vineri, 31 ianuarie 2014

Noul Cod de procedură penal - elemente de noutate prezentate de Cristi Danileț

Chiar dacă unora nu place comportamentul politic al judecătorului Cristi Danileț trebuie să îi fie respectată competența profesională și capacitatea de a interpreta și aplica legea. De aceea am preluat de la „juridice.ro” acest material în care judecătorul de la CSM (rămas abuziv în funcție !) ne prezintă noutățile din NCPP. Și sunt noutăți !

Pe de altă parte, sunt și „vechituri” care nu își mai au rostul. Procurorii sunt tot subordonați șefilor ierarhici chiar dacă procurorul de caz este chemat personal în unele acte procedurale să fie în fața judecătorului de drepturi și libertăți. În fine, șefii de la o instanță superioară ai procurorului pot, cu de la sine putere, aprecia că dosarul cauzei trebuie luat de la procurorul de caz fie pentru exces de zel fie pentru zelul redus, fie pentru alte considerente care pot fi chiar obscure, la fantezia debordantă a procurorilor o motivare oarecare fiind floare la ureche. Că așa le permite legea și așa vor mușchii lor.

Dar nu despre procurori vreau eu acum să fac vorbire. Ci despre elementele de noutate ale procesului penal pe care judecătorul Cristi Danileț le prezintă.

Noua legislație penală (IV): Noul Cod de procedură penală – elemente de noutate

Faze procesuale şi organe judiciare: Procesul penal va avea patru faze: urmărirea penală (care se desfăşoară cu privire la faptă imediat după sesizare, şi apoi cu privire la persoana), camera preliminară, judecata (în primă instanţă şi, eventual, în calea de atac a apelului) şi executarea a hotărârii judecătoreşti definitive.

Organele de urmărire penală sunt procurorul şi organele de cercetare penală (cele ale poliţiei judiciare şi cele speciale). În cursul urmăririi penale, drepturile omului sunt ocrotite în mod special: măsurile preventive, măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, percheziţia, folosirea tehnicilor speciale de supraveghere vor fi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care apoi devine incompatibil să soluţioneze cauza pe fond. Acest judecător, la cererea procurorului, procedează şi la audierea anticipată a martorului dacă există riscul să nu mai poată fi audiat ulterior în faza de judecată.

Legalitatea probelor administrate şi a trimiterii în judecată sunt verificate în termen de cel mult 60 zile de la sesizarea instanţei de către un judecător în cadrul activităţii de cameră preliminară, eliminându-se astfel posibilitatea ca mai târziu dosarul să fie returnat de instanţa de judecată la procuror.

Judecata revine completului de judecată alcătuit dintr-un judecător în primă instanţă (3 la ICCJ) şi doi judecători în apel (5 la ICCJ).

Competenţă: S-a restrâns categoria infracţiunilor pentru care procurorul era obligat să efectueze urmărire penală proprie.

Tribunalul nu va mai judeca căi de atac, ci de la Judecătorii şi Tribunale, hotărârile vor fi apelate doar la curtea de apel. Se desfiinţează Tribunalul Militar Teritorial şi parchetul aferent. Dacă urmărirea penală este efectuată de DNA, procurorul DNA trebuie să participe la soluţionarea oricărei plângeri, cereri, contestaţii.

După începerea cercetării judecătoreşti nu mai este posibilă declinarea de competenţă decât în favoarea unei instanţe superioare. Dacă un demnitar al statului este judecat de ICCJ, demisia lui din acea calitate nu va mai atrage schimbarea instanţei, dacă fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu sau deja s-a pronunţat prima hotărâre. Justiţia este lăsată aproape de cetăţean chiar şi în caz de strămutare: astfel, un dosar se poate muta de ICCJ de la o curte de apel doar la o alta învecinată, iar strămutarea de la o judecătorie sau un tribunal se dispune de curtea de apel doar la o instanţă din circumscripţia ei şi numai pentru suspiciuni care vizează imparţialitatea tuturor judecătorilor instanţei. Şi procurorul poate cere de acum recuzarea judecătorului şi strămutarea  judecării cauzelor, păstrând de asemenea dreptul de a cere desemnarea unei alte instanţe înainte de emiterea rechizitoriului.

Părţile şi subiecţii procesuali principali: Victima infracţiunii este introdusă în proces ca persoană vătămată, iar dacă nu vrea să participe, trebuie să declare expres acest lucru, caz în care va putea fi audiată ca martor; când pretinde repararea prejudiciului, persoana vătămată se numeşte parte civilă.

Persoana cercetată se va numi suspect, iar când se pune în mişcarea acţiunea penală împotriva lui va fi inculpat. Asigurătorul va fi parte responsabilă civilmente.

Măsuri preventive: Reţinerea poate fi dispusă de poliţist sau procuror pe 24 ore cu privire la suspect sau inculpat.

Controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune nu mai sunt acum măsuri subsecvente arestării preventive, ci alternative la arestare; ele se dispun în fiecare fază procesuală de cel care exercită funcţia respectivă; cauţiunea este de minim 1.000 lei.

Apare o nouă măsură preventivă: arestul la domiciliu, pe care o poate dispune doar un judecător pe 30 zile în cursul urmăririi penale, respectiv pe durată nedeterminată în cursul judecăţii.

Arestarea se poate dispune numai în patru situaţii (fugă, influenţare martori, presiuni victimă, altă infracţiune), iar pe motivul pericolului pentru ordinea publică o persoană poate fi arestată numai în cazul suspectării de comitere a unor infracţiuni foarte grave enumerate expres de lege. Măsura se ia pentru 30 zile cu posibilitatea prelungirii, fără a depăşi 180 zile în cursul urmăririi penale, respectiv jumătatea maximului special (dar fără a depăşi 5 ani) în faza de primă instanţă.

Cu excepţia reţinerii care se poate dispune daca sunt indicii temeinice sau probe care să fundamenteze o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea faptei, pentru celelalte măsuri sunt necesare neapărat probe. Împotriva reţinerii se poate face plângere la procuror, iar împotriva celorlalte măsuri numai contestaţie la judecător.

Forme restrânse ale procesului: Va fi posibilă desfăşurarea unui proces în formă abreviată: în faza de urmărire penală, pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani închisoare, între procuror şi inculpat se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei dacă inculpatul recunoaşte fapta, acceptă încadrarea juridică, şi e de acord cu cuantumul pedepsei şi modul de executare propuse de procuror; acordul va fi avizat de procurorul ierarhic superior şi va fi încuviinţat de instanţa de judecată.

E posibil ca procesul să se desfăşoare în formă simplificată: în faţa instanţei, pentru orice infracţiune în afară de cele sancţionate cu detenţiune pe viaţă, inculpatul poate recunoaşte învinuirea şi judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, caz în care se vor reduce cu o treime limitele de pedeapsă legale.

Nesancţionarea inculpatului: Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani, procurorul poate decide în anumite condiţii să renunţe la urmărirea penală dacă nu există interes public (principiul oportunităţii urmăririi penale), dispunând ca inculpatul să îndeplinească anumite obligaţii.

Dacă dosarul ajunge totuşi în faţa instanţei, aceasta poate decide renunţarea la aplicarea pedepsei aplicând un avertisment dacă pedeapsa legală este până în 5 ani. Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani şi dacă pedeapsa stabilită este amenda sau închisoare de cel mult 2 ani, judecătorul poate constata vinovăţia inculpatului şi acorda un termen de doi ani în care el să îndeplinească anumite obligaţii, iar la finalul perioadei va decide dacă va mai aplica pedeapsa – amânarea aplicării pedepsei.

Apărarea are noi drepturi şi obligaţii faţă de acum: avocatul are dreptul să participe la audierea oricărei persoane în cursul procesului şi are acces la dosar oricând, limitarea acestui drept fiind foarte strictă; ca urmare, nici nu mai este obligatorie prezentarea materialului de urmărire penală.

Când avocatul ales nu se prezintă şi este înlocuit de unul din oficiu, acestuia i se dă un termen pentru a pregăti apărarea, care în faza de judecată este de minim 3 zile. Dacă persoana ascultată de organul judiciar este obosită sau bolnavă şi îi este afectată astfel capacitatea fizică sau psihică, se întrerupe audierea. Atunci când inculpatul este trimis în judecată, lui i se va comunica rechizitoriul. Părţilor li se comunică sub semnătură drepturile şi obligaţiile procesuale. Orice audiere în această fază procesuală este, de regulă, înregistrată audio sau chiar audiovideo, în declaraţia luată se consemnează cine a pus întrebarea şi se semnează declaraţia de avocaţii tuturor părţilor, prezenţi.

Medierea: Dreptul la un mediator se comunică părţilor şi subiecţilor procesuali principali înainte de audiere. Există în continuare posibilitatea ca victima şi infractorul să încheie înţelegeri cu privire la pretenţiile civile, fie direct între ele (tranzacţie), fie prin intermediul unui terţ (mediere civilă în procesul penală) – în latura civilă a procesului aceasta va duce la soluţionarea acţiunii civile potrivit voinţei părţilor, iar în latura penală a procesului va constitui un element ca judecătorul să dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ori să reţină circumstanţe atenuante având ca efect reducerea pedepsei cu o treime şi chiar să dispună liberarea condiţionată a celui închis în penitenciar înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Noul cod permite şi medierea penală, iar din acest punct de vedere vor exista două categorii de infracţiuni. O primă categorie este cea pentru care încheierea unui acord de mediere între infractor şi victimă va împiedica începerea sau desfăşurarea procesului penal (infracţiunile urmăribile la plângerea prealabilă şi cele urmăribile din oficiu dar pentru care este posibilă împăcarea). O a doua categorie este cea pentru care acordul de mediere poate constitui un element ca procurorul să renunţe la urmărirea penală şi să acorde infractorului un termen de 9 luni în care să îndeplinească obligaţiile asumate prin acord.

Sesizarea organului judiciar: Apar modificări la plângerea prealabilă: de la termenul de 2 luni de la data cunoaşterii făptuitorului se trece la termenul de 3 luni de la data cunoaşterii comiterii faptei.

Celeritate: Sunt prevederi care va duce la urgentarea soluţionării unui dosar: Când dosarul ajunge în faţa completului de judecată după ce a trecut de camera preliminară, cauza nu mai poate fi restituită la procuror. Orice schimbare de domiciliu a părţii se comunică în 3 zile, altfel citarea ei la domiciliul iniţial rămâne valabilă. Dacă inculpatul este arestat, termenele de judecată se dau la interval de maxim 7 zile. Inculpatul arestat poate solicita să fie judecat în lipsă. Se poate acorda doar un singur termen pentru angajarea apărătorului. În faza de judecată se vor readministra probele din faza de urmărire penală numai dacă acestea sunt contestate. Dacă urmărirea penală sau judecata în primă instanţă durează mai mult de un an, respectiv în apel durează mai mult de 6 luni, se poate face contestaţie cu privire la durată la judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv la instanţa ierarhic superioară.

Minorii: Dacă victima este o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acordarea asistenţei juridice este obligatorie. Pentru minorul păgubit, procurorul este cel care poate exercita acţiunea civilă dacă nu o face reprezentantul legal.

Dacă suspectul/inculpatul este minor, în proces se citează Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a minorului (în faza de urmărire penală), respectiv Serviciul de probaţiune (în faza de judecată) şi e obligatorie efectuarea unui referat de evaluare de către acest serviciu. Reţinerea şi arestarea pot fi dispune numai excepţional. Minorii pot fi condamnaţi doar la măsuri educative neprivative sau privative de libertate. 

Soluţionare: Procurorul poate dispune netrimiterea în judecată prin clasare (când sunt impedimente legale la declanşarea sau desfăşurarea urmăririi penale) sau renunţare la urmărirea penală (când nu există interes public) – aceste soluţii pot fi atacate cu plângere la judecătorul de cameră preliminară. Trimiterea în judecată se dispune prin rechizitoriu, şi numai ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţă care se emite obligatoriu când există probe de vinovăţie a inculpatului.

În faţa instanţei de judecată sarcina probei revine în principal acuzării, iar inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Probele nelegal obţinute sunt excluse din proces. Instanţa poate dispune achitarea sau încetarea procesului penal, respectiv condamnarea (numai când îşi formează convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă), amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei.

Atunci când stabileşte anumite obligaţii în sarcina sa, procurorul, respectiv instanţa de judecată pot stabili prestarea unei munci în folosul comunităţii numai cu acordul inculpatului/condamnatului (ca obligaţie în caz de renunţare la urmărire penală, de amânare a executării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei, respectiv în caz de înlocuire a amenzii penale neplătite din motive neimputabile). Atunci când amenda penală nu se plăteşte cu rea-credinţă, sancţiunea este înlocuirea ei în închisoarea.

Căi de atac: Dispare calea de atac a recursului, astfel că sentinţele pronunţate în primă instanţă vor putea fi atacate doar cu apel, care este devolutiv în întregime. Hotărârea astfel pronunţată este definitivă şi se pune în executare. Numai pentru 5 motive care vizează doar legalitatea poate fi exercitată calea extraordinară de atac numită recurs în casaţie, care se soluţionează de ICCJ. Mai sunt căi extraordinare contestaţia în anulare (pentru vicii de procedură, nelegală constituire sau compunere a completului, lipsa asistenţei juridice) şi revizuirea  (pentru aspecte noi, ivite ulterior pronunţării hotărârii definitive, inclusiv declararea ca neconstituţională a textului de lege pe care s-a întemeiat hotărârea definitivă sau statul român a fost condamnat la CEDO), care se depune numai la instanţă. Un proces poate fi redeschis numai la cererea persoanei condamnare în lipsă, dacă nu a ştiut de proces.

