sâmbătă, 30 iunie 2018

Declarațiile președintelui PNL, Ludovic Orban, susținute la Buzău – 29 iunie 2018

Sinteza declarațiilor președintelui PNL, Ludovic Orban, susținute la Buzău – 29 iunie 2018

Bună ziua,

Permiteţi-mi să vă prezint câteva proiecte ale Partidului Național Liberal, care sunt mai puțin cunoscute, care au fost elaborate, depuse și le susținem în Parlamentul României, astfel încât oamenii să înțeleagă ce ne dorim să facem pentru ei concret.

Partidul Național Liberal a depus un proiect de lege care este susțiut și de mediul de afaceri și de angajații din mediul privat, care prevede un lucru simplu și anume utilizarea a 20% din impozitul pe profit pentru plata de bonificații către salariați.

Am gândit această modalitate prin care firmele să fie scutite de plata impozitului pe profit în limita a 20%, iar banii respectivi firmele să îi foloseasca pentru  plata de bonificații către salariați.

De asemenea, avem câteva propuneri legislative pe care mulți din mediul de afaceri le înțeleg și le susțin. Prima propunere este una foarte simplă. Știți foarte bine că statul dă zile libere, numai că salariul angajaților în zilele libere sunt plătite de firme. Evident că acest cost artificial care este introdus printr-o reglementare a statului afectează profitul firmelor.

Avem o propunere legislativă foarte simplă care spune lucruri de bun simț. Toate costurile firmelor pentru plata salariilor în zilele libere să fie deduse din calculul impozitului pe profit.

O alta propunere legislativă izvorăște din analiza situației în special în zona firmelor de transport. La ora actuală parcurile de mașini ale  firmelor de transport, atât pe transport de persoane cât și de transport de marfă, sunt extrem de uzate. Am venit cu o propunere legislativă prin care să extindem măsura scutirii impozitului pe profitul reinvestit și la mijloacele de transport rutier, feroviar și naval. Această măsură este o măsura care poate stimula toate companiile, inclusiv companiile de taxi.

De asemenea trebuie să vă prezint câteva inițiative ale Partidului Național Liberal care aproape sunt adoptate. După cum bine știți din 2011 în nicio localitate din România nu s-a mai înființat nicio rețea locală de distribuție de gaz. În această perioadă prețul lemnului de foc a crescut de peste 3 ori din cauza modificărilor, multe dintre ele restrictive, care au fost făcute la Codul Silvic de majoritatea PSD-ALDE. În acest timp sunt localități în apropierea unor rețele de gaz, unde înființarea unor rețele de distribuție locale ar putea oferi posibilitatea cetățenilor localității să beneficieze de accesul la gazul natural în care România beneficiază. Din acest motiv am inițiat o modificare a legii gazului si energiei electrice în care să revină la localități competența fie de inființare de servicii publice de distribuție de gaz, fie de concesionare a acestui serviciu către firme private, astfel încât să încurajăm autoritățile locale să se implice în înființarea, poate și administrarea, acestor rețele de gaz care pot să crească calitatea locuirii și care pot să scadă costurile pe care le au oamenii pentru încălzire.

Un alt proiect de lege inițiat de Partidul Național Liberal care a fost inclus în Codul administratv este acela de utilizare a veniturilor din redevențe pentru exploatarea bogățiilor subsolului.  În proporție de 80% alocarea acestor sume către autoritățile locale. După cum bine știți la ora actuală toate redevențele încasate se duc la bugetul de stat, ori lucrul acesta nu este normal. Ca urmare a introducerii acestui amendament de către Partidul Național Liberal localitățile vor beneficia de finanțări importante.

De asemenea, știm foarte bine că este din ce în ce mai simțită o reală criză pe piața forței de muncă în România. Foarte mulți investitori renunță să investească în România pentru că nu găsesc mână de lucru. Din acest motiv am inițiat un proiect de lege de simplificare a procedurilor pentru accesul pe piata muncii din România a lucrătorilor din țări non UE. Am introdus un proiect de lege care urmărește exact simplificarea procedurilor astfel încât să faciliteze accesul mult mai ușor pe piața muncii al acestor confrați de-ai noștri.

(Care este stadiul sesizării dv. de înaltă trădare a primului ministru?) 

Eu am sesizat PICCJ privitor la faptele săvârșite de doamna Dăncilă și de domnul Dragnea, fapte care ar putea să întrunească elementele constitutive a 4 infracțiuni. Prima este infracțiunea de difuzare de informații cu caracter de secret. A doua posibilă infracțiune este infracțiunea prevăzută în Legea răspunderii ministeriale, art. 8 alin. (1), care spune despre refuzul de a informa președintele României atunci când se iau decizii care afectează interesele statului. A treia infracțiune posibilă este cea de uzurpare a funcției. A patra este numai chestiunea legată de trădare. Informația care a apărut ieri este că a început urmărirea penală in rem.

Vă mai spun un lucru, că mulți se întrebau de ce m-am apucat să fac plângere penala împotriva premierului. Nu este prima oara, împreună cu Mona Muscă am depus plângere penală împotriva lui Adrian Năstase, în perioada când Adrian Năstase era prim–ministru, nu după ce a căzut Adrian Năstase. În perioada când Adrian Năstase era prim-ministru PSD și era la apogeul puterii, împreună cu Mona Muscă am depus o sesizare privitoare la casa din Zambaccian a domnului Năstase care, ulterior s-a transformat într-un doasar și până la urmă domnul Năstase a și fost condamnat.

Am mai depus o sesizare la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție tot împotriva unui președinte PSD care deținea funcția de prim-ministru, și aici mă refer la Victor Ponta. Am depus o sesizare pentru fals și uz de fals în declarația de avere, în perioada campaniei electorale pentru că am constatat că în declarația de avere nu erau trecute toate casele pe care le avea. Dacă vă amintiți, îl atacau pe Klaus Iohannis și încercau să-i pună eticheta „Iohannis șase case” și am constatat că Ponta avea șapte case, numai că nu le scrisese în declarația de avere, erau numai trei, celelalte erau în declarația de avere a Dacianei Sârbu. Am depus o sesizare și la ANI și la Parchetul de pe Inalta Curte de Casație și Justiție.

Ca atare, nu este nici o surpriza în privința aceasta. Eu cred că lucrurile trebuie cercetate, nu interferez în nici un fel cu ceea ce trebuie să facă justiția în cazul acesta și aș mai spune două lucruri, pentru că toată lumea vorbește că am făcut sesizarea pentru că  aș fi din statul paralel. Dacă statul paralel vrea să facă o plângere penală sau să instrumenteze un dosar penal, avea nevoie de o sesizare din partea mea, ca cetățean? Putea să găsească orice procuror care să se autosesizeze și să instrumenteze acest dosar. Eu am depus sesizarea pentru că mi s-a părut extrem de grav ce a făcut Dragnea prin intermediul lui Dăncilă. Am avut o conferință de presă în urmă cu zece zile în care i-am atras atenția doamnei Dăncilă și prietenilor domniei sale că ea va răspunde pentru tot ce îi ordonă Dragnea să facă.

(Aveți și alte informații față de ce ați trecut în sesizare, privind acțiunea de guvernare?) 

Toate informațiile pe care le am, le am ca și dumneavoastră, din surse deschise. Eu în sesizare am trecut tot ceea ce consider informație relevantă care a apărut în spațiul public. Evident că orice întrebare îmi va pune procurorul care instrumentează, o să formulez răspunsurile din tot ceea ce cunosc legat de acest subiect.

( Vă mențineți în continuare poziția pe care ați sesizat-o atunci?) 

Normal, din moment ce am depus sesizarea.

( Dar de atunci au apărut în spațiul public diverse informații) 

Acuma, ca să vă spun drept, procurorul are alte posibilități de a afla informații.

(Viorel Cataramă v-a adus niște critici în legătură cu mitingul organizat în ziua moțiunii) 

În ziua moțiunii a fost un miting la care au participat șapte, opt mii de oameni dintre care, mai mult de jumătate erau membrii sau simpatizanți PNL. Dacă vă referiți la prezența parlamentarilor PNL în Piața Victoriei, acela nu a fost miting. Este o dezinformare a Antenei3 care aprezentat evenimentul nostru, în care parlamentarii PNL, în pre-ziua moțiunii, pe o ploaie cu spume, am stat în Piața Victoriei să ne solidarizăm cu toți cetățenii români care au protestat de la Ordonanța13, impotriva intențiilor de politizare a justiție a majorității parlamentare.

( Domnule Orban, ce credeți despre poziția UDMR la negocierile pentru moțiune?) 

 Vom afla ce le-a promis Dragnea. Dacă UDMR ar fi votat moțiunea de cenzură , moțiunea de cenzură trecea, pentru că numărul de nemulțumiți din PSD este mult mai mare decât și-l imaginează Dragnea.

(În mod concret v-a cerut ceva la negocieri?) 

Prefer să nu dezvălui discuții pe care le-am avut între patru ochi, dar i-am dat răspunsuri la orice fel de întrebare.

(În cazul în care se va hotărâ să candideze îl veți sprijini pe domnul Scutaru?) 

Mă bucur că George Scutaru a fost achitat alături de colegul nostru Dan Motreanu. Îmi pare rău că cei doi colegi ai mei au stat o bună perioadă de timp în afara Partidului Național Liberal și sunt convins că odată cu achitarea vor activa în Partidul Național Liberal la adevărata lor valoare. Cu siguranță dacă domnul Scutaru va avea intenția să continue cariera politică în Partidul Național Liberal va beneficia de susținerea mea, ca și domnul Dan Motreanu.

(Poziția Domnului Cioloș privind candidatura singulară a formațiunii dânsului afectează unitatea dreptei? ) 

Ceea ce e impotant este să colaborăm, să ne coordonăm eforturile și după alegeri să putem să adunăm într-o formulă de guvernare. Primele alegeri sunt alegerile pentru Parlamentul European. În cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, Partidul Național Liberal ca membru al Partidului Popular European candidează pe propriile picioare sau nu poate candida decât în alianță  alături de o altă fomrațiune care este în PPE. Deci nu o să ne vedeți pe noi în alianță cu UDMR.

(Vă interesează o candidatură la europarlamentare?) 

Încă nu am luat nicio decizie. Pregătim acum  procedura și criteriile de desemnare ale candidaților de primari. Este foarte impotant să avem niște criterii exigente pentru că este foarte important  pe cine trimitem în Parlamentul European.

(PMP este un partid în cădere liberă. Deschideți ușa parlamentarilor?) 

Încă nu am discutat acest subiect. Deocamdata am colaborat la nivelul Parlamentului. Trebuie să vedem exact cum se așează PMP-ul după acest congres pentru a putea să luăm decizie.

joi, 28 iunie 2018

Declarații de presă susținute de președintele PNL, Ludovic Orban, la Parlament - 28 iunie 2018


Bună ziua,

Așa cum am anunțat, Partidul Național Liberal, ca și în cazul Legilor justiției și în cazul Codului Penal și al Codului de Procedură Penală, s-a adresat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în vederea sesizării Comisiei de la Veneția.

Astăzi, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a aprobat solicitarea formulată de Partidul Național Liberal și a decis sesizarea Comisiei de la Veneția, privitor la toate modificările care sunt aduse la Codul de Procedură Penală și la Codul Penal.

Actuala majoritate riscă să scoată România de pe harta națiunilor civilizate. Scrisoarea ambasadorilor celor 12 state adresată tuturor actorilor implicați în procesul de legiferare privitor la Codul penal și la Codul de procedură penală trage un semnal de alarmă de o gravitate fără precedent.

Acest semnal de alarmă se adaugă poziției exprimate de grupul statelor anticorupție, se adaugă înrăutățirii raportului în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, se adaugă poziției exprimate clar de Departamentul de Stat, pozițiilor publice exprimate de toți  oficialii europeni.

Actuala majoritate guvernamentală pentru a-și salva colegii acuzați de fapte de corupție care fie au fost condamnați, fie urmează să fie condamnați, riscă să afecteze grav interesele fundamentale ale României și să creeze dezavantaje multiple către cetățenii români.

Este clar că toate națiunile civilizate , partenerele noastre, le atrag atenția celor care dețin majoritate guvernamentală să nu afecteze lupta împotriva corupției, lupta împotriva infracționalității, independența justiției, funcționarea unui stat de drept normal într-o democrație.

Numai că frăția codurilor, cum am denumit-o, între cei care condus astăzi PSD-ALDE-UDMR, este surdă, nu vrea să audă nimic, trăiește într-o formă de disperare în care nu le pasă de interesele românilor.

Prin aceste acte de o gravitate fără precedent atât în ceea ce privește Legile justiției cât și modificarea a Codului penal și a Codului de procedură penală , interesele românilor sunt afectate grav.

Este sabotat proiectul de aderare la spațiul Schengen. Riscăm în cazul în care se adoptă condiționarea alocării fondurilor europene de funcționare a statului de drept, riscăm să pierdem fonduri europene nerambursabile, importante, numai din cauza comportamentului  sistematic al actualei majorități și  împotriva independenței justiției și împotriva funcționării normale a puterii judecătorești și a ceea ce caracterizează domnia legii într-un stat democratic.

Îi somăm să se oprească. Opriți-vă, pentru că altfel drumul pe care duceți România, s-ar putea să fie un drum în care întoarcerea va fi mult mai dificilă. Deja ați făcut de râs Romania, deja ați adus România în poziția de stat problemă în Uniunea Europeană. Deja ați creat grave disensiuni și tulburări în societate. Deja ați generat disfuncționalități ale puterii judecătorești și ale sistemului de justiție în ansamblu.

Solicitarea noastră către majoritate este foarte simplă. Stopați procedurile de adoptare a Codului penal până când Comisia de la Veneția își va exprima un punct de vedere asupra modificărilor pe care le-ați pus la cale.

În scrisoarea celor 12 ambasadori se face o referire clară la ceea ce consideră ei important pentru ca legislația din România în domeniul justiției să fie conformă standardelor europene, cerându-se să se facă apel la experți independenți ai statelor anticorupție GRECO, de asemenea la experții independenți ai Comisiei de la Veneția.

De asemenea, adresăm o solicitare către Curtea Constituțională, să amâne pronunțarea în ceea ce privește sesizarea Partidului Național Liberal la Curtea Constituțională împotriva Codului de procedură penala până când Comisia de la Veneția va emite un punct de vedere în urma sesizării care a fost decisă astăzi de Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

(Calendarul este totuși unul de urgență pentru modificarea Codului Penal) 

Este o urgență în capul celor care calcă în picioare orice procedură normală, care calcă în picioare orice punct de vedere exprimat de asociații profesionale, de asociași care activează în acest domeniu și în general care calcă în picioare poziția cetățenilor români în marea lor majoritate. Nu există absolut niciun fel de urgență. Așa cum ministrul Justiției  si acest Guvern nu au găsit de cuviința să corecteze, de exemplu, articolele din Codul Penal și Codul de Procedură Penală, care au fost declarate neconstituționale timp de un an și jumătate, nu există niciun fel de motivație pentru a justifica graba în procedurile de adoptare a Codurilor.

În orice lege este necesară o dezbatere.  Nu poți să adopți legi așa cum a fost adoptat Codul de Procedură Penală în Camera Deputaților,  în care într-o zi s-a dat raportul Comisiei juridice și tot în acea zi au fost dezbătute în plen și s-a dat votul final. Asta nu mai este dezbatere, nu mai este democrație, ci pur si simplu este un dictat al majorității.

(Această procedură de urgență poate să ne ducă în scenariul în care raportul Comisiei de la Veneția să ajungă după momentul intrării în vigoare a modificărilor) 

Deja ca urmare a sesizării depuse de președintele Iohannis și de noi, prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de le Veneția este în curs de analiză a modificărilor la Legile justiției și va emite un punct de vedere care va fi aprobat de plenul din septembrie. Plenul va avea loc în septembrie după informațiile pe care le avem . Ca atare, nu văd de ce să fie o mare grabă.  Se intră în vacanță parlamentară. Nu vad urgența modificării Codului penal , de exemplu, astfel încât să faci sesiune extraordinară, să treci ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic peste poziții publice exprimate de către cei mai importanți parteneri ai noștri în NATO și în Uniunea Europeană, să te faci că nu înțelegi că acest semnal de alarmă care este tras nu de ambasadorii țărilor respective, pentru că un ambasador când exprimă o poziție publică, exprimă poziția  a statului  pe care îl reprezintă în România. Aici este vorba de poziția statelor pe care le reprezintă ambasadorii. Ar fi o eroare de neînțeles și de neacceptat din partea actualei majorități să persiste în tentativa lor de călcare în picioare a oricărei reguli normale în ceea ce privește adoptarea acestor legi, să se facă ca nu înțelege că trebuie să  respecte anumite standarde,  că trebuie să țină cont de punctul de vedere al partenerilor noștri, de punctul de vedere al grupului statelor anticorupție, de punctul de vedere al Comisiei de la Veneția.

(Azi procurorii au dispus începerea urmării penale in rem după plângerea penală pe care ați depus-o pe numele premierului Viorica Dăncilă. Voiam să vă întreb, ați fost chemat la audieri până acum?)

 Nu am fost chemat până acum la audieri. Am văzut informația. Am înțeles că este vorba practic de deschiderea in rem. Se cercetează faptele și încă nu persoana. Eu mi-am făcut datoria, am depus sesizarea. Am prezentat faptele pe care le-am considerat că sunt semnificative în ceea ce privește derularea procedurii. Eu am considerat că este necesară această cercetare  care trebuie făcută de oameni care au competențele necesare stabilite prin Constituție și prin legi privitor la cele 4 posibile infracțiuni și anume: difuzarea de informații cu caracter secret care nu sunt destinate publicității, a doua este refuzul de informare a președintelui atunci când se comit fapte care afectează interesul statului. De asemenea, infracțiunea posibilă ar fi fost săvârșita de uzurparea funcției, pentru că premierul a acționat fără să aibă atribuții constituționale în domeniul politicii externe, unde în conformitate cu Constituția și cu decizia Curții 683, președintele este cel care decide în materie de politică externă și, de asemenea, pentru trădare.

(Ați fost chemat la DIICOT?) 

Încă nu am fost chemat. Când voi fi invitat voi anunța public astfel încât să știți.

(Credeți că majoritatea parlamentară va respecta recomandările Comisiei de la Veneția?) 

Înseamnă ca sunt trădători de neam și țară dacă ignoră acest avertisment. Înseamnă că nu le pasă de interesul cetățenilor români și că  singurul scop pe care îl au în materie de modificare a Legilor justiției este să scape pielea celor care decid și complicilor lor.

(Pot fi constrânși în vreun fel să țină cont de aceste recomandări?) 

Recomandările au un caracter consultativ. Comisia de la Veneția nu poate impune anumite reguli, nu există această posibilitate. Dar Comisia de Veneția este cea care stabilește practici, norme, standarde în materie de justiție. Va exprima puncte de vedere care pot să îi ajute pe acești obsedați să își dea seama că legislația pe care o pun la cale va transforma România, nu în țara cetățenilor onești care respectă legea, care respectă instituțiile statului, ci va transforma România într-un paradis al infractorilor.

(Considerați că mandatul dv. la șefia Partidului Național Liberal poate fi afectat în vreun fel, în contextul în care mai mulți lideri ai opoziției, chiar Victor Ponta vă acuză de faptul că sunteți responsabil pentru eșecul moțiunii de cenzură) 

De când e domnul acesta în opoziție, că eu am văzut in discursul pe care l-a ținut că dorește din toamnă sa refacă un alt guvern tot cu aceeași majoritate PSD-ALDE. Nu vreau să comentez.  Trebuie să mai treacă un pic de vreme până domnul Ponta să emită judecăți de valoare și până să aibă cineva încrederea că s-a despărțit cu adevărat de partenerul lui de încredere Liviu Dragnea din perioada când era președinte PSD și premier PSD.

Pentru faptul că în continuare rămâne în funcție un premier care ne face de râs  la fiecare apariție publică, responsabilitatea aparține în exclusivitate parlamentarilor din majoritatea guvernamentală care nu au avut curaj sau au fost mânați de interese personale, care nu au ținut cont de interesul României si care acceptă să fie conduși de un astfel de prim-ministru și de un astfel de Guvern.

De asemenea, care au preferat să rămână alături de Liviu Dragnea și de sistemul lui bolnav de putere, chiar si după ce Liviu  Dragnea a fost condamnat a doua oară de către instanța de fond, fiind practic complici alături  de  acest personaj la aruncarea României într-o direcție total greșită.

(PNL este dispus din toamnă să mai depună o altă moțiune de cenzură?) 

Partidul Național Liberal și în momentul în care am introdus această moțiune de cenzură a fost acela de a pune capăt acestui Guvern rușinos, incompetent, care este de fapt un Guvern marionetă în mâna lui Liviu Dragnea și al vechililor din jurul lui Liviu Dragnea și care nu are niciun fel de capacitate de a conduce România.

Evident, căderea Guvernului făcea parte din distrugerea sistemului de putere al lui Liviu Dragnea, care este un sistem de putere care excede democrația , excede instituțiile și legile, care este un sistem de putere mai degrabă de tip feudal intre supușii domnului Dragnea și Dragnea.

Faptul că nu s-a întrunit numărul de voturi nu reprezintă în niciun caz răspunderea noastră. Noi ne-am făcut propria datoria ca opoziție să reprezentăm toți cetățenii români care sunt într-o majoritate zdrobitoare, de peste 75%, care nu mai suportă acest Guvern să demarăm procedura de demitere a acestui Guvern.

Daca parlamentarii majorității au avut lașitatea, lipsa de responsabilitate încât să accepte să fie conduși în continuare de un asemenea personaj este vina lor, nu este vina noastră.

(Ne puteți spune cum au votat reprezentanții PSD-ALDE cu privire la această solicitare la Comisia de la Veneția pe Coduri penale?) 

Nu vă pot transmite informația, decât informația că data trecută  s-a votat în unanimitate în Comisia de Monitorizare, ceea ce reflectă faptul că există o susținere extrem de puternică a parlamentarilor din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru această sesizare.

(Ne puteți spune dacă APCE mai poate avea și altă formulă de atac , de influențare a autorităților, inclusiv celor legislative din România pe această problemă?)

În principiu nu, decât că grupul statelor anticorupție prezintă puncte de vedre de care se ține cont la nivelul instituțiilor care pot lua decizii.

Eu nu vreau sa fiu un om care aduce o veste rea, dar gândiți-vă că în cazul Poloniei s-a inițiat procedura prevăzută de articolul 7. S-a solicitat suspendarea dreptului de vot.

Dacă actuala majoritate continuă pe drumul asta, riscăm oricând să fim supuși unei asemenea proceduri. Oricum deja PSD este paria, nu sunt primiți nici măcar in curtea Partidului Socialist European. Deja România are probleme extrem de mari în ceea ce privește percepția la nivelul instituțiilor Uniunii Europene și a țărilor din Uniunea Europeană și, de asemenea, se vede cu ochiul limpede că tot ceea ce face majoritatea guvernamentală în România se face împotriva dorințelor și a sugestilor care au fost făcute de partenerii noștri din NATO și Uniunea Europeană.

(PNL ar fi dispus sa facă parte dintr-un Guvern alături de Victor Ponta?) 

Obiectivul Partidului Național Liberal  este să readucă România pe drumul cel bun, pe drumul normal, pe drumul european. Așa cum am anunțat și înainte de moțiunea de cenzură, suntem deschiși la orice posibil partener care împărtășește acest obiectiv al nostru pentru România, dar trebuie sa ajungem în situația respectivă. Până una alta obiectul nostru este să clintim 65-70 de parlamentari din actuala majoritate astfel încât să îi facem și pe ei  în sfârșit să înțeleagă că nu mai putem accepta să fim conduși de astfel de personaje. Este cel mai prost Guvern care a existat vreodată.  Chiar și la moțiunea de cenzură premierul s-a făcut de râs arătând nu numai că nu știe nici măcar să citească, că nu înțelege nimic din ceea ce citește. La fiecare întrevedere internațională la care a participat premierul acesta s-a soldat cu cate o gafă și a contribuit si mai mult la erodarea imaginii externe a României. Dar dacă parlamentarii PSD se simt reprezentanți bine de un astfel de personaj înseamnă ca probabil nu au aparatul necesar ca să discearnă cât de penibil este un astfel de prim-ministru.

(Mizați si pe voturile celor de la UDMR. Cum ați văzut criticile pe care vi le-a adus Kelemn Hunor? 

Eu aștept altceva. Aștept să văd ce i-a promis Dragnea de a reușit sa îl convingă să își tină parlamentarii în afara jocului moțiunii de cenzură.

(În discuțiile de la Modrogan nu a părut deloc domnul Kelemen Hunor inclinat spre o colaborare?) 

Discuția s-a terminat exact cum v-am spus, cu informarea pe care care mi-a făcut-o, că o sa ia o decizie miercuri înainte de moțiune. Nu pot sa va dezvălui conținutul discuțiilor, dar pot să vă spun că la orice întrebare a căutat sa găsească un răspuns domnul Kelemen Hunor, eu i-am dat răspunsul acestor întrebări.

Domnul Kelemn Hunor ar trebui  mai bine să se ducă să vorbească cu cetățenii români de etnie maghiară care sunt nemulțumiți în proporție de 80% de actualul Guvern și care nu înțeleg de ce UDMR care teoretic ar trebui să îi reprezinte în Parlamentul României se  încăpățânează să îi țină la putere acest Guvern care face un rău imens și cetățenilor români de etnie maghiară din România.

(Dacă UDMR ieri nu ar fi decis să absenteze la vot și ar fi votat altfel ar fi fost deznodământul?) 

Dacă UDMR vota moțiunea de cenzură, moțiunea de cenzură ar fi trecut. Știți foarte bine că există un grup de nemulțumiți în PSD. De altfel am și discutat cu foarte mulți parlamentari PSD în perioada aceasta, care își dau seama că Guvernul asta îi face de ras, dar probabil o data cu anunțul UDMR-ului nu au mai avut curajul.

(În același timp plecat foarte mulți parlamentari în zona ALDE) 

Pe domnul Zamfir l-am dat afară. Domnul Nicoară nu mai era membru PNL ca urmare a condamnării definitive. Nu am absolut niciun fel de motive de îngrijorare. Dacă cineva înaintea unei moțiuni de cenzură care este inițiată de Partidul Național Liberal, preferă să treacă în barca puterii înseamnă că nu are ce să caute în Partidul Național Liberal și nu face altceva decât să ajute Partidul Național Liberal că a scăpat de oameni care de fapt aveau cu totul alte poziționări politice decât poziția oficială a Partidului Național Liberal.

miercuri, 27 iunie 2018

Ludovic Orban la Jocuri de putere, Realitatea TV – 26.06.2018

Dați-mi voie să dejoc manipularea făcută de unele televiziuni care au prezentat ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei ca pe un miting al Partidului Național Liberal. Nu am organizat niciun miting. Am decis ca deputații și senatorii Partidului Național Liberal, alături de membrii conducerii partidului care nu sunt parlamentari, alături de consilierii generali, consilieri locali din București și de președinții de sectoare, am decis sa fim în Piața Victoriei fără să facem niciun fel de organizare a vreunui eveniment pentru a ne manifesta solidaritatea.

Am rezistat în ploaie și am transmis un mesaj foarte simplu - că respectam toți oamenii care după Ordonanța 13 au ieșit în stradă, care și-au manifestat pașnic opoziția lor față de ceea  ce face regimul Dragnea în România. Ne-am manifestat gratitudinea față de ei și am transmis că ne vom continua lupta pâna la capăt pentru România și că pot să conteze pe noi.

Cum să pună un ministru al Guvernului un clip în care prezintă cum sunt împrăștiați protestatarii?! Asta se întâmpla în Venezuela, într-un regim autocratic. Trebuia să-și dea demisia, să plece a doua zi. Iar pe Manda, prietenul interlopilor, cum să-l pui președintele comisiei de control al SRI?! Nu-și dă seama ce se poate întâmpla (dacă vin și susținătorii PSD la protestul anti-Putere).

N-am nimic să manifeste, dar să manifeste în altă parte decât acolo unde au fost anunţate protestele opoziţiei. Îi sfătuiesc să nu facă această prostie pentru că e posibil să iasă rău acolo. Şi aşa în clanul din jurul lui Dragnea, dacă vin cu astfel de provocări nimeni nu mai poate controla ce se poate întâmpla. Şi Jandarmeria. Nu poţi să vii la intimidare cu motoarele ambalate, în ţestoase, să intervină. Întotdeauna aceşti oameni s-au manifestat paşnic, şi-au strâns gunoaiele. Sunt oameni frumoşi, inteligenţi. Dar se pare că sunt unii speriaţi de bombe şi, în paranoia lor, şi-ar imagina că aceşti oameni reprezintă un pericol pentru ei. Reprezintă, dar la vot.

Mulți m-au întrebat motivele moțiunii de cenzură. Exista o mie de motive ca să depui moțiune de cenzură. Dezastrul economic, călcarea în picioare a promisiunilor electorale, distrugerea imaginii externe a României. Nu vă puteți imagina în ce hal a ajuns să fie percepută România.

3 idei esențiale de la moțiunea de mâine

Dezastrul economic -  Uitați-vă cum au fost distruse toate  echilibrele economice. Avem cea mai mare rată a inflației în Uniunea Europeană, creșterea accelerată a Robor-ului. Pensia medie a scăzut pe trimestrul I al anului 2018 în raport cu trimestrul IV al anului 2017 cu aproape 1 %.

Prețul combustibilului - a ajuns motorina la 6 lei. Ei au câștigat alegerile promițând anularea  supraaccizei.  Au anulat supraaciza și după ce s-au instalat bine la putere au reintrodus supraacciza.

A doua mare obiecție pe care o avem este cu siguranța acest asalt permanent  împotriva puterii judecătorești și împotriva sistemului de justiție. Bazaconiile lor că apară drepturile sunt niște minciuni ordinare. Ei nu au altceva în cap decât să controleze justiția. Toată țara stă pe loc din cauza lui Liviu Dragnea, pentru că nu are decât un singur gând - sa scape de pușcărie.

Al treilea element extrem de important este distrugerea imaginii externe. Gândiți-vă numai la povestea aceea cu memorandumul. Au făcut praf în câteva zile eforturi diplomatice făcute de România. Lucrurile sunt extrem de grave.

Eu de două săptămâni mi-am petrecut timpul vorbind cu foarte mulți parlamentari. Am vorbit și cu cei de la UDMR.  N-am avut nicio discuţie legată de coborârea pragului în administraţie, legea legată de 15 martie. I-am spus că aceste lucruri nu le putem negocia. Am dat răspunsuri la întrebări, acele răspunsuri pe care le-am considerat potrivite şi necesare. Ce formula de guvernare susţinem în cazul în care pică Guvernul. Le-am spus că am fost întrebat despre funcţia de premier, dar că obiectivul nostru principal este căderea Guvernului, demantelarea lui Dragnea. Ceea ce am spus este, că după aceea, poate fi o formulă de guvernare cu PNL, dacă există majoritate, poate fi o variantă a anticipatelor. Asta a fost ideea. Practic sunt aproape de preluarea preşedinţiei Consiliului UE. Toată starea aceasta de neîncredere nu este sănătoasă în anul Centenarului, aproape de preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE. Cum să intrăm în primele şase luni, când avem astfel de miniştrii, cel de la Educaţie, care e certat cu limba română, ministrul Muncii care postează clipuri cu tunuri de apă care înlătură protestatari? Nu sunt în stare să termine autostrăzi, Şebeş-Turda, nu au demarat niciun troson de autostrada, de cale ferată modernizată. Tot ce era finanţabil din fonduri UE se află într-o situaţie de blocaj.

Obiectivul nostru fundamental este să dărâmam acest guvern.  Orice formula care să ducă la un guvern care să respecte valori şi principii, care să aducă România pe calea corectă, suntem dispuşi să îl sprijinim. Nu, în niciun caz cu un premier PSD. PSD și-a arătat clar incapacitatea de a guverna România.

(Cu domnul Ponta ați stat de vorba?)

N-am stat de vorbă. Nu cred că îi trebuie unui om care zice că Dragnea e adversarul lui foarte mult să discuți cu el ca să îl determini să voteze moțiunea de cenzură. Sunt convins că vor vota moțiunea, nu am dubii.

(Credeți că se va ajunge la suspendarea președintelui?)

Din informațiile pe care le am din surse destul de credibile, ei  deja luaseră decizia respectivă. Nu știu ce s-a întâmplat intre timp.  Probabil nu s-au înțeles la numiri, la nominalizări.

(Domnul Blaga sau domnul Motreanu  sunt opțiuni pentru alegerile europarlamentare? Dv. veți candida?)

Încă nu s-au exprimat preferințele, candidaturile. Noi la primul Consiliu National o să  stabilim criteriile, procedura si calendarul de desemnare a candidaților pentru Parlamentul European. E o selecție destul de riguroasă, nu poți trimite pe oricine în Parlamentul European.

Aici există o discuție în partid. Sunt mai mulți colegi care mi-au spus că ar fi bine să candidez. Încă nu am luat o decizie.

Domnul Blaga daca vrea sa candideze mi se pare o candidatura cat se poate de potrivită.

(Pe ce nr. de europarlamentari vă bazați?)

Vom face sondaje în momentul respectiv. 10-12 europarlamentari intră. Depinde și de cum se redistribuie.

(Cu domnul Cioloș și cu domnul Barna ați avut discuții?)

Cu siguranță! În ceea ce ne privește colaborăm la nivelul Parlamentului cu USR. Și cu PMP am avut colaborări.

(Domnul Turcescu trece la PNL?)

Nu am avut nicio discuție cu domnul Turcescu legată de subiectul acesta.

Domnul Cataramă de ce nu a participat la întâlnirea din Piața Victoriei?

Treaba lui. Nu as vrea sa vorbesc despre acest subiect.

De un an de zile am poziționat foarte clar partidul. Într-o lupta fără compromisuri, fără menajamente cu PSD, cu clanul Dragnea cu majoritatea guvernamentală. Sigur că această luptă este o luptă poate care unora nu le convine. Să pleci din partidul pe listele căruia ai fost , după părerea mea reprezintă cea mai mare formă de trădare față de oamenii care ți-au acordat votul. Să pleci unde? Să pleci la putere, la PSD, la ALDE. Carierele lor sunt terminate.

Eu vreau până la finalul anului 2018 să știu foarte clar cu cine intram in bătăliile electorale din 2019 și 2020. Pentru că nu vreau să intrăm decât cu acei oameni care  într-adevăr împărtășesc viziune anoastră strategică și care sunt siguri că nu vor face absolut  niciun fel de compromis în bătălia cu PSD.

(Aveți un candidat pentru Primăria Capitalei?)

Nu avem. Pe 15 iulie vom adopta decizia privitoare la procedurile de stabilire  a candidaților de primari în toate  municipiile reședință de județ. Ne-am stabilit obiectiv politic pentru anul în curs să desemnăm candidații la primărie în toate localitățile țării.

(Cum vedeți desemnarea domnului Vlase la SIE și atacul lui Dragnea la conducerea SRI?)

Îmi este clar că Dragnea urmărește să controleze serviciile, să controleze parchetele.

(Va trece moțiunea?)

Poate le dă Dumnezeu minte acestor oameni să se gândească că votul de mâine nu este un vot oarecare. Ei au de ales între a salva România de un regim profund nociv care are nișe consecințe catastrofale asupra perspectivelor României și aceea de a-i fi slugi lui Dragnea. După părerea mea cine nu votează mâine moțiunea de cenzură înseamnă  că  accepta sa fie iobag pe feuda lui Dragnea.

Declarațiile de presă susținute de președintele PNL, Ludovic Orban, la Parlament - 27 iunie 2018

Declarațiile de presă susținute de președintele PNL, Ludovic Orban, la Parlament - 27 iunie 2018

(Ce le-ați transmis parlamentarilor PNL înainte de ședința în care se dezbate moțiunea de cenzură? 

Să fie prezenți toți, să fie activi, să transmită mesaje cât se poate de clare către cei din majoritatea guvernamentală, să arate că noi continuăm bătălia și că luptăm până la capăt.

(Cu numărul de voturi cum stați, că cei de la UDMR nu votează) 

După decizia UDMR-ului normal că situația este modificată. Sunt surprins de decizia UDMR-ului. Sunt convins că în spate există niște negocieri care se vor vedea probabil în curând.

(Este un scor bun dacă strângeți numărul de semnături de pe moțiune sau sperați la mai mult?)

Am conștiința datoriei împlinite. Partidul Național Liberal a făcut ceea ce trebuia. Am depus moțiunea de cenzură într-un moment în care numai pentru parlamentarii puterii nu este clar că acest Guvern trebuie să cadă și că sistemul de putere Dragnea trebuie să se prăbușească.

În cazul în care moțiunea de cenzură nu va întruni numărul de voturi necesar, vom continua bătălia pe toate fronturile cu toate armele pe care le avem la dispoziție.

(V-am văzut colegii care merg cu semnături în plenul reunit, acum, prin care cereți demisia lui Liviu Dragnea) 

Am demarat procedura după cum bine știți, a fost o decizie a Biroului Executiv. O să le dăm să semneze și parlamentarilor din majoritatea guvernamentală a deputaților, să îi vedem cum reacționează.

(Acum, în acest plen?) 

 Și în plenul asta și în viitorul plen. Nu știu dacă o să prindem deputați din majoritate, pentru că se pare că ordinul de zi pe unitate este să nu îi lase să voteze, să îi țină departe de urnele de vot, ca nu cumva vreunul dintre ei să pună bilele așa cum trebuie.

(Aveți tricolorul în piept. Am văzut și la colegii dv. ) 

Am și tricolorul și fără penali.

(Este bannerul de la USR) 

Da, l-am purtat. Mi se pare că integritatea în funcția publică este o chestiune esențială pentru funcționarea corectă a instituțiilor în România și pentru asigurarea practic a unei administrații care să servească cetățeanul.

(Mergeți acum înapoi la Izvor, la proteste? Ce v-au spus cei care sunt acolo?) 

Își doresc din tot sufletul să readucă România pe direcția cea bună. Mi-au spus că au venit cu mari speranțe. Sigur că și ei după anunțul UDMR-ului își dau seama că șansele acestei moțiuni să fie adoptată s-au redus, dar că se vor bate în continuare, vor manifesta în continuare pașnic, civilizat pentru a susține ideile, valorile, principiile și pentru a pune punct acestui sistem de putere care dăunează grav României.

(Dacă moțiunea aceasta pică, în toamnă va fi un moment bun pentru un nou demers parlamentari împotriva Guvernului?) 

Sentimentul meu este că funia se apropie de par și că sfârșitul lui Dragnea este aproape, chiar dacă la această moțiune încă nu se manifestă toți nemulțumiții din partidele majorității guvernamentale. Sunt convins că nemulțumirea va crește și, de asemenea, sunt convins că vor prinde mai mult curaj și se vor manifesta în sesiunea parlamentară din toamnă.

(În favoarea unei noi moțiuni de cenzură?) 

Cu siguranță!

(Câte semnături ați strâns până acum pentru demiterea președintelui Camerei Deputaților?) 

Întrebați liderul de grup, eu am fost în stradă alături de oameni.

marți, 26 iunie 2018

O plecare din PNL cu ... ciudățenii

Pe Facebook, un prieten pune o postare:

... Ați fost colege de partid - până în 2012 a fost consilieră locală intr-o comună dar era și coordonatoare regională PDL. A trecut la PNL odată cu fuziunea, a devenit vice-lider județean și si-a adjudecat singura poziție eligibilă în Senat. A fost nu oricine, ci vicelider al grupului parlamentar de la Senat. Altfel o persoană cu vastă cultură - la 16 ani după liceu a finalizat și studiile universitare la faimoasa universitate Biotera. Și da, ai dreptate - PNL are o politică de resurse umane de toată jena. Dar, cum se vede din cazul concret prezentat, fuziunea nu ne-a ajutat prea mult în direcția asta.

Nimic anormal. Nimic agresiv. Doar explicativ. Pentru cineva. Nu are importanță.

Comentariile au fost „lămuritoare”. La ele mă refer. Pentru că ele m-au ajutat să înțeleg mai multe. Sunt sigur că și alte persoane vor înțelege mai bine situația și că vor exista concluzii care vor ușura mai buna înțelegere a acestei lumi politice atât de „cunoscută” însă cu foarte multe lucruri ascunse.

Apare o motivare, a unei persoane cunoscute unora.
Cunosc bine cazul. Timp de ani buni s-a luptat cu blatul PNL - PSD pe plan local, inainte si dupa fuziune. A sesizat cele intamplate conducerilor succesive ale partidului dar nu s-a luat nicio masura. Pana cand a ales exit. Dupa voice urmeaza exit daca voice nu functioneaza. Ar fi putut insa sa isi dea doar demisia, nu sa plece la alt partid.
Deja intrăm într-o zonă cu nisipuri mișcătoare. Dacă am privi doar la data fuziunii dintre PNL și PDL, am rămâne într-o zonă depășită. Între timp, anul trecut, PNL și-a ales o nouă conducere. Orientată clar către un program politic de centru-dreapta, numit liberalism conservator, cu adversar politic declarat, Partidul Social Democrat, pentru considerentul logic al diferențelor majore de program politic. Suntem în anul 2018, iar motivarea gestului Siminicăi Mirea devine absurd. Marea luptătoare împotriva „blaturilor PSD cu PNL din Olt” trece la PSD pentru „răzbunare”.
Realizeaza cineva cata frustrare, dezamagire si nemultumire acumuleaza cineva incat pleaca la adversari ca sa se razbune? Ar trebui sa ne intrebam ce anume genereaza aceste stari paradoxale!
Halal răzbunare!

În condițiile în care ea, nimeni altcineva, a fost unul dintre liderii PNL Olt după fuziune! Ce a făcut pentru a stopa „blaturile”? Cine sunt cei care au făcut blaturile și pe care ea nu i-a putut opri? Ce anume a considerat ea că sunt „blaturi”?

Alte comentarii, ale unor persoane care cunosc situația locală, arată că treaba nu este chiar așa de clară.
Trebuia exclusă de când platea ziariștii să facă articole denigratoare împotriva propriilor colegi de partid dar o ținea cineva în brațe de la centru, cineva care pleca cu porbagajul plin de textile de la fabrica ei.
Capacul odată luat, vedem ce anume s-a petrecut. O luptă internă pentru supremație în organizația județeană pierdută de Siminica Mirea o determină să treacă la adversarul politic. La cei cu care s-a luptat, ca proprietar de fabrică, posibil și a altor afaceri, pentru prosperitatea afacerilor personale. Dintr-o funcție politică înaltă, pe plan local, ar fi putut negocia cu adversarii din PSD care au, la rândul lor, afaceri. Și-ar fi împărțit piața. Nu a reușit, pentru că alții din organizația locală au fost mai bine apreciați de membrii locali ai PNL așa că a trecut la PSD. Tragem linie. Rezultă că respectiva doamnă a fost membră a PDL și mai apoi a PNL doar pentru realizarea unui scop personal, strict. Ideea că a face politică înseamnă să îți dedici timpul și o parte din resursele proprii pentru mai binele societății nu i-a intrat în cap. Scopul ei a fost altul. De aceea a și trecut la PSD.

Nu este singura fostă membră a PDL venită în PNL cu fuziunea și apoi trecută la PSD. Au mai fost cazuri, sunt sigur că vor mai fi astfel de cazuri, la fel cum foști liberali „talibani” (cum spun unele persoane) au făcut pasul către PSD direct, fără nici un fel de jenă. Problema lor este simplă. Au intrat în partide pentru interese personale. Nu au găsit ce căutau, au trecut la cei care le promit, direct, că le dau locuri de muncă (doar au politizat la extrem administrația publică!), le dau comenzi pentru afacerile familiei și le oferă funcții și demnități politice și în administrația publică.

Pentru PNL este un lucru bun. Se curăță de cei care pot pleca din partid după ce obțin o funcție de demnitate politică sau publică. Se pierd și votanți. Evident! Cei care au venit în partid pentru promovarea propriilor afaceri au adus și „votanți” pentru partid. Plecând la PSD, vor duce votanții la PSD. Nu trebuie să ne ascundem după degete. Dar trebuie să recunoaștem și faptul că astfel de membri, ajunși în diferite funcții politice, au blocat dezvoltarea internă a partidului în organizațiile în care au deținut puterea pentru a nu fi concurați de alți membri! Au fost niște simulanți.

Partidele în România sunt abia la începutul perioadei de creștere. Pentru cele care cresc „sănătos”, viitorul este bun. Pentru partide ca PSD, viitorul va fi sumbru. Plecarea de la putere în urma unor alegeri parlamentare, îi poate elimina de pe scena politică. Toți cei care astăzi trec voios la PSD de la alte partide vor pleca din PSD cu tot cu „mercenarii” care îi însoțesc.

luni, 25 iunie 2018

Declarațiile președintelui PNL, Ludovic Orban, la finalul Biroului Executiv al PNL, 25 Iunie 2018

Transcrierea declarațiilor președintelui PNL, Ludovic Orban, la finalul Biroului Executiv al PNL, 25 Iunie 2018

Următoarele zile vor fi decisive pentru România. Miercuri, se va vedea cine pune România pe primul loc și cine preferă să rămână complicele lui Dragnea și susținătorul unui regim toxic pentru România.

Partidul Național Liberal a luat câteva decizii legate de moțiunea de cenzură și legate de modul de susținere a moțiunii de cenzură. Obiectivul fundamental al Partidului Național Liberal este căderea guvernului Dăncilă. Pentru demantelarea unui regim autocratic, care face un rău imens României și care riscă să scoată România de pe harta țărilor democrate, civilizate, să scoată România de pe harta euroatlantică.

Partidul Național Liberal este deschis, după căderea guvernului, la negocieri cu toate forțele politice civilizate, decente, care vor binele României, pentru conturarea unei soluții benefice pentru România, care să reașeze România pe drumul firesc euroatlantic, pe un drum democratic, pe un drum care să respecte valorile și principiile fundamentale care stau la baza funcționării Uniunii Europene, pe un  drum care să permită fiecărui cetățean român să aibă șansă la o viață mai bună. Până atunci toată energia noastră este concentrată pe obiectivul de a determina cât mai mulți parlamentari, din zona majorității guvernamentale, să treacă acest examen de conștiință la care vor fi supuși și să voteze moțiunea de cenzură. După părerea mea, parlamentarii din majoritate vor avea, miercuri, fie ocazia de a fi pe lista rușinii naționale, în condițiile în care nu votează moțiunea de cenzură  și vor rămâne complicii regimului Dragnea, fie vor avea șansă să intre la panoul de onoare în memoria cetățenilor făcând un bine României și punând punct acestui rău absolut pentru România, care este astăzi regimul Dragnea. 

De asemenea, am luat decizia de a solicita membrilor, simpatizanților Partidului Național Liberal, să fie prezenți la toate manifestațiile de susținere a moțiunii de cenzură atât în București, miercuri, în ziua moțiunii, cât și în toate celelalte orașe în care se vor organiza mitinguri și le-am solicitat să fie prezenți  pentru a fi alături de cetățenii români care vor ca România să revină pe drumul drept. 

Am  luat decizia să votăm la vedere pentru a arăta clar, că Partidul Național Liberal este serios și că susține demersurile cu deplină integritate și transparență. 

De asemenea, din discuțiile cu liderii de grup, vreau să anunț încă de pe acum că,  în conformitate cu trecerea în revistă de către liderii de grup a parlamentarilor, nu va absenta niciun parlamentar de la moțiunea de cenzură.

Anunțăm că în continuare se poartă pana la momentul votului negocieri atât la nivel individual, cât și la nivelul unor grupuri parlamentare care ar putea veni alături de noi în susținerea moțiunii de cenzură.

De asemenea, am hotărât să demarăm strângerea de semnături pentru moment în Camera Deputaților, pentru demiterea lui Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților. 

De asemenea, am luat decizia ca deputații Partidului Național Liberal să susțină moțiunea inițiată de colegii noștri din opoziție împotriva ministrului Transporturilor, care se va dezbate astăzi.

Am luat hotărârea ca cei mai importanți membri ai Partidului Național Liberal să fie și ei prezenți alături de cetățeni în manifestațiile de stradă. 

(Dv. nu veniți ca invitat aici, veți fi în piață, alături de protestatari? ) 

Eu probabil voi fi și în piață și la negocieri. Dacă vor mai fi negocieri importante care să poată să aducă voturi, vă dați seama că obiectivul este de a maximiza numărul de voturi în favoarea moțiunii de cenzură.

