miercuri, 28 iulie 2010

Am citit și mi-a plăcut


În așteptarea orei de plecare am citit, selectiv, câteva bloguri. Peste tot am găsit știri și comentarii interesante. La Vosganian am găsit, dacă pot spune așa, ceva mai mult.


O să preiau, ca „momeală” (!), un text. Postarea lui Vosganian, este specifică lui - Tema zilei - 28 iulie 2010: “Elogiul culturii nu inseamna cultul urii”.

„Portretul robot al invingatorului vremurilor tulburi de azi este cel al mutantului acultural si amoral care, in loc de paginile cartilor, rasfoieste bilanturile victorioase si foile contractelor cu statul, care a stiut sa converteasca relatiile de influenta din perioada comunista in relatiile financiare de azi, si caruia nu-i mai vine, ca predecesorului sau in ale dictaturii, sa puna mana pe pistol cand aude de cultura, ci, in cel mai bun caz, sa puna mana la gura, inabusindu-si un cascat.

Un poet e mai mare decat un ministru. Daca ministrul nu se nastea, ce buluceala ar fi fost ca altii sa-i ia locul! Dar daca poetul nu se nastea, nimeni altul nu i-ar fi scris vreodata poeziile. Poetul poarta, cu adevarat, marca unicitatii, care este miracolul fiintei umane. Asta au stiut-o, atat primul-ministru in functie, Lascar Catargiu, cat si ceilalti fosti prim-ministri in viata la vremea aceea, care au mers in tacere , in urma carului mortuar al lui Mihai Eminescu”.

Ei, ce părere aveți ? Mai mult găsiți la Vosganian.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Revenire

Am fost plecat la Constanța. O săptămână întreagă. Fără calculator, fără tembelizor. Și bine și rău. Calculatorul este ca drogul, tembelizorul la fel. Rar, am trecut pe la rude și m-am uitat, cu coada ochiului, la televizor. Tembelisme. Se făcea din rahat bici și ... așteptau să pocnească. Unii zic că a „pocnit”, de exemplu Tokes și Vadim, dar „rahații” ăștia „pocnesc” de mult. Nu m-au impresionat.

Îmi pare rău de faptul că am ratat întâlnirea de la PNL S3, despre ”Dreapta românească”. M-am uitat fugitiv la Lilick și am văzut că am ce regreta. Mă revanșez eu. În rest, numai de bine.

După ce îmi revin complet (am dormit și dormitat enorm de mult, un fel de reîncărcare a bateriilor) pun lentilele ochelarilor pe evenimente. Atunci voi scrie. Până atunci sunt în convalescență.

joi, 15 iulie 2010

Tot de la Vosganian

Sunt stimulat de Alexandru. Pentru a nu cădea în plasa de minciuni a portocaliilor dar și a altora interesați (în special cei din mediul economic care au „un dinte” împotriva CCR pentru decizia de neconstituționalitate dată tăierii pensiilor), dar și pentru a evita cântecul de sirenă al lui Isărescu pun mai jos predicțiile lui Vosganian asupra rezultatelor guvernului de incompetenți condus de „umil” Boc. Unde nu este cap, vai de picioare, spune o vorbă din bătrâni.

Vosganian le numește „Cele 7 nenorociri ale anului 2010”, pe blogul său. Eu le colorez în portocaliu pentru că sunt ca urmare a gândirii și acțiunii portocaliilor.

1. Produsul intern brut continua sa scada in anul 2010. Daca previziunile de inceput de an sugerau o crestere economica de 1,4%, astazi evaluarile indica o scadere economica de cel putin 3%. Contractia economica reala in anii 2009-2010 va depasi 10% din PIB.

2. Deficitul bugetar al anului 2010 risca sa ajunga la 10% din PIB. Deficitul administratiei centralei pe primele cinci luni ale anului (buget de stat, bugete sociale) depaseste 20 mld de lei, ceea ce e mai mult decat deficitul similar al intregului an 2008.

3. Inflatia se reintoarce la nivelele de la inceputul deceniului. Tinta de inflatie de 8%, in conditiile reducerii salariilor nominale, este o grea lovitura pentru bugetele familiilor.

