Epoca disperării

Citesc, ascult, văd și meditez. Avem media și avem, astfel, acces la informație. La secundă. Datorită net-ului ne manifestăm. Scriem, vorbim, cunoaștem pe alții pe care în alte condiții nu i-am fi văzut vreodată. Asta este partea bună. Partea mai puțin bună este că grupuri de interese promovează autodistrugerea, pierderea încrederii în oameni, pierderea încrederii în viață, promovează dezmățul social și apocalipsa omenirii. Pe lângă aceștia se manifestă cei care incapabili fiind își promovează superficialitatea, lipsa de discernământ, ura viscerală față de cei care nu le acceptă derapajele. Interacțiunea prin intermediul media scoate din gunoiul social și pune în locul altora, mult mai interesanți și mai utili, persoane pe care în modul normal de viață le eviți. Acum ești aproape obligat să le vezi, să le asculți, să le interpretezi aberațiile. Și sunt o groază. Media este plină de informații despre „viața și opera” rataților cățărați în vârful societății, media devenind astfel din condiție care favorizează promovarea insuficienței și a prostiei una din cauzele care determină alegerea acestora în dauna inteligenței și a echilibrului. Datorită media trăim într-o lume ireală, datorită media pierdem, zi de zi, valorile care stau la baza societății. Culmea este că media este ca un drog. Suntem disperați să avem acces la ea. O viață fără media este, azi, de neconceput. Ne-am condiționat viața de existența și dezvoltarea media. O idee superficială spune că lupta împotriva acestui flagel este imposibilă. Rațiunea, câtă a mai rămas, ne spune că lupta este posibilă. Media trăiește și se dezvoltă având acces la public. Dacă publicul ar fi mai selectiv, dacă publicul ar sancționa media pentru ceea ce face aceasta și-ar modifica comportamentul. Din nefericire, mare parte a publicului este disperat să se uite pe gaura cheii, să asculte prin ușă, să creadă irealul și să se vaite pentru riscuri ce se pot produce peste milioane sau miliarde de ani. Fantastic.

La modă este astăzi dezastrul european. Grecia are probleme politice și economice, probleme care au la bază un mixt toxic: bancherismul și proasta guvernare. Grecia s-a axat, comod, pe dezvoltarea turismului, cu un sprijin excesiv al guvernelor de la Atena pentru turism, miliarde de euro anual, în detrimentul formării și dezvoltării unei industrii prelucrătoare care să genereze constant și palpabil o avere națională. La aceasta s-a adăugat un aparat administrativ exagerat și o politică a pomenilor sociale excesive. Bunăstarea grecilor și a guvernului a fost în mod voit construită pe bunăstarea consumatorilor străini de turism. Când străinii stau acasă, când surplusul de bani care să permită turismul nu mai există, Grecia suferă și decade. Grecii care își așteaptă tainul de la stat ies în stradă. Distrug, ca formă de protest, bunurile create cu banii altora sau ai statului. Se autodistrug. Nu vor să accepte faptul că statul nu are bani cu care să continue politica pomenilor de stat. Nu au nici varianta ocupării unor locuri de muncă în industria prelucrătoare pentru că aceasta nu există. Turismul și serviciile, excelent dezvoltate în Grecia, sunt dependente de existența consumatorilor. Grecii consumă prea puțin din propriul sistem economic. Grecia nu mai are suficienți consumatori pentru a putea trăi la nivelul la care au fost obișnuiți. Consecința imediată va fi regresul țării și al nivelului de trai și, probabil, dezvoltarea inițiativei private în domenii lucrative care nu au existat până acum. Grecii vor fi obligați de viață să trăiască mai modest. Mult mai modest decât sunt obișnuiți. Între timp, băncile care au creditat cu inconștiență doar turismul și serviciile vor suporta pierderi. Majore. Creditele speculative pe aceste domenii de activitate au devenit toxice. Eu cred că o oarecare salvare a lor vine nu din creditarea lor guvernamentală ci din creditările făcute de sucursalele și filialele lor din alte state care au creditat industriile emergente. Va fi însă dificil să se întrețină doar cu dividendele din aceste acțiuni, statele în care funcționează aceste filiale și sucursale luând măsuri pentru a împiedica exodul de capital către Grecia în dauna lor și a mediului lor bancar și economic.

Probleme de genul Greciei au și alte state. Unele au alte cauze. Italia a excelat în consumul guvernamental de resurse și lipsa controlului social asupra mediului infracțional, Spania are probleme asemănătoare din cauze asemănătoare Greciei, alte state au alte probleme. Statele care au industrii prelucrătoare puternice și consumuri guvernamentale echilibrate nu au probleme grave. Totuși, sunt afectate de problemele statelor cu probleme pentru că acestea din urmă sunt o parte a piețelor lor de desfacere a produselor industriale. În plus, moneda comună pierde din putere astfel că statele puternice resimt dezmățul financiar din celelalte state. Independența economică a statelor membre ale UE și-a arătat fața hâdă. Trecerea la moneda comună nu a fost însoțită de o politică fiscală comună. A fost o greșeală care azi se răzbună.

