marți, 30 iunie 2015

Este ! PSD a pierdut iar. Tăriceanu ... ?!

Dimineață vorbeam cu „dacă”. Acum vorbesc cu „este”. Mihai Răzvan Ungureanu este noul director al Serviciului de Informații Externe.

O victorie politică în Parlament în urma unei bătălii murdare, tip PSD. Câștigătorii sunt mai mulți. Nu doar de la PNL. Sunt câștigători și cei de la UNPR, cei de la UDMR, cei de la minorități, independenții.

Tot o victorie politică este de notat și în dreptul Președintelui Klaus Iohannis.

Perdanții sunt cei din PSD și noua construcție mincinoasă numită ALDE, condusă de Tăriceanu și datornicul lui Voiculescu, Constantin.

Este a doua oară când se formează în Parlament o altă majoritate parlamentară. Tot pentru o propunere a Președintelui Klaus Iohannis. Prima a fost la Strategia națională de apărare. A doua este la alegerea directorului SIE.

Este o vorbă. Nu se poate 2 fără 3.

Urmează vacanța parlamentară. Va fi ? Întrebarea trebuie pusă chiar dacă ar părea că nu. Trebuie pusă din cauza lui Victor Viorel Ponta care este operat și stă la turci cu ochii beliți către țară. Cu inima în ghimpi. Ce va fi ? Ei bine, a fost prost. Pentru el și PSD-ul lui. După ziua de azi este posibil să fie și mai prost. Atitudinea agresivă a liderilor PSD în tandem cu Tăriceanu și lingăii lui, insultele la adresa lui Iohannis dar și a liderilor PNL care, vor sau nu, trebuie să primească în clubul înjuraților și pe Gabriel Oprea, va avea consecințe. Pe de o parte, PNL nu va rata ocaziile ce vor apare pentru a da în Ponta și ai lui cu tot ce pot. Pe de altă parte, PSD este, încă, la guvernare cu UNPR. Iar UNPR a adăugat pe lista „interesului național” rezolvarea problemelor cu cei din PSD. Probleme grave. Nici nu știu dacă cei din UNPR vor accepta 1-2 ministere ca să mai stea împreună cu PSD-ul aflat în degringoladă.

Mă gândesc și la majoritatea necesară PSD pentru a trece modificările la codurile penale. Alea care îi scapă pe infractori de pușcărie. O soluție pentru introducerea lor ar fi ordonanțele de urgență. Asta doar după ce vine Ponta și ia locul lui Oprea în fruntea Guvernului. Altfel, nu se poate. Ar mai fi un obstacol. Avocatul Poporului, demnitate ocupată de Ciorbea. Normal, Ciorbea ar trebui să sesizeze CCR pentru neconstituționalitate. Cum știm că Ciorbea este vândut lui Ponta și PSD, nu prea sunt speranțe. În Parlament, după ce începe sesiunea din toamnă, Tăriceanu și Zgonea pot fenta intrarea legilor organice (!) pe ordinea de zi și lăsarea ordonanțelor în funcțiune cât mai mult timp posibil. Abia după ce se aprobă legile de aprobare a ordonanțelor acestea pot fi atacate la CCR pentru controlul de constituționalitate de către partidele parlamentare. Dacă se manifestă majoritatea de acum la respectivele legi, PSD poate avea surpriza să constate că legile resping ordonanțele și, mai mult, majoritatea ce se va forma să fie de cord cu măsurile de revenire la starea inițială.

În fine, victoria lui MRU este o victorie comună, a tuturor forțelor din Parlament care au strâns rândurile în jurul Președintelui Iohannis. El este liantul viitoarei majorități parlamentare. El este, că se vrea sau nu, motivul pentru care PSD va deveni un partid oarecare. UNPR îi va lua locul !

Culmea, era să uit de dosarul lui Ponta ! Procurorul de caz abia îl așteaptă. De guvernare scapă, își dă demisia, de procuror, ba.

Va fi sau nu va fi ?

Va fi sau nu va fi MRU director la SIE ? Aceasta este întrebarea. Existențială. Azi. Pentru unii. Pentru alții, nu.

Dacă va fi să fie, MRU își poate continua acțiunea de „modernizare” a Serviciului (se lăuda cu ani în urmă că a inițiat și a desfășurat, pe timpul mandatului, acțiuni de modernizare a SIE !). Între timp, ca orice persoană cu o instruire peste medie, a mai meditat. Se poate spune că va fi în mediul lui.

Dacă nu va fi să fie, MRU va rămâne parlamentar. Cu regretul că nu a fost să fie și cu niște resentimente față de unii oameni politici. Cu consecințele de rigoare.

Iohannis va desemna altă persoană. Cu sau fără consultări. Are, undeva la sertar, varianta pregătită. Și el va avea ceva resentimente. Chiar dacă a declarat, în mai multe rânduri, că politica nu se face cu sentimente, va avea „un cui” pentru unii. Îl va folosi. Fără a face valuri în media. Sunt suficiente zone în care media nu ajunge, nici să vrea.

Nominalizarea lui MRU are însă meritul ei. Politic, arată poziția forțelor. Tendințele. Până acum, tendința semnificativă este aceea de concentrare a susținerilor pentru Președintele Iohannis. Interesul politic este major. Majoritatea politicienilor se poziționează cât mai aproape de putere. Dacă nu la putere, măcar pe aproape. În jurul ei. Alături de ea.

Tot politic, această nominalizare „scoate măștile” forțelor politice, forțează alianțe sau viitoare alianțe, evidențiază „aliații” și „adversarii”. Forțează alegerea partenerilor politici, membri ai actorilor politici aliați.

Cumva, are rolul de a defini forțele ce se vor înfrunta la alegerile viitoare.

Alianța la guvernare este cea mai încercată de această nominalizare. UNPR profită de situație și se întărește. În dauna PSD și a ALDE tăricenist. Încet-încet ocupă rolul de „balama” politică, rol pe care Tăriceanu și Constantin îl țintesc în urma fuziunii. ALDE tăricenist se postează, agresiv, împotriva Președintelui Iohannis. Poziția lui Tăriceanu slăbește încercările PSD de a se menține pe o linie moderată în raport cu Președintele Iohannis. Contaminați de Tăriceanu, Ponta și ai lui au adoptat un un discurs conflictual. În plus, au început să impună, cu forța, modificări legislative care slăbesc capacitatea instituțiilor statului de a lupta contra actelor de corupție. Se va reflecta în aprecierea populației față de PSD. Klaus Iohannis va putea, atunci când va considera necesar, să îi arate pe cei din PSD ca fiind „dușmanii” progresului României. Îi va arăta ca fiind cei care se opun modernizării statului. PSD va simți efectul declarațiilor. Va fi nominalizat. UNPR va fi deoparte. Va primi ce va pierde PSD. Tăriceanu și ALDE al lui va pierde fără a fi nominalizat. De fapt, la ALDE tăricenist nici nu ai ce nominaliza.

Cât privește PNL, acesta va suferi unele convulsii. Nu mari, mai mici, însă cu o oarecare importanță. PNL este în perioada evaluărilor. Cu cine va merge mai departe în prima linie ? Cine vor fi cei din linia a doua, a treia, cine sunt cei care formează partidul ? Cum arată „oastea” liberală ? Fără doar și poate că se va ajunge la eliminări. Fără a opri atragerea unor noi membri în oastea de rând, a unor personalități pentru fruntea oastei. Nu este bine să ai alături pe unii care îți bagă cuțitul în coaste când tu ești convins că aceia îți apără viața. O oaste la război nu agrează sentimentalismele, îndoielile, vorbele de panică, harababura, lipsa susținerii logistice etc.

Nominalizarea aceasta are meritul, pot spune așa, de a arăta cine sunt cei cu care poți merge la luptă ca partid. După unele reacții, trag concluzia că unii liberali ar trebui să își caute alt partid în care să evolueze. Îl au pe Tăriceanu la dispoziție. Le-a făcut chip cioplit din ALDE. Au și icoană de închinat. Experiențele anterioare ne ajută să vedem că organizațiile PNL nu au dispărut odată cu plecarea liderilor locali chiar dacă aceștia au ocupat la un moment dat funcții de demnitate publică sau au îndeplinit funcții înalte în partid. Vor fi plecări sau retrageri. Asta este. Intrarea și ieșirea din partid este un act de voință individuală. Când nu mai accepți linia partidului, cauți o altă linie politică de care să beneficiezi.

Cu sau fără finalitatea dorită, nominalizarea lui MRU la funcția de director SIE aduce multe clarificări. De nu va primi votul, MRU va primi, într-un viitor mai apropiat sau mai depărtat, o funcție de demnitate publică, alta decât cea de parlamentar. În PNL are acest drept. Acum, câștigat pe drept.

Pentru că nu am de gând să las sentimentele să mă copleșească, voi sprijini, în continuare, PNL în deciziile sale politice. Cum pot eu.

luni, 29 iunie 2015

Jean Claude-Junker: Grecia să nu spună „NU” Uniunii Europene la referendum !

Am urmărit, atât cât au dat cei de la Digi24, discursul de azi al lui Jean Claude-Junker. Emoționant și interesant. Pentru mine. Era o declarație de „conciliere” între Uniunea Europeană și poporul grec. Popor „amețit” cu minciunile populiștilor aflați la guvernare. Nu cu Guvernul grec, Guvern ce a refuzat UE. Guvern care s-a declarat în război cu UE.

Comisia Europeană a făcut ceva ce nu a mai făcut până acum. A publicat propunerile miniștrilor de finanțe din zona euro, în limba greacă și engleză, pentru ca grecii să vadă că au fost mințiți de Guvernul lor (aici). A apăsat, Junker, pe ideea că Troica nu a cerut tăierea salariilor și pensiilor. O minciună sfruntată vehiculată agresiv de Tsipras și economistul socialist care este ministru de finanțe grec.

Este de urmărit pe HotNews (aici) evoluția situației. Până și Rusia s-a simțit obligată să intervină. Pe de o parte, o UE în criză pe zona euro este un dezavantaj pentru Rusia. Rusia are rezerve în dolari și euro. Un euro slăbit nu îi convine. Bașca faptul că poate prinde ideea că Tsipras este dirijat de la Moscova să producă crize în UE. Un efect imediat este acela că a scăzut prețul petrolului. În Grecia s-au oprit operațiunile financiare pentru achiziția de carburanți. Nu mai sunt lichidități. O parte a pieței ruse de hidrocarburi este în pericol. Probabil că mai sunt probleme. După Cipru, Grecia. Zone în care Rusia își avea „culcușul financiar”. Cum ar veni, aliații cu rol de cârtițe în UE. Pe lângă alții. Tot mici.

Politic, Tsipras va avea o mare problemă. Și el și partidul lui. Imaginea sărăciei și incapacitatea de a mai evolua alături de ceilalți europeni îi va ridica pe greci „la luptă”. Cei care au mici afaceri vor simți lipsa clienților. Toți investitorii greci vor simți, acut, lipsa finanțării. Lichiditățile vor fi o „fata morgana”. Băncile vor slăbi pentru că nu vor mai funcționa. Nu vor mai putea da credite. Nu vor mai fi reasigurate decât la dobânzi „inadmisibile”. Grecia se va transforma din „producător de euro” în consumator de euro. Nivelul de trai va scade. Șomajul crescut de până acum va exploda. Statul care are un aparat funcționăresc supradimensionat va trebui să renunțe la el după ce anii anteriori a mai renunțat la 25% dintre funcționari. Noi șomeri, noi probleme. Importurile vor scade. Raiul turismului se va limita, încet-încet, la produsele locale. Și acelea din ce în ce mai scumpe.

