Jurnalistul nu are păreri. Prima regulă în jurnalism.

Nu sunt eu deșteptul care face formularea. Am preluat-o dintr-un film american, cu jurnaliști. Cumva, în mai toate filmele în care se vorbește despre jurnalism și jurnaliști sunt evidențiate reguli care privesc, cum îi spunem acum modern, deontologia profesiei.

Jurnalistul nu are păreri.

Normal așa ar fi. Nu trebuie să aibă păreri nici jurnalistul de investigație, nici moderatorul, nici jurnalistul invitat de alt jurnalist la taclale. Se pare că în alte părți există astfel de jurnaliști. La noi ... hm, la noi se pare că ar fi unii pe la TVR (mai puțin Moise Guran și alții ca el) chiar și la ProTv. Și atât. În rest, mahala. Scârnă. Latrină jurnalistică.

Jurnalistul trebuie să facă „jurnal”. Un jurnal social, o descriere a evenimentelor în mediul social în care trăiește. După specializarea fiecăruia, pentru ca informația să fie corect prezentată, la nevoie cu unele explicații „de specialitate” care să permită cititorului sau ascultătorului să înțeleagă evenimentul. Atât.

Când jurnalistul își spune și părerea și o motivează, cumva, iese din haina de jurnalist și se transformă într-un specialist angajat unei anume orientări politice.

În „cumplitul război” al rozelor dâmbovițene, un număr de așa-ziși jurnaliști (în jur de vreo 400 dacă nu mai mulți) acuză un alt grup de jurnaliști de comportament neadecvat profesiei. Ba chiar indică și un post Tv unde se practică anti-jurnalismul. Toată tevatura asta are o aplicare ad literam într-o zicală românească: râde hârb de oala spartă. Toți semnatarii „protestului” sunt exact la fel ca cei acuzați. Diferă „stăpânii” care îi plătesc.

Ultimele zile confirmă faptul că avem un deficit uriaș de jurnaliști. Avem însă un excedent de propagandiști politici și proști cu diplomă care își dau cu părerea. Pentru a întregi imaginea, invitații lor sunt la fel de proști, chiar dacă sunt sufocați de diplomele luate în timp și titlurile universitare. Pentru că nu pot crede că o persoană instruită, educată, cultă acceptă să se facă de râs dacă nu este și proastă ! Iar o vorbă românească îmi vine în ajutor: spune-mi cu cine ten'soțești ca să spun cine ești. Păcat de unii invitați. În alte condiții ar fi, probabil, oameni normali. Ajungând alături de gazdele lor în platourile Tv se schimbă, lălăie tâmpenii pe bandă rulantă, acuză generalizat, își varsă ura și își etalează toate tarele cu care viața i-a înzestrat.