PSD își urmărește cu cerbicie obiectivele politice. Politizarea tuturor instituțiilor publice pentru alegerile din 2016 când va sta singur în fața electoratului. Nu va mai avea beneficiul aliaților cu potență electorală, cum a fost în cazul alianței USL, va fi singur. Cu UNPR și PRL-ul lui Tăriceanu (PC este deja în descompunere), nu va reuși mare lucru. Pericolul să ajungă definitiv la coșul de gunoi al istoriei este imens și de aceea accelerează procesele care îi vor permite să măsluiască viitoarele alegeri. Cu deosebire acum când majoritățile pe care se sprijină își rup picioarele.
Ministrul educației, Mihai Sorin Câmpeanu cere, intempestiv, organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de manageri ai unităților din învățământul preuniversitar. Mai ales acum, în martie, după reglementările celebrei OUG 49/2014 care a reușit recentralizarea conducerii în sistemul de învățământ. În concret, concursul nu se mai dă în organizarea unității de învățământ, prin consiliul de administrație ci se organizează de inspectoratul școlar, consiliul de administrație având doar rol de „băgător de seamă”.
Mai pe românește, concurează cine vrea și câștigă cine trebuie.
Înclin să cred că această urgență (a naibii urgență, de 3 ani de zile se chinuie să fie rezolvată !), este stimulată și de „pericolul” pierderii guvernării de către PSD și Victor Ponta. Dacă încep concursurile în martie, moțiunea de cenzură vine prin aprilie, dacă trece și guvernul este demis, acțiunile vor continua și în perioada în care se va căuta formarea unui nou guvern. Odată terminate „concursurile”, timp de 4 ani de zile PSD va avea în fruntea școlilor, directori și directori adjuncți, numai pesediști sau, cu mici excepții de la alte partide „aliate”.
Unii se întreabă, de unde atâta urgență ?! Ei bine, din cauză de alegeri. Câștigarea alegerilor prezidențiale de către Klaus Iohannis și declarația acestuia că are nevoie de un guvern cu care să poată să pună în practică propriul program prezidențial a zdruncinat din temelii PSD. Le-a cam pierit zâmbetul de „principal partid” de pe figură. O țară întreagă a aflat că PSD și mai ales Victor Ponta nu sunt cei aleși, cei așteptați, cei doriți să guverneze. PSD se teme de alegerile viitoare, așa cum se teme de alegerile parțiale pe care le întârzie azi contra tuturor prevederilor legale.
În campania pentru prezidențiale, PSD a pus în mișcare BOR și popimea satelor. Acum vor să întregească politrucii cu directorii și directorii adjuncți din învățământul preuniversitar. Apucătură de partid stat.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereConcursurile sunt necesare, dar trebuie organizate intr-o perioada mai putin aglomerata. In luna martie desfasuram inscrierile in invatamantul preuniversitar, simularile examenelor nationale.
RăspundețiȘtergereEste una sa vrei si alta sa reusesti! Ministerului i-au trebuit trei ani sa emita metodologia de functionare a Consiliilor de Administratie si acum emite intr-o luna metodologia de concurs pentru directori.Pe langa depolitizare, ministrii PSD au promis si debirocratizare şi o mai buna finanţare,iar timpul a dovedit contrariul, nu vor decat repolitizare si recentralizare!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere