duminică, 19 iulie 2009

Raportul pe Justitie. Reactia preliminara a PSD.



La tinta --------------------> Predoiu si PSD


Am luat reactia europarlamentarilor PSD la ciorna de raport pe Justitie a Comisiei Europene. Pana cand va apare raportul oficial mai este putin timp. Vom vedea atunci daca reactia PSD este corecta sau nu. Totusi, unele aspecte din prezentul material dau de gandit. Serios. Chiar foarte serios.

Tot legat de viitorul Raport al CE exista si o declaratie a lui Predoiu in care acesta afirma: "Cred ca respingerea proiectului de modificare a legii constituţionale ar putea fi menţionată critic". Cu toata bunavointa de care am dat dovada azi nu am reusit sa gasesc proiectul respectiv. O sa mai caut pentru ca eu nu stiu de el. Stiu, nu sunt buricul pamantului sa stiu eu tot, dar in "epoca informatiei" este destul de absurd sa nu poti ajunge la ceva pus pe net. De aceea ma gandesc ca materialul nu a fost pus pe net, tocmai pentru ca noi, boborul, sa nu putem contesta cine stie ce "viziune inalta" cu privire la reforma statului. Din stat de drept in stat de drepti ?

Predoiu vorbeste despre un proiet de lege respins. Pe site-ul Camerei Deputatilor nu am gasit nimic in 2008 si 2009. Mai devreme nu are rost sa c
aut deoarece raportul vine dupa un altul din toamana trecuta !

Imi ramane o intrebare ca un junghi pe creier. Ce treaba are Comisia Europeana cu Constitutia Romaniei ? Ce nu convine unora de pe la coana Europa la Constitutia noastra ? Ori Predoiu lanseaza o soparla pe motiv de constitutie care sa ameteasca masa de aplaudaci pedelisti si sa ii incurajeze sa iasa cu mai multa forta in strada, in media, pe net pentru a permite marelui carmaci realizarea republicii prezidentiale basesciene ?! Noroc ca ceilalti au mai mult de un neuron la dispozitie si au posibilitatea sa faca unele legaturi si sa determine miscarile periculoase ale neocomunistilor din PD-L.

Dar sa revin la declaratia PSD. O pun mai jos, integrala, pentru lectura. Eu am niste pareri si o sa le expun la final. Altii au alte pareri si, probabil, isi vor expune punctul de vedere sau vor avea o reactie. Treaba este prea serioasa pentru a nu fi discutata.

Din punctul de vedere al liberalului din mine trebuie sa acord respect tuturor parerilor, indiferent de la cine vin. Eu ii iau in serios. Unele ar
anjamente din textul declaratiei imi apartin pentru a scoate in evidenta acele aspecte carora vreau sa le acord atentie sau sa le pun mai mult in lumina.

Postat la 2009-07-17 pe site PSD

17 iulie

Europarlamentarii PSD îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu conţinutul proiectului de raport al Comisiei Europene vizând progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV). În măsura în care, în timpul scurt rămas până la anunţata publicare a raportului, textul acestuia nu va suferi serioase modificări, se va putea ajunge la situaţia în care atât Parlamentul European cât şi Guvernul României să îl respingă în totalitate ca fiind antidemocratic şi contraproductiv în lupta împotriva corupţiei.

● Raportul menţionează că Mecanismul de cooperare şi verificare a fost „creat pentru a ajuta noile state membre să satisfacă nevoia de a avansa reformele judiciare şi de a realiza eforturi concertate în lupta împotriva corupţiei. Acest mecanism permite CE să lucreze strâns la nivel politic şi tehnic cu autorităţile române spre a urmări şi evalua progresul, spre a oferi asistenţă tehnică şi sprijin financiar”. Din raport rezultă însă că, exceptând inspectarea situaţiei din România în domeniul justiţiei, Comisia nu a oferit nicio consultanţă tehnică şi niciun sprijin financiar în cadrul MCV. În lipsa cooperării, executivul comunitar trebuie să îşi asume cel puţin o parte din vina pentru lipsa de progrese.

În raport, experţii CE critică faptul că:

- Parlamentul României ia decizii, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale, referitor la imunitatea şi declanşarea urmăririi penale a demnitarilor;

- persoanele acuzate de săvârşirea unor infracţiuni utilizează, în justiţie, instrumentele juridice destinate apărării;

- şi că partidele politice, în procesul legislativ, fac politică.


Raportul cere în consecinţă:

- Parlamentului să valideze cererile Parchetului fără nicio posibilitate de a le respinge;

- partidelor să renunţe la diferenţele ideologice în procesul legislativ (care astfel ar fi depolitizat);

- iar acuzaţilor să nu utilizeze dreptul la apărare.

Astfel, procedurile judiciare s-ar scurta iar legile ar fi mai clare. Această concepţie antiparlamentară şi antipluralistă are un caracter dictatorial şi atacă bazele statului de drept.

Experţii CE mai propun „monitorizarea eficienţei sistemului judiciar în procesele privind corupţia la nivel înalt”. Această propunere nu precizează

care sunt criteriile eficienţei,

cine ar putea să-i monitorizeze pe judecători şi

care ar fi măsurile prin care monitorii ar putea determina creşterea eficienţei.

Dacă aceste răspunsuri ar fi date, s-ar constata cu uşurinţă că propunerea CE împinge spre imixtiuni ale unor factori extrajudiciari în sistemul judiciar şi prin aceasta limitează independenţa justiţiei.


● Proiectul de raport menţionează că "DNA şi-a menţinut un bun traseu de investigaţii nepartizane". Afirmaţia, singura cu adevărat laudativă din întreg raportul, e total neargumentată şi în contradicţie cu percepţia larg răspândită privind politizarea acţiunilor acestei instituţii. De fapt, în raport nu se găseşte niciun argument pe baza căruia s-a ajuns la concluzia caracterului nepartizan al investigaţiilor DNA. Pe de altă parte, experţii CE nu au investigat niciuna dintre alegaţiile privind caracterul partizan al activităţii DNA. Faptul că cercetările DNA se fac cu anunţarea prealabilă a presei şi cu o largă mediatizare, încălcând atât dreptul la imagine cât şi prezumţia de nevinovăţie a celor acuzaţi, nu a fost cercetat de experţii CE. Aceşti experţi nu au căutat să identifice nici cauzele pentru care majoritatea dosarelor pregătite de DNA apar ca neconvingătoare în faţa instanţelor române neputând conduce, până în prezent, la nicio condamnare judecătorească în cazuri de corupţie la nivel înalt. Adevărul e că tocmai politizarea luptei împotriva corupţiei, în primul rând de către DNA, explică progresele modeste ale acestei lupte. Prin partizanatul lor în muşamalizarea deficienţelor DNA, experţii CE devin complici ai amintitei politizări şi co-responsabili pentru lipsa progresului aşteptat.

Experţii CE propun ca România să adopte o lege care să prevadă ca judecarea excepţiei de neconstituţionalitate să nu suspende desfăşurarea procesului în cadrul căruia excepţia a fost ridicată. Dacă o atare propunere ar fi acceptată s-ar ajunge ca instanţele să pronunţe hotărâri în baza unor legi posibil neconstituţionale înainte ca neconstituţionalitatea lor să fie stabilită de Curtea Constituţională. În cazul legii penale, s-ar ajunge ca o persoană să înceapă executarea pedepsei cu închisoarea în baza unei legi care ulterior e declarată neconstituţională. Acesta nu este un preţ acceptabil pentru accelerarea desfăşurării proceselor judecătoreşti într-un stat de drept.

● Experţii Comisiei mai susţin, de data aceasta justificat, că „un efort preventiv cu caracter structural poate produce mai multe rezultate pe termen lung decât abordarea constând în sancţionarea legală a oricărui caz în parte”. Din păcate, această idee nu e reluată şi dezvoltată în capitolul dedicat concluziilor şi recomandărilor. Adoptarea ei este necesară şi ea trebuie să se reflecte în schimbarea logicii MCV. În acest sens, experţii formulează argumentul dar nu trag consecinţele.

● Dacă soluţiile nedemocratice, ineficiente şi eronate din punct de vedere profesional referitor la problemele mai sus menţionate sunt lăsate la o parte, restul măsurilor sugerate de experţii CE au un caracter de maximă generalitate iar problemele la care se referă se regăsesc sub o formă sau alta şi cu o magnitudine sau alta la nivelul majorităţii statelor membre ale UE. Analiza acestor propuneri de măsuri şi pe cale de consecinţă a problemelor pe care ele doresc să le rezolve conduce la concluzia că MCV nu se justifică a fi continuat sau cel puţin a fi continuat în forma sa actuală.

