Crin Antonescu la „vorbe grele” cu Victor Ciutacu

Tot butonând „tembelizorul”, sărind ca „iada” din post în post, am prins o parte din emisiunea lui Ciutacu care îl avea ca invitat pe Crin Antonescu.

Nu sunt un fan al realizatorilor Tv. Nu am emisiuni care să mă facă să le prefer înaintea altora. Îmi plac Răzvan Dumitrescu, Victor Ciutacu, Mihai Gâdea, Mircea Badea, îmi plac unele emisiuni de la Realitatea Tv și am scârbă, mare scârbă pentru B1 Tv, OTV, TVR și alte oficine oranj. Fac precizarea aceasta pentru a mai face una. Nu mă ancorez la un post Tv pentru că are ca invitat o persoană anume, fie el și Crin Antonescu. Dacă aflu, de exemplu, că invitat este Andrei Marga, sau Crin, sau Emil Constantinescu, sau dna Zoe Petre, sau Norica Nicolai, și alții (nu îi mai enumăr), am o preferință față de respectivele emisiuni însă, nota bene, nu elimin orice din programul meu pentru a le urmări.

Norocul, dacă pot spune așa, vine de la existența net-ului. Dimineața, de obicei, revăd acele emisiuni care mi-au plăcut. Cum am făcut și azi. Am mers la Ciutacu, în „imperiul ciutăcesc”, unde am găsit un titlu inspirat : „Opoziție unită sau haiducie politică ?”. Înregistrarea emisiunii a confirmat, din plin, titlul postării.

http://inregistrari.antena3.ro/view-Vorbe_grele_cu_Victor_Ciutacu-30.html

Discuția dintre cei doi a fost interesantă. Foarte interesantă. Dedesupturile moțiunii de cenzură abia picate au fost, se pare, preocuparea de bază a realizatorului și a fidelilor lui. Pe bună dreptate, spun eu. Pentru că, vrem-nu-vrem, moțiunea a picat din cauze „omenești”. Orgolii, pasiuni, greșeli de strategie și tactică politică, lipsa unor proiecte clare etc.

Crin Antonescu nu se ferește să arate că parte dintre greșelile acțiunii au fost de natură politică. PSD și Victor Ponta au dorit, sub orice formă, ca un eventual succes al moțiunii să fie „înscris” în cartea de onoare a PSD și în CV-ul politicianului Victor Ponta. Astfel că dorința de mărire a tânărului politician a boicotat, dacă se poate spune așa, efortul întregii opoziții. Dacă mai avem memorie, putem „merge” în timp, în zilele în care liderii PSD excludeau orice variantă de premier, chiar și interimar, dacă nu se lua în calcul Victor Ponta. Refuzul PSD de a se ajunge la un proiect concret, un premier desemnat și un minim program de guvernare (în „fașă” chiar în textul moțiunii de cenzură), a îndepărtat pe cei din partea puterii de votul favorabil la moțiune.

PSD a ales o altă strategie. Fesenistă, spun eu. Discuția de la om la om cu posibilii votanți ai moțiunii, membri ai puterii, nemulțumiți de prestația lui Boc. Tot un fel de „mită” politică, chiar dacă pesedeii se jură că nu au avut această intenție. Varianta PNL, un proiect clar cu premier independent desemnat de formațiunile din opoziție ar fi avut mai mulți susținători, având în vedere faptul că nu atenta la identitatea politică a eventualilor susținători ai ideii din partea puterii, mai mult, răspundea la dorința lor de a sancționa primitivismul politicilor băsesciene și bocciene ce duc, pe zi ce trece, la acutizarea relațiilor dintre pedelei și susținătorii lor din colegii.

Dintre subiectele dezbătute mai aleg doar pe cel al susținerii identității PNL față de oricare altă formațiune politică românească. Crin Antonescu a insistat, de mai multe ori, ca în jurnalism dar și în actele de analiză politică să nu se mai folosească noțiunea de „opoziție” otova, ci să se facă precizările necesare pentru a se distinge identitatea formațiunilor politice care formează actuala opoziție. Modul în care este prezentată opoziția astăzi, de toate mijloacele media, duce la ideea că PNL este parte din PSD sau subordonat acestuia, că PSD este de fapt opoziția. Eronat. Știu, poate există un interes și o politică editorială la Antene și Realitatea Tv de a se promova o astfel de idee, nu mai spun de media portocalie, dar nu este realitatea. Iar Crin Antonescu a cerut, imperativ, ca o astfel de abordare să nu mai fie promovată, cel puțin de către jurnaliștii care au respect față de profesia lor. Nu știu dacă demersul lui, repetat ieri în emisiunea lui Ciutacu, va fi urmat de cei de la Antene sau Realitatea Tv. Despre partea portocalie a media sunt sigur că nu.

Recomand această emisiune, acum, pentru că nu se știe dacă, nu cumva, pe căi doar de Băsescu știute, accesul la site-ul Antenei 3 sau la emisiunile înregistrate nu va fi „îngrădit”. Într-o dictatură ... orice este posibil.

Moțiunea de cenzură pe educație

Netrebnicul premier al României, Emil Boc, a angajat răspunderea Guvernului pe Legea educației. Nimic nou. Doar că ... este o premieră politică, situația fiind complicată.

Legea educației este la comisii în Senat. În „Expunerea de motive” a legii ce însoțește angajarea răspunderii Guvernului se acuză faptul că „...Este evident faptul că în contextul în care adoptarea Legii Educației Naționale aflată în procedură parlamentară în Senatul României nu mai este posibilă, deoarece structura politică a comisiei de specialitate nu mai permite acest lucru...” astfel că s-a ajuns la ”...modalitatea asumării este unica posibilitate de adoptare a acestei legi”.

În textul Expunerii de motive se aduc acuzații Parlamentului, în particular Senatului, că nu au dezbătut și adoptat legea „într-un termen rezonabil”. Se mai vorbește de proiecția bugetară necesară implementării sistemului educațional prognozat începând cu anul de învățământ 2011-2012. Se face, pe 24 de pagini gargară cu pioneze pedelepriste.

De fapt, suntem în fața altui abuz al unui partid neo-fascist. PD-L. De data asta, va avea alături UDMR, cu „cățel și purcel”, pentru așa-numitele „realizări” ale legii, mult lăudate de unii și alții. Dar finalitatea nu este cea așteptată de agresorii democrației. Și această lege, alături de alte legi care au afectat grav ființa națională, va suferi severe modificări după ce Guvernul Boc XXX fie va pica, fie își va înceta mandatul.

Orice act normativ crează raporturi juridice noi între cetățeni. Dacă cetățenii, prin diferite manifestări, refuză aceste raporturi juridice, legea respectivă fie este abrogată, de conducători cu mintea întreagă, fie devine caducă prin refuzul cetățenilor de a o aplica.

În această lege există prevederi care forțează „sentimentul național”. În Transilvania sunt mii și mii de familii care moștenesc deznaționalizarea practicată de unguri pe timpul ocupației dar și tratamentul aplicat de conducătorii maghiari ai unor instituții românilor din zonă pe timpul comunismului. Să privim realitatea în față. Când românii au fost tratați ca oameni de categoria a III-a, ani și ani de zile, generații întregi, cum se poate crede că azi, când avem o brumă de democrație, când românii majoritari se pot îndrepta către partidele ce le pot apăra interesele, vor fi de acord ca prin lege, minoritarii maghiari să revină la practicile din timpul ocupației hortiste sau la practicile din timpul comunismului ?! Pentru că asta simt eu, probabil că așa cum simt eu simt mulți alți români. Iar anii de după 1989 nu ne-au dovedit faptul că ungurii s-au schimbat. Acțiunile lui Laszlo Tokes și a aliaților lui confirmă. Dar nu toti sunt așa. Unii au rămas pe aceeași poziție, alții însă au acceptat că românii de lângă ei le sunt „egali”. De aceea eu cred, în contra demonstrației de aseară a lui Valentin Stan, că în România problema trebuie tratată cu mai multă atenție din partea politicienilor, cu mai multă aplecare față de sensibilitatea cetățenilor români în relațiile cu maghiarii. Nu cu brutalitate, așa cum procedează pedeleprele băsesciene. Mai ales atunci când măsurile politice au dus la sărăcirea populației, la desființarea clasei de mijloc și la pierderea încrederii în viitorul apropiat. Acutizarea problemelor personale ale cetățenilor va duce, pe lângă creșterea exponențială a criminalității la ultranaționalism. Ungurii, mare parte dintre ei oameni de treabă, oameni normali, oameni de nădejde, vor suporta iresponsabilitatea politică a aleșilor lor și a guvernanților portocalii. Este nedrept. Într-o României a progresului, problemele învățământului în limba maternă a tuturor minoritarilor nu ar mai fi fost o problemă. Bunăstarea duce la bunăvoință, conclucrarea pentru bunăstare duce la iertare și uitare.

Pe lângă sentimentul național afectat, această lege aduce grave atingeri corpului profesional al dascălilor români. Cei mai în măsură să arate cum îi afectează legea sunt profesorii, dascălii de la orice nivel didactic. Talmeș-balmeșul din capul orgoliosului, vanitosului și incompetentului ministru al educației, Funeriu, decredibilizează profesia de dascăl, o duce în zona „comercială” a vieții noastre iar sistemul de învățământ devine o mare întreprindere care va lucra pe principiile pieții, ale câștigului și pierderii. Deja, în toată țara, fără lege, Funeriu și gașca de incompetenți ce îl acompaniază în minister și la inspectoratele județene, aplică aceste „principii”. Învățământul nu mai este, cel puțin în prima parte a tinereții copiilor noștri, „o obligație socială” a statului care urmărește pregătirea lor pentru viață ci „un serviciu” prestat de stat funcție de posibilitățile financiare pe care un Guvern le are de a asigura funcționarea școlilor și plata dascălilor. La asta se adaugă „gluma” potrivit căreia învățământul trebuie să confere „competențe”, o invenție a unor creere bolnave care nu pot pricepe că învățământul nu poate oferi competențe ci, cel mult, un minim de cunoștințe. Competențele apar după ani de practică, după ce se completează bruma de cunoștințe acumulate în școală cu noi cunoștințe impuse de activitatea profesională de la locul de muncă.

Pe lângă cele de mai sus, mai sunt și alte „minuni” care obligă la opoziție față de această făcătură legislativă funeriană. De aceea este obligatorie moțiunea de cenzură.

Pe lângă „minunile” din lege, suntem în fața unei „fente legislative” tipică băsescienilor. Fără a verifica dacă proiectul de lege pe care a angajat răspunderea Guvernului este cel adoptat în Camera Deputaților, măcar acolo, Boc a făcut pasul. Iar pasul este făcut pe un alt proiect de lege ! Bănuiesc că este prima formă a legii, cea clocită de Funeriu și consilierii lui, lege care are, se spune, multe prevederi neconstituționale.

Cum se va vota ? Iată o întrebare. Se pare că pedeleprele și aliații lor vor folosi forma prezenței în plen însă fără a exercita votul. Aici este de discutat. Voi pleca de la o expunere a lui Emil Boc pe timpul lucrărilor Constituantei, cu referire la situația în care se ajunge prin „moțiunea provocată”. Cu aproape 10 ani în urmă, Boc și PD (pe atunci în opoziție), susțineau următoarele, propunând o altă formulare a art. 114 alin. (2) din prezent:

Actuala formulare este: „(2) Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 113”.

Formularea propusă de Boc și PD sună așa: „(2) După ce Guvernul vine și-și angajează răspunderea , Guvernul este demis dacă programul, proiectul de lege sau declarația de politică generală nu a fost adoptată cu votul majorității deputaților și senatorilor”.

Pe atunci, Boc și PD propuneau ca parlamentarii puterii să își demonstreze fidelitatea față de Guvern prin exprimarea votului și nu prin fuga de vot. Așa se vorbea atunci. Azi, pedeleprele și aliații au ales calea fugii de vot pentru că, nu este așa, „fuga este rușinoasă însă este sănătoasă”. Pentru că de acceptă votul, atunci nu este exclus ca proprii parlamentari să voteze moțiunea.

Votul nedat, din varii motive, se consideră, tradițional, în favoarea Guvernului. Față de moțiunea de cenzură politică, unde pot încăpea tot felul de speculații, unele aiurea, moțiunea asta este specială. Vom vedea care sunt politicienii care doresc sau acceptă distrugerea învățământului românesc. Îi putem pune la panou pe cei care doresc sau acceptă distrugerea ființei naționale pentru interesele lor meschine. Iar un „vot” împotriva națiunii, pentru că acesta este mesajul politic, împune o contramăsură corespunzătoare. Lustrația civilă și politică. Cu deputații pedeleprelor, ai UDMR, UNPR și cei ai minorităților naționale care vor face ca această lege să treacă de Parlament, indiferent de ce va spune Curtea Constituțională, nu mai trebuie să se ajungă, în viitor, la colaborare. Civilă, politică sau de oricare altă natură. Ei trebuie să devină „persoana non-grata” pentru majoritatea dintre noi. Pentru mine sunt.

Victorie prin refuzul luptei.

Istoria ne dă exemple de victorii. În general, victoriile sunt înregistrate când, în urma unei confruntări, o parte beligerantă se supune celeilalte părți, se recunoaște învinsă. Din varii motive. Nu neaparat legate de incapacitatea de a mai duce lupta.

În urmă cu mii de ani, un învățat chinez, Sun Tzu, a definit arta războiului. Citind cartea cu mulți ani în urmă (citeam despre război în literatura de specialitate), am reținut că victoria cea mai prețioasă se obține atunci când inamicul te consideră superior și se supune fără luptă. Lupta nu este un scop în sine ci un procedeu tehnic prin care să obții victoria într-o confruntare. Moartea beligeranților nu era considerată (în afara ritualului religios) un obiectiv în sine.

Ieri am asistat la o formă de luptă care se cuvine analizată mai atent. Două tabere s-au confruntat. Puterea și opoziția. Opoziția a ieșit la luptă și și-a arătat armele. Puterea a stat „ascunsă”. S-a obținut un scor: 219 la 1. Se poate spune că scorul indică faptul că opoziția a câștigat. În registrul istoric se va consemna însă victoria puterii. Dar se va consemna și refuzul acesteia de a lupta. În ajutorul puterii vine o prevedere constituțională. O prevedere care arată că politicienii români ce au construit această „cartă a legilor” au avut gândirea viciată. Teama de a pierde o luptă parlamentară i-a făcut să impună condiția fixă a rezultatului votului „majorității deputaților și senatorilor” ((art. 113 alin. (1) din Constituție)), fără a face precizarea că se numără doar cei „prezenți la vot”. Se ia în calcul toți deputații și senatorii, indiferent de starea lor (unii bolnavi, alții în deplasări, alții în arest etc.). Practic, asistăm la o viciere a confruntărilor politice în Parlament. În astfel de condiții, puterea este liniștită și poate lua orice măsură pentru a împiedica exprimarea votului de către proprii membri . „Munca” pesediștilor constituționaliști a dat roade. Partidul lor pierde, imoral, din teama pesediștilor constituționaliști de a pierde (era pe timpul guvernării lui Năstase !). Perversă, prevederea constituțională afectează, negativ, azi, o întreagă țară. Un motiv serios de modificare a Constituției.

Ar mai fi motive. De exemplu, eliminarea din Constituție a prevederii din art. 114 potrivit căreia Guvernul își poate angaja răspunderea pe un proiect de lege. Guvernările Boc, succesive, au demonstrat că o excepție constituțională a devenit regulă legislativă. Parlamentul a devenit o anexă a Guvernului Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu. Dar, până la acele momente în care Constituția va fi modificată și curățată de „porcării”, de politicianisme, mai este.

PD-L a apelat la o schemă simplă, o schemă acceptată, în fond, de toate partidele parlamentare, chiar dacă acum, mulți parlamentari din opoziție și comentatori politici o critică. Cel care inițiază o acțiune parlamentară trebuie să facă dovada că are numărul de voturi care să ducă la victorie. Opoziția nu a avut numărul de voturi. Urmează ca Guvernul să își asume răspunderea pe legea educației. De data aceasta, la moțiunea de cenzură pe care o va depune opoziția va trebui ca Guvernul să vină și să demonstreze că are numărul necesar de voturi pentru ca legea să treacă.

Consemnăm premiera victoriei prin neprezentare. Procedeu este nedemocratic, este pervers, este cum vreți însă este permis de Constituție. Este o confirmare a faptului că Băsescu și PD-L, acum alături de „democrații” din UDMR, au reușit să găsească în Constituție toate hibele care sprijină dictatura. O minoritate ajunsă la putere poate conduce o țară, dictatorial, cu Constituția în mână. Poate acuza opoziția de terorism politic, de tentativă de lovitură de stat, de opoziție imorală ... Cu Constituția în mână. Iar PSD, cel care a impus Constituția prin majoritatea complice din Parlamentul anilor 2000, este cel care ia peste nas toate bobârnacele. Dar nu văd la PSD intenția de a corecta, într-un viitor, Constituția. Au de gând să pună mâna pe putere în 2012 și vor folosi „îndrumarul de bune practici constituționale” elaborat de PD-L sub conducerea lui Băsescu.

Dacă art. 113 alin. (1) din Constituție prevedea „majoritatea deputaților și senatorilor prezenți la vot”, astăzi consemnam ziua în care Guvernul Boc XXX era căzut. Dar așa, o țară întreagă este ucisă din lipsa unor cuvinte. Așa adăugăm la DEX, la cuvântul „victorie”, victoria prin refuzul luptei. Halal să ne fie.

De afară

Am fost la parlament. Pe la 9.20 eram la poartă, la niște jandarmi cu liste. Mi-am declinat identitatea. S-au uitat pe o listă și mi-au spus „NU”. Am traversat strada și am așteptat lângă gardul parcului. Îl văd pe Marius. Îi fac semne. El venise mai devreme, pe la 9.00. Nu a putut intra. Nu era pe listă. Lista care s-a dovedit a fi pentru PD-L. Simpatizanții lor. O așa-zisă „Liga pentru Președinte” ! O creatură se hlizea la protestanții din BNS care strigau ”Traian Băsescu și ai lui să se ducă dracului”.

Mergem din nou la poartă. Timpul trece. Lilick, Cristina, Dan au intrat pe la 9.00 cu mașina ! Nu mai are logică. Cu mașina se poate intra, pe jos ... ba ! Apare Daniel, Alexandru și mai apoi Tibi. Alte încercări la jandarmi. Tabelul nostru cu 15 persoane, aprobat, nu era la vedere în mâinile jandarmilor. Dar dacă era într-unul din buzunare ?

Citesc pe facebook, la Lilick, că au avut probleme la intrarea în sală din partea unui slugoi de la SPP. Au văzut că nu erau ai puterii. S-a lăsat cu scandal, în fața presei dar au reușit să intre. Pe blog, Lilick își povestește aventura. Cutremurător. Iar „Zeus” completează aventura liberalilor anti-Boc de la Parlament. După ce am citit la ei ce s-a întâmplat am convingerea că lista cu noi, la poartă, era în buzunarul jandarmilor obiedienți față de putere.

Este ora 10.00 și mă cuprinde frigul. Daniel pleacă într-o direcție, eu cu Marius și Tibi spre metrou. Cei de la BNS au rămas lângă gardul Parlamentului, dotați cu materiale de făcut zgomot și lozinci. Tibi a ales să ia un taxi. La cum era îmbrăcat ...

Ajung acasă și văd că manifestanții au plecat din Piața Victoriei către Parlament. In sala Parlamentului se produc diferiți vorbitori. Gargară cu pioneze la unii, în special din arcul puterii, acuze din partea altora. Se vorbește, pe fond și pe procedură sub conducerea lui Geoană. Afară lumea se îmbrâncește cu jandarmii. De fapt, eu am ajuns la concluzia că jandarmii joacă scena provocării ca să mai aibă și ei de lucru. Ba un baston pe o spinare, ba un gaz lacrimogen, ce mai, își respectă statutul de „Instituție a bătăușului legal”.

S-a votat. Aștept. Moțiunea pică. Aproape previzibil. Am scris cu ceva zile în urmă că moțiunea trece dacă UDMR părăsește PD-L. Nu l-a părăsit. Și-au propus să moară cu el de gât. Așa vor muri.

Unii propun doliu național. Eu nu sunt de acord și de aceea nu am acceptat soluția. Sunt de partea lui Vosganian aici. Urmează legea bugetului. Chiar legea învățământului pe care sinistrul Boc vrea să angajeze răspunderea Guvernului pentru a anula modificările aduse de parlamentari la lege. Mai urmează și alte momente în care opoziția se va putea manifesta. Între timp, cetățenii vor primi facturile iernii și efectele legilor privind salarizarea și pensionarea. Dacă le pasă de soarta lor vor ieși în stradă. Dacă nu, nu.

Important este să mergem mai departe. Învățămintele acestei moțiuni se întrevăd. Este necesară o lustrație, civică, la adresa membrilor PD-L, UDMR și UNPR. Chiar și la adresa parlamentarilor reprezentând minoritățile naționale. În cazul meu este vorba despre fostul coleg de liceu, gl.(r) Nicolae Mircovici, care reprezintă minoritatea bulgară.

Azi s-a văzut că așa-zișii independenți din Parlament sau nemulțumiți de Boc, din rândul PD-L, sunt demagogi. Au vorbit aiurea pe la TV iar la vot au fost de partea lui Boc. Oajdea și alți „nemulțumiți” televizați. Chiar am impresia că indivizii au interpretat o partitură.

Cu pedeleprele și aliații lor nu mai trebuie dialogat. Au lumea lor iar noi lumea noastră. Cei care i-au votat și au fost azi în stradă, unii veniți din celălalt capăt de țară, pot vedea unde se poate ajunge atunci când iei de bune promisiunile băsesciene. Și-au făcut-o cu mâna lor.

Un caz grav.

Presa scrie despre încă o mârșăvie a „generalului de bucătărie” Gabriel Oprea. Individul avansează în gradul profesional de ofițer pe fidelii sau mai puțin fidelii membri ai partidului de tabachere UNPR. În plus, rezerviștii UNPR poartă, se pare ilegal, uniforma cu noile grade cu diferite ocazii. Cazul este grav.

La ieșirea la pensie, odată cu trecerea în rezervă, ofițerul primește dreptul de a purta uniforma. Gabriel Oprea este unul dintre cei care are acest drept. Dar nu știam despre Marian Sârbu sau Cristian Diaconescu să aibă acest drept, ei fiind civili. Bașca aud că unii au primit grade de ofițer în rezervă fără a fi avut statutul de ofițer în perioada în care au făcut armata. La Iosif Buble știrea dă frisoane. Și cotidianul.ro are un articol.

Măcelul, dacă pot spune așa, asupra militarilor de carieră, cei luați în râs ca „apeviști” de șmecherii zilei, a început pe timpul comunismului. Odată a fost epurarea din perioada anilor 1954-1956 iar a doua mare acțiune a început după 1980 când corpul profesional al ofițerilor a început să fie infestat cu politrucii aleși de PCR să între în rândul ofițerilor care începeau să devină „cam prea independenți” și să se opună deciziilor politice. Un fost comandant de al meu a ascultat liniștit acuzele politice aduse la un activ de partid ca la final, ieșind din sală, să le arate activiștilor pragul ușii și să îi atenționeze asupra faptului că politica in acea mare unitate se sfârșește la pragul ușii. Dincolo de prag începe instituția militară. Cu reguli militare, cu decizii militare, cu rigoare militară. A fost mare tămbălău.

Măcelul a continuat pe timpul fesenismului. Peste noapte, „se nășteau” ofițeri cu grade înalte din rândul subofițerilor, ofițeri de carieră erau demiși pentru a face loc noilor potentați. Civili ca șoferi, frizeri, ospătari ajungeau una-două subofițeri și după niște „studii” pe unde scurte ajungeau în birourile de stat major ca ofițeri. Iliescu, aceată „matroană” a bordelului politic PDSR și mai apoi PSD era „omul cu stiloul”. Semna în draci decrete de înaintare în gradul de ofițer și decrete prin care acestora li se confereau distincții militare. Fostul ospătar sau fostul șofer deveneau în doi-trei ani posesorii unui ordin militar pentru merite deosebite în activitatea militară ! Unii dintre aceștia au ajuns în funcții înalte de decizie prin ministere sau au preluat conducerea unor instituții. Este cunoscut cazul de la Spitalul Militar Central unde fostul brancardier a ajuns Comandantul Spitalului.

Patronul altui bordel politic, Traian Băsescu, îl urmează pe Ion Iliescu. Îl are ca pion pe acest general de mucava, Gabriel Oprea.

Pe timpul guvernărilor pesediste se ajunsese în situația stupidă ca în organizarea instituțiilor militare să fie mai mulți ofițeri decât „trupeți”. Am constatat, studiind istoricul organizării grănicerilor/polițiștilor de frontieră, că funcțiile de ofițer și gradele acestora din organizarea instituției nu aveau nici o logică. Gradul de colonel era pe toate gardurile. Cine avea tupeu și „material” ajungea colonel. Și au ajuns. Mulți. Sa „născut” chiar dreptul de a ajunge colonel/comisar șef. După vechime și funcția ocupată. Gradul și-a pierdut valoarea, nu mai conținea excelența profesională, presupusă tradițional, ci doar vechimea și norocul de a ocupa funcția care prevedea gradul. Iar de avea o persoană interesată „sânge în instalație”, funcția lui inferioară gradului devenea, la ordin, o funcție cu gradul de colonel/comisar șef. Iar pentru asta se mai tăiau din stat niște funcții inferioare de ofiter sau subofițer. O măgărie. Dar așa era pe timpul PSD. Nu știu cum este acum. Probabil că la fel. Iar „operațiunea” Oprea pomenită de presă îmi confirmă ipoteza.

Acum merg la Parlament să asist la moțiune. Sper să intru și să povestesc despre eveniment. Dacă nu intru, mă alătur manifestanților.

Am ratat.

Ieri dimineață, pe la 10.00, am plecat de acasă să mă alătur SCMD în manifestația anunțată la Cotroceni. În stația Eroilor am dat un telefon unei colege să văd unde se adună rezeriștii. „La coada leului”. Hai acolo. Cobor la „Politehnica”. Merg la statuie. Jandarmii erau în dispozitiv. Clar. Este manifestație. Lângă statuie oameni. Unii mai în vârstă, alții mai puțin. Or fi militari, îmi spun, așa că rămân lângă ei. Eram, totuși, nedumerit. Nu îi vedeam pe cei de la SCMD. Am citit că vor avea niște veste cu însemnele organizației pentru a fi clar identificați iar cei lângă care așteptam nu aveau nimic.

Un căpitan de jandarmi a vorbit ceva cu una dintre persoanele grupului lângă care așteptam și au început să facă un „țarc”. M-am așezat într-o latură. Nu peste mult timp a venit o persoană să mă întrebe dacă sunt revoluționar. I-am spus că nu. Atunci m-a poftit afară din țarc. Am înțeles că „mă alăturasem”, din neatenție, „revoluționarilor” din BNR, fideli lui Băsescu. Indivizii au concesionat „dreptul” de a protesta acolo pe o perioadă mai lungă de timp, inclusiv în aceste zile, pentru a împiedica protestele reale ale militarilor sau sindicatelor. Am ieșit din țarc și am mers mai departe. Buble a preluat de la „Puterea” știrea corectă. Totuși, eram hotărât să mai fac un efort și să îi găsesc pe rezerviști. Mi-am zis că sunt, probabil, la intrarea principală. Am traversat și am coborât dealul. La intrarea principală ... nimic. M-am gândit că s-au adunat lângă Academie. Hai la Academie. Am început să obosesc. M-am încălzit. La Academie, spre „Eroilor”, nimic. Mai era o variantă. La Răzoare. Ar fi trebuit să urc dealul și să o iau la dreapta. Nu am făcut-o și regret. Se pare că acolo s-au adunat rezerviștii care au manifestat așa cum m-am așteptat. Dar dacă s-au dus lângă Grozăvești ?

Așa am ratat eu ocazia să fiu alături de cei din SCMD în protestul lor față de nedemnul Președinte al României, Traian Băsescu. Chiar dacă eu nu sunt și nu voi deveni membru al sindicatului, am ales să fiu membru al PNL, majoritatea revendicărilor membrilor SCMD și ale sindicatelor polițiștilor sunt apropiate inimii mele. Îi susțin și îi voi susține, mai puțin atunci când vor face vorbire, la general, despre partidele politice. Sunt unele idei sindicale cu care nu pot fi de acord.



Emblematic, protestul militarilor a cuprins elementele cheie: arderea portretelor cu Traian Băsescu, arderea unui chipiu de marinar - simbol al profesiei de bază a lui Băsescu -, preluarea zicerii polițiștilor „ieși afară Javră Ordinară” - care devine, cu fiecare manifestație, numele propriu al individului care, cu nedemnitate, exercită, abuziv, funcția de Președinte al României. Da, asistăm la o schimbare de nume. Traian Băsescu este identificat cu Javră Ordinară. Nume și prenume. Numele este „Javră”. Prenumele este „Ordinară”.

Am ratat, din vina mea, să mă alătur rezerviștilor din SCMD. Regret. Strigam și eu alături de ei. Cu năduf și disperare „ieși afară Javră Ordinară”. Eu am ratat o acțiune. Traian Băsescu sau cum se mai numește el acum, Javră Ordinară, a devenit ratatul național. Individul este un ratat. Cu toate calitățile ratatului, arătate în DEX:

RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata.
Sursa: DEX '98

Atrag atenția deontologilor că sensul ideii „a se afirma” cuprinde, în această definiție, partea pozitivă, partea care confirmă valoarea. Nu non-valoarea, partea negativă în care se bălăcărește Traian Băsescu sau Javra Ordinară, nedemnul Președinte al României de azi.

