Raportul CSM în domeniul penal. Foarte interesant !

Raportul cuprinde o analiză comparativă între vechile reglementări penale și cele actuale. Cu semne de întrebare din partea raportorilor.

Se poate aprecia că semnele de întrebare sunt datorate convingerilor însușite în practica penală anterioară însă nu este bine să le eliminăm dintr-o analiză aprofundată. În fond, cel care construiește o lege își închipuie cum ar funcționa norma nou introdusă având ca model norma anterioară și practica judiciară în domeniu. Întrebările sunt simple. Dacă stabilim următoarea ipoteză ? Ce dispunem ? Ce sancționăm ? Cum vor acționa oamenii ? Ce influențe sociale are o altă abordare a normei ? Cum este mai eficient să acționăm pentru a apăra valorile care îl definesc pe om ca cetățean ?

Răspunsurile sunt mai grele.

Raportul CSM caută niște răspunsuri acolo unde s-a crezut că o altă abordare sub aspectul legii penale ar fi mai eficientă.

Exemplele din raport care m-au determinat să îl pomenesc aici le-am luat de la Agerpres (aici).

Concluzia generală este că impactul noilor legi penale asupra societății nu a fost cel așteptat, dorit sau acest impact este pus, serios, sub semnul întrebării (sub aspectul beneficiului social !). De fapt, oricare persoană care a lucrat în domeniul construcției legislative știe că de cele mai multe ori a finalizat o normă alegând o cale de mijloc. Un fel de împăcare și a caprei și a verzei. De cele mai multe ori a venit o indicație politică care punea accentul pe o anume valoare socială, valoarea care trebuie apărată cu mai multă putere, intenția fiind de a determina o modificare a comportamentului membrilor societății către alte valori, unele noi pentru societatea noastră sau abia descoperite sau care au probat, inclusiv la alții, că sunt în pachetul social numit democrație.

Exemplele sunt interesante:

1. Un exemplu în acest sens îl reprezintă, în opinia grupului de lucru, faptul că numărul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă înregistrate pe rolul organelor judiciare a scăzut, însă această diminuare nu își găsește corespondent în realitatea socială. Situația ar fi determinată de modificarea condițiilor de incriminare, cum ar fi infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice, rămânând în afară protecției oferite de legea penală fapte deosebit grave prin prisma prejudiciului suferit de victime. Corect ! Criminalii de pe șosele sunt aproape absolviți iar victimele sunt bune de plată. Mai mult, violențele urbane, infractorii scapă iar victimele rămân cu incapacități fizice care îi urmează toată viața, în timp ce agresorii se lăfăie în deplinătatea capacităților fizice și cu sprijinul societății. Nu vorbesc aici de viol, ci de alte infracțiuni de vătămare corporală. Violul nu este o vătămare corporală ! Este o altfel de vătămare.

2. Un alt exemplu îl reprezintă unele variante ale infracțiunii de furt cu circumstanțe agravante legale, potrivit vechiului Cod penal. Astfel, deși s-a considerat oportun ca în cazul furtului simplu, unora dintre variantele furtului calificat și furtului în scop de folosință să poată interveni împăcarea, drept cauză care înlătură răspunderea penală, în opinia autorilor raportului ar trebui să se analizeze dacă reglementarea acestei posibilități nu poate constitui o încurajare a fenomenului infracțional. Ba bine că nu !

3. O propunere de studiu pentru reincriminarea unor infracțiuni după modelul penal anterior: Cu titlu de exemplu, infracțiunea de înșelăciune, al cărei maxim de pedeapsă este mult prea scăzut (5 ani închisoare, indiferent de valoare prejudiciului, modul de operare și alte asemenea criterii), ceea ce atrage existența unui termen de prescripție foarte mic în condițiile în care investigațiile ce trebuie să fie efectuate pot atinge un nivel de complexitate deosebit de ridicat. Aici au dreptate. Îi cred. Au văzut bine.

