Ucraina plătește factura duplicității în politică. Populația nu este de acord să fie victimă.

Ce se întâmplă în Ucraina ar trebui să nu mire pe nimeni. Cei care au studiat mai atent viața socială și politică din Ucraina pot înțelege că revoltele și virulența conflictului au rădăcini adânci. Vin din istorie. Vin din perioada de glorie a comunismului ucrainean când Ucraina s-a format ca stat federal al URSS prin acapararea teritoriilor luate de ruși cu forța de la statele Europei Centrale. De la români, polonezi, slovaci, unguri. La aceste teritorii s-au adăugat teritorii ale Rusiei aflate în proximitate, dens populate cu ruși. Mulți ruși. La aceste probleme se adaugă existența forțelor militare ruse pe teritoriul acaparat de Ucraina de la URSS, forțe militare care au propria influență asupra zonelor pe care le controlează.

Am mai scris pe blog despre o vorbă a ambasadorului român la Kiev din anii 2000. „Poporul știe unde se face friptura”. Discutam pe atunci despre riscurile privind siguranța frontierelor cu Ucraina. Intrarea României în UE și dezvoltarea previzibilă a României ca stat al Uniunii Europene, cu sprijinul sistemelor europene de modernizare și dezvoltare a statelor membre ale UE astfel încât piața comună europeană să devină, cu adevărat, un spațiu al bunăstării și libertății, amplifica sentimentul omului de rând din Ucraina trăitor la frontieră că în România este mai bine. Iar oamenii de rând de la frontiera cu România sunt, în majoritatea lor, români sau au legături puternice cu românii, prin intermediul familiilor mixte care s-au creat în timp. La fel este situația la frontiera Ucrainei cu Polonia, cu Slovacia și Ungaria. Nu mai spun despre cetățenii ucraineni de alte etnii care au o mai mare dorință de a vedea Ucraina intrată în UE (unde își pot găsi conaționalii) decât lipită, iar, Federației Ruse. Pe atunci aveam în vedere doar fenomenul migrației, de la migrația liberă (aventurieră), la migrația forței de muncă și riscurile generate de o anume liberalizare a relațiilor transfrontaliere, riscuri care puteau avea influențe economice și sociale - contrabanda, traficul de ființe umane etc.

Prin anii 2000, la discuțiile tehnice privind tratatul de frontieră cu Ucraina, delegația ucraineană condusă, un timp, de ambasadorul Buteico, ne transmitea faptul că Ucraina este în competiție cu România pentru intrarea în UE. Azi, pot spune că guvernele din Ucraina au hrănit populația cu ideea că Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene peste un deceniu, că ucrainenii vor putea călători, locui și munci liber în celelalte state membre au Uniunii Europene, că ucrainenii vor avea acces la Europa și că datorită mărimii Ucrainei ca stat și ca economie vor fi unii dintre europenii cei mai puternici. Iar populația și-a însușit ideile politicienilor de la Kiev și a așteptat ca Ucraina să primească acceptul de aderare la UE. Polonezii, pragmatici și încrezători în angajamentul guvernului de la Kiev au făcut pași foarte fermi în direcția sprijinirii (inclusiv financiare) regiunilor ucrainene de la granița lor în vederea aderării.

Renunțarea la angajamentul politic de asociere la Uniunea Europeană a găsit Ucraina „cu pantalonii în vine”. Populația s-a revoltat. S-a revoltat pentru că planurile multor ucraineni erau legate de viitoarea asociere la Uniunea Europeană. Vestul Ucrainei, constituit din teritorii luate cu forța de URSS de la Polonia, România, Cehoslovacia și Ungaria, cu populație majoritară formată din polonezi, români, slovaci, unguri era cel mai angajat în procesul de aderare la UE. Locuitorii marilor orașe din Ucraina, începând cu cei din Kiev, credeau, ferm, în procesul de aderare. Nu trebuie să mire că la Kiev este răzmeriță, că răzmerița se extinde în vestul țării în teritoriile ocupate cu forța de ruși după al II-lea război mondial. Nu trebuie să mire nici faptul că în restul țării nu sunt manifestații ostile deciziei de a nu mai adera la UE a guvernului din Ucraina. Ucraina este împărțită în două. De o parte, pro-europenii ucraineni și populațiile aflate sub ocupație din vestul Ucrainei, de cealaltă parte sunt ucrainenii pro-ruși și populația rusă majoritară din estul și sudul Ucrainei.

Ianukovici și guvernul lui tratează problema „rusește”. Cu forța. Atât știe, așa face. Modelul rus de comportament guvernamental și de tratare a relațiilor internaționale își arată colții. Simt mâncărimi la degete să mă refer la duplicitatea unor state europene care au făcut jocuri la două capete în Ucraina, așa cred, nu am dovezi însă le bănui deoarece există antecedente. Cel puțin sub aspectul relațiilor privilegiate cu rușii !

Nu știu ce va fi în continuare în Ucraina. De aceea nu mă pronunț. Înclin însă să cred că „la nevoie”, Ianukovici va primi sprijinul necesar de la Moscova pentru „a face ordine” în țară. Dominația rusă în Europa va continua. Tot cu forța.