Junker a dat exemplul altor state care au acceptat reforme pentru a stabiliza situația din țările lor și a reveni pe creștere economică. Inteligent, a pus poporul grec față'n față cu cetățenii acelor state. Acceptarea șantajului aplicat UE de către Guvernul grec ar însemna o sfidare a celorlalți cetățeni europeni care au suportat unele măsuri de austeritate pentru a-și pune de acord cheltuielile cu producția.

Grecia are o mare problemă. Au ales greșit iar acum au de tras consecințele. Încă mai pot să revină pe drumul cel bun.

În timp ce urmăream să văd unde se continuă cu transmisia directă de Bruxelles am ajuns la Realitatea Tv unde se producea negativistul socialist Rogozanu. Scârbos personaj.

sâmbătă, 27 iunie 2015

Să se schimbe totul dar, să nu se schimbe nimic ! Strigătul disperat al unor politicieni, jurnaliști și analiști politici, militari etc.

Încerc să nu cred în ideea din titlu însă nu am cum să o contrazic.

Societatea noastră a fost, cumva, deconectată de la propria ei construcție politică. Vinovatul este la Cotroceni și se numește Klaus Iohannis.

A scos din priză aparatele. Pacientul, nimeni altul decât societatea noastră cea de toate zilele, se sufocă. Compoziția aerului nu mai este controlată, este aerul normal, din mediul în care trăim, substanțele introduse în organismul social pentru a crea starea de bine au fost radical eliminate. Organismul este obligat să se lupte, să revină la starea inițială, cea de dinainte de „tratamentul modern-înșelător” aplicat de politicile perverse ale foștilor conducători. Au apărut dureri, stări de confuzie, lumea a început să vorbească în dodii.

Iohannis nu iese la gâlceavă, nu iese să arate cum va face și cum va drege în problema „x” sau „y”, vine doar și anunță ce s-a hotărât, cum se va face, ce au de făcut ei și ei. Se limitează strict la atribuțiile lui. Le exploatează la maxim. De aici până aici. Nu mai mult. Dar nici mai puțin. Enervantă poziție. Până și Iliescu sau Constantinescu erau mai „binevoitori” cu presa și jurnaliștii năimiți ai patriei. Nu mai spun de Băsescu ! Oho ! Ăsta ajunsese să conducă, autoritar, cu sprijinul jurnaliștilor „acreditați”, unii încă în transă și azi, mirați nevoie mare că Iohannis nu le cere sprijinul și nici nu face cum le dictează ei. Cât privește recomandările jurnaliștilor și a analiștilor de bine, ei bine, aceștia dau recomandări pe bandă rulantă. Dacă văd că nu au succes, se transformă în petiționari, fie în nume propriu fie în numele cetățeanului „x” sau „y”, din țară sau din diaspora care este nemulțumit de activitatea Președintelui și, normal, îl anunță că i-a retras încrederea.

Consecințele încep să se vadă. Justiția își face treaba pentru care a fost investită prin Constituție. Acum a devenit așa cum spune Constituția: unică, imparțială și egală pentru toți. Procurorii au redevenit reprezentanți ai intereselor generale ale societății și apărători ai ordinii de drept (ordine prevăzută de Constituție și legi) și acționează ca atare. Nu (mai) au nevoie de aprobarea politicienilor sau a altor persoane pentru a pune legea în aplicare. Consecințele se văd de noi, majoritatea cetățenilor și se simt de către cei care au crezut că sunt deasupra legii. Și sunt unii care așa și-au închipuit. Mai mult, procurorii au început să aplice prevederile legale tuturor, indiferent de poziția socială. Au ajuns în atenția procurorilor și mai apoi în fața instanțelor de judecată „marii industriași”, miniștri și foști miniștri din diferite partide, parlamentari, șefi de agenții naționale. Acum avem o mare problemă, administrativă. Locațiile de detenție a clienților Justiției nu sunt la standardele pretențiilor noilor „clienți”. Politicienii care au staționat, temporar, în „beciurile domnești” ale poliției au constatat lipsa condițiilor de detenție. Normal că au reclamat, zgomotos situația. Din nefericire pentru ei, nu au avut în vedere aceste condiții. Ca să fiu rău, voi spune că nu au fost buni gospodari. Nu și-au făcut vara sanie și iarna căruță. Chiar dacă România a fost condamnată la CEDO pentru condițiile de detenție din penitenciare, respectivii politicieni nu au acordat atenție acestor condamnări atunci când erau la guvernare, când erau în Parlament și când au împărțit banii bugetului de stat. În loc să bage bani în penitenciare, Elena Udrea și Emil Boc au aruncat banii pe terenuri de fotbal în pantă, pe parcuri în localități fără copii, în tot felul de „investiții” ciudate. Nu este departe nici Ponta și ai lui.

Parlamentarii sunt oripilați. În special cei care au vechime în lumea politicii. Atât cei din PSD, mai ales cei din PSD, dar și aliații lor din noul ALDE, politicienii lui Tăriceanu. Ba chiar și cei din UDMR și UNPR. Să nu îi uit pe unii din PNL. Confundând persoana cu instituția - moda anilor de la '89 încoace -, politicienii puterii de azi și aliații lor au început să atace Justiția, în toate formele posibile. De la încălcarea flagrantă a legii sub acoperișul imunității parlamentare - refuzul de a aplica legea, refuzul de a se sesiza la încălcarea legii -, până la acțiuni sub acoperișul instituției parlamentare de atac la persoanele care sunt la conducerea instituțiilor ce compun Justiția.

Simt nevoia să fac o precizare. Mai ales după ultimele acțiuni ale Parlamentului prin care au sustras (pot spune așa fără nici o greșeală) de sub autoritatea Justiției pe Victor Viorel Ponta, Varujan Vosganian, Borbely, Șova etc.

Parlamentul, ca instituție care trebuie să inițieze acțiunea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de minștrii membri ai Camerelor parlamentare, a refuzat să aplice o procedură constituțională și legală. Parlamentarii au devenit, astfel, complici ai infractorilor. S-au substituit Justiției și au „judecat” ei. Justiția a fost astfel împiedicată să își exercite rolul constituțional. Legile au fost încălcate. Nu sunt de acord cu aserțiunile promovate în media și nu numai de către unii parlamentari că Parlamentul are dreptul constituțional de a refuza o cerere a procurorilor. Nu poți aprecia așa. Este o cumplită superficialitate în admiterea unor astfel de aserțiuni. Acest așa zis drept nu poate fi invocat pentru a încălca obligațiile constituționale ce revin Parlamentului - organ reprezentativ al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării -, în fapt, primul apărător al principiilor constituționale. Legile pe care le emană sunt prelungiri ale prevederilor constituționale. Sesizat cu săvârșirea unei sau unor infracțiuni de către guvernanți sau unii parlamentari, Parlamentul trebuie să vadă dacă este sesizat corect, dacă investirea lui este făcută respectând formalitatea prevăzută de lege și să admită cercetarea procurorilor. Practic, parlamentarii trebuie să aplice toate celelalte prevederi prevăzute în Constituție, inclusiv aceea potrivit căreia în cauzele penale, procurorii reprezintă interesele generale ale societății. Sunt singurii prevăzuți în Constituție cu această calitate. Parlamentul nu are acest atribut. Este prea special pentru el. La fel cum este prea special pentru el atributul ICCJ și al celorlalte instanțe judecătorești de a înfăptui Justiția. Constituția limitează Parlamentului, prin aceste prevederi, puterea de reprezentare a poporului român. Prin refuzurile pe bandă rulantă a cererilor procurorilor, Parlamentul a încălcat Constituția, a „stabilit” tratamente inegale între cetățenii țării în fața Justiției.

Avem o situație foarte curioasă (în comparație cu perioadele trecute - Iliescu, Constantinescu, Băsescu). Președintele tace, punctează câteodată unele idei, arată cine trebuie să facă, apoi tace. Toată lumea fierbe. Justiția tace. Din când în când apare câte un comunicat al DNA sau DIICOT și punct.

Loc de vorbă, cât vrei. Parlamentul nu tace. Vorbesc parlamentarii ca la balamuc. Guvernul nu tace. Vorbește mereu, vorbește aiurea, se laudă cu „realizări mărețe”, ia măsuri ciudate. Economia duduie. Spun guvernanții și politrucii lor. Economia este pe muchie de cuțit. Spun specialiștii în economie și finanțe, în special cei care au activități în sistemul bancar sau participă la supravegherea economiei reale. Consumul arată dezvoltare însă nu o susține dacă nu se investește în producție sau în infrastructura necesară producătorilor să își ducă marfa pe piață. Iar investiții ... canci.

Zgomotul produs de gargara cu pioneze a politrucilor este asurzitor. Cu cât momentul „0” se apropie, cu atât zgomotul devine mai deranjant. Momentul „0” este starea de colaps a „realizărilor mărețe” la care a ajuns guvernarea Ponta. Fără investiții, angajamentul de creare a 1 mil de noi locuri de muncă pe timpul mandatului de guvernare a luat-o razna. Au trecut trei ani și mai bine iar indicatorii au luat-o în jos. Se pierd locuri de muncă. Învățământul nu produce ce are nevoie economia românească. Producem scump, producem pentru locuri de muncă puține în domenii nedezvoltate sau ajunse la capacitatea maximă de absorbție. Producem șomeri. Avem o inflație de politologi, juriști, sociologi, psihologi ... umaniști. Nu mai avem muncitori, agricultori, agronomi, ingineri. Nu a fost dezvoltată producția. Ne-am axat pe servicii. Importăm ce ar trebui să recoltăm din propria grădină sau să cumpărăm de la micii industriași. Mica intreprindere a fost strangulată. Incapabilă să ofere „șpaga regulamentară”, șpagă dată generos de comercianții străini, mica intreprindere a intrat în „suspendare”. Social-democrația nu vrea mică intreprindere. De se dezvoltă, uită de pomana guvernamentală, uită de ajutorul social. Când omul este independent economic față de stat, social-democrația pierde alegerile.

Ne schimbăm. Iohannis dă tonul că se poate. Oamenii au acceptat ideea și acționează ca atare. PSD se destramă. Se schimbă clasa politică, așa cum Iohannis a anunțat pe timpul campaniei prezidențiale. Pas cu pas.

vineri, 26 iunie 2015

O procedură judiciară naște ... pasiuni.

Toată lumea este la curent - așa cred -, cu aventurile „puțin” penale ale deputatului Sebastian Ghiță, prietenul de suflet și „pungă cu arginți” a fugarului prim-ministru Victor Viorel Ponta.

Procurorii care îl anchetează au îndrăznit să ia unele măsuri prevăzute de legea procedural penală care au căpătat caracter de premieră. Constatând procurorii, în urma analizei probelor pe care le au, că inculpatul Sebastian Ghiță s-a folosit de demnitatea de deputat pentru comiterea unor fapte sancționate de legea penală au luat hotărârea să îi interzică acestuia să mai desfășoare, pe timpul urmăririi penale, activitatea în calitate de deputat în Parlamentul României. Măsura este temporară, de la 24. 06. 2015 la 14. 08. 2015. Nu îi ia calitatea de deputat, îl împiedică să activeze în calitate de deputat.

Comunicatul de presă al DNA este aici.

Măsura a născut controverse. Aprige. Adversarii procurorilor, cu sau fără voie, au luat foc. Cum își permit procurorii să interzică unui „ales al neamului” să nu își mai reprezinte alegătorii în Parlament ? Cum își permit procurorii să schimbe raportul de putere în Parlament ? Cine se cred procurorii ăștia ?

Nu se poate să ocolesc o zicere a unui parlamentar PSD, avocat, fost polițist (așa se pare), fin al lui VV Ponta (!) - Marius Manolache, după votarea în Parlament a legii de recompensare a parlamentarilor cu o indemnizație grăsuță la împlinirea vârstei de pensionare, indemnizație ce se adaugă veniturilor acestora indiferent de unde provin acestea. Inclusiv pensiei legale !

A spus individul, în fața presei avide de senzațional : „Eu cred că nu putem să punem egalitate între un demnitar, înalt funcţionar public, care are o răspundere extraordinară şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer, medic,  şamd.”.

Revolta împotriva măsurii dispuse de procurori în dosarul lui Sebastian Ghiță aici m-a adus. Oamenii aceștia gândesc ca acest Manolache. Nu se poate pune egalitate între parlamentari (demnitari !) și cetățenii normali. Ca atare, s-a găsit gogorița cu „raportul de putere în Parlament”, „caracterul de reprezentare” - procurorii împiedică reprezentarea în Parlament a cetățenilor care l-au votat (crimă !) etc. Măsura poate fi luată împotriva celorlalți - muncitori, ingineri, medici samd. -, nu înăs împotriva unui parlamentar. Ce naiba ! Nu contează de exemplu, că inginerul are, poate, un rol vital într-o schemă de producție sau medicul are niște calități profesionale deosebite care îl fac indispensabil unei anumite proceduri de care depinde viața unor pacienți. Este mai important ca un parlamentar să mimeze reprezentarea în Parlament a unui număr de alegători dintr-un colegiu (posibil mult mai puțini decât majoritatea calificată !) decât „penibila” luptă pentru viața unui om sau viața unor oameni din unele comunități dusă de unii medici sau ingineri. Dar și de alții care ocupă acele funcții care formează sistemul vital al existenței unei comunități.

Ca să fiu sincer, doresc ca acest act procedural să devină precedent. Să fie admis de instanța de judecată și chiar de CCR. Să nu o mai ocolim. Nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar parlamentarii sau membrii Guvernului.

Astăzi este ziua drapelului. Normal, sub drapel toți suntem egali. Normal. Unii nu sunt de acord.

Actualizare !

Primul pas a fost făcut. Plângerea lui Sebastian Ghiță împotriva modificării măsurilor controlului judiciar de către procurorul de caz a fost respinsă de procurorul ierarhic superior. Agerpres (aici).

Să vedem următorul pas.

joi, 25 iunie 2015

Alo ! Constituționalistul Gheorghe Iancu ! Mai ușor cu pianul pe scări !

La Digi24 (aici), s-a „produs” expertul, constituționalistul, profesorul Gheorghe Iancu cu afirmația ciudată că o lege bate constituția !

Afirmația este de râs. Din cauza faptului că a fost preluată și rostogolită în media pentru mai buna aburire a oamenilor, a devenit de plâns.

Auzi ce spune ciudatul constituționalist:

Există o lege pentru SIE care prevede acest lucru și ea primează în fața oricărui alt text juridic, pentru că este o lege specială, a explicat la Digi24 profesorul de drept constituțional Gheorghe Iancu”.

Am mai spus, pe facebook, că trebuie să ne uităm cu atenție la datele problemei.

Legea în cauză a fost adoptată în 1998. Constituția actuală este din 2003.

În Constituție este un articol (art. 154) care poartă denumirea „Conflictul temporal de legi”, articol care abrogă, in extenso, toate normele cuprinse în legile în vigoare care nu sunt în concordanță cu prevederile Constituției.

(1) Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții”.

La alin. (2) este dată în sarcina Consiliului Legislativ obligația de a examina conformitatea legislației cu actuala Constituție și a face propunerile necesare Parlamentului sau Guvernului.

Nu știm dacă a reușit Consiliul Legislativ să facă asta, nu știm dacă Parlamentul a primit propunerea de modificare a legii SIE, nu știm dacă există sau nu vinovați. Ce știm cu siguranță, este că prevederile din legea SIE care contravin Constituției au devenit nule. Nule de drept.

Îi spun constituționalistului cu idei ciudate că „specialitatea” unei legi se ia în considerare la același nivel al legislației. Specialitatea unei legi nu își depășește nivelul de putere. O lege organică este specială pentru una ordinară iar Constituția este specială pentru toate legile adoptate. De aceea există art. 1 alin. (5) care prevede că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Nașparliul constituționalist compară situația actuală cu cea a lui Șova și a Regulamentului Senatului. Pardon ! Legea privind Statutul senatorilor și deputaților (care a stat la baza construirii Regulamentului !) este din 2006, ulterioară intrării în vigoare a Constituției revizuite. Nu a suportat abrogarea expresă a prevederilor neconstituționale, cum este cazul legii SIE.

Constituționalistul lui pește !

miercuri, 24 iunie 2015

S-a anunțat, s-a întâmplat. Alina Gorghiu acuzată că a coordonat un plagiat.

Revista „7 Est” din Iași a început atacul cu plagiatul (aici).

Ziarul „Cotidianul” îl preia și îl amplifică prin titluri și comentarii proprii (aici).

DC News nu se lasă mai prejos (aici).

Lista poate continua. Unele publicații se mențin neutre, arătând că sunt acuzații de plagiat, altele se implică acuzând de plagiat.

Alina Gorghiu a dat un comunicat în care aduce explicații. Indică și cine este în spatele acțiunii - PSD (aici). Înclin să îi dau dreptate, mai ales că am fost foarte atent la acuzele ce i se aduc.

În calitate de coordonator al lucrării nu poartă răspunderea pe care o are autorul materialului adus într-o lucrare care colectează și pune la un loc mai multe contribuții. Presa implicată însă, duce vina (în măsura în care există !) doar în spatele Alinei Gorghiu. Titlurile și subtitlurile publicațiilor sunt suficiente pentru a observa intenția lor. Acuză pe Alina Gorghiu și nu pe autorii articolelor.

7 Est : „Plagiat coordonat de Alina Gorghiu”;

Cotidianul : „Preşedinta PNL primeşte lovitura de graţie. „Dottoressa” Alina Gorghiu a coordonat un plagiat într-o carte despre Mediere”;

DC News : „Alina Gorghiu, scandal de plagiat. Prima sa reacție”.

Până la urmă, o comisie competentă va trebui să se pronunțe. Dacă ce spune Alina este real, adică sub 2 % din totalul prezintă „vicii”, atunci toată această acțiune este comandată politic.

Alina a anunțat că are informații potrivit cărora i se cercetează viața, prezentă și trecută, de către cei din PSD. Cum naiba azi, în 2015, un ziarist de la Iași a avut inițiativa ca, din milioanele de cărți publicate până în prezent, să găsească tocmai această carte cu care să o acuze pe Alina Gorghiu ? Nici măcar nu are un rând scris de ea. De ce nu a găsit în cărțile scrise de ea elemente ale plagiatului ?!

Vom avea de lucru cu pesediștii ăștia. Ieri am arătat jigodismul lui Palada, marele consilier al lui Ponta. Azi am treabă cu „jurnaliștii”. Tot jigodii.

Între populism (pasional) și legal. Fără inteligență.

Senatorul Cristina Anghel are o inițiativă legislativă de modificare a prevederilor art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată ( motivarea este aici).

Până aici, nici o problemă. Fiecare parlamentar are dreptul să aibă inițiative legislative. Fiecare parlamentar are dreptul să se alăture inițiativelor legislative. O lungă listă de susținere este la final.

Scopul urmărit de senatoare și susținători este acela de a obliga statul să deschidă acțiuni în regres judecătorilor și procurorilor care au instrumentat o cauză sau au dat soluții la o cauză, soluții infirmate de instanțele superioare sau la CEDO. După autorii inițiativei, este suficientă infirmarea soluției definitive și irevocabile. Fără nici o altă acțiune premergătoare, așa cum se procedează acum. Fără a se stabili dacă există o vinovăție din partea magistraților care au judecat cauza, fără a se stabili dacă procurorii se fac vinovați de ceva. Avem o sentință sau o hotărâre infirmată, vinovații sunt procurorii și judecătorii. Ca atare, statul care plătește daunele este obligat să se întoarcă în regres împotriva procurorilor și judecătorilor pentru recuperarea daunelor plătite.

CSM a dat un răspuns în care explică, legal și logic, de ce dă aviz negativ. Un răspuns de bun simț. Ei nu o spun, eu însă nu am nici o reținere să afirm că senatoarea Anghel o dă în bară. La fel și cei care o susțin. Răspunsul CSM este aici.

Fiind pe blog, nu voi intra în amănunt. Semnalez doar faptul că o astfel de inițiativă este un atentat la Justiție. Sancționarea unor persoane doar pentru faptul că lucrează într-o instituție, fără a se stabili dacă sunt vinovate de ceva sau nu, fără a se stabili întinderea vinovăției este prea mult. Acțiunea are rolul de a descuraja personalul care deservește Justiția să renunțe la a mai lucra.

Cum să nu fie așa din moment ce sistemul nostru de drept este unul pozitiv, procurorul și judecătorul fiind ținuți să respecte textul de lege nu să facă propriile interpretări. Dacă legea are imperfecțiuni, soluțiile vor fi imperfecte. Unele condamnări la CEDO au ca motivare legea imperfectă, nu soluția dată de instanța de judecată. Este evident că petentul a fost păgubit, dar nu judecătorul a fost vinovatul. Vinovatul este la Parlament, poartă numele de parlamentar. Parlamentarul este autorul normei de lege care duce la păgubirea cetățeanului.

Cât privește regimul detenției, fie la arestul poliției, fie la penitenciar, vinovații sunt la Guvern - cel care dă banii -, și la Parlament - cel care aprobă bugetul și urmărește respectarea de către Guvern a programului de guvernare. Polițiștii și angajații penitenciarelor nu au cum fi vinovați de condițiile de detenție decât în măsura în care au o contribuție personală, directă, asupra deținuților. Problema se soluționează în fața instanțelor de judecată.

Comisia juridică a Senatului a dat aviz negativ inițiativei senatoarei Anghel. Compusă din juriști, Comisia a dat soluția corectă. Ce mă miră pe mine, este prezența între susținătorii senatoarei Anghel a unor juriști, toată ziua cu Constituția în mână și pe limbă, toată ziua cu cerința ca legea să fie respectată. Mare lucru dacă nu sunt și membri ai acestei comisii. Alții sunt ... pe acolo, să fie și ei băgați în seamă.

Pentru că au sărit în sus susținătorii unor acțiuni populiste împotriva judecătorilor și procurorilor, mai ales acum când o parte a presei și unii așa-ziși analiști fac ecrane pline la posturile Tv condamnând Justiția care aplică legea, simt nevoia să arăt că nu sunt de partea lor. Îi înțeleg, au nevoie de notorietate, vor să fie populari, vor admiratori, vor orice, aici însă nu este glumit. Nu pot fi de acord cu abuzurile. Ce propune Cristina Anghel este o invitație la anarhie, la statul anti-democratic. Este o invitație la distrugerea Justiției.

Ministerul de finanțe i-a dat un răspuns corect individei. Instituțiile care au fost sesizate pentru a vedea dacă există vinovăție individuală în soluțiile date nu au confirmat vinovăția. Ca atare, ministerul nu a putut porni acțiunile în regres. Nu a fost suficient. Anghel vrea cu orice preț să oblige ministerul să deschidă acțiuni în regres. Fără să existe vinovat !

Femeia asta și susținătorii ei ar merita să trăiască în țări mai puțin evoluate.

marți, 23 iunie 2015

Politruc pontist bolnav de ticăloșie.

M-am abținut să scriu despre politrucii pontiști. Am greșit. Mea culpa. Nu mai fac. Promit.

Frunzărind paginile de pe facebook, am văzut o trimitere la un articol al individului din fotografie, numit Mirel Palada, articol publicat la secțiunea „bloguri” a ziarului „Adevărul”.

M-a atras titlul: „La ce perversiuni retorice se dedau pufoşii să-l scoată pe Iohannis basma curată”.

Hait ! Eu sunt unul dintre „pufoșii” care îl susțin pe Iohannis. Ia să citesc ce spune individul, să văd ce naiba au făcut alți susținători ai lui Iohannis. Am citit. La unele pasaje am citit cu mai mută atenție. Denigrare la greu. La adresa Președintelui Iohannis și dispreț profund față de „diasporeni”.

Nu am ajuns la articolul incriminat de acest politruc tumultuos în vorbă și scârne scrise, am înțeles că este vorba despre drepturile românilor din diaspora pe care Iohannis le-a șters cu în complicitate cu Cameron și austriecii.

Nici vorbă de așa ceva, însă politrucul Palada trebuie să își câștige pâinea cumva.

Să vedem care este situația.

Cameron a formulat o nemulțumire a lor, în Anglia, legată de libertatea de mișcare a europenilor. A motivat cu faptul că migranții solicită după o anume perioadă de timp asistență socială fără însă a contribui la bugetul Angliei. Nu este vorba despre migranții de muncă, nu aici este problema, este vorba despre cei care ajung în Anglia și, negăsind loc de muncă, cer, la un moment dat, un sprijin de la statul englez fără însă a fi contribuit cu ceva la bugetul țării. Englezii sunt nemulțumiți și au semnalat nemulțumirea reprezentanților lor - parlamentarii, alți oameni politici.

Iohannis a comentat discuția lui cu Cameron afirmând că au ajuns la un punct de vedere comun. Libera circulație rămâne așa cum este ea prevăzută în tratatele UE, problema asigurărilor sociale urmează ca englezii să o rezolve prin legislația internă. Atrag din nou atenția asupra faptului că nu este vorba despre migranții economici, cei care au loc de muncă, aceștia fiind protejați prin contractul de muncă și legislația engleză foarte clară în materie.

Politrucul Palada, afirmă nici mai mult, nici mai puțin că Iohannis a aprobat ca Anglia să nu respecte drepturile românilor migranți. Politruc ticălos. Drepturile migranților economici în UE nu pot fi eliminate de nimeni. Nu poate un stat să anuleze prevederile tratatelor UE. Numai că în acele tratate sunt clar prevăzute drepturile cetățenilor europeni la stabilirea reședinței, a locului de muncă doar în condițiile de legalitate din țara respectivă. Acolo unde legile statului gazdă sunt inferioare normelor europene, vor fi aduse la acest nivel. Dacă sunt superioare, cetățeanul european beneficiază de surplusul de favoare oferit de respectiva legislație.

Dacă sunt unii care vor sări în sus cu referire la afirmațiile mele, le propun următoarea situație. România primește migranți. Cu motivări foarte diferite. La un moment dat, respectivii migranți - din Turcia, Iran, Irak, Siria, Liban, statele africane, state asiatice - solicită să primească drepturi de asistență socială ca cetățenii români: șomaj, venit minim garantat etc. Nu vorbim despre 10 - 100 persoane, vorbim despre câteva mii de migranți. Câteva mii pe an. Fără a lucra undeva (pentru varii motive), aceștia vor cere să aibă dreptul la asistența socială. Cei care vor primi dreptul de a munci nu vor cere așa ceva pentru că au un venit, cât de cât. Cum ne raportăm la ceilalți ?

O mare parte dintre români sunt migranți economici. Cei la care s-a referit Cameron sunt la fel ca cei despre care am făcut referire mai sus. Sunt migranți pur și simplu. Ca să fiu mai dur, unii dintre ei sunt pur și simplu cerșetori.

Cât privește declarația ministrului federal al afacerilor externe al Austriei, suntem în fața altei situații. Este vorba despre „lucrători intra-comunitari”, adică persoane care au loc de muncă și pentru care austriecii nu vor să aplice legea lor la nivelul nativilor din Austria. Este vorba despre discriminare. Reacția MAE român este normală, este obligatorie însă perversul Palada nu spune faptul că MAE a avut o reacție aprobată de Președintele României. Poate chiar cerută de Președintele Iohannis (eu sunt sigur !).

Soluția nu este cea propusă (indirect) de Palada. Dreptul cerșetorilor de a migra prin Europa comunitară. Soluția este exact la guvernul pe care politrucul Palada zice că îl apără: să creeze locuri de muncă, suficiente și atractive, pentru ca lucrătorii români intra-comunitari să revină la casa lor.

Încurajarea cerșitului nu ar trebui să fie o linie politică a guvernului. Mai ales acum când observăm din datele oficiale că șomajul a crescut. Am urcat la peste 7%.

Palada și-a scris porcăria azi. Bănuiesc că știe de situația în creștere a șomajului. Milionul ăla de locuri de muncă în plus începe să se ducă către minus. Guvernul Ponta mai are un an de guvernare. Fără milionul de locuri de muncă, dimpotrivă, cu o scădere a numărului locurilor de muncă !

Habemus interimar !

Avem interimar. Președintele României a semnat, ieri, decretul prin care desemnează pe Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională și ministru al afacerilor interne ca prim-ministru interimar până când prim-ministrul (fugar !) Victor Viorel Ponta își va putea relua activitatea.

Desemnarea este logică. Este singurul viceprim-ministru din guvern. Chiar și fără solicitarea lui Ponta adresată Președintelui Iohannis, desemnarea lui Oprea era obligatorie.

Ce poate face Oprea în scurta perioadă de timp în care va ocupa fotoliul de premier la ședințele de guvern ? Mai nimic. Nu poate avea inițiative. Îi are împotrivă pe cei din PSD, pe tăriceniștii din gluma politică numită ALDE, șefii Parlamentului ... Nici nu ajunge la Parlament cu ceva. Practic, la ședințele săptămânale ale guvernului va urmări agenda (dacă există !) a priorităților stabilite de guvern din perioada anterioară. Dacă nu există, va stabili o agendă care să nu dea dureri de cap cuiva.

Formal, guvernul este condus. Dacă se naște o situație specială în care guvernul va trebui să ia o hotărâre, cei din PSD îi vor pune pe birou voința lor, se va strâmba el așa, de pamplezir, va mima o negociere, apoi va comunica că „interesul național” este următorul: ... Nimic deosebit.

Pentru că Ponta are capacitatea de a vorbi (gura nu i-a fost operată), va vorbi. Îl va suna pe Oprea zilnic, vor vorbi tot timpul, va comunica presei că a vorbit cu Oprea și au stabilit împreună ce și cum ... va căuta să lase impresia că este activ la guvernare numai că are o problemă cu deplasarea. Mie deja mi se aprinde beculețul care semnalează o simulare. De ce oare trebuie ca Ponta (incapabilul) să stea în Turcia și nu în România ? Are și aici medici care ar fi avut grijă de el, la fel ca cei din Turcia. Ba, mai multă grijă. Doar este premierul țării ! Pentru turci, este un pacient din străinătate care are o anume „valoare” socială și cam atât. Aici însă, ar fi premierul suferind al României !

Adunând de ici-colo, din comentariile cârcotașilor Tv, ale cârcotașilor de pe facebook, ajung la concluzii destul de apropiate ale „scenariștilor” prieteni și neprieteni ai nedemnului premier.

Deplasarea lui în țară se poate face cu un avion al SMURD. Avem SMURD (cel mai performant serviciu public de această natură din Europa și chiar dincolo de ea, model pentru alte servicii publice din țările lumii), SMURD are avion, avem medici specialiști care au o solidă reputație internă și internațională, avem tot ce ne trebuie, bașca faptul că acasă la el, lângă copii și familie, ar fi fost înconjurat de dragoste și atenție maximă. Doar este capul familiei, ce naiba ! Dar el nu vrea. El sau alții care îi dictează mișcările politice ?

Pentru că avem tot ce ne trebuie pentru a „rezolva” problema medicală a nedemnului premier, apare problema acută a simulării unei incapacități pentru a evita ceva. Unii spun și eu sunt de acord, că Ponta fuge ca dracu de tămâie de procurorii DNA. Prezent în țară, chiar la pat la domiciliu, procurorii pot iniția și desfășura acțiuni procedural-penale în dosarul cel îl privește. Plecat din țară, procurorii sunt blocați de absența lui. Nu pot interoga învinuitul în absența lui. Între timp, vărul ministru al justiției și prietenul procuror general pot face presiuni asupra DNA și a procurorilor implicați în dosarul lui pentru a obține una din soluțiile favorabile care să îl scape de instanța de judecată. Pot crede că se lucrează și la nivelul judecătorilor de la ICCJ, instanța competentă să îl judece. Pot crede însă nu este obligatoriu să se întâmple așa ceva. Dau cu vorba, nu dau cu parul.

Sunt convins că la Cotroceni se fac analize ale stării actuale generată de fuga de justiție a premierului. Ieri, în Parlament, Klaus Iohannis a făcut declarații care au fost interpretate de către înspăimântații susținători ai nedemnului premier ca fiind anunțul unei strategii de demitere a acestuia și trimitere a lui în pușcărie. Nu știu cât este viabil din acest scenariu însă este evident că Președinția nu poate sta deoparte, cu mâinile'n sân. Este vorba, totuși, despre reputația țării în fața partenerilor din UE, NATO și ce o mai fi. Este și un semnal puternic al vulnerabilităților României. La conducerea țării sunt persoane care „pun botul” la corupție. Mană cerească pentru neprieteni.

Pot  fi parțial de acord și cu scenariul potrivit căruia cu Oprea interimar există „pericolul”, pentru PSD, a schimbării majorității parlamentare. Interimarul Oprea poate avea întâlniri săptămânale cu Președintele Iohannis pentru începerea aplicării Strategiei naționale de apărare, așa cum a spus Iohannis. Strategie care urmează a fi votată azi în Parlament. Este evident că atunci când a fost elaborată au fost identificate legile, reglementările inferioare, conceptele care pot împiedica transpunerea ei în practică. Este nevoie de strategii sectoriale care să fie desfăcute pe acțiuni și măsuri necesare realizării obiectivelor Strategiei naționale. Ei, aici Iohannis și Oprea pot lucra, mai ales că Oprea este parte a actualei strategii. Angajamentele luate de Oprea, comunicate și trasate ca sarcini de prim-ministru interimar celorlalți miniștri ai cabinetului (vor exista stenograme ale ședințelor guvernului !), pot fi un început pentru orientarea guvernării către realizarea obiectivelor promovate de Klaus Iohannis.

Hm, dacă mă gândesc că ar putea fi așa ceva, atunci desemnarea oportunistului Oprea ca interimar nu mai este chiar așa de rea.

Așa cum mă gândesc eu este posibil să gândească și alții. Pentru PSD este o stare neplăcută. Dacă Oprea va promite Președintelui că va urmări realizarea obiectivelor strategice așa cum sunt ele prevăzute în Strategie, atunci PSD pierde un aliat. Mai ales dacă se opune și îl pune pe Oprea în imposibilitatea de a-și respecta angajamentul în interes național !

Vom trăi și vom vedea cum va fi. Este timp.

luni, 22 iunie 2015

În România puternică, o funcție nu este un privilegiu personal !

Iau de la TVR dar trag cu coada ochiului și la Agerpres.

Președintele Iohannis a prezentat Strategia națională de apărare. În stilul cunoscut. Scurt și la obiect.

Sunt unele idei ce au fost punctate, subliniate, îngroșate. Ca o concluzie, nu renunță la „a se grăbi încet, pas cu pas”, obiectiv cu obiectiv. Cu răbdare.

Câteva idei sunt și răspunsuri la întrebările pe care cei grăbiți și le pun:

„Strategia Naţională de Apărare e o declaraţie pe care România o face

România puternică în Europa şi în lume - acesta este viitorul pe care îl construim şi viziunea pe care am întemeiat Strategia Naţională de Apărare a Ţării 

un stat puternic îşi respectă şi protejează cetăţenii 

securitatea naţională nu mai poate fi asigurată individual de niciun stat 

securitatea nu e un dat de la sine înţeles - trebuie să investim încredere, resurse şi credibilitate 

consolidarea Parteneriatului strategic cu SUA, întărirea profilului României în NATO şi UE; aprofundarea cooperării cu statele vecine şi cu cele din flancul estic - printre obiectivele naţionale de securitate 

trebuie să dovedim că avem capabilităţile pentru a participa la apărarea colectivă 

în afara elementelor care ţin de apărare, ordine publică, informaţii şi contrainformaţii, securitatea nu poate fi separată de mediul economic competitiv, securitate bugetară, sisteme publice de educaţie, sănătate, pensii, funcționale şi adaptate structurilor; capacitatea de a răspunde problemelor de mediu ”

Le-am preluat doar pe unele, de aici. Sunt și cele care au produs mai multă vâlvă. Pentru a completa ideile care au stat la baza Strategiei, Iohannis a mai făcut unele afirmații prin care a readus în mintea ascultătorilor (evident, doar a celor care au dorit să audă), modelul de politică pe care îl practică, îl va practica și așteaptă ca și alții să îl practice.

Am spus la început că România își va găsi treptat acea stare în care e normal să respecți legea, în care e normal să ai un minimum de decență în politică și să faci un pas în spate atunci când afectezi imaginea propriei țări, în care e normal să separi instituțiile de persoane particulare. Indiferent cât de mult îi rezistă unii acum, suntem deja pe acest drum, iar acest moment nu va întârzia să vină. Pentru că asta își doresc oamenii de la noi și asta înseamnă să fim o țară puternică în Europa și în lume”.

Evident că se adresează lui Ponta și celor care îl acompaniază căzuți, cu toții, în delirul dat de putere. Tăriceanu, chiar dacă a fost absent - o lipsă crasă de bun-simț -, va recepta mesajul. Instituțiile trebuiesc separate de persoanele care le compun la un moment dat. Guvernul, Senatul, Camera Deputaților, mandatul de parlamentar nu sunt proprietatea celui care ocupă o demnitate în cadrul lor.

Atunci când vin în fața dumneavoastră și spun că Parlamentul trebuie să lase justiția să-și facă treaba, nu o fac ca individ, în nume propriu, și nu mă adresez unor persoane particulare. O fac în calitate de președinte, care are o răspundere, și vorbesc reprezentanților unei alte instituții. În România puternică, a avea o funcție nu este un privilegiu personal, ci o responsabilitate care implică o conduită, iar oamenii politici, mai ales la cel mai înalt nivel, înțeleg că nu se reprezintă pe sine. Comportamentul fiecăruia dintre noi implică o țară întreagă, imaginea ei în Europa și în lume, iar fiecare gest are consecințe politice și impact public”.

Dacă ar fi să fiu rău ași spune că le-a ținut o oră de dirigenție. Dar nu sunt rău, nu am cum. Nu mă lasă vârsta unora din Parlament. Unii cu educație înaltă în filologie, teologie, filosofie, sociologie, psihologie, drept etc. Dacă astfel de persoane ajung să se comporte ca niște infractori, după toate diplomele și onorurile publice, atunci nu mai ce le face. Păcat doar de diplomele pe care le-au luat și pe care le flutură azi în chip de garanție a calității lor ca persoane.

Aliații: Tăriceanu și Băsescu !

Am surpriza să găsesc un aliat al lui Tăriceanu în Băsescu, cu privire la „Strategia națională de apărare” pe care o va prezenta azi în Parlament Klaus Iohannis. Ca să fiu sincer, mă mir. Credeam că Băsescu are o anume maturitate în gândire însă acum constat că este cumplit de superficial. Populist prost.

La B1Tv unde și-a prezentat tâmpeniile, după ce a fost întrebat dacă introducerea educației, sănătății, mediului și culturii erau cuprinse în vechea Strategie, a făcut următoarele afirmații:

Orice strategie elaborată la Cotroceni are ţintele ei iar una dintre ţinte este exact, datorită Constituţiei, să încerce să regleze nişte raporturi de putere între preşedinte şi premier, preşedinte şi Parlament. Este posibil ca asta să facă domnul Iohannis cu noua strategie.

În propunerile de ordine de zi, preşedintele introduce puncte care ţin de cultură, dar mi se pare deja ridicol. Este o greşeală introducerea acestor domenii în strategia de apărare. Eu vă garantez că strategia este scrisă de consilieri şi Iohannis nu a prea citit-o (...) E discutabil câtă putere îţi dă, dar îi aduce la raport (pe miniştrii de resort - n.r.) pe temele din strategie.

În primul rând, Băsescu vede Strategia ca pe o modalitate de control a Președintelui asupra Guvernului. Culmea, Tăriceanu vede la fel. Concluzia ? Ambii văd la fel de prost.

Strategia are rolul de a favoriza îndeplinirea obiectivelor strategice ale țării - independența, suveranitatea, integritatea, unitatea, securitatea țării -, prin forța militară atunci când situația o impune. Organizarea și coordonarea tuturor activităților care privesc apărarea țării și securitatea națională este asigurată, constituțional, de către CSAT. O zicală veche însă foarte, foarte actuală, spune că cel care dorește pacea, trebuie să se pregătească de război. Astăzi, datorită acțiunilor agresive ale Rusiei îndreptate contra statelor europene, NATO și UE se pregătesc de un eventual război cu Rusia și aliații ei. Pentru prima dată de la terminarea „Războiului rece”, NATO construiește strategii de apărare în Europa, pune la punct sistemul logistic și transferă în Europa echipament militar performant. Se înființează comandamente militare operative în statele „din prima linie” pentru conducerea eventualelor operațiuni militare împotriva unor agresiuni armate ruse (cel mai probabil).

Cei doi idioți, Băsescu și Tăriceanu, dar și alții pe lângă ei, nu au cunoștințele necesare să înțeleagă propriile atribuții, darămite să emită judecăți de valoare.

Ia să ne uităm puțin la sistemul național de apărare. Ce este cu el și ce presupune „apărarea națională”. Nu voi intra în foarte multe detalii însă voi face precizarea că există multă, foarte multă gargară cu pioneze la cei care vorbesc la televizor, de foarte multe ori în dauna sistemului național de apărare.

Noutățile în strategie, calificate de Băsescu și Tăriceanu ca având scopul de a controla sau goli Guvernul de atribuții, sunt, de fapt, fundamente ale sistemului de apărare.

Învățământul militar este parte a sistemului național de învățământ. Colegii, școli tehnice, institute militare, învățământ superior, cercetare științifică etc. În afară de aceasta, învățământul civil este la baza învățământului de specialitate, militarii de carieră și rezerviștii (atunci când situația o impune) vor avea la bază instruirea dată de învățământul civil. Cu cât mai performant, cu atât mai bine, având în vedere tehnica militară modernă, tehnologia computerizată folosită pe câmpul de luptă etc. Cum să nu intre într-o strategie de apărare această componentă fundamentală a sistemului de apărare ? Doar în tărtăcuțele goale ale lui Tăriceanu și Băsescu este posibil. Neavând cu ce gândi, indivizii vorbesc aiurea.

Sănătatea este iar un domeniu fundamental al sistemului de apărare. Pe de o parte este vorba despre sănătatea populației, populația care asigură atât necesarul de forță de luptă format din profesioniștii militari cât și necesarul de luptă apt pentru ducerea acțiunilor de luptă din rândul rezerviștilor. Dacă populația țării este sănătoasă, forțele militare ale României vor fi capabile să ducă acțiuni de luptă pentru apărarea țării.

Am ajuns la mediu. România este într-o zonă temperată. Mediul permite forțelor armate un anume comportament pe câmpul de luptă. Noi ne pregătim și avem tehnologia adaptată la mediul actual. Un mediu modificat, devenit ostil personalului și tehnologiei noastre, slăbește capacitatea forțelor armate de a lupta împotriva unui agresor. Cresc cheltuielile impuse de acțiunile militare. Crește consumul de resurse pentru a rezista la capriciile naturii în dauna acțiunilor de luptă reale.

Cultura este iar un domeniu „criticat” de cei doi saltimbaci. Tembeli. Există o cultură militară. Aruncată în derizoriu pentru a face loc tembelismelor anarhiste. Există o istorie militară, există o tradiție militară, există artă militară, există toate componentele culturale însă având o legătură cu domeniul militar. Culmea, o parte a culturii noastre, istoria noastră în special, sunt legate de domeniul militar. Noi, ca țară, existăm datorită unor acțiuni politico-militare. Și vom exista datorită acestui binom.

Ei bine, apărarea națională trebuie tratată nu doar sub aspectul numărului de puști și de cartușe, al numărului de tancuri sau avioane, nave sau alte mijloace de deplasare specializate, trebuie tratată în întregul ei. Ministerul Apărării nu este un producător de resurse. Este un consumator de resurse, atât pentru educarea tinerilor care vor îmbrăca haina militară ca profesioniști, cât și pentru sănătatea lor - sunt buni medicii militari, nu ?! La pace, spitalele militare și policlinicile militare sau ale MI sunt căutate pentru medicii care, la nevoie, vor merge pe câmpul de luptă să trateze militarii loviți de gloanțe sau sfârtecați de explozii.

Aveam o impresie ... M-am vindecat. Nu o mai am. Băsescu, la fel ca Tăriceanu, este un dobitoc.

duminică, 21 iunie 2015

Tăriceanu și spaima „republicii prezidențiale”.

Scrisoarea Președintelui Iohannis adresată Parlamentului cu privire la „Strategia națională de apărare” a fost ocazia perfectă pentru „guguștiuci” să își dea în petec. Tăriceanu, Ilie Sârbu și alții.

Acum îl am în vizor pe Tăriceanu, pe Ilie Sârbu nu mai merită să îl „complimentez” după ce a acuzat pe Iohannis că nu a explicat în strategie ce este terorismul la care face referire. De obicei, prostul stă acasă, nu în Parlament. Sârbu însă, nu și nu. Ar trebui ca ginerele, prim-ministru încă, să îi spună că terorismul este definit în tratate internaționale, este definit în legile noastre care îl au în vedere pentru a-l combate, nu mai era nevoie să fie definit și în strategie. În fine.

Citesc la Mediafax luările de poziție pe care jurnaliștii agenției le-au considerat a fi importante în ședința BP al Parlamentului (reunit). Poziția lui Tăriceanu și a altora din BP a fost contrazisă de comisiile parlamentare reunite care au aprobat „Strategia națională de apărare” pe data de 17 iunie, fără a-și pune problemele existențiale tăriceniste.

Revenirea, acum, la zicerile ostile ale lui Tăriceanu, promovarea lor insistentă de televiziuni, unele cu satisfacție bolnăvicioasă, altele cu tentă alarmistă, crează impresia unui colocviu la un spital de nebuni cu nebunii în chip de lectori.

Ce zice Tăriceanu:

Aşa cum, probabil, aţi observat şi dumneavoastră, Strategia naţională de securitate cuprinde, pe lângă conceptele tradiţionale, o serie de concepte preluate de la preşedintele Băsescu, potrivit cărora, în securitatea naţională intră toate celelalte domenii: mediu economic, energie, dezvoltare durabilă, sănătate, educaţie, protecţie socială, agricultură, tot. Prin urmare, avem de-a face cu două lucruri care se întâmplă simultan: transferul acestor atribuţii, care sunt de resortul Guvernului, la Preşedinţie, în cadrul Strategiei de securitate naţională, şi, evident, golirea de conţinut a activităţii Guvernului, cu alte cuvinte, trecerea către o republică prezidenţială. Adică, dincolo de problema de securitate naţională, faţă de care am toată sensibilitatea, într-un mod „subtil”, se merge pe această idee de consolidare a puterii prezidenţiale, spuneam, trăsătură de bază a mandatului preşedintelui precedent”.

Pentru unii, mai slabi de înger, Tăriceanu „combate bine”. Ar avea, după ei, dreptate. Numai că și Tăriceanu și aliații lui sunt de tot râsul.

Apărarea națională este privită de către respectivii doar sub aspectul brut al forțelor armate. Ei bine, o astfel de viziune este o prostie crasă. La Tăriceanu începe să nu mă mire. Nici la alții.

Apărarea națională nu există în afara securității naționale. Apărarea, în înțelesul ei cel mai profund este o reacție la lipsa de securitate. Pentru a o realiza însă, ea se concepe gândind și realizând obiective la nivel național, plecând de la natalitate, mergând la sănătatea populației, la educație, la economie care trebuie să îi asigure finanțarea și dotarea, la transporturi care trebuie să îi permită mișcarea, la toate domeniile pomenite ca având o contribuție la realizarea apărării pentru garantarea obiectivelor constituționale ale statului român: independența, suveranitatea, integritatea, securitatea.

Tăriceanu este bântuit de „fantoma” lui Băsescu. Din nefericire pentru el, Băsescu îi este superior. Golan-golan însă mai dispus să accepte idei și concepte noi, multe dintre ele preluate de la alții (nu îl cred pe Băsescu capabil să creeze ceva). Tăriceanu refuză, pur și simplu, să evolueze.

Cine citește Strategia în cauză va observa că domeniile respective nu sunt luate de sub autoritatea Guvernului, sunt însă prevăzute a fi dezvoltate la un nivel care să asigure capacitatea României de a se apăra, de a contribui la apărarea colectivă în cadrul NATO și a UE, de a participa la misiunile de menținere a păcii acolo unde NATO și UE intervin la cererea ONU.

Dacă Tăriceanu ar fi cunoscut, cât de cât, Constituția, ar fi observat că CSAT-ul are atributul principal de a organiza și coordona unitar activitățile care privesc apărarea țării și securitatea națională, participarea la menținerea securității internaționale și la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau de restabilire a păcii (art. 119 din Constituție). Dacă ar fi avut cunoștințe despre apărarea și securitatea națională (din vorbele lui Tăriceanu la BP al Parlamentului reiese că „nu știe, nu este specialist” !), acuzele aduse de el nu ar mai fost rostite. De aici, trag concluzia că i se poate aplica fără greșeală zicala: prostul până nu'i fudul, parcă nu e prost destul.

Cât privește „pericolul” de a deveni o republică prezidențială avem a accepta sau nu ideea că prestația actorilor politici poate crea imaginea unei republici parlamentare sau prezidențiale, a unei dictaturi sau a unei anarhii. Dacă Președintele are o prestație „puternică”, o prestație care contrastează cu cea a celorlalte puteri politice, în sens pozitiv, atunci imaginea va fi a unei republici prezidențiale. Cineva trebuie să conducă țara, până la urmă. La noi avem, azi, toate ingredientele pentru a ajunge la o republică prezidențială, pe actualele prevederi ale Constituției.

Guvernul este condus de un prim-ministru cercetat penal pentru fapte asimilate corupției, un număr mare de foști miniștri sunt cercetați penal, Parlamentul se opune pe față înfăptuirii justiției în cauzele privind actele și faptele penale ale unor foști miniștri, ale primului-ministru, ale unor parlamentari. Parlamentul și Guvernul nu mai au sprijinul populației. Singurele „forțe” ale statului care mai au creditul populației sunt Președintele și Justiția. Din fericire, Armata, securitatea, Justiția nu sunt sub controlul Guvernului iar Parlamentul poate doar să constate câte ceva, fără a avea acțiune directă asupra lor.

Imaginea publică a puterilor statului va duce, evident, la preferințe politice cu posibile efecte în viitor. Un Parlament slab, mai slab ca în anii anteriori (deși se dă „cocoș”), care este îndreptat în mod evident împotriva intereselor naționale - procurorii reprezintă, în materie penală, interesele societății, ar fi bine să se rețină acest atribut constituțional -, care își legiferează favoruri pe considerentul că parlamentarii sunt superiori restului cetățenilor (indiferent de nivelul lor social și profesional !) decade și nu mai poate fi reprezentantul suprem al poporului. Atributul constituțional nu ține loc de „plapumă”. Atributul constituțional își pierde valoarea prin comportamentul impardonabil al parlamentarilor, în special al liderilor politici din Parlament.

Guvernul face și desface în interesul puterilor financiare. În afara problemelor penale sau de altă natură pe care le au miniștrii, înalții funcționari publici, funcționarii publici etc.

Puterile Parlamentului și ale Guvernului se pierd, în contra „actelor de vitejie” ale unora sau altora. În imaginea publicului, majoritar, Președintele și Justiția sunt singurele puteri ale statului care mai pot să asigure funcționarea statului. Acest lucru se va vedea la alegerile viitoare. Locale și parlamentare.

Mă gândesc cu groază la faptul că un Tăriceanu ar fi ajuns Președinte al României. La fel ca Ponta sau Udrea, la fel ca mulți alții care s-au angajat în cursa prezidențială. Nu îl pot uita pe Ghișe, altă figură.

Trag concluzia că va trebui să avem mare grijă la anul. Un Tăriceanu nu mai are ce căuta în Parlament. Chiar și simplu parlamentar. Este prea ramolit. Senil și retrograd ne face de râs.

luni, 15 iunie 2015

Ponta a devenit „stindardul” rezistenței la schimbare.

Sintetizând acțiunile PSD de când a revenit la guvernare, pot spune că au implementat, cu succes până acum, tot ce a inventat tranziția post-decembristă în materie de infracțiune statală.

Să spunem ca alții - inclusiv prin lege -, să facem după cum vrem noi. Legea este ceva acolo, ceva formal. Există pentru a ne lăuda în fața străinilor că avem „standarde” democratice. Străinii, obișnuiți ca la ei în țară, vor crede că ce scrie în lege se petrece în viața publică. Ei bine, noi le vom spune că este cum cred ei, pentru că noi suntem cei care le dăm informațiile oficiale. Ce spun unii și alții nu are relevanță. Putem spune că sunt adversari politici, că este luptă politică, că sunt acțiuni de tipul „loviturilor de stat” etc. De pe timpul guvernării lui Adrian Năstase și până azi nu am ieșit din „sistem”.

De când a devenit Președinte al României Klaus Iohannis s-a produs un fel de resetare a sistemului. Din ce în ce mai mult se ajunge la norma de lege, indiferent de „client”, se fac interpretări mai aproape de realitatea cotidiană, se „descoperă” relații care până mai ieri erau neglijate, procurorii și judecătorii sunt într-o continuă stare de excitație. În rândurile lor sunt oameni care nu agrează trecerea la aplicarea legii așa cum a fost ea dată, se opun. Unii prin inactivitate, alții prin alterarea propriei activități, alții chiar prin acțiuni ostile. Protestatarii din rândurile magistraților au ajuns să se plângă la televiziuni, în special la acele televiziuni pornite să nege statul de drept.

Pe de altă parte, Justiția, ca instituție, se întărește și devine din ce în ce mai conștientă că are instrumentele necesare pentru a-și apăra independența și a-și împlini rolul dat de societate. Justiția știe că este independentă și se comportă ca atare. Vom asista la o curățenie în Justiție. Unii magistrați își vor căuta alte locuri de muncă dacă nu cumva li se va stabili domiciliul forțat în cazul în care sunt dovediți că au lucrat împotriva legii. Nu pot evita să îl evidențiez aici pe Băsescu care a sintetizat, în felul lui, fenomenul: schimbarea azi a lui Stanciu și Kovesi nu rezolvă problemele „clienților”. Vor apare alți lideri „Stanciu” și „Kovesi” pentru că magistrații se simt liberi.

Cazul Ponta este discutat și forfecat cu pasiune. Eu am văzut simplu problema. Un procuror a analizat niște evenimente, a constatat că există temeiuri pentru a încadra unele fapte în prevederile legii ca infracțiuni, a deschis o urmărire penală împotriva autorului Victor Viorel Ponta. Procurorul și șefii lui cunosc cauza mai bine decât este ea prezentată în media. Din moment ce pașii procedurali au fost aprobați de șeful ierarhic superior înseamnă că acela își asumă, profesional, corectitudinea datelor și informațiilor strânse și probele pe care urmează să le administreze procurorul de caz. Simplu.

Constat însă o tratare cu multă pasiune a problemei. Nu mai este atât de atractivă persoana incriminată - primul-ministru Victor Viorel Ponta -, devine foarte atractivă ideea de lucru a procurorului. Încadrările lui se pare că „înspăimântă”. Ar fi ciudat dacă, după o mică analiză, nu constați că este normal !

Ce face procurorul, de fapt ? Interpretează sprijinindu-se de legea penală și legile civile în materie corupția mică. Evaziunea fiscală „măruntă”, practicată de unii și de alții. În cauză este o societate de avocatură și un birou de avocatură. Sunt cercetate relațiile comerciale dintre ele vizavi de obligațiile față de asociați și stat. S-a constatat, după cum spune procurorul, că statul a fost victima unei evaziuni fiscale și spălarea de bani, legate, fără discuție de falsul în înscrisuri sub semnătură privată.

Au sărit în sus avocați, medici, jurnaliști, economiști, contabili etc. Cumva, toți pot deveni clienți ai unor cercetări de această natură dacă au cabinete particulare sau lucrează având obiceiul să procedeze astfel. Toți strigă ca din gură de șarpe că este doar o problemă ce poate fi încadrată doar ca o contravenție. Și da și nu. Dacă ar fi o neglijență, ar putea fi o contravenție fiscală. Dacă însă este o simulare ce urmărește înșelarea statului dar și a asociaților este curat infracțiune.

Reacția asta deosebită a celor arătați mai sus îmi spune că DNA a atins ce nu se dorea. Cumva se deschide cutia Pandorei. Ce va ieși de acolo, naiba știe.

Există o rezistență la schimbare din partea marilor evazioniști. Procurorii și-au făcut mâna și au căpătat suficientă experiență pentru a-i culege și trimite unde le este locul. Acum a apărut și este „cumplit” de dezbătută evaziunea „mică”. Abia acum procurorii intră în spațiul „economiei la negru”, care fură statul cu aproape 40% din buget. Asistăm la manifestarea rezistenței micilor evazioniști. Va fi interesant de urmărit.


Strategia națională de apărare a României. Îmi place.

Ajungem la un final și cu strategia națională de apărare. Este disponibilă aici.

În primul rând, constat că este explicită, cuprinzătoare, are continuitate însă impune și o revedere a legislației în domeniile tratate pentru a se putea acționa în mod coerent. În fine, tratează domeniul apărării și al securității naționale ca un tot unitar cu problematica învățământului, sănătății populației, mediului, energiei, economiei, finanțelor, relațiilor internaționale fără a inventa inamici publici și fără a folosi idei teribiliste.

Totul este interesant în această strategie. Se citește ușor (23 de pagini), este bine scrisă, cuprinzătoare.

Sunt curios să văd dacă și cum vor contracara unii politicieni ideile din cadrul documentului.

Nu voi urmări jurnaliștii sau așa-numiții specialiști în de toate. Ar fi să îmi bat joc de timpul și capul meu.

Nu voi răspunde indivizilor care nu au citit documentul însă se cred îndreptățiți să comenteze. Să își dea cu părerea. De „păreriști” sunt sătul.

duminică, 14 iunie 2015

Mitomanul Ponta în publicaţia franceză L'Express.

Și-a comunicat intenția de a schimba raporturile dintre palatele Victoria și Cotroceni. De la relații instituționale la relații de adversitate. Înclin să cred că Ponta, la fel ca Băsescu, nu se simte bine fără un „inamic politic”.

Am fost dezamăgit. În ultimele şase luni, el a jucat rolul de arbitru de care ţara are nevoie. Dar în ultimele zile a fost de o singură parte, aceea a partidului său. Cred că este suspus unor presiuni mari din partea anturajului. Remarc de altfel că am fost chemat la DNA exact în momentul în care opoziţia a depus o moţiune de cenzură în Parlament. Nimeni nu crede într-o coincidenţă” declara Ponta înainte de votul la moțiunea de cenzură.

Să nu uităm cu mai multă atenție la declarație.

Afirmația lui Ponta că Iohannis a fost de partea „partidului său” este de rea credință. Evident. Pentru că Iohannis a fost, de fapt, de partea statului și a instituțiilor sale. Iohannis a declarat că are încredere în Justiție, că aceasta își va face datoria, indiferent cine vor fi cei pe care Justiția îi va chema în fața ei.

Cererea lui Iohannis ca Ponta să își depună demisia pentru faptul că fiind cercetat de DNA pentru fapte asimilate faptelor de corupție nu este un favor făcut PNL (care a fost partidul său, acum este doar formațiunea politică în care are mai multă încredere !), este o necesitate pentru imaginea României în relația statului cu proprii cetățeni dar și în relația României cu alte state, în special cu statele membre ale UE dar și cu alte state dezvoltate din lume în care o astfel de situație politică nu este de acceptat. Rămânerea lui Ponta în funcția de prim-ministru constituie un risc major pentru credibilitatea României până la demisia lui.

Ponta în schimb, are altă opțiune.

Procurorii pot să mă acuze, dar justiţia o fac judecătorii. Pentru moment, eu nu am compărut niciodată în faţa unui judecător”.

Este penibil Ponta. Este procuror la bază și știe că procedura îl va duce în fața unui judecător mai devreme sau mai târziu. Știe și faptul că Parchetul General va analiza comportamentul lui și va urgenta finalizarea urmăririi penale pentru faptele deja dovedite și îl vor trimite în fața instanței de judecată. Înțeleg că Ponta speră că procurorii nu au au un dosar beton și că are șansa unei soluții mai blânde din partea judecătorilor, poate chiar o încetare a urmăririi penale pentru lipsă de probe. Probabil că așa judecă. Numai că în timp ce își face tot felul de planuri disperate, atacă instituția acuzatorului public susținând că DNA lucrează împreună cu opoziția politică pentru scoaterea lui de la guvernare.

„ ... că opoziţia s-a servit de procurori în scop politic ...”.

Afirmația este o mârlănie. Nu o poate proba. Nu există circumstanțe din moment ce PNL a anunțat din timp că depune moțiunea de cenzură, chiar și data era previzibilă. Nu există probe care să confirme punerea de acord a procurorilor cu opoziția pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Ponta. Ba, mai mult, prin clamarea prescripției faptelor de care este acuzat, Ponta confirmă direct că este autorul faptelor pentru care este incriminat. Dacă nu a săvârșit acele fapte, de ce mai este nevoie de prescripție ?!

Tot manevrând minciunile a ajuns să confirme, indirect, campania declanșată de partidul lui împotriva Justiției.

Parlamentul nu trebuie să suplinească justiţia. Problema este că Parlamentul şi justiţia s-au implicat într-o dispută şi că această luptă devine o afacere personală. Într-un astfel de joc, toată lumea pierde”.

Parlamentul nu trebuie să suplinească Justiția o spune cel care a cerut partidului lui și aliaților politici ca Parlamentul să se substituie Justiției ! Chiar în cazul lui Camera Deputaților a concluzionat că „nu sunt probe suficiente” pentru acuzațiile de „conflict de interese” sau că probele nu confirmă infracțiunea. Să îmi fie cu iertare, dar asta este treaba exclusivă a instanței de judecată. Doar judecătorul are voie să interpreteze legea într-o situație dată. Nimeni altcineva. Ei bine, Parlamentul dominat de PSD asta face. În cazul Șova la fel. Parlamentul a interpretat legea și s-a comportat ca o instanță de judecată. În cazul lui Vosganian la fel, al lui Borbely așișderea. În alte cazuri, în special a parlamentarilor mai puțin importanți și a adversarilor politici, Parlamentul a fost foarte „binevoitor”. PSD-ii și aliații sunt niște jigodii.

Așa-zisa „dispută” între Parlament și Justiție are, evident, o notă personală. Pentru „salvarea” lui și a lui Șova, pentru salvarea unora care au beneficiat, probabil, material de pe urma unor măgării comise ca miniștri sau parlamentari, Parlamentul vrea să elimine din legi acele infracțiuni care sunt mai des pomenite în anchetele procurorilor. Nu mai spun despre intențiile evidente ale parlamentarilor PSD și nu numai de a schimba procedura penală astfel încât, atunci când vor ajunge să li se aplice măsuri asiguratorii, să beneficieze de un tratament mai blând, dacă se poate să li se ceară iertare că sunt incriminați, să li se scadă pedepsele pentru că au fost miniștri sau parlamentari ba, de ce nu, instanța să admită ideea parlamentarilor puterii că în fața legii oamenii nu sunt egali (Nicolicea și ceilalți).

Interviul lui Ponta este plin de minciuni. Este o realitate strâmbă, el ieșind în evidență ca o victimă a statului român așa cum este construit acesta azi. Este inadmisibil.

Vizita lui Ponta la Baku are multe interpretări. Este o lipsă de cultură politică. Ponta este un troglodit.


După moțiunea de cenzură căzută într-un Parlment în care puterea a fost lovită de amnezie, Victor Viorel Ponta a tras o fugă până la Baku, la deschiderea festivităților sportive. Actul este interpretabil. Eu îl calific ca fiind o grosolănie politică, o agresiune la poziționarea României față de evenimentele politice internaționale. Pur și simplu nu era nevoie de acest gest.

Dan Mihalache, șeful Cancelariei prezidențiale a declarat că la Cotroceni nu s-a cunoscut despre participarea lui Ponta la festivitățile de la Baku.

În programul lui Ponta de la Guvern, nu exista participarea la acest eveniment.

Liderii statelor europene, membre sau nu ale Uniunii Europene, alți lideri importanți ai lumii nu au considerat că este nevoie să participe. Este o formă de poziționare față  de o „altă” lume politică aflată sub controlul Rusiei, o Rusie agresoare față UE, NATO, SUA. Este adevărat că nu s-a emis un document pentru o poziție comună, a fost, evident, o poziție transmisă prin „telefonul fără fir”, așa cum se spune despre o informație care circulă fără sprijinul unei acțiuni instituționalizate.

Pot să cred că Ponta a fost la Baku în interes privat. Nu ar fi fost o problemă, pentru mine. Nu a fost așa. Acolo a fost așteptat la aeroport de reprezentanți ai guvernului Azer și de oficiali ai jocurilor sportive ! Înseamnă că de la Guvern s-au făcut demersurile necesare anterior sau chiar în timpul deplasării. Cred că anterior.

Cei de la Tarom au declarat cu niște zile în urmă (nu mai caut data exactă), că au fost forțați să renunțe la ruta spre Beijing din cauza închiderii culoarului de zbor pe deasupra teritoriilor ruse pentru avioanele românești !

Zborul lui Ponta, cu un avion românesc, pe un culoar de zbor controlat de ruși a fost posibil abia după obținerea acceptului Federației Ruse ! Când a fost obținut ?

Aseară, la Realitatea Tv, la o dezbatere Tv, Adrian Severin a adoptat o poziție radical diferită de a tuturor celor din platou dar și a altora. Acesta a susținut că Victor Ponta a făcut bine ce a făcut. Că Ponta s-a poziționat corect față de politica UE de izolare a Azerbaidjanului, că s-a poziționat de partea celui mai slab. Execrabil personaj.

Azerbaidjanul nu are nevoie de România. Nu avem o tradiție a relațiilor cu această țară. În plus, Azerbaidjanul este nu doar membru al Uniunii Vamale condusă de Rusia, este și unul dintre susținătorii militari ai Rusiei în conflictele acesteia cu restul lumii. Nu cu soldați ci cu bani. Prezența premierului român nu a ridicat valoarea reprezentării internaționale a evenimentului. A fost ca un „rahat” pe un spațiu cu o anumită culoare. Președintele Turciei a fost prezent însă aici vorbim despre vechi relații între cele două țări, vorbim despre culturi și religii comune. Noi ce avem în comun ? Mai nimic. Poate niște relații comerciale despre care nu am prea auzit.

Și pentru că am ajuns la acest infect personaj politic numit Severin nu am cum să nu îmi amintesc despre „acordul prin schimb de scrisori” dintre miniștrii de externe ai României și Ucrainei prin care România „recunoștea” că Insula Șerpilor „a fost, este și va fi a Ucrainei” ! În condițiile în care Insula Șerpilor nu a fost niciodată a Ucrainei ! Aparținea de Rusia, nu era în componența teritorială a statului desprins din URSS. Și rușii au devoalat porcăria. Ca urmare a mânăriilor făcute de Adrian Severin, pe atunci ministru de externe în Guvernul CDR din partea PD-ului condus de Petre Roman, România a dat, pur și simplu a dat Ucrainei teritoriul Insulei Șerpilor ! Cu tot spațiul maritim din jurul acesteia - stânca Insula Șerpilor nici mare teritorială nu ar fi avut dreptul, potrivit prevederilor Convenției de la Montego Bay privind dreptul mării -, inclusiv zonă economică exclusivă ! De la Insula Șerpilor au plecat pretențiile teritoriale în Marea Neagră ale Ucrainei asupra teritoriilor maritime ale României. Lumea nu știe însă pretențiile Ucrainei lăsau României doar marea teritorială și o parte din zona contiguă (un teritoriu aflat sub controlul statelor cu deschidere la mare în care se exercită de către acestea o supraveghere și intervenție pentru asigurarea securității naționale. În toată zona din fața Deltei Dunării, România ar fi rămas doar cu marea teritorială !

Nu a fost o vizită privată, nu a fost nici o vizită Guvernamentală. A fost, în fapt, o sfidare a întregii țări. Nu a fost o vizită guvernamentală pentru că Guvernul nu are atribuții de politică externă decât în spațiul tehnic al acestora - negociază tratatele, elaborează actele, le supune discuției și aprobării Parlamentului sau le aprobă (pe cele de nivel inferior) prin hotărâre de guvern după ce au fost stabilite la nivelul Președintelui României sau ca urmare a angajamentelor Uniunii Europene în relațiile internaționale.

Ce a vrut să demonstreze Ponta ? Vrea să rupă România în două ? El și ai lui au devenit susținători ai Uniunii Vamale conduse de Rusia ? El și ai lui vor ca România să iasă din NATO și UE ? Fronda asta față de regulile constituționale privind relațiile internaționale ale țării asta arată. Să nu ne jucăm.

Cum privesc guvernele de la Chișinău și Kiev poziția lui Ponta lângă Putin și ceilalți care îl susțin în agresiunea asupra Moldovei și Ucrainei ?! Să înțeleagă ei că PSD, partidul aflat la guvernare în România, una spune și alta face ? Că se declară împotriva agresiunii ruse dar că de fapt îi dă un CEC în alb ?

Turcia nu este membră a UE. Turcia este suspectă de o mai „largă abordare a problemei” Crimeii. Are un interes etnic, o parte semnificativă a populației este formată din etnici turci sau tătari.

Nu îmi iese de nici un fel interesul României din prezența lui Ponta la Baku, aproape de Putin și ceilalți dictatori din Uniunea Vamală condusă de Rusia.

sâmbătă, 13 iunie 2015

Minciunile lui Ponta au picioare scurte.

Sunt forțat să ajung la o concluzie care nu îmi place. Avem și facem o politică superficială. O politică de can-can. O politică care se laudă cu „poleiala”, nu cu substanța.

PNL a depus o moțiune de cenzură prin care este condamnată atitudinea Guvernului Ponta care refuză românilor dreptul de a vota, de a-și alege reprezentanții.

Discuțiile s-au purtat mereu și mereu pe lângă. Superficial. S-au dus către o procedură care să permită migranților economici români să își exercite dreptul de vot la alegerile parlamentare și prezidențiale. Trist. Este o problemă care urmează a fi soluționată de către Parlament, probabil în octombrie, cam atunci ar fi momentul pentru a nu intra în întârziere, după cum arată cu seninătate vorbitorii PSD.

Esența moțiunii de cenzură o reprezintă refuzul Guvernului de a organiza alegeri locale parțiale. În special. Pe această temă ar fi trebuit să se axeze toți vorbitorii liberali la moțiune. Nu la alte teme. Pe efectele cumplite ale refuzului Guvernului de a organiza parțialele, pe lipsa de funcționare a sistemului administrației publice. Pe dreptul cetățenilor de a fi reprezentați.

Crin Antonescu, prezent și el la vot, a sintetizat perfect problema:

Votez pentru moțiune deoarece acest Guvern, oricum i-am discuta în rest prestația, trebuie să cadă (...) nu atât pentru că nu avem încă o lege a votului pentru diaspora, pentru că asta nu e în primul rând vina Guvernului, dar pentru faptul că Guvernul, obligat de lege într-un termen clar să organizeze alegeri în colegii și în circumscripții din România, refuză să o facă, acesta este un motiv suficient și extrem de puternic pentru a cădea”.

Sincer, regret că vorbitorii liberali nu au accentuat problema în discursul lor. Au căzut în capcana „miuțelor” verbale, superficiale și resentimentale promovată de „puternicii zilei”.

Contrele își aveau loc în fața presei, după momentul moțiunii de cenzură. Superficiali.

Am găsit la Ponta o singură referire cu privire la esența moțiunii de cenzură. Un text la Mediafax (aici), cam singura mențiune în presă !

„„El a amintit totodată că problema alegerilor locale, invocată în moţiune, a fost reglementată recent de către parlamentari prin adoptarea Legii 115/2015, care a abrogat vechea Lege 67/2004.

"Sper că nu cereţi organizarea de alegeri pe vechea lege", a spus Ponta opoziţiei””.

Eu am mai auzit și altele din cuvântarea lui Ponta. Superficială, până la urmă ca el. Că undeva, într-o localitate, s-au apucat să organizeze alegeri locale după prevederile noii legi. Să avem iertare. Este prea mult pentru mine. O spune cu nonșalanță, sfidând prevederi constituționale. CCR a statuat că legile privind alegerile de orice natură nu pot intra în vigoare decât după trecerea unui an de la adoptarea lor. Pe baza unor considerente bazate pe realitate.

Ce spune legea nouă la care face referire Ponta, Legea 115/2015:

Art. 136
La data intrarii in vigoare a prezentei legi, Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si alte dispozitii contrare se abroga”.

Concluzia ? Abrogarea prevederilor contrare legii va avea loc abia la împlinirea termenului de un an de la aprobarea legii. Până atunci vechea lege este în vigoare, cu obligațiile ce revin actorilor politici și administrativi potrivit acelei legi. Orice acțiune în temeiul legii noi este nulă de drept !

Cineva de la PNL trebuia să îi spună lui Ponta, de la pupitrul Parlamentului, că da, el are obligația potrivit legii vechi să organizeze alegerile parțiale locale și parlamentare pentru a asigura buna funcționare a administrației publice locale și reprezentarea în Parlament a cetățenilor țării care nu mai au reprezentanți. Și nu sunt puțini. Sunt aproape 2 mil de cetățeni, mai mult de 10% dintre cetățenii cu drept de vot prezenți în țară. Indiferent de costuri. Și da, este o problemă pentru Ponta, este o problemă pentru că nu este exclus să piardă sever din putere la nivel local și parlamentar.

Restul ideilor expuse de către parlamentari cu ocazia evenimentului pot fi reale, pot fi cum se dorește însă nu au răspuns problemei stringente. Au devenit gargară cu pioneze. Can-can.

La fel ca alții sper ca următoarea moțiune de cenzură să nu mai fie tratată cu aceeași superficialitate.

Cât despre media română, tot disprețul. Fără deosebire.

joi, 11 iunie 2015

Câștigătorii premiilor „Stupid magna cum laude”.

Tinerii ajunși la terminarea liceului își dau bacul. Parlamentarii ajung, periodic, la examene de maturitate politică, pentru unii sau de confirmare a maturității la alții. Nu alegerea lor este examenul de maturitate politică ci comportamentul lor în activitatea ulterioară mandatării de către cetățeni. Nu are importanță de câte ori a ajuns un politician să fie ales ca senator sau deputat, este important cum se comportă în spațiul politic al camerelor parlamentare.

Sunt dese momentele în care politicienii au de ales. Să facă, să nu facă sau să se abțină să facă ceva. Pretențioși, alegătorii se uită și la cum și când face, cum și când nu face, cum și când se abține să facă ceva un politician. În funcție de concluziile la care se ajunge acel politician va continua să mai existe pe scena politică sau nu.

Suntem în fața unei stări de excepție. Primul-ministru este acuzat de comiterea unor fapte penale comise înainte de a primi înalta demnitate dar și de continuitate infracțională după investire. Aseară, la Realitatea Tv, au fost expuse și alte situații cu potențial infracțional comise de premierul Ponta și miniștrii săi. Rămâne ca Parchetul General să ne lămurească asupra lor, să ne spună cât este infracțiune, câtă prostie. Culmea, prostia în funcția de demnitate publică, în special la nivelul Guvernului este profund infracțională. În principal din cauza faptului că miniștrii au ca instrument de lucru banii cetățenilor, au obligația de a-i aduna la bugetul național și de ai cheltui potrivit intereselor societății. În alte țări europene, cheltuirea aiurea a banilor țării este sancționată penal. La noi încă nu. Din nefericire.

În relațiile internaționale ale țării trebuie să ai în fața ochilor două componente majore. Ambele cu caracter oneros. Care este interesul național, care este interesul partenerului. Ce dau și cât, ce dă partenerul și cât. Nu există „sentimente”. Există doar interese. Pe partenerul extern nu îl interesează, prea mult, cine conduce țara, îl interesează foarte mult însă capacitatea ta de a respecta angajamentele asumate. Când conducerea țării este pusă sub semnul întrebării, partenerul internațional pune un semn de întrebare cu privire la viitorul relației. Un prim-ministru cercetat penal pentru acte de corupție sau asimilate corupției pune în alertă partenerul extern. Nu cumva există în relațiile dintre noi acte și fapte care ne pot pune în dificultate ? Dacă demnitarii corupți ai României au exportat corupția și la noi ? Câte acte și fapte ale României în relațiile cu noi sunt infestate de microbul corupției ?

Ei bine, ai noștri „ca brazii”. Călin Anton Popescu Tăriceanu și Valeriu Zgonea au trimis o scrisoare ambasadorilor celorlalte state în România care îi umplu de ridicol. Să luăm un calup și să îl desfacem pe idei pentru a avea o imagine mai bună a caracterului stupid al intervenției:

Opoziția încearcă să forțeze căderea unui guvern legitim, susținut de către o majoritate parlamentară legitimă,

folosind ca pretext un caz judiciar, 

punând astfel în pericol nu numai stabilitatea României într-o regiune din ce în ce mai agitată, dar și democrația României, la 25 de ani de la căderea comunismului. 

Opoziția a lansat un război împotriva ordinii constituționale din România. 

Ei încearcă să captureze puterea total și să ducă țara într-o criză profundă, 

cerând alegeri anticipate — în pofida unei majorități parlamentare solide formată de o largă coaliție ce include forțe social-democrate, liberal, progresive și conservatoare”.

Fascinant !

Opoziția încearcă să forțeze căderea unui guvern legitim ! Păi, cu avem pardon, coane Tăriceanu, coane Zgonea, acesta este rolul opoziției. De aceia este opoziție ! Se opune majorității !

Folosirea cazului judiciar este o „crimă” în ochii siniștrilor președinți de camere parlamentare. Să avem pardon. Caz judiciar ar fi de exemplu folosirea unor acțiuni contrare legii. Aici însă avem o situație neplăcută pentru ei. Guvernul este condus de o persoană care a încălcat legea. Normal, absolut normal este să se ceară demisia demnitarului acuzat de comiterea unor infracțiuni, cu atât mai grave cu cât ele au avut ca scop afectarea intereselor statului: evaziunea fiscală, spălarea de bani, conflictul de interse ! Nu sunt infracțiuni care privesc o altă persoană, sau o firmă, statul este victima infracțiunilor comise. Rămânerea în fruntea Guvernului a celui care a fraudat statul este ca și cum ai pune lupul paznic la oi !

Cererea opoziției de demisie a primului-ministru este considerată ca o acțiune ce pune în pericol stabilitatea României plus, au tupeu siniștrii (!), democrația și stabilitatea regiunii ! Vai ! Fenomenal !

În mintea siniștrilor semnatari ai scrisorii, este democratic să avem demnitari cercetați pentru acte și fapte comise împotriva statului. După mintea lor tulburată (scleroză ?), am putea institui un model de democrație originală. Candidații la demnitățile ministeriale vor trebui să fie persoane cu cazierul cât mai încărcat, preferabil persoane care au executat și pedeapsa în penitenciar. Nu este exclus însă ca PSD și aliații să prefere să elimine din lege infracțiunile de evaziune fiscală, spălarea de bani și conflictul de interese. Ce să ne mai complicăm atât ?!

Fascinanta gândire a siniștrilor este cuprinsă în formularea „opoziția a lansat un război împotriva ordinii constituționale” !

Este evident că cei doi nu au toți boii acasă. În ce constă ordinea constituțională după mintea lor ? După mine, ordinea constituțională este prevăzută în ... constituție. Acolo spune cum este organizat statul. Opoziția nu dorește schimbarea organizării statului ci eliminarea din conducerea statului a persoanelor care au comis infracțiuni sau sunt suspecte de comiterea unor infracțiuni.

Am sesizat faptul că PSD a făcut copy-paste după susținerile lui Băsescu din 2012. Când referendumul pentru demiterea dictatorului a fost considerat ca o lovitură de stat.

Cele ce urmează sunt halucinații. Preluarea puterii de către opoziție ar duce la „o criză profundă”. Propunerea alegerilor anticipate naște spaima „capturării totale a puterii”. Propoziția este de tot hazul. Haioși rău de tot. Puterea se capturează ! Adică, puterea zboară sau aleargă liberă, undeva într-un spațiu controlat de PSD și aliații, cam sălbatică ea, opoziția vine tiptil-tiptil o capturează și fuge cu ea. fascinant.

Nu mai continui cu penibilele justificări privind acțiunile neconstituționale ale Camerei Deputaților. Parlamentul a acționat împotriva altor prevederi constituționale, exercitând un drept fără responsabilitate. Responsabilitate de care Tăriceanu și Zgonea plus parlamentarii care îi acompaniază fug ca dracul de tămâie, vorba aia.