4. Investitiile straine scad dramatic. In anul 2008 investitiile straine directe au fost de 9,5 mld euro, in 2009 4,9 mld euro iar in 2010 abia daca vor atinge 3 mld euro. Si asta in conditiile in care cea mai mare parte a lor reprezinta majorari de capital ale firmelor deja existente si nu firme noi

5. Datoria publica a ajuns deja la 180 miliarde de lei, fata de previziunile Ministerului Finantelor Publice care indicau acest nivel pentru sfarsitul anului. Daca avem in vedere ca din ianuarie 2009 si pana acum datoria publica a crescut de la 110 miliarde de lei la 180 miliarde lei, rezulta ca pana la sfarsitul anului ea va depasi binisor 200 mld lei, adica in doi ani se va acumula o datorie publica cat in toti ceilalti optsprezece ai tranzitiei!

6. Ocuparea este cea mai redusa din ultima jumatate de secol! Numarul salariatilor a coborat in februarie la 4,29 milioane riscand, dupa noile valuri de disponibilizari sa scada la sub 4 milioane pana la inceputul anului viitor, amenintand dramatic sustenabilitatea bugetelor sociale.

7. Veniturile reale ale bugetarilor vor scadea in acest an cu 33%.! Cumulat, pe cei doi ani, veniturile din salarii si pensii, pe intreaga economie nationala, vor scadea intre 15-20%, in timp ce veniturile bugetarilor vor scadea cu 40%!
Și când te gândești că totul a plecat de la ura și ranchiuna unui idiot pe oamenii de afaceri și micii investitori, pe care și când era primar al Bucureștiului i-a oropsit făcând loc celor mai mari și cu mai multă dare de mână la șpagă ... Acestea sunt rezultatele politicilor economice băsesciene. Crimă, nu altceva.

miercuri, 14 iulie 2010

Precizările lui Varujan Vosganian

Varujan Vosganian ne-a invitat să ne furnizeze unele informații cu privire la procesul său cu Tucă&Turcu&JN.

Am fost la întâlnire și m-am lămurit. Semnalul lui de alarmă privind implicarea unor structuri ale statului, plătite din banii noștri, pentru compromiterea reputației unor politicieni situați în opoziție cu Traian Băsescu și „asociații” are fundament.

Detalii despre întâlnirea cu Vosganian are Lilick, Alexandru, Zeus (în stilu-i caracteristic), Theodora iar Șoim press ne pune la dispoziție materialul video de mai jos și fotografiile realizate. În plus, Șoim press preia și informația de la realitatea.net de acum 4 zile.

Nu mai găsesc eu sau nu mai am răbdare să caut, dar și EvZ a dat o știre în acest sens însă a băgat și o șopârlă în sensul că serviciile nu au confirmat existența în evidența lor a „spionului” Varujan Vosganian pe motiv că ... ar mai fi activ ! Înțeleg că fițuica portocalie joacă încă la murdărirea imaginii liberalului Vosganian din cauza ... interesului de stat băsescian. Stăpânul de la Cotroceni trebuie să se simtă plăcut impresionat de eficiența slujbașului cu epoleți de la fițuica portocalie.

Suntem în fața unui caz real, „beneficiarul” fiind Traian Băsescu. Stilul este deja cunoscut. Denigrarea adversarilor politici cu sprijinul media și al pupincuriștilor membri ai „elitei intelectuale portocalii sau portocalizate” s-a practicat intens. Au ieșit în evidență, în timp, Turcescu, Tapalagă iar acum Tucă „show” (pentru mine este o noutate). Complicată situație. Tucă a făcut un serviciu uriaș lui Băsescu. Poate că mai practică încă pupinbăsismul iar noi nu știm. Sincer, mă gândesc dacă nu este implicat și „mogulul” Voiculescu, chiar dacă nu îmi vine în minte nici un motiv pentru care Voiculescu ar participa la ponegrirea lui Vosganian. Dar mai știi, încurcate sunt căile politicii.

Cum se face că acest Turcu, fost ofițer al serviciilor de informații, apare ca la comandă, se duce întins la Tucă și JN, face niște declarații incendiare și apoi dispare ?! Turcu „dă din casă” iar serviciile noastre dragi tac ca „porcu'n păpușoi”. Ies la iveală abia după ce Vosganian cere o nouă confirmare a situației sale „securistice” și mai ales după ce preia conducerea a două ministere deosebit de puternice - finanțele și economia. Nu a fost bun pentru CE dar a dovedit excelență în administrarea celor două ministere ! În timp, tot ce Turcu, prietenarul lui Tucă, a colportat nu a fost confirmat. La proces, Tucă a făcut joc de glezne iar Turcu ... ei bine, marele patriot securist de bine în slujba lui Băsescu este dat dispărut prin spațiul american.

