Minoritatile. O problema maghiara ? Un articol de pe site-ul Parlamentului european.

Csaba Tabajdi: „Protecţia minorităţilor în UE este un mare paradox“

Csaba Tabajdi: „8% din populaţia Europei reprezintă minorităţi indigene”

În ianuarie 2009, deputaţii europeni au subliniat într-o rezoluţie faptul că „dreptul de a vorbi şi a fi educat în limba maternă este unul din drepturile fundamentale de bază“. Socialistul maghiar Csaba Tabajdi, alături de alţi colegi din diferite state membre, au adresat Comisiei o întrebare privind planurile acesteia pentru protejarea minorităţilor naţionale tradiţionale, etnice şi imigrante în Europa. Am pus domnului Tabajdi câteva întrebări.

În ce fel diferă nevoile minorităţilor tradiţionale şi etnice faţă de cele ale imigranţilor?

8% din populaţia Europei reprezintă minorităţi indigene, iar 6,5% - minorităţi imigrante (acestea în special în Europa de Vest). Diferenţa nu se regăseşte la nivelul libertăţilor umane fundamentale, care trebuie asigurate pentru toţi. Statul trebuie să ajute minorităţile indigene şi tradiţionale - care au trăit pe teritoriile lor de secole - să îşi păstreze limba maternă, cultura, identitatea (minorităţile trebuie să vorbească, bineînţeles, şi limba majorităţii). În cazul minorităţilor imigrante, obligaţia statului este diferită: trebuie să îi ajute să se integreze în societate şi să înveţe limba ţării gazdă.

Mai devreme aţi spus: „Europa a răsplătit întotdeauna acele minorităţi care folosesc violenţa, în loc să-i sprijine pe cei care folosesc mijloace paşnice, constituţionale“.

Acestea sunt faptele. Există şi câteva exemple de situaţii diferite - poate finlandezii care vorbesc suedeza.

Minorităţile din UE

• în Europa trăiesc 300 minorităţi diferite, etnice şi naţionale
• fiecare al şaptelea cetăţean din Europa şi fiecare al zecelea din UE aparţine unei minorităţi autohtone, naţionale
• peste 90 de limbi sunt vorbite în Europa; dintre acestea, 37 sunt considerate limbi oficiale

Nu înseamnă ca sunt în favoarea violenţei. Cred că trebuie răsplătite minorităţile care folosesc mijloace paşnice, constituţionale, când îşi cer drepturile. Autonomia, pentru câteva minorităţi naţionale, rămâne tabu. Acesta este unul din marile paradoxuri ale protecţiei minorităţilor în Europa.

În momentul de faţă, nu există un sistem legal obligatoriu la nivelul UE, care să protejeze minorităţile naţionale din Europa. Ar trebui să existe un astfel de sistem?

Sistemul de protejare a minorităţilor naţionale din Europa există şi nu există în acelaşi timp. În 1993, Consiliul European din Copenhaga a impus protecţia minorităţilor drept criteriu de aprobare a statelor candidate la aderare. Câţiva ani mai târziu însă, acest criteriu a fost exclus din Tratatul de la Amsterdam. Cu alte cuvinte, celor 12 noi state membre li s-a cerut să respecte criteriul de protejare a minorităţilor, dar vechile state membre nu au aplicat niciodată această cerinţă.

Dacă Franţa sau Grecia ar dori să adere la UE în momentul de faţă, nu ar fi acceptate, deoarece nu au ratificat două documente obligatorii ale Consiliului Europei - care au fost ratificate ce cele 12 state noi: Carta Europeană pentru Limbile Regionale şi cele Minoritare şi Convenţia Cadru pentru Protejarea Minorităţilor Naţionale.

În cele 80.000 de pagini ale legislaţiei europene nu se face nicio referire la existenţa minorităţilor naţionale. De aceea este importantă ratificarea tratatului de la Lisabona, acesta oferă pentru prima dată o bază legală pentru protejarea minorităţilor la nivel european.