(Liderul UDMR, Kelemen Hunor, astăzi, într-un scurt interviu dat celor de la Mediafax, susținea ca a avut o discuție cu dv. pe 20 mai și e nemulțumit de ce ați pus pe masă, că nu ați venit cu un calendar, cu o ofertă de guvernare) 

Aș prefera să nu comentez discuțiile pe care le-am avut cu liderul UDMR. Prima discuție, atât am de spus, a fost o discuție de informare și de luare la cunoștință a condițiilor pe care le au colegii noștri din UDMR, care sunt parteneri  alături de noi în Partidul Popular European, privitor la susținerea moțiunii de cenzură.

(Dl. Kelemen a spus clar că nu i-ați răspuns la niciuna din întrebările pe care vi le-a pus)

Încă nu am ajuns la votul moțiunii de cenzură și vom mai avea discuții.

Și pentru UDMR este o decizie foarte importantă și pentru parlamentarii UDMR este o decizie importantă și ei trebuie să țină cont de ceea ce spune electoratul care i-a sprijinit în Parlament, care electorat este într-o proporție covârșitoare profund nemulțumit de modul în care guvernează Dragnea Români, prin intermediul guvernului marionetă. De asemenea, cred că trebuie și ei să alegă foarte clar, pun România pe primul loc sau preferă să susțină un guvern marionetă al unui lider care este în mod evident toxic pentru România. Orice negociere se poartă în cursul negocierilor.

Discuția politică pe care am avut-o este o discuție care arată de fapt și poziția anterioară pe care am exprimat-o, și anume că,  Partidul Național Liberal va participa la negocierile de după moțiune și, în mod evident, în funcție de ce rezultate concrete or să existe în aceste negocieri, va sprijini sau nu va sprijini o formulă mai bună de guvernare. Va sprijini cu siguranță orice formulă mai bună de guvernare. De asemenea, nu s-a schimbat nimic. Ceea ce v-am anunțat oricând, că Partidul National Liberal, dacă are capacitatea de a obține o majoritate parlamentară, este pregătit să  își asume răspunderea guvernării.

Partidul Național Liberal deține 20% din Parlamentul României. Partidul Național Liberal după reușita moțiunii de cenzură, pentru că acesta este obiectivul nostru esențial ca moțiunea de cenzură să treacă, este deschis la negocieri și în mod evident va susține acea variantă care este cea bună pentru țară. 

(Este supusă negocierii și funcția premier, asta vreți să spuneți?) 

Evident că Partidul Național Liberal, prin decizia Consiliului National, are o decizie foarte clară legată de nominalizarea persoanei pentru funcția de prim-ministru , că Partidul Național Liberal dacă are capacitatea de a forma o majoritate guvernamentală va încerca acest lucru, dar asta nu înseamnă că ne cramponăm de o anumită condiție, iar nu mi se pare totuși drept și firesc ca anumiți oameni să își formuleze anumite opțiuni. Eu îmi aduc aminte că în urmă cu 6 luni, unii dintre cei care astăzi zic că eu m-as crampona de vreo poziție, adică ne critică pentru faptul că Partidul Național Liberal are un candidat la prim-ministru și că își asumă răspunderea guvernării, iar acum 6 luni de zile ne criticau că nu am avut un candidat de prim-ministru și că nu ne-am asumat răspunderea guvernării.

De asemenea, cred că pentru orice parlamentar astăzi, contează mai puțin negocieri ulterioare moțiunii de cenzură, contează dacă sunt cu Dragnea sau sunt cu România. Dacă sunt cu România votează moțiunea de cenzură, dacă sunt în frontul salvării de pușcărie al lui Dragnea înseamnă că nu votează moțiunea de cenzură.

(Cu Victor Ponta ați mai discutat?) 

Sunt convins că Victor Ponta va anunța exact care va fi poziția parlamentarilor care sunt alături de el.

(Despre achitările în primă instanță, domnule Orban. Deja a patra achitare din primă instanță dinspre PNL. Domnul Blaga, dv. , acum Dan Motreanu și George  Scutaru. Cum vedeți?) 

Dan Motreanu și George Scutaru, Vasile Blaga și eu, în momentul în care a început urmărirea penală împotriva noastră, ne-am retras din funcțiile de conducere pe care le aveam și nu am mai candidat pentru alte funcții publice. Gândiți-vă ca nici eu, nici Dan Motreanu, nici Vasile Blaga, iar George Scurtaru și-a dat demisia dintr-o poziție extrem de importantă, în aparatul președinției, de consilier prezidențial pe probleme de apărare. Vreau ca oamenii să rețină acest lucru și să înțeleagă că Partidul Național Liberal este un partid moral, un partid care respectă integritatea în funcția publică și care a acționat consecvent în această direcție. Sigur că mă bucur pentru colegii mei, că instanța a decis că sunt nevinovați, de altfel am avut această convingere în privința colegilor mei. Sigur, asta este decizia fiecărui om care a fost prejudiciat cum acționează  în continuare.

(Este o fisură în justiție? Iată, 4 achitări numai dinspre PNL)

Ceea ce am spus întotdeauna spun și acum. Procurorii trebuie să instrumenteze dosare în mod profesionist pe baza legii, având la bază probe, indicii serioase, și care să stea în picioare și  cu care să aibă capacitatea să convingă instanțele. Decizia privind nevinovăția sau vinovăția unei persoane împotriva căreia s-a deschis o anchetă penală este luată de instanța de judecată. 

(Cine răspunde pentru aceste prejudicii de imagine?) 

Există organisme care sunt prevăzute în Constituția României. Există proceduri, există prevederi legale care spun cum poate să răspundă un procuror pentru faptul că instrumentează un dosar care nu stă în picioare și care se soldează cu achitare. Nu cred că este rolul liderilor politici să stea toată ziua să dea declarații pe tema justiției așa cum se întâmplă de ani buni în România. Cred că soluția nu este în niciun caz o modificare legislativă care până la urmă să ducă la încălecarea puterii judecătorești și a sistemului de justiție de către politicieni.

(Anul acestor achitări, este posibil ca dv. și ceilalți colegi de partid să candideze la alegerile europarlamentare de anul viitor?)

Cu siguranță.

(Inclusiv domnul Blaga?) 

Vom stabili criteriile, procedura, calendarul, la prima reuniune a Consiliului Național. De asemenea, ne-am fixat ca obiectiv ca până la sfârșitul lunii octombrie să finalizăm lista pentru europarlamentare, ca să începem o campanie în care candidații noștri să fie promovați, să intre în contact direct cu cetățenii, pentru că vrem o campanie directă adresată către cetățeni, care să presupună cât mai multe contacte între candidații noștri, membrii partidului și cetățenii români. Orice fel de candidatură care va corespunde criteriilor pe care le vom stabili, care sunt niște criterii exigente, pentru că totuși reprezentarea Partidului Național Liberal la nivelul Parlamentului European, trebuie să fie o reprezentare care să permită influențarea deciziilor la nivel european de către  reprezentanții noștri în Parlamentul European. Din păcate, vocea Partidului Național Liberal este dintre formațiunile politice aproape singura voce care se mai aude la Bruxelles și care mai are capacitatea să susțină interesele României și mai ales să influențeze deciziile pe care le au instituțiile europene în favoarea României, evident alături de președintele României, care beneficiază de o cunoaștere cvasi unanimă  și care are o imagine excelentă la nivelul Uniunii Europene și în general în plan internațional.

(Varianta cu dumneavoastră cap de listă, știu că este discutată în partid, ar putea fi una viabilă?)

Haideți să nu discutăm, nici nu am stabilit încă procedurile. Sunt colegi care mi-au solicitat, din cauza faptului că sunt liderul care beneficiez de cea mai mare încredere și cea mai mare intenție de vot, mi-au solicitat să candidez. Încă nu am luat o decizie, știți foarte bine că sunt desemnat de Consiliul Național al partidului să fiu candidatul partidului la funcția de prim ministru. Este o decizie grea pe care încă nu am luat-o dar, când vom lua această decizie vom anunța lista.

(Pentru că vorbeați despre acele negocieri, îi solicitați acum o întâlnire președintelui UDMR, domnul Kelemen Hunor?) 

Să știți că nu o să vă dezvălui tot calendarul de negocieri pe care le am. Ce trebuie să știți este că am întâlniri, din momentul de față până la momentul votului moțiunii de cenzură, am întâlniri stabilite, evident, în special cu parlamentari aparținând majorității guvernamentale.

(Domnule președinte, apropo de acele semnături pe care vreți să le strângeți pentru revocarea lui Liviu Dragnea din funcția de la Camera Deputaților, se poate face de către o treime din parlamentari dar în anumite condiții, dacă îl acuzați  de anumite încălcări. Asta veți face?)

Cu siguranță, vom întemeia foarte serios acest demers de strângere de semnături și vom cere semnături de la toți deputații pentru că nu cred că le convine parlamentarilor să fie conduși de un individ care distruge imaginea camerei Deputaților, care este condamnat și care, practic, anulează aproape orice posibilitate pentru România de a folosi diplomația parlamentară în interesul României.

(Cele două cazuri în care se poate face această revocare sunt dacă încalcă prevederile Constituției sau încalcă grav și în mod repetat prevederile regulamentului.) 

Nu vă pot detalia. Am mandatat liderul de grup, Raluca Turcan, să pună în practică această decizie a Biroului Executiv.

( Ați spus că aveți semnale clare că toți parlamentarii liberali vor fi prezenți în sală în ziua dezbaterii  și votării moțiunii de cenzură. Aveți semnale similare și din partea USR și PMP?) 

Am convingerea că partenerii noștri cu care am inițiat moțiunea vor face exact ce vom face și noi, și anume, se vor asigura  că parlamentarii vor fi prezenți astfel încât să nu existe nici o absență din partea inițiatorilor.

De asemenea, continui să am încredere că sunt mulți parlamentari care înțeleg foarte bine despre ce este vorba, care înțeleg foarte bine că este extrem de nociv pentru România să se perpetueze acest sistem autocratic de putere care seamănă mai mult cu feudalismul decât cu democrația, care realmente duce România spre prăpastie. Problema este să aibă curajul să-și asume public o astfel de decizie.

( Ne puteți spune, dumneavoastră credeți că va trece această moțiune de cenzură?)

Voi face tot ce depinde de mine, alături de colegii mei ca să obținem majoritate pentru căderea guvernului.

(Mulțumim) 

Și eu vă mulțumesc!

sâmbătă, 23 iunie 2018

Ludovic Orban, declarații la Piatra Neamț, 23 iunie 2018


Sinteza declarațiilor președintelui PNL, Ludovic Orban, susținute în cadrul conferinței de presă PNL Neamț – 23 iunie 2018

(Cum comentați decizia luată de Comitetul Executiv al PSD și declarațiile pe care le-a făcut președintele Liviu Dragnea?)

Parcă în Comitetul Executiv nu ar fi fost parlamentari votați de cetățeni angajați să pună în practică un program de guvernare, ci Comitetul Executiv parcă ar fi avut în componență indivizi gen Nuțu Cămătaru și oameni de teapa asta.

Pentru mine e clar, CEX-ul PSD  s-a comportat ca un grup infracțional organizat, iar singurul mesaj pe care trebuie să îl înțeleagă orice cetățean de bună credință din România, este acela ca, de fapt, PSD guvernează pentru infractori și nu pentru cetățenii corecți, pentru că numai în felul acesta putem să găsim o justificare pentru scuzele lui Dragnea față de cei care se află în pușcării  și nepăsarea lui totală față de cetățenii români. 99% din populația României sunt oameni care respectă legea, oameni cinstiți, oameni care așteaptă de la Guvern să se întâmple lucruri bune în viața lor.

Începând de la această decizie a Comitetului  Executiv, practic orice mahăr pesedist poate să îndrăznească să comită infracțiuni pentru că se poate aștepta ca majoritatea parlamentară dominată de colegii săi să schimbe orice lege, astfel încât să nu mai suporte nicio consecință, să scape de pușcărie.

Este inadmisibil comportamentul acestui organism care practic au încuviințat să rămână in fruntea Camerei Deputaților, în fruntea PSD, un om care a fost condamnat o dată definitiv, iar acum este iar condamnat și nu pentru orice fel de infracțiune, ci pentru o infracțiune simplă.

Dl. Dragnea ca președinte al PSD și președinte al Consiliului Județean, a luat din banii destinați asistenței copiilor aflați în dificultate și din acești bani a plătit angajații săi de la PSD. Pentru asta este condamnat, pentru că  a folosit banii publici angajând două persoane la Direcția de Asistență Socială, persoane pe care le-a folosit ca să îl slugărească la partid, la PSD.

Ca atare, începând de ieri, orice cetățean român trebuie să  înțeleagă că dacă va sta pasiv în perioada care va urma acceptând orice abuz din partea acestor forțe politice antieuropene, antidemocratice, certate cu legea, care nu mai respectă nimic și nicio prevedere legală, riscăm să ne trezim ca România va fi ocupată de acest clan toxic pentru România. România nu este moșia lui Dragnea. România nu aparține clanului de vechil dominat de Dragnea. Românii trebuie să înțeleagă că trebuie să fie activi în perioada care vine, că trebuie să își manifeste public angajamentul pentru apărarea democrației, angajamentul pentru traiectoria euroatlantica a României.

(O declarație pe tema anunțului făcut de președintele Iohannis)

Partidul Național Liberal este alături de președintele României așa cum a fost și în 2014 atunci când Klaus Iohannis a câștigat alegerile.  Așa cum Partidul Național a fost alături de Klaus Iohannis în toți anii trecuți de la alegerea sa în funcția de președinte și în bătălia electorală care va urma în 2019, Partidul Național Liberal va fi alături de Klaus Iohannis. Mă bucur că președintele României a făcut acest anunț, prin care a clarificat candidatura domniei sale pentru un al doilea mandat a doua zi după decizia CEX-ului PSD.

Prin anunțarea candidaturii, Klaus Iohannis transmite un mesaj extrem de puternic către clanul lui Dragnea, și anume mesajul că este hotărât să se bată pe viață și pe moarte pentru a elibera România de pericolul uriaș care o pândește prin tentativa clanului lui Dragnea de a captura statul român.

Președintele le arată foarte clar acestor indivizi că va fi un adversar redutabil pentru orice fel de proiect nedemocratic, neeuropean pentru România, pe care îl pun la cale și, de asemenea, că este hotărât să se bată pentru câștigarea unui nou mandat care este salutară pentru readucerea României pentru o  traiectorie normală, pentru readucerea României pe un drum firesc de respectare, de dezvoltare a cetățeanului.

(Veți cere și membrilor PNL, respectiv unor primari de-ai dv. care au la activ condamnări în prima instanță să se retragă din planul politicii sau se va aștepta decizia definitivă? )

Avem prevederi statutare pe care le respectăm.

(Când credeți că ar trebui un politican să facă un pas înapoi din funcțiile politice și administrative din pomelnicul de pași judiciari care înseamnă începerea anchetei?)

În primul rând vreau să faceți o diferență clară între mine și Liviu Dragnea. Eu m-am retras din toate funcțiile pe care le-am deținut. M-am retras din candidatura de la Primăria Capitalei în momentul în care a început urmărirea penală împotriva mea.

(PNL are o strategie de a stopa frontul salvării lui Dragnea?)

Legile justiției au început din ianuarie. Deși au majoritate parlamentară consistentă nu au fost încă în stare să adopte Legile justiției.

În urma sesizării Comisiei de la Veneția duble - una prin Partidul Național Liberal care a apelat la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei Comitetul de Monitorizare și am reușit sesizarea Comisiei de la Veneția pe Legile justiției, a doua prin sesizarea Comisiei de la Veneția de către președintele României, urmează să se pronunțe Comisia de la Veneția asupra celor trei legi – 303,304,317

De asemenea, am demarat procedura de sesizare a Comisiei de la Veneția în același mod, prin Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, și pentru proiectul de modificare a Codului Penal și pentru proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală.

