Avem interimar. Președintele României a semnat, ieri, decretul prin care desemnează pe Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională și ministru al afacerilor interne ca prim-ministru interimar până când prim-ministrul (fugar !) Victor Viorel Ponta își va putea relua activitatea.
Desemnarea este logică. Este singurul viceprim-ministru din guvern. Chiar și fără solicitarea lui Ponta adresată Președintelui Iohannis, desemnarea lui Oprea era obligatorie.
Ce poate face Oprea în scurta perioadă de timp în care va ocupa fotoliul de premier la ședințele de guvern ? Mai nimic. Nu poate avea inițiative. Îi are împotrivă pe cei din PSD, pe tăriceniștii din gluma politică numită ALDE, șefii Parlamentului ... Nici nu ajunge la Parlament cu ceva. Practic, la ședințele săptămânale ale guvernului va urmări agenda (dacă există !) a priorităților stabilite de guvern din perioada anterioară. Dacă nu există, va stabili o agendă care să nu dea dureri de cap cuiva.
Formal, guvernul este condus. Dacă se naște o situație specială în care guvernul va trebui să ia o hotărâre, cei din PSD îi vor pune pe birou voința lor, se va strâmba el așa, de pamplezir, va mima o negociere, apoi va comunica că „interesul național” este următorul: ... Nimic deosebit.
Pentru că Ponta are capacitatea de a vorbi (gura nu i-a fost operată), va vorbi. Îl va suna pe Oprea zilnic, vor vorbi tot timpul, va comunica presei că a vorbit cu Oprea și au stabilit împreună ce și cum ... va căuta să lase impresia că este activ la guvernare numai că are o problemă cu deplasarea. Mie deja mi se aprinde beculețul care semnalează o simulare. De ce oare trebuie ca Ponta (incapabilul) să stea în Turcia și nu în România ? Are și aici medici care ar fi avut grijă de el, la fel ca cei din Turcia. Ba, mai multă grijă. Doar este premierul țării ! Pentru turci, este un pacient din străinătate care are o anume „valoare” socială și cam atât. Aici însă, ar fi premierul suferind al României !
Adunând de ici-colo, din comentariile cârcotașilor Tv, ale cârcotașilor de pe facebook, ajung la concluzii destul de apropiate ale „scenariștilor” prieteni și neprieteni ai nedemnului premier.
Deplasarea lui în țară se poate face cu un avion al SMURD. Avem SMURD (cel mai performant serviciu public de această natură din Europa și chiar dincolo de ea, model pentru alte servicii publice din țările lumii), SMURD are avion, avem medici specialiști care au o solidă reputație internă și internațională, avem tot ce ne trebuie, bașca faptul că acasă la el, lângă copii și familie, ar fi fost înconjurat de dragoste și atenție maximă. Doar este capul familiei, ce naiba ! Dar el nu vrea. El sau alții care îi dictează mișcările politice ?
Pentru că avem tot ce ne trebuie pentru a „rezolva” problema medicală a nedemnului premier, apare problema acută a simulării unei incapacități pentru a evita ceva. Unii spun și eu sunt de acord, că Ponta fuge ca dracu de tămâie de procurorii DNA. Prezent în țară, chiar la pat la domiciliu, procurorii pot iniția și desfășura acțiuni procedural-penale în dosarul cel îl privește. Plecat din țară, procurorii sunt blocați de absența lui. Nu pot interoga învinuitul în absența lui. Între timp, vărul ministru al justiției și prietenul procuror general pot face presiuni asupra DNA și a procurorilor implicați în dosarul lui pentru a obține una din soluțiile favorabile care să îl scape de instanța de judecată. Pot crede că se lucrează și la nivelul judecătorilor de la ICCJ, instanța competentă să îl judece. Pot crede însă nu este obligatoriu să se întâmple așa ceva. Dau cu vorba, nu dau cu parul.
Sunt convins că la Cotroceni se fac analize ale stării actuale generată de fuga de justiție a premierului. Ieri, în Parlament, Klaus Iohannis a făcut declarații care au fost interpretate de către înspăimântații susținători ai nedemnului premier ca fiind anunțul unei strategii de demitere a acestuia și trimitere a lui în pușcărie. Nu știu cât este viabil din acest scenariu însă este evident că Președinția nu poate sta deoparte, cu mâinile'n sân. Este vorba, totuși, despre reputația țării în fața partenerilor din UE, NATO și ce o mai fi. Este și un semnal puternic al vulnerabilităților României. La conducerea țării sunt persoane care „pun botul” la corupție. Mană cerească pentru neprieteni.
Pot fi parțial de acord și cu scenariul potrivit căruia cu Oprea interimar există „pericolul”, pentru PSD, a schimbării majorității parlamentare. Interimarul Oprea poate avea întâlniri săptămânale cu Președintele Iohannis pentru începerea aplicării Strategiei naționale de apărare, așa cum a spus Iohannis. Strategie care urmează a fi votată azi în Parlament. Este evident că atunci când a fost elaborată au fost identificate legile, reglementările inferioare, conceptele care pot împiedica transpunerea ei în practică. Este nevoie de strategii sectoriale care să fie desfăcute pe acțiuni și măsuri necesare realizării obiectivelor Strategiei naționale. Ei, aici Iohannis și Oprea pot lucra, mai ales că Oprea este parte a actualei strategii. Angajamentele luate de Oprea, comunicate și trasate ca sarcini de prim-ministru interimar celorlalți miniștri ai cabinetului (vor exista stenograme ale ședințelor guvernului !), pot fi un început pentru orientarea guvernării către realizarea obiectivelor promovate de Klaus Iohannis.
Hm, dacă mă gândesc că ar putea fi așa ceva, atunci desemnarea oportunistului Oprea ca interimar nu mai este chiar așa de rea.
Așa cum mă gândesc eu este posibil să gândească și alții. Pentru PSD este o stare neplăcută. Dacă Oprea va promite Președintelui că va urmări realizarea obiectivelor strategice așa cum sunt ele prevăzute în Strategie, atunci PSD pierde un aliat. Mai ales dacă se opune și îl pune pe Oprea în imposibilitatea de a-și respecta angajamentul în interes național !
Vom trăi și vom vedea cum va fi. Este timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu