Propaganda Ponta-Băsescu contra PNL și a lui Crin Antonescu nu lucrează cu mănuși. PSD și propagandiștii lui, alături de cei ai lui Băsescu, au drept scop să împiedice ascensiunea PNL. Fiecare pentru alt motiv. Toată tărășenia are ca scop imediat europarlamentarele.
Victor Ponta știe că PSD nu poate trece de 35%. Are acest procent însă are și „coșmarul” lui 20-25% la care a ajuns la un moment dat. Trebuie să fie tare și să își ducă la vot alegătorii. Afirmațiile media că PSD se va putea duce la peste 35% sunt doar simple țâpuituri politice, ca să impresioneze telespectatorul. Mare lucru dacă asocierea cu UDMR și PC de la guvernare să nu cauzeze PSD un procentaj mai mic. Treaba PSD, ca sarcină la nivel european, este să împiedice voturile pentru PPE - PDL, PMP, PFC, PNȚ-CD, NR și care o mai fi pe acolo -, ba chiar și pentru ALDE - care are posibilitatea, funcție de voturi, să joace „cartea balamalei politice” între PPE și PES.
Pentru a contracara PNL, PSD și media de propagandă asociată lansează zvonuri și „mestecă” nesătulă știri inventate.
PNL se va duce la PPE. Swoboda, austriacul socialist dement care îi acuza pe cei din PSD că au dat o lovitură de stat în 2012 la suspendarea lui Băsescu, vine el cu informații „calde” că la Brixelles se știe că PNL are negocieri cu PPE. Socialistul tot socialist rămâne, chiar dacă este rus, român, austriac, italian, francez, german sau mai știu eu ce. Frunzăverde declară că el negociază asocierea PNL la PPE. Crin Antonescu spune că nu are mandat. Nu are importanță. Media subordonată intereselor PSD, Antena 3 și România Tv alături de niște fițuici cu pretenția de ziare, cu sprijinul propagandiștilor băsescieni o țin gaia-mațu. PNL negociază cu PPE. Tembeli. Cum poate face acest lucru pe termen scurt ? Ce câștig ar avea ? Cum să fie PNL partener politic cu UDMR, PDL, PMP, PFC, PNȚ-CD, NR și naiba știe câte alte „zecimale” politice cu pretenții de dreapta ar mai fi ? La ALDE, PNL este PNL, nu o zecimală care nu este luată în calcul.
Victor Ponta declară cui vrea să asculte că își dorește refacerea USL. Și-o dorește atât de mult încât invită, pur și simplu, PNL să renunțe la Crin Antonescu pentru Călin Popescu Tăriceanu ! Altfel nu am cum interpreta afirmația lui că și chiar în condițiile desființării USL el, Victor Ponta, va susține la președinția Senatului un candidat al USL, așa cum a cerut poporul, iar Tăriceanu este „partea liberală” care nu a părăsit alianța ! Ba mai mult, dacă „poporul o cere”, candidatul la Președinția României va fi de parte liberală, adică Tăriceanu, în caz contrar, de va fi nevoit să fie desemnat un social-democrat, la conducerea guvernului va veni un premier liberal, adică Tăriceanu !
Jigodism de joasă speță. Cum să te comporți ca în filmele de capă și spadă cu adversarul când acesta se comportă ca rușii în Ucraina ?
Lăturilor pesediste trebuie să le răspunzi pe măsură. În timp ce în Ucraina se va instaura o pace relativă, al noi va trebui să purtăm un război. Un război pentru a combate, ferm, revenirea la socialismul biruitor la orașe și sate, la revenirea la socialismul lui Ion Iliescu și să împiedicăm socialismul francez, englez sau de altă naționalitate să ne ducă către acel sistem social în care abuzurile autorităților devin de nesuportat iar societățile devin de necontrolat.
Băsismul și-a dovedit limitele. Foarte repede, în timp. După Băsescu, băsismul va dispare. Toată liota adunată azi în jurul lui va avea de ales. Vor reveni la matca FSN în formula PSD sau vor alege să facă un pas în viitor venind alături de PNL pentru a întări singura formațiune de dreapta din România care are menirea să formeze și să dezvolte statul liberal. După cum se comportă băsiștii sau clonele lor azi nu am mari speranțe. Ei au ales ca azi să fie aliații „din umbră” ai PSD, PC, UNPR, UDMR. Să vedem ce va fi mâine.
Între timp trebuie să dăm în cap PSD și lichelelor din fruntea lui.
pe de alta parte, daca bratianu s-ar scula din morti si ar vedea ce e ALDE astazi, ar zice ca sunt niste bolsevici (ma rog, in unele tari, in Romania, Germania si Olanda, liberalii au ramas de dreapta). intr-adevar , ALDE a cam virat-o spre stanga in ultimii ani. iar dupa al doilea razboi mondial liberalii au fost striviti intre conservatori si crestin democrati (adica PPE) pe de o parte , si socialisti , pe de alta parte. PPE a preluat de la liberali ideologia liberalismului economic si pe care a asezonat-o cu conservatorismul social si astfel ALDE e pe moarte pe plan european de cateva decenii(va avea sub 10% din voturi la urmatoarele alegeri). nu se mai regaseste intre cele 2 blocuri rivale foarte puternice, cu slabe sanse sa-si revina.
RăspundețiȘtergerepe scurt, esti in alde, joci in liga lui mitica la influenta, esti ppe sau pse, joci in champions league. asta e , e trist ce se intampla.
Anonim,
RăspundețiȘtergereÎn acest mandat europarlamentar se vor clarifica treburile. ALDE mai are rost să continue sau nu.
Pe de altă parte, PPE nu mă încântă. Absolut deloc. La PES nici nu mă gândesc ca PNL să adere. Ar fi o crimă.
La PPE ar găsi UDMR, PNȚ-CD, PDL, PMP (ultimele două cu foști membri ai PNL !) ... Nu. Ar fi să mergem lângă hoți.