Sigur că după declarațiile de ieri ale lui Dragnea, care îndrăznește să spună că în dezbaterea parlamentară nu se pot trece legile pentru dezbatere parlamentară. Care dezbatere parlamentară? La Codul de procedură penală într-o zi au dat raportul în Comisia specială și în aceeași zi au dezbătut 352 de amendamente și la foc automat și-au dat votul final, aia a fost o trecere cu forță prin Camera Deputaților a unui proiect de lege care nu a fost dezbătut. Putem anticipa pericolul unei noi Ordonanțe 13, pentru că aici e clar, oamenii parca le-a luat Dumnezeu mințile. Este inadmisibil pentru niște indivizi care totuși au o cariera in spate să fie în halul acesta de terorizați sau de speriați, să facă zid în jurul unui infractor. Avem mijloacele pe care orice partid de opoziție le are. Dacă se va dezbate în Parlament, ne vom opune prin toate mijloacele,  vom ataca la Curtea Constituțională, vom sesiza Comisia de la Veneția, vom ieși în stradă. 

De data aceasta vom fi obligați să sesizăm toți partenerii noștri strategici, partenerii europeni, Statele Unite ale Americii, să arătăm pericolul care pândește România, de asemenea, ieșirea în stradă.

Leul s-a dus în cap și continuă să coboare pe tobogan. Dobânda în urma creșterii inflației crește. Roborul  ajuns la un maxim istoric de 3,09. Creșterea deficitului bugetar anul trecut 5,5 miliarde fără să investească nimic. România este într-un grav pericol. Suntem guvernați de niște prosti, de niște analfabeți, dar din păcate acești oameni care sunt puși în funcție sunt manevrați de oameni care vor râul României.

(Partidul Național Liberal va fi alături de diaspora la mitingul din august?)

Cu siguranță.  Am preferat să nu dăm nicio culoare politică acestor manifestații. Suntem pregătiți, deja am stabilit un plan de mobilizare atât în interiorul partidului cât și în afara partidului. Un partid politic trebuie să apeleze mai rar la ieșirea în stradă pentru a nu consuma această formă de proteste decât pentru cazuri extreme.

(Ce faceți dacă trece moțiunea de cenzură?)

PNL este pregătit să își asume răspunderea guvernării dacă vom avea capacitatea de a face o majoritate guvernamentală. Candidatul la prim-ministru este cel care a fost hotărât în Consiliul Național în care am luat două decizii  - desemnarea lui Klaus Iohannis, candidat la funcția de președinte al României, susținerea de către PNL, și al doilea desemnarea președintelui partidului, adică a subsemnatului, pentru funcția de candidat la prim-ministru. Acum sigur că totul depinde de negocierile care vor urma după. În momentul în care inițiezi o moțiune de cenzură trebuie să arăți foarte clar că ești pregătit să  îți asumi răspunderea guvernării. Negocierile se vor desfășura ulterior. După opinia mea, cine e împotriva lui Dragnea nu are altă armă decât să voteze moțiunea de cenzură.

(Câteva considerente pe tema invalidării alegerilor de la primăria Chișinăului)

Un abuz grosolan. Privesc cu foarte multă îngrijorare ce se întâmplă de vreo doi ani în Republica Moldova. Un regim oligarhic, arată grave derapaje de la democrație. Pentru mine Andrei Năstase este primar. Nimeni nu poate să pună la îndoială în niciun fel alegea lui Andrei Năstase în alegerile pentru primăria Chișinăului.

Abuzul în serviciu. Între declarațiile halucinante ale infractorului Dragnea și mincinosului Tăriceanu și realitate

Să începem cu începutul.

Constituția României spune, la art. 11, că România se angajează să respecte tratatele la care este parte:
Art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.
Avem un angajament ... constituțional, superior voinței Parlamentului atunci când o majoritate politică vrea să schimbe legile interne astfel încât să nu mai fie respectate angajamentele asumate prin tratate!

Avem și o clarificare: tratatele ratificate fac parte din dreptul intern. Ca atare, după cum se poate deduce cu ușurință, ce au făcut cei din PSD și ALDE, cu sprijinul altor parlamentari, prin maltratarea legilor penale și mai ales ce vor să facă în viitor, se va ajunge la un conflict de legi. Una va spune legea de ratificare a tratatului în cauză, alta va spune legea internă.

Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003 preia Convenția fără obiecții astfel că la art. 19 din Convenție avem definirea abuzului în serviciu, sub forma „abuzului de funcții” (http://www.pna.ro/legislatie.xhtml?id=2&sectiune=1):
ARTICOLUL 19
Abuzul de funcţii
Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate.
Avem o obligație de „a face”, de a adopta în legea penală prevederi care să sancționeze „abuzul de funcții”, în terminologia proprie României. În Noul Cod penal este infracțiunea de abuz în serviciu:
CAPITOLUL II
Infracţiuni de serviciu
Art. 297
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
În Codul penal avem doar infracțiunea de „abuz în serviciu”. Bine, o pot modifica ca să fie o modificare, în infracțiunea de „abuz în funcție”. Legătura cu „actul de corupție” este realizată prin Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, care la art. 13 indice 2 prevede: „In cazul infractiunilor de abuz in serviciu sau de uzurpare a functiei, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime”.

Se face mare caz de o Decizie a CCR. Decizia CCR nr. 405/2016 - excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. 1 din Codul penal şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Analizele CCR din această decizie duc la concluzia că infracțiunea de „abuz în serviciu” este discutabilă, deoarece există în Codul civil, în legea privind contenciosul administrativ dar și în alte legi speciale reglementări care au rolul de a repara paguba produsă, de a repune în drept pe cel vătămat fără însă a mai fi nevoie de o sancțiune penală pentru funcționarul public care a acționat cu intenție sau din culpă contra acestor interese.

Totuși, decizia CCR este aplicabilă așa cum este ea dată. Iar cum este ea dată, nu ajută grupul infracțional din jurul infractorului Dragnea.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
în numele legii
DECIDE:
... constată că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare şi constată că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Clar. Dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Noul Cod penal privind abuzul în serviciu sunt constituționale dacă, faptele incriminate sunt de încălcare a legii!

Iar condamnarea infractorului Dragnea și a echipei de la Teleorman de ieri s-a bazat pe încălcarea unor prevederi legale și nu a oricăror prevederi (hotărâri de guvern, ordine de ministru, fișa postului etc.).

Practic, suntem în fața unei infracțiuni de abuz în serviciu ca act de corupție!

Aici aduc observația celor de la penitenciare. Din cei 73 de condamnați existenți în penitenciare pentru abuz în serviciu, nici unul nu are o condamnare pentru delapidarea banilor copiilor defavorizați! Infractorul Dragnea a instigat la o asemenea mizerabilă faptă!

vineri, 22 iunie 2018

Declarația de presă susținută de președintele PNL, Ludovic Orban - 22 iunie 2018


Declarația de presă susținută de președintele PNL, Ludovic Orban - 22 iunie 2018

(Cei din PSD au astăzi un CEX și vom vedea dacă îl reconfirmă pe Liviu Dragnea ca președinte) 

Continuăm negocierile cu fiecare parlamentar în parte. Aș transmite, în schimb, un mesaj celor care se întâlnesc astăzi. Trebuie să aleagă între Liviu Dragnea și România. Trebuie să aleagă între a fi fidel României sau a rămâne slugile lui Liviu Dragnea. Treabuie să aleagă în a face zid în jurul unui om condamnat odată și care a mai fost condamnat odată sau a servi interesul cetățeanului român care i-a trimis în Parlament.

Poate CEX-ul PSD se va manifesta astăzi ca o sectă de sinucigași, ca o camoră care fac omerta și zid în jurul șefului lor, în schimb, toți ceilalți parlamentari, atât ai PSD cât și ai majorității parlamentare UDMR și ALDE, trebuie să înțeleagă că aruncă România în haos, că distrug imaginea României în plan internațional și că dau țara pe mâna unui individ care nu are altceva în cap decât să-și salveze pielea.

Astăzi, PSD trebuie să decidă dacă sunt un partid democratic sau devin un front de salvare al lui Dragnea de pușcărie. Astăzi, PSD-ul trebuie să ia decizia dacă sunt cetățeni ai României sau dacă sunt iobagi pe moșia lui Dragnea.

(Vă ajută această sentință, domnule președinte, în negocierile cu moțiunea? Vă este mult mai favorabilă sentința după ce a fost condamnat?) 

Cred că astăzi, în primul rând cei care au format coaliția majoritară trebuie să înțeleagă că Dragnea îi duce la fund și că asocierea cu Dragnea nu va face altceva decât să distrugă imaginea publică a partidelor componente și mai ales imaginea PSD-ului. Eu nu pot să-mi imaginez că PSD astăzi poate să se comporte ca și cum CEX-ul PSD ar fi format din Nuțu Cămătaru, Jenică Boenică, Bercea Mondial sau alți interlopi cunoscuți. Ei trebuie să se manifeste ca niște oameni care respectă legea, care acționează în interesul public și care știu că trebuie să aleagă România și în nici un caz nu trebuie să-l aleagă pe Dragnea.

Dacă vor face zid pentru a-l apăra pe Dragnea înseamnă că și-au pierdut orice urmă de responsabilitate față de țata aceasta și repet, riscă să arunce țara în haos. La ora actuală nemulțumirea populară este uriașă și oamenii au înțeles că somnul națiunii naște monștrii și că România poate fi salvată și prin intervenția fiecărui cetățean.

(Cei din PSD spun că Liviu Dragnea ar trebui să beneficieze de prezumția de nevinovăție, chiar și cu această condamnare în primă instanță. Dumneavoastră ce credeți?) 

Liviu Dragnea, în mai 2015 , când a fost condamnat similar în prima insatanță în dosarul Referendumului, și-a dat demisia din funcția de vicepremier, de ministru al Dezvoltării și Administrației și din funcția de președinte executiv al PSD. Ce să se fi întâmplat între timp? De ce Dragnea din 2018 nu face același lucru pe care l-a considerat normal să-l facă în 2015?

Dacă, în loc să înțeleagă că România trebuie readusă pe drumul cel drept, dacă majoritatea PSD, așa cum circulă informații pe surse, nu vor face altceva decât să submineze infracțiunile de abuz în funcție fie prin ordonanțe, fie prin modificarea legii, dacă nu se vor trezi și nu vor înțelege că PSD nu înseamnă Dragnea și că această coaliție majoritară nu înseamnă Liviu Dragnea, înseamnă că își asumă o răspundere uriașă pentru ceea ce se va întâmpla în România în următoarele săptămâni.

(De aseară și până astăzi ați avut discuții cu parlamentari din majoritatea parlamentară care să-și fi schimbat atitudinea față de moțiunea de cenzură?) 

De zece zile, atât eu cât și colegii mei, suntem angajați în discuții cu parlamentari, în special cu parlamentari care compun majoritatea guvernamentală.

(Noi vă întrebăm dacă de aseară până astăzi s-a schimbat ceva?) 

Negocierile continuă și dacă nici măcar această decizie, și aici nu este vorba de o decizie în care Dragnea se poate victimiza politic, Dragnea a fost condamnat pentru că a folosit banii publici ai Consiliului Județean pentru a plăti angajați la partid, în loc să folosească acești bani publici pentru a apăra interesele persoanelor aflate în nevoie din județul Teleorman, pentru că persoanele care au lucrat la partid, au fost angajate fictiv la Direcția de Asistență Socială din subordinea consiliului Județean Teleorman. Asta reflectă în mare măsură lipsa totală de respect față de cetățeni, mai ales față de cetățenii aflați în nevoie, a lui Liviu Dragnea și lipsa totală de respect față de folosirea banului public.

(Domnule președinte, aveți un răspuns de la UDMR în privința moțiunii de cenzură?) 

Încă nu, dar sunt convins că UDMR-ul va discuta acest lucru în forurile statutare și se va hotărâ dacă vine de partea firească, de partea normală sau dacă continuă să sprijine un om condamnat, un om care nu face altceva decât să arunce în aer imaginea României.

( Ați avut discuții cu domnul Kelemen Hunor?) 

Am avut discuții cu toți parlamentarii  care consider că pot fi convinși să vină de partea României și nu de partea lui Dragnea.

( De ce nu ne spuneți dacă ați avut discuții cu președintele UDMR?) 

Sigur că am avut discuții și cu domnul Kelemen Hunor, v-am dat răspunsul implicit. Dacă aveam ceva de comunicat în urma discuției v-aș fi comunicat.

( Cei din partidul lui Victor Ponta spuneau că nu votează moțiunea, că veniți dumneavoastră premier. V-ați gândit să nu fiți dumneavoastră premier?) 

V-am dat un răspuns la această întrebare. Evident că obiectivul fundamental pe care îl avem este acela de a pune punct acestei guvernări dezastruoase pentru România și mai ales sistemului de putere personală care a fost instrumentat de Liviu Dragnea.

Ce se va întâmpla după depinde de modul în care se vor derula negocierile, atât cele neoficiale cât și negocierile oficiale care vor fi purtate la nivelul președinției între partidele parlamentare.

Sigur că Partidul Național Liberal este pregătit pentru preluarea guvernării. Eu nu cred că poziționarea unor parlamentari trebuie să se facă în funcție de ceea ce cred ei că va urma după. Ceea ce va urma după va depinde de capacitatea diferitelor forțe politice care sunt angrenate in negocieri de a genera o majoritate parlamentară.

(Vă mulțumim!) 

Cu mare plăcere! La revedere!

miercuri, 20 iunie 2018

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL: `Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgență națională!`

PNL, USR şi PMP au depus, miercuri, la Parlament, moţiunea de cenzură împotriva Executivului intitulată "Demiterea guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!".

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL: 
`Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgență națională!`

Domnule Președinte al Senatului,

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Doamnă prim-ministru,

Domnilor miniștri,

”Votarea acestei moțiuni este un act de responsabilitate și reprezintă singura opțiune viabilă pentru a pune povara guvernării în sarcina unei persoane care să aibă competența, responsabilitatea și puterea de muncă necesare”. Aceste afirmații aparțin semnatarilor moțiunii de cenzură prin care domnul Liviu Dragnea și-a eliminat primul Guvern, condus de Sorin Grindeanu.

Ne-am fi așteptat ca după o declarație așa de serioasă, liderii alianței PSD-ALDE să propună prim-miniștri mai serioși, mai competenți și mai responsabili față de interesele generale ale românilor și ale României. Din păcate, pe domnul Dragnea nu l-a interesat niciun moment să susțină un prim-ministru competent, serios și responsabil, ci doar un prim-ministru ”neconflictual” în relația directă cu domnia sa și care să nu emită nici prea multe pretenții la scaunul de șef al PSD.

Deşi Guvernul Dăncilă este şi mai incompetent decât primele două guverne PSD-ALDE, Darius Vâlcov şi Liviu Dragnea i-au ridicat osanale premierului Viorica Dăncilă în primul Bilanţ de guvernare. Oricât de prost ar guverna, doamna Dăncilă pare că va rămâne la Guvern atâta vreme cât își păstrează singura sa calitate, aceea de a nu fi „conflictuală” cu şeful său de partid. 

Am ajuns astăzi să dezbatem o moțiune de cenzură împotriva celui de-al treilea guvern garantat de domnul Dragnea, deoarece Guvernul Dăncilă amenință, prin miniștrii săi, proprietatea privată a 7 milioane de contribuabili la Pilonul 2 de pensii. Nu există nicio garanție că Guvernul Dăncilă nu-i va lăsa pe actualii angajați fără banii de pensie! Am ajuns cu toții să ne rușinăm atunci când vorbim despre Guvernul României, fie în plan extern, fie în interiorul țării. Nu a fost niciun moment un secret faptul că doamna Viorica Dăncilă nu îndeplinește decât formal această funcție, adevăratul prim-ministru fiind, în fapt, domnul Liviu Dragnea.

Doamnă prim-ministru,

De la începutul anului de când ați fost învestită în funcția de prim-ministru, nu ați reușit decât să afundați economia țării și mai tare, să generați panică și neîncredere în rândul investitorilor străini, să-i goniți din țară pe cei deja existenți și să adânciți și mai tare evoluțiile economice negative. Nu ne îndoim de faptul că domnul Mihai Tudose va fi primul care o să vă certe, deoarece vă va reproșa că atunci când a plecat domnia sa de la guvernare v-a lăsat ”un tigru economic”, iar sub guvernarea domniei voastre România a înregistrat stagnare economică, cel puțin pe primul trimestru din 2018.