4. Proceduri ineficiente financiar: Spre exemplu, procedura acordului de recunoaștere a vinovăției: numărul acordurilor de recunoaștere a vinovăției încheiate este cu mult mai redus în raport cu numărul trimiterilor în judecată, procedura este dominată de formalism, încheierea acordului presupunând formalități multiple, iar în cazul în care instanța sesizată respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, procedura este reluată, cu cheltuirea astfel a unor resurse umane și materiale inutile, iar scopul instituției nu pare a fi atins.

Mie mi-a plăcut faptul că CSM a dat publicității raportul Cine dorește, poate citi. Poate înțele și poate lămuri și pe alții care nu au pregătirea necesară să înțeleagă anumite lucruri. Pentru că o lege neclară este generatoare de conflicte sociale.

Practica judiciară curentă: se ia un om și se construiește un dosar penal.

Aseară, târziu, am stat pe Realitatea Tv. La emisiunea lui Ion M. Ioniță au fost față în față două juriste, cu experiență în activitatea de acuzator public, procuror. Monica Macovei și Norica Nicolai.

De fapt, au fost față în față două concepții despre cum se face dreptul. În esență, așa cum a fost exprimat de Norica Nicolai, dreptul acum se face într-un sistem ce încalcă drepturile și libertățile civile: se ia un om și se construiește un dosar penal pe baza ascultărilor telefonice și a interceptării corespondenței, a construirii unor probe false. Mai mult, Norica Nicolai aduce și exemplul cazului „caltaboșul”, unde Remeș a fost condamnat pe probe false. În dispreț profund față de adevăr, față de drepturile și libertățile civile, Monica Macovei (cu satisfacție) afirma că instanța a admis probele și a condamnat și „punctum”. Da, dar inspecția judiciară a CSM care a fost investită să examineze probele procurorilor a constat, post factum, că procurorii au falsificat principala probă a dosarului, cea cu înregistrarea ambientală, cea care a permis instanței să „constate” că „se știe” că infractorii disimulează probele ! Este mai mult decât evident că acest dosar nu este singurul construit astfel. Afirm, eu ca cetățean, că am mari îndoieli asupra unor dosare ce îl privesc pe Adrian Năstase sau Gigi Becali, plus oamenii care au fost condamnați în cazurile lor (pierderi colaterale !).

Monica Macovei a tot ținut-o langa-balanga cu necesitatea interceptărilor. Prin telefon a fost prezent și Predoiu, fostul ministru ce a coordonat acțiunea de realizare a codurilor, motiv pentru care a fost păstrat din guvernarea Tăriceanu în guvernările Boc, cele fără număr.

Fără a nega necesitatea corecturilor pe coduri acolo unde practica judiciară va arăta sau se poate deduce de pe acuma că se va îngreuia munca practicienilor, Norica Nicolai a insistat pe unul din principiile pe care noile coduri le asigură: se pornește de la o faptă și caută autorul și nu de la un om și i se construiesc faptele penale.

Moda interceptărilor ajunsă pe înaltele culmi ale perfecțiunii „juridice” trebuie coborâtă acolo unde îi este locul. Ca mijloc cu ajutorul căruia să se susțină în instanță probatoriul, fără însă a fi singurul mijloc de probă. Interceptările nu trebuie să depășească nivelul garanțiilor că autorul este cel cunoscut și că fie a lucrat singur fie are complici.

Până la urmă, Monica Macovei a acceptat și punctul de vedere al unor practicieni, judecători și nu numai, că pe timpul urmăririi penale în rem procurorul va avea posibilitatea să ceară supravegherea tehnică pentru 1, 2, 3 persoane până va avea garanția, prin intermediul altor probe că o anume persoană este autorul faptei, persoană ce va deveni suspectul și, mai târziu, învinuitul.

Atunci, dacă ea a recunoscut că știe de procedură, de ce a mai făcut circ ? Simplu. Pentru că ea a dorit, cu disperare, să se revină la metoda criticată ferm de Norica Nicolai. Metodă la care Norica Nicolai a venit și cu un exemplu de la CEDO unde s-a constat că în Letonia (parcă) s-a procedat ca în România. S-a plecat de la o persoană și s-a construit un dosar penal pentru a fi condamnată. CEDO a considerat indamisibil faptul ca statul să provoace săvârșirea unei fapte penale de către o persoană ca apoi să aibă un motiv să o condamne !

Liderul europarlamentarilor PNL, Norica Nicolai, a fost deosebită aseară. Chiar dacă Monica Macovei avea un exces de limbariță pentru a acoperi discursul lui Nicolai nu a putut face față. Au fost două discursuri politice cu tema dreptul penal în care Monica Macovei a ieșit șifonată.

Noul Cod de procedură penal - elemente de noutate prezentate de Cristi Danileț

Chiar dacă unora nu place comportamentul politic al judecătorului Cristi Danileț trebuie să îi fie respectată competența profesională și capacitatea de a interpreta și aplica legea. De aceea am preluat de la „juridice.ro” acest material în care judecătorul de la CSM (rămas abuziv în funcție !) ne prezintă noutățile din NCPP. Și sunt noutăți !

Pe de altă parte, sunt și „vechituri” care nu își mai au rostul. Procurorii sunt tot subordonați șefilor ierarhici chiar dacă procurorul de caz este chemat personal în unele acte procedurale să fie în fața judecătorului de drepturi și libertăți. În fine, șefii de la o instanță superioară ai procurorului pot, cu de la sine putere, aprecia că dosarul cauzei trebuie luat de la procurorul de caz fie pentru exces de zel fie pentru zelul redus, fie pentru alte considerente care pot fi chiar obscure, la fantezia debordantă a procurorilor o motivare oarecare fiind floare la ureche. Că așa le permite legea și așa vor mușchii lor.

Dar nu despre procurori vreau eu acum să fac vorbire. Ci despre elementele de noutate ale procesului penal pe care judecătorul Cristi Danileț le prezintă.

„Noua legislație penală (IV): Noul Cod de procedură penală – elemente de noutate

Faze procesuale şi organe judiciare: Procesul penal va avea patru faze: urmărirea penală (care se desfăşoară cu privire la faptă imediat după sesizare, şi apoi cu privire la persoana), camera preliminară, judecata (în primă instanţă şi, eventual, în calea de atac a apelului) şi executarea a hotărârii judecătoreşti definitive.

Organele de urmărire penală sunt procurorul şi organele de cercetare penală (cele ale poliţiei judiciare şi cele speciale). În cursul urmăririi penale, drepturile omului sunt ocrotite în mod special: măsurile preventive, măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, percheziţia, folosirea tehnicilor speciale de supraveghere vor fi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care apoi devine incompatibil să soluţioneze cauza pe fond. Acest judecător, la cererea procurorului, procedează şi la audierea anticipată a martorului dacă există riscul să nu mai poată fi audiat ulterior în faza de judecată.

Legalitatea probelor administrate şi a trimiterii în judecată sunt verificate în termen de cel mult 60 zile de la sesizarea instanţei de către un judecător în cadrul activităţii de cameră preliminară, eliminându-se astfel posibilitatea ca mai târziu dosarul să fie returnat de instanţa de judecată la procuror.

Judecata revine completului de judecată alcătuit dintr-un judecător în primă instanţă (3 la ICCJ) şi doi judecători în apel (5 la ICCJ).

Competenţă: S-a restrâns categoria infracţiunilor pentru care procurorul era obligat să efectueze urmărire penală proprie.

Tribunalul nu va mai judeca căi de atac, ci de la Judecătorii şi Tribunale, hotărârile vor fi apelate doar la curtea de apel. Se desfiinţează Tribunalul Militar Teritorial şi parchetul aferent. Dacă urmărirea penală este efectuată de DNA, procurorul DNA trebuie să participe la soluţionarea oricărei plângeri, cereri, contestaţii.

