Am citit destule articole în presă despre cum au pierdut liberalii „puterea” la formarea noului guvern, cum au fost lăsați deoparte de Iohannis ca „o măsea stricată”, despre cum PSD a rămas la putere prin Dâncu care, ce să vezi, va asigura PSD-ului controlul puterii într-un guvern plin de persoane care nu prea au chef să se ofere unui partid politic. Pentru că, spun jurnaliștii de mai toate orientările politice sau jurnalistice, prefecții sunt pesediști, înalții funcționari publici sunt pesediști (toți, lasă să înțeleagă înțelepții și înțeleptele neamului !), cum funcționarii public sunt pesediști (toți, spun ei, jurnaliștii și analiștii !).
Ba, ce să vezi, în mărinimia lor, jurnaliștii și analiștii neamului au văzut chiar mai departe de guvernare, au văzut (în zațul de cafea, în cărți, în globul de cristal etc.) cum Dâncu a fost luat în Guvern pentru a-l promova la conducerea PSD, înlocuindu-l pe Dragnea, Cioloș a anunțat că nu trece la epurări în funcțiile publice pentru a permite PSD să se refacă și să câștige alegerile din 2016, că ...
Aparatul de propagandă al PSD dar și al „aliaților” de conjunctură - Traian Băsescu și Monica Macovei, ca să nu îi mai pomenesc pe alții, mai mărunți -, evidențiază fenomenul „prăbușirii PNL” aruncat la „coșul de gunoi” de nerecunoscătorul Klaus Iohannis care s-a folosit de liberali să ajungă Președinte iar acum i-a părăsit. Tema este foarte importantă. Mai importantă decât toate celelalte. Analiștii și jurnaliștii și-au declarat, prin cele ce scriu și susțin în media, sprijinul pentru „războiul politic” împotriva PNL. Mie mi se pare normal. Cine nu s-a gândit la aceste acțiuni de tip „jihad politic” a greșit.
Interesele sunt majore. „Lucrarea” lui Iohannis de forțare a partidelor politice să aplice reforme interne radicale începe să capete consistență. A pus partidele politice în dificultate. Le-a tulburat cumplit. Cumva, sunt amețite. Nu știu cum să acționeze. Au loc lupte în interiorul partidelor, au fost ridicate la un nivel superior luptele între partide. S-a ajuns la o reală luptă pentru supraviețuire. În plus, Președintele Iohannis pune gaz pe foc, din timp în timp. S-a întâlnit de mai multe ori cu tinerii și membri ai societății civile. Le-a spus clar că va trebui să intre în politică pentru a realiza o țară așa cum își doresc. Dacă vor să schimbe partidele politice să intre în politică. Dacă vor un învățământ mai bun să intre în politică. Dacă vor un sistem de sănătate mai bun să intre în politică. Cumva, Klaus Iohannis împinge societatea civilă către politică, către partidele politice, fie cele deja existente fie să formeze alte partide politice. Este o terapie de șoc. Dar este și o formă de apărare a sistemului democratic, a organizării statului așa cum este prevăzut în Constituție. Este și o sancționare a anarhiei ideologice promovată cu nesimțire de tot felul de „analiști și jurnaliști” ajunși la o vârstă la care efectele degradării fiziologice acoperă reputația lor obținută anterior acestor momente.
Războiul de tip „jihad politic”, în care ideologia a devenit „sfânta scriptură” pentru membrii și susținătorii diferitelor grupări declarate politice, a fost pornit ca o formă de apărare în fața unui „agresor” necunoscut. Politologii neamului, cei care au rămas repetenți sau corijenți (cei mai mulți dintre ei !) nu au reușit să descopere „
inamicul” chiar dacă în discursurile lor i-au folosit numele:
populația. O populație care nu îi mai vrea în forma în care au ajuns.
O populație care le spune clar că ideologia lor prezentată ca un fel de „Alba ca Zăpada” este mincinoasă. O populație care le spune că nu mai pot ajunge la guvernare dacă nu îndeplinesc clar ceea ce oferă politic în campaniile electorale. Nu poți afirma că vrei cinste, corectitudine, empatie și tu să practici necinstea, incorectitudinea, lipsa de empatie imediat ce ajungi la putere. Nu poți pronunța cuvântul „popor”, atunci când afirmi să urmărești interesele lui iar când ajungi la guvernare să dai la o parte acel popor care nu te-a votat și să favorizezi agresiv „poporul” care gratulează.
Cea mai gravă problemă a politicienilor noștri este ancorarea politicii de azi de șabloane vetuste. Politicienii noștri sunt înclinați să asculte de „părerologi politologi” în loc să vadă că realitatea din jurul lor. Politicienii noștri sunt campioni la „pupat moaște”, fie religioase fie politice, nu sunt campioni la dialogul cu populația pe care chipurile vor să o reprezinte. Politicienii noștri sunt incapabili să reprezinte pe cineva, cu excepția, evidentă, a intereselor de familie imediate. Politicienii noștri nu au orizont politic. Nu sunt capabili să construiască politici publice. Nu sunt capabili să sprijine dezvoltarea țării, principalul lor rol, în interesul întregii națiuni. O imagine care îmi umblă prin minte este „harta Poloniei” în perioada interbelică de care trăgeau cu disperare puterile militare ale vremii pentru a avea fiecare câte ceva. Cam așa îmi imaginez România de azi. O „hartă” de care trag politicienii noștri în interes personal, pentru că dorința de posesie și mai apoi de proprietate asupra unui teritoriu nu poate fi politică (partidul politic reprezintă un grup de interese orientat către o anume ideologie privind guvernarea țării !). Majoritatea politicienii noștri sunt niște primitivi. Orice intenție de modernizare din partea unuia mai luminat la minte este contracarată imediat de grupuri și grupuscule obscure de „apărători ai tradiției” politice.
Stăm în loc ca nație din cauza pupătorilor de moaște.
Actualul război politic este greu de evaluat. Nu știm ce „cărți” au la îndemână partidele. Nu știm care va fi soarta partidelor. Aceasta depinde de cum vor „juca”.
PSD vrea să se salveze. Fără pierderi prea mari. Cu acceptul unor schimbări care să nu schimbe nimic.
PNL vrea să se salveze la rândul lui. Orientarea este să se schimbe. Să ducă în spate pe acei politicieni care au o reputație mai mult decât îndoielnică. Anunțatul audit intern este necesar chiar dacă unele rezultate vor fi nedrepte. Sunt politicieni în PNL care au fost ținte preferate de jurnaliștii și părerologii politologi care au fost angajați ai diferiților politicieni adverși PNL. Nu este exclus ca liberali de valoare să sufere din cauza campaniilor anterioare duse împotriva lor.
Mișcarea Populară a lui Traian Băsescu vrea să ocupe spațiu politic. Apelează la popularitatea negativă a lui Traian Băsescu. Îi ține în viață. Presa, ahtiată după rating, va veni în genunchi la Traian Băsescu să îi asigure vizibilitate și contracte de publicitate. Traian Băsescu și-a schimbat discursul. A devenit anti-european, anti-american, ultra-naționalist, „umanist”, anti-islamist, creștin ortodox radical etc. Mă gândesc că nu ar trebui să mă mire fuziunea MP cu alte formațiuni de extremă dreaptă. Este un spațiu care se lărgește tot mai mult și pe care partidele mari - PNL și PSD - nu vor să îl ocupe. Anti-islamismul și anti-imigrația cuceresc cu repeziciune zone importante din societate.
ALDE al lui Tăriceanu încearcă să scape de „judecata” societății după ce renunță sau este obligat să renunțe la „haina” democrației. Nu este de ei. Tăriceanu este cel mai înapoiat lider politic. Are o gândire obtuză, este campionul pupătorilor de moaște politice. Culmea, în timp ce promovează la vânzare mașini de ultimă generație ! În mintea mea, Tăriceanu este o variantă autohtonă a „Baronului de Münchhausen” (
aici).
