Pe deasupra măr frumos, înăuntru găunos

Catastrofala guvernare băsesciană, fie sub numele de guvern Boc fie Ungureanu, este pe drept criticată politic și social și cu interes apărată de analiștii economici care scot în evidență doar partea macroeconomică a guvernării. De fapt, acest tip de apărare poate fi valabil și pentru fostul regim comunist al lui Ceaușescu, apărare ce a fost rostită după 1989, prin care se evidenția că România nu mai are datorii externe. Despre viața românilor ... nici o vorbă.

Gândurile mele de acum au ca motiv un mic articol din Evenimentul Zilei, intitulat „Macro stăm bine, micro stăm rău”. Titlu bun, spun eu, conținut explicit prin preluarea declarațiilor lui Florin Georgescu, vicepremier și ministru al finanțelor publice în Guvernul Ponta.

"Dacă privim «sacul», să zicem aşa, el este legat, rotund, frumos, aparent uniform, echilibrat. Dar înăuntru sunt multe discordanţe, multe dezechilibre, mai ales la nivelul economiei reale. Cu alte cuvinte, la nivel macro stăm într-adevăr bine. La nivel micro, individual şi familial, stăm rău. Şi asta pentru că, atunci când s-a făcut ajustarea care, desigur, era necesară după câţiva ani de creştere economică nesănătoasă, cei puţini au luat mult, iar cei mulţi au luat puţin, ba chiar au şi pierdut."

"Ceea ce nu este tocmai uşor, pentru că, într-o economie de piaţă, statul minimal are puţine mijloace de a interveni în domeniul privat. Dar, dacă vrei, găseşti soluţii, cum ar fi reducerea fiscalităţii - unde şi când trebuie, stimularea creării de noi locuri de muncă prin acordarea unor facilităţi etc. Pe de altă parte, trebuie găsite soluţii de echilibru între eficienţă economică şi echitate socială. Solidaritatea socială nu este un termen comunist."

După șabloanele europene macroeconomice, România stă bine. Nu are importanță că populația, morții și schilozii rezultați în urma aplicării „măsurilor” macroeconomice sunt victime colaterale. Celor care și-au luat inima'n dinți și au plecat aiurea pentru a putea munci și trăi, pentru a putea da de mâncare copiilor sau pentru a ține în viață pe bătrânii lor li s-a pus eticheta modernă de migranți economici într-o Europă unională, faptul că au găsit de lucru în altă țară fiind interpretat ca drept la libera circulație a forței de muncă. Explicații și denumiri sofisticate se găsesc pe toate drumurile, au fost inventate și folosite cu perfidie de băsescieni dar și de susținătorii lor însă ele au și un cumplit adevăr care este ascuns inclusiv de adversarii politici ai PDL, adică cei din USL. România nu mai are capacitatea deplină de a performa din cauza lipsei factorului uman, indispensabil în orice construcție cu caracter economic. Majoritatea celor care ar fi trebuit să spună prezent în eventualitatea unei reașezări a treburilor interne au deja alte opțiuni lucrative. Partea lucrativă a populației române rămase în țară, capabilă să performeze în micile întreprinderi sau să asigure dezvoltarea întreprinderilor mijlocii și mari este insuficientă. Partea calificată, cât de cât, este în administrația publică (în număr insuficient pentru a da statului putere) sau în sistemele de sănătate, justiție, apărare, ordine publică și învățământ. De ei este absolută nevoie pentru a da performanță atributelor cu care Constituția și legea au investit instituțiile statului. Grav este că personalul calificat pentru aceste domenii vitale ale statului a plecat și pleacă în continuare pentru un trai mai bun în alte țări. Cu excepția, probabil a justiției și Armatei, personalul care completează cât de cât necesarul este fie slab calificat fie slab sub aspect uman, presa fiind plină de știri senzaționale cu funcționari ai instituțiilor statului puși pe căpătuială, autori ai unor acte și fapte cu caracter penal, cu funcționari abuzivi (abuzul este consecința incompetenței profesionale, este semnalul că acea persoană nu are ce căuta în sistem) etc. O mică parte a populației capabilă să obțină performanțe în mediul economic ostil de azi se luptă la limita supraviețuirii cu puhoiul de taxe și impozite create pentru a înființa și ține în viață instituții publice cu funcții mici însă cu personal excesiv, unele dintre acestea doar cu rolul de a aduce la buget banii pe care guvernele nu le pot aduna din colectarea normală a celor existente și convenite ca fiind contribuția normală a societății pentru interesul comun. În rest, până în trei milioane de oameni sunt în categoria celor care fac muncile calificate în minerit, construcții, exploatări forestiere sau necalificații. Sunt cei care fac muncile brute. Au venituri mici și o viață mizeră. Avem un deficit cumplit de personal în industria prelucrătoare. Sunt cei care au plecat aiurea la munci de o calitate inferioară însă mai bine plătite.

„Şi asta pentru că, atunci când s-a făcut ajustarea care, desigur, era necesară după câţiva ani de creştere economică nesănătoasă, cei puţini au luat mult, iar cei mulţi au luat puţin, ba chiar au şi pierdut”. Spune Florin Georgescu. Are dreptate. În guvernările băsesciene puținul ce a putut fi adunat s-a dus aiurea, la clientela de partid, nu a fost folosit pentru dezvoltarea reală a țării. Toate investițiile cu care Elena Udrea și gașca de idioți ai PDL și UDMR se laudă sunt, în mod real, consumuri fără rațiune. În partea lucrativă a „investițiilor” baza o constituie importurile de materie primă și materiale ba chiar și proiectele au fost cumpărate. Astfel că industria locală nu are o participare consistentă. Pe orizontală nu s-a dezvoltat nimic. Investiția terminată nu mai are bugetare pentru întreținere, reparații, înlocuiri. Acolo unde au fost făcute așa-zisele investiții nu există surse de finanțare pentru plata puținilor funcționari publici ai primăriilor darămite pentru susținerea și exploatarea „investiției”. Dacă este să privim cu mai multă acuratețe la așa-zisele investiții putem trage concluzii că scopul investiției are caracter voluptoriu și nu lucrativ. Sunt destinate unei stări de bine peste binele dat de odihna cerută de organism. Parcuri, bazine de înot, patinoare, telegondole etc. Nici una din investițiile băsesciene nu crează valoare, nu va aduce nici azi și nici mâine un plus la bugetul local sau de stat ba, dimpotrivă, vor consuma din resursele puține existente, se vor degrada în timp prin nefolosință și lipsă de întreținere. Nu au fost realizate acele investiții de care comunitățile locale mici au nevoie, ca de aer, pentru a apropia condițiile de viață din mediul rural de cele din mediul urban. Practic, scopul final al acestora acesta ar fi fost. Acolo unde nu ai drum îmbunătățit, nu ai curent electric, nu ai canalizare, nu ai stație de epurare, nu ai apă curentă, nu ai mica industrializare a produselor agricole, nu ai surse de finanțare a bugetului local nu poți spune că un parc „ca la oraș” sau un teren de fotbal constituie o investiție care duce satul sau comuna la nivelul mediului de viață urban.

După gustul meu, Florin Georgescu s-a exprimat bine însă incomplet. Acest „măr” nu poate fi consumat. Nu poți lua coaja lui și să o aplici unei alte pulpe. Pentru că, este evident, ceea ce viermii au mâncat din pulpa mărului nu mai poate fi recuperat. Arunci totul. Faci alt măr. Te limitezi ca stat la cheltuielile de bază, reduci sau elimini aceste așa-zise investiții, chemi investitorii privați să investească în infrastructura de care ei au nevoie și le dai mână liberă în limitele prevederilor legale (după ce modifici legile concepute aiurea care împiedică investiția privată și excelează în controlul de stat, principala sursă de corupție în țară !), reduci sau desființezi taxele și impozitele aberante pentru a permite formarea capitalului autohton, descurajezi sau interzici creditele doar cu buletinul sau alte produse bancare ce au ca finalitate jaful clienților și, spun eu, elimini din legi acele prevederi care au dus la bancherism. Eliminarea din legi a prevederilor care te obligă să fii clientul băncilor, să ai conturi deschise pentru a fi formal persoană juridică privată, este absolut necesară. Statul nu mai trebuie să fie subordonat intereselor financiare ale băncilor. Iar băncile trebuie readuse în rândul actorilor comerciali. Băncile trebuie să își negocieze serviciile către populație nu să le impună cu sprijinul legii date de stat.

Trebuie eliminată din viața publică o tâmpenie plecată de la sau întreținută de Mugur Isărescu: instituțiile statului nu pot face eficiență economică. Instituțiile statului răspund pentru eficiența lor socială, cu folosirea corectă a resurselor la dispoziție și prin scăderea cheltuielilor acolo unde situația impune. Trebuie, neaparat, redusă gaura neagră creată de procedura penală prin care magistrații procurori și poliția judiciară consumă irațional resursele financiare ale bugetului de stat pe cercetări inutile, pe perioade lungi de timp și cu rezultate nesatisfăcătoare. Ca să dau doar acest exemplu, fiind convins că sunt oameni care pot arăta cu precizie alte zone din viața noastră cotidiană unde resursele financiare sunt cheltuite aiurea. Nu mai spun de CNAS, ANA și alte și alte așa zise instituții și agenții de frecat menta.