vineri, 31 iulie 2009

Revista blogurilor.

Am inceput de dimineata documentarea. Ce mai spun unii, ce mai spun altii. Pana la urma am ajuns la cateva probleme de actualitate. Stringenta.

Pe Auftakt, @Lilick posteaza, comentariul excelent "N-am avut noroc sau suntem mult prea pretentiosi". Merita citit. Te pune pe ganduri. Eu, ca persoana, unde ma plasez ? Cine sunt eu fata de politicienii care au ajuns in functie de demnitate publica ? Intrebari la care va trebui sa raspundem, totusi, chiar daca, uneori, comoditatea ne este mai la indemana.

Bogdan Dima, pe blogul sau ne intinde o mana prieteneasca prin postarea "Jocul lui Basescu". Opereaza chirurgical, "oprescian". Ajuta, daca vrei sa intelegi.

Catalin Tolontan ne da mai multe. Mazare a cumparat stiri cu banii Primariei Constanta. Fapta nu difera de cea a lui Ridzi si nici de cea a lui Udrea (care urmeaza a fi analizata de noua comisie de ancheta). Ilegalitati cu carul. Sa vedem insa legea aplicabila. La Constanta avem si un prefect care, probabil, isi face somnul de frumusete cand este vorba despre Mazare si afacerile lui. Iar PSD tace. Tocmai PSD care a fost foarte activ in Comisia Ridzi.

In postarea "Plesu si Mungiu", Tolo ne trimite la articolul Alinei Mungiu din Romania Libera "De ce trebuie sa plece Udrea". Foarte interesant, indiferent de ce parte a baricadei esti. Forumistii portocalii au reactiile "de rigoare". Astia sunt, asta fac.

Dragos Sorin Nicula pe [D][S][N], blogul sau, pune o paridie dupa Scrisoarea a III-a. Merita citita.

Anne-Marie Blajan pe blogul sau Menaru, pune o postare cu pilde administrative "Abuzul de privilegii". "Cobaii" sunt nemtii. Asa este la ei, altfel este la noi. Iar la noi ... mama-mama avem ce observa. De la Presedintele care si-a dublat-triplat fondurile pentru acest an in vederea plimbarilor electorale pe banii nostri la Boc si "trupa" de la Cluj care deconteaza, din banii nostri, "drumurile toate", la Udrea care pe banii nostri "se da mai tare ca Guvernu" etc.

Si, pentru a fi in ton cu Menaru, Adriana Dutulescu pune pe blogul ei bombita "EBA cara pitipoancele la Bruxelles pe banii europarlamentarilor PD-L". Oare numai ai lor ?

Inchei cu sondajul CCBS, la comanda lui Nati Meir, pus de Turambar pe blogul lui. O sa preiau si eu niste diagrame mai tarziu, dupa ce obosesc citind ce fac altii si imi mai sting focul neimplinirilor.

Cine are dreptate ? Spiru Haret sau Andronescu ?

Pe blogul Alinei Gorghiu am citit Memoriul depus de Spiru Haret la Comisia impotriva Abuzurilor.

Am luat la pas drumul informarii. In cap imi "rasuna" acuzele unor si altora. Unii vorbesc, altii tipa, sunt si unii care urla. Este evident ca sunt in fata unei campanii deschise de un grup de interese impotriva altui grup de interese. Simt ca invatamantul romanesc ca atare nu prea are treaba cu ce se intampla in cauza. Ca jurist caut sa ma limitez la prevederile legale, altfel o iau razna ca multi vorbitori de vorbe "patriotice". Iar prevederile legale spun altceva decat spune Androneasca sau tot felul de bagatori in seama.

Hai sa vedem ce spune legea.

Legea nr. 443/2002 privind infiintarea Universitatii Spiru Haret spune, la art. 2 si 3 urmatoarele:

"Art. 2. - Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti se înfiinţează cu următoarele facultăţi şi specializări acreditate:


a) Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, specializarea limba şi literatura străină A (engleză, franceză) - limba şi literatura străină B (franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină), cu predare în limba română;
b) Facultatea de Drept, specializarea drept, cu predare în limba română;
c) Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea educaţie fizică şi sport, cu predare în limba română;
d) Facultatea de Management Financiar-Contabil, specializarea contabilitate şi informatică de gestiune, cu predare în limba română.
Art. 3. - După intrarea în vigoare a prezentei legi în structura Universităţii "Spiru Haret" din Bucureşti vor intra şi facultăţile, colegiile şi specializările, altele decât cele menţionate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii".
Legea nr. 84/1995, legea invatamantului, cu completarile si modificarile ulterioare prevede:

"Art. 60
(1) Activitatea didactica se poate organiza in urmatoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de institutiile de invatamant superior care au cursuri de zi.

(2) Durata studiilor in invatamantul universitar seral si in cel cu frecventa redusa este mai mare cu un an decat cea prevazuta pentru invatamantul de zi. Durata studiilor in invatamantul universitar la distanta se reglementeaza prin Hotarare a Guvernului.

(3) Diplomele si certificatele de studii eliberate de institutiile de invatamant superior, in conditiile legii, pentru aceeasi specializare sunt echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita".

La aceste prevederi se adauga Legea nr. 288 din 2004 privind organizarea studiilor universitare - de licenta, de masterat, de doctorat. La art. 2 din lege se prevede ca ciclurile de studii prevazute de lege se organizeaza de catre Universitate, care are competenta deplina in materie, cu aprobarea ministerului. Legea nu spune, expres, cand se da aprobarea insa se deduce ca aceasta este ulterioara deciziei universitatii ! Mi se pare logic.

Totusi, de aici pleaca o parte a necazului. Prin HG 749/2009, este omisa univeristatea de la aprobarea structurii ciclurilor universitare pentru anul de invatamant 2009-2010. Manaria administrativa este evidenta atunci cand ministerul "motiveaza" prin aceea ca USH a cerut in instanta eliminarea structurii sale din hotararile de Guvern ! Manarie de functionar furios ca a fost dovedit in intanta pentru magarie, mai pe romaneste spus "abuz in serviciu". Cineva de pe la minister, in mod sigur nu ministrul temporar ci unul din functionarii cu vechime obisnuit cu "tainul" nu a mai primit si "si-a aratat muschii". Cunosc si tipul de troglodit si metoda. Este una curenta in Romania.

Ce spune sentinta C.A. Bucuresti nr. 3326/2008 care a dat frisoane ministerului si curaj USH:
"In ceea ce priveste structura Universitatii Spiru Haret, Curtea retine ca in aplicarea aceluiasi principiu al autonomiei universitare prevazut de dispozitiile art. 92 alin. 2 si alin. 3 din Legea 84/ 1995, si avand in vedere dispozitiile Cartei Universitatii Spiru Haret, reclamanta are dreptul exclusiv de a stabili aceasta structura, cu respectarea actelor normative in vigoare".
Ei bine, asa mai venim de acasa.

Ne apropiem de realitatea cotidiana. Un grup de interese din cadul ministerului, cu largi ramificatii in mediul universitar, a gasit in Abramburica omul "providential" prin care sa provoace un scandal cu USH pentru a obtine un oarece profit. Din ce ? Doar cunoasterea increngaturilor si imbarligaturilor din domeniul invatamantului ne poate arata care este, de fapt, realitatea. In orice caz sunt multi bani la mijloc si, cum este bine sa respectam concluziile altor observatii asupra vietii in general, putem concluziona ca suntem in fata unui grup organizat cu acces la media care face presiuni asupra unui competitor ce a luat-o inainte prin management performan si initiativa.

Eu aseman cazul USH cu cel in care Paszkany la Cluj, cu sprijinul PD-L, al Primariei si primarului Boc, si al Gazetei de Cluj au declansat campaniile de presa si presiunile administrative impotriva concurentilor lui Paszkany. La o scara mai mare asta este situatia in cauza USH.

