miercuri, 25 aprilie 2012

Poți fi pervers când citești ?

Întărâtat de unii de pe facebook am fost în vizită înternaută la Cațavencu. Nu prea mai merg eu pe acolo, în mod curent, însă îi am în atenție ... poate-poate se vor face de treabă.

Am citit articolul lui Doru Bușcu. „Unde se duc Lupea și Pora când se duc ?”.

Hai că este interesant, îmi spun eu în barbă. Îl știam pe Doru Bușcu de negru în cerul gurii așa că am fost curios să văd ce are el cu Pora și Lupea. Pe cele două le mai văd, ocazional, debitând tâmpenii, cu emfază pe la stațiile Tv băsiste. Recunosc că după câteva clipe de dezgust butonez aiurea, nu de alta, dar nu îmi doresc nopți agitate în care hidoasele matracuci să fie personajele principale. Am citit. Cuvânt cu cuvât, atent, cu un zâmbet mulțumit în colțul gurii. În minte, ca la un semnal, perversul din mine a luat la numărat, odată cu Bușcu, toată „flota” cea vestită din media băsesciană. La cât i-am boscorodit eu, la câte „urări” de bine le-am dorit eu, am avut o plăcere perversă constatând că și alții „îi apreciază” cum se cuvine pe pupincuriștii și pupincuristele băsesciene de la numitele bordeluri media.

Chiar, azi când din barca PDL se cară lumea într-o veselie, după cum constată și Cristian Teodorescu, tot la Cațavencu, ce vor face pupincuriștii  băsescieni de ambele sexe aciuați peste tot unde banul public poate ajunge pentru a recompensa lingăii ? Bușcu spune că „tehnica” jurnalistică în materie se bazează pe mijloacele moderne: telefonul lui Ponta sau Crin, ba chiar și al altora din cei care vor ajunge la putere, sms-uri către foștii colegi din breaslă care au rămas la media anti-băsistă. Și, îmi place la nebunie finalul, vor garanta, probabil, că după ce au mâncat căcatul băsescian vor mânca, ca un fel de mea culpă, căcatul învingătorilor: „Acum, ca şi Puterea, jurnaliştii Puterii sînt în căutare de job. Un loc călduţ, în presa de opoziţie, unde să poată mînca mîine, în libertate, un căcat”.

Ce mai, sunt pervers. Imaginația lui Bușcu are la origine ceva polițe de plătit unora sau altora din presa aservită lui Băsescu. Acum sunt alături de el. Unde vor merge hahalerele băsiste mâine ? Ce cururi vor pupa ? Sigur, cei de dreapta își fac curaj în speranța că un cur „pardonabil” ar fi acela al lui Ungureanu, cel liberal din născare, dar au ceva probleme. Liberalii nu îl vor. Ar mai fi niște găști nășite de Băsescu, noi republici sau noi drepte, dar nu sunt siguri că vor ajunge la putere. Poate în mileniu următor. Cei de stânga, adică cei care însoțesc pe pedeliștii care se înscriu în PSD, vor merge pe mai departe, probabil, cu aceștia, dar deși vor avea nod în gât când vor vorbi de Iliescu sau Năstase, nu vor ezita să îi dea pantalonii jos lui Ponta să îi arate ce tânăr și plăcut este noul lider social-democrat.

Constat că sunt pervers și că îmi place. Mai ales când este vorba despre Băsescu, PDL și pupincuriștii lor.

6 comentarii:

  1. Maestre ce mai imi place mie de dta :-). Semeni cu tata Dumnezeu sa-l ierte si cred ca si asta ma influenteaza. Esti un "bunic chic". Superba poza si sunt absolut de acord cu matale m-a amuzat si pe mine articolul cu pricina. Iar Catavencii de ceva vreme sunt foarte tari in "mistocareala" fina indiferent de partid politic si asta e bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut Shadow,

    Mă bucur să te „văd”. Poza o am de curând, Rizea Marius (pozarul nostru „de serviciu”) mi-a făcut-o la o întâlnire bloggeristică la Cafeneaua liberală.

    Cum bine ai observat m-a amuzat teribil „revolta” lui Bușcu. Culmea, el mai ani în urmă era pe alte baricade.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hâtru, Adrian, bănuiesc că i se potrivește și mucalit.

    Să nu înțelegi greșit. Nu am fost la ei la ziar, i-am vizitat pe site.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am citit si eu cu atentie articolul semnalat de tine si semnat doru buscu. Oi fi eu poate subiectiv, oi fi avand resentimente dar n-am sa pot uita NICIODATA ce ticalosii a facut acest buscu la Cotidianul in anii 2007-2008, pe cand era sef la Cotidianul. Si nu numai el, se stiu foarte bine deontologii ,,independenti'' care porcaiau zilnic guvernul Tariceanu si il aclamau pe idolul lor securist de la Anvers. Unii dinre ei au ajuns chiar parlamentari( nea Cotoi), parlamentari europeni(dementul ala TRU), un fel de ,,consuli''( scarba aia de it morar)sau scribalai portocalii fanatici (limbaes si ismeneanu!).
    Concluzia? Acest buscu ramane oentru mine in continuare un mare CACAT. Ce va face el dupa victoria USL? Simplu, va fi un acerb critic al Puterii. Adica exact ce n-a fost cat timp erau pedeleprele la putere!!!
    PS Uitasem, draga Cepeca, de un monstru sacru al Cotidianului din acea vreme: celebrul pupincurist patras-coiu, sau Coiu cum il alintam eu deseori, devenit vajnic propagandist basescian, sectiunea TVR.
    Am scris toate aceste lucruri doar gandindu-ma ca in perioada 2007-2008 eram pe aceleasi baricade la fosta Coti. Frumoase vremuri, ba-secu inca nu apucase in intregime puterea. Eu unul, probabil ca si tu, eram constient ce se va intampla, dar nu puteam banui ca se va ajunge la marasmul actual. Un singur lucru te rog: sa nu-ti fie mila de o LEPRA ca buscu!!!
    Hendrix

    RăspundețiȘtergere
  5. Hendrix,

    Nu am uitat de Bușcu de la Cotidianul și susținerile lui. Fii fără grijă. Eram și sper să fim în continuare, pe aceleași baricade.

    Totuși, recunosc faptul că Bușcu a explodat în acest articol și a spus lucrurilor pe nume. O fi și el un dezamăgit, o fi sperat la ceva, cei la care face referire i-au luat-o înainte. Tu ai arătat cum.

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.