Concentrarea asupra lui Varujan Vosganian este prea evidentă iar rezultatul obținut - renunțarea lui Vosganian la candidatura pentru postul de comisar european - mă face să mă gândesc că s-au folosit toate mijloacele la dispoziție - specifice serviciilor de informații - pentru împiedicarea finalizării acestei candidaturi. Iar Băsescu nu poate fi scos din mârșava schemă.

Va trebui să ne hotărâm odată: mai acceptăm acest stil băsescian al denigrărilor sau nu ?! Dacă îl lăsăm pe Băsescu și ai lui să își facă în continuare de cap atunci ne vom trezi că nici un român nu este curat. Iar realitatea ne arată că este doar sugestia portocaliilor - ei fiind pătați și se zbat să ne demonstreze că așa este ! Realitatea este alta.

miercuri, 7 iulie 2010

Prostie cu năbădăi.

Iar iese Băsescu în evidență „ca râia”. Omul ăsta este depășit complet. A generat criza actuală din Râmânia. Nu este o afirmație gratuită, are un conținut consistent.

Unele dintre prostiile băsesciene ies la suprafață prin gura păcătosului. Iau de pe avocatnet.ro textul, este mai complet decât au dat televiziunile de știri (?!).

"Mi-am asumat tot oprobiul anuntului cu reducerea pensiilor. Exista si alta varianta: impozitarea pensiilor, cota unica introdusa la pensii. Cred ca suntem intr-un cliseu. Eu nu spun ca pensionarii au venituri suficiente, dar, privind pe statisticile oficiale din 2007, saracia la nivelul pensionarilor este de 15,7%, iar in zona celor tineri este de 37%. Cred ca a venit timpul sa iesim din clisee si din povesti", a declarat Basescu la Radio Romania.

El a adaugat ca a "facut" pensia minima garantata de 350 lei, in conditiile in care aceasta nu exista inainte de 2008, de care beneficiaza 800.000 de oameni care nu au contribuit niciodata la sistemul de pensii.

"Eu nu spun ca trebuie taiata aceasta pensie, dar nu cred ca exista venit in Romania care nu trebuie impozitat. Sper ca de la 1 ianuarie Guvernul sa nu vina cu o alta masura de genul marim TVA cu cateva procente si sa nu introduca impozit pe orice venit, inclusiv pe pensii", a spus Traian Basescu.
Ultimul paragraf apare și în „știrea” presei însă eu mă leg, în special, de primele două paragrafe.




Păi bine măi „nașparliule”, spui acum, cu gurița ta, că ai „făcut” parte din fondul de pensii pentru 800.000 de oameni care nu au contribuit niciodată la el și te plângi peste tot că pensiile mănâncă bugetul ! Mă idiotule mă, tu ești dus cu pluta.

Ideea ta năstrușnică de a impozita încă odată veniturile celor care au fost obligați de stat să bage bani o viață întreagă la un fond administrat de stat este o altă prostie. Bă cretinule, normal ar fi ca banii băgați de oameni în fondul de pensii să le fie înapoiați, fără a fi impozitați, ci cu o dobândă preferianțială, la finalul activității lucrative. Dar tu ai venit cu handicapații tăi portocalii și ai pus totul cu curu'n sus. Pentru că ai dat la 800.000 de oameni o „pensie minimă garantată”, mai pe românește o pomană electorală, un fel de „găleată cu mâncare” de culoare roș-portocalie (ticăloșie săvârșită în concubinaj cu PSD), consideri că pensiile au același statut social ca pomana ta - ajutor social pentru cei fără venituri - dar care aveau dreptul de a pune o ștampilă pe buletinul de vot. Ești un bou. Pensia reală este un drept patrimonial al pensionarului, este o creanță a statului față de contributor sau față de acel bugetar care a îndeplinit alte atribuții funcționale și față de care statul și-a asumat o creanță și pentru perioada de viață rămasă după încetarea activității.

Nu trebuie să ne mai întrebăm de ce merge țara prost. Pentru că suntem conduși de proști. Asta este !

luni, 5 iulie 2010

Ies la iveală dedesupturile modificărilor la statutul funcționarilor publici

Asociația Magistraților din România încearcă să ajute Guvernul handicapaților portocalii să ia măsuri corecte, legal, și să facă reformă reală.

Am citit și pun mai jos un comunicat al Asociației care ne ajută să vedem mai bine despre ce este vorba iar mie îmi confirmă una din intențiile portocalezilor la modificarea statutului funcționarilor publici.
AMR nr.159/ 29.06.2010

Asociaţia Magistraţilor din România


COMUNICAT

Începând cu anul 1990 până în prezent au fost pe rolul instanţelor judecătoreşti peste 10 milioane de cauze, generate de modificarea substanţială a legislaţiei şi a apariţiei unor ramuri noi de drept, soluţionate de un număr mereu în deficit de judecători supuşi specializării şi respecializării în condiţiile unei infrastructuri deficitare.

În pofida acestor dificultăţi constant remanente, conduita ministrului justiţiei se rezumă la a critica şi destructura sistemul judiciar, prin luări de poziţie care constituie un factor negativ de percepţie publică a actului de justiţie.

Cum este posibil a se pune sub semnul îndoielii calitatea actului de justiţie şi a se critica activitatea magistraţilor sub diverse pretexte, mult prea generale şi, de aceea necontrolabile, dar intrinsec dăunătoare, fără a se manifesta minimala decenţă faţă de propria activitate, respectiv calitatea avizelor de legalitate date de Ministerul Justiţiei pentru legile privind măsurile de austeritate, declarate neconstituţionale, ca de altfel şi toate măsurile legislative privind sistemul judiciar.

Poate că ar fi bine în realizarea benefică a atribuţiilor ministeriale să efectuaţi un prim pas: încetarea tuturor delegărilor şi detaşărilor magistraţilor la Ministerul Justiţiei a căror reîntoarcere la instanţele şi parchetele de unde au plecat, ar fi de natură să atenueze deficitul cronic de resurse umane, contribuind astfel la degrevarea celorlalţi magistraţi de judecarea/urmărirea penală a unui număr mare de dosare, cu consecinţa creşterii calităţii actului de justiţie pe care doar îl criticaţi.

Tot astfel, reducerea rezonabilă a personalului Ministerului Justiţiei de la 422 persoane – exclusiv demnitari, posturi ale cabinetului ministrului şi a Direcţiei de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe, suplimentată în decembrie 2009 - la un număr corespunzător exercitării stricte a atribuţiilor ministerului, ar face dovada receptivităţii la economia de resurse materiale şi umane.

Cum credeţi că privesc schema ministerului (în care funcţionarii publici au fost înlocuiţi cu funcţionari cu statut special al penitenciarelor, care beneficiază de venituri substanţiale aferente penitenciarelor şi al căror loc ar fi trebuit să fie în Administraţia Penitenciarilor) personalul auxiliar din instanţe confruntat cu un număr copleşitor de dosare şi cu publicul justiţiabil ?

Care ar fi raţiunea pentru care ministrul justiţiei are patru secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general, patru directori generali, 16 direcţii şi corespunzător acestora şefi de servicii şi birouri şi, care ar fi responsabilitatea lor în condiţiile în care codurile civil şi penal, ca şi procedurile aferente, considerate a fi esenţa reformei sistemului judiciar au fost realizate contracost din alte fonduri (împrumuturi externe) decât cele bugetare, precum şi cu specialişti din afara Ministerului Justiţiei ?

În aşteptarea unei conduite potrivite situaţiile criticate a căror realitate trebuia stabilită anterior discursului public, atragem atenţia domnului ministru Predoiu că, legalitatea hotărârilor judecătoreşti este supusă doar controlului judiciar şi nu disciplinar, iar profesia de magistrat nu trebuie sa devină o profesie de risc sau de curaj, ci o activitate de aplicare normală a legii, fără injoncţiuni şi presiuni, indiferent din partea cui ar veni ele.

Președinte AMR
Judecător prof.univ.dr. Mona Maria PIVNICERU
Înalta Curte de Casație și Justiție


Mie mi se pare destul de clară situația. Iar magistrații membri ai Asociației au dreptate să îl atenționeze pe cameleonul de Predoiu.

Cine minte ?

Citesc pe Mediafax o informare de la Ministerul Mediului care confirmă alocările de fonduri din 2008 ale Guvernului Tăriceanu și care afirmă că lucrările au fost executate. La Săucești și în restul locațiilor. Au și scuza, pe care o accept, personal, că debitul apei a fost peste estimările specialiștilor. Nu accept însă scuza sub aspectul efectelor diluviului la Săucești și în alte părți. Pentru justificarea diluviului ar fi trebuit ca digurile să cadă complet, ceea ce nu este cazul. Peste dig a trecut un surplus de apă nu întreaga cantitate. Eu așa înțeleg.

Deci, Guvernul Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu declară ferm că toți banii repartizați de Guvernul Tăriceanu au fost folosiți cu destinația prevăzută.

Lumea a reclamat lui Băsescu că banii nu au fost folosiți unde trebuie ci au luat alte căi. Iar Băsescu a constatat că se minte. Că este mințit și de oamenii care și-au pierdut averile și rudele.

Normal, presa este de vină ... că informează de la fața locului. Zilele astea „s-au confirmat” riscurile din Strategia Națională de Apărare cu privire la campaniile antiguvernamentale ale presei „ticăloase”.

Cineva minte. Băsescu, Președintele sau tandemul Băsescu-Boc, Guvernul ?

duminică, 4 iulie 2010

Dezastrul a fost „planificat”

Traian Băsescu și gașca lui de borfași și-au propus, la finele lui 2008 când au pus mâna pe putere, să distrugă tot ce s-a realizat până atunci și să așeze țara pe alte valori, multe din ele copiate de pe la alții, în cele mai multe cazuri proprii sistemelor unde respectivele valori s-au format, fără nici o legătură cu românii și țara locuită de ei. Iar aiuriți care să îi susure la ureche lui Băsescu tot felul de bazaconii sunt. Consilieri, pedeliști, analiști, economiști - admiratori ai FMI -, ziariști, chiar politicieni de pe la alte partide.

Dezastrul economiei a început cu declararea ca infractori a tuturor celor care având firme mici nu aveau venituri constante. Au adoptat forfetarul care a distrus investiția mică și mijlocie. Cei rămași au primit comenzi de stat probând că sunt contributori la pușculița de partid sau au carnet de pedelist. Acum pun economia pe chituci, atât cât a mai rămas din ea și se mândresc cu „aprecierile” distrugătorilor de economii pe plan mondial, FMI. Organizație a terorismului economic mondial care a majorat ținta de inflație a României la 7,9% în acest an. O să trăim bine !

Dezastrul social a început tot la finele lui 2008 și începutul lui 2009. În urma inundațiilor din 2008 s-au luat măsuri de Guvernul Tăriceanu pentru prevenirea distrugerilor și a pierderilor de vieți omenești în zonele inundabile din luncile Siretului și Prutului prin alocarea unor sume de bani, în echivalentul a 8,5 mil. euro, pentru lucrări de indiguire și amenajare a albiilor unor râuri. Au venit portocalezii și au luat banii pentru sălile de sport. Crimă. Dezastrele din aceste zile sunt consecințele acțiunilor Guvernului Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu de atunci. Morții, casele distruse, bunurile distruse, viața distrusă a sinistraților sunt pierderile colaterale ale „programului PD-L+PSD o sală de sport pentru tot poporul.



Dezastrul a fost planificat. Mare lucru dacă nu cumva acest sinistru nu va fi folosit de portocalezi pentru a putea arăta că ei fac ceva ! De exemplu, să dea o lege prin care asiguratorii să fie obligați să asigure casele de chirpici din satele românești.

Mă gândesc la cei care acum suferă din cauza inconștienței guvernului portocaliu, la cei care sunt victime ale sinistrului, la cei care din bruma de venituri ce o aveau până mai ieri vor scade 25% (dacă erau salariați bugetari) și încă pe atât la ceilalți din cauza TVA de 24% bașca inflația de peste 7%. Nu mă gândesc la cei care au. Mă gândesc la cei care nu au. Mă gândesc în special la cei care au dat votul acestui partid al dezastrului național - PD-L - și lui Traian Băsescu. Cei care nu le-am dat votul eram, cumva, pregătiți pentru răul ce urma să vină însă ceilalți ?

Cruntă pedeapsă omenească pentru cei care înșelați de promisiunile lui Traian Băsescu, Gheorghe Flutur și PD-L au dat votul acestora pentru o viață mai bună. Traian Băsescu i-a dus la o viață mai bună. Să te „aia” în ea de viață !

Actualizare !


La Lilick este o postare lămuritoare. Leșinul femeii dat la televizor și intervenția lui Boc au fost regizate de portocalezi ! Ăștia sunt în stare de orice !

sâmbătă, 3 iulie 2010

Bulibășeală legislativă portocalie pe funcția publică

Am găsit, pe avocatnet.ro, lista legilor trimise la promulgare în 2 iulie. Știu că actualitatea în domeniul informațiilor este ocupată de inundații, de tragediile oamenilor aflați cu tot avutul în calea puhoaielor Siretului, Prutului a altor râuri, de Băsescu care dispare și apare ca Smantha, de bolile lui Băsescu - reale sau închipuite -, de taxele și impozitele lui Vlădescu și Boc și de viitorul Elenei Udrea care mai are puțin și devine, prin percepția populației premierul României însă eu nu sunt nici ziar și nici agenție de știri și, ca atare, tratez pe blog alte informații.

Deși voi continua să „scormonesc” în legile care apar sau sunt în curs de apariție, simt dorința de a evidenția niște prostii din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Este interpretarea mea și mă ajută să trag concluzia că portocalii și-au tras lege pentru a-și face de cap cu funcțiile publice. Bașca unele tâmpenii ce țin de construcția legislativă. În fine, toate acestea la un loc pot purta „emblema” de „portocalez”.

7. La articolul 64, alineatul (2) se modifică si va avea următorul cuprins:

„(2) Promovarea în funcția publică de execuție în gradul profesional imediat superior celui deținut de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat semestrial de către autoritățile si instituțiile publice, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului. Fisa postului funcționarului public care a promovat în funcția publică se completează cu noi atribuții si responsabilități sau, după caz, prin creșterea gradului de complexitate a atribuțiilor exercitate.”
Ei bine, după ce am evidențiat tâmpenia, aici este vorba despre tâmpenie, care are ca fundament lipsa de cunoaștere a funcției publice, a rolului acesteia, să mă explic.

Când organizezi o instituție publică te uiți la atribuțiile acesteia prevăzute de lege și la necesarul de servicii publice pe care personalul instituției publice trebuie să îl presteze către persoanele fizice și juridice care le solicită. De aceea, în organigramă prevezi numărul necesar de funcționari public de execuție și conducere iar prin ROF prevezi modul cum aceștia vor acționa. Din ROF iei atribuțiile fiecărei funcții publice și le repartizezi pe posturi de lucru întocmind fișa postului. Atrag atenția că fișa postului cuprinde toate obligațiile funcționarului public pentru îndeplinirea unui serviciu (de execuție sau de conducere), fișa postului nefiind nominală ! Nu întocmești fișe de post pentru o funcție publică cu dedicație: pentru Gigel (fiul), pentru Gigica (fiica), pentru Marinel (nepotul) ... Asta la prima vedere. Al doilea aspect privește gradul profesional. În organigrama unei structuri administrative se prevede pentru postul de lucru anumite condiții maxime pentru cel care va ocupa funcția publică. Nivelul de studii este unul iar gradul profesional este al doilea. Funcțiile publice de execuție care permit ocuparea posturilor de persoane cu mai puțină experiență profesională (un fel de incubator pentru formarea funcționarilor publici) vor fi ocupate de persoane care au cel mai mic grad profesional urmând ca în timp, pe măsură ce îndeplinesc condițiile pentru primirea gradului profesional următor să aibă acest beneficiu fără însă ca postul ocupat să fie modificat în fișa postului, în sensul atribuirii de noi sarcini de lucru. Dacă vrei ca persoana respectivă să îndeplinească alte sarcini de lucru îl promovezi într-un post care prevede acele atribuții.

Această modificare în legea privind statutul funcționarilor publici este suficientă pentru a arăta că se va ajunge la debandadă, pentru că instituțiile publice pierd predictibilitatea în modul de acțiune. Practic, acest articol alături de altele, pe unele le voi arăta mai departe, permite abuzul și încurajează corupția. De exemplu, noul șef portocaliu poate lua din atribuțiile unui funcționar public pentru a le da altuia care îndeplinește condiția „portocaleză” de fidelitate față de întâiul bețiv al țării și față „umilul” Boc cel incompetent.

O altă minune apare când citești modul în care portocalezii gândesc detașarea funcționarilor publici.

15. La articolul 89, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (21) - (23), cu următorul cuprins:

„(21) În mod excepțional, detașarea se poate dispune și pe o funcție publică din categoria înalților funcționari publici, cu aplicarea prevederilor art. 92 alin. (11), dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice în condițiile prezentei legi. În acest caz, detașarea se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire a funcționarilor publici care ocupă funcții publice din categoria înalților funcționari publici, la propunerea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să-si desfăsoare activitatea funcționarul public detasat.

(22) Funcționarii publici cu statut special pot fi detașați pe funcții publice generale echivalente funcțiilor publice specifice ocupate, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (1)-(21) si cu respectarea prevederilor art. 110.

(23) Funcționarii publici pot fi detașați și pe funcții publice cu statut special, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu respectarea prevederilor art. 110.”

La alin. (21), portocalezii își asigură „rezerva de cadre” prin această dispoziție. Pentru că detașarea este un act de dispoziție administrativ la îndemâna premierului și uneori a ministrului de resort, acest articol vine și le permite înlocuirea înalților funcționari publici incomozi cu funcționarii publici care au dat dovadă de fidelitate fără a mai trece prin explorarea rezervei legale a „înalților funcționari publici” ! Se pare că își iau măsuri de siguranță prin această modificare, în rezerva legală a înalților funcționari publici (funcționari publici care au îndeplinit condițiile cerute de lege pentru a deveni înalți funcționari publici) negăsind portocalezii „fidelii” de care au nevoie.

La alin. (22), portocalezii fac două lucruri: în primul rând vor să ducă funcționarii publici cu statut special - de. ex. polițiștii - în funcțiile publice „civile”. Prin detașare, funcționarii publici cu statut special nu pierd gradul profesional specific (de ex. comisar șef, chestor etc.), drepturile legale legate de funcția publică specială și beneficiază, suplimentar (ce naiba !) de drepturile noii funcții publice (prin detașare primesc drepturile integrale ale noii funcții ocupate). Al doilea obiectiv atins este că ministrul care are în subordine funcționarii publici cu statut special poate „interveni” prompt în acele ministere și agenții care au probleme cu personalul din subordine (opoziție față de abuzuri, de ex.) cu personal funcționăresc care are anumite drepturi și libertăți civile restrânse potrivit Constituției (dreptul de asociere în partide politice !) sau statutului profesional (interdicția de a dezvolta activități economice !), cu o educație a disciplinei militare/polițienești care „înghite” mai multă murdărie politico-administrativă decât se admite în „viața civilă”.

Ei bine, pentru mine este o surpriză, alin. (23) pune bomboana pe colivă. Portocalezii gândesc că un funcționar public obișnuit se poate lua și duce într-o funcție publică cu statut special așa, peste noapte. Li se vor da arme, vor avea atribuții la mobilizare, vor merge în teatre de operațiuni polițienești dacă îi prinde o astfel de situație în momentul detașării și, pentru că se pare că s-a gândit mișcarea pentru anumite funcții publice cu statut special (la nivele mai înalte) vor participa la organizarea și desfășurarea unor acțiuni și operațiuni specifice profesiilor respective ? Sau este o prevedere care să permită ocolirea prevederilor legale pentru accederea în profesia de polițist, polițist de frontieră, jandarm, pompier etc. și politizarea acestor profesii ? Cam pe aici se pare că este interesul . Mai mult, cei detașați vor avea, în intenția portocalezilor, drumul deschis către vârful instituțiilor publice unde, vorba lui Blaga, nimeni nu este de neînlocuit !

Analizând legea, am găsit multe mârșăvii. Cine are răbdare o poate citi și dacă va face o simulare va observa tâlhăriile la care s-au pretat portocalezii cu aceste modificări ale legii.