Traseismul, moțiunea, speranța, deziluzia, deșertăciunea ...

Moțiunea de cenzură ocupă prima pagină a ziarelor. Nu, nu este singurul subiect al dezbaterilor. Finalul de mandat băsesciano-boc-udristo-ungurenesc dă cu minus. Mult minus. Înfiorător de mult minus. Despre unele minusuri presa scrie în draci. O parte a presei. Negativ. Altă parte a presei le vede cu plus. Totul este la extreme. Acolo unde este negru deplin, Boc și slugoii băsiști din presă văd albul imaculat. Ici colo câte un pupinbăsist sinecurist din presă declară, pe propria răspundere, că nu a fost „bine aplicat” principiul „X”. Că niște habarniști au dat cu „muci'n fasole” întinând nobilele idealuri ale băsismului luminos la orașe și sate.

Ieri Boc, la TVR Internațional, guița așa cum nu mai el știe să guițe, că măsurile luate de el și guvernul lui în 2010 au dus România pe calea progresului și prosperității. Că Europa nu are ce model să ne dea pentru dezvoltare, dimpotrivă, perversa europă preia azi măsurile „dure” luate de România în 2010 pentru ași face curățenie financiară în propria ogradă. Acum, să fiu serios, nu cred că dobi-Boc-ul are aici ceva din mintea lui. Pentru că din practica ultimilor ani nu a dat dovadă că ar avea ceva în minte.  A încheiat cu asigurarea că moțiunea nu va trece pentru că USL nu are cum să adune numărul de voturi necesare, timpul fiind prea scurt iar oamenii care constituie fibra reală a partidului băsescian PDL vor da o cumplită lovitură adversarilor poltici și vor câștiga și alegerile locale, nu mai vorbim despre cele parlamentare. Na poznă. Nu și-a schimbat refrenul politic. Cine i-a dat poezia lozincară nu îl are prea mult la inimă. Din penibil a devenit jenibil. Bașca faptul că la întrebarea câți parlamentari mai are PDL nu a știut să răspundă. „Suficienți” nu este un răspuns inteligent. Sau o fi ? Are un secret, ceva, acolo ?

Moțiunea a devenit un motiv și un termen limită pentru niște treceri mediatizate de la PDL la USL. Marele partid de dreapta PDL pierde o parte din fruntașii politici tocmai în tabăra social-democratică. Sunt persoane care au luat parte la deciziile „de dreapta” ale PDL, decizii cu care PDL se laudă, peste laudele aplicate de aplaudacii pupinbăsiști din presă și din diferitele conclavuri oengiste. Decizi declarate de portocalii băsescieni de dreapta însă devoalate de cunoscători ca fiind neocomuniste, nici măcar de stânga. Adică totalitariste. Adică din categoria „așa vrea mușchii mei”. Nu, nu mușchii lui Boc sau ai PDL, mai degrabă mușchii lui Băsescu, consiliat de niște aventurieri cu școli înalte, prin cele străinătățuri, capabili să recite, pe de rost, texte întregi ale unor indivizi promovați ca minți luminate ale economiei mondiale ... Și da, o parte din „mușchii prezidențiali” au fost „detașați” la Nutzi moartea constituției, care a avut rolul de control și îndrumare în guvernările de tristă amintire Boc fără număr. Unii, se pare mai mulți, au venit la PNL sau au declarat că PNL este partidul în care vor ei să formeze dreapta românească, solidari fiind ei cu Sorin Frunzăverde, cel mai important lider PDL care a părăsit corabia portocalie până acum. Și ei au girat, cu semnătura sau cu votul în Parlament măsurile zise de dreapta ale dementului de la Cotroceni.

Termenul limită dat de USL portocalezilor a grăbit defluirea. Bine, nici unul dintre ei nu vorbește despre supraviețuirea lui politică și bucățica de ciolan la care speră sau pentru care a negociat. Nu ar fi elegant așa ceva. Ce ar spune alegătorul luat de prostul satului ? Așa că unii dau cu barda în modul de funcționare a propriului partid, dictatorial (de parcă la partidele USL nu s-ar practica așa ceva !), alții critică măsurile guvernului Ungureanu, de parcă măsurile astea nu vin din urmă, nu vin de la „votul” în organele de conducere ale PDL pentru satisfacerea cererilor amenințător formulate de derbedeul cotrocenist, alții îl urmează pe Frnzăverde, pur și simplu. Se folosește noțiunea de traseism. Eu nu sunt de acord. Pentru unii da, au deja un traseu, fiind când la PNL, când la PSD, când la PDL, când la ... care o mai fi, după care reiau traseul funcție de cum se cucerește puterea. Se mai folosește noțiunea de trădători. Iar nu sunt de acord. Aici este mai bine să îl aduc în față pe CTP care sintetizează mai bine ca mine situația, în ziarul Gândul. Eu adaug faptul, în completare, că de pleacă portocalii din PDL pentru un interes național, ei bine nu se mai pune problema trădării. Totuși, dacă îmi amintesc eu bine, la începuturile guvernării Băsescu-Boc când erau dați afară pe capete din administrația publică toți cei care au ocupat funcțiile pe timpul altor guvernări, acțiune care s-a lăsat cu enorm de multe procese câștigate de funcționarii care au existat în acele instituții de pe timpul CDR, „Boc cel viteaz” a introdus, inclusiv prin act normativ, principiul fidelității față partidul aflat la putere. Acest „principiu” aplicat prin părăsirea corăbiei de către pedeliștii „trădători”, pentru a fi fideli partidelor care vor ajunge la putere, exclude, consider eu, posibilitatea ca aceștia să mai fie considerați trădători. Sau, nu cumva, Boc și ai lui din PDL au memoria serios afectată de grijile cotidiene ?

Moțiunea și traseismul au născut speranța în căderea monstruoasei coaliții pro-băsesciene. Sunt semnale că lumea speră. O speranță disperată că în curând călăii României vor fi alungați de la putere și vor plăti pentru crimele săvârșite. Îi spun speranță disperată pentru că s-a ajuns la manifestări ale acesteia în forme care pur și simplu o neagă, dacă pot spune așa. Sunt persoane care pe lângă un sincer „nu cred”, caută nod în papură la orice. La defectările din PDL și trecerea defectorilor în USL, la timpul în care aceste defectări au loc, la calitatea celor care defectează, la măsurile interne luate de PNL, PSD sau PC pentru a se organiza în vederea bătăliilor electorale etc. În fapt, eu cred că nivelul de așteptare este atât de mare încât și de va trece moțiunea vor exista indivizi care să nu o mai recunoască. Cârcotași, ce mai. Așa sunt românii.

Citind eu pe ici-colo puncte de vedere cu privire la evenimentele din aceste zile, în limita permisă de mijloacele pe care le am la dispoziție, trag concluzia că nu avem educația necesară pentru a purta o bătălie, pentru a duce o luptă. În locul unei rațiuni benefice unei astfel de acțiuni speciale, mulți dintre cunoscuții mei pun prea mult din suflet, simpatia pentru unul sau altul dintre actorii politici angrenați mai mult sau mai puțin în lupta publică. Nu există luptă fără victime. O formulă simplă a victoriei într-o bătălie spune că cei care au mai puține pierderi ocupă câmpul de luptă și au astfel victoria. Pentru că orice luptă are ca scop ocuparea unui spațiu, în lupta politică spațiul este scena politică și apropierea puterii administrative. Puterea administrativă în orice spațiu politic este recompensa supremă. Fie ea la o primărie, la un consiliu local, la Parlament sau la Guvern. Unii dintre participanți vor cade în luptă, alții vor beneficia de roadele finale. Îi putem plânge pe cei căzuți însă nu se cuvine a da cu pietre în învingători. Părerea mea.

Am vorbit și despre un anume final însă azi suntem abia în faza pregătirii luptei. Declarația de război a fost dată și citită potrivit legii în Parlament, oștile se dispun în teren după cum au dictat strategii, ostașii puterii se uită cu jind la viitor, în speranța unora că nu va fi așa de negru. Practic, oastea portocalie este, deja, deziluzionată. Erau pe cai mari iar azi nu mai au nici mârțoage. Dezertarea de pe câmpul de luptă ar fi ea benefică însă „dușmanul” ia doar politicieni cu „dosar de cadre sănătos”. Mulți dintre luptătorii portocalii sunt de strânsură, sunt bătăuși de cartier, de bodegă iar acum, când ofițerii partidului au plecat deja la alții sau s-au pensionat (plecări în funcții publice mai comode, inclusiv financiar), sunt aruncați în luptă ca ofițeri fără a pricepe ce sunt ofițerii și ce pot face aceștia. Dar nu trebuie să ne mire. Boc și gașca lui portocalie au pus în funcții de demnitate publică tot felul de parveniți, foști ospătari, barmani, soliști vocali de manele, tâmplari, tinichigii, comercianți de tarabă etc. Păi, din moment ce au făcut politică de cadre ca pe timpul comunismului, după ce au făcut administrație ca pe timpul comunismului, vor duce și lupta la fel cum au dus-o comuniștii. Brutal (deja ies la iveală mânăriile - la București sunt peste 400 mii de votanți în „evidențe” peste populația stabilă a orașului ?!), la întâmplare și cu gând de dezertare.

Culmea este că eu dau tuturor posibilitatea să aibă propria părere. Așa consider eu că trebuie să mă comport. Voi aprecia pe cei care se vor apropia de modul meu de a gândi, voi constata că alții au altă părere, posibil să intru în unele dispute, funcție de starea în care mă aflu însă voi respecta, că îmi place sau nu, părerea tuturora.