Practică unitară: Ca şi până acum, pentru soluţii definitive diferite în ce priveşte dezlegarea unor probleme de drept, ICCJ poate fi sesizată să pronunţe o decizie în interesul legii. Noul cod prevede că pentru procesele pe rol, instanţa de control judiciar unde se află cauza poate sesiza de asemenea ICCJ pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă cu privire la chestiunea în drept ce comportă discuţii.

Executarea: Executarea pedepsei închisorii poate fi amânată sau întreruptă numai pentru două motive: boală gravă care nu poate fi tratată nici în sistemul penitenciar, nici sub pază permanentă în sistemul civil şi dacă lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică; starea de graviditate sau copil mai mic de un an. S-a eliminat cazul privind considerentele familiale sau de la locul de muncă.

Cristi DANILEȚ
Judecător, Membru CSM”

joi, 30 ianuarie 2014

Demența media și realitatea procedural penală ce va veni de la 1 februarie

Tevatură mare. Foarte mare. Noul cod penal și noul cod de procedură penală (NCP și NCPP) provoacă frisoane. De o parte, „experții” în tot și în toate, începând cu dementa Monica Macovei și haimanalele care îi poartă vorba, fără a lipsi procurorii DNA sau DIICOT, nu mai spun de jurnaliștii de doi bani bucata care „plâng” amarnic pe unde pot că noua procedură penală favorizează „infractorii” iar noul cod penal este făcut pentru salvarea infractorilor deja condamnați sau în curs de condamnare iar pe de altă parte profesioniștii care știu să judece și care constată că, dimpotrivă, noua procedură penală nu este chiar bună !

Unul dintre profesioniști este Prof. dr. univ. Dumitru-Virgil DIACONU, Judecător, Curtea de Apel Piteşti care a publicat un material de analiză intitulat „Punctul pe I. Noul Cod şi persoana incomodă”.

Concluzia ? Sinistră. Noul cod de procedură penală scoate cercetarea prealabilă din schemă astfel că urmărirea penală începe, obligatoriu (judecătorul remarcă expres această distincție !), de la denunț, sesizare, sesizare din oficiu. Întâi în rem (doar cu privire la faptă) și apoi in personam (cu privire la făptuitor). Practic, cu o simplă sesizare sau denunț asupra unei persoane incomode pentru unii sau alții, nu are importanță cine, ba chiar doar la sesizarea „organelor de informații” se începe urmărirea penală împotriva unei persoane, indiferent care - om simplu, demnitar, politician, avocat, judecător, procuror etc. -, cu consecința aplicării altor legi care îl suspendă din activitate ca urmare, normal, pentru că așa spune legea, că cei urmăriți penal sunt suspendați sau demiși. Tristele experiențe sunt aproape, în timp, când miniștrii au fost suspendați din funcție sau demiși pe acest criteriu: începerea urmăririi penale împotriva lor. Mai mult, interceptarea convorbirilor telefonice și a corespondenței, punerea microfoanelor sub pat, sub masă, în oala de ciorbă sau în veioză se poate face imediat, fără ca persoana să fie informată atât timp cât urmărirea penală se face în rem iar persoana/ele suspectate sunt la dispoziție. Abia după ce se trece la urmărirea penală in personam apare obligația de a o informa cu privire la urmărirea tehnică la care este supusă. Celelalte persoane cărora le-a fost violată viața personală nu vor ști nimic despre faptul că au fost urmărite tehnic, astfel că pericolul de a fi abuzate pe baza informațiilor acumulate este mai aproape de realizare decât a fost până în prezent.

În esență, toată tevatura ticăloasă a băsistilor dar și a altora este o prostie. Nu mai spun de acel ONG zis de experți care face gargară cu pioneze dezvoltând ororile așa-zis juridice perorate de Monica Macovei și alți „corifei” ai dreptului.

Explicațiile mele nu pot înlocui analiza și expunerea judecătorului Curții de Apel din Pitești. Chiar și celor care nu au obiceiul de a citi materiale juridice le recomand lectura integrală a materialului. Este vorba, până la urmă, de viața lor.

Pun materialul în întregime mai jos. Pentru cei care nu pot deschide site.

Punctul pe I. Noul Cod şi persoana incomodă

Sunt anumite modificări din noul Cod de procedură penală care mă pun pe gânduri. Atunci vreau şi eu să pun pe gânduri mai ales pe colegii mei judecători în penal. M-am gândit sub acest aspect să discern din atâtea şi atâtea schimbări fundamentale de instituţii procesuale o schimbare de mare impact cu privire la o persoană cercetată, fie ea parlamentar, ministru, judecător, procuror, avocat sau orice alt cetăţean.

Mă refer la o astfel de persoană care poate fi reclamată şi apoi cercetată ca suspect, ca inculpat şi care poate deveni condamnat.
O întrebare firească: Cum „porneşte” dosarul? Răspunsul: De la o simplă sesizare, fie ea plângere, denunţ, ori sesizare din oficiu. Şi câte nu vor fi.

Astfel, judecătorul  prin soluţiile date ”mulţumeşte” o parte şi ”nemulţumeşte” pe cealaltă şi ca atare el este mereu ”ţinta” celor care pierd. Şi astfel de persoane, în credinţa lor că au avut dreptate – altfel n-ar mai cheltui bani, n-ar mai irosi timp, nu s-ar angaja de bunăvoie într-o permanentă stare de stres – vor susţine că au pierdut, nu pentru că n-au avut dreptate, ci pentru că judecătorul a fost corupt, un refren aproape general. La fel şi procurorul poate fi reclamat şi el, fiind ”la mijloc” între persoana vătămată şi persoana cercetată.

De asemenea, la fel şi parlamentarul, ministrul, avocatul care ar fi abuzat sau nu şi-ar fi exercitat corespunzător atribuţiile de serviciu. La fel şi simplul cetăţean, suspectat de alt cetăţean – termenul de ”suspect”  într-o ţară a unei suspiciuni generalizate, în opinia mea, nu e cel mai binevenit, poate mai bine era ”învinuit” – va reclama şi el.

Eşti astfel o persoană ”incomodă” – într-un sens larg – care trebuie cu orice preţ să răspundă, să fie înlăturată, să nu mai stea în faţă.

Vei fi astfel reclamat clar cu nume, prenume, atât al celui care reclamă, cât şi al celui pe care-l reclamă, cu CNP-ul lui – poate îl va identifica şi pe-al celuilalt – va fi descrisă fapta, totul va fi în condiţiile legii aşa cum sunt prevăzute în art. 289 privind plângerea sau art. 290 privind denunţul din noul Cod de procedură penală.

Odată depusă sesizarea după noul Cod de procedură penală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, mai exact cele arătate mai sus – şi ele oricând sunt întrunite – şi dacă nu există vreunul dintre cauzele de împiedicare a exercitării acţiunii penale – şi de regulă nu există – atunci obligatoriu se dispune – art. 305 alin. 1 precizează clar ”dispune” şi nu ”poate dispune” – începerea urmăririi penale cu privire la faptă ”in rem”, etapă prealabilă obligatorie continuării urmăririi penale ulterior ca persoană ”in personam”.

Aşadar potrivit noului Cod de procedură penală este suficientă numai o ”reclamaţie” pentru a începe urmărirea penală, începere obligatorie cu privire la faptă, după care vor fi strânse date şi probe potrivit art. 305 alin. 3 pentru a se dispune, dacă e cazul, continuarea urmăririi penale de această dată nu numai cu privire la faptă, dar şi la persoană, cel reclamat devenind în aceste condiţii suspect.

Astfel ”reclamaţia” începe dosarul, dosar care nu este de cercetare penală cum era înainte, ci dosar de urmărire penală, denumire ce parcă ”te înfioară”. Și atunci, pentru a strânge astfel de probe procurorul se poate orienta spre mijlocul de probă de o maximă şi apăsătoare rezonanţă în societatea românească, suport probatoriu al atâtor şi atâtor dosare penale, cum este cel al interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice care pot avea loc urmare a emiterii unui mandat de supraveghere tehnică prevăzut de art. 140 din noul Cod de procedură penală. În acest articol, mai exact în art. 140 alin. 1, se arată foarte clar, expres, că mandatul de supraveghere tehnică poate fi dispus numai în cursul urmăririi penale, înlăturându-se multiplele ”dispute” de astăzi în instanţă în care se susţinea de către apărare că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice nu poate fi dispus în faza actelor premergătoare, ci numai în faza de urmărire penală.

Nu ştiu dacă varianta actuală ”serveşte” mai bine apărării întrucât urmărirea penală potrivit noului Cod de procedură penală este începută odată cu sesizarea. Aşadar, o simplă sesizare şi numai o simplă sesizare poate abuzivă, poate tendenţioasă, ce poate viza o persoană incomodă, fie ea judecător, procuror, ministru, parlamentar, avocat sau ”simplu cetăţean” este după noul Cod suficientă pentru a se dispune începerea urmăririi penale şi apoi interceptarea convorbirilor şi comunicărilor pe 30 de zile, poate fi prelungită până la 6 luni – aceasta este limita maximă, potrivit art. 144 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, interval de timp în care totuşi cel vizat mai poate spune la telefon şi ”bune” şi ”mai puţin bune” şi ”rele” şi ”mai puţin rele”, astfel că poate fi ”speculat”, mai exact ”suspectat”.

În legătură cu acest aspect, am observat că a apărut ”o problemă de drept” interpretată diferit de procurorul şef DNA şi procurorul general, procurorul şef DNA susţinând că trebuie modificat Codul de procedură penală pentru că după noua procedură suspectul va şti că este interceptat, procurorul general susţinând însă contrariul, că nu se impune o atare modificare întrucât viitorul suspect nu va putea şti că este ascultat şi înregistrat. Judecând această „dispută” dau dreptate procurorului general.

Nu mai e nevoie de nicio modificare, sunt suficiente noile prevederi ale Codului de procedură penală, întrucât aşa cum am arătat mai înainte, imediat după depunerea sesizării, când se începe urmărirea penală numai cu privire la faptă se poate dispune interceptarea convorbirilor telefonice ale celui cercetat fără ca acesta să ştie şi în funcţie de cele ”aflate” se va trece fie la clasare, fie la urmărirea penală în continuare ca suspect şi numai odată cu dobândirea calităţii de suspect acesta are dreptul de a fi informat despre fapta pentru care este cercetat (art. 78 raportat la art. 83 lit. a1 Cod procedură penală).

De altfel, procurorul general explica la un post TV: ”Dacă în cauză avem urmărirea penală cu privire la fapta începută, ca la matematică putem solicita instanţei luarea, aplicarea tehnicilor de investigare”.

Sigur, conducătorii parchetului şi-au spus corect şi responsabil preocuparea faţă de garanţiile procesuale de reuşită a unei anchete penale. Eu însă ca magistrat poziţionat între stat şi inculpat mă întreb dacă în egală măsură există echilibru şi garanţii suficiente şi pentru cel cercetat. Personal, cred că nu subzistă sub acest aspect o ”egalitate a armelor” între acuzare şi apărare, între stat şi inculpat. De aceea, consider că o atare posibilitate prevăzută de noul Cod de procedură penală – vorbesc de o posibilitate ce cred cu greu că va fi realitate, dar poate fi – de a dispune interceptarea convorbirilor şi comunicărilor imediat după sesizare, este în opinia mea, în ceea ce priveşte dreptul fundamental al celui cercetat la respectarea vieţii intime, familiale sau private, un regres faţă de actuala reglementare.

Astfel, conform actualului Cod mai există o fază a actelor premergătoare în care procurorul pe lângă sesizare mai trebuia să obţină şi alte date şi indicii temeinice pentru a se dispune interceptarea sau înregistrarea, pe când în viitorul Cod este suficientă numai sesizarea ca plângere sau ca denunţ a unei persoane. Dar la fel poate fi vorba şi de o sesizare din oficiu. A cui, a procurorului? Nu cred! Este mai degrabă o sesizare a organelor abilitate de lege să dea informaţii procurorului din structura DNA sau DIICOT cum este SRI-ul sau alte organe specializare în culegerea de informaţii, acestea având obligaţia de a pune la dispoziţia acestor parchete specializate astfel de informaţii privind corupţia sau criminalitatea organizată – art. 14 alin. 3 si 4 din OUG nr. 43/2002 privind DNA, respectiv art. 13 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 508/2007 privind DIICOT.

Cred însă că după noul Cod de procedură penală şi la nivelul parchetelor de drept comun ”sursa” sesizărilor din oficiu pot fi organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor. Edificator în acest sens este uzitarea termenului de ”informaţii” în reglementarea noului Cod de procedură penală care firesc te îndeamnă să gândeşti la informaţii culese de SRI sau alte structuri asemănătoare.

Astfel, potrivit art. 306 alin. 1 există obligaţia organelor de urmărire penală ca după sesizare să caute şi să strângă date ori ”informaţii” cu privire la existenţa infracţiunilor, iar conform prevederilor art. 306 alin. 51 în procedura metodelor de supraveghere şi cercetare printre care şi interceptarea convorbirilor şi comunicărilor propunerea procurorului trebuie să cuprindă datele şi ”informaţiile” obligatorii în cadrul acestei proceduri.

