Ușor, ușor am intrat în anul 2014. Târâm după noi și bunele și relele anului care a trecut. Unii își vor îmbunătăți starea, alții se vor prăbuși.
Am citit știrea de presă cu declarațiile lui Traian Băsescu. Pe lângă alte declarații date la sfârșit de an. Una din speranțele individului care ocupă imoral - prin fraudă la alegerile prezidențiale din 2009 și prin marea fraudă a CCR de la referendumul pentru demiterea lui din 2012 - fotoliul de Președinte al României este următoarea: „Trebuie să vă spun că cel mai mult mi-aş dori să fie anul în care justiţia să câştige bătălia cu politicul, pentru că anul trecut, în 2012 şi în 2013, politicienii au crezut că pot să pună sub control justiţia. Este prioritatea zero - pentru mine, în orice caz - în 2014”.
Este șocant. Mă deranjează foarte mult faptul că cei care au preluat știrea nu au făcut o minimă analiză a afirmației băsesciene. Pentru că este o afirmație de o gravitate uriașă. Imoralul Traian Băsescu își dorește ca statul român să se dezmembreze. A reușit el ceva în timpul cât a îndeplinit această funcție publică, dar nu a putut finaliza. Nu a finalizat pentru că guvernul demolator al PDL sub conducerea lui Boc și-a dat demisia (în urma protestelor de la sfârșitul lui 2011 și începutul lui 2012, la care am participat activ) pentru a face loc demolatorului la fel de incompetent Ungureanu care, spre norocul unui întreg popor a fost demis de Parlament prin trecerea moțiunii de cenzură.
Să vedem termenii. Politica este definită astfel: „Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop”. Cei care participă activ la activitățile din conținutul noțiunii se numesc politicieni. Când idiotul de Traian Băsescu își dorește ca „justiția să câștige bătălia cu politicul” enunță o enormitate. Justiția însăși este parte a politicii unui stat. Ca parte a puterii statului, Justiția este cea care îl reprezintă ca putere judiciară. Este cea care are obligația socială și profesională de a soluționa conflictele între persoane (fie ele persoane fizice, fie persoane juridice) și de a participa decisiv la menținerea ordinii și liniștii publice prin sancționarea celor care o încalcă. Justiția este un instrument politic, în esența ei, nu poate fi împotriva politicului (folosit ca noțiune generală ce cuprinde și politica dar și actorii ei). Fiecare stat are propria justiție, are propriile legi după care Justiția funcționează, are propriile proceduri. De aceea o afirmație ca a lui Traian Băsescu este de condamnat. Este o stare socială inadmisibilă.
Spun că afirmația lui Băsescu este un cretinism deoarece doar un individ cu o stare psihică de idioțenie și imbecilitate poate face o astfel de afirmație. Bine-bine, se poate veni cu ideea că Băsescu ar fi vrut să exprime, de exemplu, ideea că Justiția să fie mai activă în condamnarea faptelor antisociale comise de politicieni, să vadă cât mai mulți politicieni condamnați astfel încât în activitatea politică să se facă o severă triere a actorilor politici, să rămână în funcții publice doar cei care sunt cinstiți. Poate fi și așa, pentru că doar la noi se practică metoda „las'că merge și așa” însă eu nu am de gând să înghit astfel afirmații de la cei care, temporar, ocupă funcții de demnitate publică. Un idiot pe funcție de demnitar public care vorbește aiurea este ascultat de alt idiot aflat în subordonare sau sub coordonare și care, la rândul lui, cere celor din subordine să pună în aplicare idioțenia „supremului”. Așa ajungem la dezastru.
Aplauzele adresate lui Băsescu pentru astfel de spuse mă deranjează. Mă obligă să constat că starea de idioțenie a unuia poate contagia pe ceilalți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu