Va trebui să scriu despre ei, din când în când, pentru că eu văd altfel decât cei de la Antena 3 și RTV constituirea și evoluția acestui grup. Pentru început, accept ideea că Tăriceanu și cei care i s-au asociat vorbesc ca niște liberali, când se referă la unele probleme economice și mai ales la interesele lor. Mai departe de economie și cumva finanțe, Tăriceanu și ai lui nu mai au nimic comun cu liberalismul. Nu pot merge mai departe spre liberalism pentru că ei nu înțeleg liberalismul ca model de viață socială. Nici unul dintre ei nu știe ce este liberalismul, nu au ajuns vreodată la baza lui socială: bunăstarea fiecărui individ în parte. Nici unul dintre ei nu înțelege că bunăstarea unei întregi națiuni poate începe doar de la bunăstarea persoanelor care formează națiunea. Deja, atât la Tăriceanu cât și la ceilalți observ că se „judecă” cu mulțimi, cu concepte formalizate în scheme economico-financiare, la fel ca socialiștii sau alte formațiuni politice care lucrează cu masele și nu cu persoanele.
Mi-am amintit chiar acum o discuție cu Daniel Barbu, la o lansare de carte a lui Liviu Brătescu, la Bookfest. Daniel Barbu acuza de populism inițiativa liberalilor ca statul să refacă, din surse proprii și prin atragerea fondurilor europene, situația topo-geodezică a terenurilor în România astfel încât să avem un cadastru real și nu corupt de măsurători false. Nu am fost de acord cu el. Știu cum s-a furat cu ajutorul topografilor din terenul oamenilor, știu cum s-a ajuns ca proprietarii reali de terenuri să nu mai ajungă la proprietățile lor, ca atare, consider că este vina statului pentru situația cadastrală dezastruoasă de azi. Nu am fost de acord cu el pentru că eu consider că acolo unde statul se face vinovat de o stare sau o situație conflictuală este obligat să refacă starea sau să stingă conflictul cu respectarea adevărului. Am susținut acest punct de vedere și cu alte ocazii, una dintre ele privea răspunderea statului contractant într-o relație internațională. Guvernarea social-democrată a lui Adrian Năstase nu a vrut să accepte conceptul (au fost unele consecințe pentru mine) însă după niște ani, după ce am fost pensionat, am primit un telefon de felicitare. Conceptul a fost acceptat de statul român. Lipsa de profesionalism, nepriceperea, indolența, reaua-credință a oficialilor unui stat în soluționarea unei probleme care a dus la producerea de pagube în dauna unei persoane private sau chiar a statului nu acoperă reponsabilitatea statului în acea situație. Pentru că prin lege, statul a preluat obligația de soluționare a problemelor la nivelul său, persoanele afectate fiind obligate să aștepte rezolvarea problemelor de către oficialii statului. În fine, acum îmi dau seama că Daniel Barbu știe să vorbească despre liberalism însă nu are legătură intimă cu liberalismul. Este doar ca o reclamă electorală.
După participarea la emisiunea lui Rareș Bogdan de la Sibiu, Klaus Iohannis a fost atacat printr-un comunicat al „Grupului de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale” (aici). Nu știu cine a construit „atacul” însă nu pot trece cu vederea faptul că are cumplit de multe asemănări cu tembelismele promovate de Antena 3 și RTV.
Unificarea dreptei, dintre PNL și PDL, și trecerea PNL la popularii europeni (PPE) se face sub controlul și la voința lui Traian Băsescu ! Aceasta este ideea de bază a întregului atac. Consecința acțiunilor ar fi dispariția PNL.
Sunt penibili. Păcat de nivelul lor academic, al celor care au acest nivel și se pretează la o astfel de manipulare. Ceilalți ... ei bine, sunt și ei niște oameni pe acolo.
Să mergem la „consecință”. PNL și PDL, potrivit titulaturilor și doctrinelor lor sunt două partide liberale, pe fond. Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal. Între cele două partide nu există mari diferențe, chiar dacă evoluția lor a fost diferită, chiar dacă au luptat între ele cu încrâncenare pentru cucerirea puterii, chiar dacă există între ele o stare reală de tensiune, uneori chiar ură personală. Unificarea lor înseamnă formarea unui singur mare partid liberal. Este evident că unificarea va urmări să exploateze valorile pe care cele două partide le aduc la fuziune. PNL vine cu o mare masă de liberali fideli conceptelor liberale, cu o istorie glorioasă, cu o cultură și o tradiție liberală autentică, cu o experiență de guvernare liberală reală. Vine cu sigla. PDL vine cu o masă serioasă de aderenți orientați către liberalism, cu o organizare teritorială mai bună decât a PNL, cu o experiență de guvernare completă (de la dezastru la succes), cu oameni la fel de competenți și hotărâți să acționeze politic. Renunțând la părțile lor negative, cele două partide pot avea un succes real în lupta împotriva hidrei roșii reprezentată de PSD și aliații săi. Fuziunea dintre PNL și PDL va duce la formarea unui PNL mai mare și mai puternic. Tot la consecință, nu pot să nu observ că Traian Băsescu și-a luat „băsescienii” în partidulețul la care a pus-o șefă pe Elena Udrea. PDL este „mai curat” decât în urmă cu câteva luni. Tăriceanu face ce a făcut Băsescu. Își face un partid (declarație fără echivoc în comunicat) care va prelua pe falșii liberali, socialiști de fapt sau oportuniști fără milă. PNL se curăță de frustrați. Viitorul previzibil (cel puțin pentru mine) arată că PMP și partidulețul pe care îl face Tăriceanu acum vor fuziona cu PNL format în urma fuziunii cu PDL. După starea emotivă a începutului va urma starea de reflecție. Se vor întreba cine sunt, pe cine reprezintă, cine îi însoțește, cum pot ajunge la putere, cum pot beneficia de binefacerile puterii, dacă se pot asocia și cu cine etc. Nu exclud varianta să aleagă PSD. Nici la PMP și nici la tăriceniști. Cred însă că vor alege, peste ceva timp, poate chiar un an sau doi, PNL. Numai că PNL le va spune că nu face alianțe, dacă vor să fină să fuzioneze. Prin absorbție.
Nu vreau să comentez starea de ranchiună ce răzbate din fiecare cuvânt al comunicatului. Nu mă interesează.
Delictul de opinie. Hm. În PNL delictul de opinie nu este sancționat. Din ce știu eu. Este sancționat doar cel care încalcă deciziile PNL luate în forurile statutare. Dovadă a faptului că opinia diferită față de o decizie luată nu este sancționabilă este prezenta în PNL a unor personalități care au fost mereu și mereu contra curentului. Au vorbit contra însă au acționat potrivit deciziilor luate de partid. Iar Ludovic Orban este un exemplu mai mult decât concludent. Chiar și Ioan Ghișe se poate încadra aici. Până la proba care să confirme că Daniel Chițoiu și Gerea au făcut presiuni asupra unor lideri locali să nu facă campanie la europarlamentare pentru PNL pentru a scăpa de Crin Antonescu, indivizii sunt încă membri ai PNL. Până la Congres, unde se va lua o decizie fermă, parlamentarii PNL și alți liberali care au aderat la platforma lui Tăriceanu ce își propune explicit să formeze un alt partid sunt încă membri ai PNL. Faptul că vor fi excluși din PNL devine o obligație pentru conducerea superioară a partidului dacă excluderea lor se poate face doar printr-o decizie a unui organ de conducere superior. Este normal așa. Una este să vorbești, să îți motivezi opțiunea și alta este să acționezi explicit împotriva deciziilor luate de conducerea partidului. Cei care îl însoțesc pe Tăriceanu și își propun înființarea altui partid au acționat. Prin vorbă și faptă. Nu mai au ce căuta în PNL. Excluderea lor este obligatorie.