După începerea cercetării judecătoreşti nu mai este posibilă declinarea de competenţă decât în favoarea unei instanţe superioare. Dacă un demnitar al statului este judecat de ICCJ, demisia lui din acea calitate nu va mai atrage schimbarea instanţei, dacă fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu sau deja s-a pronunţat prima hotărâre. Justiţia este lăsată aproape de cetăţean chiar şi în caz de strămutare: astfel, un dosar se poate muta de ICCJ de la o curte de apel doar la o alta învecinată, iar strămutarea de la o judecătorie sau un tribunal se dispune de curtea de apel doar la o instanţă din circumscripţia ei şi numai pentru suspiciuni care vizează imparţialitatea tuturor judecătorilor instanţei. Şi procurorul poate cere de acum recuzarea judecătorului şi strămutarea  judecării cauzelor, păstrând de asemenea dreptul de a cere desemnarea unei alte instanţe înainte de emiterea rechizitoriului.

Părţile şi subiecţii procesuali principali: Victima infracţiunii este introdusă în proces ca persoană vătămată, iar dacă nu vrea să participe, trebuie să declare expres acest lucru, caz în care va putea fi audiată ca martor; când pretinde repararea prejudiciului, persoana vătămată se numeşte parte civilă.

Persoana cercetată se va numi suspect, iar când se pune în mişcarea acţiunea penală împotriva lui va fi inculpat. Asigurătorul va fi parte responsabilă civilmente.

Măsuri preventive: Reţinerea poate fi dispusă de poliţist sau procuror pe 24 ore cu privire la suspect sau inculpat.

Controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune nu mai sunt acum măsuri subsecvente arestării preventive, ci alternative la arestare; ele se dispun în fiecare fază procesuală de cel care exercită funcţia respectivă; cauţiunea este de minim 1.000 lei.

Apare o nouă măsură preventivă: arestul la domiciliu, pe care o poate dispune doar un judecător pe 30 zile în cursul urmăririi penale, respectiv pe durată nedeterminată în cursul judecăţii.

Arestarea se poate dispune numai în patru situaţii (fugă, influenţare martori, presiuni victimă, altă infracţiune), iar pe motivul pericolului pentru ordinea publică o persoană poate fi arestată numai în cazul suspectării de comitere a unor infracţiuni foarte grave enumerate expres de lege. Măsura se ia pentru 30 zile cu posibilitatea prelungirii, fără a depăşi 180 zile în cursul urmăririi penale, respectiv jumătatea maximului special (dar fără a depăşi 5 ani) în faza de primă instanţă.

Cu excepţia reţinerii care se poate dispune daca sunt indicii temeinice sau probe care să fundamenteze o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea faptei, pentru celelalte măsuri sunt necesare neapărat probe. Împotriva reţinerii se poate face plângere la procuror, iar împotriva celorlalte măsuri numai contestaţie la judecător.

Forme restrânse ale procesului: Va fi posibilă desfăşurarea unui proces în formă abreviată: în faza de urmărire penală, pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani închisoare, între procuror şi inculpat se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei dacă inculpatul recunoaşte fapta, acceptă încadrarea juridică, şi e de acord cu cuantumul pedepsei şi modul de executare propuse de procuror; acordul va fi avizat de procurorul ierarhic superior şi va fi încuviinţat de instanţa de judecată.

E posibil ca procesul să se desfăşoare în formă simplificată: în faţa instanţei, pentru orice infracţiune în afară de cele sancţionate cu detenţiune pe viaţă, inculpatul poate recunoaşte învinuirea şi judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, caz în care se vor reduce cu o treime limitele de pedeapsă legale.

Nesancţionarea inculpatului: Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani, procurorul poate decide în anumite condiţii să renunţe la urmărirea penală dacă nu există interes public (principiul oportunităţii urmăririi penale), dispunând ca inculpatul să îndeplinească anumite obligaţii.

Dacă dosarul ajunge totuşi în faţa instanţei, aceasta poate decide renunţarea la aplicarea pedepsei aplicând un avertisment dacă pedeapsa legală este până în 5 ani. Pentru infracţiuni sancţionabile de lege până în 7 ani şi dacă pedeapsa stabilită este amenda sau închisoare de cel mult 2 ani, judecătorul poate constata vinovăţia inculpatului şi acorda un termen de doi ani în care el să îndeplinească anumite obligaţii, iar la finalul perioadei va decide dacă va mai aplica pedeapsa – amânarea aplicării pedepsei.

Apărarea are noi drepturi şi obligaţii faţă de acum: avocatul are dreptul să participe la audierea oricărei persoane în cursul procesului şi are acces la dosar oricând, limitarea acestui drept fiind foarte strictă; ca urmare, nici nu mai este obligatorie prezentarea materialului de urmărire penală.

Când avocatul ales nu se prezintă şi este înlocuit de unul din oficiu, acestuia i se dă un termen pentru a pregăti apărarea, care în faza de judecată este de minim 3 zile. Dacă persoana ascultată de organul judiciar este obosită sau bolnavă şi îi este afectată astfel capacitatea fizică sau psihică, se întrerupe audierea. Atunci când inculpatul este trimis în judecată, lui i se va comunica rechizitoriul. Părţilor li se comunică sub semnătură drepturile şi obligaţiile procesuale. Orice audiere în această fază procesuală este, de regulă, înregistrată audio sau chiar audiovideo, în declaraţia luată se consemnează cine a pus întrebarea şi se semnează declaraţia de avocaţii tuturor părţilor, prezenţi.

Medierea: Dreptul la un mediator se comunică părţilor şi subiecţilor procesuali principali înainte de audiere. Există în continuare posibilitatea ca victima şi infractorul să încheie înţelegeri cu privire la pretenţiile civile, fie direct între ele (tranzacţie), fie prin intermediul unui terţ (mediere civilă în procesul penală) – în latura civilă a procesului aceasta va duce la soluţionarea acţiunii civile potrivit voinţei părţilor, iar în latura penală a procesului va constitui un element ca judecătorul să dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ori să reţină circumstanţe atenuante având ca efect reducerea pedepsei cu o treime şi chiar să dispună liberarea condiţionată a celui închis în penitenciar înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Noul cod permite şi medierea penală, iar din acest punct de vedere vor exista două categorii de infracţiuni. O primă categorie este cea pentru care încheierea unui acord de mediere între infractor şi victimă va împiedica începerea sau desfăşurarea procesului penal (infracţiunile urmăribile la plângerea prealabilă şi cele urmăribile din oficiu dar pentru care este posibilă împăcarea). O a doua categorie este cea pentru care acordul de mediere poate constitui un element ca procurorul să renunţe la urmărirea penală şi să acorde infractorului un termen de 9 luni în care să îndeplinească obligaţiile asumate prin acord.

Sesizarea organului judiciar: Apar modificări la plângerea prealabilă: de la termenul de 2 luni de la data cunoaşterii făptuitorului se trece la termenul de 3 luni de la data cunoaşterii comiterii faptei.

Celeritate: Sunt prevederi care va duce la urgentarea soluţionării unui dosar: Când dosarul ajunge în faţa completului de judecată după ce a trecut de camera preliminară, cauza nu mai poate fi restituită la procuror. Orice schimbare de domiciliu a părţii se comunică în 3 zile, altfel citarea ei la domiciliul iniţial rămâne valabilă. Dacă inculpatul este arestat, termenele de judecată se dau la interval de maxim 7 zile. Inculpatul arestat poate solicita să fie judecat în lipsă. Se poate acorda doar un singur termen pentru angajarea apărătorului. În faza de judecată se vor readministra probele din faza de urmărire penală numai dacă acestea sunt contestate. Dacă urmărirea penală sau judecata în primă instanţă durează mai mult de un an, respectiv în apel durează mai mult de 6 luni, se poate face contestaţie cu privire la durată la judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv la instanţa ierarhic superioară.

Minorii: Dacă victima este o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acordarea asistenţei juridice este obligatorie. Pentru minorul păgubit, procurorul este cel care poate exercita acţiunea civilă dacă nu o face reprezentantul legal.

Dacă suspectul/inculpatul este minor, în proces se citează Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a minorului (în faza de urmărire penală), respectiv Serviciul de probaţiune (în faza de judecată) şi e obligatorie efectuarea unui referat de evaluare de către acest serviciu. Reţinerea şi arestarea pot fi dispune numai excepţional. Minorii pot fi condamnaţi doar la măsuri educative neprivative sau privative de libertate. 

Soluţionare: Procurorul poate dispune netrimiterea în judecată prin clasare (când sunt impedimente legale la declanşarea sau desfăşurarea urmăririi penale) sau renunţare la urmărirea penală (când nu există interes public) – aceste soluţii pot fi atacate cu plângere la judecătorul de cameră preliminară. Trimiterea în judecată se dispune prin rechizitoriu, şi numai ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţă care se emite obligatoriu când există probe de vinovăţie a inculpatului.

În faţa instanţei de judecată sarcina probei revine în principal acuzării, iar inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Probele nelegal obţinute sunt excluse din proces. Instanţa poate dispune achitarea sau încetarea procesului penal, respectiv condamnarea (numai când îşi formează convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă), amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei.

Atunci când stabileşte anumite obligaţii în sarcina sa, procurorul, respectiv instanţa de judecată pot stabili prestarea unei munci în folosul comunităţii numai cu acordul inculpatului/condamnatului (ca obligaţie în caz de renunţare la urmărire penală, de amânare a executării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei, respectiv în caz de înlocuire a amenzii penale neplătite din motive neimputabile). Atunci când amenda penală nu se plăteşte cu rea-credinţă, sancţiunea este înlocuirea ei în închisoarea.

Căi de atac: Dispare calea de atac a recursului, astfel că sentinţele pronunţate în primă instanţă vor putea fi atacate doar cu apel, care este devolutiv în întregime. Hotărârea astfel pronunţată este definitivă şi se pune în executare. Numai pentru 5 motive care vizează doar legalitatea poate fi exercitată calea extraordinară de atac numită recurs în casaţie, care se soluţionează de ICCJ. Mai sunt căi extraordinare contestaţia în anulare (pentru vicii de procedură, nelegală constituire sau compunere a completului, lipsa asistenţei juridice) şi revizuirea  (pentru aspecte noi, ivite ulterior pronunţării hotărârii definitive, inclusiv declararea ca neconstituţională a textului de lege pe care s-a întemeiat hotărârea definitivă sau statul român a fost condamnat la CEDO), care se depune numai la instanţă. Un proces poate fi redeschis numai la cererea persoanei condamnare în lipsă, dacă nu a ştiut de proces.

Practică unitară: Ca şi până acum, pentru soluţii definitive diferite în ce priveşte dezlegarea unor probleme de drept, ICCJ poate fi sesizată să pronunţe o decizie în interesul legii. Noul cod prevede că pentru procesele pe rol, instanţa de control judiciar unde se află cauza poate sesiza de asemenea ICCJ pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă cu privire la chestiunea în drept ce comportă discuţii.

Executarea: Executarea pedepsei închisorii poate fi amânată sau întreruptă numai pentru două motive: boală gravă care nu poate fi tratată nici în sistemul penitenciar, nici sub pază permanentă în sistemul civil şi dacă lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică; starea de graviditate sau copil mai mic de un an. S-a eliminat cazul privind considerentele familiale sau de la locul de muncă.

Cristi DANILEȚ
Judecător, Membru CSM”