Să fiu foarte clar: apreciez extrem de mult munca organelor de informaţii în această luptă împotriva corupţiei, a criminalităţii organizate, a terorismului fără de care n-am trăi şi munci în condiţii de siguranţă şi linişte. Mi-e teamă însă de extreme, de un eventual abuz, mi-e teamă că sub pavăza acestei lupte cu infractorii şi criminalitatea se poate urmări totuşi mai puţin fapta, dar mai mult persoana, o persoană ”incomodă”.

Astfel, dacă de la o simplă sesizare – fie ea chiar din oficiu – legea îţi dă posibilitate să-i asculţi telefonul sau să instalezi microfonul atunci acea persoană incomodă va deveni extrem de vulnerabilă, dacă nu penal, poate disciplinar, material sau în orice altă formă de răspundere prevăzută de lege. Sunt sigur însă că o atare posibilitate nu are cum să fie regula.

Sunt sigur că sunt colegi procurori, profesionişti devotaţi muncii şi aflării adevărului, fără alte influenţe în anchetă care vor strânge şi alte date şi nu se va rezuma la o tehnică investigativă de la început. Dar de la regulă întotdeauna în drept există şi excepţii şi vreau să nu mai fie. Totul depinde însă nu numai de procuror, ci în primul rând de judecător. Aud în acest sens atât de mult pe procurori spunând: procurorul propune, judecătorul dispune.

Şi atunci cum răspunderea este numai a judecătorului, interceptările şi convorbirile sau orice altă tehnică de supraveghere şi cercetare nu mai trebuie admise ”pe bandă”, aşa cum a mai fost până acum. Ele trebuie cenzurate prin prisma criteriilor prevăzute chiar de lege, subsidiaritate, proporţionalitate şi altele, care nu sunt matematice, fixe, care trebuie interpretate în aşa fel încât să stopăm orice abuz, fie el singular, pentru o persoană incomodă. Şi atunci avem satisfacţia unui adevărat rol de echilibru pe care noi judecătorii trebuie să-l avem astăzi într-un stat de drept şi anume acela de a apăra în egală măsură atât statul, cât şi cetăţeanul.

„Cheia” – o vorbă auzită în spaţiul public – este la cei care dispun, nu la cei care propun, este la judecător şi nu la procuror! Este!

Prof. dr. univ. Dumitru-Virgil DIACONU
Judecător, Curtea de Apel Piteşti”

marți, 28 ianuarie 2014

Poziția românilor din Ucraina, sudul Basarabiei, față de situația din țară.

Am mai scris despre evenimentele de la Kiev. Am expus unele considerente. Am găsit în publicația „Info Prut” scrisoarea românilor din sudul Basarabiei adresată parlamentarului lor la Kiev.

Nu sunt de acord cu aberațiile apărute în ziarul Adevărul unde oameni fără cap propun intervenție militară română. În Ucraina, populația trebuie lăsată să se exprime, să se lămurească cu privire la aleșii lor, să le ceară să apere interesele cetățenilor din Ucraina și nu interesele economice ale altor state. Chiar dacă Ucraina ar avea de suferit pe termen scurt, așa cum am avut și noi după aderarea la UE, și Ucraina va reuși așa cum am reușit și noi.

,,Către: UNIUNEA INTERREGIONALĂ „COMUNITATEA ROMÂNEASCĂ DIN UCRAINA”
Domnului Dr. ION POPESCU, Preşedinte, deputat în Parlamentul Ucrainei
SCRISOARE DESCHISĂ
Luând în consideraţie aspiraţiile democaratice şi europene ale comunităţilor istorice româneşti din Maramureşul Istoric, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţa, Nordul Basarabiei şi Basarabia Istorică, aflate azi în componenţa regiunilor ucrainene Transcarpatia, Cernăuţi şi Odesa;
Având în vedere prevederile statutare ale Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” (UICRU) – cea mai reprezentativă organizaţie a românilor din Ucraina privind opţiunea şi integrarea europeană a Ucrainei şi reprezentarea, prin UICRU, a majorităţii minorităţii naţionale româneşti în legislativul ucrainean de domnul deputat Ion Popescu (membru al Partidului Regiunilor);
vă aducem la cunoştinţă că reprezentanţii mediului asociativ românesc din Sudul Basarabiei, membri şi membri fondatori ai UICRU, îşi declară îngrijorarea faţă de inacţiunea conducerii UICRU în ce priveşte manifestările de stradă din Ucraina, urmare a blocării activităţilor de semnare a Acordului de Asociere a statului nostru de cetăţenie la Uniunea Europeană din Noiembrie 2013.
Considerăm că, implicându-se în viaţa politică a statului prin reprezentarea în legislativul ucrainean de către preşedintele său în exerciţiu, conducerea UI „Comunitatea Românească din Ucraina”, într-un moment istoric al poporului Ucrainei din care face parte şi populaţia românofonă, conform prevederilor din Statutul organizaţiei şi prin convocarea organelor reprezentative, are obligaţia de aşi asuma o atitudine civică unitară în ce priveşte evenimentele din Ucraina care durează mai bine de două luni. În detrimentul aspiraţiilor proeuropene fireşti ale comunităţilor istorice şi autohtone româneşti din Ucraina, conducerea UICRU nu a avut, până în aceste clipe, o luare de poziţie unitară şi publică, asumându-şi doar punctul de vedere al partidului de guvernământ din Ucraina – Patridul Regiunilor. Considerăm a fi o lipsă de responsabilitate faptul că nu au fost consultate organizaţiile-membre ale UICRU şi reprezentanţii delegaţi ai acestora, în ce priveşte schimbarea vectorului politic al statului din preajma Summitului de la Vilnius 2013, fapt care va îndepărta şi mai mult românitatea din Ucraina de arealul spiritual, identitar şi cultural firesc al românilor, situat în centrul Europei.
Luând în consideraţie argumentele mai sus menţionate, reprezentanţii mediului asociativ românesc din Sudul Basarabiei, solicită:
1. Retragerea votului acordat de deputatul Ion Popescu, reprezentant al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” pentru adoptarea pachetului legislativ „Oliinyk-Kolesnicenko” din 16.01.2014, controversat şi antidemocratic /Anularea pachetului legislativ „Oliinyk-Kolesnicenko” din 16.01.2014, în cadrul şedinţei Parlamentului Ucrainei din 28.01.2014;
2. Susţinerea necondiţionată de către UICRU, prin preşedintele acesteia – deputat în parlamentul ucrainean, a parcursului european al poporului Ucrainei şi a semnării într-o perioadă cât mai apropiată a Acordului de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană.
În scop de nealterare ulterioară a imaginii comunităţilor româneşti din Ucraina, în perspectiva soluţionării paşnice a diferendelor dintre diversele categorii de protestatari şi autorităţi, considerăm a fi oportună ieşirea domnului deputat Dr. Ion Popescu din fracţiunea parlamentară a Partidului Regiunilor, ca şi reprezentant al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”.
În perspectiva unei abordări superficiale şi a neglijării problemelor abordate ne asumăm răspunderea de a iniţia, în cadrul asociaţiilor pe care le reprezentăm, procedura de ieşire din componenţa UICRU.

Petru ŞCHIOPU, preşedinte al Societăţii Ecologice „IALPUG”, raionul Ismail, membru fondator UICRU

Nicolae MOŞU, preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale „VALUL LUI TRAIAN” a Românilor din raionul Tatarbunar, membru fondator UICRU

Anatol POPESCU, preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa, membru al Senatului UICRU din partea comunităţii româneşti din regiunea Odesa”.

InfoPrut amintește că la presiunile Rusiei, Ucraina a refuzat în ultimul moment sa semneze la Vilnius Acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Decizia, însoțită de anumite inițiative legislative interne antidemocratice, a stârnit revolta populației ucrainene, care a condus la ample proteste pe întreg teritoriul acestei țări.


luni, 27 ianuarie 2014

Câinoșenia din media distruge omenia ce a mai rămas în oameni.

Îmi ajunge. Gata. Sunt prea multe dovezi ale câinoșeniei jurnaliștilor pentru a mai avea un dram de respect pentru ei. De înțelegere nici nu mai poate fi vorba. Creaturile astea infame distrug societatea. O distrug pentru a avea rating posturile lor, pentru ca ei să primească mai mulți bani, să aibă „sărmanii” o pâine albă „ce să dea la copiii lor”. Cu astfel de părinți, oare ce fel de oameni se vor forma din acei copii ? La fel ca părinții ? Posibil și regretabil.

Nu am nici un fel de milă pentru astfel de oameni. Au deformat societatea prin manipulările grosolane.

Sunt mii și mii de oameni care trudesc în zonele expuse vitregiilor naturii. Pentru oamenii care sunt supuși acestor vitregii, pentru cei care au ajuns, prin propria acțiune potențiale victime ale vitregiilor. Presa noastră și după ea o mare parte dintre cei care folosesc internetul nu văd efortul depus. Caută cu disperare să speculeze can-can-ul. Detestabil.

Câinoșenia jurnaliștilor depășește orice limită. Stupidă vorbă: jurnalistul este câinele de pază al democrației. Să o ia naiba pe democrația ce se bazează pe astfel de jurnaliști. Nu mai este democrație, este anarhie.

Antenele lui Voculescu și Realitatea Tv a lui Gușă și Bogdan, România Tv a lui Ghiță și B1Tv, Ziua, România Liberă și Adevărul ... sunt multe. Scârboase. Detestabile. Câinoase. Au devenit niște latrine sociale.

Câinoșenie după DEX: asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, violență, vitregie.

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Ucraina plătește factura duplicității în politică. Populația nu este de acord să fie victimă.

Ce se întâmplă în Ucraina ar trebui să nu mire pe nimeni. Cei care au studiat mai atent viața socială și politică din Ucraina pot înțelege că revoltele și virulența conflictului au rădăcini adânci. Vin din istorie. Vin din perioada de glorie a comunismului ucrainean când Ucraina s-a format ca stat federal al URSS prin acapararea teritoriilor luate de ruși cu forța de la statele Europei Centrale. De la români, polonezi, slovaci, unguri. La aceste teritorii s-au adăugat teritorii ale Rusiei aflate în proximitate, dens populate cu ruși. Mulți ruși. La aceste probleme se adaugă existența forțelor militare ruse pe teritoriul acaparat de Ucraina de la URSS, forțe militare care au propria influență asupra zonelor pe care le controlează.

Am mai scris pe blog despre o vorbă a ambasadorului român la Kiev din anii 2000. „Poporul știe unde se face friptura”. Discutam pe atunci despre riscurile privind siguranța frontierelor cu Ucraina. Intrarea României în UE și dezvoltarea previzibilă a României ca stat al Uniunii Europene, cu sprijinul sistemelor europene de modernizare și dezvoltare a statelor membre ale UE astfel încât piața comună europeană să devină, cu adevărat, un spațiu al bunăstării și libertății, amplifica sentimentul omului de rând din Ucraina trăitor la frontieră că în România este mai bine. Iar oamenii de rând de la frontiera cu România sunt, în majoritatea lor, români sau au legături puternice cu românii, prin intermediul familiilor mixte care s-au creat în timp. La fel este situația la frontiera Ucrainei cu Polonia, cu Slovacia și Ungaria. Nu mai spun despre cetățenii ucraineni de alte etnii care au o mai mare dorință de a vedea Ucraina intrată în UE (unde își pot găsi conaționalii) decât lipită, iar, Federației Ruse. Pe atunci aveam în vedere doar fenomenul migrației, de la migrația liberă (aventurieră), la migrația forței de muncă și riscurile generate de o anume liberalizare a relațiilor transfrontaliere, riscuri care puteau avea influențe economice și sociale - contrabanda, traficul de ființe umane etc.

Prin anii 2000, la discuțiile tehnice privind tratatul de frontieră cu Ucraina, delegația ucraineană condusă, un timp, de ambasadorul Buteico, ne transmitea faptul că Ucraina este în competiție cu România pentru intrarea în UE. Azi, pot spune că guvernele din Ucraina au hrănit populația cu ideea că Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene peste un deceniu, că ucrainenii vor putea călători, locui și munci liber în celelalte state membre au Uniunii Europene, că ucrainenii vor avea acces la Europa și că datorită mărimii Ucrainei ca stat și ca economie vor fi unii dintre europenii cei mai puternici. Iar populația și-a însușit ideile politicienilor de la Kiev și a așteptat ca Ucraina să primească acceptul de aderare la UE. Polonezii, pragmatici și încrezători în angajamentul guvernului de la Kiev au făcut pași foarte fermi în direcția sprijinirii (inclusiv financiare) regiunilor ucrainene de la granița lor în vederea aderării.

Renunțarea la angajamentul politic de asociere la Uniunea Europeană a găsit Ucraina „cu pantalonii în vine”. Populația s-a revoltat. S-a revoltat pentru că planurile multor ucraineni erau legate de viitoarea asociere la Uniunea Europeană. Vestul Ucrainei, constituit din teritorii luate cu forța de URSS de la Polonia, România, Cehoslovacia și Ungaria, cu populație majoritară formată din polonezi, români, slovaci, unguri era cel mai angajat în procesul de aderare la UE. Locuitorii marilor orașe din Ucraina, începând cu cei din Kiev, credeau, ferm, în procesul de aderare. Nu trebuie să mire că la Kiev este răzmeriță, că răzmerița se extinde în vestul țării în teritoriile ocupate cu forța de ruși după al II-lea război mondial. Nu trebuie să mire nici faptul că în restul țării nu sunt manifestații ostile deciziei de a nu mai adera la UE a guvernului din Ucraina. Ucraina este împărțită în două. De o parte, pro-europenii ucraineni și populațiile aflate sub ocupație din vestul Ucrainei, de cealaltă parte sunt ucrainenii pro-ruși și populația rusă majoritară din estul și sudul Ucrainei.

Ianukovici și guvernul lui tratează problema „rusește”. Cu forța. Atât știe, așa face. Modelul rus de comportament guvernamental și de tratare a relațiilor internaționale își arată colții. Simt mâncărimi la degete să mă refer la duplicitatea unor state europene care au făcut jocuri la două capete în Ucraina, așa cred, nu am dovezi însă le bănui deoarece există antecedente. Cel puțin sub aspectul relațiilor privilegiate cu rușii !

Nu știu ce va fi în continuare în Ucraina. De aceea nu mă pronunț. Înclin însă să cred că „la nevoie”, Ianukovici va primi sprijinul necesar de la Moscova pentru „a face ordine” în țară. Dominația rusă în Europa va continua. Tot cu forța.

vineri, 24 ianuarie 2014

Jurnalistul nu are păreri. Prima regulă în jurnalism.

Nu sunt eu deșteptul care face formularea. Am preluat-o dintr-un film american, cu jurnaliști. Cumva, în mai toate filmele în care se vorbește despre jurnalism și jurnaliști sunt evidențiate reguli care privesc, cum îi spunem acum modern, deontologia profesiei.

Jurnalistul nu are păreri.

Normal așa ar fi. Nu trebuie să aibă păreri nici jurnalistul de investigație, nici moderatorul, nici jurnalistul invitat de alt jurnalist la taclale. Se pare că în alte părți există astfel de jurnaliști. La noi ... hm, la noi se pare că ar fi unii pe la TVR (mai puțin Moise Guran și alții ca el) chiar și la ProTv. Și atât. În rest, mahala. Scârnă. Latrină jurnalistică.

Jurnalistul trebuie să facă „jurnal”. Un jurnal social, o descriere a evenimentelor în mediul social în care trăiește. După specializarea fiecăruia, pentru ca informația să fie corect prezentată, la nevoie cu unele explicații „de specialitate” care să permită cititorului sau ascultătorului să înțeleagă evenimentul. Atât.

Când jurnalistul își spune și părerea și o motivează, cumva, iese din haina de jurnalist și se transformă într-un specialist angajat unei anume orientări politice.

În „cumplitul război” al rozelor dâmbovițene, un număr de așa-ziși jurnaliști (în jur de vreo 400 dacă nu mai mulți) acuză un alt grup de jurnaliști de comportament neadecvat profesiei. Ba chiar indică și un post Tv unde se practică anti-jurnalismul. Toată tevatura asta are o aplicare ad literam într-o zicală românească: râde hârb de oala spartă. Toți semnatarii „protestului” sunt exact la fel ca cei acuzați. Diferă „stăpânii” care îi plătesc.

Ultimele zile confirmă faptul că avem un deficit uriaș de jurnaliști. Avem însă un excedent de propagandiști politici și proști cu diplomă care își dau cu părerea. Pentru a întregi imaginea, invitații lor sunt la fel de proști, chiar dacă sunt sufocați de diplomele luate în timp și titlurile universitare. Pentru că nu pot crede că o persoană instruită, educată, cultă acceptă să se facă de râs dacă nu este și proastă ! Iar o vorbă românească îmi vine în ajutor: spune-mi cu cine ten'soțești ca să spun cine ești. Păcat de unii invitați. În alte condiții ar fi, probabil, oameni normali. Ajungând alături de gazdele lor în platourile Tv se schimbă, lălăie tâmpenii pe bandă rulantă, acuză generalizat, își varsă ura și își etalează toate tarele cu care viața i-a înzestrat.

miercuri, 22 ianuarie 2014

Fără isterie despre accidentul aviatic din Apuseni.

Nu trag concluzii. Observ. Îmi dau cu părerea. Mai puțin când vine vorba despre jurnaliști. Cu aceștia sunt în război.

Îmi repugnă isteria promovată de jurnaliștii de la Antena 3, Realitatea Tv, România Tv etc. Este evident, pentru mine, că jurnaliștii caută să obțină, pe fondul emoțional al populației, un control asupra instituțiilor statului. Prin teroare media vor să determine măsuri administrative benefice patronilor lor, războaielor politice pe care patronii lor le duc.

HotNews aduce niște precizări. Le preiau în integralitate. Au o semnificație despre care voi vorbi.

„„UPDATE ROMATSA: Aeronava BN2 emitea un semnal de urgenta care trebuia decriptat la Moscova, ceea ce nu s-a intamplat/Centrul COSPAS din Moscova: Luni nu a fost primit niciun semnal de avertizare din spatiul aerian al Romaniei
de A.V.     HotNews.ro
Marţi, 21 ianuarie 2014, 16:09 Economie | Telecom

 Au existat informatii de la aparatele aflate in zbor ca avionul prabusit luni avea functionala statia de de transmitere a unui semnal in caz de urgenta. Semnalul trebuia decriptat la centrul de la Moscova, dar expertii din capitala Rusiei nu au raspuns apelurile telefonice si mesajelor electronice ale partii romane se arata intr-un raport preliminar al ROMATSA, informeaza Digi 24.

"Au existat informatii de le aeronavele in zbor despre emisia statiei ELT a aeronavei YRBNP dar nu a existat Informare de la centrul COSPAS-SARSAT, prin centrul alocat de la Moscova (MCC), fiind ulterior contactat MCC de catre ROMATSA (telephonic si e-mail), fara niciun rezultat", se mai spune in documentul citat de Digi 24.

Coordonatele avionului, confirmate de unul dintre pasageri la 16.30.

La ora 16.04 a fost primita informarea de la ISU Oradea ca exista o aeronava aterizata fortat, localizata la sud de lacul Fantanele, cu coordonatele de localizare, potrivit raportului preliminar al ROMATSA.

Ulterior, a aparut informatia ca aeronava a cazut intre pestera Scarisoara si Huedin. La 16.08, ISU Alba a confrmat informatia si pozitia.

"La ora 16.30 ISU Alba a confrmat ca exista coordonatele geografce de la pasager de pe telefonul mobil si a transmis aceste coordonate', mai spune documentul, citat de Digi 24.

UPDATE Reprezentantii Centrului COSPAS din Moscova au declarat, pentru Digi24, ca, in cursul zilei de luni, nu au primit niciun semnal de urgenta din spatiul aerian romanesc si nicio informatie din Romania””.

În media și pe rețelele de socializare de pe internet se duce „războiul coordonatelor”. Se aduc acuzații grave. Nedrepte, de cele mai multe ori.

Este bine că s-au transmis coordonatele primite de la victimă. De aici încolo înțeleg că apar problemele.

Cei care le-au primit, au știut ce să facă cu ele ? Mă refer la echipele de căutare din teren. Știu să lucreze cu coordonatele geografice ? Au avut hărțiile necesare aplicării coordonatelor pentru identificarea poziției avionului prăbușit ? Se pare că au avut hărți turistice. M-am uitat pe hărți turistice pe net și am văzut că nu sunt caroiate, astfel că aplicarea unor coordonate fără o foarte serioasă pregătire topo-geodezică și cunoștințe anterioare în materie nu este posibilă. Ar fi un minus. Apoi, echipele din teren au avut telefoane sau alte instrumente pentru stabilirea propriei locații ? Posibil. Dacă medicul cu telefon și-a determinat poziția geografică, atunci și salvatorii au putut face asta. Dacă ei, salvatorii, și-au putut determina poziția însă nu au avut hărți bune la îndemână, atunci trebuia ca acele coordonate să fie comunicate unei instituții militare sau jandarmilor care să pună pe hărțile proprii (hărți militare) respectivele date, să facă identificarea în zonă și să stabilească un traseu de parcurs pentru echipele de salvare. Este evident că militarii și jandarmii ar fi văzut că accidentul s-a produs în apropierea unei localități - dovadă imaginile cu cetățenii din zonă care au venit cu popă și cruce la locul accidentului. Comunicarea cu responsabilii din acea localitate ar fi asigurat o intervenție mai bună la accident.

Nu s-a petrecut așa. Nu acuz, constat. S-a dat dovadă de amatorism. Eroic el, prin numărul mare de persoane angrenate în căutare și consumul de resurse, însă inutil. Cei 4 km, aproximativi, până la locul producerii accidentului se puteau parcurge într-o oră de către salvatori mergând pe jos și mai repede cu tractorul (cum s-a întâmplat) iar copila aia ar fi avut șanse de supraviețuire. Până la urmă, s-a reușit salvarea celorlalți, ceea ce este foarte bine.

Mai observ că hipotermia a fost cauză a morții fetei și condiție favorabilă a morții lui Iovan. Deduc că pilotul avea puține șanse de supraviețuire. El a avut cel mai dur impact cu solul. Copilotul este, la rândul lui, cel mai afectat fizic datorită impactului cu solul. Fata însă era dezbrăcată ! Se pot trage învățăminte de aici. Cu privire la echipamentul obligatoriu al pasagerilor și piloților în cazul zborurilor utilitare. În plus, se pot trage concluzii cu privire la echipamentul de salvare de la bordul aeronavei. Iarna sunt absolut necesare păturile. La mașini este obligația unei truse medicale. Aeronava avea așa ceva ?

Cu ani în urmă au fost scoase hărțile militare din dotarea standard a structurilor MAI. Poliția, Poliția de Frontieră, celelalte structuri ale MAI mai puțin jandarmii. Nu se mai folosesc. Am acuzat, pe atunci, că este o greșeală. Azi văd că am dreptate. Cu o hartă 1:25000 sau 1:50000 și un bun cunoscător al folosirii ei nu se pierdea timp. Timp care a costat cel puțin o viață.

Accidentul acesta îmi spune că erori au fost multe. De la organizarea deplasării la acțiunea de salvare. Sunt sigur că nu sunt greșeli. Sunt erori cu consecințe nefaste. Sper ca după acest nefericit eveniment să se tragă acele concluzii care să îmbunătățească tipurile de acțiuni.

De ce copila aia a fost luată așa dezbrăcată ?! Nu îmi dă pace gândul.

duminică, 19 ianuarie 2014

Agonia unui sistem totalitar. Băsiștii sunt în derivă. Unde se duc băsiștii când se duc ?!

Cu ceva timp în urmă, pe când era încă la guvernare sinistra combinație Băsescu/Boc iar băsiștii din presă „luptau” din greu să ne explice ce bine este când mori de foame, când jandarmul îți dă bulane pe spinare iar procurorul îți face dosar penal pentru că ceea ce spui și ceea ce faci împotriva „comandantului suprem” este un atentat la interesul național, mă întrebam, la fel ca alții asemenea mie, unde se vor duce băsiștii când se va termina domnia bunului plac băsescian și a abuzurilor. Ei bine, se pare că băsiștii se duc. Trist pentru ei. Se duc în cor de huiduieli populare. Nu mai sunt „elite”, au devenit gunoaie. Nici GDS, nici SAR, nici „22” și nici Humanitas (acest cuibușor de nebunii filosofice) nu le mai pot ostoi durerile.

Nu mai merge cum mergea, nu mai ține cum ținea. Vorba aia populară. Nu se mai practică exclusivismul băsist. Colo, un individ cu pretenții de politolog (meserie bănoasă, spui prostii dar nu contează !), emite judecăți de valoare despre alte guvernări evidențiind pe Boc și, de undeva aiurea, scoate „perla”: dacă Boc ar fi guvernat în locul lui Tăriceanu și mai apoi pe mandatul lui din perioada dezastrului național 2009-2012, România ar fi fost la nivelul Poloniei ! Dincolo, se adunară cei de la GDS și au purces la „definirea” dreptei în România. Normal, fiind acolo între ei, au constatat că ei sunt dreapta. Vizibilitate, susținere ... sufletul. Ba, din contră, au primit niște contre dure de la „tovarășii” care nu au fost invitați. Prin mai toată presa portocaleză, până mai ieri, este la modă ca jurnalistul „de serviciu” să se auto-promoveze. Cum luptă el pentru democrație și valorile de dreapta. Cum respectă el pe cei care sunt de dreapta. Cum săracul Băsescu nu a putut face ca dreapta „portocalie” să aibă succesul fulminant al dreptei „orbanești” din Ungaria. Mare lucru dacă peste ceva timp nu vom vedea cum presa, încă majoritar pro-Băsescu, nu va acuza presa anti-Băsescu pentru domnia inutilă a excrementului național numit Traian Băsescu.

Până atunci, băsescienii au preluat modelul de auto-promovare agresivă a „jurnaliștilor” din Trustul Intact, a lui Voiculescu.

EvZ, B1Tv, Adevărul, Nașul Tv, Realitatea Tv ... au treabă cu auto-promovarea jurnaliștilor și chemarea la protestele în stradă în sprijinul lor. Au loc mișcări „de trupe jurnalistice”. Se adună ciotcă acolo unde au impresia că le va fi mai bine în viitor. Cu teamă totuși, din moment ce în discuțiile lor se manifestă neîncrederea în propriul viitor. Deja vorbesc alarmant despre măsurile represive care se vor întreprinde împotriva lui Băsescu și a celor care l-au ajutat după ce acesta își va încheia mandatul cu precizarea că ei, jurnaliștii care au activat pro-băsescu, vor fi confundați cu susținătorii politici când, de fapt, ei au fost doar „niște jurnaliști imparțiali” și susținători ai valorilor de dreapta.