Tăriceniștii sunt penibili. PNL a rămas PNL și când au plecat Stolojan și Stoica cu un sfert din partid. PNL va rămâne PNL și după plecarea tăriceniștilor. Îmi vine să râd. Este o vorbă veche: tot răul este înspre bine. Stolojan și Stoica au contribuit la transformarea PD din partid social-democrat în partid liberal. Tăriceanu va contribui la plecarea socialiștilor din PNL. Prin unificarea PNL cu PDL va rezulta un PNL mai mare, prin venirea foștilor social-democrați din PD. Mare parte dintre foștii social-democrați au rămas în PDL, nu l-au însoțit pe Traian Băsescu. PMP-ul lui Băsescu este format în majoritatea lor din oportuniști fideli unui lider și nu unei viziuni. Mai bine lipsă. Hopa ! Nu este exclus ca Traian Băsescu și cadă la o înțelegere cu Călin Popescu Tăriceanu ! Uite că la asta nu m-am gândit până acum. Într-un viitor oarecare, văzând ei că nu pot ajunge pe cai mari în PNL, Băsescu și Tăriceanu pot fuziona pentru a fi o alternativă la PNL. Canibali amândoi, Băsescu va încerca să continue a rupe dintre foștii PDL-iști iar Tăriceanu dintre liberalii actuali. Ar fi o variantă de lucru. De ce nu ?!
Deocamdată, interesul național-privat al lui Tăriceanu și a însoțitorilor lui este să ajungă la niște resturi din cașcavalul puterii la care PSD poate renunța. Înființarea unui partid, poate avea consecința „invitării la guvernare”. Tăriceanu speră să rămână președintele Senatului, parlamentarii care îl însoțesc speră la ceva mai consistent pentru ei sau pentru apropiații lor (în special), alții de prin teritoriu visează la funcții locale. Ofuscarea lor pe afirmația că „grupul este hrănit de PSD” va fi contrazisă sau validată de ce se va întâmpla în viitor. Este evident că PSD le va da ceva pentru a beneficia de cele câteva voturi în Parlament pe care le aduce Tăriceanu. PSD știe că de nu le va da ceva, aceștia se vor întoarce la PNL. Spășiți și răzbunători.
Penibili și caraghioși. Toate motivațiile lor sunt cusute cu ață albă. Banul și accesul la sinecuri este adevăratul motiv al acțiunii lor.
PNL nu se deosebeste prea tare de PDL ?????
RăspundețiȘtergereAdica:
"O parte din electoratul activ este atras de ideea de dreapta politică. Până acum, s-au declarat de dreapta PNL, PDL, UDMR, PNȚ-CD și mai nou, FC. Curat, alegerile actuale au dat câștig de cauză doar PNL. Toate celelalte formațiuni politice auto-proclamate de dreapta s-au încadrat, cu chiu cu vai, într-un procentaj de abia 17%. UDMR a luat, la sacrificiu, puțin peste 5%. Dar UDMR nu vrea să fie asociat cu loserii din PDL, PNȚ-CD și FC. Ei au alte obiective politice și alte aspirații. Nici nu pot spera la mai mult în viitorul previzibil. Așa că rămân să cucerească electoratul de dreapta doar PNL, PDL și FC (cu foarte mari rezerve). PDL și FC nu pot proba că sunt de dreapta. Vorba lungă și îmbârligată, un fel de copy-paste după ideile înșirate în cărțile unor ideologi din străinătate nu convinge."
Adica de PDL ala care nu poate proba ca e de dreapta? Adica looserii cu vorba imbarligata? Partidul ala care prin politicieni sai a aservit CSM? Va place acum si de "ala mic cu capul mare"?
Imi pare rau dar mie imi suna cam gretoasa (destul de extrema)asemanarea asta a PNL cu PDL pentru ca,fiind convins de scursura morala a PDL, aveam naivitatea ca PNL e altfel. Caci nu demult se nega vehement lozinca "USL (adica si PNL) si PDL aceeasi mizerie". Acum vad ca se recunoaste de bunavoie si pe fata ca PNL e aceeasi mizerie ca PDL. Trist ...
By the way, citatul e dintr-un articol al acestui blog, un an jumate maxim ...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAdrian,
RăspundețiȘtergereMi-am recunoscut scrierea. Am dreptate și colo și aici. Dacă nu vrei să vezi că am dreptate, este treaba ta.
Ehei, pe atunci PDL se auto-proclama singurul partid de dreapta. Venea după guvernarea dezastruoasă picată prin moțiunea de cenzură, însă mai vorbeau despre Traian Băsescu cu foarte mare credință în viitorul băsescian etc. A trecut timpul, au mai evoluat, au avut intervenții în Parlament și în comunitățile locale care i-au separat, evident, de conceptele cu care au lucrat sub comanda lui Băsescu.
Ei bine, acel PDL se poate unifica, acum, cu PNL. În loc să lupte cu PNL pentru a ocupa un loc pe dreapta politicii românești, mai bine se unesc și vor lupta cu toții contra stângii. Așa este mai bine.
Reacții ca ale tale sunt multe. Între toate organizațiile liberale și democrat-liberale au loc înfruntări cu acuze grave, cu amintiri neplăcute din perioadele anterioare de înfruntare, cu condiționări cu „cuțitele pe masă”. Cum-necum, vor trebui să găsească o poziție de consens de la care să se înceapă construcția unificării. Viitorul nu poate fi decât al unui mare partid pe dreapta în România. Sub sigla PNL. Amintirile, mai plăcute sau mai urâte vor rămâne în urmă. Acum construim viitorul. Cum îl construim acum, așa îl vom avea.
Construim, construim, mereu construim dar ascunzand mizeria sub pres. Si eu am naivitatea sa ma raportez la "dreapta", la "doctrine" sau la "partide" omitand faptul ESENTIAL ca toate principiile sau toate politicile (pompos spus in cazul Romaniei) sunt puse in practica de oameni. PDL nu trebuie reciclat, el trebuie lasat sa moara, trebuie distrus. Cine vrea sa se salveze, ca persoana, sa vina in PNL dar numai dupa ce-si cere scuze pentru anii de baseala ordinara. Asa as face caci daca nu, atunci ei vin cu toata scursura la gramada. Pupati-va cu Macovei daca va place. Dar ce asteptari sa am? Doar la Giurgiu seful PNL a fost un securist al muncii (socialist al muncii, bine) si apoi a reciclat un junghi de om precum Marin Anton, fost sef PDL, facut deputat de catre PNL/USL (!!!!!) si care acum apare in filmuletele alea cu tiganii care dau babele pe jos la Nana, ca membru PMP. Deci nu-mi fac iluzii ca in teritoriu ar exista "doctrine", "politici" sau "principii" iar acolo cu adevarat se vede ca =PDL= aceeasi mizerie. Cred ca sefii PNL nu prea mai vad padurea din cauza copacilor si au impresia ca publicul votant sta si aplauda si voteaza de pe margine. Cred ca ar trebui sa va uitati zilnic pe rezultatele la europarlamentare, sa vedeti reactia reala in marile orase si sa va mai spuneti zilnic ca 13 % au votat la protest, MD si anulandu-si voturile. Mi se rupe si de "candidatul dreptei". Fiti siguri ca daca in toamna o sa apara altcineva de felul lui Mircea Diaconu o sa spulbere orice "dreapta" sau "stanga". O sa vedem cine are dreptate, eu la europarlamentare nu m-am inselat, ba chiar am fost depasit in asteptari.
RăspundețiȘtergereConstruim, construim, mereu construim dar ascunzand mizeria sub pres. Si eu am naivitatea sa ma raportez la "dreapta", la "doctrine" sau la "partide" omitand faptul ESENTIAL ca toate principiile sau toate politicile (pompos spus in cazul Romaniei) sunt puse in practica de oameni. PDL nu trebuie reciclat, el trebuie lasat sa moara, trebuie distrus. Cine vrea sa se salveze, ca persoana, sa vina in PNL dar numai dupa ce-si cere scuze pentru anii de baseala ordinara. Asa as face caci daca nu, atunci ei vin cu toata scursura la gramada. Pupati-va cu Macovei daca va place. Dar ce asteptari sa am? Doar la Giurgiu seful PNL a fost un securist al muncii (socialist al muncii, bine) si apoi a reciclat un junghi de om precum Marin Anton, fost sef PDL, facut deputat de catre PNL/USL (!!!!!) si care acum apare in filmuletele alea cu tiganii care dau babele pe jos la Nana, ca membru PMP. Deci nu-mi fac iluzii ca in teritoriu ar exista "doctrine", "politici" sau "principii" iar acolo cu adevarat se vede ca =PDL= aceeasi mizerie. Cred ca sefii PNL nu prea mai vad padurea din cauza copacilor si au impresia ca publicul votant sta si aplauda si voteaza de pe margine. Cred ca ar trebui sa va uitati zilnic pe rezultatele la europarlamentare, sa vedeti reactia reala in marile orase si sa va mai spuneti zilnic ca 13 % au votat la protest, MD si anulandu-si voturile. Mi se rupe si de "candidatul dreptei". Fiti siguri ca daca in toamna o sa apara altcineva de felul lui Mircea Diaconu o sa spulbere orice "dreapta" sau "stanga". O sa vedem cine are dreptate, eu la europarlamentare nu m-am inselat, ba chiar am fost depasit in asteptari.