Mă gândesc serios dacă, nu cumva, noi ar trebui să amânăm adoptarea monedei unice. Poate că ar trebui să creștem economic cu seriozitate și abia după ce avem o bază să trecem la acest pas. Guvernarea băsesciană indiferent de denumire, Boc sau Ungureanu, poate fi trecută la pierdere. Am pierdut un timp prețios, am pierdut resurse vitale, am pierdut industrii și investiții, am pierdut forța de muncă calificată, am pierdut ... Risipa dezmățată a ministerului condus de Elena Udrea alături de celelalte ministere nu este bine pusă în evidență de media și analiștii economici autohtoni. Analiștii străini se uită doar la deficitul bugetar, nu au interes să se uite în profunzimea fenomenului economic românesc. Pe ei nu îi interesează, cu mici excepții, de unde vin veniturile românilor. Ce se produce în România, ce este viabil economic și ce nu, cum sunt folosite resursele ... Pe ei nu îi interesează faptul că în România industria este subordonată intereselor investitorilor străini. Industria română este sublimă însă lipsește. România este țara filialelor și sucursalelor străine. România este o colonie economică. Industria românească produce după patente străine, folosește materie primă și semipreparate străine, deciziile tehnologice se iau în localități din străinătate, dezvoltarea se hotărăște în alte țări. De la produsele agricole la mobilier, încălțăminte, îmbrăcăminte și mașini. Capitalul autohton a fost sabotat, în primul rând, de Guvernul României. Investitorii români au fost acuzați de infracțiuni fiscale și distruși de guvernările Boc-Băsescu-Udrea-Isărescu. Consecința a fost una previzibilă. Oamenii capabili să creeze și să dezvolte industrii au plecat în străinătate. Acolo au fost primiți și au succes. Se dezvoltă la nivel individual și sprijină dezvoltarea statelor care i-au primit în dauna propriei lor țări care nu i-a dorit. Spun prostii ? Nu prea. Pentru că guvernul reprezintă, totuși, voința țării. Țara a votat PDL și UDMR, partidele care au distrus, planificat, industria românească. PDL pentru comisioane iar UDMR pentru favorizarea capitalului maghiar în spațiul transilvan. Distrugerea investitorilor români și favorizarea investitorilor maghiari are ca scop ocuparea teritoriului transilvan pentru a permite Budapestei exprimarea, motivată, a „îngrijorărilor” față de interesele cetățenilor maghiari în România. Este foarte periculoasă, pentru interesul național, ocuparea economică maghiară a Transilvaniei.

Tuturor problemelor trebuie să li se găsească soluții sociale. Asasinarea românilor pentru a reduce consumul nu a fost soluția cea mai bună aleasă de Traian Băsescu și coaliția PDL-UDMR-UNPR și minoritățile naționale. Coaliția asasină avea la dispoziție stimularea muncii și folosirea, fără limite, a tuturor cetățenilor pentru activitățile lucrative. Ei au făcut invers. Au descurajat sau chiar interzis aportul pensionarilor și a unor persoane cu unele dizabilități să înlocuiască forța de muncă care a migrat în străinătate. Coaliția asasină a ales autodistrugerea în locul menținerii la un nivel rezonabil a bunăstării. O bunăstare care nu era consumatoare de resurse guvernamentale, culmea.

Toate problemele de azi sunt tratate în media cu ingredientele disperării. Cei intervievați sunt aleși dintre cei care sunt disperați. Sunt cei care nu au fost independenți. Cei independenți sunt probabil liniștiți. Independența le permite să se limiteze la cât pot valorifica. Este evident faptul că cei independenți sunt puțini. Sunt prea puțini pentru a avea o influență semnificativă la nivel național însă ei există și vor exista. Ei nu sunt promovați. Promovați sunt doar cei dependenți de bugetul național. Dacă sunt deconectați de la buget, se reduce semnificativ numărul milionarilor și miliardarilor români. Industriile în care activează aceștia, industrii susținute financiar de guvernanții băsescinei, vor trebui să se reformeze. Fie vor dispare, fie se vor redimensiona.

Trăim în epoca disperării. Este o disperare a lipsei de soluții, este o disperare a lipsei de competență, este o disperare a lipsei de încredere. Culmea, contra disperării sunt soluții. Prima dintre ele este la îndemână. Debarcarea lui Traian Băsescu, reprezentantul mafiei economice internaționale în România. După debarcarea lui Băsescu vom intra în epoca încrederii în ziua de mâine.