste substanta solicitarii, nu poate fi considerat un act administrativ asimilat justificat, atata vreme cat textele invocate, ca temei legal al refuzului, fie nu se aplica deloc in cauza, fie se aplica, prin corelare cu alte texte, care sunt trecute sub tacere.

De altfel, nu orice refuz de a rezolva favorabil o cerere este refuz nejustificat; refuzul are caracter nejustificat numai cand se intemeiaza pe excesul de putere. Pentru a fi vorba de un refuz nejustificat, pe de o parte, trebuie sa fim in prezenta unei comunicari exprese a pozitiei autoritatii publice, careia i s-a adresat cererea, deci, in prezenta unei veritabile notificari, iar pe de alta parte, refuzul de a solutiona favorabil cererea trebuie sa se bazeze pe depasirea limitelor de apreciere, adica pe exces de putere.

De asemenea, putem afirma ca, fata de principiul consacrat de art. 16 alin. (2) din Constitutie, nu este de conceput exercitarea dreptului de apreciere in afara legii.

In concluzie, din lecturarea definitiei legale a refuzului nejustificat, putem remarca faptul ca trebuie sa existe, in primul rand, o manifestare expresa a autoritatii publice, in sensul exprimarii refuzului de a solutiona favorabil cererea, iar, in cele din urma, acest refuz sa denote un exces de putere.

Asa cum s-a relevat in doctrina de specialitate, refuzul, in sine, este asimilat actului administrativ, indiferent la ce se refera; ramane apoi de discutat daca este si nejustificat si daca "vatama un drept recunoscut de lege."

In speta de fata, asa cum s-a relevat anterior, autoritatea parata si-a motivat refuzul de a deschide creditele bugetare pe incidenta prevederilor O.U.G. nr. 71/2009.

In concret, paratul sustine ca, "intrucat cele doua sporuri sunt drepturi salariale obtinute de personalul din sistemul judiciar prin hotarari judecatoresti si nu sunt prevazute de legislatia in vigoare, plata acestora se suspenda in cursul anului 2009, urmand ca plata lunara a sporurilor sa se reia incepand cu anul 2010, in conditiile mentinerii legislatiei actuale."

O asemenea argumentatie echivaleaza, in realitate, cu negarea dreptului la cele doua sporuri aflate in discutie, ceea ce nu poate fi primit.

Pe de alta parte, paratul arata ca "sumele acumulate pana la data de 31.12.2009 vor fi acordate in conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009".

Asadar, paratul considera ca aceasta creanta, invocata de partea adversa, nu este certa, lichida si exigibila, ceea ce nu are corespondent in realitatea faptica.

In plus, paratul apreciaza ca solicitarea de deschidere de credite bugetare nr. 376/2009, pentru luna iulie a anului curent, la titlul "cheltuieli de personal", in suma de 5.500.000 lei, inregistrata la Ministerul Finantelor Publice cu nr. 294.129/2009, "nu este insotita de acte justificative, din care sa reiasa clar drepturile salariale ce urmeaza a fi achitate, astfel incat sa nu fie incalcate prevederile O.U.G. nr. 71/200911o

Curtea apreciaza ca dispozitiile O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt incidente in cauza de fata, pentru motivele ce vor fi relevate in continuare.

In primul rand, ordonanta in discutie, asa cum se arata chiar in titulatura sa, se refera la plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Preambulul acestui act normativ face trimitere la titlurile executorii emise anterior intrarii in vigoare a ordonantei.

Cu alte cuvinte, este vorba despre titlurile executorii emise anterior datei de 18.06.2009, cand ordonanta a fost publicata in Monitorul Oficial, sub nr. 416.

Pe acest aspect, mai trebuie amintite dispozitiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicata, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, potrivit carora ordonantele de urgenta ale Guvernului intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea 1, sub conditia depunerii lor prealabile la Camera competenta sa fie sesizata, daca in cuprinsul lor nu este prevazuta o data ulterioara.

De asemenea, art. 3 din O.U.G. nr. 71/2009 prevede faptul ca platile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenta prevederilor O.U.G. nr. 75/2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 76/2009, si a dispozitiilor ordinului nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 se executa cu respectarea prevederilor art. 1 si 2.

In cauza dedusa judecatii, nu se poate pune problema incidentei art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, care mentioneaza faptul ca plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31.12.2009, se va realiza dupa o procedura de executare in perioada 2010-2012.

Un argument in acest sens il constituie faptul ca, din intregul material probator administrat in speta, rezulta ca este vorba de deschiderea creditelor bugetare pentru plata salariilor pe luna iunie 2009, deci, si pentru o perioada anterioara intrarii in vigoare a acestei ordonante.

Mai mult decat atat, chiar daca s-ar accepta punctul de vedere al autoritatii parate, in sensul ca cele doua sporuri salariale isi au originea in hotarari judecatoresti devenite titluri executorii, nu se poate concepe admiterea ideii de retroactivitate a unei norme cu putere de lege.