Faţă de cele menţionate, modificarea raportului precum şi investigarea bunei credinţe şi a profesionalismului experţilor CE apar ca absolut necesare. Până la lămurirea acestor aspecte publicarea raportului nu poate decât să creeze mai multe probleme decât să rezolve.
Am ingrosat ideile care imi dau de gandit. In mod evident juristii de marca ai PSD au marcat corect aspectele deficitare din acest raport, daca ele se vor regasi in formularea acestei declaratii sau in alta formulare cu aceleasi consecinte.

De mai multa vreme suspectez ca specialistii care lucreaza in domeniul JAI au culoare politica, suspect de portocalie si ca ceea ce scriu ei face parte din arsenalul armelor cu care un anume Basescu prin intermediul unei anume Monica Macovei toaca Justitia din Romania. Tinta a fost si ramane judecatorul. Nu magistratul, ci judecatorul. Si procurorii sunt magistrati dar, pana acum, procurorii nu au prea dat dovada de independenta in actul juridic prestat. Basescu a "reinventat" in Romania procurorul politic. Parchetul a redevenit aparat de opresiune ca pe timpul comunismului infloritor la orase si sate. Judecatorii sunt singurii care nu s-au aliniat la conceptul de stat basescian, o noua forma de stalinism. In caz ca se va continua monitorizarea pe Justitie, Basescu si PD-L vor face un tam-tam monstru, aruncand toata vina in spatele CSM si a judecatorilor. Sa nu uitam si campania de la inceputul anului la care a marsat, in sprijinul lui Basescu, mai toata presa, in care CSM si judecatorii au devenit "criminalii" care jefuiesc prin salarii avutia tarii iar sarmanul Guvern Boc nu mai are bani pentru proiectele marete ale guvernarii basesciene.

Linsajul impotriva judecatorilor s-a purtat si se mai poarta tocmai de presa mogulilor Vantu si Voiculescu. Realitatea Tv si Cotidianul, Catavencu, 22, Antena 3, Antena 1, Antena 2 si Jurnalul National si, normal, Moraru de la B1Tv al Paunestilor, televiziunea de casa a "mogulului" Basescu si EvZ, ziarul care a ajuns la aberatii mai mari decat Cotidianul.

Dupa ce s-a folosit de media mogulilor, Basescu le-a dat cu flit. Lumea, cea obisnuita, va recepta exact cum doreste Basescu raportul CE pe Justitie. Avem vinovatii judecati si condamnati la oprobiul public deja de presa mogulilor.

2 comentarii:

  1. Se pare ca DNA stie sa-si apere imaginea mai bine decat justitia, si a dovedit-o si in modul cum se foloseste de mass-media.

    "Ingroparea" in Justitie a dosarului DNA al lui George Copos socheaza Comisia Europeana>

    "La 24 aprilie 2009, existau 462 de alte dosare DNA in curs de judecata, aflate in diverse faze. Este izbitor faptul ca practic nici unul dintre in nici unul din aceste cazuri de interes public maxim nu s-a pronuntat intr-o prima instanta o sentinta, cu atat mai putin o sentinta finala. (Printre aceste cazuri se numara cel al unui fost vicepremier, trimis in judecata la 6 iunie 2006, al carui proces dureaza de peste trei ani fara ca actul de acuzare sa fi fost citit, singurele actiuni in acest dosar limitandu-se la discutarea unor chestiuni procedurale. Ancheta DNA in acest caz a durat mai putin de un an)."

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate. DNA practica o metoda dubioasa. Intai da in presa, pe surse, elemente din cercetarea efectuata de ei si unele probe circumstantiale, cu interpretari de domeniul SF apoi duc cauza, daca o mai duc, la instanta de judecata.

    Nu neg faptul ca DNA are de lucru. Ma refer doar la nume cunoscute in mediul politic national. De nea Gigel de la primaria "X" nu a auzit nimeni.

    Din nefericire, instantele de judecata nu au cum iesi in presa. Procesul este public. Daca presa nu urmareste procesul nu ai cum sti de el. DNA in schimb, are o prevedere legala care stipuleaza ca cercetarea penala este confidentiala ... De aici putem merge mai departe, la boala noastra de a afla "secrete" si a ne desfata cu reusita !

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.