DNA a început ca un vântuleț. Pământul l-a încălzit și a crescut în intensitate. Prin zona corupției instituționalizate se simte un aer ceva mai rece, cu miros de pușcărie. Pe acolo, DNA s-a transformat în tornadă. Ridică, ridică și tot ridică corupți de toată mâna. Politicieni, magistrați, demnitari, foști demnitari, funcționari publici, funcționari publici cu statut special, oameni de afaceri, speculanți, spioni etc.
Din zona politicului și a economicului sunt ridicați tați, mame și copii acestora ajunși nu doar la maturitate, fizică ci și infracțională. Lacrimi, mărturisiri, rugăminți către instanță, răzbunări prin denunțuri. Unele vor fi calomnioase, altele însă vor fi acoperite prin acte și fapte palpabile, cu probe.
După epopeea Dan Voiculescu, a urmat calvarul Hrebenciuc. Cu familia. Nu se termină evenimentul (a căpătat chiar un curs vijelios), hop apare calvarul Cocoș cu creasta sură (tot cu familia !) iar alături, vine tare din spate Elena Udrea. După ea potopul.
Nu știu dacă va fi un potop biblic, știu însă că suntem în mijlocul unei furtuni mari, o furtună care ne poate scăpa de o bună parte dintre tâlharii politici care au comis jaf după jaf din bugetul de stat. Furtuna asta va fi de admirat abia după ce în urma condamnărilor dispuse de instanțele de judecată competente s-ar reuși recuperarea, la bugetul de stat, a sumelor devalizate cu un plus rezonabil din averile ascunse de pirații politici și economici.
Cap de afiș, datorită notorietății și legăturilor dubioase cu Traian Băsescu, este Elena Udrea. DNA a cerut și Camera Deputaților va da sau nu acceptul pentru urmărirea penală împotriva blondei pentru dosarul „Gala Bute”. Pentru abuz în serviciu și alte alea în calitate de ministru. După care, vor urma deschideri de urmăriri penale în multe alte dosare ce așteaptă cu praful gros de un deget pe ele în sertarele procurorilor, dosare blocate de procurorii șefi la indicațiile prețioase venite de la Cotroceni. Nu a spus Băsescu vorbe'n vânt când a afirmat că a promovat-o și apărat-o pe Udrea !
Începerile de urmăriri penale sunt urmate de denunțuri. Hrebenciuc denunță foștii colegi, parlamentari și miniștri, Dorin Cocoș denunță pe foștii pedeliști dar și foști sau actuali pesediști cu care a prăduit prin intermediul relațiilor Udrei, Udrea la rândul ei denunță cu elan tot ce a mișcat în folosul ei, ca răzbunare. Mai toți cei cercetați acum au devenit „pocăiți”. Toți denunță într-o veselie. Procurorii au dosarele deja făcută, denunțurile vin cumva și deschid sertarele.
Ba, au ajuns să facă denunțuri și alții, despre care nu știm să fie „apucați” de DNA sau DIICOT. Mă gândesc că acțiunile lor sunt preventive. Nu este de colo o reducere serioasă de pedeapsă pentru colaborare cu Justiția !
Din mandatele politice ale lui Traian Băsescu se alege praful și pulberea. Dacă realitatea vieții politice și guvernamentale pe timpul mandatelor lui Băsescu este cea care rezultă din anchetele DNA și DIICOT, atunci Băsescu s-a aflat în fruntea celei mai cumplite mafii politico-economice.
Băsescu a lansat, mereu și mereu, idei privind lupta împotriva corupției și independența Justiției. Ei bine, cele două teme se dovedesc a fi niște falsuri grosolane. El coordona corupția iar Justiția îi era subordonată. Pe bună dreptate cer oamenii acum ca următorul vizitator la DNA să fie Băsescu. Și are pentru ce da seamă. Nu crede cineva că el nu știa de unde îi vin banii pentru campaniile sale electorale sau de altă natură. Nu crede nimeni că el nu știa cum este fraudat bugetul de către Udrea și ceilalți miniștri ai PDL sau UNPR ori UDMR. Așa că, este normal ca următorul vizitator al DNA să fie Băsescu, dacă este posibil împreună cu unii membri ai familiei, pentru abuz în serviciu, complicitate la infracțiuni dacă nu chiar autor, trafic de influență etc.
Dacă ajunge sau nu Băsescu la DNA vom vedea, Udrea însă i-a netezit drumul lui Ponta. Nu mai spun de Dragnea care o va lua urât de tot în barbă.
DNA și DIICOT abia acum și-au intrat în rol. Ce au făcut până acum putem considera ca o perioadă de antrenament, de încălzire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.