vineri, 18 mai 2012

Să ne cunoaștem strămoșii.

Adevărul are o campanie orientată către cunoașterea strămoșilor. Se exprimă istoricii cunoscuți și reputați. Se formulează verdicte care nu stau în picioare, după umila mea părere. Se fac afirmații care sfidează logica, tot după umila mea părere. Se neagă viața celor care au trăit pe aceste meleaguri cu mii și mii de ani în urmă. Se citează „istoricii” antichității însă le sunt interpretate aiurea observațiile. Observațiilor superficiale ce conțin probabil părerile unora dintre cei care au auzit sau au trecut prin spațiul geto-dacilor, observații care au, cum este normal, ceva real dar și ceva inventat, creat, impresionant mistic li se dă credit în forma lor brută în detrimentul analizei științifice.

Este evident faptul că între istoria reală a unei populații antice și cea formală, documentată cu mii de ani mai târziu, există diferențe majore, chiar deformări. Istoria formală răspunde unor interese politice, de cele mai multe ori. Însă istoria formală nu poate împiedica oamenii să caute și să interpreteze altfel propria istorie. Unii se apleacă către formele de viață și logica acțiunilor, alții caută senzaționalul, alții vor să devină „constructori” de școli istorice ... o adevărată nebunie.

Cine ne sunt strămoșii ? Logica, simplă, ne spune că geto-dacii, cei care au locuit actualul teritoriu al României dar și o mare parte din spațiul extern, sunt fundamentul poporului român. Știm însă că alături de geto-daci au locuit și alte populații, că interferențele sociale între geto-daci și alte populații au fost deosebit de intense, astfel că va trebui, cu mult bun-simț, să acceptăm că și acele populații antice au contribuit la formarea noastră. Mai știm că romanii au cucerit o parte a teritoriului geto-dacilor unde au guvernat 150 de ani după care administrația romană (care evident era formată și din nativii locului” s-a retras la sud de Dunăre. Aici este de discutat dacă nativii  geto-daci care au făcut parte din administrație au plecat sau nu odată cu nativii din Imperiul Roman sau dacă nativii din imperiu au plecat odată cu armata romană și înalții funcționari romani. Eu cred că a plecat doar administrația sub forma ei formală, prin desființarea funcțiilor publice, armata în marea ei parte și unii dintre funcționari. Este interpretarea mea care are la bază faptul că majoritatea celor care au format administrația romană locală era formată din nativii geto-daci care nu aveau de ce să plece. Ei erau acasă la ei, aveau un interes în pământurile lor, aveau gospodării pe care trebuiau să le apere, aveau un comerț zonal. Este evident că s-a format o administrație locală având la bază tocmai personalul care a format administrația romană. Posibil ca inițial să se fi format administrații locale care, pe baza relațiilor vechi de colaborare să se fi unificat în ceea ce a fost identificat mai târziu ca fiind primele forme ale statelor românești, voivodatele.


După războaiele daco-romane, Imperiul Roman stăpânea spațiul de azi al Dobrogei și o porțiune din Oltenia, Muntenia și Banat. Admit că limba latină a devenit limbă oficială în acest spațiu însă populația locală a continuat să folosească limba proprie, limbă cu care făcea și comerț, limbă în care își onora zeii, limbă care a rămas fiind completată cu acele cuvinte din limba latină care defineau administrația romană. Părerea mea. Nu cred că limba din teritoriul cucerit de romani a cucerit restul teritoriului României de azi sau spațiile locuite de români din teritoriile vecine doar prin simpatie. Hai să fim serioși. Latinizarea limbii geto-dace este doar o gogoriță politică pentru a susține formarea poporului român. Iar dacă este să merg cu logica mai departe, având în vedere faptul că tracii din Troia sunt cei care au format împreună cu etruscii și sabinii în Peninsula Italică poporul roman, că tracii au fost populația dominantă, fiind cei care au supus populațiile italice, înseamnă că au impus și limba, influențată evident de limbile vorbite de populațiile italice. Fiind vorba de traci, iar geto-dacii fiind la rândul lor părți ale tracilor, atunci, pe undeva, limba geto-dacă este o varietate a limbii tracilor, așa că latina este cumva o limbă având la bază limba tracilor.

Înțeleg și opoziția istoricilor profesioniști. Teoria genezei poporului român din geto-daci este criticată de dna Zoe Petre cu argumentele pe care istoriografia română oficială le are la dispoziție. Nu este singura și nici nu greșește. Irina Manea are în Historia.ro un articol interesant. Alți istorici și pasionați ai istoriei geto-dacilor gândesc altfel. Le citim și acceptăm sau nu punctele de vedere. Nici unul dintre istoricii aflați în dezbatere nu greșește. Pe lângă datele certe avem foarte multe zone neclare care obligă la interpretări. Însă asta nu ne oprește să judecăm așa cum dorim. Istoria oficială, istoria formală nu obligă la acceptarea ei sub forma sancțiunii. Fiecare dintre noi este liber să se alăture unui curent sau altul sau, de ce nu, să aibă propria linie pe baza interpretărilor proprii.

Este fascinant să îți plimbi privirea și să lecturezi aceste dezbateri acerbe. Mie îmi plac și îmi formez o opinie proprie.

2 comentarii:

  1. Daca nu suntem capapabili sa fim sinceri, sa vedem dincolo de aparenta, sa vedem ceea ce sunt defapt nu cred ca are rostul sa ne intereseze istoria...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dr. Slăbescu,

    Ai putea fi mai explicit ?

    RăspundețiȘtergere

Vor fi șterse comentariile care depășesc limitele dialogului civilizat sau care pot fi catalogate ca spam.