Incertitudini.

Tevatură mare. Se mișcă lumea politică în toate direcțiile. Românii aleg. Nu este campanie electorală și nici nu urmează să fie aleși parlamentari însă românii aleg. Place sau nu place celor de la putere, chiar de sunt abia la mijlocul unui mandat chinuit și inutil, românii aleg. Au fost înșelați de demagog, vorbesc despre Traian Băsescu, normal, și sancționează adunătura de marionete de la Palatul Victoria. Marionete pedeliste, marionete udemeriste, marionete uneperiste. Na, dau și eu UNPR alura de partid.

Românii aleg altă cale. Fără băsescieni, indiferent de culoarea lor politică. Marii beneficiari nu sunt partidele din opoziție. Marii beneficiari sunt tot felul de grupuri constituite în urma unor evenimente cu cătușele procurorilor în prim-planul media. Iar eu încep să consider că anarhia va fi la ea acasă în țară. Mesajele populiste ale unor băgători în vorbe despre politică au mai mult lipici la omul ajuns la sapă de lemn și aflat în disperare. Iar colacul pe colivă îl dau politicienii de meserie care nu văd cum ar putea reveni țara la starea de dinainte de înscăunarea ciumei portocalii la putere. Politicienii opoziției confirmă austeritatea pe termen scurt și mediu acuzând jaful organizat și dus până la capăt de puterea pedelisto-udemeristo-uneperistă cu ajutorul neprecupețit al parlamentarilor minorităților naționale și, nu trebuie uitat, ajutorul dat de Mugur Isărescu și conducerea BNR în practicarea acestui jaf !

Ce vor românii în locul pedeleprelor ? Sincer, nu știu. Urgent, urgent, majoritatea românilor vor ca acest guvern să pice. Dar, mai departe ? Vor un alt guvern pedelisto-udemeristo-uneperist ? Sondajele care dau un guvern de alianță PNL-PSD sunt puțin credibile. Chiar și eforturile unor comentatori media de a impune o astfel de soluție opiniei publice sunt superficiale. PSD și PNL nu pot guverna împreună pentru că va rezulta o struțo-cămilă politico-administrativă. Diferențele doctrinare ale celor două partide sunt prea mari pentru ca acestea să meargă împreună pe termen lung. Este posibil pe termen scurt, până la organizarea unor anticipate, cu luarea unor măsuri reparatorii urgente care să redea speranța cetățenilor că viața lor va reveni la normal. Chiar dacă la nivel național se vor face eforturi costisitoare pentru refacerea mediului economic și social, speranța în revenirea la drepturile și libertățile civile încălcate azi în mod flagrant, barbar și nedem de către băsescieni va face ca eforturile viitoare, chiar de nu vor fi înțelese corect, să fie acceptate. Ce vor românii rămâne un mister. Abia alegerile anticipate, de vor fi, vor clarifica, cumva, misterul.

Moțiunea de cenzură stă la mâna UDMR. Pedeleii au coșmarul anticipatelor și nu cred că vor vota pentru moțiune. UNPR nici atât. UDMR în schimb, votând moțiunea își spală oarece păcate în fața alegătorilor lor. Plus că își asigură o punte de legătură cu PNL, punte ruptă până acum. Oficial. Că sunt punți între parlamentari ai UDMR și liberali ... este altă poveste. Totuși, și la UDMR există unii care nu vor să renunțe la unele câștiguri, mai mult politice, obținute prin șantaj de la PD-L. UDMR are coșmarul PSD. Știu că PSD nu le este „prieten” și că multe dintre „realizările” lor sunt ca și pierdute în cazul în care PSD va reveni la guvernare. Nu pot pune în contra-partidă o eventuală alianță PNL cu UDMR și eventual cu PD-L pentru că PNL nu va accepta o alianță cu băsescienii. Cel puțin în organizarea actuală a PD-L și, nu trebuie uitat, în condițiile în care în conducerea PD-L există Stolojan, Flutur, Boureanu, Udrea și restul pitpalacilor foști prin PNL.

În cazul în care PSD nu va reuși să le dea pedeliștilor garanția că vor primi la alegerile anticipate colegiile în care au fost aleși în 2008 (după modelul Berca de la PNL care a devenit vice al organizației PD-L !) iar UDMR nu va trece de partea opoziției nu cred că moțiunea va trece.

Se vor amplifica, în schimb, conflictele sociale. Manifestările anti-guvernamentale și anti-PDL sau anti-UDMR, nu mai spun de anti-UNPR, la sediile partidelor din localități și la domiciliile parlamentarilor puterii se vor înmulți și amplifica. Unele vor deveni violente. Chiar dacă Jandarmeria Română și alte instituții publice de putere își vor proba obiediența față de Băsescu și PD-L, nu vor putea împiedica violențele anti-băsesciene.

Suntem într-un cerc vicios. Dacă pică guvernul ... nu este sigur că Băsescu nu va urma calea conflictului și nu va desemna un alt premier pedelist, de exemplu Boc al XXX-lea. Nu știm dacă majoritatea de conjunctura la o moțiunea victorioasă va rămâne și după moțiune pentru a putea permite suspendarea derbedeului de la Cotroceni. Nu știm. Dacă nu pică guvernul, atunci ajungem la haos național. La anarhie. Iar românii vor avea dreptate. Chiar dacă tot ei, românii cei mai revoltați, sunt cei care au adus la putere pe Băsescu și PD-L. Ăsta este paradoxul.

Sunt multe incertitudini.

Despre independență. Individuală.

Postarea asta este o reacție. Are, trebuie să recunosc, niște gânduri care nu îmi dau pace de mai mult timp, niște ani, însă nu este o consecință directă a acestora. Profit de discursul judecătorului Cristi Danileț pentru a specula cu privire la independența cetățeanului.

Nu ascund faptul că sunt influențat de principiile liberalismului, aflate la dispoziția celor care doresc să le cunoască pe site-ul PNL. În plus, aduc experiența mea, de militar care a excelat în a fi un fel de „Gică-contra”, un critic al măsurilor dispuse de cei care având putere de decizie acționau „cu curul” în loc să își pună mintea la contribuție. Deși pare curioasă, există ideea independenței militarului în relațiile sale de serviciu, atât în activitatea zilnică, la pace, cât și în situația în care participă la o acțiune militară într-un câmp tactic. Nu mai vorbesc despre independența polițistului. Cu ani în urmă se folosea conceptul „disciplinei militare conștiente”. Eu l-am luat în serios și am acționat ca atare. Atât în relațiile mele cu superiorii în funcție sau grad cât și în relațiile mele cu subordonații sau inferiorii în grad. Consideram că independența individului dă valoare disciplinei, că disciplinat poate fi doar cel care are independența de a alege și de a contribui prin propria prestație la disciplina de grup. Acum sunt pe același palier.

Neuronii mei mai au puțin și o iau razna. Așa că am luat decizia să îi disciplinizez și să îi oblig să facă ce vreau eu și să nu mă mai indemne cu tot felul de construcții speculative. Deci, la obiect.

Cristi Danileț este preocupat de independența Justiției, ca instituție fundamentală a statului dar și de independența individuală a judecătorului, ca o condiție fundamentală pentru realizarea independenței instituției. Sunt de acord cu el însă eu voi face referire la alte instituții ale statului care trebuie să aibă o independență reală pentru a putea fi, cu adevărat, utile poporului român. Aici mă refer la instituțiile care garantează apărarea națională, ordinea publică și securitatea socială, sănătatea, educația, administrarea patrimoniului național etc. Nu în ultimul rând, mă voi referi la puterea legislativă și administrativă. Sunt multe instituții care lasă impresia că și-au uitat menirea, comportamentul liderilor temporari, numiți politic, având un rol nefast în acest sens.

Până a ajunge la independența individului, funcționar sau salariat, la stat sau privat, fac o plimbare (sper că scurtă) pe la instituții.

Potrivit legilor de organizare și funcționare ale instituțiilor de stat, adoptate ca urmare a prevederilor Constituției, acestea sunt în slujba poporului. Armata, instituțiile de ordine publică, cele din educație și sănătate etc. Nu sunt subordonate, ca acțiune specifică, profesională, nici unei autorități. Nici Președintelui României, nici primului-ministru, nici miniștrilor și nici șefilor direcți ai formațiunilor componente structurilor respective. Se uită faptul că în aceste instituții își desfășoară activitatea funcționarii publici ! Iar aceștia acționează profesional potrivit legii și au obligația, legală, de a refuza să execute un ordin/dispoziție pe linie de serviciu care contravine legii. Rezultă de aici că rolul „șefimii” este acela de coordonare a activităților pentru satisfacerea necesităților populației care apelează la serviciile instituției respective. Știu, o astfel de aserțiune contravine „obiceiului” potrivit căruia dispozițiile șefilor sunt legi pentru „subordonați”. Dar trebuie înțeles, până la urmă, faptul că trăim într-o țară care are, cum-necum, acces la informație, că românii s-au destupat la minte și că numărul celor informați crește pe zi ce trece iar cei care încă se mai consideră „subordonați” este din ce în ce mai mic.

Ieri, odată cu protestul finanțiștilor, s-a relevat o monstruozitate instituțională. Traian Băsescu, Președinte al României (o spun cu mare regret), a dat o indicație, primul-ministru al Guvernului României a dovedit că „este independent” și a preluat-o fără o judecată critică iar un ministru bănuit de incompetență și-a dovedit incompetența aplicând „gândul” șefului. Doar pe timpul comunismului se mai proceda așa. Avea loc o acțiune a Partidului Comunist Român, ținea o cuvântare Nicolae Ceaușescu, se exprima acolo o idee sau o critică iar politrucii din fruntea instituțiilor publice se repezeau să o pună în practică indiferent dacă măsura era legală sau nu. Suntem în fața unui astfel de caz. Acțiunea este un atentat monstruos atât la independența instituțiilor statului de drept cât și la independența indivizilor care lucrează pentru aceste instituții. Nu mai spun de încălcarea flagrantă a legii ! Nu mai spun deoarece această practică a devenit o caracteristică a PD-L și a asociaților acestora de la guvernare. Exemplele sunt mai multe, nu am de gând să le pun pe toate în pagină. Cel puțin nu acum.

Pentru a ajunge la independența individului nu pot să trec mai departe fără a evidenția faptul că există percepția populației că sunt lipsite de independență Ministerul Public (parchetele), Polițiile (IGP, IGPF, IGJ), Armata etc. Iar unde instituțiile nu sunt independente nici membrii acestora nu mai sunt independenți. De aici rezultă că lipsa de independență a instituțiilor publice le face pe acestea să nu mai fie în slujba poporului, așa cum prevede Constituția și legile lor !

Cristi Danileț pune și jaloanele independenței judecătorilor: „Cu privire la cel de al doilea aspect, sunt subliniate conditiile si garantiile pentru asigurarea independentei fiecarui judecator: numirea, durata mandatului, inamovibilitatea, remuneratia, protectia, raspunderea, libertatea de exprimare si de asociere, formarea profesionala”.

Cu excepția instituției inamovibilității, toate celelalte atribute sunt valabile pentru oricare funcționar al statului. Mai mult, cum ar fi în cazul magistraților procurori, legea prevede că aceștia sunt independenți în dosarele pe care le instrumentează. Bine, eu am motive serioase să susțin faptul că această independență este doar declarativă, chiar dacă este legală, deoarece tot legea este cea care îi ia din independență și îl pune, procedural, la bunul plac al procurorului șef/general, al șefului de serviciu care îi confirmă sau nu decizia luată după propria conștiință. Iar această independență este și mai mult limitată din moment ce în organizarea parchetelor de pe lângă instanțele de judecată există procurori anchetatori și procurori de ședință. În loc ca fiecare procuror să își ducă treaba până la capăt, în sensul să își prezinte dosarul completului de judecată investit cu soluționarea cauzei, se merge pe soluția transferului dosarului la alt procuror care cunoaște (!?) cauza doar din lectura acestuia ! Dar să trec la polițiști. Și aceștia „sunt independenți” în soluționarea cauzelor cu care au fost investiți însă, la fel ca la procurori, independența lor sfârșește la ușa șefului. Cu „excepțiile” de mai sus, fac precizarea că actele și faptele salariaților din sistemul public, a funcționarilor publici, sunt opozabile potrivit legii. De aceea avem o lege a contenciosului administrativ privind răspunderea instituției (a statului de fapt) și a funcționarului public, avem statutele profesionale cu privire la răspunderea profesionistului, avem prevederi în codul civil privind răspunderea funcționarului și avem prevederi penale, atât în codul penal cât și în legile speciale care sancționează abuzul împotriva intereselor statului, persoanelor (fizice sau juridice), neglijența în serviciu etc.

Ar trebui să fie cum spune Cristi Danileț. Acum însă, nu se poate. Cei care „practică” modelul de gândire băsesciano-pedelistă nu au capacitatea de a le înțelege. Fără conștientizarea lor de către cei care guvernează ele nu există. Suntem în situația de țară care „aleargă” spre evul mediu, cel întunecat, din cauza alegerilor noastre. Este necesar, imperios necesar, ca această guvernare incompetentă, haotică, primitivă să înceteze. Dar nu poate înceta decât dacă noi îi dăm brânciul necesar. Să i-l dăm !

A explodat „mămăliga finanțistă”.

Ieri a plesnit buboiul la finanțe. O vorbă a lui Băsescu spusă la instalarea lui Ialomițeanu în locul lui Vlădescu preluată de „umil” Boc ca obiectiv politic de guvernare și pusă în aplicare, cu indolență (spun eu), de pupincuristul Ialomițeanu a făcut „să explodeze mămăliga” la finanțe.

Cu ocazia asta am aflat, mai mulți, că salariile la finanțe sunt aiurea. Salariul de bază este o ciudățenie. Baza o constituie stimulentele. Dar, mă întreb eu, stimulentele intră în calculul formării pensiilor ? Nu cred. Ca atare, salariații de la finanțe sunt viitorii pensionari cu pensii la limita de jos a sistemului chiar dacă au o contribuție importantă la fond în procentul ce li se reține din venitul brut.

Dar nu doar despre venitul lor vreau să vorbesc. Deși venitul mic, mizerabil, insultător pe care Băsescu și gașca portocalie îl consideră „normal” pentru cei care au obligația de serviciu de a asigura veniturile bugetului consolidat al statului este cauza de bază, probabil singura, pentru care acești oameni au decis să protesteze.