Art. 15 alin. 2 din Constitutie consacra principiul neretroactivitatii legii, aratand ca legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

Se cuvine a preciza faptul ca securitatea juridica impune neaplicarea regulilor de drept unor situatii existente inainte de momentul emiterii actului.

Desigur, este important ca acele constrangeri care incadreaza activitatea umana sa fie cunoscute inainte, pentru ca fiecare persoana sa poata aprecia, in cunostinta de cauza, oportunitatea de a actiona.

In practica instantelor de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscuta ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis impunerea lui si actelor administrative.

Trebuie subliniat faptul ca interdictia retroactivitatii actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci conditioneaza insasi legalitatea acestor acte.

In speta, instanta de contencios administrativ constata ca este in prezenta unei aplicari retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o norma cu putere de lege. Aceasta situatie conduce la incalcarea principiului constitutional anterior individualizat.

Ca atare, actul administrativ asimilat, dedus controlului de legalitate al instantei competente, a fost emis cu incalcarea principiului analizat.

De altfel, principiul neretroactivitatii isi gaseste justificarea in necesitatea de a asigura o securitate indispensabila relatiilor juridice existente intre autoritatea publica si persoanele administrate.

Un alt considerent teoretic este acela ca persoana administrata, care si-a adaptat comportamentul in functie de lege, trebuie sa aiba posibilitatea de a se baza, in mod legitim, pe mentinerea situatiei de drept (increderea legitima).

In consecinta, in raport de cele anterior prezentate, o norma de drept nu poate actiona in mod retroactiv.

In alta ordine de idei, instanta constitutionala a precizat ca principiul stabilitatii raporturilor juridice, desi nu este in mod expres consacrat de Constitutia Romaniei, se deduce atat din prevederile art. 1 alin. 3, cat si din Preambulul Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa (decizia Curtii Constitutionale nr. 404 din 10.04.2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 347 din 6.05.2008).

Pe de alta parte, Curtea constata ca este vorba despre o creanta actuala, certa si exigibila, in discutie fiind salariul cuvenit pentru luna iunie 2009 intregului personal al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cu toate componentele sale, asa cum este individualizat in art. 155 din Codul muncii si O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei.

Plata salariului trebuie sa se realizeze conform dreptului comun in materie, si anume:

- art. 156 din Codul muncii - salariile se platesc inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorilor;

- art. 161 alin. (1) din Codul muncii - salariul se plateste in bani cel putin o data pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz;

- art. 161 alin. (4) din Codul muncii - intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului;

- art. 164 alin. (1) din Codul muncii - nici o retinere din salariu nu poate fi operata, in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege;

- art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicata - drepturile salariale ale judecatorilor si procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decat in cazurile prevazute de prezenta lege; salarizarea judecatorilor si procurorilor se stabileste prin lege speciala.

Cu alte cuvinte, in raport de toate textele legale incidente, anterior individualizate, plata salariilor nu poate fi blocata, amanata sau esalonata de nici o autoritate publica in alte conditii decat cele prevazute de dispozitiile legale in vigoare.

De asemenea, Curtea apreciaza ca este nejustificat si argumentul paratului, in sensul ca reclamanta nu a anexat la cererea de deschidere de credite bugetare documente justificative, din care sa reiasa clar drepturile salariale ce urmeaza a fi achitate, astfel incat sa nu fie incalcate prevederile O.U.G. nr. 71/2009.

Astfel, reclamanta a depus pentru plata salariului pe luna iunie 2009 documente justificative similare celor prezentate in lunile anterioare ale anului curent, cu incadrarea in limita creditelor bugetare aprobate si conform destinatiei stabilite a sumelor respective, fapt confirmat, de altfel, prin viza de control financiar preventiv din 29.06.2009, aplicata pe Repartizarea creditelor deschise pe categorii de cheltuieli.

Ca atare, Curtea constata ca au fost respectate intocmai dispozitiile art. 12, art. 14 alin. (3), art. 22 alin. (1) si art. 52 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice.

Viza de control financiar preventiv din 29.06.2009 echivaleaza cu acceptarea inaplicabilitatii prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 la cazul de fata, data fiind imprejurarea ca Ministerul Finantelor Publice si-a dat acordul pentru deschiderea creditelor bugetare, in limita solicitata si pentru destinatia achitarii salariilor cuvenite personalului reclamantei, dupa intrarea in vigoare a ordonantei in discutie.

In fine, viza anterior aratata recunoaste legalitatea cuantumului sumelor indicate in cererea de deschidere a creditelor bugetare, in conditiile in care a fost vorba de acelasi cuantum si aceeasi compunere a salariului cu cea din perioada ianuarie - iunie 2009.

In alt registru de idei, fiecare stat are obligatia de a furniza resursele necesare pentru ca magistratura sa se achite in mod normal de functiunile sale, obligatie care semnifica si existenta securitatii financiare a magistratului, privita ca o componenta a garantiei independentei.

Astfel, statele sunt obligate sa garanteze prin lege durata mandatului, independenta, securitatea, remuneratia, conditiile de serviciu, varsta de pensionare, criteriile de promovare a judecatorilor in functie de competenta, integritate si experienta.

Independenta judecatoreasca trebuie sa fie asigurata la nivel constitutional sau legislativ, precum si in practica de fiecare zi, in fiecare stat membru al Uniunii Europene.

Prin urmare, fiecare stat are obligatia sa preia principiile fundamentale privind statutul judecatorului existente in Carta Europeana a Statutului Judecatorului si sa le insereze in actele normative interne cu cea mai inalta forta juridica, constitutie sau un alt act juridic cu forta juridica superioara, cum ar fi legea, in functie de supletea sistemelor legislative in cauza si tot astfel sa reglementeze dispozitiile legale care vizeaza statutul judecatorului sau puterea judiciara.

Procedand in acest fel, statelor li se interzice sa modifice statutul judecatorilor sau reguli ale puterii judecatoresti prin proceduri simplificate sau prin acte juridice cu forta juridica inferioara, ceea ce constituie si o garantie a respectarii lor.

In acelasi timp, Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Ministri a Statelor membre privitoare la independenta, eficacitatea si rolul judecatorilor, adoptata la 13.10.1994, precizeaza faptul ca mandatul si remunerarea judecatorilor trebuie sa fie garantate prin lege (principiul L, pct. 2, lit. a, pct.ii).

Tot astfel, Carta Europeana a Statutului Judecatorului arata ca remuneratia si protectia sociala a judecatorului se exercita in raport de un nivel fixat, in asa fel incat sa ii protejeze de presiunile care sunt de natura sa ii influenteze deciziile (principiul 6, pct. 6.1).

Asa cum am relevat anterior, prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, legiuitorul roman a statuat ca drepturile salariale ale judecatorilor si procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decat in cazurile prevazute de prezenta lege.

Prin urmare, desi statul roman s-a conformat recomandarilor internationale in materie, prin adresa contestata, autoritatea publica parata s-a manifestat cu exces de putere, atunci cand a refuzat deschiderea creditelor bugetare pentru plata salariilor personalului reclamantei pe luna iunie 2009, cu incalcarea textelor anterior individualizate.

Curtea apreciaza ca se cuvine a releva in speta de fata faptul ca un element necesar al statului de drept este reprezentat de drepturile cetatenilor, in principal dreptul la un recurs eficace in materie civila, avand semnificatia modalitatii in care cetateanul poate exercita un control asupra actelor statului.

In cauza, parata a actionat cu exces de putere, intrucat si-a exercitat dreptul de apreciere prin incalcarea dreptului personalului Inaltei Curti la plata salariului cuvenit pe luna iunie 2009, cu toate componentele sale, care sunt individualizate in carnetele de munca si in actele de stabilire a drepturilor.

De asemenea, Curtea apreciaza ca, in cauza de fata, suntem in prezenta unor drepturi dobandite - dreptul la salariul in cuantumul consfintit in carnetul de munca.

Obligatia autoritatilor statului de a proteja drepturile dobandite deriva din principiul securitatii juridice.

Ca principiu obiectiv, securitatea juridica impune mentinerea unei situatii juridice existente.

In consecinta, pentru toate argumentele de fapt si de drept anterior expuse, in raport de prevederile art. 1, art. 8 alin. 1 si art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificata, instanta va admite cererea si va dispune anularea adresei nr. 294.512 din iulie 2009 si va obliga paratul sa deschida creditele bugetare pentru luna iulie 2009, in cadrul capitolului 61.01 - .Autoritati judecatoresti", Titlul - "Cheltuieli de personal", conform solicitarii reclamantei Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Fiind vorba despre o hotarare privind plata salariilor, in temeiul art. 278 pct. 1 C.pr.civ. raportat la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, hotararea este executorie de drept.

In temeiul art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/20041 instanta va dispune ca executarea prezentei hotarari sa se faca in termen de o zi de la pronuntare.

Este evident ca noi, muritorii de rand, avem un folos din cunoasterea modului cum "a gandit" instanta CAB speta, cum si-a motivat deciziile si, mai ales, cum are de gand, in continuare, sa judece cauzele de contencios in care noi, persoane fizice sau juridice, avem probleme cu abuzurile statului basescian, precum si a oricarei forme de guvernare abuziva cum este aceasta. Pentru ca este evident ca abuzurile administratiei basesciene reprezinta o forma de aplicare a principiilor de organizare si functionare ale statului de drept basescian, portocaliu si rosu.

De fapt, toate instantele care au sectii de contencios administrativ au sau vor avea acelasi discurs despre buna administrare, dreptul cetateanului superior dreptului administratiei, stat de drept etc.

Cu o astfel de gandire la nivelul celei de a III-a puteri in stat simt ca pericolul instaurarii dictaturii basesciene se indeparteaza. Daca instantele isi vor indeplini rolul de aparatori ai statului de drept noua ne va fi mai bine.