sâmbătă, 25 februarie 2012

Nervozitate

Toată lumea este nervoasă. Inițial, am avut intenția de a declara că este rău. M-am mai gândit și am ajuns la concluzia că este bine. Este bine pentru că unii dintre nervoșii iviți ca ciupercile după ploaie și-au reevaluat atitudinea de până atunci, au constatat că au evoluat neconvingător (spun ei) în dialogul cu ceilalți și că se cuvine a aborda altfel problemele. Este bine. Alții, mai radicali, au tăiat legături, au anulat vorbele de bine spuse cu ceva timp în urmă, s-au radicalizat. Este bine. Vor vedea că acest mod de abordare a problemei îi izolează și ... după o severă reevaluare a propriei evoluții vor „parca” într-un loc sau altul unde vor găsi noi sau vechi parteneri de discuții. Primăvara asta are efecte severe asupra unor grupuri care s-au închegat în timp. Nu este rău. Este bine, zic eu, însă se impune a părăsi pentru moment atitudinile războinice și a alege calea dialogului, mai ales în condițiile în care și unii și alții au măcar un obiectiv comun: Jos Băsescu.

Mă duc în Piața Universității să sprijin prietenii monarhiști în manifestul lor pentru reinstaurarea monarhiei în România. Săracii ... sunt singuri. Cu mine vor fi mai mulți.

3 comentarii:

Anonim spunea...

De bucurie ca blogul lui Plano a fost desfiintat ... cetzarushul si motanul turbat s-au apucat de descilcirea tainelor aparitiei vietii pe Pamint ... Si-si dau cu pre(su)putul de parca ar avea ceva minte in devla ...


AnonimFeb 26, 2012 10:10 AM

Timpitii ... tot timpiti ...
Aparitia vietii este o problema , iar evolutia vietuitoarelor este alta ... Darwin a propus ... s-a ocupat ... de o posibila evolutie a vietuitoarelor , nu de aparitia vietii ...
Hai , lasati-o ca-n tren ... problema este prea complicata pentru minti destepte ... in nici un caz la nivel de infanter si manipulant de "sfirleaza cu fofeaza" ...

Anonim spunea...

Salut, Florin! pare-se că eşti vizibil, la televizor, în poză, lângă locotenentu' Alexandru, cel ce a revenit - fără uniformă - în Piaţă. Adevărat tu eşti? consecvent până la capăt cu propriile principii. Gândeşte-te că ţara asta îşi va schimba cursu' istoriei, al deciziei politice, şi cu ajutoru' sacrificiului( timp, stres, disconfort, ameninţări etc.)tău, al devotamentului întru o cauză: cea de a scăpa de jigodia asta bolnavă, Băsescu, şi de regimu' pe care l-a instaurat.Chiar dacă revin pe blogu' tău cu unele comentarii mai rar, asta nu înseamnă că te-am uitat. Este clar că a fost şi este nevoie de alegeri pt. a putea schimba ceva. Toate celelalte strădanii întru acest scop s-au dovedit a fi nedeterminante. Asta nu înseamnă că nu au fost importante, mai ales aceasta cu protestu' paerlamentar. În rest, toate cele bune, speranţă şi multă sănătate ţie şi familiei tale! cu respect,
Silviu cel necăjit

Crăciun Florin spunea...

Bună Silviu,

Am fost în piață. Posibil să fiu și în imaginile TV cu fostul ofițer Gheorghe Alexandru. Am mers și probabil voi mai merge împreună cu bloggerii liberali pentru a susține demisia lui Băsescu, alegeri anticipate și revenirea la democrație.