Băsescu a considerat că stimulentele de la finanțe și de la muncă sunt abuzuri financiare cu care ministerele respective ocolesc „solidaritatea” întregului popor pentru politica de distrugere a țării promovată de guvernarea portocalie. Neinformat corect (ca de obicei), urechist în ale managementului, Băsescu a dat tonul. Neinformat (la fel ca stăpânul), urechist în aceeași măsură, idiotul de Boc a decis iar noul ministru de finanțe a pus în practică tâmpenia. Nu a mai semnat ștatele pentru distribuția sporurilor. Constat, fără stupoare, că Ialomițeanu nu cunoaște modul în care sunt constituite veniturile celor de la finanțe. Dacă le-ar cunoaște ar fi văzut că măsura sugerată de Băsescu și dispusă de Boc este o sancțiune pecuniară suplimentară aplicată unor oameni care au suportat o reducere a salariului de bază cu 25%. Cu salariul de bază redus sever și stimulentele se reduc sever pentru că sunt procente din salariul de bază. Se pare că cei de la finanțe care nu au prea fost văzuți protestând până acum, în speranța că portocalii nu se vor atinge de stimulentele la care au dreptul potrivit legilor în vigoare, s-au înșelat. Acum au veniturile reduse cu procente de până la 80%, dacă este să cred pe cei care și-au exprimat off-ul în fața camerelor Tv. Am toate motivele să îi cred.

O vorbă din bătrâni spune „să îți faci vara sanie și iarna căruță”. Construirea veniturilor diferitelor categorii de salariați pe baza sporurilor și stimulentelor asigură o oarecare bunăstare pe timpul vieții active, în măsura unei stabilități îndelungate la acel loc de muncă însă sancționează sever pe lucrător la momentul ieșirii la pensie. Pentru că pensia se calculează la salariul de bază și nu la venit. Acceptarea sporurilor și a stimulentelor de către salariați fără condiția luării lor în calculul pensiei viitoare a fost o politică greșită, în special a sindicatelor. Dar, asta este. Când eram în activitate am militat și am acționat, în limitele atribuțiilor funcționale, pentru includerea sporurilor de bază în salariul colegilor mei. Nu am fost singurul. Ceva s-a reușit însă nu în totalitate. Mereu au fost, mai ales printre guvernanți (PSD) și parlamentari (în special PSD și PRM), indivizi care au considerat că o astfel de acțiune „ar împovăra statul”, ar fi „un furt de la stat” și, ca atare, unele sporuri au fost lăsate în afara salariului de bază cu toate explicațiile și demonstrațiile făcute în fața unor indivizi care au ajuns în Parlament pentru alte merite decât cele legate de inteligență și cunoașterea vieții concetățenilor lor. Iar parlamentarii actuali nu se deosebesc de cei trecuți. Cu unele excepții, normal.

Am mai scris că acțiunile de protest ale diferitelor categorii socio-profesionale sunt mai utile decât o acțiune de mare amploare, cu sute de mii sau milioane de manifestanți. Cu o zi înainte mi-am susținut ideea în fața colegilor liberali în S3 unde eram la o discuție cu Mihai Voicu. Aceste acțiuni nu exclud acțiunile comune ale tuturor lucrătorilor, fie ei de la stat, fie de la privat, fie împreună. Se va ajunge la o astfel de acțiune însă noi, cei care privim cu atenție evenimentele am aflat care sunt doleanțele fiecărei categorii socio-profesionale. Acum putem spune că nici o categorie socio-profesională nu este mai avantajată ca celelalte, mitul bunăstării unora față de alții, promovat cu insistență de pedeleprele guvernante pentru dezbinarea românilor a picat. Aseară, târziu, și-au anunțat solidaritatea cu cei de la finanțe polițiștii, cadrele didactice, medicii, alte organizații sindicale. Abia aseară am avut certitudinea că românii se unesc. Chiar dacă au ca motiv venitul. Sărăcia ne unește. De aici se poate merge mai departe și se va ajunge la o corectă analiză a unei guvernări dezastruoase, la politicile publice dezastruoase ale PD-L și aliații UDMR, UNPR și minoritățile naționale altele decât cea maghiară. Toți aceștia se fac vinovați de dezastrul în care a ajuns țara. Se fac vinovați pentru că, fiecare dintre ei, au tradat pe cei care i-au mandatat să îi reprezinte în organul reprezentativ suprem al poporului român, Parlamentul.

Observ că o mare influență în sensibilizarea populației o are acțiunea de protest a unor categorii socio-profesionale percepute ca fiind reprezentanți ai puterii. Manifestația polițiștilor a făcut mai mult decât marea manifestație din primăvară, deși, atunci s-au adunat la Palatul Victoria peste 40.000 de oameni. Unde erau și polițiști. Dar 5-6.000 de polițiști în marș între Palatul Victoria și Cotroceni, celebra, de acum, zicere „javră ordinară”, a adus mai mult în atenția publicului situația dezastruoasă a fiecăruia dintre noi. Eu cred că acea manifestație a stimulat, cumva, protestul de ieri de la finanțe. A descătușat lucrătorii finanțelor din starea de non-combat complice cu guvernarea în care s-au complăcut până în prezent. De ieri, de la declanșare, protestul finanțiștilor a căpătat un puternic accent politic, în contra cererilor repetate a liderului sindical Marica. Ieri individul a pozat frumos în apărătorul colegilor săi însă pentru mine este un duplicitar. Am eu senzația asta de când îl tot urmăresc pe la televiziuni.

Pe lângă manifestarea solidarității celorlalte categorii socio-profesionale cu finanțiștii adaug, cu de la mine putere, iminenta declanșare a protestelor magistraților. Chiar dacă aceștia vor face referiri doar la probleme ce țin de justiție și de respectarea unor prevederi legale, protestul magistraților va fi în completare la protestele celorlalte categorii socio-profesionale pentru că, punctual, doleanțele magistraților sunt în favoarea tuturor cetățenilor României și, să nu uităm, magistratul judecă după lege iar soluția o dă potrivit propriei constiințe ! Așa spune legea. Iar un magistrat hotărât să aplice legea, cu o conștiință liberă de „pupinbăsism”, este o garanție că Justiția în România va fi dreaptă.

Ce trebuie să facem ? Acum trebuie să protestăm. Vehement. Dar mai trebuie ceva. Să ne pregătim pentru ziua de după „ciuma portocalie”. Ziua în care „să îngropăm morții”, „să oblojim răniții”, să consiliem/tratăm dezamăgiții, să prezentăm corecțiile la actele normative care au adus atât rău oamenilor. Tuturor oamenilor. Inclusiv celor care cu știință sau nu au dat acele voturi care au adus la putere „ciuma portocalie”.

Curtea Constituțională a PD-L și UDMR

Curtea Constituțională a decis, cu majoritate (spune lumea cu 5 la 4), că legea pensiilor adoptată prin fraudă parlamentară și cu grave carențe constituționale pe fond este constituțională. Comunicatul Curții din 6 octombrie 2010 este fără echivoc.

6 octombrie 2010

COMUNICAT DE PRESĂ

În şedinţa din ziua de 6 octombrie 2010, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a soluţionat, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, formulate de un număr de 55 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al P.N.L., respectiv 33 de senatori din grupul parlamentar al Alianţei politice PSD+PC.

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că legea sus-menţionată este constituţională.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României.

BIROUL DE PRESĂ AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

Prin această decizie am ajuns la limită. Curtea Constituțională a devenit unul dintre instrumentele de presiune ale puterii portocalii. Eu, cetățeanul român Crăciun Florin nu recunosc constituționalitatea acestei decizii și o voi ataca. Direct, pe blog și în mediul social în care activez și, ca persoană afectată de abuzul acestei Curți Constituționale, devenită parte integrantă a Guvernării Băsescu-Boc-Udrea, în instanța de judecată competentă română, pentru a îndeplini condiția obligatorie pentru a putea merge la CEDO.

Prin politizarea Curții Constituționale și astfel prin devalorizarea unei instituții care ar fi trebuit să participe la apărarea democrației în România s-a ajuns la o necesitate socială: regândirea sistemului democratic în România. Ori acceptăm dictatura ori luptăm împotriva ei. Un pas important este modificarea Constituției actuale și adoptarea unor prevederi care să facă imposibile, în viitor, acțiunile destabilizatoare ale unui „Băsescu”. Una dintre prevederi va trebui să se refere la trecerea controlului de constituționalitate al legilor la o secție specială a Inaltei Curți de Casație și Justiție și desființarea, astfel, a actualei Curți Constituționale. Trebuie să fim hotărâți să ducem în fața unei instanțe competente judecarea oricăror litigii, chiar și a celor constituționale. Să terminăm cu politicianismul oribil practicat înainte de PSD (o mai face și acum) și în special cu cel practicat de PD-L și UDMR.

Curtea Constituțională din România și-a arătat cu acest prilej adevărata față. Este un organ de presiune al PD-L și UDMR. Trebuie desființată.

Cu privire la lega pensiilor mai avem o singură soluție. CEDO. Dacă nici acolo nu reușim ... va trebui să repetăm anul 1989 !

Proteste peste proteste.

Sunt dintre cei care consideră că protestele diferitelor categorii sociale, afectate de abuzurile administrării țării de către Băsescu & Boc și camarila portocalie, au un mare rol social și politic. Nu sunt de acord cu părerile celor care doresc ca protestatarii să se adune o singură dată în număr mare, dacă se poate de ordinul sutelor de mii. Găsesc că a ieșit mai bine așa.

În primăvară a fost o mare acțiune. Între 40 și 50 de mii de protestatari în Piața Victoriei. Câteva zile de comentarii televizate și atât. De ceva timp însă, aproape zilnic sunt aduse în fața opiniei publice diferitele categorii sociale cu problemele specifice lor, cu doleanțele lor legate de sistemul în care funcționează. Ies în evidență diferitele personaje implicate din Guvern, de la sindicate, oameni din marea masă a protestatarilor. Câștigul, dacă pot să spun așa, este mai mare față de manifestația din primăvară. Cititorii de presă și televizionarii au posibilitatea să observe că sunt mult mai multe probleme făcute prost sau create de lăcomia sau prostia portocalie decât în cazul unei simple manifestații de amploare. Cel puțin eu așa văd lucrurile.

Începem să înțelegem și să comentăm, ducând astfel concluziile în marea masă a populației, rolul și locul fiecărei categorii profesionale, bugetare sau nu. Ne putem întrebări. Multe. Cum ar fi de exemplu dacă avem nevoie de învățământ de stat, în ce forme și în ce situații. Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii ((art. 32 alin. (4) din Constituție)) . Păi dacă este gratuit se mai poate pune problema „eficienței” financiare a actului de învățământ ? Se mai poate pune problema existenței unităților de învățământ după modelul unităților economice ? După părerea mea nu. Portocalii ăștia judecă cu mintea Elenei Udrea, afacerista care a găsit în poziția de ministru cea mai mare oportunitate pentru a-și spori averea. Nu singură. În gașcă cu ceilalți pedelei dar și cu maghiarii din UDMR și nu mai spun de panaramele din UNPR.

Într-un Guvern nu se poate judeca pe oportunități economice. Este o greșeală fundamentală. Trebuie judecat în funcție de realitățile sociale. Iau exemplul unei școli dintr-o comună bănățeană care a fost închisă de sinistrul Funeriu pentru că potrivit unor norme stabilite de ei, portocalii hrăpăreți, numărul mai mic de copii școlarizați impune „cheltuieli nejustificate” din partea Guvernului pentru menținerea școlii în activitate. Dacă ar fi judecat din punctul de vedere al mediului social, al unității administrativ-teritoriale, și-ar fi pus problema, în calitate de guvernanți, de a activa respectivul mediu, de a-l face atractiv pentru dezvoltarea economico-socială pentru a stimula stabilizarea populației și a spori natalitatea. Asta ar face un guvernant. Dar ei, portocalii băsescieni, sunt orice altceva decât guvernanți.

Statul trebuie să sprijine comunitățile să se dezvolte. Să ia mai puțini bani de la ele și să le permită să hotărască asupra viitorului lor. Să facă legi care să permită oamenilor să desfășoare activități lucrative aducătoare de venituri și să încurajeze actele de caritate socială ale celor care ajunși la o anume stare pot și simt nevoia participării la dezvoltarea localității din care provin sau în care locuiesc. Azi, mâine, guvernanții trebuie să propună Parlamentului abrogarea multor acte normative date aiurea în timp, legi strâmbe, făcute pe picior sau urmărind interesele de afaceri ale unui Băsescu, Udrea, Videanu sau mai știu eu care panaramă politică ajunsă prin minciună și hoție la putere.

Zilele trec iar eu îmi formez convingerea că protestele în cascadă ale diferitelor categorii sociale sunt mai bune decât un mare protest. Țara este în priză. Oamenii văd realitatea ascunsă de propaganda portocalie, oamenii își dau seama, unii destul de târziu, că puterea a mințit atunci când a încercat să dezbine categoriile socio-profesionale, să îi facă pe unii suspicioși față de „bogăția” celorlalți, să facă populația să se încaiere. Părinți cu copii, frate cu soră, polițist cu profesor, medic cu militar, doctor cu pacient ...

Justiția revine la protest. La fel ca militarii și polițiștii nu are voie să facă grevă. Nu vor ieși în stradă însă formele de protest găsite de magistrați se vor reactiva. Pactul convenit cu unul dintre guvernele Boc nu a fost respectat. Motiv suficient de temeinic pentru ca judecătorii Curții de Apel București să hotărască în Adunarea generală din 30.09.2010 reluarea protestelor. Pentru asta au hotărât să convoace Adunarea generală a judecătorilor din întreaga țară. Hotărârea adoptată în septembrie vine în ajutorul tuturor bugetarilor afectați de aberantele măsuri luate de Guvernul Boc „XXX”. Pun doar punctul 2 din hotărâre:

Art. 2: Atrage atentia puterii executive asupra necesitatii respectarii dispozitiilor deciziei nr. 872 din 25 iunie 2010 a Curtii Constitutionale cu privire la caracterul temporar al restrangerii cu 25% a cuantumului salariului ca un corolar al dreptului la munca, in contextul in care prin norma de trimitere din proiectul Legii privind aplicarea in anul 2011 a legii cadrul privind salarizarea unitara este eludata decizia mentionata, intrucat aceasta se raporteaza la veniturile diminuate din luna decembrie 2010 si nu la cele din luna iunie 2010.

Pun acest punct din hotărâre pentru că se clarifică astfel intențiile mârșave ale guvernanților portocalii-verzi-și de alte culori mișelești cu privire la viitorul oamenilor.

Da, este mai bine că s-au desfășurat acțiuni de protest punctuale. Este foarte bine căp au avut loc manifestații în țară, în fața primăriilor portocalii sau a prefecturilor - prefecții fiind reprezentanții Guvernului în teritoriu. Bine, sunt de acord și că o manifestare de mai mare amploare, ca o încununare a tuturor protestelor însă este mult mai bine ca protestele „pe bresle” să continue până când Guvernul porno portocaliu va pleca, până când se va ajunge la alegeri anticipate pentru ca ciuma portocalie să nu mai ajungă la putere.

Nu pot încheia fără a preciza că detest un eventual dialog al liberalilor cu pedeleii. Nu îmi pot imagina un dialog cu Boc, Videanu, Berceanu, Udrea, Roberta Anastase, Tinel, Popoviciu și alte ființe portocalii sau portocalizate. Îmi crează o stare de vomă numai gândul că se poate ajunge la așa ceva.

La mulți ani, Lilick !

Astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine ... Așa îmi spune mie „evidența”.

La mulți ani, Lilick !