Marea Britanie rămâne în UE, tot ca până acum doar că poate face câte ceva mai altfel.

Hai că este în curs de terminare încă un circ mediatic. Părăsirea UE de către Marea Britanie. De la o problemă politică, de înțeles până la un moment dat, la una politicianistă care a ajuns să nu mai aibă logică.

David Cameron a vrut mult, la început, a mai temperat vrerea pe parcurs ca acum să se laude cu ce nu a obținut ! Formațiunile politice din Marea Britanie anti-UE au reacții violente împotriva rezultatului de final al Consiliului European. Nu vor să recunoască convenția la care s-a ajuns. Extremiști. Treaba lor.

Majoritatea liderilor europeni consideră convenția un compromis rezonabil. Problemele vor apare la punerea în practică a înțelegerilor. Pentru că ce s-a convenit nu are caracter imperativ ! Dacă se îndeplinesc anumite condiții, Marea Britanie va putea face și drege. Între anumite limite ! Limite care, dacă ne uităm mai atent la problematica în discuție, ar putea fi evident interpretate în favoarea Marii Britanii dacă se aliniază la poziția majorității europenilor. Nu dacă se poziționează în opoziție. Pentru că, să fim serioși, când partenerul tău are o poziție tu nu îl tratezi cu sictir, negociezi cu el. Iar cum orice negociere are ca scop realizarea unei egalități între parteneri, este puțin probabil ca tu, Marea Britanie, să poți avea un beneficiu în dauna partenerului. Aici nu discutăm doar despre UE ca ansamblu economic și comercial ci despre fiecare țară a UE ca entitate de sine stătătoare.

Ce a obținut Cameron ? Câteva lucruri interesante.

1. A obținut un termen de 7 ani în care, în anumite condiții, gradual, să nu asigure anumite ajutoare sociale noilor migranți. La fel și ajutoarele familiale.

Cred că această măsură ar putea deveni atractivă pentru mai multe state ale UE. Măsura descurajează migrația „pomanagiilor”. Ajutorul social este o formă de sprijinire a unor persoane aflate în nevoie la un moment dat. Este o formă de sprijin social și a persoanelor care obțin venituri sub nivelul minim garantat și nu au posibilitatea obținerii unor venituri mai mari datorită precarității specifice muncii depuse. Oameni cu o pregătire slabă sau fără pregătire care trăiesc de azi pe mâine etc.

Nu este cazul persoanelor care au un loc de muncă în Marea Britanie. Acelea nu au nevoie, în general, de ajutoare sociale. Este posibil, totuși, ca în perioadele în care trec de la un loc de muncă la altul să apeleze la o formă de ajutor social însă și aici există o analiză a statului care distinge între persoana care are nevoie și cea care își face un mod de viață din „nevoie”.

2. Referitor la suveranitatea statului în cadrul UE, Cameron a obținut dreptul MB de a nu accepta, de drept, toate reglementările UE - directivele. Cu precizarea că opoziția MB trebuie să se acorde cu opoziția altor state astfel încât votul de împotrivire să adune 55% din voturile alocate parlamentelor naționale. În mod real, ca și până acum, în toate reglementările UE va exista și prevederea potrivit căreia statele pot refuza aplicarea unei părți a reglementării, nu însă în totalitatea ei, urmând ca partea pe care statul o refuză să fie acoperită de legislația acelui stat. Trebuie spus aici că acel stat va avea grijă să fie complementar reglementării europene, astfel încât propria reglementare națională să nu facă inoperabilă colaborarea cu celelalte state europene. Destul de complicat însă dă satisfacție naționaliștilor.

3. Guvernanța economică a Marii Britanii a fost salvată. Nu va fi obligată să treacă la moneda euro și ca atare nici la reglementările financiare ce sunt necesare pentru administrarea monedei unice.

Interesantă este și precizarea de mai jos:

„Dar vocabularul textului rămâne ambiguu: instituțiile UE ''vor facilita coexistența între mai multe perspective''. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker , a insistat că acordul nu-i acordă Londrei nici un veto în materie de decizie” - Agerpres (aici).

Cum-necum, Cameron a obținut de la UE ... praful de pe tobă. Moneda britanică rămâne așa cum o va face economia Marii Britanii însă va fi legată, în continuare, de moneda euro și de deciziile europene în materie fiscală. Fără însă a avea și dreptul de a se opune reglementărilor europene în materie. Are mușchi, se ține tare, nu mai are mușchi, va renegocia înțelegerea de acum și va reveni la masa comună.

4. Cât privește competitivitatea, Cameron a fost exact pe „felia” UE. Creșterea competitivității economiei fiecărui stat al UE este un obiectiv major de politică economică a Comisiei Europene. Poate, principalul obiectiv. Toate investițiile CE se duc, de fapt, către competitivitatea economică. Bine, nu toată lumea vede în creșterea nivelului educației cetățenilor un element al creșterii competitivității însă el există și are importanța lui.

Subiectul competitivității are un puternic caracter politic, în cererea lui Cameron. Cumva, el declară că Marea Britanie este mai competitivă decât alte state din UE și nu îi convine să piardă din beneficiile ei din cauza „puturoșilor”. Britanicii se simt mândri că le este apărată competitivitatea. Europenii mai înapoiați se simt copleșiți și rușinați ... bla, bla, bla. Numai că încet-încet, competitivitatea își arată și „colții cei răi”. Țările care reușesc să evadeze din zona „lasă că merge și așa” devin nu doar competitori redutabili dar își aduc acasă și migranții economici din Marea Britanie care îi oferă acesteia, în aceste zile, capacitatea de a rămâne competitivă.

Sunt concluzii ale cercetărilor de piață care ne destăinuie faptul că multe state din vestul Europei, foarte dezvoltate, se mențin competitive datorită migrației economice, migrației creierelor, migrației valorilor din statele mai puțin dezvoltate. Ba, de ce să nu recunoaștem, statele dezvoltate (nu doar ele) și-au format „o pătură” de putori naționale care trăiesc de pe urma muncii migranților economici.

Gata. Titlurile pompoase puse de jurnaliștii români evenimentului îmi confirmă, încă odată, gradul de tâmpenie la care au ajuns.