Despre restul, numai de bine și fuziuni ușoare.
Cât despre acțiunile lui Iohannis, ei bine, am altă părere. Iohannis a dat de înțeles destul de clar că își dorește ca partidele să folosească perioada de grație oferită de guvernul de independenți pentru a se reforma și a schimba „liniile”. Nu a părăsit PNL. Vorbește puțin și de aceea jurnaliștii guralivi dar fără minte nu pricep.
A spus că el își respectă întotdeauna angajamentele. Bine, părerologii politologi și jurnaliștii și-ar pierde stipendiile dacă ar susține că au înțeles mesajul. El este însă destul de clar. Dacă PNL câștigă parlamentarele și are capacitatea de a avea o majoritate parlamentară, Cătălin Predoiu va fi desemnat prim-ministru și va forma guvernul.
Tot în contextul „respectării angajamentelor” este și situația de azi. A fost ajutat enorm de starea de corupție din guvernul Ponta și din PSD, a profitat de revolta străzii, a societății civile. De acord. De aceea este „om politic”. A făcut pașii necesari și a inițiat mișcarea de reformă a clasei politice. Prin discursuri apără partidele politice normale de alunecarea spre extremism. Încearcă astfel să apere populația de mirajul noului „tribun național”, Traian Băsescu. Guvernul independent Cioloș este o improvizație care are șanse să își realizeze scopul: reforma administrației.
Legat de reforma administrației, de reorganizarea administrativ-teritorială, jurnaliștii de doi bani bucata (mai ales cutrele !), analiștii părerologi politologi uită niște mici amănunte. Pe timpul USL, problema era de echipe formate de la PSD de Liviu Dragnea cu participarea extra-politică a lui Dâncu (?!) iar de la PNL era Klaus Iohannis. Liviu Dragnea a fost destul de larg când a afirmat, nu de mult, că reforma administrației va trebui să se facă cu respectarea unor principii la care partidele deja au căzut de acord. Ba chiar a pomenit de sprijinul Președintelui Iohannis pentru realizarea acesteia.
Undeva, în spatele „cortinei”, sunt probleme majore care aduc la masa discuțiilor partidele politice și strategii lor. Eu cred că reforma administrației pe care Guvernul Cioloș s-a angajat să o facă este atât de dureroasă încât partidele s-au dat la o parte ca să nu fie acuzate ulterior de cei care pierd. „Mânia” funcționarilor publici se va îndrepta către independenți și nu către partide. Mai mult, cred că partidele vor sprijini această reformă în Parlament, votând legile. Sunt sigur că vor fi parlamentari ai PSD sau PNL care vor vota împotrivă. Sunt însă la fel de sigur că legile vor trece.
Să concluzionez.
Partidele se luptă să se schimbe. Sunt și lupte interne sunt și lupte între „armate”.
Unele formațiuni cu pretenții de partide vor să fie luate în seamă.
Presa vrea să își spele păcatele și încearcă să declanșeze războaie acolo unde ele nu pot exista. De aceea, presa va purta propriile războaie cu „stafiile” care le bântuie redacțiile.
Politologii, socilogii și psihologii au devenit părerologi. Ca părerologi au capotat. Sunt repetenții „tehnocrați” ai zilelor noastre. Nu toți. Cei care au rămas în limitele profesiei au avut beneficiul eșecurilor în lant al celorlalți care au dorit să pupe „moaștele” puterii (iar îmi vine în minte Băsescu cu explicația lui celebră !).
Dacă dai la o parte perdelele de fum ale presei, postacilor și analiștilor rămâi cu o imagine mult mai normală. Partidele au intrat în „durerile refacerii”. Iar Iohannis a fost darnic. Le-a dat 9 luni să iasă un lucru bun.
