duminică, 13 mai 2012

Delirium tremens a la TRU

Condeierul sclipitor și dement, în același timp, sinecuristul pupinbăsist Traian Radu Ungureanu (TRU) a devenit purtător de vorbe al lui Traian Băsescu. La sediul PDL, normal. A ieșit TRU la atac împotriva lui Victor Ponta. Nimic anormal. Totul este absolut normal. Și când scrie și când vorbește. Este liderul, de departe, al stilului bârfă și calomnie, al denigrării și minimizării altora, este cel care deschide cu scandal pârtii pentru Sever Voinescu, Cristian Pătrășconiu, Elena Udrea, Robert Turcescu ...

TRU nu iese la atac întotdeauna. Trebuie să fie musai ceva mai însemnat, ceva care doare poponețul prezidențial al lui Băsescu, ceva care poate aduce un minus infinit bugetului propriu (sinecurist notoriu) dar și bugetului de partid, ceva care poate alunga „investitorii strategici” ai PDL. Ei bine, ceva este.

Iau știrea de la Agerpres, după ce am văzut un clip la Antena 3. TRU îl face pe Ponta imatur. Normal, Traian Băsescu este individul matur. O eroare. După mine Traian Băsescu nu este matur, el nu are convingeri și înțelegeri proprii, el doar a ieșit la înaintare ca „trompetă” a consilierilor lui, unii mai idioți ca ceilalți.

TRU nu este tâmpit. Departe de mine să îi atribui o astfel de calitate dezonorantă. TRU este însă o jigodie patentată, un mârlan, o scursură socială, un ratat al mediului jurnalistic. Pentru că deși scrie frumos și cu verb, TRU deformează realitatea, înșeală cititorul prin ascunderea adevărului. La acestea se adaugă parvenitismul practicat cu violență chiar. Iau de la Agerpres:

"Domnul Ponta mai face o eroare când spune: 'în fond chestiunile europene nu mai sunt chestiuni de politică externă, ci de politică internă'. Cred că domnul Ponta nu a studiat cu atenţie poziţia noastră în UE şi nu a aflat că există cel puţin două capitole la care nu suntem în interiorul UE: piaţa muncii şi Schengen. Deci, nu putem vorbi de internalizarea tuturor problemelor europene. Poate că asta domnul Ponta o să afle în a doua săptămână de guvernare".

Ce vorbești tu TRU ? Hai nu mai spune ! Nu pot crede că nu cunoști TCE, tratatul care stă la baza Uniunii Europene. Piața muncii în spațiul comunitar este o problemă internă a Statelor Membre din momentul aderării la Uniunea Europeană. Singura excepție este cea privitoare la funcționarii publici care nu au această libertate de mișcare, în fiecare stat existând condiția ca cei care ocupă o funcție publică să aibă cetățenia statului în care aplică. Faptul că unele State Membre pot, motivat, să instituie o perioadă de grație pentru ele în acceptarea migrației forței de muncă din statele care aderă, nu înseamnă negarea prevederilor tratatului de aderare. Cu privire la Schengen, stimate demagog, România aplică de la momentul aderării la UE condiționările Schengen, cooperează cu forțele polițienești de frontieră pentru îndeplinirea condiționărilor Schengen, face schimb de informații Schengen, primește asistență Schengen ... plus că a îndeplinit condițiile tehnice de aderare la Spațiul Schengen. Faptul că politica europeană promovată de Traian Băsescu a dus la întârzierea, cu aproape un an de zile, oficializării aderării la Spațiul Schengen nu duce problema în domeniul relațiilor externe. Este chiar o problemă internă, foarte internă, a relațiilor dintre un stat comunitar cu alt stat comunitar. Mai mult, Parlamentul European a confirmat necesitatea ca aderarea României să fie oficializată.

Ieșirea lui TRU îmi spune că Băsescu are nevoie de ajutor. Până acum, Băsescu ieșea și ataca iar TRU confirma și dezvolta, buruienos, zicerile băsesciene. TRU a fost până acum cel care punea un moț rahatului prezidențial. Acum văd o inversare de roluri. TRU construiește rahatul pentru Băsescu moțul urmând a fi pus de altcineva. Cine o fi ăla ?

4 comentarii:

  1. Daca mai era nevoie - inca o dovada ca VUM este absolut necesar.
    Macar pentru urmatoarea legislatura ...

    RăspundețiȘtergere
  2. ce nu inteleg eu este relatia dintre TRU si "celalalt". si mie imi place informatia. care o fi adevarul. (arongant comentar)

    RăspundețiȘtergere
  3. Radu Botta,

    Sincer, dacă te referi la MRU, nu știu. Nici nu îndrăznesc a specula. Personal nu am pârghiile necesare și nici punctele de sprijin.

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.