Altfel. Altfel în politică. O altfel de politică.

Zilele trecute observam că PNL nu mai are susținători în media. La atacurile lui Băsescu și camarila la liderii și chiar membrii obișnuiți ai PNL s-au adăugat și unii jurnaliști declarați ca adversari ai lui Băsescu. Ce deranjează ? Întrebare la care voi afla, după multe frământări, doar unele dintre adevărurile ascunse în dorințele și ambițiile criticilor PNL și mai ales ale lui Crin Antonescu.

În primul rând fac constatarea că pe scena „luptei politice”, în sensul de hârâială între maidanezii care au găsit ceva de împărțit, PNL este slab reprezentat iar Crin Antonescu este, cumva, absent. Este clar că liberalii evită înfruntările „violente” însă sterile cu Băsescu și haimanelele care îl acompaniază. Iar această atitudine deranjează pe cei care visează, zi și noapte, sânge de politician. Din când în când apare câte un comunicat al PNL semnat de Antonescu în care este prezentată poziția partidului. Sunt și remarci acide cu privire la Băsescu și susținătorii lui însă nu sunt prezenți în presă și pe sticlă „gladiatorii” care să asigure, din partea PNL, circul care dă sânge. Nici PSD nu excelează în astfel de reprezentări însă este mai vizibil. De PC nu mai vorbesc. Nu se văd, nu se aud.

Scena este ocupată, aproape în totalitate, de Băsescu și haimanalele care îl susțin. Pentru cei cu „spirit războinic” este prea mult. Mai ales pentru jurnaliștii care își duc propriile războaie cu Băsescu și ai lui. Fără prezența politicienilor care să își sacrifice imaginea de dragul lor, al jurnaliștilor, toată „lucrarea” lor își pierde din valoare. Reacția lor contra politicienilor care ar fi trebuit, după mintea lor, să le amplifice creațiile este pe măsură. Crin Antonescu a devenit un „neica nimeni”, un „profesoraș care și-a depășit condiția” ajungând președinte al unui partid ca PNL și candidat al USL la președinția României etc. Încet-încet, jurnaliștii cu potență își arată limitele. Nu au viziune. Nici nu au nevoie.

Politica fără viziune este proastă. Din acest motiv politicienii nu pot fi ca jurnaliștii. Politicienii de anvergură trăiesc pentru viitor pe când jurnaliștii trăiesc pentru prezent. Politicienii își măsoară valoarea odată la patru ani, cu ocazia alegerilor. Jurnaliștii își măsoară valoarea zilnic, după rating. Politicienii de anvergură nu urmăresc câștigul material imediat ci poziția politică pentru ei și partidele lor cu scopul de cucerire a puterii politice. Jurnaliștii au nevoie de câștiguri materiale imediate, au nevoie de succes la fiecare scriere sau vorbă care ajunge la consumatorul media. PNL nu mai evoluează pe scena politică ca un partid conflictual. Din acest motiv jurnaliștii nu mai au „bombe de presă” din interiorul partidului. Excepțiile sunt oferite de Băsescu și asociații lui. Chiar dacă Băsescu și ai lui oferă subiecte de presă jurnaliștilor cu ajutorul unor instituții ale statului prin acuzele publice asupra unor personaje din PNL (în special), așa-zisa lipsă de reacție a PNL deranjează. Este „moale” după părerea jurnaliștilor, ba chiar inexistentă. S-a născut un conflict între PNL și presă. Pentru că nu oferă presei subiecte, PNL este atacat de jurnaliști. Băsescu „hrănește” presa și este „recompensat”. Mai prezent în media cu declarații acide, Victor Ponta a primit un bonus. Îl merită. Este premierul care suportă atacurile stupide ale unui Președinte de țară care și-a părăsit mandatul. Ponta arată că este un luptător, pentru că el este de fapt în fruntea „oștirii” USL. Este rolul lui și îl joacă bine. Jurnaliștii văd asta și apreciază acest rol. Le dă și lor un motiv de a exista.

Lângă jurnaliști s-au poziționat o parte dintre cei care îi urmăresc. Oameni care au ales să se exprime pe rețelele de socializare sau pe bloguri, pe site-uri ... Numai o parte. Unii înțeleg să facă diferența între politică și jurnalism. Chiar dacă uneori sunt și manifestări de nemulțumire față de „lentoarea” reacției politice a PNL, după ceva timp se instaurează calmul.

PNL a ales să acționeze calm, curat, cu multă ponderare la provocările lui Băsescu și a haimanalelor care îl acompaniază. Mai avem un an până la alegerile europarlamentare și un an și ceva până la cele Prezidențiale. Pe de o parte, candidații PNL la PE trebuie să facă dovada competenței pentru demnitatea la care aspiră. Pe de altă parte, Crin Antonescu, candidatul USL, trebuie să facă dovada că este un altfel de politician decât Traian Băsescu. Pentru aceste deziderate, PNL și membrii săi trebuie să facă dovada că știu să facă o altfel de politică. Cu o presă avidă de senzații tari (hrana lor de zi cu zi), incapabilă să își schimbe apucăturile de maidanez flămând, va fi greu. Jurnaliști de anvergură avem însă nu sunt auziți. Nu satisfac „plăcerile” cititorilor, din ce în ce mai puțini, de a vedea „bătaie și sânge”. Va fi greu pentru liberali dar va fi greu și pentru PSD-iștii care merg pe aceeași cale. Este calea corectă. Iar aceasta va fi apreciată de oamenii care votează însă nu sunt captivi ai ziarelor și televiziunilor comerciale.

Sper ca politicienii din USL să evite, dacă se poate cu eleganță, capcanele jurnaliștilor și, în special, ale patronilor din presă care au încercat, în timpul din urmă, să subordoneze partidele scopurilor lor. Presa este presă și nu poate fi luată ca „partener” în lucrarea politică. Încercarea patronilor de presă și a unor jurnaliști de a deveni „parteneri” ai partidelor se cuvine a eșua. Au obiceiul, obicei văzut în timpul din urmă, de a încerca să subordoneze partidele și liderii lor intereselor lor. Presa poate deveni un partener social nu unul politic. Dacă vrea. Dacă nu, nu moare nimeni.

Păcat de cei care au părăsit rațiunea politică și au ales să coabiteze cu jurnaliștii. Își atacă proprii colegi și propriile partide. La un moment dat vor pleca din partide și de lângă colegii de azi. Este o lege. Dacă un lucru este să fie rău, va fi mai rău decât se bănuiește. Orgoliul, vanitatea îi va împiedica să recunoască că au greșit așa că vor alege despărțirea. Păcat. Dar asta este.