duminică, 17 februarie 2013

Niște vorbe despre PDL

În modul nostru de a gândi ajungem la comparații. Avem ceva cunoscut „în spate” la care apelăm pentru a „evalua” ceva nou sau o analiză nouă.

Discutam cu niște prieteni cu privire la PDL. Într-o perioadă extrem de scurtă de timp, PDL a crescut de la 5-7% la 30-35%. A fost „la modă” să ne referim la „creșterea forțată” a organismelor animale sau vegetale cu ajutorul unor produse chimice sau organice cu țintă precisă: masa musculară. Scopul este scoaterea pe piață și obținerea unui profit prin vânzare, nu înainte de „a ucide” animalul sau planta.

Fiind vorba despre un partid politic, „hormonizarea” acestuia a avut drept scop avantajul „patronului”. Traian Băsescu a gândit „bine” pentru el. A avut nevoie de susținere politică puternică în primul mandat, a avut. Între timp „a crescut” PDL și i-a asigurat al doilea mandat și o perioadă de peste trei ani de dominare a guvernării. A urmat colapsul. „Musculosul” PDL a picat. „Organele” lui interne și „sistemul osos” au cedat. Nu erau construite pentru a susține și alimenta imensa „masă musculară”. Zilele trecute Băsescu a anunțat, în direct, că PDL nu mai este un instrument politic care să îl poată ajuta. A renunțat la el simplu. PDL este ciorapul găurit care se aruncă la gunoi. Nu, nu se „repară”, nu se va mai folosi (nu mai are când să îl folosească !). Ingerințele lui în alegerile interne ale PDL sunt doar pentru a da vizibilitate oamenilor lui care nu au, azi, un partid la care să meargă pentru un oarecare viitor. Piața politică este săracă în „speranțe” pentru o Elena Udrea, o Roberta Anastase, o Boagiu sau foștii „musculoși” Emil Boc, Cristian Preda, Sever Voinescu, Baconschi etc. MRU este prea orgolios și prost pentru a fi urmat de orgolioșii care au „futut” România cum a vrut „mușchiul” lor.

Culmea, PDL are o singură șansă să rămână în viața publică. Ea îl indică pe Vasile Blaga, inginerul șef care trebuie să conceapă și să aplice un plan de redresare politică sever, cu reducerea „masei musculare” la limitele suportabile de organismul politic PDL, să repare organele interne obosite de vanitățile și orgoliile băsiste și bocciste, să înlocuiască unele organe locale sau să le asocieze aparate de susținere până își vor reveni sau până se vor reconstrui în timp.

Unii, cu mai multă minte, își dau seama că singura lor șansă de a mai exista ca partid politic cu identitate este susținerea lui Blaga. Evident, niște ani, PDL va trebui să accepte statura partidului balama. Va trebui să lupte împotriva altor formațiuni politice care au ca strategie poziția „balamalei politice”. Cum ar fi Partidul Forța Civică a lui Ungureanu, Noua Republică a lui Neamțu, PNȚ-CD a lui Pavelescu sau PP-DD-ul lui Dan Diaconescu. Nu în ultimul rând, mai pe față, mai pe dos, PDL va trebui să lupte împotriva UDMR. Dacă nu o va face, va fi distrus de ungureni, nemțeni și pavelescieni.

Dacă îl vor alege pe Blaga, cei din PDL se pot folosi, în avantajul lor, de influența PNL - cu care, mai pe față, mai pe dos, se pot înțelege. În cazul în care o vor alege pe Udrea, colaborarea cu PNL actual este exclusă. Ar fi o variantă pozitivă în cazul, puțin probabil, în care Chiliman și prietenii lui pun mâna pe putere în PNL. Atunci și Băsescu ar avea o luminiță la capătul tunelului.

3 comentarii:

Emigrant spunea...

Mvaaaaai, da' unde ai invatat tu ma, militianule de frontiera, politica asta inalta?
Pe fasie, cand vanai transfugii din raiu' comunist?
Deci bai ceistule, in primu' rand, nu te mai fandosi la biografie, pe vremea lui nentu Ceausescu nu existau ''politisti'', ci numai MILITIENI.
Tu erai politist pe vremea aia tot atata cat era nentu Ceausescu domn.
Bun, dar sa lasam istoria ta la locul ei firesc, lada de gunoi.
Vad ca-i pupi buzunaru' vamesului Blaga. Ce speri sa primesti? O clanta de la apartamentu' ala al lui de 700 mii coco?
Bai eu zic ca voi, piscotarii astia cu bloguri ''politice'', va chinuiti prea mult creierasii cu scenariile astea hicicochiene.
Uite-aicea un scenariu mai rromanesc. Eu zic sa-l primiti pe buldogu Sile in PNL, alaturi de Sorinela Placinta, Sorinel Burtaverde, Prighena Jr si voievodul Becali de la comisia de justitie.
Simultan monarhistii Chiliman si Tariceanu, reevaluati de Doamna Nuty, pleaca la PDL.
Dupa care in actul 3, faceti un congres comun PDL-PNL si va unificati, ca vorba aia, sunteti acelasi cacat, nu s-a lansat Nutza in PNL?
Si in fine in actul 4, dupa negocieri temeinice cu Domnul Presedinte Ptr Alte Coordonate Istorice Basescu Mondial, asistat de pisicul sau, dr. Ponta, va uniti si cu PSD si infiintati Partidul Marii Adunari Nationale a Mafiotilor din Romania, pe scurt PMANMR.
Ce zici?
Ia consulta-te cu tzutzeru' ala al tau, Adrian, sau cum ii zice, plus cu milioanele de cititori ai blogului tau de militian liberal de frontiera.
Hai succesuri si sa fie intr-un ceas bun, stralucitorule!

Crăciun Florin spunea...

Emigrant,

Nutzi a început să presteze în PSD. A apărut o poză cu ea și Gușă în timpurile de demult.

Nu este exclus ca, în timp, o parte din PDL să meargă către PNL. Cea mai mare parte însă va merge către PSD, pedeliștii fiind social-democrați sau socialiști în majoritate. Chiar analiștii lor recunosc că PDL este un partid al funcționarilor publici. Un partid liberal care promovează o administrație minimală și superspecializată nu le convine. Plus că le displace individualismul liberal.

Nu cred să ai plăcerea să vezi pe Tăriceanu și spun eu și pe Chiliman aderând la PDL. Nu sunt din această „categorie” politică.

Apropo. Pe timpul lui Ceaușescu eram militar. Grănicerii erau militari. Nu milițieni. Pune la sertăraș pentru îmbogățirea cunoștințelor.

Crăciun Florin spunea...

Nu le place individualismul liberal, am vrut să spun.