RăspundețiȘtergereAdrian,
RăspundețiȘtergereNu judeca un partid după un om sau chiar mai mulți. Fuziunea asta îi privește, în special, pe membrii celor două partide din organizațiile teritoriale. Pe care nici tu și nici eu nu îi cunoaștem. Dacă s-ar acționa cum spui tu, atunci partidele ar trebui să se desființeze. Să nu mai existe.
Nu pot fi de acord cu tine. Nu pot fi de acord cu vina colectivă, în special. Nu îmi pot acuza de „crimele” făcute de unii din PDL membri de familie sau prieteni care au susținut PDL, la fel cum nu îi pot acuza pentru tâlhăriile făcute de cei din PSD pe cei din familie sau prietenii care țin cu PSD. Prefer să aduc acuze celor care le-au făcut, mi-am criticat rudele pentru susținerea acordată însă nu le-am imputat lor, ca persoană, vina altuia sau lipsa de judecată a altuia.
Fuziunea are loc pentru proprii membri și simpatizanți, nu pentru publicul votant. Eu unul nu mai iau în seamă „publicul votant” care se dovedește a fi, de cele mai multe ori, simpatizant sau chiar membru al altui partid sau curent „civic”.
Problema mea acum este că în PNL se va întări curentul creștin-democrat, că se vor înmulți habotnicii religioși. Dacă la votarea de toamnă sau la cea din 2016, publicul votant va vota cu PNL va avea parte de politici de dreapta, dacă va vota cu PSD va avea socialism. Este simplu. Cei care nu vor vota ca să sancționeze „clasa politică”, vor susține, de fapt, pe câștigător. Cum o mare masă de votanți votează cu socialiștii, atunci aceștia vor primi, indirect și susținerea „nemulțumiților”. Este simplu.
Nu merge Adrian cu astfel de acuzații. Cum nu se face primăvară cu o floare, nu se face iarnă cu un fulg de zăpadă.
Pentru mine merge. Pentru ca din acest pricipiu sustin votul pe liste. Votul pe liste implica raspunderea partidului pentru tot ce fac membrii lor individual. La votul uninominal e asa, el a facut, partidul n-are nicio vina, nu-ti convine nu mai votezi data viitoare. Dar raul e facut, nimeni n-a mancat usturoi ca sa-i miroasa gura, partidul e nobil. Rahat. Nu merge cu astfel de delimitari pentru partidul nu face lucrurile la modul abstract, le face prin intermediul oamenilor, cu vot, cu reguli (daca exista pentru a fi incalcate, bineinteles). Poate ca tintiti la gloria viitoare daca nu va intereseaza "publicul", prost, destept sau cum o fi el. E dreptul vostru, in fond Van Gogh e celebru azi desi in timpul vietii nu i-a cumparat nimeni niciun tablou si a murit nebun si in mizerie. Problema cu partidele plitice este ca daca dau in nebunie si mor in mizerie, de cele mai multe ori ii afecteaza pe prostii de care nu se intereseaza desi, toti, dar absolut toti afirma asta prin statutele lor. Tarisoara, poporul. Cum spuneam, aceeasi mizerie. Si aici ma refer, cum imi place mie, colectiv si nu la persoane individuale. Desi pot sa ma refer si la mizerii de acest tip cum e aia in care Marin Anton, sef PDL unsuros de la Giurgiu este facut deputat de PNL/USL pentru ca sa-l vad ranjind acum in filmuletele de la Nana unde, ca vajnic PMPist o insotea pe Udrea. Se intampla si la PSD din greu. Un partid care permite asemenea promovari ale unor astfel de oameni (daca ar fi un caz izolat n-as zice) nu poate fi decat o cloaca. Asa am invatat eu, "spune-mi cu cine de insotesti ca sa-ti spun cine esti". Cred destul de tare in intelepciunea prostimii, de pe vremea cand romanii aveau un bun simt nativ.
RăspundețiȘtergere