El știe.

Întâlnirea cu Stelian Tănase a avut ceva deosebit față de celelalte. Stelian a dorit să ne determine să îl abordăm din perspectiva scriitorului și cumva a jurnalistului și nu a omului care se mai ocupă de politică deși, pe ici pe colo („prin părțile esențiale”), ne-a adus aminte că el a fost și om politic, „nașul” politic al lui Crin Antonescu - PAC, primele alegeri libere din anii '90, Crin era disputat de mai multe formațiuni ale CD etc.

Debutul a fost „furtunos” în sensul impunerii identității. Scriitorului Stelain Tănase. Care a scris, harnic, dedicații în toate cărțile lui, cumpărate atunci sau aduse de acasă, întinse pe masă. Abia după ce și-a îndeplinit acest atribut scriitoricesc am intrat în probleme.

El știe. Știe multe, în amănunt, are cunoștințe și cultivă relații, a răscolit și răsfoit (dacă se poate spune așa) arhive, dosare, cărți, ziare, tot ce se putea și tot ce i-a fost la îndemână pentru a ști. Are siguranța celui care și-a format opinia, nu are prea multe întrebări de pus afirmațiilor pe care le face și nici nu se chinuie să le pună. Ele îl poziționează în sfera celor „bogați” în informații certe. Este adevărat că nu pot fi verificabile, pentru că sursele trebuiesc protejate (boală jurnalistică), dar noi trebuie să îl credem. Garanția pusă de Stelian Tănase în contrabalanța afirmațiilor lui este reputația lui. Joc periculos. Întotdeauna, acolo unde este puterea este și slăbiciunea. O vorbă, se pare că din China, spune că acolo unde zidurile sunt puternice poarta este slabă și invers. Eu cred că aici, în siguranța informațiilor afișată de Stelian Tănase stă și slăbiciunea lui. Și mă refer doar la „bomba” cu Patriciu, ca să nu mai „dezgrop morții”. Nu intru în detalii, am comentat zilele trecute tema, spun doar că Stelian Tănase a insistat asupra veridicității informației și a speculat că există o anume preocupare în acest sens, la nivelul conducerilor centrale ale partidelor implicate ... însă nu crede că Patriciu va deveni premier. Eu nu îl văd pe Patriciu premier, așa că l-am lăsat pe Tănase cu ale lui iar eu am rămas cu ale mele.

USL a devenit, încet dar sigur, temă de dezbatere. Normal. Este o alianță politică care are o imagine destul de puternică în rândul opiniei publice însă are și slăbiciuni. Cea mai mare este lipsa de încredere în sinceritatea și corectitudinea cu care unii lideri ai PSD și PNL, ca să nu mai spun de PC, tratează această alianță. Subiectul nu a fost tratat prin prisma PSD, nu suntem pesediști, ci prin prisma PNL. Alianța a venit prea repede - PNL ar fi trebuit să își consolideze poziția lui 20% obținută la prezidențialele din 2009 -, angajamentele alianței sunt prea rigide (impresia mea), imaginea de putere politică promovată de liderii alianței duce la siguranța trecerii pragului de 50%+1, o slăbiciune în perspectiva alegerilor parlamentare viitoare în accepțiunea multora dintre participanți, PSD „o va coti” către individualism politic imediat ce condițiile îi vor fi favorabile, afirmațiile lui Băsescu cu privire la desemnarea premierului au suport în acțiunea politică - chiar dacă legal, constituțional, ele sunt total aiurea -, chiar de USL va forma guvernul viitor va fi erodat rapid de criza mondială în plină desfășurare - iar de aici la scenarii diverse nu te poți abate, și nu ne-am abătut -, UNPR vor fi „revelația” alegerilor locale prin achizițiile pe care le fac acum din rândurile aleșilor locali ... Impresia mea a fost că sindromul „scenaritei la români” a fost, cu acest subiect, pe deplin demonstrat. Oricărei afirmații i se pot aduce observații pertinente, care fie o consolidează fie o desființează. După părerea mea, toate scenariile omit, cu bună știință (?!), actul de voință al oamenilor care vor vota. De ei nu se ține seama. În plus, modul acesta de abordare a problemelor jignește, consider eu, demnitatea celor de bună credință. Este un subiect asupra căruia simt nevoia să insist, pentru că îl consider deosebit de important.

Scenarita are în prim plan liderul politic - conducătorii partidelor - și, cu ceva bunăvoință, unii sau alții dintre cei aflați în conducerile formațiunilor politice care pot, la un moment dat, să determine un anume comportament al membrilor partidului respectiv sau al unor simpatizanți. Restul membrilor partidului sau simpatizanții acestui sunt aduși, fără voia lor, la stadiul de „animale de turmă”. O ia „berbecul” la stânga, turma după el, o ia la dreapta, turma după el. Dar dacă nu va fi așa ? Dacă „berbecul” va fi părăsit ? Sau asta nu este voie să intre în scenariu ? Nu face bine la rating-ul publicației sau portului media ? Eu cred că voința membrilor partidelor politice, nu doar a liderilor de la nivel central sau local, este cea care va hotărî. De aceea nu cred că plecarea unui lider local de la PNL sau PSD la PD-L sau UNPR va antrena plecarea celorlalți membri. Nu pot crede că oamenii, membri ai unor formațiuni politice se consideră oi ! Nu pot să cred că toți sunt pedeliști în cuget și simțire ! Pentru PNL, plecarea „oilor” este benefică, partidul fiind populat cu cei care consideră și valorifică propria persoană și personalitate, de aceea se spune că PNL este un partid „de cadre”. Mă înspăimântă doar faptul că sunt puțini români acum care își valorifică politic și social propria personalitate. PNL și cultura liberală au puțini adepți, încă. Dar asta este altă discuție. Pentru cele de mai sus consider că scenaritele vânturate în cadrul discuțiilor de ieri sunt deja eșuate.

Prea mult Băsescu. O altă temă importantă, bine punctată de Tănase. Liderii politici ai USL se complac în manevrele jurnaliștilor și intră fără prea multă judecată în jocul propagandistic al Cotrocenilor. Trage Băsescu o bășină, hop și ei cu comunicatul de presă sau cu părerea personală. Acest lucru trebuie să înceteze. Iar Tănase a punctat bine faptul că Tăriceanu, la un moment dat, premier fiind, nu a mai răspuns atacurilor lui Băsescu. Încet, înevitabil, Tăriceanu a început să crească în percepția publică, PNL a avut de câștigat, guvernarea Tăriceanu s-a menținut - cu compromisurile de rigoare -, azi putând vorbi, când ne mai lasă loc presa, de un regret al populației după guvernarea liberală, perioadă de garanție a prosperității dacă nu chiar a prosperității unora. Eu am impresia că doar Vosganian mai promovează vechea guvernare, fie prin prezența lui în media fie pe blog. Și face bine. Eu apreciez asta. Concluzia a fost că Băsescu are ca scop spargerea USL sau, dacă asta nu se poate, împiedicarea USL de a ajunge la 50%+1 la parlamentare. Iar de se va ajunge acolo, Băsescu ar căuta motive pentru a provoca alegeri anticipate în speranța că erodarea rapidă a guvernării USL va crește procentajul PD-L și al aliaților lor (UNPR, PP-DD, UDMR ...).

Tănase ne-a propus să abordăm teme cu adevărat liberale. Să combatem, de exemplu, cârdășia dintre politică și biserică. S-au construit din bani publici peste 4000 de biserici însă nu s-au făcut drumuri, nu s-a dus curent electric în nu știu câte localități, unii români trăiesc, încă, ca la începutul secolului XIX, dar noi suntem preocupați să asigurăm clerului bunăstarea. Interesant este faptul că propunerile lui Tănase se completează cu cele ale lui Patriciu care ne-a propus, la rându'i, să tratăm probleme economice și financiare după doctrina liberală. Urmează să ne clarificăm în aceste privințe, cu Tănase urmând a ne mai întâlni, la fel și cu Patriciu, iar una din teme, consistente, va fi cea a rolului și locului intelectualului român în ziua de azi. Va fi interesant, pentru că noi am mai fost la o conferință ce a tratat tema, dar cu privire la intelectualii români din perioada interbelică. Chiar și noțiunea de „intelectual” va fi subiect al discuțiilor, cuvântul fiind aspru criticat pentru confuziile pe care le induce. Iar cu intelectualii ... discuția s-a dus la „intelectualii lui Băsescu” noi fiind fermi, Tănase evaziv, reacția intelectualilor recunoscuți sau mai bine spus lipsa lor de reacție la afirmațiile agresive ale lui Băsescu cu privire MS Mihai de România.

El știe. Și eu știu. Și alții știu. Dar eu cred că el este prea sigur pe ce știe. Este de comentat. Mie unul, discuția mi-a plăcut chiar dacă, uneori, mustăceam nemulțumit de prea multe „verdicte”.