La congres au ales să își păstreze reputația de formațiune politică care își respectă cuvântul. Această reputație îi face abordabili și în viitor. Că vor fi sau nu parteneri ai USL. PD-L poate fi liniștit, până la alegerile normale. UDMR nu va defecta dacă PD-L va accepta lista scurtă de măsuri de relansare economică propusă de UDMR.
Sunt sigur că, cel puțin pe hârtie, PD-L va subscrie la rezoluția UDMR. Mai mult chiar, parcă o văd pe individa aia blondă, Vass parcă, consiliera lui Boc pe probleme economice că iese la o emisiune TV cu precizări „clare” privind faptul că cele cerute de UDMR sunt deja prevăzute în „proiecția” guvernului Boc pentru acest an și până la alegerile din 2012. Iar ea, Vass, este cea care a lucrat cu mânuța ei această proiecție etc.Rezoluțiecu privire la Principiile reformei politicii economice din România
Congresul al X.-lea al UDMR constată cu regret, că țara noastră resimte cu mult peste medie consecințele crizei economice mondiale, iar din avantajele aderării la Uniunea Europeană beneficiază mult sub posibilități. Toate acestea justifică necesitatea schimbării paradigmei politicii economice. Cele trei elemente definitorii ale politicii economice ale României sunt: realizarea stabilității, cresterea dinamică sustenabilă și cresterea gradului de ocupare a forței de muncă. În sensul schimbării paradigmei înțelegem realizarea stabilității nu prin măsuri de constrângere, ci prin relansare economică și ca o consecință, prin lărgirea gradului de ocupare a forței de muncă.
Numai cu surplusul rezultat din creșterea economică se poate asigura echilibrul, o direcție contrară duce la pauperizare. Numai o creștere dinamică sustenabilă poate asigura un sistem social sustenabil bazat pe principiul solidarității sociale.
Congresul al X.-lea al UDMR mandatează miniștrii, senatorii, deputații Uniunii, ca în acord cu Strategia Europa 2020 să inițieze si să înfăptuiască măsuri imediate și radicale la nivel parlamentar si guvernamental pentru ieșirea din recesiune, pentru plasarea economiei pe traiectoria cresterii sustenabile și pentru îmbunătățirea competitivității, după cum urmează:
- reducerea treptată a impozitelor și contribuțiilor care grevează forța de muncă vie începând cu 1 iulie 2011
- simplificarea radicală a Codului Fiscal si Codului de Procedură Fiscală, reducerea numărului de impozite începând cu 1 ianuarie 2012
- sprijinirea micro-întreprinderilor, a firmelor mici si mijlocii în accesarea creditelor cu dobândă preferențială si cu garanție de stat începând cu 1 iulie 2011
- simplificarea procedurilor de participare la proiecte naționale și unionale prin înlesnirea și accelerarea accesului la resurse financiare
- lichidarea situațiilor de monopol și a funcționării cartelurilor, reducerea corupției si evaziunii fiscale
Adoptat la Congresul al X.-lea UDMR
Oradea, 27. februarie 2011
Dar de la teorie la practică este cale lungă. Da există în discursul PD-L aceste idei însă măsurile luate și motivele pentru care au fost luate acele măsuri ne arată cu totul și cu totul altceva. Fie eu nu am înțeles bine. De exemplu, realizarea stabilității s-a reușit prin lichidarea micilor întreprinzători. Mai puține firme, mai ușor de controlat de către stat. Pentru că doleanțele UDMR nu prevăd reducerea rolului statului în economie, iar PD-L își scuipă în sân față în față cu o astfel de idee, se pare că cele două formațiuni politice au cel puțin o ancoră solidă din punct de vedere doctrinar. Apoi, ideea creșterii dinamice sustenabile are iar adepți în PD-L. Creșterea poate fi sustenabilă doar dacă statul este cel care beneficiază de creștere și nu investitorul. Este evident că această idee presupune, apriori, controlul statului asupra creșterii economice. Mai pe românește, te dezvolți dacă primești aprobarea de la stat, adică de la portocalezul Băsescu și gașca lui de mafioți.
Rezoluția UDMR m-a liniștit. Au ales modelul băsescian de „dezvoltare” și, ca atare, vor rămâne alături de băsescieni până la capăt.
Totuși, sunt două posibilități ca UDMR să defecteze. Odată este moțiunea de cenzură la angajarea răspunderii Guvernului pe noul Cod al muncii. Parteneri ai PD-L din 2009, maghiarii poartă răspunderea pentru toate nenorocirile aduse țării de guvernarea portocalie chiar din 2008 încoace, pentru că ei, maghiarii, nu au făcut nimic pentru a se corecta ce s-a greșit, ce s-a stricat, în perioada anterioară. Faptul că lideri ai UDMR au susținut, prostește, noile prevederi ale acestui cod în emisiuni televizate, ne arată faptul că este puțin probabil să susțină o eventuală moțiune de cenzură.
O altă posibilitate este moțiunea de cenzură normală, pe sesiune parlamentară. Asta se va depune până la sfârșitul actualei sesiuni. Având în vedere că pe hârtie se vor pune, textual, doleanțele UDMR și că se vor duce cu implementarea undeva în 2012 și chiar mai departe, adică vor fi scoase din orizontul posibil de controlat, prevăd că nici la acea moțiune nu se va putea conta pe votul favorabil al UDMR.
Având în vedere faptul că cele două posibilități de înlăturare a guvernului incompetent Boc nu se vor materializa, conchid că UDMR a ales, cu bună știință, să rămână alături de PD-L. Nu este exclus ca UDMR și PD-L să adopte aceeași strategie ca USL în privința alegerilor locale și parlamentare în sensul susținerii comune a celui mai vizibil candidat în fiecare colegiu. Astfel, UDMR ar avea mari șanse ca intrarea lui în Parlament să nu mai fie o problemă. Mai ales că un protocol cu PD-L poate atenua efectul dureros al apariției și dezvoltării altor formațiuni politice ale maghiarilor, mai ales a celor din secuime. Iar aceia au deja legături strânse cu PD-L.
Încerc să fiu pragmatic. Cât pot. Constat că trecerea UDMR în barca USL nu îi garantează viitorul. Ar putea fi parte la contractul USL, cu susținerea candidaților UDMR acolo unde aceștia sunt notorii, ar putea fi parte la viitoarea guvernare însă nu îi ajută în lupta cu alte formațiuni politice ale maghiarilor născute cu sprijinul lui Tokes și al Budapestei lui Orban. În plus, PSD nu s-a dovedit un „prieten” al UDMR de-a lungul timpului. Mai ales că PSD o făcu lată cu ultimul protocol la Ilfov semnat cu PRM. Chiar dacă intervenția lui Antonescu și a PNL a blocat următoarele protocoale ale PSD cu PRM, deja anunțate, faptul că PSD poate, la un moment dat, să reia legăturile cu PRM constituie un risc major pentru UDMR în relația cu USL.
O relație a UDMR cu ACD este insuficientă. ACD nu prezintă garanția unei forțe politice suficient de puternice încât să garanteze luarea puterii în viitorul apropiat. De aceea s-a format USL. Ce va fi după ?!
Se pare că pentru UDMR este mai convenabilă acum o alianță cu PD-L. Mai ales că ei speră la o relansare economică. O relansare conjuncturală pentru că nu există posibilitatea unei relansări naturale, generată de forța investițională și ingeniozitatea antreprenorilor români. Aceștia au fost aduși la sapă de lemn de actuala guvernare cu sprijinul PSD în 2009 și UDMR după aceea.
Guvernul Boc va cade, în acest an, doar dacă se petrece ceva deosebit. Semnele nu ne arată însă că ar putea să se petreacă. Dar nu poți ști, din timp, când au loc cutremurele. Nici chiar cele politice. Totuși, instabilitatea „tectonică” politică din România poate aduce un cutremur care să schimbe raportul de forțe actual și să permită căderea Guvernului Boc și a lui Băsescu sau, de ce nu, chiar garanția pentru PD-L și UDMR de a continua să guverneze și după 2012.