Stimați colegi,

Indicatorii statistici din acest an spun aproape totul despre incompetența vădită a acestui guvern! Guvernul Dăncilă poate fi numit, pe bună dreptate, guvernul scumpirilor! Inflația, adică ritmul de creștere a prețurilor de consum, a ajuns la 5,4%, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. Știți oare cât de puternic ați erodat puterea de cumpărare a populației, a salariaților și a pensionarilor? Aveți vreo idee despre cum au crescut facturile la energie electrică, la gaze naturale și la alte utilități, numai de când ați venit dumneavoastră la guvernare?

ROBOR, indicatorul de referință pentru dobânzile la creditele bancare, a ajuns la aproape 3%, adică la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, determinând creșteri importante ale ratelor bancare pentru tinerii care au credite. În unele cazuri ratele au ajuns să fie mai mari și cu câteva sute de lei lunar.

Nu ne-ați lămurit dacă Guvernul va putea plăti pensiile și salariile până la sfârșitul anului! Deși spuneți că aveți bani în buget, datele publicate de Guvern demonstrează contrariul! Veniturile care vin la buget cresc pe jumătate față de viteza cu care cresc cheltuielile!

Așa se face că deficitul bugetului general consolidat a ajuns numai în primele 4 luni ale anului la 0,65% din PIB, adică la peste 6 miliarde de lei, deși în anul 2017, în aceeași perioadă a anului, bugetul a înregistrat excedent bugetar de 1,35 miliarde de lei.

În plină creștere economică, cu o guvernare PSD-ALDE, România trăiește ca ”săracul satului, cu datoria scrisă pe caiet”. Din anul 2012 și până astăzi, datoria publică a statului român a crescut cu 100 de miliarde de lei! Numai de la ultimele alegeri din anul 2016, ați îndatorat România cu peste 24 de miliarde. De asemenea, nu spuneți nicio vorbă despre cât scot românii din buzunar pentru a plăti dobânzi pentru datoria publică! Anul trecut s-au plătit dobânzi de 9,8 miliarde lei, iar anul acesta sunt programate dobânzi de peste 11,3 miliarde lei. Nu vă întrebăm ceea ce s-ar fi putut construi cu acești bani, pentru că PSD nu a construit nimic în România! Nici nu știe și nici nu poate să construiască autostrăzi, școli și spitale.

Anul 2018 reprezintă al doilea an în care banii pentru investiții publice sunt sacrificați, din cauza problemelor bugetare. După ce în anul 2017 nu s-au făcut aproape deloc investiții publice, înregistrându-se cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani, nici anul acesta Guvernul nu este interesat de prioritizarea investițiilor. Cum să mai facă Guvernul investiții, atâta vreme cât banii din buget nu ajung nici măcar pentru plata pensiilor și a salariilor până la sfârșitul anului?

Într-un total dispreț față de mediul de afaceri, politica fiscală a fost făcută franjuri prin desele modificări ale Codului Fiscal. După ce în anul 2017 Guvernul a făcut peste 260 de modificări ale Codului fiscal, anul acesta, numai în primele 3 luni au mai fost operate încă 120 de modificări! Și, parcă în ciudă față de sute de mii de agenți economici care strigă că vor predictibilitate și vor ca politica fiscală să nu se mai schimbe de pe o zi pe alta, Guvernul anunță marea modificare a Codului fiscal chiar în această vară, care va înseamna o nouă rescriere a politicii fiscale. Oare cu cine se va consulta Guvernul peste vară?

Doamnă prim-ministru,

Când vine vorba despre proiectele de infrastructură de transport supralicitați la maxim numărul de kilometri de autostrăzi pe care promiteți să îi finalizați. Asistăm la o sarabandă a declarațiilor, contrazisă de realitatea din teren, dar și de reprezentați ai instituțiilor europene care vă atrag atenția prin scrisori oficiale, ținute la secret de dumneavoastră și de alți miniștri din cabinet, că România nu are infrastructură dezvoltată pentru că autoritățile responsabile nu reușesc să absoarbă fondurile europene destinate domeniului transporturilor și nu au pregătite proiecte mature prin care să atragă cele 5,1 miliarde de euro alocate României prin POIM 2014-2020.

Ați încercat din răsputeri să cosmetizați scrisoarea doamnei comisar european Corina Crețu care a prezentat negru pe alb faptul că România va pierde bani europeni la acest capitol. Faceți totuși un exercițiu de imaginație, nu de imagine, și puneți-vă în locul doamnei comisar european, care a trebuit să transmită o scrisoare dură către Guvernul pe care îl conduceți în care aproape că vă imploră să transmiteți către Bruxelles proiecte noi, solide și de calitate, pentru că altfel România riscă dezangajări imediate. Este rușinos și dezonorant pentru România să primească astfel de avertizări de la Bruxelles, la mijlocul exercițiului financiar 2014-2020, cu risc major de compromitere a negocierilor pentru viitorul buget european 2020-2027, și asta din cauza slabei performanțe și a lipsei de rezultate palpabile la acest capitol. Sper că înțelegeți tonul imperativ al acestei scrisori și gravitatea situației în care vă aflați. Nu încercați să pasați răspunderea în urmă, pentru că sunteți direct responsabili, dumneavoastră cei din Guvernarea PSD-ALDE, pentru groapa în care se află domeniul transporturilor.

Cred că de aici trebuie să pornim analiza acestui sector care rămâne o vulnerabilitate pentru România, atât din perspectiva angajamentelor asumate față de partenerii europeni care încă așteaptă închiderea marilor coridoare europene de transport, cât și din perspectiva așteptărilor pe care le au cetățenii acestei țări care și-au pierdut încrederea în acest Guvern în ceea ce privește capacitatea administrativă de a planifica și implementa marile proiecte de infrastructură.

Vindeți pielea ursului din pădure și anunțați proiecte megalomanice care totalizează 760 de km de autostradă, în parteneriat public-privat, deși acestea sunt la stadiul de idei! Vindeți iluzii românilor care încă așteaptă să finalizați cei 60 de km promiși pentru acest an și care sunt incerți având în vedere termenele amânate de recepție pentru loturile de pe Autostrada Lugoj-Deva și Autostrada Sebeș-Turda. Ați anunțat construirea a 350 de km până în 2020, însă sub guvernarea PSD-ALDE românii s-au ales cu numai 15 km de autostradă recepționați în martie 2017!

Strigătul de disperare al românilor și revolta față de ritmul extrem de lent  în care se concretizează proiectele mari de investiție în domeniul transporturilor sunt ignorate de către Guvern. Am asistat la un marș de protest al locuitorilor din Moldova, primul de o asemenea anvergură din istoria post-decembristă, un manifest public critic la adresa  autorităților care tergiversează implementarea proiectelor de infrastructură atât de necesare pentru conectarea acestei regiuni cu restul țării și mai departe cu Europa. Cel mai mare demers civic din această țară s-a lovit de un zid de nepăsare!

De câte marșuri de protest mai aveți nevoie pentru a înțelege că răbdarea românilor are limite! Oare un marș pentru Sibiu-Pitești v-ar face să înțelegeți că această bucată lipsă din Coridorul IV rutier pan-european este vitală  nu doar pentru unul dintre cei mai mari contributori la PIB-ul României, ci și pentru mulți alți agenți economici care  au nevoie ca de oxigen să existe continuitate pe rețeaua TEN-T Core de la Constanța, din port, până la granița de vest a României și mai departe spre Europa.

Este nevoie de un marș și pentru finalizarea Autostrăzii Transilvania sau pentru realizarea centurilor ocolitoare ale marilor orașe precum București,  Iași, Galați,Târgu Jiu, Suceava, Bacău etc? În anul Centenarului, unirea regiunilor istorice prin rețele de transport de mare viteză, rutieră sau feroviară,  rămâne un vis îndepărtat. Ceea ce rămâne să îi unească pe români este indignarea față de un Guvern dezinteresat de problemele reale și cu o agendă care are mereu trecut la index domeniul infrastructurii de transport. 

Deficitul de infrastructură mare de transport este cronic! Cauzele sunt multiple dar una dintre cele mai mari deficiențe semnalate vizează lansarea în licitații de documentații prost întocmite care nu respectă cerințele de finanțare europeană, cum ar fi acordul de mediu. Și aici recidivați grav! Riscați să îngropați definitiv proiectul autostrăzii Sibiu- Pitești pentru că licitația pentru  loturile 1 și 5 a fost lansată fără a avea rezultatul impactului asupra mediului, iar pentru lotul 4, cel mai probabil, se va proceda la fel.

Recent am auzit o declarație halucinantă a ministrului Transporturilor: dacă vom face autostrăzi, vor crește salariile și vor pleca multinaționalele. Sunteți un veritabil guvern anti-autostrăzi și anti-dezvoltare!

Ați anulat acordul pentru proiectul Comarnic-Brașov cu specialiștii Băncii Mondiale. Nu vă trebuie profesioniști. Nu vă pasă că ne facem de râs în relația cu instituțiile financiare internaționale. În loc de Banca Mondială, proiectul va fi făcut de Comisia Națională de Strategie și Prognoză din subordinea dumneavoastră. Nici Caragiale nu s-ar fi gândit vreodată ca, în România anului 2018, Comisia Națională de Prognoză să ajungă să construiască autostrăzi în România! Este semnul cel mai clar al degradării instituționale la care ați dus Guvernul României.

Opriți aceste practici dezastruoase pentru parcursul investițiilor în infrastructura de transport! În loc să vă preocupați să reduceți birocrația care blochează realizarea proiectelor de investiții de transport, ”reduceți democrația” așa cum bine ați recunoscut în una dintre memorabilele ziceri care v-au consacrat în spațiul public. De fapt, unica preocupare a  acestei guvernări este salvarea Liderului Suprem de la prăbușire, prin acțiuni care pun sub un mare semn de întrebare parcursul european și democratic al acestei țări.

Stimată doamnă Prim-ministru,

Guvernul condus de dumneavoastră a pus sub semnul întrebării funcționarea unor instituții fundamentale într-un stat de drept. Mai întâi ați încercat să discreditați funcționarea independentă a acestora, iar apoi ați depus toate eforturile pentru a le subordona direct partidelor de guvernare și forurilor de conducere ale acestora!

Deși nu ați suflat un cuvânt, nici în campania electorală și nici în programele de guvernare, obiectele principale care vă călăuzesc la guvernare sunt: amputarea legilor din domeniul justiției și reîntoarcerea în epoca subordonării politice a magistraților. Din păcate, interesele reale ale românilor au trecut în plan secundar.

Stimați colegi,

În mandatul actualului ministru al Justiției, problemele reale cu care se confruntă sistemul judiciar nu au înregistrat nicio ameliorare, ci, dimpotrivă, s-au adâncit și mai tare! Spunem acest lucru pentru că, deși Ministrul Justiției a susținut acordarea de compensații materiale semnificative pentru deţinuții care au stat în condiţii necorespunzătoare, în același timp a tolerat subfinanțarea sistemului penitenciar, asigurând în anul 2018 un buget care acoperă doar 60% din resursele necesare.

În tot acest timp, sistemul a rămas cu aceleași probleme nerezolvate în penitenciarele din România. Ați sfidat deciziile CEDO, dar și munca cetățenilor cinstiți care văd că banii cu care contribuie la bugetul de stat sunt doar pentru a finanța incapacitatea Guvernului de a oferi soluții.

Constatăm astfel un eșec pe linie în ceea ce privește ameliorarea condițiilor din penitenciare. Dacă v-ar fi preocupat cu adevărat soarta deținuților nu v-ați fi opus măsurilor alternative de executare a pedepselor și nu le-ați fi înlocuit cu măsuri alternative la eliberarea condiţionată, o inovație juridică care nu are scopul de a reforma și nici nu contribuie în vreun fel la degrevarea penitenciarelor de supra-aglomerare. Măsura incapacității Guvernului de a gestiona situația din penitenciare a fost arătată inclusiv de protestele masive ale angajaților din penitenciare, care au ieșit în stradă pentru că se simt umiliți de către un Ministru al Justiției care nu a luat niciun fel de măsuri pentru a compensa deficitul de personal, pentru a asigura finanţarea adecvată sau condiții decente de lucru.

Guvernul a eșuat pe linie în îndeplinirea măsurilor asumate prin Programul de Guvernare! Investițiile în sedii noi, potrivite nevoilor instanțelor de judecată, sunt practic inexistente. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are nici în prezent un sediu propice desfășurării activității sale! Tribunalele specializate s-au înființat doar pe hârtie, iar în buget nu s-au alocat resurse financiare suficiente. ”E-justice„ - Dosarul electronic  nu este implementat la nivel național nici până acum, existând doar câteva cazuri izolate de Curți de Apel care au realizat acest lucru prin eforturi proprii. Instanțele de judecată sunt încărcate neuniform, cu discrepanțe uriașe privitoare la numărul de cauze aflate în soluționarea unui judecător. Reașezarea lor teritorială nu a fost încă demarată, deși era absolut necesară. Judecătorii, procurorii și grefierii sunt în număr insuficient, iar volumul imens de muncă al acestora duce, în mod inevitabil, la termene de judecată inacceptabil de lungi, la amânarea soluționării cauzelor și la creșterea numărului erorilor judiciare. 

Iată numai o parte a obiectivelor pe care vi le-ați asumat în fața românilor, dar care au rămas în continuare la stadiul de promisiuni neîndeplinite!

Ați eșuat în gestionarea demersurilor de îndeplinire a obiectivelor de referință din Mecanismul de Cooperare și Verificare. Achitarea de această responsabilitate a fost una deplorabilă! Asta cu atât mai mult cu cât Guvernul PSD-ALDE și-a asumat public ridicarea MCV în mandatul actualei Comisii Europene, însă  deja oficialii europeni ne-au informat că acest obiectiv a fost ratat. Riscăm, de asemenea, excluderea din Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO). Ați făcut ca România să fie supusă unei proceduri speciale, care a mai fost activată doar în cazul Poloniei, organismul european semnalând abateri serioase de la lupta împotriva corupției. Ce ați făcut în schimb? Ați jignit inspectorii GRECO, calificându-i drept neprofesionişti şi incompetenţi. Este rușinos și incalificabil ca un ministru să facă astfel de declarații care afectează grav interesele României.

Stimați colegi,

Cele mai importante probleme ale sistemului judiciar au rămas nerezolvate! În schimb, actul de guvernare a fost deturnat în dauna intereselor cetățenilor români. Nu mai puteți nega faptul că preocupările dumneavoastră în domeniul justiției au urmărit planuri ascunse, pentru a asigura protecția unor lideri politici în fața rigorilor legii. Ați îndepărtat actul de justiție de principiile constituționale privitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și vă străduiți din răsputeri să creați o castă de cetățeni mai presus de lege.

Guvernul PSD-ALDE a demonstrat că nu are nimic de a face cu oamenii cinstiți ai acestei țări! Le-ați fraudat încrederea promițându-le majorări uluitoare de venituri, crezând că așa veți adormi vigilența unei națiuni întregi! Ar trebui să știți că puteți să păcăliți câţiva oameni tot timpul şi pe toţi oamenii o perioadă, dar nu puteți să păcăliți pe toţi oamenii tot timpul.

Doamnelor și domnilor,

Doamna Viorica Dăncilă trebuie demisă, deoarece nu are nici curajul și nici puterea să se opună deciziilor arbitare ale șefului său de partid. Astfel, chiar sub ochii prim-ministrului, legile justiției sunt mutilate, pentru interese politice obscure. Codurile penale sunt modificate cu dedicație!

Iată doar câteva dovezi evidente: se dorește redefinirea grupului infracţional organizat, abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, redefinirea abuzului în serviciu și a mărturiei mincinoase. Mai mult, prin modificările la Codul de procedură penală se amputează cu cinism instrumentele de anchetă aflate la îndemâna organelor de urmărire penală, fără a vă păsa că prin aceste prevederi facilitați scăparea de răspundere penală nu doar a infractorilor urmăriți pentru fapte de corupție sau de serviciu, ci inclusiv a celor care săvârșesc omoruri, violuri, tâlhării sau alte asemenea. Nu vă pasă deloc că puneți în pericol siguranța cetățeanului de rând!

Am văzut cu toții că actualul Guvern nu se rezumă doar la modificarea legislației din domeniul Justiției, ci vizează și menținerea unei politizări excesive a instituției care trebuie să vegheze la respectarea Constituției, Curtea Constituțională. CCR, prin majoritatea controlată de PSD-ALDE, a decis amputarea atribuțiilor președintelui. PSD încercă să facă din Președintele statului, ales prin vot direct, doar un simplu spectator. PSD-ALDE, cu mâna CCR, a mutat decizia privitoare la revocarea procurorilor marilor parchete în curtea Ministrului Justiției, ministru numit politic care poate lua oricând decizii politice arbitrare, înlocuind procurori în funcție de interese politice. Această abordare contravine poziției Uniunii Europene care s-a poziționat împotriva politizării justiției.

Avocatul Poporului, o altă instituție-cheie, este fără dubiu Avocatul intereselor PSD. Orice sesizări adresate lui Victor Ciorbea, care nu convin PSD, sunt blocate și încuiate în sertarul Avocatului Poporului! Consiliul Național de Combatere a Discriminării și Consiliul Național al Audiovizualului au devenit și ele unelte politice. Orice adversar politic, care nu convine puterii, este amendat sau amenințat că va fi amendat! Nu mai vorbim și despre instituțiile media publice care sunt supuse presiunii politicului. Avem exemplul TVR, unde președintele-director controlează din scurt jurnaliștii care nu vorbesc de bine actuala guvernare!

Toate acestea ne arată, clar, o conduită antieuropeană, aflată la mare distanță de valorile şi principiile fundamentale care stau la baza Uniunii Europene. Din cauza acestui asalt asupra instituțiilor statului, România este pe cale să devină un exemplu negativ în UE și să devină un stat membru de rang inferior.

Domnilor și doamnelor de la PSD-ALDE,

De 28 de ani România ignoră cu bună știință investițiile în educație și cercetare. Cele două domenii înseamnă dezvoltare și creștere sustenabilă a economiei. Este bine că PSD a recunoscut, prin vocea unui fost ministru al educației, acum câteva săptămâni, că: ”Statul, noi, am preferat să blocăm anumite reforme pentru că ne era mai comod”.

Odată ce ați recunoscut că există problema, nu ați făcut, însă, nimic să o îndreptați! În Programul de Guvernare nu ați scris că veți ”bloca reformele pentru că vă este mai comod așa”! Din păcate nu v-ați limitat la a ”bloca” ci ați pus în practică și verbul ”a strica”. Când vine vorba despre educație, nu vorbim despre cifre goale, ci despre destinele a milioane de tineri și despre viitorul nostru ca popor.

Știți că din cei 270.000 de elevi înscriși în clasa I în perioada 2003-2004, peste 65% nu au o diplomă de Bacalaureat. Mai grav este că aproximativ 20% din întreaga cohortă nu au absolvit nici măcar ciclul gimnazial. La facultate au ajuns cu mult sub 30%, iar din aceștia, statistica ne spune că vor termina mai puțin de jumătate.

Vă putem face o scurtă listă a ultimilor ani de guvernare PSD:

Au fost blocate investițiile în școli, iar unde au fost începute fie au fost abandonate și lăsate în paragină, fie au fost făcute prost – în școli fără elevi și fără profesori;
A fost politizat întreg sistemul: s-au schimbat inspectorii școlari strict pe criterii politice, s-au instalat directori de școli direct de la partid și au primit finanțări doar școlile care susțin partidul aflat la guvernare;
Școlile au rămas fără bani. Inspectorii au chemat directorii de școli să le solicite măsuri pentru reducerea cheltuielilor. S-a pus problema închiderii școlilor, comasării de clase și chiar a concedierii profesorilor. În ultima perioadă, au existat probleme în majoritatea județelor cu plata contribuțiilor sociale ale profesorilor. Mii de profesori au constatat că sunt neasigurați din cauza lipsei banilor la inspectorate. Ați refuzat să recunoașteți că nu sunt bani pentru plata salariilor profesorilor și ați ales să le furați banii de asigurări sociale;
Până în acest moment, subfinanțarea învățământului a făcut ca jumătate din totalul unei generații să fie în afara sistemului din cauza faptului că nu a putut suporta costurile școlarizării. PSD și-a încălcat promisiunile din campanie care vizau educația și a făcut pași mari care întorc din drum evoluția învățământului – iar rezultatele se văd atât la testările naționale, cât și la nivelul abandonului școlar record;
Ați forțat o serie de legi pentru a implementa un proiect comunist – MANUALUL UNIC și EDITURA UNICĂ. Vă agățați de aceste proiecte staliniste cu un singur scop – să puneți mâna pe o piață de 15 milioane de euro. Ce asigurări ne puteți da că în luna septembrie elevii vor avea manuale pe bănci? Vă spunem noi! Niciuna. În toamnă veți veni iarăși cu improvizații, veți cheltui milioane fără licitații și fără responsabilitate. Să știți că sunteți la al treilea Guvern al PSD și responsabilitatea este în totalitate a dumneavoastră!
Nu s-au făcut investiții în universități pentru modernizarea procesului didactic. De 10 ani de zile universitățile au fost complet ignorate în bugetul Ministerului. Prin buna știință a ministerului s-a dorit ca mediul academic să fie rupt de cerințele pieței muncii. În acest moment foarte multe dintre laboratoarele universitare funcționează cu echipamente vechi, depășite din punct de vedere tehnic.
Ați uitat să evaluați și să clasificați atât universitățile, cât și școlile doctorale. Banii se acordă pe criterii strict politice, iar anul acesta s-a văzut cum universitățile care au fost critice cu PSD au pierdut foarte mulți bani la distribuirea locurilor bugetare. Ați luat bani de la universități anul trecut, ați mărit cheltuielile, iar anul acesta ați tăiat locurile subvenționate de la buget – cu scopul foarte clar de a falimenta universitățile de tradiție din țara noastră.

Stimați colegi,

Guvernul a promis că domeniul culturii va fi o prioritate. Constatăm, însă, faptul că PSD-ALDE ignoră cu bună ştiinţă importanţa strategică a culturii, aşa cum este statuată în orice ţară europeană, şi în acelaşi timp uită faptul că îmbunatăţirea sistemului cultural este de datoria oricărui guvern responsabil. Preocuparea slabă a responsabililor din zona guvernamentală față de pregătirea Centenarului accentuează îngrijorarea românilor în ceea ce priveşte sărbătorirea aşa cum se cuvine a evenimentului istoric petrecut la 1 Decembrie 1918. Ar fi normal ca celebrarea importantului eveniment al istoriei și a figurilor sale emblematice să reprezinte o prioritate pentru Guvern, mai ales în actualul context geopolitic, economic și social în care se regăseşte ţara noastră. Trebuie să înțelegeți că dacă doriți să ajutați România, într-un moment simbolic al națiunii române - anul Centenarului - trebuie să-i oferim culturii o șansă.

Nu considerați că  PSD-ALDE ar trebui  ca în  acest an  important  pentru România  să-și  concentreze toată atenția pentru celebrarea, așa cum se cuvine, a Centenarului prin organizarea  și desfășurarea unor evenimente și festivități corespunzătoare? Nu credeți că Guvernul ar trebui să fie în întregime un Departament al Centenarului pentru a cataliza acțiunea la nivel național și pentru a marca un secol de la Marea Unire. Aniversarea  Marii Uniri  ar trebui să fie o preocupare majoră a  coaliției aflată la putere, așa cum este evidențiată și în  programul  dumneavoastră de guvernare.   

Este revoltător că, din cauza unor politici culturale deficitare, România poate rata un moment politic de o importanță extremă, acela de integrare a propriei istorii în marea istorie europeană. Parlamentarii, semnatari ai acestei moţiuni, îşi arată îngrijorarea profundă faţă de incapacitatea guvernului de a administra buna desfășurare a sărbătorii de la 1 Decembrie, îngrijorare manifestată sistematic și de profesionişti din domeniul muzeal, asociaţii din domeniu, istorici, dar și oameni de cultură. Prin această moţiune, vă solicităm să dați un vot de neîncredere faţă de iresponsabilitatea guvernului actual în ceea ce privește dezastrul din cultura românească în anul aniversării Centenarului şi, de asemenea, în tot ceea ce ţine de regresul care s-a înregistrat la nivelul întregului sistem de la instalarea puterii PSD-ALDE.

Doamnă Prim-ministru,

Majorările salariale pentru unii medici, nu pentru toți, nu rezolvă în niciun fel boala cronică în care se zbate sistemul public de sănătate! De ce nu le spuneți românilor faptul că majorările de salarii s-au făcut, în cea mai mare parte, pe seama bugetelor spitalelor, lăsându-le fără resurse minimale de funcționare? De ce nu spuneți că reforma salarială din sănătate a condus la scăderi de lefuri pentru personalul auxiliar de specialitate și la discriminări între profesioniști cu pregătire similară, cum ar fi farmaciștii, biologii sau chimiștii. Ați promis medicamente mai ieftine, iar din cauza nepriceperii Guvernului, sute de medicamente nu vor mai fi deloc la dispoziția pacienților. Știm! Veți analiza și veți evalua. Toate sunt la timpul viitor, poate după 2020! Pacienții continuă să moară cu zile, stocurile de vaccinuri sunt în continuare insuficiente, iar dotările din majoritatea unităților sanitare pun medicii în imposibilitatea de a-și face meseria.

Ați promis în programele dumneavoastră de guvernare că veți construi 8 spitale regionale și unul metropolitan. Românii s-ar fi mulțumit măcar cu cele 3 de la Cluj, Iași și Craiova, care au deja amplasamentele definite și aprobate și pentru care s-au făcut demersuri concrete, încă de acum 2-3 ani. Din păcate, de la promisiunea celor 9 spitale ați ajuns apoi la 3 spitale și, într-un final, ați aprobat în Guvern construirea unui spital metropolitan care se va construi în ”maximum 20 de ani”. Comisarul European pentru Dezvoltare Regională v-a întins o mână de ajutor și v-a solicitat să transmiteți Comisiei Europene documentațiile complete pentru trei spitale regionale, de la Cluj, Iași și Craiova. Dacă nu ați transmis nici astăzi proiectele, vom pierde cu siguranță banii gratuiți de la Uniunea Europeană. Din păcate, și dumneavoastră v-ați înscris în grupul celor care susțin că mai bine băgați mâna în buzunarul românilor și faceți așa-numitele parteneriate public-privat, puternic inspirate din ultimele vizite externe, în loc să construiți din banii gratuiți, europeni?

Doamnă Prim-ministru,

Măsura incapacității Guvernelor PSD-ALDE de a implementa politicile asumate prin Programul de Guvernare ne-a fost demonstrată și de pasarea către Parlamentul României, controlat de partidele din coaliția guvernamentală, a ”cartofilor fierbinți”, așa cum s-a dovedit a fi adoptarea Codului administrativ, după modelul aplicat și în cazul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. Reforma administrativă s-a dovedit un fiasco, pentru că nu faceți altceva decât să politizați excesiv instituțiile din administrația publică, ignorând total interesele reale ale românilor. În loc de servicii publice moderne le oferiți un corp administrativ profund politizat, greoi, bugetofag, totul pentru a vă conecta clientela politică la resursele statului.

Ați politizat administrația publică pe toate palierele! I-ați scos pe prefecți din categoria înalților funcționari publici, pe cei aproximativ 2.000 de directori din deconcentrate i-ați transformat în demnitari publici și ați desființat concursurile pentru ocuparea funcțiilor publice! Ați pus, astfel, cruce profesionalizării personalului din administrație și ați dat semnalul că administrația din România este la cheremul intereselor PSD-ALDE.

Mai mult, ați făcut din ANFP, care era un centru de excelență în administrație și garanta neutralitatea din punct de vedere politic a administrației publice românești, o instituție pur decorativă, golind-o de conținut prin amputarea atribuțiilor sale!

Lovitura pe care ați dat-o administrației prin acest tip de viziune constituie un regres major și aruncă România în epoca lui Cozmâncă! Nimic nu va mai mișca în administrația românească fără aprobare de la partid, iar o astfel de abordare se va repercuta în primul rând asupra intereselor cetățeanului, având efecte negative asupra funcționării statului!

Ne dovediți, astfel, că reformarea statului în materie de administrație a fost o mare minciună! Nici vorbă despre un stat suplu, cu un număr redus de ministere, cu agenții și autorități reorganizate, ci din contră planul este cu totul altul! Veți umfla peste măsură aparatul administrativ, iar la nivel local veți popula toate instituțiile în baza unui singur criteriu: carnetul roșu de partid!

Doamnă prim-ministru,

Statele dezvoltate din Uniunea Europeană au reușit să se dezvolte deoarece au acordat administrațiilor publice locale rolul cel mai important în actul de guvernare. Descentralizarea administrativă a însemnat nu doar vorbărie, nu doar competențe sporite, ci și o finanțare corespunzătoare. Fără bani, nicio administrație locală nu poate aduce un surplus de bunăstare și modenizare comunităților pe care le administrează.

Ați creat cea mai puternică discriminare în finanțarea primăriilor! Ați împărțit primăriile din România în două categorii: primăria doamnei Gabriela Vrânceanu Firea, căreia i s-a alocat, în anul 2018, 55% din impozitul pe venit și restul primăriilor, cărora li s-a distribuit doar 43% din acest impozit!

Doamnă prim-ministru.

Din păcate, Guvernul pe care îl conduceți a reușit să-i facă pe primari să se teamă de cuvântul ”creștere economică”, deoarece, pentru administrațiile locale din România, creșterea economică nu a adus mai mulți bani la bugetele locale, ci chiar mai puțini, doarece Guvernul PSD-ALDE le-a confiscat până și banii puși de-o parte pentru investiții.

În anul 2017, la nivelul unităților administrativ teritoriale cumpătate, exista un volum al excedentelor bugetare de peste 13 miliarde de lei. Sunt banii pe care administrațiile responsabile ar fi putut să-i irosească, însă acestea i-au drămuit ca să poată avea bani de investiții. Niciun membru al puterii nu a spus că majorările salariale din administrația publică vor fi făcute fără niciun fel de transfer suplimentar de resurse de la bugetul central. Doar domnul Liviu Dragnea a spus, în treacăt, și de parcă nu ar fi lucrat niciodată în administrația locală, că e treaba primarilor că și-au crescut lefurile și că dacă au făcut-o să se descurce cum pot! Bătaia de joc la adresa administrației locale s-a văzut în momentul în care ați băgat mâna adânc în economiile făcute de către aleșii locali și i-ați lăsat fără bani de investiții și salarii, stopând astfel dezvoltarea comunităților locale și pedepsindu-i exact pe cei mai gospodari. Mai mult decât atât, ați creat haos în toate instituțiile publice subordonate. Așa vă convine: să depindă primarii de banii care vin cu țârâita de la Guvern!

„Revoluția fiscală” a fost un fiasco total și a dus la pierderi din bugetele locale de peste 10 miliarde de lei. Chiar dacă, în Senat, a fost aprobat amendamentul ca 80% din redevență să rămână la nivel local și județean, doar 5 miliarde de lei urmează să se întoarcă la bugetele locale, jumătate din ce s-a furat de la primării și consilii județene. Nu e deloc întâmplător că scăderea impozitului pe venit fără măsuri compensatorii viabile și concrete pentru administrațiile locale afectează tocmai administrațiile liberale, cele mai performante din țară: pe cele din Oradea, Cluj-Napoca, Brașov sau Timișoara. Sunt afectate exact administrațiile care au creat locuri de muncă, s-au dezvoltat, au adus investitori. Din cauza ”revoluției fiscale”, pe care ați implementat-o până ați făcut totul praf, se estimează că Arad – a pierdut 16 milioane euro, Clujul - 26 de milioane de euro, Constanța – 16 milioane euro, Iași – 15 milioane euro.

Dacă v-ar fi interesat cu adevărat problemele cu care se confruntă primarii ați fi adoptat amendamentul pe care PNL l-a depus la proiectul Legii bugetului de stat din acest an, prin care am solicitat ca impozitul pe venit să rămână integral la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. Prin această măsură s-ar fi diminuat practic efectele negative ale măsurilor fiscale promovate de Guvernele PSD-ALDE! Revolta oamenilor din administrația locală este pe deplin justificată pentru că ați refuzat, astfel, să le dați o mână de ajutor și să compensați diminuarea bugetelor locale prin scăderea impozitului pe venit, de la 16% la 10%!

Lipsa dumneavoastră de viziune face victime printre miile de comunități locale, pe care le-ați adus la limita subzistenței, fără nicio o perspectivă de dezvoltare. Situația de la nivelul unităților administrativ-teritoriale este una dezastruasă și mai este doar un pas până la momentul în care multe dintre acestea vor intra în incapacitate de plată!

Banii de la Uniunea Europeană pentru investițiile majore de interes local stau în continuare nefolosiți, bani pentru cofinanțări nu prea sunt, bani pentru plata salariilor din administrație sunt în continuare insuficienți, bani pentru investiții nu se dau, iar banii de echilibrare a bugetelor stau sub semnul întrebării! Țineți minte că în 2017 am avut cel mai slab an din ultimii 12, în ceea ce privește banii cheltuiți pentru investiții! Nu uitați că și în aceste condiții, 80% din investițiile făcute anul trecut au fost realizate de administrațiile locale, din bugetele lor, iar Guvernul nu a reușit să acopere nici 20%.

Vă aduc aminte că după primul trimestru din acest an ar trebui să asigurați un nivel minim al sumelor provenite din cotele din impozitul pe venit şi al sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, astfel încât banii primiți de primării să nu fie mai puțini decât în anul 2017! Se pare, însă, că nici acest lucru nu sunteți în stare să îl realizați!

Trebuie să le spuneți oamenilor dacă pentru funcționarea primăriilor mai aveți bani! De asemenea, primăriile trebuie să știe pe ce alocări vor miza anul acesta! Cât să mai aștepte comunitățile locale aceste fonduri? Sperăm doar că luarea acestor decizii vitale nu va fi amânată până în luna decembrie, atunci când primăriile practic nu vor mai avea  timp fizic să le mai utilizeze.

I-ați mințit pe primari și pe președinții de consilii județene că sunteți de acord cu proiectul PNL prin care impozitul pe venit să rămână 100% la bugetele locale.  Una spuneți, alta faceți! La o zi după ce ați făcut această promisiune, ați semnat un punct de vedere al Guvernului prin care spuneați că nu susțineți măsura propusă de PNL! La fel se întâmpla și în trecut când apropiata d-lui Dragnea, Sevil Shhaideh, anunța că impozitul pe venit va merge direct și integral la administrațiile locale: “Începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit va deveni sursă a bugetelor locale. Acolo unde aparatul propriu al primarului sau al președintelui Consiliului Județean nu va reuși să colecteze această sursă, vom fi sprijiniți de către ANAF, dar sumele vor fi virate exclusiv către bugetele locale. Aceasta este prima modificare majoră pe care o vom aduce la Legea Finanțelor Publice”. Doar minciuni sfruntate!

Stimați colegi,

Guvernul Dăncilă face politica partidului, în funcție de nevoia șefului de partid, nu de nevoile oamenilor! Au trecut aproape doi ani de la preluarea guvernării și PSD-ALDE nu a făcut nimic bun pentru români. Dar în schimb faceți, zilnic, câte ceva pentru voi. Lucrați zi de zi pentru deziderate strict personale și care sunt contrare așteptărilor românilor!

Unde sunt cele 2.500 de creșe și grădinițe, pe care le-ați promis? Unde sunt cele 1.500 de locuințe? Au femeile însărcinate gratuitate la analize, ați redus vârsta de pensionare la mamele cu cel puțin trei copii? NU! Ați construit și modernizat locuințe protejate și centre de zi pentru persoanele cu dizabilități? NU! Ați crescut subvențiile pentru serviciile de recuperare prin casele naționale de sănătate? NU! O să spuneți că mai aveți timp până în 2020, dar ați demarat proiectele? NU!

Ați făcut progrese în dezvoltarea serviciilor de transport adaptate pentru persoanele cu dizabilități? Unde este programul pentru tinerii din unitățile protejate? Ați aprobat în schimb OUG nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prin care ați dublat impozitul plătit de firmele private și de stat, care nu angajează persoane cu handicap în cota cerută de Guvern. Ați vrut mai mulți bani și nu v-ați gândit la persoanele cu dizabilități. Această ordonanță trebuia abrogată și nu ați făcut acest lucru!

Ați promis programe și soluții pentru violența în familie. Unde sunt cele 20 de locuințe regionale protejate pentru victimele violenței în familie? NU există! Alocații de 350 de euro pentru finalizarea studiilor? NU! Începând cu anul 2015, de când PNL a propus și a reușit dublarea alocațiilor de stat pentru copii, PSD s-a opus la toate propunerile de majorare a cuantumului acestora, într-o perioadă în care parcurgem o iarnă demografică, așa cum ne avertizează specialiștii: în România, persoanele peste 65 de ani sunt mai numeroase decât tinerii sub 16 ani. Copiii nu sunt interesanți pentru PSD-ALDE, deoarece ei nu votează, iar tinerii care îndrăznesc să aducă pe lume copii și să devină părinți în România, sunt din ce în ce mai puțini. Orice încercare liberală de a acorda facilități mediului de afaceri care devine parte activă în școlarizarea și instruirea viitorilor meseriași s-a izbit de refuzul majorității PSD-ALDE. Programul Hope? Vă mai amintiți, era în programul de guvernare.  În ce stadiu este?

Nu, nu mai avem speranță că acest Guvern va îndeplini ceea ce le-a promis românilor la alegerile din 2016! Ceea ce am enumerat mai sus sunt doar câteva dintre promisiunile PSD, din campaniile electorale, în domeniul politicilor sociale!

Nu le-ați spus angajatorilor români, care susțin economia țării, că veți menține OUG 4/2017, referitoare la taxarea muncii part-time. Această ordonanță este neconstituțională și știți acest lucru! Și Ordonanța 4/2017 trebuie abrogată. În ce țară plătești taxe pentru 8 ore de muncă, deși muncești doar 4! Nu ați luat niciun fel de atitudine împotriva măsurilor greșite luate de Tudose și Grindeanu împotriva contractelor de muncă part-time. Dimpotrivă! Prin OUG nrt.3/2018 ați adâncit și mai puternic discriminările dintre angajații part-time din sistemul public și cei din sectorul privat. Practic, neînțelegând cum funcționează nevoia de muncă din sistemul privat, ați desființat contractele part-time din economia privată.

Am demonstrat până acum că multe din ordonanțele date de acest Guvern sunt greșite și trebuie abrogate. Toate aceste acte normative inepte ale Guvernului trebuie să fie abrogate! ABROGAREA este singura soluție pentru a mai îndrepta ceva din tot răul pe care l-ați făcut!

Vă mai oferim o mostră din acest dezastru pe care l-ați provocat pe piața muncii! Ați adoptat Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ați creat haos! PNL a atras atenția că este o lege proastă, care nu rezolvă problemele din sistem. Niciodată, niciun guvern, nu a reușit să nemulțumească pe toată lumea deodată: patronate, sindicate, salariați și societate civilă.

Ați promis că nimeni nu va pierde bani și că salariile vor fi mai mari, dar în realitate mulți români au salarii mai mici. Când ați văzut că salariile nu cresc, ați spus că sunt calculate greșit. Ba mai mult, ministrul Lia Olguța Vasilescu s-a apărat tot cu o minciună spunând că a anunțat din timp că unele salarii vor scădea. Ați ajuns, într-un final, să vă lăudați că salariile nu mai scad! Asta da realizare!

Drept urmare, salarizarea arbitrară în sectorul bugetar face ravagii în sectorul privat. Acest sector care asigură practic banii pentru aventurile guvernamentale are dificultăți sporite în ceea ce privește posibilitățile reale de a-și salariza personalul la nivelul impus de guvern, în condiții de rentabilitate.

Ați avut cel puțin două ocazii să mai îndreptați din nedreptățile generate de Legea nr. 153/2017, dar le-ați ratat! Din păcate, efectele negative nu au fost înregistrate numai în sectorul public. În sectorul privat, Guvernul condus de dumneavoastră a recunoscut că peste 1,9 milioane de contracte de muncă nu s-au modificat de la 1 ianuarie 2018 și că veniturile nete încasate de cei care muncesc în economia reală au scăzut.

I-ați amenințat pe angajatori, ați călcat în picioare Legea dialogului social, ați luat măsuri monstruoase ca să-i pedepsiți pe agenții economici din România, pentru că nu cresc salariile din pix, așa cum și-a pus în cap Guvernul. Mai mult, unul dintre miniștrii din Guvernul dumneavoastră i-a catalogat drept „hoți” pe angajatorii privați pentru că nu au mărit salariile, motiv pentru care ați considerat că se impune să înăspriți și mai mult amenzile.

Stimați colegi,

Legea nr.153/2017 trebuie modificată cât mai repede, astfel încât să fie eliminate nedreptățile și aberațiile pe care le-a produs. Nu aceasta este legea pe care o așteptau românii!

Salariații din sectorul privat și angajatorii lor sunt atacați pe mai multe paliere: investițiile publice pot fi considerate sistate, alocările bugetare fiind în 2018 la un minim istoric, investitorii privați sunt puși pe fugă de impredictibilitatea legislativă, iar muncitorii sunt alungați de lipsa de perspectivă a unui trai decent. Avem un deficit de forță de muncă, dar nu din cauza posibilităților de pe piața muncii, ci pentru că românii muncesc în străinătate!

Ați promis lapte și miere și în salarizarea din sănătate, dar mii de oameni au ieșit în stradă. Pentru că și pe ei i-ați mințit! A fost nevoie de ordonanțe de urgență care doar au mascat și nu au rezolvat problemele create de această lege.

Pe lângă minciună, la Ministerul Muncii se practică și nerespectarea legii. Nu ați aplicat legea care prevedea creșterea pensiilor cu 10% de la 1 ianuarie 2018. Ați furat pensia românilor pe 6 luni. Asta dacă la 1 iulie nu veți anunța o altă amânare.

V-ați opus majorării punctului de pensie de la începutul anului și nimeni nu a înțeles de ce! Ne-a lămurit, în schimb, doamna Lia Olguța Vasilescu, care, într-un exces de sinceritate, a afirmat că: „O persoană care cotizează doar la Pilonul I va ieși cu o pensie care de multe ori e crescută artificial din pixul guvernanților așa cum s-a întâmplat și de când suntem noi la guvernare (...)”

Așadar, în România condusă de dumneavoastră nu mai există respect pentru lege, ci pentru „pixul guvernanților”: salariile cresc nu pe criterii obiective, nu pe baza creșterii productivității, ci atunci când vreți dumneavoastră. Însă, în loc să crească, veniturile oamenilor au scăzut. De asemenea, pensiile cresc nu atunci când scrie în Legea pensiilor, ci atunci când vrea doamna Olguța Vasilescu, iar alocațiile de stat pentru copii nu cresc deloc, pentru că cei mici nu votează!

Spuneți că nu ați avut bani la buget pentru a majora punctul de pensie de la 1 ianuarie 2018, însă, pe de altă parte, ați îngroșat constant și consistent categoriile celor care profită de privilegiile pensiilor speciale. Ați stimulat pensionarea unor ”bătrâni” de 40-45 de ani, momindu-i cu pensii care depășesc cu mult valoarea salariului brut pe care-l câștigau!

Ați promis și o nouă lege a pensiilor, dar dacă aveți de gând să creșteți pensiile așa cum ați făcut și creșterea salariilor - în minus - nu vă apucați de Legea pensiilor! Vă absolvim de consecințele nerespectării acestei promisiuni. Respectați însă legea și nu furați banii românilor! Ați afectat deja peste 60.000 de pensionari din minerit și din alte sectoare de activitate, care au primit acasă decizii de recalculare, cu pensii în minus, după zeci de ani de muncă în condiții extrem de grele, în grupele I și II de muncă. Și lor le-ați promis în campania electorală că vor beneficia de majorări ale punctajelor la pensii cu 50% și 25%. Rezultatul? Recalculările au dus la pensii mai mici. Acum toți pensionarii au luat drumul instanțelor. Vă dăm noi soluția! HG 291/2017 privind dreptul la pensie pentru grupele I-II trebuie abrogată!

Sunteți aproape de colaps cu pensiile din Pilonul I, deși ați împrumutat de la începutul anului peste 3 miliarde de euro și nu vă opriți!

Doamnă prim-ministru,

Se vede cu ochiul liber că nu sunteți deloc luată în seamă de către miniștrii pe care se presupune că ar trebui să-i conduceți. Ne referim, în primul rând, la furtul premeditat al celor 43 de miliarde de lei acumulați din contribuțiile celor peste 7 milioane de români la Pilonul 2 de pensii. În vreme ce dumneavoastră vă străduiți să dați asigurări că nu veți fura economiile făcute vreme de 10 ani de către cele 7 milioane de angajați, Eugen Teodorovici spune că domnia sa face simulări la Ministerul de Finanțe, iar Olguța Vasilescu anunță că a „bătut în cuie” furtul acestor bani!

Așa cum ați dat garanții că salariile nu vor scădea de la 1 ianuarie 2018, la fel ați dat asigurări că tăierea contribuțiilor la Pilonul 2, de la 6% la 3,75%, nu va aduce contribuții mai mici în conturile românilor! Iarăși ați mințit! Contribuțiile nominale au scăzut, de la 1 ianuarie  2018, cu cca. 12%, bani pe care i-ați direcționat către bugetul de stat, pentru a petici incompetența vădită a celui de-al treilea guvern PSD-ALDE.

Nu vă interesează în niciun fel faptul că peste cca. 10 ani, sistemul public de pensii nu va mai putea asigura o rată de înlocuire a salariului prin pensie nici pe jumătate din cât este astăzi! Nu vă interesează faptul că sunteți pe cale să dărâmați o reformă a pensiilor susținută în ultimii ani de toate guvernele, cu excepția celor conduse de domnul Dragnea. Nu aveți niciun pic de respect față de proprietatea privată a celor 7 milioane de români, dacă partidul v-o cere!

Poate că unii dintre colegii dumneavoastră de partid și-au asigurat bătrânețile, punându-și la adăpost averi importante, prin țări exotice, însă majoritatea populației are nevoie, atunci când va ieși din activitate, de o pensie decentă! Guvernul dumneavoastră este pe cale să facă din români cei mai săraci viitori pensionari din Europa!

Nu respectați nicio lege existentă, iar pe cele pe care le faceți au grave probleme constituționale! Acum vreți toți banii celor 7 milioane de români care au contribuit la Pilonul II! Găurile din economie sunt imense. Economia ”bubuie”, nu ”duduie”, așa cum vă lăudați pe la televizor.

PSD-ALDE nu vrea să le asigure românilor o sursă de venit la bătrânețe! A pus ochii atât pe banii economisiți de români în Pilonul II, cât și pe cei munciți în străinătate. Românii din străinătate sunt buni pentru PSD doar dacă trimit bani în țară. Potrivit unei statistici a Băncii Naționale, românii trimit în țară anual circa 4 miliarde de euro, aproape cât valoarea investițiilor străine. Ați demonstrat faptul că un proiect pentru cei din Diaspora și pentru copiii lor rămași în țară nu intră în prioritățile Guvernului.

Doamnă prim-ministru,

Politica Guvernului României în domeniul social se ghidează după principiul ”luați de la unii și dați la alții”, deoarece Guvernul este incapabil să distribuie eventuala bunăstare generată de creșterea economică. Prin toate măsurile strâmbe pe care le-ați adoptat nu ați făcut decât să antagonizați categorii sociale și profesionale, dezbinând întreaga Românie! Și, cu toate aceste jonglerii, nu aveți suficienți bani pentru a acoperi plata pensiilor și salariilor până la finalul anului, deși susțineți prin discursuri triumfaliste că se înregistrează creștere economică!

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Responsabilitatea dumneavoastră față de milioanele de români înșelați de PSD-ALDE este uriașă și se va vedea la votul dat asupra acestei moțiuni de cenzură!

Votați această moțiune și mergeți acasă, în circumscripțiile în care ați fost aleși, împăcați cu gândul că ați făcut tot ceea ce trebuia pentru români și România.

Dați un vot favorabil acestei moțiuni și veți da o șansă României ca să aibă un guvern responsabil, eficient, competent, interesat exclusiv de problemele oamenilor și nu supus doar intereselor personale ale unui singur individ!

Avem convingerea că în majoritatea PSD-ALDE se află, încă, parlamentari responsabili, care s-au săturat să le fie rușine atunci când aud sunt întrebați despre Guvernul Dăncilă.

Așteptăm un gest de responsabilitate din partea fiecărui parlamentar, care a jurat solemn că-și va îndeplini cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor!