La mulți ani, PNL !

Da, da, da. Azi este zi de sărbătoare pentru cei care sunt, cu adevărat, liberi, responsabili de propria soartă, care au curajul să spună cu gura deschisă „eu”, care își propun să facă ceva pentru cei din jurul lor pentru mai binele lor și al comunității, care refuză servilismul și autoritarimul, care sunt conștienți de valoarea libertății și de obligațiile pe care libertatea personală le impune atunci când relaționează cu ceilalți.

Cei de azi avem de dus, mai departe, o moștenire istorică. Liberalismul la români. Celor care vor veni în PNL sau alături de el trebuie să le arătăm că au ajuns unde trebuie: la liberalii români. La cei care au format națiunea română, la cei care consideră că românii evoluează în și către civilizația viitoare prin propriile forțe, fără a fi nevoie să se plece a supunere în fața altor națiuni, la cei care au refuzat și refuză constant să accepte dictatul străinilor și dictatura politică internă a slugilor puterilor politice străine sau a grupurilor de afaceri.

La mulți ani, liberalilor !

Și eu sunt un radical.

Am ajuns la concluzia că sunt un radical. Am niște idei de la care nu mă abat. Sunt aproape, da, aproape de ideile liberale, puțin prea la dreapta uneori și destul de ciudat mai către centru în alte situații. Sunt ale mele și nu îmi doresc schimbarea lor. Sunt „pe calapodul” construit de mine.

Eu îmi doresc un stat puternic, liberal, cu instituții care să fie în slujba mea, a cetățeanului și nu împotriva mea. Pentru că azi am senzația că instituțiile noastre publice sunt împotriva mea, a cetățeanului, am hotărât să le judec. Știu, sunt sigur că există tot felul de „atotcunoscători” care îmi vor atrage atenția că a judeca instituțiile noastre publice, începând de la puterile statului până la ultimul polițist de pe stradă este „contra spiritului democratic”, radicalismul din mine îmi spune că trebuie să o fac.

Și o voi face.

O voi face fără a mă sprijini pe părerile altora. O voi face fără a avea ca motiv ce a spus altul. Nu mai am timp, fizic și nici răbdarea necesară, să mă duc după „X” sau „Y” să văd ce spune și cum „combate”. Nu mai am nici plăcerea de a citi părerile contrare ale „analiștilor patriei”. Mă voi referi, pe cât posibil, la sisteme și instituții.

Azi am ce am cu Justiția. Cu niște ani în urmă m-am exprimat în sensul că avem nevoie de o definire, constituțională dacă se poate, a Justiției. Cine este această a treia putere în stat numită Justiția ? În Constituție se vorbește despre „Autoritatea judecătorească”, care, după mintea mea, este doar o componentă a „puterii publice” numită Justiție. Am citit și auzit niște păreri ale unor onorabili universitari care separau „puterea” Justiției, considerând că „Autoritatea judecătorească” se manifestă ca putere a Justiției doar prin secțiile de contencios administrativ și fiscal, celelalte atribute ale autorității judecătorești, în domeniul civil, penal și comercial fiind doar parte a unui serviciu public. Două părți aflate în litigiu se prezintă în fața unui judecător care, urmând procedurile prevăzute de lege în cauza respectivă, hotărăște cine are dreptate, câtă dreptate are, cum se revine la starea anterioară producerii actului nedrept etc. Nu sunt de acord cu acest punct de vedere.

Nu sunt de acord pentru că în fapt, toate puterile statului se găsesc în exercițiul unui serviciu public. Îndiferent că sunt alese prin vot sau numite de cei care au puterea de a dispune, potrivit legii. În esența, Justiția ar fi acea putere a statului care este chemată să soluționeze cauzele aflate în divergență între persoanele fizice sau juridice, indiferent de cauza care duce la divergență. Prin legile noastre, capacitatea de a soluționa cauzele în divergență este dată și unor organe administrative, în final însă, persoana nemulțumită se va adresa totuși Justiției. Având în vedere faptul că Justiția este singura care are capacitatea de a soluționa litigiile între persoane, ea este o putere. Este, adevărat, numai că noi, prin Parlament și Guvern, prin alte instituții ale statului investite cu diferite atribuții, nu vrem ca ea să fie o putere independentă. De aceea am înființat diferite instituții „măscărici” cum ar fi Curtea Constituțională, Consiliul Superior al Magistraturii etc. Prin unele reglementări ale acestor instituții măscărici am subordonat actul de justiție interesului politic. Anii din urmă au confirmat această cumplită realitate. La CCR avem „judecători constituționali” aleși politic cu competența „cumplită” de a decide inclusiv asupra modului în care trebuie soluționată o cauză. Rolul judecătorului a dispărut. Judecătorul de azi este obligat prin lege să „hotărască” copy-paste după cum dictează niște habarniști ajunși „judecători constituționali”. Acestea nu mai sunt hotărâri judecătorești. CSM, altă panaramă legală, își „crează atribuții” în urma unor ședințe de plen, în afara cadrului constituțional. Iar CCR este de acord. Corb la corb nu-și scoate ochii.

Interesul politic, pervers și nedrept față de noi, cetățenii, are intenția, prin revizuirea Constituției, să păstreze această stare de fapt. Vom avea în continuare o Justiție care seamănă mai degrabă cu câinele legat de căruța nomadului decât cu atelajul în sine. Vom avea în continuare o Justiție de fațadă, o Justiție „copy-paste”, o justiție care nu se va adresa cetățenilor ci intereselor politicienilor.

Poate că va trebui să schimbăm politicienii. Nu cu cei din vest, se pare că sunt mai corupți decât ai noștri, ci cu alții dintre noi capabili să înțeleagă libertatea și demnitatea umană așa cum este ea construită de natură.

Ca cetățean sunt obligat, cred eu, să apreciez hotărârile instanțelor de judecată și deciziile CCR. Sunt obligat. Pentru că cei care iau hotărâri judecătorești și decizii constituționale sunt în serviciul meu. Democratic, domnilor analiști, este ca eu, cetățeanul, să apreciez, periodic, comportamentul și profesionalismul celor care lucrează pentru mine. Democratic este ca eu să cer politicienilor cărora le dau votul să schimbe, prin lege, acolo unde „angajații” mei comit abuzuri. Vreau să definiți Justiția, vreau să limitați strict, atribuțiile CCR, vreau ca la CCR să ajungă judecători și nu procurori, să ajungă univeristari cu ani grei la catedrele de drept nu tot felul de pomanagii care nu își pot confirma titlurile universitare, vreau ca acest CSM să rămâne doar un organ administrativ de control al angajaților din justiție, vreau ca procurorii să fie ce sunt de fapt - agenți guvernamentali - și nu magistrați. Vreau să părăsim socialismul sovietic și devenim o țară reală, o țară a cetățenilor României.

Sărbători fericite, tuturor !

Urez sărbători fericite tuturor celor care țin de credința ortodoxă ! Pe lângă ei, să aibă parte de bunăvoința acestor zile și ceilalți, credincioși sau nu însă participanți la sărbătoare.

Noi, „păgânii”, „barbarii”, avem beneficiul tuturor sărbătorilor religioase dacă îi respectăm pe cei apropiați nouă și participăm la bucuria și împlinirea lor.

Credința este o problemă de intimitate. Trebuie respectată. Trebuie acceptată ca parte a vieții personale atunci când partenerul tău o are. Atunci când rudele sau afinii o practică. Participând la bucuria lor îi ajuți să se împlinească.

Un Paști fericit tuturor !

Micii, lung prilej de vorbe și de ipoteze

Niște jurnaliști de bani gata, niște neica-nimeni, niște panarame până la urmă, mi-au provocat multă supărare. Că vezi Doamne, la UE, se pune de o interdicție la micii noștri, tradiționali, o minune culinară reală. Mie îmi plouă în gură numai când mă uit la poză, dar să fiu în fața unei farfurii cu mici calzi, scoși cu grabă de pe grătar ...

Manipulare grosolană, ordinară. Cui folosește ? Asta este întrebarea ?

Dacă o iau pe partea logică a cererii UE, dacă țin cont că cei de la UE nu își bagă nasul în bucătăria de acasă ci doar în domeniul industriei alimentare și al comerțului, ajung pe aproape. Cald. Frige. Cineva are de suferit. Acel cineva este procesatorul de cărnuri care nu mai poate introduce în pasta de mici cu ingredientele ei tradiționale, alte-alea. Bicarbonatul (să înfoaie compoziția), colorantul (care să mascheze carnea învechită, mațele și zgârciurile) și conservantul (care să ajute compoziția de mici să stea mai mult la raft). „Ingrediente” care fac industria „rentabilă”. Altfel, va trebui să se limiteze drastic la timpul de expunere la raft. Iar comerciantul are mai mult de lucru, pentru că de este prins cu produse expirate poate da cu subsemnatul, plătind niște amezi iar dacă iese mai rău ajungând în pușcărie. Ca să vezi. De la ei a pornit această campanie murdară în presă. Nu în interesul cumpărătorului, ci doar în interesul lor. Al procesatorului și al vânzătorului.

Tradițional, bicarbonatul este înlocuit cu un timp natural de macerare a cărnii folosite, de colorant nu mai este nevoie pentru că omul nu bagă în compoziție și mațe sau alte alea iar conservantul se poate duce dracului pentru că micii se formează în ziua în care ajung pe grătar și de acolo în gură unde aduce pe lângă arome divine și un potop cu vin sau bere, după preferințe. Bașca, acolo unde este loc, un țoi de țuică aprigă la tărie.

Aflu de la Hotnwes că avem la Bruxelles un reprezentant al Ministerului Agriculturii care a prezentat rețeta de mici cu cererea ca aditivii alimentari din rețeta de mici să fie permiși în continuare. În condițiile în care România a fost de acord, cu ceva timp în urmă, cu prevederile Regulamentului nr. 1129 referitor la aditivii alimentari care nu are treabă cu produsele tradiționale.

Eu am făcut și mici acasă. Natural, tradițional, dar și cu ingrediente din comerț, la pachet. Recunosc, pentru că sunt băiat bun, că pentru a fi mai afânați, la a doua tranșă, am folosit în compoziție mai multă slănină de porc. Nu am avut răbdare să țin carnea de vită la macerat în condimente. De frică. Nu am știut și nici nu știu bine, cât trebuie ținută. Apoi, am combinat-o cu carnea de porc. Până una alta, am obținut niște mici gustoși, i-am consumat repede, în familie, am băut bine după, vin roșu. Se poate.

Nu cred că industria noastră alimentară va avea câștig de cauza în această campanie. Vor trebui să renunțe la aditivii alimentari care ne prezentau altfel o compoziție plină de mațe, zgârciuri și alte-alea sub titlul pompos de „pastă de mici” sau ”mici tradiționali”.

Creștin-democrația de rit ortodox

Chiar dacă liderii acestei mișcări politice nu o spun cu întreaga gură, Mișcarea Populară copie, copy-paste, din ideologia creștin-democrată acele elemente care să îi dea o anume identitate. Ei nu spun că sunt purtătorii mesajelor politice ale catolicismului, nici nu pot, nu au cui, copie însă elementele de politică publică ale creștin-democraților germani.

Dar nu se pot feri, direct, de religie. De aceea, înclin să cred că vor apela la religie, masiv, în perioada următoare, în special la religia ortodoxă fără a neglija componenta ei catolică. Mă aștept ca liderii religioși ai celor două religii creștine din România să apară din ce în ce mai mult în preajma „intelectualilor” noii mișcări politice. Iar în programele publice ale mișcării să capete o mai mare consistență mesajul creștin.

„„Iniţiatorii precizează că valorile lor izvorăsc din "tradiţiile creştine şi ale Iluminismului", fiind vorba despre Individ şi Societate””. Mediafax.

Mișcarea Populară are o direcție distinctă. Apelează la „mulțimea mută”, la cei care până în prezent nu au ieșit în spațiul public cu mesaje politice în speranța că aceștia vor dori să se implice în politică de partea lui Traian Băsescu și în spațiul politic creștin-democrat. Pentru promovarea valorilor tradițional creștine la români, fie că este vorba despre ortodoxism, fie că este catolicism, fie că este o altă formă de manifestare a creștinismului. Pentru că altfel nu se poate. Nu ar avea adepți. Sunt însă intelectuali care promovează non-stop creștinismul în media, unii care ar putea ajunge în „plasa” politică băsesciană a Mișcării Populare. Pentru promovarea „iluminismului”, MP apelează la toți intelectualii.

Față de talmeș-balmeșul de la PDL, față de aiureala rudimentar-politică de la Forța Civică, Mișcarea Populară se arată mai coerentă. Culmea, o concurează abia născuta Noua Republică, a lui Neamțu, care sare ca ars când vine vorba despre MP. Normal. Prin „puterea” lui Băsescu, MP îi ia NR bazinul electoral actual și îi dinamitează accesul la cel viitor.

Teoretic, MP ar putea lua din bazinul electoral al PNL dar și al PSD. Teoretic. Creștin-democrația este un mix conservator cu social-democrație și ceva liberalism (dar nu prea mult). Are vocație de ideologie unică ce poate naște partidul unic. Preia din creștinism toate valorile morale, evidențiind individul și libertatea economică însă sub controlul statului pentru realizarea „visului omenirii”, o economie de piață sociale. Normal, în partitura MP apare „lupta împotriva comunismului” ca obiectiv major.

Dacă protestanții germani au reușit să aibă cea mai puternică creștin-democrație din Europa, de ce nu ar reuși și ortodocșii români ?

Ministrul prostiei. Elena Udrea.

Investițiile își arată valoarea în timp. Ei bine, găsesc în „Cotidianul” un articol care evaluează pe Elena Udrea și ministeriatul ei. Dezastru. Prostie cu năbădăi. Nu poate fi altceva.

Nu reiau cele scrise de Lucian Gheorghiu, unul dintre „cerberii” de la „Cotidianul”, trag concluziile mele.

Elena Udrea face politică pentru că este la modă. Din succes în succes, până mai de curând când a pierdut în fața la Blaga la Convenția PDL, Elena Udrea s-a vrut „o doamnă” a politicii românești. Suport de tot felul a avut, de la Băsescu la toți pupincuriștii din PDL și din așa-zisele „societăți civile” pline de spume portocalii. Doamnă nu a ajuns, nici nu a avea cum. Pentru că Elena Udrea nu știe ce este aia politică. Știe, este adevărat, să genereze conflicte și să se lupte pentru „vuitonul” ei însă nu are treabă cu politica. Nu înțelege ce este acela serviciu public.

Cea mai bună dovadă o găsim la „investițiile guvernamentale” aflate la mâna ei. Toate făcute aiurea. Înclin să cred că individa aproba investițiile în funcție de reclama care se putea face în favoarea ei. A intrat în mediul investițiilor ca la un magazin de modă. Colo o rochie, hopa o telegondolă, colo o pereche de pantofi, hopa un parc la țară, colo un taior, hopa un patinoar, dincolo o poșetă, hopa o pârtie de schi ...

Nu le poate purta ea, așa că le-a făcut cadouri. Pentru dragul de el primarul „X”, pentru draga de ea soția patronului de hotel de la Sinaia sau aiurea, pentru dragul de Gheroghe Ștefan sau dragul și iubitul Flutur de la Suceava și tot așa.

Este clar pentru mine. Elena Udrea a reprezentat modelul ministrului prostiei în guvernările Boc.

Am văzut niște comentarii favorabile ei, pe mai multe site-uri, unde indivizi și individe rezidente în alte țări îi cântă isonul. Să îi cânte când or da, ca mine, taxe și impozite în România. Ei nu au fost furați de individa asta ci eu. Așa că ar face bine aceștia să se abțină. La nevoie am și pentru ei niște cuvinte „ de dulce”.

Prostia nu se tratează ! Ticăloșia ... da.

De ceva timp în urmă asistăm la o evoluție băsesciană de recuperare a încrederii în „eminentul” politician al dezastrului național Emil Boc. Scopul este politic. Eminamente politic și nu are legătură cu mai binele pentru PDL ci pentru nou înființata Mișcare Populară care îi va aduce la sânu'i pe cei mai dragi colaboratori ai lui Băsescu din PDL, Boc fiind unul dintre ei. Nu, nu acum, ci în preajma alegerilor locale sau parlamentare din anul 2016.

Băsescu interpretează o partitură scrisă în taina Cotroceniului și guițată de el și toți lingăii băsescieni pe unde apucă.

Luni a declarat : „Eu ştiu că a făcut (Guvernul Boc - n.r.) ce a trebuit. N-a făcut bine, că nu e bine să tai salarii, să introduci impozite la pensii, să măreşti TVA-ul. Şi eu zic că nu este bine, dar a făcut ce a trebuit. Nu întotdeauna faci ce este bine. În lipsa acestor măsuri (măsurile de redresare economică adoptate în 2010 - n.r.), noi ajungeam în câteva luni să nu plătim deloc salariile şi pensiile, pentru că nu ne mai împrumuta nimeni pe plan extern”. Agerpres.

În primul rând a revenit la motivațiile expuse, senzațional, atunci. Banii de salarii și pensii, în bugetul de stat, au avut ca sursă de finanțare împrumuturile ! O prostie imensă. Iar faptul că o spune cu atâta nonșalanță îmi arată că este o prostie adâncă, profundă, genitală. Idiotul de la Cotroceni și cretinul de la Cluj, au comis cel mai grav abuz administrativ pe care îl ridică, azi, la rang de virtute. Pentru investiții da, te împrumuți și investești atât cât poți lua. Umbli la legi pentru a ușura investițiile private și a lua efortul financiar de pe spinarea statului. Închei acorduri interstatale pentru a deschide piețele externe favorabile produselor tale etc.

Ei bine, cretinul de la Cotroceni, cu gândirea lui de pitecantrop, a făcut invers. A aruncat banii de la buget în cheltuieli aiurea, chipurile investiții programate, sub controlul maimuței ăleia de Elena Udrea - dovada supremă a prostiei este faptul că mai toate „programele” guvernului Boc legate și de finanțarea europeană au fost suspendate de Comisia Europeană pentru nereguli și fraude -, iar „programele” cu finanțare exclusivă de la stat au fost niște comicării propagandistice, neavâd posibilități de finanțare, ulterioară, pentru întreținerea lor măcar.

Mai mult, idiotul de Băsescu a încălcat, alături de cretinul Boc și guvernul lui, prevederile Constituției. De exemplu, la art. 135 alin. (2) lit. f) se prevede că sub aspect economic, statul trebuie să asigure „crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții”. Iar dacă nu mai poți crește, atunci trebuie să iei toate măsurile pentru a nu duce la scăderea calității vieții. Pentru că este vorba despre stat, în sensul de Guvern, Parlament, celelalte instituții publice care participă la îndeplinirea obiectivelor economice ale statului din Constituție, atunci ar trebui ca pe baza răspunderii ministeriale să fie deschise acțiuni penale împotriva lui Boc și a miniștrilor lui care au determinat încălcarea gravă a Constituției.

Față de alții, eu nu l-am creditat pe Băsescu și șleahta de panarame care îl susțin cu inteligență. Cu șmecherie, da. De aceea spun și acum că acei economiști mult lăudați care l-au susținut, de la BNR până în articolele din ziare, sunt niște dobitoci. Guvernul nu este consiliul de administrație al unei societăți comerciale, Guvernul este un administrator al politicilor publice care nu urmăresc un câștig, imediat sau pe termen mediu sau lung ci respectarea unor reguli sociale care să permită tuturor cetățenilor să se manifeste liber. Adunătura aia de economiști cretini nu mai merită a fi lăudați, vreodată ci acuzați, alături de guvernanții cretini din guvernul Boc.

Trist este pentru mine, dacă pot spune așa, că am găsit și la actualii politicieni de la putere aceeași mentalitate. Foarte mulți dintre ei nu pricep că a guverna nu înseamnă a conduce o afacere comercială. Scopul în esență al unei guvernări este creșterea calității vieții populației guvernate și nu obținerea unor beneficii. Banii sunt un instrument și nu un scop în sine. Chiar și fondurile europene pentru diferite programe de dezvoltare trebuia atrași dacă poți face ceva cu ei, dacă nu, îi atragi mai târziu.

În fine, am văzut că vor să ducă decizia către regiuni. De ce naiba nu își propun să stimuleze mediul privat să participe la atragerea fondurilor europene pentru dezvoltare ? Fac drumuri. Foarte bine. Cine va circula pe ele ? Dacă circulația are ca scop doar favorizarea celui care are mașină luxoasă și nu favorizează comerțul fac drumul degeaba. Eu văd că multe dintre proiectele de infrastructură nu se referă la o necesitate urgentă care este clamată de dezvoltarea economiei și comerțului. Majoritatea au ca „obiectiv” interesele politice particulare ale unor lideri locali. Vor acești mici faraoni să le fie pomenit numele pentru cine-știe ce realizare. Prin acest mod de comportare guvernamentală actualii guvernanți nu se deosebesc de portocalii idioți ai lui Băsescu.

Noi, „primarii” !

Noi, românii, suntem de toate. Antrenori la sport, comandanți militari, experți în politică externă, primari, oameni de știință, medici, profesori, procurori și judecători, politicieni și câte și câte altele. De toate și în același timp.

Am dat cu nasul, la Agerpres, peste nemulțumirile unora cu privire la bugetul capitalei abia aprobat în CMB. Criticile, cele „serioase”, sunt pe procedură. Normal. Noi suntem specialiștii europeni super-tari în proceduri. Din cauza procedurilor ajungem de izbeliște. Nu mai reușim să terminăm ceva, cât de mărunt.

Oprescu este supărat că la nivelul CMB nu s-a ținut cont la aprobarea bugetului de finanțarea unor lucrări aflate în execuție. Active Watch a lui Mircea Toma nu este mulțumit de procedură. Ba, în plus, are și el o idee despre construcția bugetului pe analiza necesităților Bucureștiului făcută, normal, de diferite ONG-uri de bine, venind cu exemplul Clujului unde Boc a acceptat o propunere a cetățenilor ca o parte din bani să meargă într-un cartier. Hmmmm. Am niște observații.

În primul rând, propunerea unor cetățeni care au dus la priorități un cartier din Cluj „văduvește” pe cetățenii altor cartiere care ar fi avut și ele nevoi stringente. Tipul acesta de „intervenție populară” nu merge în localități mari, cum sunt de exemplu Clujul, ca să nu mai spun de București care are câte un oraș Cluj în fiecare sector. Bașca faptul că la București ai primării de sectoare cu bugetele lor ! În fine, Mircea Toma trage și el niște sfori politice, portocalii de se poate, ca participant la lupta politică băsesciană cu „socialiștii” din USL.

Dacă Boc a făcut așa ceva cu bugetul de la Cluj pot spune cu deplin temei că a trecut iar la populisme. O fi constatat că voturile care l-au adus înapoi în fotoliul de primar au venit din Mănăștur ! Acum le întoarce favorul. Sunt curios, cartierele care nu i-au dat votul, vor avea lucrări, măcar de întreținere a ceea ce au, nu mai spun de investiții.

Apare, normal, și fostul candidat Nicușor Dan cu pretențiile lui. Acesta, din postura de președinte al Asociației Salvați Bucureștiul, face o analiză „profundă” și vine cu acuze.

În fond, ce rezolvă ei ? Mare lucru nu prea. Este însă o ocazie de a ieși în evidență cu probleme serioase pentru a mai păcăli pe unii și pe alții care pot da, la un moment dat, niște voturi apropiaților lor sau lor înșile. Iar Nicușor Dan chiar vrea să devină primar general și are nevoie de multă, multă vizibilitate.

„Primarul” din mine gândește altfel. Gândește că am o funcție de primar pentru execuția administrativă iar consilierii sunt pe funcție „legislativă”. Gândește că acei consilieri, reprezentând aproape toate interesele bucureștenilor, au ajuns la un consens cu privire la construirea bugetului localității și că primarul are obligația, prin execuția acestuia, să răspundă voinței prezumate a cetățenilor. Faptul că Oprescu nu este mulțumit de proiecția consilierilor municipali îmi spune că pe Oprescu l-a durut în fund de interesele cetățenilor reprezentați de consilieri. Ba chiar a început să se vadă ca un faraon prin promovarea unor idei personale care, de multe ori, nici nu au fost prezente în campania lui la alegerea primarului. A spus niște generalități. În plus, când îl văd pe Mircea Toma că își dă cu părerea, în numele organizației lui, mă întreb dacă omul își dă seama de ridicol. Din moment ce eu critic pe Oprescu că nu ține cont de cetățeni, a ține cont de ce spune Toma este mai rău. Toma nefiind în relația cu mine cineva. Este un oarecare. La fel ca mine, cetățeanul. La fel și Nicușor Dan. Își dau cu părerea fără a lua în considerare părerile cetățenilor. Iar asta se cheamă politicianism.

Poate că în acest proces evolutiv trebuie să parcurgem toate etapele. Iar etapa „faraonilor” în administrația publică va fi o mai lungă perioadă de timp. Iar „faraoni” avem mai peste tot. Nu se deosebește cu nimic un Oprescu de acel primar de comună care a făcut un parc orășenesc, modern, cu locuri de joacă pentru copii, în care ajung doar babele hâtre, pornite pe șagă și bârfă, copii fiind mai mult lipsă. Nu că nu ar veni la parc, nu sunt ca să vină !

Pe de altă parte, îmi pun întrebarea: au consilierii aceia, care au fost majoritari în contra primarului Oprescu, avizul partidelor din care fac parte ? Dacă au, înseamnă că Oprescu are o problemă în colaborarea cu partidele USL ! Ceea ce naște alte și alte analize și dorință de informare. O fi el, Oprescu, șmecheraș de București, o plăcea el cu vorba hâtră, dar politica este politică. Politica se referă la beneficiul cetățenilor, un beneficiu real și nu la gloria postumă a Primarului Bucureștiului Sorin Oprescu. Noul „faraon” de pe Dâmbovița.

Un cercetător, un profesor, un medic, un ...

Observ o modă. În presă, în dialogurile de pe rețelele de socializare, în comentarii zise politice, religioase, culturale, medicale etc. „Un” sau „Una” au spus că, au criticat, au lăudat, au făcut, au refuzat, este dezamăgit/ă ... De la acest „un” sau „una” se trece, cu nesimțire, la mai mulți și mai apoi la toți pentru a crea un fenomen. Se crează o falsă vinovăție pentru cei care nu sunt de acord cu acest „un” sau „una”, se crează o falsă solidaritate pentru alții, sunt plictisiți cei care observă intenția de a falsifica a autorului.

Sunt mulți nemulțumiți pentru situația lor la un moment dat. În general, fără a exagera, am observat că mai toți cei dispuși să dea vina pe alții pentru propria incompetență au capacitatea de a renunța la buna-cuviință și a ieși în public. La locul unde lucrează produc confuzie, consumând timpul colegilor, acutizând relațiile sociale în mediul de activitate, provocând pierderi atunci când au ocazia. Totul se naște și prosperă din cauza lipsei atenției ce li se acordă sau „aprecierii” la care indivizii respectivi cred că au dreptul. În general scapi de ei prin metoda simplă a datului afară, dacă poți și ei nu au pile suficiente pentru a forța rămânerea. De multe ori au. Pentru că au și capacitatea ca în mediile în care pupincurismul este tolerat să îl practice.

Unii fac mai mult. Fie au anumite relații cu presa fie sunt găsiți de jurnaliștii care caută, ca sarcină de muncă, tocmai astfel de specimene, unii ajung să susțină adevărate seriale de presă unde își varsă veninul neîmplirilor lor profesionale și sociale. Unii își fac o profesie din așa ceva.

Unii ajung în politică. Tot prin pupincurism. Când sunt în opoziție nu văd nimic bun la putere. Când sunt la putere, sunt incapabili să facă. Gura însă nu le tace. Mai mult, dacă partidul lor este la putere însă ei nu au ciolanul propriu, critică tocmai pe colegii lor lângă care ar trebui să fie ca susținere.

Sunt prea multe ipoteze ale nesimțirii și incompetenței umane pentru a face o listă a lor acum. Mă limitez doar la fenomenul observat. Fiecare ipoteză trebuie tratată separat, cu identificarea persoanei și a nemulțumirilor ei.

Acum este la modă supărarea celor din cercetare. Cercetare finanțată de stat. Nu de cercetarea finanțată de mediul privat, de firmele care fac cercetare pentru a crea noi produse și servicii cu care să „ia fața” consumatorilor eligibili, să o ia înaintea altor producători, să reducă costurile de producție, să dea o nouă valoare unor produse care își cer locul în epoca informatică. Este vorba despre cercetarea finanțată de stat care, în foarte puține ocazii, are ca obiect de cercetare probleme fundamentale ale științei. Din ce am citit, sunt cercetate, cu bani de la stat, relațiile sociale. Ca să fiu rău, ceva de genul relației dintre om și gâscă în mediile sociale izolate - să spunem în mediul natural izolat, omul fiind un fel de Robinson Crusoe. În afara cercetărilor în domeniile fizicii, chimiei, biologiei, mecanicii în general, roboticii etc., în centre puține și cu personal relativ redus, majoritatea cererilor pe programe de cercetare sunt pentru domenii sociale. Poate greșesc însă, dintr-o lungă listă de programe de cercetare pe care am citit-o undeva (nu mă mai chinuiesc să o aduc aici), așa am văzut eu. În plus, pe lângă nemulțumiții din țară, presa aduce în prim-plan pe unii care nici nu au mai fost în România de ani și ani pentru a-și manifesta oprobiul față de selecția făcută de guvernamentali și de sumele alocate de la buget cercetării.

Să fie clar, bag bani în ceva pentru a obține altceva decât am acum. Iar ca stat, bag bani în cercetarea fundamentală pentru că am interese fundamentale în agricultură, în învățământ, în sănătate, în resurse naturale, în spațiul cosmic, în apărare etc. Bag bani pentru că mediul privat nu are suficientă forță pentru a ajunge la anumite rezultate decât dacă are o finanțare asigurată. Pentru că nu are, fac eu statul efortul principal iar mediul privat poate veni și participa la acele programe care îl ajută să progreseze.

Din ce spune presa despre „scandalul” din cercetare, eu nu văd ce sper. Presa vine cu tot felul de „nemulțumiți”, sinecuriști de felul lor, plus că îi mai aduce și pe unii care nu au treabă cu noi. Ba, îi mai și pune să declare că nu pot reveni în România din cauza politicii guvernului pe problema finanțării cercetării. Haida-haida. Oare sunt ei atât de importanți în domeniul cercetării ? Înclin să cred că sunt un fel de Funeriu, chimistul care a făcut parte din alte grupe de cercetare și a ieșit în evidență nu prin o descoperire care să revoluționeze chimia de sinteză ci prin declarații politice.

Ca să fiu sincer, acești „un” sau „una” încep să îmi devină nesuferiți. Îmi ocupă timpul. Când sper să găsesc ceva de memorat, dau peste niște tembeli, ridicol de fățoși cu diplomele și titlurile pe care le tot reclamă, imbecili în idei și autosuficienți. Din nefericire, presa de la noi este la același nivel. Tembelă și ridicolă. De la stânga la dreapta și retur.

De ce să îl cred pe Chiliman ? IRL nu este „fată mare”.

După lansarea IRL, cei de la Adevărul i-au luat lui Chiliman un interviu. Normal. O acțiune de presă absolut normală. Lăudabilă chiar. Un interviu care îl arată pe Chiliman ca un bun liberal iar IRL ca o „fată mare” bună de măritat. Ceea ce este fals. Foarte fals.

Interviul poate fi citit prin accesarea link-ului. Pe mine mă preocupă, în special, falsurile din această înșirare de idei. Sunt destule. Cu puțină răbdare și tutun ele pot fi scoase și puse în evidență.

Un prim fals este în declarația lui Chiliman cu privire la nașterea „Inițiativei România Liberală”. Este adevărat că a apărut în urmă cu un an și ceva luni, este adevărat că a fost creată de un grup de bloggeri liberali însă a fost și este, încă, un proiect care are din ce în ce mai puțin a face cu liberalismul. Inițiatorul platformei, teologul și politologul Bogdan Duca, este un negativist al PNL și liberalismului, promovând, agresiv, concepte ale creștin-democrației, cu accent pe ideile conservatorismului clasic. Nu poți spune despre un astfel de personaj că este liberal din moment ce promovează concepte născute ca reacție la liberalism. Conservatorismul și mai apoi, creștin-democrația care l-a ucis pe acesta în timpurile moderne, s-a născut în opoziție față de liberalism. De la naștere și până acum, platforma lui Duca, România Liberală, și-a definit din ce în ce mai clar poziția anti-PNL și, în special, anti-conducerea PNL în frunte cu Crin Antonescu.

Sunt convins că Andrei Chiliman a fost atras, în special, de poziția anti-Antonescu a celor care realizează această platformă și o țin în viață cu materialele scrise. Nu neg că i-a plăcut și ideea de a avea aproape niște net-iști activi pe mai toate rețelele de socializare on-line. De asemenea, nu cred că a citit materialele publicate pe site, însă nu este exonerat de răspundere din moment ce a devenit unul dintre membrii fondatori ai Inițiativei. Pentru că asocierea cu cei de pe platforma lui Duca presupune asumarea nu doar a activului acesteia ci și a pasivului.

În afara lui și a lui Moisescu, membri ai PNL, posibil și a unor apropiați ai lui, restul membrilor fondatori și simpatizanți sunt membri ai Partidului Forța Civică cu mult înainte ca această Inițiativă să se constituie. Este adevărat, unii dintre ei au fost membri ai PNL însă de anul trecut au plecat la Forța Civică însoțind pe Dan Cristian Popescu de care sunt legați prin legături oculte. Dan Cristian Popescu este un fost țărănist ajuns în PNL și ocupând funcții importante prin manevre dolosive. Din aceste motive declarația lui Chiliman este falsă:

„Adevărul“: Când a apărut ideea înfiinţării fundaţiei Iniţiativa România Liberală (IRL)? 

Andrei Chiliman: Acum un an şi trei luni, un grup de bloggeri au hotărât să lanseze această iniţiativă – România Liberală – ca blog, ca loc de întâlnire a unor idei. Apoi, ne-am gândit să transformăm „România Liberală“ în iniţiativă de întâlnire chiar a unor oameni reali, nu numai în lumea virtuală, prin crearea acestui ONG.


Când nu spui adevărul spui minciuni. Iar Chiliman minte.

Platforma lui Duca, devenită între timp sforțoasă civic nu mai are legătură cu liberalismul. Patronul platformei, Dan Cristian Popescu a afirmat, în zilele din urmă, în linia politică a Forței Civice, că Inițiativa abia născută își dorește să aibă legături cu Mișcarea Populară nășită de Traian Băsescu. Ideea a fost întărită de Chiliman, care vede că pot fi găsite „căi de colaborare” (Mediafax):

„Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost întrebat, luni, de jurnalişti, dacă este posibil ca Iniţiativa România Liberală să fuzioneze cu Mişcarea Populară, în condiţiile în care ambele mişcări sunt pe zona de dreapta, el precizând: "Sunt convins că putem găsi căi de colaborare".

În interviu însă, Chiliman afirmă nu nonșalanță:

 „Se spune că IRL a apărut ca să rupă PNL. Mulţi văd o unificare a iniţiativei dvs. cu Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu. 

Nu cred că în viaţa reală speculaţiile sunt cele care dau soluţii. Vă spun că apariţia IRL nu are nicio legătură cu crearea unui alt partid. Eu sunt membru al PNL, nicio clipă nu mi-am exprimat dorinţa de a pleca din PNL. Am mai auzit că suntem plătiţi de Dinu Patriciu. Eu vă pot spune că m-am despărţit de Patriciu în 1992 şi de atunci nu am mai avut ocazia să ne întâlnim”.


Luând în considerare numai minciunile de până acum ale lui Chiliman, minciuni evidente ce ies ca râia pe piele din acest interviu, nu am cum să îl mai cred. În rest, interviul este absolut neinteresant. Idei enunțate din spuma minciunii primordiale. Ofurile lui cu Crin Antonescu și disperarea lui că va fi uitat. În plus, îl contrazice pe Ludovic Orban care a avut o poziție foarte tranșantă cu privire la această Inițiativă. După Chiliman, obicei preluat de la băsescieni, Orban nu a fost de față pentru că el nu s-a implicat în chemarea lui. Haida-haida !

Cu privire la Tăriceanu, scuza găsită de Chiliman a fost aceea că Tăriceanu a avut treabă la Senat și nu a putut fi prezent la lansarea. Nu își dă seama Chiliman cât este de penibil ? De ce nu spune că Tăriceanu a fugit. A fugit, per și simplu, de ridicol.

Chiliman este un mincinos. Bine a spus Antonescu că face politică de tomberon.

Notă.

După ce am scris articolul, am dat peste articolul lui Sever Voinescu la Evenimentul Zilei. Nu mai trebuie altceva pentru a arăta că Andrei Chiliman este un duplicitar.