Androneasca s-a pretat la o mare magarie. Victimele sunt studentii, de buna credinta. Aberatiile din presa si ale vorbitorilor de vorbe, cu reputatii de intelectuali sau nu, sunt jignitoare pentru o societate care a ales sa traiasca dupa legile libertatii. Intentiile ministerului abramburelii sunt comunistoide. Functionarii ministeriali s-au vazut cu decizia in mana si au hotarat ca totul trebuie sa li se supuna. Comunism feroce la ministerul educatiei. Asta promoveaza Abramburica si sustinatorii ei.

Se bate toba pe calitatea invatamantului. Hai sa fim seriosi. Calitatea invatamantului va creste doar daca studentul stie si este constient ca are nevoie de cunostinte temeinice. Asta inseamna ca cei care trebuie sa ceara calitate de la absolvent trebuie sa fie angajatorii. Daca angajatorii se multumesc cu diplomele depuse la dosar, nu vom avea calitate in invatamant nici la pastele cailor. Legile muncii sunt atat de proaste incat fara modificarea lor substantiala nu vom ajunge prea curand la calitate. Angajatorii trebuie lasati sa demita pe cei care au prezentat un geamantan de diplome la angajare dar nu fac dovada cunostintelor ce se presupun. Azi, prin grija guvernantilor de orice culoare, suntem in plina vorba mai veche, pe care o prelucrez pentru aceasta situatie: "Dormi baiete, dormi in pace, statul diplomat te face".


Scandalul USH este o manarie ordinara in care invidia, ura si prostia si-au dat mana. Iar prin Andronescu este implicat Statul Roman ! Ne intoarcem la comunism. Clar.

joi, 30 iulie 2009

Basescu cu o margareta'n mana ... candidez, nu candidez ...

Presa, blogurile dau, toate, stirea. La RRA azi, in zi cu soare, Basescu ar fi declarat "Da, am în analiză şi această posibilitate, sau în mod deosebit această posibilitate". Bine, a revenit apoi spunand ca inca nu s-a hotarat, ca urmeaza sa ... bla, bla, bla cu situatia economica, criza etc. Inca mai are de rupt petale din biata margareta. Intre timp, "vizionarii" portocalii scruteaza cerul cuprins de vipie poate-poate va zbura deasupra Bucurestiului un vultur maiestuos aducator de vesti bune. In "vagaunile" lor de intelectuali cu mertan si abonament la Humanitas, GDS, SAR si alte cuibusoare de nebunii intelectuale, neptunistii pun de o mare tradare nationala. Daca va sa fie, vor trebui sa se reorienteze catre alta "tinta" careia sa ii aduca prinosul intelectual traditional.

S-au rupt zagazurile si barfele curg, zglobii, spumoase si infricosatoare totodata peste lumea obosita de atata asteptare. Se hotaraste, nu se hotaraste ... La fel ca simpaticul doctor Sorin Oprescu. Ma mai gandesc. Nu, ca nu dau turcii.

Eu, in nestiinta mea, cred ca Basescu se joaca cu Oprescu. Unul dintre sondajele ca stau sa erupa pe piata ne arata, intr-un tabel, cam de unde ia fiecare dintre competitori voturile. Il pun aici, luandu-l de la Turambar.

Luate si analizate, cifrele de mai sus spun cate ceva. Turambar si ai lui sau cei care au meseria de sociolog in sange pot face interpretari profesioniste. Noi, prostimea, facem ce interpretare vrem si dam cu votul cum consideram noi ca este bine.

Daca la urmatoarele evaluari va creste Oprescu, Basescu este posibil sa nu se mai bage la joaca. Are microb la Oprescu de cand cu Blaga la Bucuresti. Ii este teama de bascalia doctorului.

Pana una alta eu unul nu il cred. Tipul joaca teatru. A mai lansat si "necesitatea" de a da afara 20% din functionarii publici pentru a reduce cheltuielile guvernamentale. Va vedea ce efecte apar. Inca mai este timp, spune probabil Lazaroiu, ca efectele negative ale masurilor "de dreapta" sa isi reduca influenta electorala si, hopa, iata salvatorul patriei. Ramane sa vedem cat de prosti sunt romanii.

Ce spune Basescu ? A sprijinit comunismul ! El ?

M-am uitam la Realitatea Tv si apoi la Antena 3. Se pare ca Basescu ar fi declarat la radio ca a sprijinit pe Voronin, cu patru ani in urma, sa ajunga Presedintele Moldovei !

Din discutiile din platou, Basescu a actionat in concordanta cu altii, unii de peste mari si tari.

Rezultatul ?! O catastrofa sociala. O tara acaparata de mafia economica a familiei Voronin. O tara re-aruncata in mocirla comunismului. Patriotul Basescu, din interes politic, a permis comunismului/bolsevismului moldovenesc sa reinvie. A reaparut gulagul peste Prut. Iar mortii din aprilie pot fi imputati nu doar lui Voronin si ai lui ci si celor care l-au sprijinit atunci, cu 4 ani in urma, sa puna mana pe puterea din Moldova. Culmea, partidele liberale existau si atunci. Basescu a sprijinit direct pe Voronin si pe Rosca, nu a avut el treaba cu partidele liberale, democratice. Probabil ca nici nu s-a chinuit sa lamureasca pe altii care este realitatea. El, Iuscenko, Bush si altii.

Iar Basescu si-a facut campanie in tara, ajutat copios de "intelectualitatea" basesciana, pentru "marea realizare" politica a condamnarii comunismului. I-a intors pe moldoveni in lagarul comunist iar el aici s-a dat mare anticomunist !

Comunist la comunist trage.

Un imens regret.

Mihai Malaimare si-a inchis blogul pe motiv de ... decenta. Daca stau sa ma gandesc mai bine, Mihai a procedat asa cum este El. Actul facut il confirma. Este actul unui om de cultura. In lupta dintre omul politic si omul de cultura a invins ultimul. De ce sa ne mire ? Regret faptul ca nu mai am posibilitatea sa ii citesc postarile, atat de savuros scrise.

Simt un imens regret. Dar daca el a considerat ca asa este normal, asa sa fie. Nu mai este pe blog, voi merge la Teatrul Masca si sper sa il mai citesc in scurtele si rarele comentarii de pe celelalte bloguri.

Arpad Paszkany trimis in judecata.

Stire Mediafax, azi, 30 iulie 2009. Treaba serioasa. Pe langa cele pomenite in stire sa ne amintim si faptul ca Paszkany este si unul dintre marii sustinatori ai PD-L Cluj, in speta ai lui Boc iar alaturi de manariile lui Paszkany se gaseste Buda, Presedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor, potrivit unor informatii de presa.

Presa care a tratat subiectul si increngaturile PD-L cu Paszkany, a scos in evidenta manariile dar, ei bine, totul a fost, pana acum, ascuns sub pres. Ma intreb. De ce abia acum a inceput DIICOT finalizarea dosarului ?

Foto: Mediafax

Sfidarea Parlamentului ?

Iosif Buble arunca pe blogul sau, pesurse.ro, o stire soc. Corect spus soc. Este vorba despre posibila actiune de sfidare a Parlamentului ca "organ reprezentativ suprem al poporului roman", in forma Comisiei de ancheta stabilita potrivit Constitutiei si regulamentului Camerei Deputatilor.

Se pare ca Elena Udrea intentioneaza sa nu se prezinte in fata Comisiei !

De unde, de neunde, Ioska publica declaratiile aiuritoare ale blondei cu palarie cotrocenista:

"Dacă eu nu vin la comisie, nu veţi veni nici voi şi dacă nu veniţi voi ştirea nu există." si

"Nu voi veni şi atunci să văd ce pot să îmi facă? Eu joc cu dimisia pe masă. Am războaie mult mai mari ca ăsta... aşa că nu mă împiedic eu de o comisie care e politică".
In primul rand PD-L ca partid care asigura si conducerea administrativa a tarii in aceasta perioada a comis un act neconstitutional prin refuzul de a desemna unul sau mai multi membri in Comisia de ancheta. Actul PD-L si al Grupului minoritatilor nationale care nu au desemnat reprezentanti in Comisie reprezinta o sfidare a poporului care si-a dat votul pentru constituirea Parlamentului dar si celor care nu au votat.

Parlamentul este singurul nostru reprezentant in organizarea puterilor in Romania. De aceea in Constitutie se prevede ca toate celelalte organizatii publice, de la Presedintie la Guvern si oricare alta autoritate publica, sunt obligate sa prezinte Parlamentului la cererea acestuia, explicatiile necesare pentru clarificarea oricarei situatii. Astfel, art. 111 - Informarea Parlamentului prevede ca "(1) Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, in cadrul controlului parlamentar al activitatii lor, sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora". Raportat la acest articol din Constitutie, in art. 76 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor se prevede ca
"Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă parlamentară".

La toate acestea se adauga un pasaj din juramantul depus la investitie: "Jur ... sa respect Constitutia si legile tarii". Ei bine, eu, ca cetatean, observ ca PD-L si membrul PD-L Elena Udrea au inceput sa foloseasca Constitutia si legile tarii in loc de hartie igienica.

Stirea lui Buble mi se pare plauzibila. Pe sticla, membrii PD-L care au evoluat, asta au lasat sa se inteleaga. Ei acuza ca este o comisie politica. Nici nu poate fi altfel, dar implineste si rolul unei comisii cetatenesti pentru ca noi, cetatenii, suntem reprezentati de politicienii desemnati sa faca parte din acea comisie. Daca este sa mergem in profunzimea situatiei, PD-L si membrii sai luati unul cate unul se considera superiori cetatenilor si refuza, odata ajunsi in functii de demnitate publica sa se supuna controlului cetatenesc asupra activitatii lor. De aici se poate intelege si dezmatul actelor administrative adoptate in dispretul profund fata de cetatenii Romaniei.

miercuri, 29 iulie 2009

Tolo cu regrete ?!

Catalin Tolontan in "Gandul" din 29 iulie 2009, in interviul luat de Dan Carbunaru.


"- Cum apreciaţi intervenţia publică, în ansamblul ei, a Preşedintelui Traian Băsescu, în cazul Ridzi?

- Am votat PD-L şi Traian Băsescu. De fiecare dată.

Când văd azi că oameni ai lor ameninţă presa cu dezvăluiri personale, în timp ce jurnaliştii au venit cu acte publice care probează frauda de bani publici, încerc să rămân lucid şi, în privinţa preşedintelui, să disting între lucrurile bune şi cele rele pe care le face şi le spune.

Nu mi-e ruşine să admit că mă simt confuz.

Dacă nu realizează riscurile pe care presa şi le ia când dezvăluie aşa ceva, dacă tolerează reinstaurarea metodei Năstase în raport cu libertatea de informare, înseamnă că preşedintele e parte a sistemului.

Ca să-mi caut o vecinătate ilustră, dar să folosesc propriul termen, mă simt cum a declarat Andrei Pleşu că se simte în interviul din Gândul: năuc".
Din pacate nu este singurul. A tras tare, ca disperatul, pentru PD-L si Traian (Tepelus) Basescu. Maine, dupa ce Udrea (altii ca ea din PD-L), va lua la rand ziaristii care scriu despre "afacerile" basesciene la guvernare si ii va ameninta cu "prelucrarea informativa" vom avea o categorie din ce in ce mai mare de confuzati basescieni. Dar poate ca este si momentul in care oamenilor le vine "mintea cea de pe urma" !

UE se largeste. Alte valori. Noi balacarim.

Islanda si-a manifestat dorinta de a intra in UE si de a adopta euro ca moneda de siguranta, dupa dezastrul crizei financiare. Comisia lucreaza la o evaluare a Islandei. Probabil ca perioada va fi scurta. Islanda este membra a SEE si a Spatiului Schengen. Negocierile vor dura intre unu si doi ani. La islandezi va fi o problema "pescuitul". Reglementarile UE in domeniul pescuitului au ca prioritate protectia speciilor si limitarea cantitatilor functie de capacitatea zonei de a suporta exploatarea industriala. Islanda are alte pareri, ferme, si aici va fi cheia aderarii.

Turcia, Croatia si Macedonia sunt considerate, oficial, tari candidate. Alte cinci state din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia şi Kosovo) au statutul de ţari potenţial candidate.

Aceasta extindere ne permite sa concentram eforturile de securitate a frontierelor pe Marea Neagra, Ucraina si Moldova. Bulgaria, mai fericita, va concentra efortul doar la Marea Neagra. Noi si polonezii vom avea cele mai lungi frontiere externe din UE, in cea mai critica zona terestra. Cu spatiul ex-sovietic unde, se pare, mentalitatile au ramas aproape de "epoca URSS". Fie ca vorbim de moldoveni, fie ca vorbim de ucraineni. Mai tarziu ni se vor alatura turcii care vor avea cea mai periculoasa frontiera terestra a UE. La ei, la turci, UE va investi mult mai mult pentru securizarea frontierelor. Vor fi bani investiti in mod util, intreaga uniune beneficiind de efortul granicerilor si al Garzii de Coasta turce de supraveghere si securizare a frontierelor. Statele care vor avea frontierele in regim "intern" vor fi marele beneficiare ale eforturilor statelor "de pe margini".

Intre timp noi avem alte preocupari. Ridzi-Pitzipoanca, Udrea-Pitziponcoaia, Berceanu-SuperPitziponcu, Videanu-SmecherPitziponcu, Sarbu 1+2, delapidari, infractiuni, comisii etc.

Si, sa nu uitam, avem cel mai slab, ca sa nu spun prost, Guvern de la '89 incoace. Daca cei care au guvernat pana la anul 2000 au avut mostenirea infioratoare a comunismului, de la 2000 incoace am avut guverne orientate catre aderarea la UE. Adica guverne orientate catre piata comuna a UE. Exceptie ? Guvernul tricefal Basescu-Boc-Geoana care "lucreaza" pentru a demonstra, parca, ca am aderat degeaba. Nemernicii astia vor sa demonstreze ca romanii sunt ca ei, adica lipsiti de civilizatie si civism.

marți, 28 iulie 2009

Elena Udrea "da pe goarna"



Ascultati si va cruciti. O ia fata asta de la Adam si Eva !

Daca asta nu este prelucrare informativa SRI, nu mai este nimic. PD-L are informatori buni. Ramane sa vedem daca informatiile astfel expuse de Elena ot Cotroceni au si valoare pentru cercetari penale in cauze.

Tariceanu vorbeste. Foarte bine chiar.

Am citit pe site comentariul de mai jos postat de Tariceanu. Scurt, la obiect, bine articulat. Adevarat. L-am luat si il pun aici. Sa fie cunoscut si sa fie valorificat.


"Deviza guvernului Boc: Trăim în România şi de aici scapă cine poate

Cred că oricărui prim ministru i-ar fi convenit ca, pe timp de criză, să moştenească o investiţie de milioane de euro, care va crea mii de locuri de muncă. Nu şi lui Emil Boc, care se plânge de greaua moştenire pe care ar fi lăsat-o guvernul liberal, pe care l-am condus. În realitate, singura ştire bună în plan economic din ultimele luni, este că pe 8 septembrie prima maşină Ford va fi produsă la Craiova. Cu alte cuvinte, singurul rezultat economic pozitiv din ultimele luni se datorează eforturilor guvernului liberal, şi nu măsurilor anti-criză luate doar pe hârtie de guvernul Boc.

Tocmai m-am întors de la sesiunea extraordinară a Parlamentului, unde am văzut, împreună cu toţi românii, un circ de prost gust. Monica Iacob Ridzi şi Elena Udrea, adevărate Ioana d’Arc ale modernităţii, au jurat că banii aruncaţi pe publicitate electorală mascată fac parte, de fapt, din vastul program anti-criză al guvernului Boc. Şi au cerut să fie duse în faţa judecătorilor pentru a îşi dovedi nevinovăţia.

Între timp, Parlamentul s-a transformat dintr-un for de dezbateri, într-un loc în care sunt tranşate răzbunări politice. Denunţul de factură comunistă al celor de la PD-L împotriva mea este răzbunarea pentru cei 2 ani de zile în care au trebuit să stea în băncile opoziţiei. Nu-i nimic, văd că recuperează acum prin sute de mii de euro care ajung în buzunarul patronilor unor firme de apartament.

Spectacolul ultimelor luni – cu exerciţiile de imagine ale lui Emil Boc şi miniştrilor cabinetului său, cu măsuri anti-criză doar pe hârtie, cu un război între PDL şi PSD care îşi anulează reciproc iniţiativele – arată că în România nimeni din zona puterii nu luptă împotriva crizei economice.

România este lăsată de izbelişte şi sectorul bugetar supravieţuieşte doar prin milioanele de euro împrumutate zilnic de guvern. Singurul care mai respiră este sectorul privat, dar guvernul se străduieşte să îl sugrume şi pe acesta, prin impozite cum ar fi forfetarul.

România mai supravieţuieşte din inerţie, prin rezultatele măsurilor din perioada guvernării liberale, cum este investiţia Ford. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Nu spun că noi, liberalii, nu am făcut greşeli la guvernare. Ba da, am făcut greşeli. Dar am avut forţa să conducem România după o strategie economică, care s-a bazat pe încurajarea iniţiativei private, pe reducerea taxelor şi impozitelor, pe măsuri menite să atragă investiţiile străine. Rezultatele s-au văzut şi continuă să se vadă şi astăzi.

Emil Boc şi guvernul său nu au însă nici o strategie, ci doar un debit verbal de nestăvilit, prin care cred că pot păcăli criza. Nu este aşa, iar efectele încep să se vadă. Şi nu mă refer doar la statistici, ci la viaţa oamenilor. Vorbesc în fiecare zi cu români. Din ce în ce mai mulţi îmi spun despre cum şi-au pierdut slujba prieteni de ai lor sau chiar ei. Şi sunt slujbe bune, în care statul a investit zeci, sute de milioane de euro. Mergeţi într-un parc industrial, unde până acum câteva luni erau firme de IT şi vedeţi în câte spaţii se mai lucrează. Eu am fost şi vă spun că lucrurile nu arată bine, deloc.

Dacă continuăm în ritmul acesta va trebui să schimbăm celebra de acum propoziţie: „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”, cu „Trăim în România şi de aici scapă cine poate”.
Spune adevarul ? Eu spun ca da. Voi ?

Referatul procurorului DNA

Cercetarea DNA in cazul Ridzi a fost complexa. La Alina Gorghiu pe blog am gasit Referatul DNA care ne convinge ca la MTS s-a comis o furaciune insa, pe de alta parte, ne arata si existenta unui mecanism pus in aplicare de pedelistii tinerii adusi de Ridzi in minister. Bine, firmele alea care au luat banul, cu mult peste prestatie, aveau si ele, probabil, niste "obligatii".

Eu pun doar paginile care stabilesc invinuitii. Pentru Ridzi a fost nevoie ca cererea de incepere a urmaririi penale sa fie formulata de Camera Deputatilor.


luni, 27 iulie 2009

Deputatii au decis.

Ridzi a fost "detasata" la DNA pentru a sprijini procurorii in ancheta. Face si ea o fapta buna.





Elena Udrea va aburi o comisie de ancheta cu diferenta dintre oportunitate si necesitate. Deja i-a acuzat pe parlamentari ca s-a refacut "coalitia celor 322", din repertoriul lui Zeus Cotrocenensis Basescianus.

Printre altii, in comisia ce s-a nascut, se pare ca va pune intrebari si Adriana Saftoiu. O fi bine, o fi rau. Vom afla.

Oricum, se pare ca "cascavalizarea" Romaniei se apropie de sfarsit. Pana pica Guvernul Boc este posibil sa se ia o pauza.

Barfa politica spune ca se pregateste Berceanu. Ziarul Financiar are o ancheta in derulare.

Boc plange pe umerii PSD varianta scurta a prieteniei intre partide. Mai ieri-alaltaieri ii ameninta. Se schimba lumea ?

Cititi la Tolontan. Noutati. Tot Ridzi.


Dupa ce Ridzi a aparut la Tv zilele trecute cu un nou val de minciuni si aroganta, Tolontan vine si ne ajuta sa aflam adevarul, atat cat se poate acum.

Te crucesti, nu alta !

Soc !!!

Citesc pe blogul lui @lilick - Auftakt, informatia ca Berceanu este intr-o mare manarie cu banii statului. Ma duc unde ma trimite ea. La Saptamana Financiara. Soc ! Sorin Manea, in "anchete", devoaleaza afacerile lui Berceanu cu banii statului. Iar in final, promite ca urmeaza o noua parte despre acelasi subiect. Legal-legal insa complet imoral. Mai ales daca ne gandim ca el este ministru iar firma lui isi trage seva din contractele ministerului sau a subordonatilor acestuia cu firmele care au nevoie, ca sa vezi, tocmai de produsele firmei lui Berceanu. Cand spuneam ca PD-L este Partidul De Lotri !

Un sondaj pentru Sorin Oprescu.

Proiectat, dorit si anuntat de catre cei care il vor jos pe Basescu, insa nu ii vor pe Geoana, Crin, Duda, Hunor si, ferita Domnul, Vadim sau Becali, a aparut sondajul Avangarde. Facut in Bucuresti printre bucuresteni cu intentia de a contamina tara, chiar si acolo unde numele lui Sorin Oprescu nu face nici cat o ceapa degerata. Cu mai multa campanie media si cu profesionalism, maine-poimaine parca vezi ca Sorin devine, la randu'i Mesia. Cel asteptat de toata suflarea de bine.

Adevarul este ca Sorin Oprescu este tot un fel de Basescu. Totusi, intre ei sunt mari diferente. Educatia este de partea lui Oprescu, inclusiv cei 7 ani de acasa, cultura la fel, experienta manageriala este peste cea a lui Basescu la conducerea unui vapor, basca faptul ca nivelul de pregatire nu suporta comparatie. Basescu devine mic, mic de tot in fata lui Oprescu. Trebuie sa recunoastem ca Basescu fara PD(-L) nu mai face multe parale. Oprescu a aratat ca singur este si poate fi o personalitate care impune.

Gandind in viitor, un Oprescu la Cotroceni este mai benefic pentru intreaga clasa politica si pentru orice guvernare. Cu un amanunt. Unul mic de tot cat "cuiul lui Pepelea". Presedintele Oprescu, de va sa fie, nu va mai avea initiative. Nu va mai putea impune, cum face Basescu, ideile de sub chelie. Nu va mai putea pentru ca sprijinul lui politic va fi precar. De va primi sprijinul PSD, PNL si a altora pentru turul II nu inseamna ca va primi si cheita sipetului cu decizii politice majore. Practic, alegerea lui Oprescu ar readuce functia prezidentiala la locul ei constitutional. Romania ar intra in normalitate.

Nu ma lasa inima sa nu fac precizarea ca acelasi rezultat s-a obtine prin alegerea lui Crin Antonescu sau Radu Duda. Avem trei optiuni. Vom vedea care va avea "sange in instalatie".

Sa incepem cu "sarja" pregatitoare.


Se stie insa trebuia acceptata de intervievati faptul ca in tara lucrurile merg rau. Si merg rau, spun 73% dintre bucuresteni. Si au dreptate. Mare dreptate.

Aici avem mai multe raspunsuri. De la alegerile generale (parlamentare), de cand puterea a ajuns in mana basescienilor, ca sunt ei de la PD-L sau de la PSD, 29% dintre bucuresteni spun ca treburile merg mai rau. 41% spun ca au ramas la fel. 24% spun ca mai bine. Putem gandi aici cum vrem, eu insa ma duc catre mai rau si la fel in ideea ca si inainte (pentru cei la fel) era cumva "la fel". Adica nu au nici un avantaj datorat schimbarii. Ideea pe care o desprind de aici, legata neaparat de ultimele alegeri parlamentare, este ca bucurestenii nu sunt multumiti de puterea actuala. Nu de cea de la Primaria Capitalei, este un alt grafic acolo unde vom ajunge curand.

Sa trecem acum la Sorin Oprescu, in direct.

Cu un 52% de bucuresteni multumiti, se pot altfel face proiectele, calculele, variantele. Baza este buna. Chiar foarte buna, mai ales cand vom compara procentele lui Basescu, scopul sondajului. Oamenii, am spus mai sus, cauta inlocuitor marinarului care nu mai gaseste tarmul. O ia mereu aiurea. Oprescu se pare, pana in prezent, ca este cu picioarele pe pamant.

Respectarea angajamentelor/promisiunilor. Majoritatea spun ca da, 35%. Adversarii doctorului spun ca nu, 34%. Procentajul lui Oprescu este cu putin mai mare decat al lui Basescu din alte sondaje, facute la nivel national. Stiu, unul este la nivel local, celalalt la national. Dar nu poti cere la nivel national o astfel de parere despre Oprescu. El are treaba cu Bucurestiul si bucurestenii. Atat. Deocamdata.

Un rezultat sugestiv. Oprescu este om de echipa. Bucurestenii percep rezultatele bune din Bucuresti ca rezultat al muncii in echipa intre primarii de sector si primarul general. De la rezultatele individuale la rezultatul "in comun" diferenta este imensa. 13% ! Despre "lupul de mare" Basescu nu se poate spune asa ceva. O bila mare neagra pentru Basescu aici. Merita omul. Unul din "meritele" lui majore. Este un pradator singuratic, crud, capabil sa calce pe cadavre pentru a-si atinge scopurile. Nu are nevoie de "exchipa". Lui ii sunt suficienti servii. Iar PD-L ii ofera o armata de servitori.


Ideea unui presedinte independent. Se vehiculeaza de mult timp, in special de cand Basescu a facut dovada "independentei" sale si, mai ales, dupa momentul in care, acum vre-o trei-patru ani in urma, ne anunta cu aroganta ca el este presedintele celui care il voteaza si il sustin. Si s-a tinut de cuvant. Ceilalti, cei care nu il mai sustineam, am simtit ca nu avem acces la democratie. Sanctiunile prezidentiale pentru "dusmanii poporului prezidential" au curs unele dupa altele. Ultimele sanctiuni de anvergura s-au produs odata cu instaurarea la putere a PD-L si PSD. Le stim.

Este evident faptul ca bucurestenii opteaza pentru un presedinte independent - 40%. Sunt niste nostalgici ceausisti care vor un tatuc, un comandant suprem, un "Mesia", un naiba mai stie ce. Nu depasesc 14%.

Cred ca aceasta diagrama ii da batai de cap lui Oprescu. Chiar daca are de partea lui 31% dintre bucurestenii care il vor candidat la presedintie are coplesitorul 51% impotriva. Poate din aceasta cauza Oprescu sta in dubiu. Cand spune, clar, ca nu va candida, cand o scalda ca nu s-a hotarat (in emisiune la Cristoriu).



Asta este ultima diagrama pe care o pun. Este una care imi place. De ce ? Pentru ca imi confirma o banuiala mai veche. Bucurestiul s-a saturat de Basescu.

Aparitia lui Oprescu pe lista de candidati bulverseaza, la nivelul celui mai mare bazin electoral national, toate celelalte candidaturi. Intr-un eventual tur II, pana si apropiatii lui Basescu este posibil sa voteze cu Oprescu, singura lor sansa sa iasa din sclavie. Alegerea lui Oprescu ar fi echivalenta, istoric, cu a doua abolire a iobagiei pe teritoriul romanesc.

Hai sa ne uitam la Basescu. Este cotat, pentru turul I, fac aceasta precizare, cu 33%. Doar cu 33% ! Sub procentajul PD-L la parlamentare ! Iar scaderea continua. Azi, la nivel national, PD-L se joaca in plaja de 30-31%. Nu peste mult timp, iar Elena Udrea va da o substantiala mana de ajutor, PD-L se va duce sub pragul psihologic de 30% urmat de Basescu care, vrem nu vrem, va ramane peste partid o perioada de vreme.

Pentru turul II in Bucuresti vad un procentaj pro-Oprescu de peste 50%. Iar bucurestenii au o traditie in doborarea dictatorilor.

Intalnirea de 40 de ani


Pe langa preocuparile pentru bunul mers al societatii, ca mai tot omul scriitor la tastatura, am si grija viitoarei intalniri a promotiei 1969 a Liceului Militar "Stefan cel Mare" din Campulung Moldovenesc, dupa 40 de ani. Incet, incet, se aduna "nastureii" '69. Nu mai sunt ei tineri, au insa inima mare.

Pe 21 august voi fi acolo, in spatiul ala mirific unde am trait anii de liceu si cei mai importanti ani in care m-am format ca om de colectiv. Incadrati in programul "strict" anuntat de organizatori, "disciplinati" ca niste nasturei de calitate neindoielnica, vom dezbate si vom evalua cam tot ce ne va trece prin cap. Pentru ca, este bine sa stiti, nastureii au idei si condei. Iar mediul de expunere ? Nici nu se pune problema. Va fi exact mediul care stimuleaza creativitatea. Abia astept sa ma intalnesc cu colegii si prietenii din liceu. Adevarati "pui de lei" !

duminică, 26 iulie 2009

Barfe, smenuri, susanele.

Ieri, in Biroul lor politic, pesedeii au votat/au fost de acord cu infiintarea comisiei de ancheta pentru blonda cotrocenista Elena Udrea, actualmente ministru al turismului.

De ieri, dar si azi, cu osebire, umbla vorba prin targ ca o grupare PSD cu "sinapse" pe la Cotroceni ar fi castigat "razboiul" si ar fi determinat o alta hotarare, "efect colateral", potrivit careia PSD nu va mai fi de acord cu cercetarea lui Udrea. Se pare ca telefoanele "speciale" au sunat in draci intre cele doua formatiuni politice surori. Ce a promis PD-L pentru rezultatul favorabil ? Nu stiu. Secret. Secret de stat cu "000" in fata. Aflam dupa.

Important ! Maine sa urmarim ce se intampla la Camera Deputatilor. Se confira zvonul ? Nu se confirma ?

Totusi, sa vedem ce a reusit "fidelul" Boc sa rezolve.









Caricatura de Mihai Matei la http://www.ironic.ro/

Alt sondaj. CSOP. Toata lumea "sondeaza".

Realitatea Tv da un alt sondaj CSOP ajuns pe piata. Nu am diagramele insa dau si eu, de la ei, unele procente.

Candidati la presedintie:

Traian Basescu - 35% iulie; 40% - aprilie 2009 ---- o scadere de 5% !

Mircea Geoana - 19% iulie; 19% - aprilie 2009 ---- pas pe loc;
Crin Antonescu - 15% iulie; 15% - aprilie 2009 ---- pas pe loc;

Kelemen Hunor - 4%;
Radu Duda - 4% iulie; 4% - aprilie 2009; ---------- pas pe loc;

Gigi Becali - 9% iulie; 7% - aprilie 2009; --------- creste 2%
Vadim Tudor - 7% iulie; 5% - aprilie 2009. ------ creste 2%

Sorin Oprescu - 7%
iulie;

......................................................

Partide:

PD-L 31%
PSD 30%
PNL 17%
UDMR 5%

PRM 7%
PNG 7%

.........................................................

Increderea in politicieni:

Traian Basescu 36%
Sorin Oprescu 36%

Mircea Geoana 25%
Crin Antonescu 24%
Gigi Becali 24%

Emil Boc 22%
Corneliu Vadim Tudor 20%
Ion Iliescu 19%

Calin Popescu Tariceanu 14%
Adrian Nastase 14%

Radu Duda 10%

Intentii de vot:

Vor vota sigur 43%
Nu sunt prea siguri 33%
Nu merg la vot 24%

Perioada 18-22 iulie 2009
Marja de eroare = 3,2%

Cei de la PSD pomeneau de un sondaj care il situa pe Geoana pe lucul 2 si la 6% de Basescu. Ei bine, sondajul care raspunde acestei cerinte este acesta. Ii "garanteaza" locul 2 si il situeaza la 6% sub Basescu. Aici insa, aplicand marja de eroare de 3,2% putem ajunge la "n" variante. Geoana poate scade drastic sub Crin, Basescu "o poate" lua razna pana la 38-39%, inutil insa, Crin poate creste, util, in dauna lui Geoana si astfel, sa confirm celelalte sondaje care il dau, in ultimul timp, in turul 2 impreuna cu Basescu.

Varianta dorita de unii analisti si politicieni a intrarii lui Oprescu in competitie, chiar daca omul a spus ca nu intra, nu il duce pe acesta la mai mult de 10-15%, cu toata increderea pe care oamenii i-o acorda.

Avand in vedere traditia CSOP in manipulare ... cam greu se digera acest sondaj.

In orice caz, chiar daca a mai manipulat pe ici pe colo, acest sondaj nu poate evita cei 35% ai lui Basescu, foarte aproape de cota PD-L si incrancenarea lui Geoana de a nu depasi 20%, enorm de mult in spatele partidului. Se poate specula aici si faptul ca in turul I Geoana sa ramana si fara procentajul acesta.

In fine, fie si asa. Doar si acolo, in cercetare, au raspuns unii oameni. Sa le luam ca atare.

vineri, 24 iulie 2009

Sondajul Gallup

A aparut sondajul Gallup, se pare la comanda lui Radu Duda. Sondajul este deja "pe toate gardurile. Eu am facut niste colaje cu tabele sondajului din mai cu cele din iulie. Sunt mici diferente intre doua perioade si cu privire la personaje. Le vom comenta mai departe.

Am incercat sa pun si cred ca am reusit, ca luna mai sa fie in stanga. Iulie este in dreapta.

Profilul candidatilor si intentia de a-i vota

Am pus in colaj cele doua diagrame cu profilul candidatilor, unde se observa evolutia fiecaruia dintre candidati in timpul scurs si, jos, intentiile de vot. Rog a se observa, este al treilea sondaj, Crin Antonescu este inaintea lui Geoana. Daca in mai erau la egalitate, 19%, in iulie Crin este cu 20% categoric peste cei 18% ai lui Geoana . Pana la Basescu mai are, pentru ca Basescu sta destul de bine la multi indicatori, pe care nu ii mai pun aici, in mod separat deoarece se deduc din profilul din"panza de paianjen", dar este posibil sa ii prelucrez ulterior, pe fiecare in parte. Nu ca specialist in materie ci ca cetatean interesat. Trebuie observat la profile ca Basescu si la rotunjit, nu prea mult, Crin a mai adaugat insa insuficient iar Duda s-a "ingrasat" ajungand aproape langa Crin. Geoana sta pe loc, cu tot efortul lui de a arata ca este altceva decat pare. De fapt si procentele arata ca, de fapt, Geoana si-a atins limitele. Mai mult nu poate iar lumea incepe sa il inlature din optiunile lor.

Opinii depre candidati

Basescu isi pastreaza o imagine buna. Ba mai mult, a mai castigat in fata publicului ascultator, beutor, petrecaret, "frizer" de oi etc. Geoana este in crestere. Are clanta, ce mai. Promite mult, are tonul ala serios cand spune ca partidul face si drege si el a hotarat, este de acord, va actiona etc. Crin este slabut. Chiar scade. Lipsa de contact cu publicul il sanctioneaza. Nu toti votantii lui sau posibilii votanti stau pe la Tv sa asculte candidatii trancanind cate'n luna si cate'n stele.

Certitudinea intentiei de vot pentru presedinte si intentia nehotaratilor

Suntem inca intr-o perioada nesigura. Lumea ar vota si nu prea. Ce este sigur, este sigur. Sigur este ca Basescu are 25%, Crin are 13%, Geoana are 13%. Basescu mai are potential pentru 10%, Crin pentru 7% iar Geoana pentru 5%.

Indecisii, care pot merge sau nu la vot, vor da azi 16% lui Basescu, fata de 8% in mai, 7% lui Geoana fata de 10% in mai si 7% lui Crin fata de 8% in mai. Batalia de la urma se va da pentru nesiguri si pentru indecisi. Cine ii lamureste are intrarea in turul II.

Exploatand ultimele date, in special faptul ca paralmentarii umbla la sipetul cu bani ai PD-L prin posibila anchetare a blondei Nutzi Udrea, nu este exclus ca Basescu sa ramana sigur pe un numar de votanti sub nivelul partidului (25%), partid ce este cotat in acest sondaj la 30% la egalitate cu PSD ! Nu este exclus ca si cei 25% s nu se imputineze. Situatia este destul de grea pentru Basescu si, de ce nu, exista posibilitatea sa nu mai candideze. Dupa Ridzi urmeaza Udrea doar daca parlamentarii PSD si PD-L nu cad la pace pe functiile deconcentratelor si ale unor secretari de stat. Daca bat palma, atunci doar o noua manevra PNL de plangere penala impotriva lui Udrea ar putea misca procurorii din loc. Dupa cum au facut incadrarea la Ridzi se pare ca nu au fost bucurosi de misiune. In fine, daca Udrea intra la "spalatoria Nufarul" din Camera deputatilor, atunci Basescu mai scade niste procente.

Celelalte date ale sondajului arata, stationar, ca lumea este nemultumita de Guvern, de Boc si de Basescu.

Interesant la partide apare situatia nehotaratilor. Cum am mai aratat mai sus, PSD si PD-L au cate 30% iar PNL are 21%. Daca PNL actioneaza cu mai multa eficienta, in conditiile in care PD-L scade din motive de Ridzi si Udrea, Boc si Pogea si, de ce nu, Basescu, poate deveni a doua forta politica din tara. Lejer. Mai ales ca, din unele soparle de pe net, se inetelege ca unii din PD-L cer iertare Domnului pentru ca inca mai sunt membri ai acestui partid si ar inclina catre PNL dar nu au inca curajul necesar.

Concluzie: Basescu si PD-L scad, Geoana confirma ca nu are potenta, Crin este pentru a treia oara peste Geoana si a doua oara cu 2 puncte procentuale peste "prostanac", PNL are posibilitatea de a deveni a doua forta politica daca cei din conducere asculta mai mult glasul poporului si accepta sprijinul populatiei.

Politia de Frontiera Romana


La multi Ani !

Azi, 24 iulie, este Ziua Politiei de Frontiera Romane. Se cuvine a le adresa urarea de mai sus ca un omagiu fata de cei care duc mai departe stindardul profesiei.

De ziua lor au publicat si comunicat ANALIZA ACTIVITATII POLITIEI DE FRONTIERA ROMANE IN SEMESTRUL I AL ANULUI 2009.

Citind cu ochi de profesionist si carcotas analiza prezentata pot spune ca sunt multumit. Au facut multe. Chiar foarte multe. Pot compara efortul lor inceput, probabil in 2008 dupa ce au avut unele analize prin 2006-2007, cu efortul meu si a altor colegi in perioada 2000-2004 de pregatire a legislatiei pe care ei au amendat-o in acest semestru in procesul de pregatire al lor dar si al tarii pentru aderarea la Spatiul Schengen. Ii felicit.

Pentru ca imi aduce aminte cine am fost, adica un granicer, adica un "guster" (potrivit "nomenclatorului" de porecle ale militarilor !), pun niste poze vechi, extrem de vechi, de pe timpul cand graniceream prin Delta Dunarii. Aici, in salupa unitatii, in deplasare de la Sulina la Sf. Gheorghe pentru un control tematic. Eu sunt cel cu spatele si mana ridicata a salut pentru fotograf.





In aceasta poza, mai veche, sunt calare, pe calul comandantului. Eu fiind comandantul Companiei de graniceri Sulina. La Cardon, pe Grindul Letea. Eram fericit ca am un cal sa ma pot deplasa pe grind de la Cardon pana la Periprava. Calul era o iapa, Doina, o sura care isi terminase stagiul la Clubul Steaua si fusese repartizata la Trupele de Graniceri. De fapt, noi primeam caii de la Steaua care nu mai erau folositi in competitiile sportive.


Azi este ziua politistilor de frontiera ! O sa ma cinstesc putin. Este si ziua mea, nu ?!

Consilierul juridic sau juristconsultul

Legat de Departamentul Juridic al Ministerului Turismului vin cu putina clarificare.



Consilierii juridici actuali sunt urmasii, daca pot spune asa, ai Avocatilor Statului din perioada de dinaintea celui de-al doilea Razboi mondial. O istorie a consilierilor juridici se gaseste evocata aici.

Nicolae Titulescu, in exilul sau in Elvetia a practicat ca jurist-consult la mari firme si banci din Tara Cantoanelor.

Intre consilierul juridic si avocat exista o diferenta de fond: consilierul juridic este angajatul statului (organizatiei de stat in care activeaza) sau al persoanei juridice pe care o consiliaza. Este un salariat. Avocatul este un liber-profesionist care isi pune la dispozitie serviciile de consultanta si reprezentare celor interesati. Consilierul juridic poate reprezenta institutia sau persoana juridica la care este angajat in toate procesele pe care aceasta le are cu exceptia cauzelor in penal. Acolo, statul este reprezentat de procurori iar persoanele invinuite, de avocati.

Avand in vedere locul si rolul consilierului juridic in cadrul institutiei, devina ilogica angajarea consilierii si a reprezentarii acesteia de catre barouri sau birouri de avocati. Mai pe romaneste, este vorba de risipa, o risipa atat de grava incat eu o asemuiesc delapidarii.

Daca ministrul sau oricare alt demnitar are o problema cu legea si este dat in judecata, ca persoana fizica, reprezentarea lui se va face de un avocat. Daca ministerul sau o structura subordonata este dat in judecata, atunci reprezentarea se face de un consilier juridic.

In practica, sunt consilieri juridici care au devenit avocati sau au fost avocati si au ales sa aiba un venit sigur prin angajarea la o institutie publica sau de drept privat. Imediat dupa angajare si-au suspendat activitatea la baroul de avocat, potrivit legii. Tot din practica, sunt consilieri juridici cu vechime care sunt mai buni decat multi alti avocati care se perinda pe la televiziuni in calitate de mari specialisti.

Consilierii juridici nu se vad, nu au imagine, deoarece au calitatea de salariati. Ei nu pot vorbi in presa despre institutia lor, despre problemele acesteia datorita faptului ca regulamentul de ordine interioara al institutiei interzice iesirea in afara acesteia pe cont propriu. Toate comunicarile institutiei cu exteriorul se fac prin seful acesteia sau prin Biroul de presa.

Iau apararea consilierului juridic, profesionist, deoarece vad ca portocalii aduc o grava insulta acestora prin destinatia data sumelor de bani din bugetul alocat pentru asistenta avocatiala. Practic, in dispret profund fata de noi, amatorii ajunsi la guvernare ne iau banii de doua ori pentru aceeasi activitate. Odata pentru suma necesara organizarii si functionarii Departamentului Juridic iar a doua oara pentru plata asistentei si consultantei prin cabinet avocatial ! Curata talharie, mai ales ca alegerea avocatului, indiferent cu se face, este cu dedicatie.

Optiunea de a avea niste avocati straini de institutie cu care sa se consulte cand are probleme cu justitia, arata ca Elena Udrea a gandit, premeditat, ca in interiorul institutiei sa nu se cunoasca ce anume pune ea la cale. Daca au fost cheltuite deja sume de bani pentru asistenta avocatiala, eu consider ca s-a comis un abuz in serviciu in dauna avutului public si, cine stie, daca sunt conditiile prevazute de lege, o delapidare.

Hotie udrista portocalie. Noi suntem papagali !

M-am uitat la Andrei Badin. Titlu mare, gros in care suntem anuntati ca exista dovada hotiei lui Udrea. M-am dus apoi la Jurnalul National, unde m-a trimis Badin. Si acolo este un articol substantial in continut, dar si in marime.

Analizand "Planul anual de achizitii publice" al ministerului portocaliu, infiintat se pare pentru sustinerea campaniei prezidentiale, am ajuns la concluzia ca este mai aproape de planul unui tur operator. Nu are ce cauta o astfel de constructie la un minister !

Uite asa o sa adun !

Le iau si eu pe rand, asa cum le-am preluat, pe ici colo fac si comentarii. Sa retinem faptul ca acest minister nu ar trebui sa existe ! O agentie care sa faca politica de turism, cu cheltuieli muuuuuuult mai mici, ar fi fost suficienta. Politica de turism inseamna inclusiv promovarea unor acte normative care sa sprijine operatorii atunci cand apar discrepante intre normele imperative din diferite alte domenii ale vietii social-economice cu obiectivele turistice relevante cu atentia indreptata catre protectia mediului inconjurator si a confortului populatiei din zona turistica. fac aceste precizari deoarece o sa prezint, cat de curand posibil, cum au inteles cei de la turism sa promoveze turismul. Exact pe dos.

Dar sa mergem la celebrul, va deveni, plan de aruncat cu banii. Aia care ar fi putut asigura o mare parte din finantarea Justitiei, de exemplu.

Servicii de consultanţă şi reprezentare juridică: 300.000 de euro plus tva
*Ministerul turismului are propriul departament juridic. Când dai 360.000 de euro pentru servicii oferite de un departament al ministerului este problemă mare. Şi apropo: a cui e firma?
Ca fost consilier juridic nu pot decat sa sustin intrebarea. Daca ai departament juridic, la nivelul unui minister, il imparti in compartimente functionale potrivit nevoilor acestuia:

legislativ
- se va ocupa de conceperea actelor normative pe care ministerul le promoveaza, prezentarea lor altor ministere in procedura de aaprobare, prezentarea lor comisiilor parlamentare de specialitate, urmarirea evolutiei acestora pana la aprobare si implementare;

contencios - care va reprezenta interesele ministerului in instanta de contencios administrativ si fiscal, pentru actelesi faptele de administratie ale ministerului contestate in instanta;

contracte - se ocupa de elaborarea si negocierea contractelor incheiate de minister, asigurand astfel asistenta juridica a acestora;

reprezentare
- se ocupa de acordarea asistentei juridice sau de reprezentare directa in alte situatii in care ministerul este angajat: relatiile cu alte ministere si agentii guvernamentale; negocierea acordurilor, intelegerilor sau protocoalelor cu institutiile similare din alte state etc.

Este evident faptul ca un departament juridic nu mai are sens din moment ce angajezi, pe o suma mare de bani, asistenta si consultanta juridica din exterior. Ce fac cei ai ministerului ? Vor fi platiti sa tina evidenta litigiilor in contencios ?

Este anormal
. Udrea a transformat un minister intr-o societate comerciala de promovare a turismului. Cei ce vor fi promovati, vor da tainul cuvenit lui Udrea, capul rautatilor si, prin "ricoseu dirijat", vor contribui acolo unde se cuvine prin propriile mijloace. Este posibil ca unii operatori din turism sai aiba deja un inceput de campanie electorala prezidentiala si pro-portocalie in spatiile ce le detin astfel ca bizonul aflat in vacanta sa aiba intiparita in memorie imaginea "mantuitorului" neamului si a partidului "glorios" care il sustine. Este o manevra ordinara a la PD-L. O talharie.
Servicii de gestionare a datelor: 15.000 de euro plus tva

Servicii de arhivare: 40.000 de euro plus tva

Servicii de expediere de materiale promoţionale: 121.500 plus tva
* ca să expediezi trebuie să le ai
Perdele şi draperii: 67.500 plus tva plus jaluzele verticale şi perdele în valoare de 8.000 euro plus tva
* trebuie spus că Ministerul nu are un sediu, ci doar câteva birouri luate de dna Udrea în sediul guvernului
Abonamentele de telefonie fixă şi mobilă: 180.000 de euro plus TVA

Cartuşe de toner: 65.000 euro plus tva plus 13.000 plus tva din fonduri externe nerambursabile !
* sună a fabrică de afişe electorale
Activităţi de promovare prin intermediul companiilor aeriene care operează zboruri spre România şi prin intermediul principalelor aeroporturi din străinătate pe care operează curse spre România; 80.000 plus tva
* nu există aşa ceva
Bilete de avion: 150.000 euro plus tva
* o continuă vacanta
Servicii de promovare prin intermediul inserţiilor publicitare în cataloagele turistice publicitare realizate de către marii tureuroperatori care promovează destinaţia turistică România: 240.000 euro plus tva
*marii tour operatori nu promoveaza Romania
Servicii de promovare prin intermediul posturilor de televiziune şi radio care realizează emisiuni de turism sau alte emisiuni cu impact în creşterea circulaţiei turistice în România: 320.000 euro plus tva

Servicii de publicitate, campanie de publicitate pe piaţa internă şi internaţională: 1.620.000 euro plus tva

Servicii marketing prin internet şi alte mijloace electronice: 145.800 euro plus tva
* nu exista asa ceva
Servicii de organizare expoziţii, târguri şi congrese pentru participarea la manifestările expoziţionale pe pieţele de interes prin organizarea pe pieţele de interes prin organizarea de pavilioane naţionale, târguri specializat pe produse sau mini expoziţii: 1.782.000 euro plus tva

Servicii de organizare expoziţii, târguri şi congrese pentru organizarea de evenimente şi misiuni cu rol în creşterea circulaţiei turistice în România sau cu impact în creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică, în ţară şi în străinătate: 486.000 euro

Servicii de agenţii de turism pentru organizarea de vizite educaţionale şi de informare pentru reprezentanţii mass media, turoperatori şi alţi creatori de opinie din ţară şi din străinătate: 243.000 euro plus tva

Dupa ce adunati sumele pe care si le-a propus Udrea sa le jefuiasca de la bugetul de stat, cu sprijinul larg al capeteniei talharilor guvernamentali, sa va gaditi la ce ar fi putut fi folositi acesti bani. Ca slava Domnului, locuri unde acestia sunt necesari ca aerul sunt destule. Basca sa ma aduceti aminte de informatiile care il evidentiaza si pe marele gradinar din Cotroceni cu alte sume exorbitante, in parte deja cheltuite pentru plimbari aiurea, petreceri campenesti, obiecte de lux pentru biserica din curte etc. Treaba este groasa. Rau de tot.

Justitia jefuita de Guvernul Basescu-Boc-Geoana

Juridice.ro aduce la cunostinta Comunicatul SoJust cu privire la situatia reala a Justitiei si nu a celei fabricate de politicienii portocalii din Partidul De Lotri (PD-L).

Cronica unei morti anuntate.

"Guvern
ul Romaniei, politicienii sau demnitarii publici cu responsabilitati in domeniul justitiei de la nivelul puterii executive, au recunoscut in sfarsit public esecul politicilor publice bugetare privind finantarea activitatii de functionare zilnica ale instantelor judecatoresti (sedinta coalitiei de guvernamant din 20.07.2009).

Cautarea unor solutii disperate tarzii de catre acestia reflecta degringolada, nepasarea si amatorismul puterii executive, pe fondul unei gestiuni defectuoase a situatiei de catre actualul ministru al justitiei.

De asemenea, aceasta nu face decat sa reflecte lipsa de perspectiva a clasei politice si a executivului in ra
port cu justitia, lipsa unor strategii coerente si de durata a modernizarii justitiei in acord cu standardele Uniunii Europene. Toate acestea in conditiile in care justitia este printre putinele domenii monitorizate de Comisia Europeana, ceea ce ar fi insemnat, intr-o logica fireasca, ca ea sa devina o prioritate nationala a intregii clase politice, a executivului, Presedintelui Romaniei si puterii legislative.

Inmultirea semnalelor de alarma trase public de instante in ultima perioada in ce priveste blocarea activitatii lor se datoreaza atingerii unui prag critic care va exploda la
redeschiderea anului judecatoresc (1 septembrie 2009).

Cauzele acestui dezastru iminent sunt usor de scos in evidenta, si acestea constau in:


- lipsa de transparenta a Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti;

- asumarea de catre acesta a unei strategii de minimalizare a situatiei financiare a instantelor;

- deturnarea atentiei spre problema sporurilor si restantelor salariale constatate prin hotarari judecatoresti pentru atragerea facila a simpatiei populare;

- decizii gresite de politica publica luate la nivelul Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, care au condus la grevarea bugetelor instantelor de cresterea neprevazuta a costurilor unor servicii, cum ar fi decizia eronata de majorare cu pana la 300% a onorariilor pentru asistenta juridica gratuita, decizie luata de ministrul Catalin Predoiu in primul sau mandat ministerial, dar cu efecte financiare grave pentru bugetul justitiei in cel de-al doilea mandate;

- incapacitatea Consiliului Superior al Magistraturii si a instantelor judecatoresti de a comunica public intr-o maniera organizata nivelul real al subfinantarii.

Toate acestea au condus la dezinformarea sau proasta informare a opiniei publice, a Guvernului, a Parlamentului si a clasei politice cu privire la dimensiunea reala a situatiei de blocaj financiar a instantelor judecatoresti.

..............................."
Lectura comunicatului, in intregime, este mai mult decat suficienta pentru a intelege care este realitatea. Nu minciunile lui Predoiu, Pogea si gornismele lui Boc. Iar talharul sef de la Cotroceni care incearca mereu sa ne abureasca ar fi bine sa mai stea cuminte, cel putin un timp, pana i se dau papucii din functia publica pe care o ocupa nemeritat.

Pana acum, portocaliii au violat Justitia romana cum le-a venit lor mai bine. Justitia romana a devenit cenusareasa tarii, tocmai ea, cea care este, de drept, a treia putere in stat. Interventiile lui Basescu si asmutirea de catre acesta a servilor impotriva Justitiei a dus-o aproape de colaps.

Reducerea cheltuielilor bugetare se face acolo unde nu ai obligatia, constitutionala de a solutiona problemele cetateanului. Nu la justitie, ordine publica, administratia care lucreaza direct cu cetateanul.

Le reduci la asa numitele programe de investitii in infrastructura, multe din ele concepute cu scopul evident de a da bani de la buget clientelei politice, nu mai bagi bani in "dezvoltarea turismului" pentru ca vedem cum Udrea arunca cu milioanele de euro pentru imaginea publica a domniei sale si mai putin pentru tara, nu destini bani pentru protocoale costisitoare sau petreceri publice, asa cum a facut Ridzi, asa cum face Udrea si asa cum vom vedea ca fac si alti ministri.

Din nefericire presa este aliata lui Basescu in provocarea dezechilibrelor majore in Justitie, singura forta care a avut puterea, pana in prezent, sa stopeze tendintele dictatoriale ale marinarului cotrocenist si actiunile antidemocratie ale perversilor lui supusi.