Mai ieri, consilierii prezidențiali au adunat niște oameni în fața Palatului Victoria la protest împotriva Guvernului. A venit lume multă. În jur de ... hai, câteva sute de oameni. Nu prea multe sute, totuși. Ieri, au încercat jurnaliștii „echidistanți portocalizați” să adune protestatari împotriva Guvernului. Cineva, hâtru, spunea că puteau umple un autobuz. Semnificativ. Agonie. Asistăm la agonia unui sistem totalitar. Am mai văzut noi ceva semănător imediat după 1989. Cei care ne putem aminti pentru că am trăit acele momente. Jurnaliștii de la „Scânteia” se transformau în „echidistanții” de la „Adevărul”, pupincuriștii comunistoizi, cu inițiativă, înființau „presa liberă” care ajunsese să ne „scoată” în lumea bună unde trăia iepurele cu cinci picioare iar găina făcea pui vii. Și atunci erau guralivii comunistoizi în vervă, își doreau cu ardoare să fie creditați ca fiind, vezi Doamne, democrați. Acum se petrece cam același lucru. Jurnaliștii care au susținut totalitarismul băsescian își declară apartenența la democrație. Iar pupatul la curul lui Băsescu va deveni, în timp, o eroare „de interpretare”. Deja au trecut de partea ailaltă o parte a guriștilor și scribologilor băsiști. Banul nu are miros.

După zbuciumul băsiștilor din aceste zile va urma ceva sinistru. Sunt sigur de asta. Se vor lipi de formațiunea politică și liderul care va avea forța să se opună PSD. Întâi timid (sunt unele semne), apoi din ce în ce mai agresiv. La fel cum se comportă câinii vagabonzi. Singuri sunt timizi. În haită rup carne și omoară omul. Mare lucru dacă nu îi vom vedea mari apărători ai liberalismului ! Mare prostie va fi dacă unii liberali îi vor credita. Ar fi cum ai îmbrățișa pe Iuda.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Românul ajuns șef nu vrea descentralizare.

Liviu Dragnea are de luptat pentru realizarea descentralizării. Are de luptat pentru că există, din păcate, idei păguboase despre administrația publică și organizarea acesteia în mintea românilor.

Tot românul ajuns șef vrea centralizare. Vrea controlul tuturor celor de sub el dar și al altora care au „drumurile” intersectate cu ale lui. Am observat această proastă mentalitate ani la rând. Pe lângă dorința de centralizare, românul ajuns șef vrea să facă și ce face altul în domenii de activitate apropiate. Din nefericire, politicul vrea și el „rezultate” așa că sprijină pe românul ajuns șef care, la rândul lui favorizează la „momentul potrivit” politicianul care îl ajută să își împlinească poftele. Românul ajuns șef a prin șmecheria. Practică și promovează birocrația în sistemul pe care îl conduce. Singur nu poate amenința, lămuri, întoarce în favoarea sa o stare sau o situație la un moment dat. Dezvoltând un aparat birocratic, format în general din persoane care nu au ce căuta în domeniul respectiv de activitate, își formează o oaste care va interveni, uneori fără acordul lui, pentru a-i apăra „tronul”.

Se pare că lui Liviu Dragnea i-a venit mintea cea de pe urmă. Descentralizarea se poate realiza, efectiv, prin hotărâri de guvern. Perfect adevărat. Pentru că actele normative care stau la baza organizării și funcționării administrației publice sunt hotărârile de guvern. Este adevărat că, după mai vechiul obicei, sunt și legi care reglementează diferite domenii de activitate care au capitole unde sunt reglementate și instituțiile abilitate să le asigure funcționarea. Dar și la acelea se poate reveni după ce sunt reorganizare instituțiile publice care au ca bază juridică hotărâri ale guvernului.

Iau de la Agerpres câteva vorbe ale lui Dragnea:

„Am discutat despre descentralizare, poziţia unanimă a rămas neschimbată, vom continua procesul de descentralizare, vom aştepta motivarea Curţii Constituţionale şi suntem pregătiţi să facem paşii următori legislativi şi nu numai pentru a finaliza totuşi procesul de descentralizare. 

Categoric nu se ia în calcul ordonanţă pe această temă, s-ar putea să fie vorba şi de hotărâri de guvern...”.

Pot observa totuși ceva. Dorința de a realiza descentralizarea administrativă și realizarea condițiilor pentru independența administrativă și financiară a comunităților locale a fost construită în stil bombastic, teatral, politicianist. Cine ar fi dorit să realizeze acest lucru ar fi pornit de la pașii care se puteau realiza în timp (au trecut aproape doi ani de guvernare USL, totuși !), pași care nu erau condiționați de norme constituționale sau chiar legale. Pentru că adevărul cumplit stă în „amănunte”, nu pot să nu observ că în anii din urmă s-au tot înființat instituții publice „căpușă” pentru diferite personalități politice sau care au beneficiat de sprijin politic (!), instituții care au tot preluat de la altele activități curente și sursele de finanțare. Desființarea acestor instituții căpușă ar fi trebuit să fie primul pas, obligatoriu, pentru realizarea descentralizării.

Românii ajunși șefi se opun descentralizării apelând, mai nou, la tâmpenii „istorice”. Descentralizarea administrativă și acordarea independenței administrative și financiare comunităților locale nu are cum afecta statul, sub aspectul teritoriului și al integrității acestuia, al suveranității, al independenței și unității naționale. Pentru că deasupra activității administrativ-teritoriale și financiare se află constituția și legile organice, legile ordinare și hotărârile guvernului. Nu sunt descentralizate Armata, Justiția, ordinea publică, politica externă, serviciile speciale etc. Sunt descentralizate sistemele sociale cum sunt învățământul și sănătatea, sistemele economice și comerciale, toate acestea se duc către comunitățile locale pentru a răspunde necesităților specifice tradițiilor și obiceiurile oamenilor care trăiesc în aceste comunități.

Îmi doresc ca această descentralizare să se realizeze în profunzime, să aibă ca efect dinamizarea vieții comunităților locale, să facă din aceste comunități temelia națiunii. La naiba, de prea mult timp România a stat într-un singur picior.

miercuri, 15 ianuarie 2014

Băsescu a comis un atentat la siguranța statului român.

Ieri, la ora „cucului” (18.30), Traian Băsescu a susținut o conferință de presă. În calitate de om politic interesat de rezultatul alegerilor ce bat la ușă, chiar dacă a simulat, de la pupitru, că ar fi Președintele României. Nu, nu era și Președinte al României din moment ce tot discursul lui a fost împotriva țării, împotriva statului de drept român.

Afirmațiile lui au șocat. România „este pa marginea prăpastiei”, în România „statul de drept este pus în pericol”, România este „în pericol de a fi izolată pe plan internațional” etc. Toate, dar toate afirmațiile individului de la pupitrul Cotroceniului sunt agresive la adresa României. Logic, cine face aceste afirmații nu poate fi român. Poate fi un politician străin dușman al României care se pregătește, împreună cu alții să voteze împotriva României în cadrul unui organism internațional, poate fi un politician care are sarcina de a pregăti proprii cetățeni să accepte o imagine despre „statul dușman România” în vederea comiterii de către statul politicianului a unei agresiuni politice, economice, diplomatice sau militare împotriva României. Din nefericire, acest comportament al lui Traian Băsescu nu este singular. Este în repetare, a fost folosit de către „prietenii” lui europeni pentru a împiedica România să beneficieze de drepturile ce i se cuvin în urma semnării Tratatului de aderare la UE, de drepturile statului european membru al UE de a beneficia de egalitate de tratament în relațiile cu celelalte state europene în toate domeniile ce țin de Uniunea Europeană ca piață comună, ca spațiu de securitate și demnitate umană, ca zonă de dezvoltare a identității europene prin dezvoltarea și progresul fiecărei națiuni componente cu particularitățile acestora astfel încât Uniunea Europeană să devină o lume mai bună și mai dreaptă.

Lipsit de cultura politică necesară unui conducător de stat, Traian Băsescu depășește prin comportament cadrul instituțional acceptat prin prevederile constituționale și legale. Afirmațiile lui sunt un atentat la siguranța statului român.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Președintele PNL, Crin Antonescu, a ieșit într-o conferință de presă pentru a demonta cele mai grave afirmații ale iresponsabilui Președinte al României în plus a participat și la o emisiune la Realitatea Tv unde a continuat să explice de ce Traian Băsescu nu are dreptate. Titus Corlățan, ministrul de externe a trebuit să iasă public să arate că afirmațiile lui Traian Băsescu sunt un atac la imaginea statului român în mediul internațional. Mă refer doar la cei doi oameni politici deși reacții au fost și în mediul societății civile, în presă, pe rețelele de socializare. Chiar dacă jurnaliști, analiști și alte persoane lipsite de responsabilitate au susținut pe Traian Băsescu în acest demers, majoritatea oamenilor îl acuză. Este inadmisibil ce a făcut acest om, aflat în fruntea statului român.

Înclin să cred că Băsescu a vrut să preia inițiativa în lupta politică cu scopul de a obține pentru el și ai lui mai mult credit în vederea alegerilor europarlamentare. Prost politician, prost demnitar, a sărit peste cal și a atacat, inconștient, însăși esența democrației din țară. Acest sinistru personaj devine, pe zi ce trece, un dușman al propriului popor. Ba pot afirma, cu convingere, că discursurile lui sunt acte de trădare națională.

luni, 13 ianuarie 2014

În politică, unii clocotesc alții se calmează. USL revine !

Trecu 2013 cu zvârcoliri politice majore. Trădări, repoziționări, manipulări ... cu de toate. Ba, la un moment dat, excesul de adrenalină a propulsat unii politicieni să o ia pe căi ciudate. Mai-mai să ne trezim cu alianțe ciudate. A trecut. Încordarea a rămas. Întrebarea fundamentală în USL a fost cea de pe buzele tuturor: se rupe sau nu se rupe alianța social-liberală ?! Pe partea cealaltă s-a tot vehiculat speranța „unificării dreptei”. Fiecare cu dreapta lui, toți declarați însă susținători ai lui Băsescu, neocomunistul care a avut grijă să ne readucă în fața ochilor timpurile de tristă amintire de dinainte de 1989.

În timp ce la nivelul principalelor partide din alianță USL și opoziție se făceau analize, se întocmeau modele matematice, se dădea cu bobul sau cu banul, unii politicieni de mâna a doua au trecut la fapte. Au intrat în ringul de box și au început să dea în partenerii de coaliție sau măcar parteneri de idei politice. Și de o parte și de alta a spectrului politic declarat dar care nu corespunde realității, întotdeauna.

Neocomuniștii băsescieni au trecut, cu ferocitate, la canibalism. Pe de o parte PDL care vrea, dar nu prea hotărât, să înceapă o nouă viață, pe de alta panaramele politice construite de pupilii lui Băsescu cu speranța că ilegitimul din dealul Cotrocenilor le va da lor titlul de „prinț moștenitor”. Până la urmă, Băsescu a făcut altfel. A construit o fundație pe care a însărcinat-o să construiască un partid. A avut ideea de a face un nou partid cu mult înainte, de aceea fiica Ioana a înregistrat denumirea la OSIM încă de pe timpul când Băsescu conducea PDL ! A fost trădare, dar pedeleprele nu au știut. Au bănuit ei ceva, că nu sunt proști, dar nu au putut acuza. Acum au ocazia să acuze însă sunt slabi. Foarte slabi. Sunt împănați cu băsiști și au puține șanse să scape de ei. Are și partid Băsescu însă nu a „investit prințul moștenitor”. Pedeleprele nu mai cred „în moștenire”. Încearcă să se descurce pe cont propriu. Mihai Răzvan Ungureanu s-a crezut, mult timp, cel mai bine poziționat „prințișor neo-comunist”. Acum află că Băsescu nu se mai uită la el. Cei din Mișcarea Populară sunt în cumplită dilemă. Sunt ei cuminți însă au și palpitații intense. Pe care dintre ei îl va noroci Băsescu ? Naiba știe. Se apropie euro-parlamentarele și panaramele băsiste nu mai au garanții. PDL se pare că va fi singurul care va lua ceva. Cât ? Nu știu. 2-3 europarlamentari ? Ar fi cam mult pentru cât dezastru au adus țării. Iar dacă în fruntea listei va fi Monica Macovei, atunci chiar o pun de oaie.

În tabăra USL o parte dintre politicienii PSD au trecut la atac, cu ferocitate, cu țintă declarată: Crin Antonescu. Crin Antonescu care este și țintă a PDL și a celorlalți băsescieni nu mai spun de eco-teroriști. Celor din PSD li s-au alăturat cei din UNPR și PC. Motivul imediat ? Europarlamentarele. Vezi Doamne, alegerile euro-parlamentare fără liste comune ar duce la ruperea USL.

Duminică, Victor Ponta a fost „interogat” de Gâdea, la Antena 3. Iar Victor Ponta a declarat pentru toți cei care vor să audă dar în special pentru ai lui, că euro-parlamentarele nu sunt un obiectiv politic al USL și că din calculele făcute și la PNL și la PSD iese mai bine USL dacă se merge pe liste separate. Este adevărat că înainte de a ajunge la Gâdea, Victor Ponta a avut o întâlnire privată cu Crin Antonescu și Daniel Constantin, fiecare dintre ei având alături lideri ai partidelor respective.

Declarația lui Ponta completează declarațiile lui Crin Antonescu și „rupe pisica în două”. Scoaterea dintre obiectivele politicii USL a euro-parlamentarilor pune capăt dihoniei promovate de unii dintre politicienii social-democrați cu sprijinul total și plin de abnegație al celor din PC. Mai mult, afectează sever politicile editoriale ale Trustului Intact și ale postului România Tv. Ia pâinea de la gura celor de la B1Tv și Realitatea Tv, bașca celor din presa scrisă. O să avem o perioadă de tranziție. Va fi greu pentru deontologi să priceapă că USL poate ieși întărit dacă merge separat la europarlamentare. Pe de o parte, vor trebui să recunoască că USL este format din partide politice cu ideologii în opoziție, de stânga și de dreapta, vor trebui să înceteze a mai susține că cele două mari partide trebuie să accepte cu smerenie politici contrare ideologiei lor (Cătălin Ivan de la PSD cu raportul lui de 2 la 1 !), vor trebui să accepte că nici un partid din USL nu mai poate introduce și susține acte normative importante fără a ajunge la un consens politic în cadrul alianței etc. Mai pe scurt, vor trebui să revină la realitate și să părăsească, cel puțin temporar, zona viselor politice.

Tot la Gâdea, Ponta a întărit alegerea lui și a PSD cu privire la candidatul USL la Președinția României: Crin Antonescu. Și această declarație este un șoc. După mult, mult timp, Ponta enunță voința conducerii PSD. După exprimările pesediste cu „deocamdată”, Ponta scoate pe „deocamdată” și punctează ferm: Crin Antonescu. Este ce a cerut și Crin Antonescu. O poziție fermă din partea PSD pentru că altfel, USL este în situația de a se destrăma. Nu poți sta într-o alianță care nu își mai respectă angajamentele. Clar.

Cele două enunțuri de mai sus ale lui Ponta au constituit supapa prin care tensiunea din USL va ieși și se va duce la PDL, FC, PNȚCD, IRL, FMP, PMP și ce altă minune băsesciană o mai fi construită. Refacerea USL și chiar „repararea” punctelor slăbite va întări slăbiciunile, va accentua prăbușirea opoziției băsesciene. USL este un eșec politic major al lui Traian Băsescu. Un USL revigorat are capacitatea de a scoate pe Traian Băsescu și troglodiții care îl însoțesc din viața politică. Faptul că la întâlnirea de ieri a liderilor USL s-a revenit, ferm, la obiectivul politic că dușmanul politic este Traian Băsescu, este de bun augur. Urmează să vedem dacă Voiculescu și Ghiță sunt de acord. Un mare rol în harababura din USL din anul trecut și de la începutul acestui an l-au avut Antena 3 și România Tv. La cele două posturi Tv s-au produs cele mai mârșave și nedemne atacuri asupra PNL și a lui Crin Antonescu. Cele două posturi au ajuns să concureze cu B1Tv , Nașul Tv, Evz, România Liberă, Adevărul, 22 etc. Să vedem. Probabil că în timp ce eu scriu acest material sunt niște deontologi puși la treabă. Voiculescu și Ghiță sunt pe telefoane cu Ponta și sforarii din PSD. Probabil Ponta se va ține tare. Editurile implicate vor pune la sertar scenariile anti-PNL și anti-Crin Antonescu și vor reveni la cele inițiale anti-Băsescu. Antena 3 a avut, sigur, nu știu dacă și România Tv a avut așa ceva. Dacă nu a avut, își va face. Sarcină de partid.

Celelalte enunțuri sunt subordonate celor trei de mai sus. Marea veste a refacerii USL ar trebui să ducă la scăderi severe de procente la PDL și partidele băsesciene. Poate că vom avea ocazia să vedem cum alegerile euro-parlamentare din România ne vor scăpa de catastrofele Monica Macovei, Elena Băsescu, Traian Răzvan Ungureanu, Cristian Preda și alții. Un USL cu motoarele în plin poate face posibil așa ceva.

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Un funcționar american la București.

av. Hurmuz Aznavorian
Libertatea nu incape in orice suflet. Sunt suflete servile din nastere, care nu stiu sa pretuiasca libertatea, unicul sens al existentei umane”.

Asistenta secretarului de stat american pentru zona euroasiatică, Victoria Nuland, a făcut o vizită la București. Foarte bine. Este responsabila cu obținerea informațiilor și analiza acestora pentru guvernul SUA. Ea propune, șeful ei o susține sau nu, Obama cere sprijin de la Congres și dispune. Mecanismul este simplu. La ei. Devine ciudat la noi.

Am început cu spusa lui Hurmuz Aznavorian. Pentru că mă voi referi, mai departe, la comportamentul unora de pe aici, din România. Începând cu nelegitimul de la Cotroceni și sfârșind cu slugile acestuia, „beneficiare” ale atenției musafirului american. Asta este ciudat, ciudat de tot.

Traian Băsescu a primit-o la Cotroceni. Din moment ce funcționarul american a avut un mesaj de la Președintele Obama, totul este în regulă. Se pare că a avut. Au știut americanii că la noi se practică slugărnicia diplomatică și că o parte dintre români trăiesc bine doar dacă stau aplecați, gata să pupe condurii celui care îi poate da ceva. O bucată de pâine, un verzișor, o vorbă bună etc. Au știut și pentru a nu pune în ridicol propriul funcționar i-au dat și un mesaj pentru slugarnicul șef al României cazat, temporar, la Cotroceni.

Dacă momentul cu Băsescu poate intra în normalitate, restul vizitei funcționarului american intră, deja, în zonele umbrite ale socotelilor politice. Presa română a fost reprezentată de TVR (normal) și B1Tv (anormal). Cele două televiziuni acoperă, poate, 10% din interesul public. Așa că bag eu seama că Ambasada SUA a dorit, cu disperare, să aibă vizibilitate doar în zona băsesciană a telespectatorilor români.

Azi, funcționarul american a vorbit și a răspuns întrebărilor puse de ONG-iștii băsiști. Nici un ONG neutru sau adversar al lui Băsescu nu a fost invitat.

Toată treaba pute a afacere de familie, dacă nu cumva este o documentare asupra capacității slugoiului șef de la Cotroceni și a acoliților lui de a se impune pe scena politică românească. Din spusele americancei nu se degajă nimic. Dar absolut nimic. Vechea placă americană cu statul de drept și independența Justiției. Bine-bine, americanii nu se prea pot lăuda cu statul de drept și nici cu justiția, din moment ce au rateuri de notorietate în ambele domenii. Că au o problemă cu informarea pe Justiție este semnificativă întâlnirea ei cu Laura Codruța Kovesi, o întâlnire de o oră. Față în față. Bănui că a dorit să fie informată, pentru a duce vorba mai departe, cu privire la acțiunile DNA pentru combaterea corupției. Sau a fost un schimb de experiență ?

Cine citește presa băsistă va fi aprig dezinformat. Va avea parte, așa cum am avut eu, de reluarea lecturii sloganurilor băsesciene de când matrafoxatul a ajuns la Cotroceni. Jurnaliștii băsiști scriu ca să se afle în treabă. Și-au pierdut vâna.

Mie această vizită nu îmi crează cine știe ce stare de exaltare. Un funcționar, ca oricare altul al unei țări străine, vine într-o vizită de documentare. Mă deranjează vâltoarea provocată de niște idioți care se comportă ca pe timpul ocupației otomane a principatelor române. Au pupat condurul americancei, i-au pus coroniță de prințesă pe cap, au văzut ei cum apare curcubeul ... Niște cretini.

Totuși, ce a determinat administrația americană să își trimită emisarul la București ? Înțeleg că Bucureștiul este doar una din capitalele europene vizitate. Pe de o parte, vizita ar fi normală pentru că americanii au aici, la noi, interese militare iar noi suntem parte a NATO cu rol de asigurare logistică. Pe de altă parte, la București nu mai cântă „cucul Băsescu”. Băsescu are un gâjâit suspect de neputință. În spate nu mai are susținere. Câțiva disperați cu pretenții de „democrați” ce au cântat în struna intereselor americane niște ani sunt cei care încă îl mai susțin. Mă întreb dacă nu cumva vizita funcționarului american a fost una de adio ? Ar fi normal să fie așa. Poate că le-a comunicat, în particular, că și finanțarea de care au avut parte ONG-urile cu care s-a întâlnit se termină. Poate că americanii au ajuns la concluzia că a continua finanțarea băsescienilor este ca și cum ar arunca banii pe apa sâmbetei. Poate. Cine știe. Îmi dau cu părerea.

Îmi vine în minte imaginea lui Băsescu la fereastră când își ia adio de la PDL. Mă gândesc că Obama nu s-a pretat să pună un filmuleț pe net ci a trimis un funcționar de la externe pentru a fi purtătorul de mesaj. Dacă este așa, Obama a dovedit că este elegant.

2 la 1. PSD vrea subordonarea PNL.

Sunt de acord cu cei care consideră că USL nu și-a terminat treaba pentru care s-a angajat și că trebuie să continue existe și să lucreze până la finalul actualului mandat parlamentar și guvernamental. Există un program convenit la nivelul USL care trebuie, dar trebuie, urmat până la capăt. Dacă se poate mai mult ... să fie primit.

Programul USL a fost construit pe formula parității între PSD și ACD (PNL+PC). PC, la „ordinul” lui Dan Voiculescu, „a dezertat” din ACD. Nu a fost denunțat protocolul la tribunal însă de facto, ACD nu mai există. Mai mult, PC se constituie unul dintre adversarii PNL. Comportamentul PC nu se poate justifica prin motivările aduse de liderii PC. Undeva, în planul II, există niște sforari din PSD care au gândit ei că ruperea ACD le va ușura manevra de schimbare a formulei parității și de subordonare a PNL de către PSD.

Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD a ieșit, intempestiv, în ultimul timp cu cerința schimbării raporturilor de forțe în cadrul USL. Constată el că raportul este de 2 la 1 în favoarea PSD și ca atare, soluțiile problemelor politice în USL dar și în guvernare ca să nu mai spun în Parlament trebuie să țină cont de acest nou raport de forțe. Constată el că PNL își pierde locul în USL devenind, astfel, un partid „de mâna a doua”. Problema este foarte serioasă.

În primul rând este o încălcare a unui acord politic în vigoare. Un contract politic. Cererea lui Ivan, susținută și de alți lideri ai PSD poate duce la rezilierea contractului politic. De fapt, asta este și intenția lor, din moment ce pe lângă declarațiile lui Ivan sunt și alte manifestări din partea PSD care forțează rezilierea contractului politic și ruperea USL. Gabriela Firea este un exemplu la îndemână. Aceasta a forțat ruperea USL provocând un scandal în Ilfov. Pentru că PNL a desemnat pe „dușmanul” ei din Ilfov într-o funcție importantă în vederea alegerilor europarlamentare, cucoana s-a simțit jignită și a demisionat din PSD. Comportamentul individei este stupid. Este o ingerință grosolană, de neacceptat în viața internă de partid a PNL. Ea cere, imperativ, PSD să intervină în viața internă a PNL pentru a fi eliminați din funcțiile de conducere politice cei care nu convin liderilor PSD ! În susținerea gestului ei au intervenit cu declarații alți lideri din aparatul central al PSD. Olguța Vasilescu la Craiova amenință cu ruperea USL în municipiu, un primar anunță că el a denunțat USL în oraș etc. Treaba este foarte complicată. Gesturile politicienilor PSD sunt brutale, sunt grosolane, sunt inacceptabile.

USL s-a construit de sus în jos, afirmă Victor Ponta. Ca atare, el nu poate fi desfăcut de jos în sus așa cum se încearcă acum. Pentru faptul că purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, are astfel de ieșiri trag concluzia că le are cu acceptul, cu aprobarea lui Victor Ponta. De aici iese în public dublul limbaj. Lipsa de încredere în PSD se adâncește. Nu îl cred nici pe Dragnea care a încercat să inducă ideea că treburile vor fi rezolvate la nivelul de vârf al USL la prima ședință a uniunii. Nu îl cred pentru că Dragnea este printre primii care a acuzat PNL că nu se supune vrerilor PSD.

Încep să am impresia că PSD se pregătește să denunțe protocolul USL. Zilnic cei din PSD vor să îmi confirme impresia. Deja va trebui să iau în serios alte variante ale acțiunii politice în viitor.

Legea descentralizării are probleme ... constituționale.

Curtea Constituțională constată că „Legea descentralizării” are probleme. Intrinseci. Nu are extrinseci.

COMUNICAT DE PRESĂ

10.01.2014
În ziua de10 ianuarie 2014, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, obiecţie formulată de un număr de 70 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare PDL şi PP-DD.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională :

 1. Cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă şi a constatat că Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, în ansamblul ei, este neconstituţională.

Curtea a reţinut încălcarea:

- principiului autonomiei locale, în privinţa trecerii bunurilor din domeniul privat al statului în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, fără exprimarea  consimţământului  autorităţilor administraţiei publice locale/judeţene;

- regimului constituţional al proprietăţii, în privinţa transferului masiv de bunuri din domeniul public/privat al statului, în domeniul public/privat al unităţilor administrativ-teritoriale, prin derogare de la regulile de drept comun în materie,  fără o identificare conform legiilor în vigoare  a bunurilor în cauză;

- exigenţelor de claritate, precizie şi predictibilitate a legii prin reglementarea  contradictorie a drepturilor care se transferă/constituie  prin lege (de proprietate/de administrare), lipsa de corelare cu ansamblul normativ în materie şi  cu reglementările din care sunt preluate competenţele descentralizate,  reglementarea unor structuri descentralizate cărora nu le este conferită nicio atribuţie (comisiile judeţene ale monumentele istorice) cu menţinerea în paralel a structurilor care au format  obiectul descentralizării (comisiile zonale ale monumentelor istorice); 

- principiului legalităţii, prin nerespectarea cadrului legal în materia descentralizării şi a  proprietăţii.

2. Cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a respins criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

COMPARTIMENTUL RELAŢII EXTERNE, RELAŢII CU PRESA ŞI PROTOCOL AL CURŢII CONSTITUŢIONALE”

Se pot spune multe. Unii exultă de bucurie că proiectul de lege a fost declarat neconstituțional. Din motive diverse. Cele mai multe sunt stupide. Alții „plâng” considerând că CCR a cam abuzat. Rămâne să ne clarificăm atunci când decizia va fi motivată.

Deoarece nu am citit legea și nu cunosc motivarea CCR, dau credit judecătorilor CCR. Pentru că a fost unanimitate. Iar unanimitatea este semnificativă pentru o decizie a CCR. Nu mai poți distinge între „judecătorii băsescieni” și „judecătorii useliști”.

Din comunicatul dat de CCR disting totuși un semnal. Lipsa de respect a legiuitorului față de anumite principii ale actualei constituții. Este posibil ca unele norme ale acestei legi să fie valabile în cadrul constituției modificate. Dacă Dragnea a încercat prin intermediul legii să forțeze constituția, nu i-a reușit. Bag seama că legea a trecut de USL iar noi nu cunoaștem discuțiile dintre partidele politice cu privire la lege. Trecând și prin Parlament prin asumarea răspunderii Guvernului, nu este exclus ca legea să fi fost ca un „pumn în gura dușmanilor”. Un fel de arătare a mușchilor.

Rețin unele enunțuri ale CCR. Au importanța lor. Am mai spus că nu am citit legea însă motivele nedetaliate enunțate de CCR mă pun pe gânduri. Iar exemplul dat, cel potrivit căruia s-au constituit noi structuri teritoriale fără atribuții pentru că nu au fost desființate structurile centrale este îngrijorător. Eu bănui că judecătorii CCR au constatat că se face o descentralizare ipotetică, legea în cauză urmând a produce mai multe necazuri decât să rezolve problemele. Bănui.

Ce va face Dragnea și PSD ? Naiba știe. Împărțirea responsabilităților în USL le duce descentralizarea în propria curte. Ce va face PNL ? Bănui că juriștii PNL și liberalii cu atribuții în administrația publică locală vor comunica colegilor din PSD punctele lor de vedere și cam atât. Pentru că decizia de neconstituționalitate a CCR lovește în credibilitatea USL iar din partea USL în cea a PSD, PSD va încerca să iasă din necaz pe propriile picioare. Va căuta să își recâștige credibilitatea. Urgent. Pentru că nu mai au cum să evite opinia publică. CCR va publica motivele, lumea va avea posibilitatea să compare textul legii cu motivele CCR iar PSD va trebui să dea explicații. Nu mai spun de opoziție. Parlamentul va trebui să se implice. Legea va intra la dezbateri. Nu este exclus ca la unele intenții să se renunțe în așteptarea modificărilor la constituție, nu este exclus ca modificările la constituție să aibă elemente noi, neprevăzute până în prezent, nu este exclus ca unele idei să fie complet excluse.

Este evident că PNL nu va mai aștepta pasiv ca PSD să își rezolve problema. Decizia CCR „acuză” USL pentru abuz constituțional iar acest lucru afectează și PNL. Alina Gorghiu a punctat în comunicatul ei bine. Dragnea va trebui să refacă urgent legea în măsură să răspundă exigențelor CCR. Pentru că Dragnea și-a impus „legea” tuturor. Nasol. Vor fi frecușuri în USL spre satisfacția celor din opoziție. Încă o decizie nefavorabilă a CCR va duce legea la coșul de gunoi iar stabilitatea USL de râpă.

vineri, 10 ianuarie 2014

Să alegem apele în USL. Ar fi bine dacă toți ar pricepe cum stă treaba.

USL s-a format ca proiect strategic, pentru realizarea unei viziuni: reducerea regimului băsescian și trimiterea lui Băsescu și a alor lui „la pensie”. 75% din obiectiv a fost atins. 25% a rămas în picioare din vina exclusivă a PSD. Ce este trist, este faptul că acei 25% s-au mărit în loc să se micșoreze. Am avut, uneori, impresia că s-a ajuns la egalitate: 50% cu 50%.

Dacă nu se forma USL, alegerile locale și parlamentare ar fi fost nefavorabile PDL însă nu în măsura în care s-a ajuns. PDL ar fi rămas un partid de peste 30%. Ar fi avut putere. Reală.

Dacă nu se forma USL, PSD era azi la guvernare alături de PDL. Sau nu. Nu pot afirma cu certitudine acest lucru însă cei din PSD erau disperați să ajungă la guvernare în orice formulă. Am fi avut azi o guvernare PDL+PSD+UDMR+UNPR și, cu voia dumneavoastră, un post Antena 3 care ar fi proslăvit pe Traian Băsescu și guvernarea de centru-stânga.

Dacă nu se forma USL nu pica guvernul Ungureanu.

Dacă. Sunt mulți de „dacă”. Foarte mulți. Din nefericire, unii dintre ei se întrevăd, destul de bine, din acțiunile liderilor PSD care s-au văzut cu sacii în căruță. Liderii locali ai PSD și lideri importanți de la vârful PSD consideră că au reușit ce și-au propus, că acțiunea simulată de parteneriat politic cu PNL poate fi denunțată pentru că partidul lor are majoritatea necesară pentru a guverna singur. Bine, sub aspect formal ar fi o guvernare de coaliție cu UNPR, PC și UDMR. Formal. În realitate ar fi revigorată imaginea guvernării Năstase.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan a făcut afirmații edificatoare: s-a schimbat raportul politic în USL. PSD are avantaj de 2 la 1 față de PNL. De aceea, cererile „politice” și pretențiile politice în USL trebuiesc puse și rezolvate ținând cont de acest aspect important. Este o formă de comportament propriu celor care se simt puternici și consideră că își pot soluționa toate problemele prin forță. Este comportamentul „cuceritorului”. Nu îți convine, ți se taie capul. Dacă accepți, devii slugă. Nu este democratic însă este benefic pe termen scurt. Elimini de la „masă” pe ceilalți până te îndestulezi. Ce rămâne, arunci la „câini”. PSD vrea să treacă PNL în rândul „animalelor de companie”, cum se comportă UNPR și PC.

Zbaterile Gabrielei Firea din ultima perioadă de timp au rostul lor. Pe de o parte, duc în public „nemulțumirile” PSD ca partid „victimă” a politicilor PNL, pe de altă parte, își întăreste poziția în PSD. În țară comportamentul este similar. Liderii locali ai PSD reclamă ruperea USL și ieșirea de la guvernare a PNL. Ideea cu candidatura lui Crin Antonescu la Președinție este subordonată rezultatului „votului” din PSD. Dacă Victor Ponta și liderii care îl susțin ajung la concluzia că USL trebuie să meargă mai departe, atunci candidatura lui Crin rămâne valabilă. Dacă însă rezultatul va fi altul, candidatura lui Crin pică.

Am văzut și declarațiile lui Ludovic Orban. Nu îl pot contrazice în totalitate. Are dreptate. Nu sunt de acord cu radicalismul lui. Știu însă că el a fost așa întotdeauna. Trebuie să îi fie respectată poziția. USL există. Este un contract în care interesele generale sunt deasupra celor particulare. De aceea susțin punctele de vedere exprimate de Crin Antonescu ieri, la începerea ședinței BPN a PNL. USL nu este doar un contract între partidele componente. Este și un contract între aceste partide și populația care a votat USL. Ludovic Orban, la fel ca cei din PSD care au limbariță anti-PNL, uită acest lucru deosebit de important. Nu este doar problema poziționării partidului în relația cu celelalte partide ci poziția partidului față de populația care i-a dat voturile. Iar aici eu dau dreptate, pe deplin, lui Crin Antonescu. PNL trebuie să își respecte până la literă angajamentul față de alegătorii USL. Ancuța Pocora s-a exprimat bine, la rândul ei, atunci când a spus că dacă PSD consideră că obiectivele USL (așa cum sunt înțelese în PSD) au fost atinse, atunci nu au decât să denunțe protocolul uniunii și fiecare va merge pe drumul lui.

Bine, nu sunt de acord cu Ludovic Orban nici când a declarat că îl așteaptă pe Chiliman din nou în PNL. Nu îl am la inimă pe Chiliman nu pentru că nu îl suportă pe Crin Antonescu (în fond, este o relație între ei), nu îl am la inimă pentru multe altele, în special pentru imaginea noastră, a liberalilor, făcută „ferfeniță” sub coordonarea lui. Din moment ce eu, susținător liberal și „crinist” sunt făcut în fel și chip, din moment ce știu cine este în spatele acestei campanii de defăimare a liberalilor simpli, nu am cum să mai am un dram de bunăvoință față de „liderul” acestei campanii. Știu însă că eu, de unul singur, nu pot face ceva pentru a împiedica pe Chiliman să revină în PNL și să ocupe, în viitor, funcții de conducere. Are voturile vechilor tovarăși de luptă, Orban, Tăriceanu etc. care îl vor susține.

După declarațiile de ieri ale PNL, prin vocea lui Crin Antonescu și a celorlalți, apele au fost alese. PNL susține USL, este de acord să fie îmbunătățită relația politică în uniune, își asumă guvernarea Ponta (chiar dacă este viciată de murdăriile pesediștilor), se va opune și mai departe proiectelor care încalcă înțelegerile politice convenite la înființarea USL. PNL rămâne PNL iar PSD va rămâne ce vrea el. Mingea este în curtea PSD. USL depinde de răspunsul PSD la propunerile PNL. Se revine la convenția inițială, cu modificări clarificatoare privind relațiile între partide sau se pune punct USL.

joi, 9 ianuarie 2014

Discursul lui Crin Antonescu la începutul ședinței BPN al PNL de astăzi. Clarificator.

Transcrierea discursului președintelui PNL, Crin Antonescu, susținut la începutul ședinței Biroului Politic Național
09 ianuarie 2013

"Bună ziua, stimați colegi!

Cu voia dumneavoastră declar deschise lucrările Biroului Politic Național. Este prima întrunire a unui for de conducere al partidului pe acest an și de aceea permiteți-mi în deschiderea lucrărilor noastre să vă adresez dumneavoastră, conducătorilor partidului, membrilor partidului, dar prin intermediul presei, pe care am invitat-o la această primă parte a lucrărilor noastre și tuturor membrilor, susținătorilor, votanților, cetățenilor României, în general, care au așteptări de la Partidul Național Liberal. La mulți ani încă o dată și vă urez un an bun.

2014 are toate șansele să fie cel mai greu, dar și cel mai fructuos an din istoria politică a Partidului Național Liberal de la reluarea activității sale în 1990. Este un an cu foarte multe mize, mize despre care se dicută foarte mult în spațiul public, mize la fel de importante, poate chiar mai importante despre care se discută mai puțin sau deloc. Este un an de la care nu doar noi, liderii acestui mare partid istoric, așteptăm foarte mult, dar și cetățenii României așteaptă foarte mult sub toate aspectele.

Vorbim de Partidul Național Liberal și prioritățile sale, speranțele sale, mizele sale în anul 2014 și făcând acest lucru nu uit, dimpotrivă, că noi facem parte dintr-o alianță politică numită Uniunea Social Liberală. Și primul meu mesaj la începutul acestui an politic și calendaristic este acela de a vă reaminti, de a ne reaminti, de a reaminti tuturor, că ne aflăm sub această obligație și sub acest angajament.

Îmi par iresponsabile declarațiile unor colegi de alianță, oameni politici care vorbesc despre data la care ar fi mai bine să se rupă Uniunea Social Liberală, despre gâlceava din cutare sau cutare colț al țării, despre toate divergențele, conflictele, frustrările care s-au acumulat în anul trecut în interiorul acestei alianțe. Nu că ele nu ar fi reale. Știm bine că sunt reale, știm bine că dincolo de cele care s-au expus public, cu imprudență după părerea mea, chiar cu iresponsabilitate, există multe altele, despre carea am știut să tăcem. Dar ceea ce spun eu este următorul lucru, că de câte ori ne confruntăm cu toate aceste probleme și nemulțumiri trebuie să nu uităm că noi toți, ca și partenerii noștri, ca și alți actori politici, noi toți suntem aici, adică în Parlament, în Guvern, în administrația locală, prin voința cetățenilor și pe banii contribuabililor.

Cu alte cuvinte nu putem să lăsăm să treacă percepțiile, așteptările, sau frustrările noastre înaintea celor pe care le au cetățenii. Noi am intrat, am construit și am participat și participăm la această construcție politică de bună voie. Am ales să o facem și am mers în fața cetățenilor României spunându-le că vom rămâne împreună pe o anumită durată, că le cerem votul pentru anumite obiective, pentru anumite politici, pentru o anumită atitudine, pentru un anumit spirit și pe o anumită durată.

Noi putem să avem motive reale să discutăm la un moment dat despre încetarea acestui contract. Noi avem și mijloacele, ca oameni politici, să îl facem să înceteze. Vă rog să vă gândiți că cetățenii nu au decât posibilitatea ca o dată la patru ani să creadă pe unii dintre noi și să dea un vot, care înseamnă un contract, pe care dacă îl rupem, îl rupem noi politicienii, unilateral, cetățenii nu se mai pot pronunța. Practica politică românească nu oferă din păcate șansa faptică, practică, a unor alegeri anticipate atunci când înțelegerile pre-electorale și înțelegeri validate electoral sunt denunțate. Iată de ce cred, înainte de toate și din capul locului, că este responsabilitatea și este și capacitatea noastră de a ne gândi, nu dacă și nu când și nu cum rupem USL, ci cum ducem la capăt angajamentul pe care ni l-am luat. Obligația de a rezolva tot felul de conflicte reale, obligația de a găsi mecanismele de cooperare și de activitate politică în condițiile unei alianțe, ne revine nouă, celor care formăm alianța. Cetățenii n-au în sensul acesta nicio obigație și nicio posibilitate.

Așadar, la începutul acestui an, cred cu tărie că în ciuda tuturor lucrurilor pe care le-am trăit și le-am văzut, mai cu seamă spre finalul anului trecut, există obligația și în orice caz avem obligația să încercăm, luând măsuri care se impun, luând măsuri care sunt posbile și nimerite, să reigorăm, să menținem Uniunea Social Liberală, să ne achităm de obligațiile și să folosim prerogativele pe care în interiorul acestei alianțe le avem, pentru a ne duce  la bun sfârșit mandatul, un mandat care trece și peste alegeri europaramentare, care implică alegeri prezidențiale și care implică guvernarea și menținerea unei majorități parlamentare până la sfârșitul lui 2016, până la următoarele alegeri parlamentare.

Eu, repet, cred că acest lucru se poate și, mai mult decât atât, cred că trebuie să fie foarte limpede pentru noi și ce înseamnă, să ne reamintim și să reamintim tuturor ce înseamnă Uniunea Social Liberală, de ce am făcut-o și de ce trebuie să facem toate eforturile să o păstrăm. N-am făcut-o doar pentru a câștga împreună niște alegeri, n-am făcut-o pentru a împărți niște posturi, n-am făcut-o pentru a aronda niște candidaturi, n-am făcut-o pentru a împărți țara în sfere de influențe, n-am făcut-o doar pentru a înlătura un om, un guvern sau o altă majoritate parlamentară. Am făcut-o pentru ca vreme de patru ani, prin toate mijloacele politice democratice, să facem viața românilor mai bună, să facem viața românilor și societatea românască mai corectă, mai performantă, mai democratică.

Și în sensul acesta, da, dorim înainte să lucrăm și să întărim Uniunea Social Liberală cu câteva obiective foarte clare.

Primul nostru obiectiv este obiectivul care ne este marcă distinctă pentru acest partid și după 1990, mai ales după 1990, și anume democrația, libertatea și statul de drept.

Partidul Național Liberal, indiferent de ponderea sa în Parlament, indiferent de faptul că a fost sau nu a fost la guvernare, indiferent că a avut 7% sau că are aproape 25%, a avut întotdeauna o preocupare prioritară pentru regimul democratic, pentru drepturile și libertățile democratice, pentru statul de drept.
Când am fost în opoziție ne-am bătut pentru aceste lucruri și am denunțat abuzurile și derapajele de la democrație, de la statul de drept.

Când am fost la putere și acum când suntem, am fost și trebuie să fim garanții acestor lucruri și primul meu mesaj către dumnevoastră și către cei care ne urmăresc este acela că, atâta vreme cât Partidul Național Liberal se va afla la guvernare, se va afla într-o majoritate parlamentară, el își asumă și își recunoaște responsabilitatea și rolul de garant al regimului democratic, al statului de drept, al separației puterilor în stat.

Sunt foarte multe lucruri care în această privință trebuie încă schimbate, care trebuie îndreptate. Mijloacele care ne stau la îndemână au fost și rămân cele democratice. Modificarea Constituției, în care noi am introdus foarte multe elemente, nu le-am introdus neavând suficientă majoritate de două treimi pe toate, dar am introdus și susținem foarte multe elemente care întăresc statul de drept, care întăresc drepturile și libertățile cetățenilor, care întăresc instituțiile clasice ale democrației, începând cu Parlamentul.

Avem, de asemenea, obligația de a gândi la nivel legislativ în primul rând, poate și prin măsuri guvernamentale, dar mai ales la nivel legislativ, cum facem ca într-adevăr în România să fie un stat de drept dincolo de orice bătălie propagandistică.  Cum facem ca într-adevăr în România instituțiile sistemului judiciar să fie independente și să funcționeze în afara partizanatului și influențelor politice.  Acest lucru îl facem nu contestând direct sau indirect o sentință sau alta, o decizie sau alta, dintr-o instanță sau alta, ci îl facem așezând cât mai corect Constituția României, garanțiile și drepturile procesuale pe de o parte, garanțiile pentru independența și soliditatea sistemului independent judiciar și prin măsuri legislative, prin reforma, chiar la nivel de lege sau de regulament a unor instituții fundamentale începând cu Parlamentul.

Sunt lucruri care nu aparțin doar Partidului Național Liberal ca viziune și ca obiectiv.  Sunt lucruri care figurează la loc de frunte în programul electoral și în programul de guvernare al Uniunii Social Liberale.  Avem de asemenea obligația ca împreună cu partenerii noștri, așa cum am făcut-o cu destul succes în această privință și pe parcursul lui 2013, să guvernăm bine această țară, să abordăm actul guvernamental, susținerea lui de către majoritatea parlamentară din perspectiva mizelor reale și anume marile politici publice, marile politici în interesul cetățeanului și în interesul societății românești.
Acestea sunt sau ar trebui să fie temele de dezbatere și eventual temele de confruntare. Acestea și nu altele.  Avem întreaga responsabilitate asupra a ceea ce face sau nu face Guvernul României, deși nu avem primul ministru, deși, evident, nu e un guvern monocolor liberal.  Niciodată Partidul Național Liberal, eu ca președinte al său, vreunul din miniștri nu s-a derobat de această răspundere. Am putut fi în dezacord, cum e și normal, într-un guvern de coaliție și în general într-o democrație cu o opțiune sau alta a partenerilor noștri sau chiar a primului ministru, dar niciodată nu am eschivat, nu am evitat și nu ne vom deroba de răspunderea acestui Guvern atâta vreme cât facem parte din el și vrem să facem parte până la sfârșitul mandatului pe care ni l-au dat cetățenii, adică sfârșitul lui 2016 și atâta vreme cât acest guvern acționează în cadrul programului de guvernare.

Noi purtăm răspunderea în egală măsură cu toți partenerii noștri din coaliția de guvernare.  Noi nu putem spune "pe noi ne interesează și suntem responsabili doar de tema majoră a Sănătății, a Sistemului Public de Sănătate sau a Sistemului de Ordine Publică sau a politicilor privitoare la Muncă, Protecție Socială pentru că avem aceste trei domenii în conducerea guvernamentală a unor miniștri liberali".
Suntem responsabili și ne interesează în egală măsură Educația, suntem responsabili și ne interesează în egală măsură Justiția sau politica externă a României.  Acesta este un lucru care trebuie să ne fie nouă clar, trebuie să le fie clar partenerilor noștri de guvernare, trebuie să le fie clar tuturor cetățenilor României, în primul rând celor care ne-au dat votul, dar și celorlalți, pentru că efectele guvernării se răsfrâng evident asupra tuturor cetățenilor țării.

În fine, avem un obiectiv cel care stârnește de altfel, miza care stârnește cea mai mare discuție publică și discuția care a început din ianuarie 2013 și anume câștigarea președinției României. La sfârșitul acestui an România va avea alt președinte decât Traian Băsescu, asta este cred singura certitudine.
Și sigur că și pe parcursul acestui an ca și pe parcursul anului trecut se discută nu doar cine o să fie sau nu o să fie președinte pentru că asta știe numai bunul Dumnezeu și cetățeanul român care se va prezenta la vot, dar și ce fel de președinte vrem. Și aici aș vrea să o mai spun încă o dată foarte clar, și aș vrea ca acest lucru care face parte la rândul lui din spiritul, din documentele, din declarațiile Uniunii Social Liberale, din patrimoniul de viziune politică al Uniunii Social Liberale vrem un președinte care să aducă unitate, să aducă unire, dar până la unirea cu Basarabia să aducă unirea în România. Vrem un președinte care să aducă liniște, da, dar nu în sensul că vrem un președinte care să nu deranjeze pe nimeni. Marca președintelui viitor nu trebuie să fie aceea de a nu deranja pe nimeni și de a oferi liniște pentru că nu liniștea este prerogativa președinților, nu pentru liniște votează cetățenii în regimuri politice și constituționale care presupun președinte votat.

Președintele trebuie să ofere garanții nu liniște, sigur că atunci când garanțiile sunt solide, când ceea ce este garantat și anume respectarea Constituției, și anume echilibrul regimului democratic și anume interacțiunea corectă și funcționarea corectă a tuturor instituțiilor publice atunci se poate vorbi de liniște, de liniște publică și de ordine socială, de liniște sufletească, de mulțumire a actorilor politici, dar președintele trebuie să fie un granat, un garant al drepturilor și libertăților cetățenilor, un grant al funcționării corecte al instituțiilor, un garant al independenței justiției, un garant al respectului pentru Parlament, pentru Guvern, pentru îndeplinirea de către fiecare a prerogativelor acelea în întregime, dar numai acelea pe care i le prevede Constituția, un garant în primul rând intern, pentru asta cred că îl votează cetățenii și un garant extern, un garant al politicii externe, un garant al marilor opțiuni strategice ale României, un grant al faptului că România este din ce în ce mai mult, din ce în ce mai ireversibil, dacă pot spune așa, o democrație consolidată.

Un astfel de președinte vrem, un astfel de președinte am spus împreună sub culorile Uniunii Social Liberale că vom oferi României, un  președinte care să dea garanții tuturor cetățenilor, și nu doar unor demnitari sau unor partide, chiar dacă respectul viitorului președinte pentru celelalte instituții ale sistemului politic va trebui să fie egal cu respectul său intim pentru democrație și pentru pluralism.
Toate lucrurile acestea fac parte din programele noastre, din programul Uniunii Social Liberale, din ceea ce am promis și din ceea ce de cele mai multe ori am încercat să facem în activitatea noastră politică. Probabil va fi, și vom putea aprecia cu siguranță cei mai bătrâni în acest partid, probabil va fi anul cel mai greu și, cum spuneam, cu siguranță anul care oferă cele mai spectaculoase șanse Partidului Național Liberal.

Închei spunându-vă, ca președinte al partidului, probabil în ultimul an de prezență a mea în această funcție, că nu este important doar să facem tot ceea ce trebuie și poate fi făcut ca să câștigăm. Și mai important îmi pare să încercăm să facem mereu lucrul corect, să încercăm să luăm mereu decizia corectă, decizia întemeiată în aceste valori care sunt ale noastre, nu decizia cea mai comodă, nu decizia cea mai convenabilă pe termen scurt și nici măcar decizia care pare la un moment dat cea mai populară, ci decizia corectă.

Pentru că tradiția PNL, și cea mare dinainte de comunism, dar și cea din 1990 încoace, cu toate dificultățile prin care am trecut, este aceea că, într-o măsură mai mare decât toate celelalte partide din România, am încercat cel mai adesea și cu cel mai mult succes să facă acest lucru. De aceea, niciodată, nici cei mai înverșunați dușamni ai PNL, atunci când noi am fost la guvernare, nu au putut vorbi despre pericolul ca Partidul Național Liberal să devină partid-stat. Nimănui în România nu i-a dat prin cap chestiunea asta și asta spune ceva despre noi.

De aceea, PNL a fost capabil să ia decizii sau să spună lucruri în societatea românească, impopulare la momentul respectiv, dar care, peste ani, și-au dovedit temeinicia și și-au dovedit caracterul benefic pentru societatea românească.

Da, e un an electoral, avem alegeri europarlamentare, avem alegeri prezidențiale. Să încercăm și în aceste împrejurări să continuăm această preocupare pentru a spune și a face ceea ce credem că este corect pentru România.

Vom avea și în această reuniune discuții practice de calendar, despre agenda Delegației Permanente pe care doresc să o convocăm înainte de începutul sesiunii parlamentare, despre relațiile din interiorul Uniunii Social Liberale și modul în care această declarație de intenție pe care sper că am putut-o face și în numele dumneavoastră să fie transpusă în fapt, poate printr-o suplimentare a protocolului de funcționare, poate prin adăugarea unor mecanisme care să reglementeze funcționarea alianței la nivel central, la nivel local.

Toate aceste lucruri sunt reale, toate aceste lucruri trebuie să fie rezolvate de către noi, dar îmi doresc din tot sufletul ca ele, cel puțin din punctul de vedere al PNL și cu participarea PNL, să nu mai fie teme de dezbatere publică principală, pentru că, o știm cu toții, o știu și parlamentarii noștri, o știu miniștri, o știu cei din aparatul guvernamental, o știu foarte, foarte mult cei din administrația locală, cetățenii doresc să știe ce putem face și cum vedem rezolvarea unor probleme practice care țin de viața lor de zi cu zi, care țin de cheltuirea banilor pe care ei ni-i dau nouă ca să-i administrăm ca bugete la București sau în teritoriu. Și problema divergențelor dintre PNL și PSD în consiliul județean cutare este o problemă a noastră, nu a cetățenilor. Cetățenii ne-au trimis aici ca să fim capabili să rezolvăm problemele lor, restul sunt problemele noastre și trebuie să le rezolvăm cât mai discret, cât mai eficient și cât mai serios.

Mulțumesc presei pentru prezența la această parte a întrunirii noastre."