Doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă

07 Februarie 2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 7 februarie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, referitoare la propunerea de numire în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administrației publice.

București, 7 februarie 2019

Doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă,

Prim-ministrul României

Stimată doamnă Prim-ministru,

Prin Decretul nr. 5/2019 s-a constatat vacanța funcției de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, ca urmare a demisiei domnului Paul Stănescu din această funcție. Propunerile înaintate succesiv, de numire în această funcție de membru al Guvernului, nu au fost însoțite de înscrisurile din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, aspecte ce v-au fost comunicate prin adresele nr. CP1/149/10.01.2019 și CP1/189/17.01.2019.

În temeiul art. 85 alin. (2) din Constituție, la data de 21 ianuarie a.c., prin adresa înregistrată sub nr. 5/105/2019 ați înaintat propunerea de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice însoțită de documentația completă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 90/2001 privind organizarea și  funcționarea Guvernului României și a ministerelor.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 51/2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este „autoritatea pentru: dezvoltare regională, coeziune și dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională, disciplina în construcții, amenajarea teritoriului, urbanism și arhitectură, amenajarea spațiului maritim, mobilitate urbană, locuire, locuințe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune și dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcții, descentralizare, reformă și reorganizare administrativ-teritorială, fiscalitate și finanțe publice locale, dezvoltarea serviciilor comunitare de utilități publice, ajutor de stat aprobat de autoritățile administrației publice locale, parcuri industriale, programarea, coordonarea, monitorizarea și controlul utilizării asistenței financiare nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană pentru programele din domeniile sale de activitate”.

Analizând activitatea persoanei propuse, astfel cum rezultă aceasta din documentația transmisă, constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă. De asemenea, din aceeași documentație constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are experiența în materie necesară promovării și gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel național în domeniul complex al dezvoltării regionale și administrației publice. Astfel, în calitate de primar, doamna Lia-Olguța Vasilescu nu a promovat și nu a gestionat politici publice de nivel național, iar în calitate de parlamentar a desfășurat activitate în comisii parlamentare care, prin obiectul de activitate, sunt direct legate fie de pregătirea sa profesională, respectiv domeniul culturii, artei și mijloacelor de informare în masă, fie au legătură cu experiența obținută în calitate de ministru, respectiv domeniul muncii și protecției sociale.

Totodată, nu  se poate ignora faptul că, în calitate de ministru al muncii și justiției sociale, doamna Lia-Olguța Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparență în relația cu societatea civilă și în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicați. Or, realizarea și asigurarea unui dialog autentic, prin implicarea partenerilor din administrația publică, mediul academic și societatea civilă, alături de pregătirea și experiența profesională sunt esențiale pentru exercitarea acestei funcții de demnitate publică. La conturarea acestui profil se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției, reținute inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, toate acestea fiind aspecte care vin în contradicție cu cerințele de responsabilitate pe care le implică deținerea unei funcții de înaltă demnitate publică, precum cea de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.

Față de aceste considerente, am decis să resping propunerea de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice care, în mod necesar, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS – WERNER IOHANNIS

Locul infractorilor este la pușcărie. CCR nu le-a admis maltratarea legilor penale

Informațiile curg. Ieri, Curtea Constituţională a României a admis parţial sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Adăugăm și admiterea sesizărilor la Codul de procedură penală și avem o imagine mai bună a acțiunii. La ambele coduri, peste 2/3 din sesizări au fost acceptate! Practic, CCR a respins toate încercările ticăloase ale PSD și ALDE de modificare a legilor penale în avantajul infractorilor.

Locul infractorilor este la pușcărie. Iar minciuna, ei bine, minciuna are picioare scurte. Florin Iordache și „asociații” în ticăloșie din Parlament au mințit. Nu au respectat deciziile CCR! Iar CCR le atrage atenția că formulările lor asupra unor articole încalcă tocmai decizii anterioare ale CCR!

Reacția de satisfacție a lui Ionel Dancă este legitimă. Un mare pas pentru apărarea independenței justiției și a statului de drept a fost făcut în condițiile în care se părea că „puterea” infractorului Dragnea și a asociaților lui nu are limite.

"Încă o lovitură pentru ultraşii PSD care vor să încalece Justiţia din România.

Curtea Constituţională a admis parţial sesizarea de neconstituţionalitate privind modificările propuse la Codul penal, depusă de preşedintele României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Partidul Naţional Liberal şi ceilalţi colegi din Opoziţie.

Era ultima piesă din pachetul de modificări propuse la legile Justiţiei şi legislaţia penală care urmăreşte să-i scape pe infractorii din PSD şi ALDE de anchete penale şi de puşcărie.

Acum se vor întoarce în Parlament unde Partidul Naţional Liberal a cerut reluarea dezbaterilor atât la legile Justiţiei, cât şi la codurile penale şi punerea lor în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia, formulate tot la sesizarea PNL şi a preşedintelui României.

Atunci când mulţi credeau că nu mai e nimic de făcut pentru a-i opri pe aceşti borfaşi să-şi facă legi după chipul şi asemănarea lor, Partidul Naţional Liberal a reuşit prin sesizarea Comisiei de la Veneţia să întoarcă aceste legi nocive din drumul lor care ne-ar putea scoate din rândul statelor Uniunii Europene. Încă nu e totul pierdut, luptăm până la capăt pentru o Românie normală şi europeană"

Această mare victorie este umbrită de acțiunea de răzbunare a individului ajuns ministru al justiției, Tudorel Toader, împotriva procurorului general Augustin Lazăr. Dar, vom trece și peste asta. Până la urmă, indiferent de finalul acestei acțiuni, Augustin Lazăr rămâne profesionistul integru care îndeplinește o funcție publică numită. La fel ca Laura Codruța Kovesi. Iar ocuparea unei astfel de funcții prezintă și riscul unor abuzuri din partea puterii politice ajunsă la putere în urma unor alegeri. Pentru lumea juridică, Lazăr rămâne cu onoarea nepătată. Iar Tudorel Toader rămâne ce a ajuns: o rușine!

Mergem înainte. PSD și ALDE au toate șansele ca în urma alegerilor parlamentare viitoare să piardă puterea și, mai mult, să nu mai prezinte importanță în viitorul Parlament. Cum ar trebui să se întâmple și la alegerile europarlamentare și locale. Degradarea celor două partide a ajuns la limita de jos. Normal ar fi să vedem cât de curând cum decidenții din PSD și ALDE ce impun distrugerea Justiției ajung după gratii, acolo unde le este locul.

Abuzul în serviciu. Între declarațiile halucinante ale infractorului Dragnea și mincinosului Tăriceanu și realitate

Să începem cu începutul.

Constituția României spune, la art. 11, că România se angajează să respecte tratatele la care este parte:

Art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.

Avem un angajament ... constituțional, superior voinței Parlamentului atunci când o majoritate politică vrea să schimbe legile interne astfel încât să nu mai fie respectate angajamentele asumate prin tratate!

Avem și o clarificare: tratatele ratificate fac parte din dreptul intern. Ca atare, după cum se poate deduce cu ușurință, ce au făcut cei din PSD și ALDE, cu sprijinul altor parlamentari, prin maltratarea legilor penale și mai ales ce vor să facă în viitor, se va ajunge la un conflict de legi. Una va spune legea de ratificare a tratatului în cauză, alta va spune legea internă.

Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003 preia Convenția fără obiecții astfel că la art. 19 din Convenție avem definirea abuzului în serviciu, sub forma „abuzului de funcții” (http://www.pna.ro/legislatie.xhtml?id=2&sectiune=1):

ARTICOLUL 19
Abuzul de funcţii
Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate.

Avem o obligație de „a face”, de a adopta în legea penală prevederi care să sancționeze „abuzul de funcții”, în terminologia proprie României. În Noul Cod penal este infracțiunea de abuz în serviciu:

CAPITOLUL II
Infracţiuni de serviciu
Art. 297
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

În Codul penal avem doar infracțiunea de „abuz în serviciu”. Bine, o pot modifica ca să fie o modificare, în infracțiunea de „abuz în funcție”. Legătura cu „actul de corupție” este realizată prin Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, care la art. 13 indice 2 prevede: „In cazul infractiunilor de abuz in serviciu sau de uzurpare a functiei, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime”.

Se face mare caz de o Decizie a CCR. Decizia CCR nr. 405/2016 - excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. 1 din Codul penal şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Analizele CCR din această decizie duc la concluzia că infracțiunea de „abuz în serviciu” este discutabilă, deoarece există în Codul civil, în legea privind contenciosul administrativ dar și în alte legi speciale reglementări care au rolul de a repara paguba produsă, de a repune în drept pe cel vătămat fără însă a mai fi nevoie de o sancțiune penală pentru funcționarul public care a acționat cu intenție sau din culpă contra acestor interese.

Totuși, decizia CCR este aplicabilă așa cum este ea dată. Iar cum este ea dată, nu ajută grupul infracțional din jurul infractorului Dragnea.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

... constată că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare şi constată că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.

Clar. Dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Noul Cod penal privind abuzul în serviciu sunt constituționale dacă, faptele incriminate sunt de încălcare a legii!

Iar condamnarea infractorului Dragnea și a echipei de la Teleorman de ieri s-a bazat pe încălcarea unor prevederi legale și nu a oricăror prevederi (hotărâri de guvern, ordine de ministru, fișa postului etc.).

Practic, suntem în fața unei infracțiuni de abuz în serviciu ca act de corupție!

Aici aduc observația celor de la penitenciare. Din cei 73 de condamnați existenți în penitenciare pentru abuz în serviciu, nici unul nu are o condamnare pentru delapidarea banilor copiilor defavorizați! Infractorul Dragnea a instigat la o asemenea mizerabilă faptă!

Președintele veghează la respectarea Constituției

Decizia CCR nr. 358/2018 face carieră. Urgentează problema spinoasă a definirii „puterii judecătorești”, așa cum este ea prevăzută în art. 1 alin. (4) din Constituție și a stabilirii limitelor fiecărei puteri în stat în parte pentru a se asigura „separația și echilibrul puterilor” în mod real.

De asemenea, tot această decizie a CCR obligă la interpretarea corectă a prevederii constituționale potrivit căreia „președintele veghează la respectarea Constituției”. Pentru că eu am propria părere așa cum mulți alții au părerile lor. Ceea ce este normal.

În art. 80 alin. (2) din Constituție, cel care conține această prevedere, această „veghe” are un rol determinant în comportamentul Președintelui, umple, ca să spun așa, conținutul puterii constituționale pentru că îi conferă Președintelui rolul de mediator între puterile statului - legislativă, executivă și judecătorească.

(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

3. Tranz. tranzitiv - A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare. DEX 2009

Să punem într-o oarecare ordine autoritățile publice, pentru că se pare, după cum observ, sunt scoase din „joc” anumite instituții.

AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

Sub aspect juridic, DEX ne spune că „autoritate” înseamnă „putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare” (sensul nr. 2 din definiție). Să nu ne jucăm cu vorbele!

Curtea Constituțională este o autoritate publică. Una din multele autorități publice care are menirea de a supraveghea respectarea Constituției de către puterile statului: legislativă, executivă și judecătorească. Dar rolul Curții Constituționale este restrâns la constatarea constituționalității legilor emise de Parlament și la constatarea conflictului constituțional între puterile statului, care sunt definite în Constituie. După interpretarea mea, art. 80 alin. (2) din Constituție îl situează pe Președintele României deasupra celorlalte puteri, când este vorba despre activitatea de „veghe la respectarea Constituției”. Chiar și deasupra Curții Constituționale! Dubiul Președintelui României asupra unei decizii a Curții Constituționale îl obligă pe acesta să apeleze la poporul român care este „suveranul”! El fiind ales de popor și nu de partidele politice! Decizia poporului în urma unui referendum consultativ va trebui să fie pusă obligatoriu în operă de Parlamentul României și respectată de Curtea Constituțională. Chiar și de ea, după ce Constituția va fi modificată corespunzător.

Deocamdată, CCR a făcut o speculare a unei prevederi constituționale - apendicele din art. 132 alin. (1) din Cosntituție - care spune că „(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.” Toată demonstrația CCR se sprijină pe acest apendic constituțional și mai ales pe niște prevederi legale pe care, până la urmă, le obligă să se adapteze (prin modificarea lor în Parlament) acestei interpretări în favoarea „autorității ministrului justiției asupra procurorilor”. Ce este foarte grav, CCR desființează rolul CSM într-o problemă sensibilă: apărarea independenței justiției. Ei bine, CCR a avut orbul găinilor atunci când s-a decis să dea această decizie. Nu a mai văzut în Constituție alte prevederi, la fel de imperative.

La art. 133 din Constituție, este definit rolul CSM: (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

În următoarele paragrafe ale articolului, se arată componența acestuia: este format din judecători și procurori! Ca atare, termenul „justiție” potrivit prevederilor constituționale cuprinde atât judecătorii care înfăptuiesc justiția - art. 126 alin. (1) „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege” - dar și procurorii care reprezintă „interesele generale ale societății și apără ordinea de drept” - art. 131 alin. (1) din Constituție. Toți se supun prevederii generale a art. 124 alin. (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii și
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, din Constituție.

Ei bine, aceste prevederi constituționale, la fel de imperative ca prevederea art. 132 alin (1) care dă autoritate ministrului justiției față de procurori, au fost date la o parte de către judecătorii CCR! Iar asta duce la o modificare grosolană a ordinii de drept. Mai mult, într-o decizie anterioară, CCR în altă compunere „politică” a observat corect că procurorii fac parte din „autoritatea judecătorească” (nici nu era greu de observat, Capitolul VI din Constituție vorbește despre instanțele de judecată, parchete, judecători, procurori și CSM) care reprezintă puterea judecătorească și că ministrul justiției este parte a puterii executive. Acum au întors-o ca la Ploiești și și-au negat propria jurisprudență pentru a face față unei cereri politice evidente: destituirea din funcție a unui procuror care nu mai place unor lideri politici! Demersurile fiind făcute de un membru al executivului!

Este evident că suntem în fața unei porcării politice comisă de judecătorii CCR!

Au încălcat principiile „separației și echilibrului puterilor în stat” prevăzute de art. 1 alin. (4) din Constituție, au negat componența „justiției” - din judecători și procurori” -, au dat unui ministru politic, aparținând puterii executive, puterea de a dispune de cariera unor membri aparținând altei puteri a statului, puterii judecătorești.

Am citit și declarații strict juridice. Oamenii își fac treaba. Dar aici avem mai mult decât atât. Suntem în fața unei modificări dramatice a ordinii constituționale!

Președintele României este om politic. Este absolut normal și chiar obligatoriu. El face politică. Dar el nu aparține unei formațiuni politice parlamentare sau neparlamentare. Constituția îl obligă să părăsească partidul din care face parte după alegerea de către popor în această demnitate.

Ministrul justiției este om politic, la rândul lui, subordonat politic și profesional (subliniez „profesional”) partidului politic care dă Guvernul. Chiar dacă el este adus pe funcție din postura de „tehnician”. El participă la realizarea unui program politic de o anumită culoare politică. Este un om politic de o anumită culoare politică determinată de „solidaritatea membrilor guvernului”.

Președintele Iohannis a observat perfect care îi este rolul și locul în această problemă spinoasă. După părerea mea, nu a fost un conflict de natură constituțională între Președintele României și ministrul justiției din Guvernul Dăncilă, mi se pare absurdă o astfel de pretenție, este un conflict juridic de natură constituțională între executiv și puterea judecătorească. Acesta este adevărul! Curtea Constituțională ar fi trebuit să respingă sesizarea ministrului justiției ca inadmisibilă. CCR trebuia să observe toate articolele relevante din Constituție și să constate care sunt limitele constituționale ale ministrului justiției ca „autoritate față de procurori” și care sunt limitele „Consiliului Superior al Magistraturii” ca apărător al „independenței justiției”. Pentru că aici suntem în fața unei evidente acțiuni administrative cu implicații majore (cerere de revocare din funcție) asupra independenței unui procuror!

Întrebările pe care Președintele României le observă că apar în urma acestei decizii ciudate a CCR se cuvine a fi clarificate. Faptul că vor urma consultări cu toți actorii vieții sociale din România și nu este exclus ca cetățenii să fie chemați să se pronunțe asupra independenței justiției dar și asupra compunerii CCR - mai rămânem la membri politici sau mergem către specialiști ai dreptului, către magistrați -, nu poate fi decât un lucru bun. Eu o consider ca fiind un moment în care, potrivit vorbei populare, „rupem coada pisicii”.

Eu sper să fie și momentul în care cetățenii țării vor înțelege că absenteismul de la vot, ne poate duce către dictatură. CCR tocmai a făcut dovada că este dispus să sprijine instaurarea dictaturii în România, iar componența politică a CCR este una din cauzele majore ale acestui comportament.

Conferința de presă a președintelui Ludovic Orban cu referire la Decizia CCR

Transcrierea conferinței de presă a președintelui PNL, Ludovic Orban, 07 Iunie 2018

Bună seara!

În ultimele luni am asistat la crearea unei majorități toxice în Curtea Constituțională, de către un clan politic certat cu legea care are un singur obiectiv folosind Curtea Constituțională să calce în picioare independența justiției și să pună punct oricărei activități a procurorilor privitor la lupta împotriva corupției la nivel înalt. 

În urma deciziei Curții Constituționale am exprimat un punct de vedere, în schimb, după o analiză a motivației prezentate public astăzi de Curtea Constituțională, trag un semnal de alarmă că lucrurile sunt mult mai grave în motivare decât în decizia propriu-zisă. 

Prin motivarea Curții Constituționale, practic este încălcat principiul constituțional al independenței, este încălcată independența procurorilor. Procurorii sunt transformați în agenți ai puterii executive și sunt transformați în slugi ale ministrului Justiției care este numit politic și care poate exercita un control politic partinic asupra Ministerului Public, parchetelor și procurorilor.

Prin toate enunțurile din cuprinsul acestei motivări ne întoarcem la perioada sovietică. Nu pot să nu reamintesc faptul că poate simbolic, președintele Curții Constituționale, înaintea acestei decizii și acestei motivații, a făcut o vizită cel puțin ciudată în Rusia, la Sankt Petersburg.

Ne întoarcem la perioada de dinaintea integrării în Uniunea Europeană iar motivarea, așa cum este ea construită, cu certitudine este contrară unor prevederi constituționale cât se poate de clare. În primul rând mă voi referi la prevederea constituțională care consacră rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției.

Decizia Curții și mai ales motivarea Curții desființează Consiliul Superior al Magistraturii, îi anulează rolul constituțional și scoate complet din dispozitivul organizării sistemului de justiție Consiliul Suprem al Magistraturii lăsând practic la cheremul bunului plac al unui ministru toate deciziile legate de activitatea procurorilor.

Nu pot să nu readuc aminte că a existat și s-a aprobat de Parlament o modificare a Legii 304 în baza căreia, procurorii ierarhic superiori pot să anuleze rezoluțiile procurorilor de caz, nu numai pe motive de legalitate ci și pe motive de oportunitate.

Practic, se construiește un sistem ierarhic prin care orice procuror care va îndrăzni să inițieze  o achetă privitoare la un potențat al zilei, la un membru al guvernului sau la un om care face parte din puterea executivă, poate fi redus la tăcere și orice anchetă derulată de un procuror împotriva unui exponent al puterii, poate fi sistată de procurorul ierarhic superior.

Gândiți-vă că dacă acceptăm această situație, ministrul Justiției va numi procurori după bunul său plac, iar acești procurori vor anula, conform dreptului dobândit prin modificarea Legii 304, vor anula orice fel de rezoluție pe care o va da  un procuror de caz, în spețe de corupție legate de membrii aflați la putere, la deținătorii de putere.

De asemenea, sunt categoric împotriva acestei teze că această chestiune a soluționării conflictului juridic de natură constituțională este strict o chestiune de drept intern. Să nu uităm  că România este în continuare sub Mecanismul de Cooperare și Verificare. În rapoartele din cadrul Comisiei Europene, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare a apărut clar cerința independenței procurorilor, a independenței justiției în ansamblul său.

Poate înțelegem acum de ce Curtea Constituțională a luat decizia de a ieși din Mecanismul de Cooperare și Verificare. Oricum, în conformitate cu Constituția, din momentul aderării la Uniunea Europeană, conform art. 148, alin.2, ca urmare a aderării, prevederile tratatele constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Ca atare, eu nu pot să înțeleg cum Curtea Constituțională face abstracție de apartenența României la Uniunea Europeană și de obligația constituțională  și a respectării oricărei prevederi din tratate sau din regulamente spunând că această chestiune a independenței justiției, a independenței procurorilor, care este evocată în mod repetat în toate rapoartele din Mecanismul de Cooperare și Verificare, este o chestiune care ține de apartenența României la Uniunea Europeană.

De asemenea, consider că prin decizia luată și prin motivarea prezentată public astăzi, Curtea Constituțională își depășește atributele sale constituționale.

În conformitate cu Constituția României, Curtea Constituționlă este garantul supremației Constituției dar nu este nicidecum adunare constituantă. Curtea Constituțională nu are nici un atribut să rescrie Constituția României. De asemenea, Curtea Constituțională nu are nici o competență conferită de Constituție sau de legile țării de a se substitui președintelui în deciziile pe care le ia președintele. Ca atare, nu are calitatea de a-i impune președintelui să ia sau să nu ia o decizie în domeniul competențelor sale.

De altfel, nu îmi aduc aminte să existe vreun precedent în deciziile Curții Constituționale privitoare la conflicte juridice de natură constituțională, în care Curtea Constituțională să oblige o instituție să facă ceva.

Sigur există un precedent dar care nu poate fi luat în considerare și care privește tot clanul Dragnea. Dacă vă aduceți aminte, a existat o excepție de neconstituționalitate invocată de fosta soție a domnului Dragnea, care a fost respinsă dar, în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională și-a depășit prerogativele  constituționale încercând să impună Parlamentului obligativitatea constituirii unui prag pentru infracțiunea de abuz în funcție. Tot într-o chestiune care este legată de Liviu Dragnea și de clanul său certat cu legea.

Aș mai invoca o prevedere constituțională peste care nu se poate trece, după opinia  mea. În conformitate cu Constituția României, art.80, alin.2, președintele României veghează la respectarea Constituției. După opinia mea, președintele României trebuie să vegheze la respectarea Constituției inclusiv de către Curtea Constituțională, pentru că nu scrie nicăieri în Constituția României că există posibilitatea constituțională și legală ca Curtea Constituțională să încalce Constituția României.

De asemenea, tot din pronunțările anterioare care au legătură cu art. 147 alin (4) din Constituția României, care stipulează că deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În ceea ce privește procedura inițiată de ministrul Justiției și finalizată prin refuzul președintelui, ea s-a desfășurat în trecut. Curtea Constituțională după opinia mea și a colegilor mei cu care m-am consultat, cu competențe în domeniul juridic constituțional, decizia nu se poate aplica decât pentru viitor, pentru o procedură viitoare.

Nu pot să înțeleg de asemenea de ce Curtea Constituțională caută într-un fel să anuleze orice fel de posibilitate de atac în contenciosul administrativ legată de această speță. De altfel, singura instanță care poate obliga o instituție, autoritate să emită un act administrativ este instanța de contencios administrativ, nicidecum Curtea Constituțională.

Curtea Constituțională încearcă să demonstreze în motivare că nu se poate alege calea contenciosului administrativ și că de aceea se pronunță asupra acestui conflict juridic de natură constituțională, dar parcă încearcă să anuleze orice posibilitate de utilizare a unei acțiuni în contenciosul administrativ privitoare la această speță.

Închei prin a trage un semnal de alarmă privitor la ceea ce se întâmplă în România. Asistăm la un plan mai amplu de călcare în picioare a democrației, de capturare a instituțiilor statului de către un clan toxic  care atacă democrația, care atacă valorile fundamentale care stau la baza democrației, care atacă valorile și principiile fundamentale care stau la baza Uniunii Europene și care parcă încearcă prin tot ceea ce face să pună mâna pe toate instituțiile statului, să anuleze orice drept și orice libertate fundamentală a cetățenilor, să distrugă orice independență a oricărei instituții fundamentale din România, cu scopul de a institui un regim autoritar, un regim contrar principiilor fundamentale ale democrației.  Din păcate și o majoritate vremelnică, iresponsabilă din Curtea Constituțională a devenit un instrument de punere în practică a acestui plan.

Întrebări:

(Din punctul dv. de vedere ce ar trebui să facă din acest moment președintele României?) 

Sunt convins că președintele României știe ce trebuie să facă.

(Dacă președintele va decide să o revoce pe Laura Codruța Koveși din funcția de șef al DNA îl veți susține în continuare pe președintele Klaus Iohannis?) 

Să nu anticipăm o decizie a președintelui. Președintele României a spus foarte clar că respectă Constituția României și independența procurorilor.

(Dacă în motivarea Curții nu există niciun termen în interpretarea actualei puteri există termenul de imediat și susțin că președintele ar trebui să vină cu o decizie la începutul săptămânii viitoare. Ce opinie aveți?) 

Măcar lucrul acesta, nu au îndrăznit sa-i dea un termen președintelui. Aici singura limită din această motivare este că totuși n-au îndrăznit să-i dea o limită președintelui. Nici nu avea dreptul constituțional sa ia o asemenea decizie și să impună o astfel de decizie. Oricum, permiteți-mi să va spun, dar după această decizie a Curții Constituționale, și mai ales motivarea care stă la baza deciziei care este de coșmar. Eu nu am crezut că la 28 de ani de la Revoluție, că pot exista niște oameni în Curtea Constituțională care pot să scrie asemenea inepții, care țin de regimul trecut, nu mă întorc la perioada Năstase, Stănoiu, mă întorc la perioada mult anterioară dinainte de democrație.

Curtea spune că președintele poate să invoce numai pe motive de legalitate, nu spune asta, spune în motivare, dar neprecizând care sunt motivele de legalitate. Dacă ministrul Justiției formulează propunerea de schimbare a procurorului general al PIICCJ, invocând că nu are 1.90 și că nu este brunet și mai știu eu ce alte motivații să includă în această propunere, conform minții tulburate a majorității din Curtea Constituțională, președintele n-ar avea voie să refuze această propunere de demitere a procurorului general sau  unui procuror șef. Este  “noaptea minții”.

Este de neînțeles cum în acest raport între ministrul Justiției și președintele României, care ministrul Justiției este un ministru numit politic, care nu are în spate decât votul de investitură dat Guvernului de către Parlament,  poate fi contrapus ca și autoritate, competență președintelui României, care este deținătorul de putere cel mai legitim din România, care are legitimitate votului a jumătate plus unu dintre cetățenii români care s-au prezentat la ultimele alegeri.

Este o rescriere practic a Constituției, care este făcută numai și numai cu scopul de a da satisfacție solicitărilor, grupului din jurul lui Dragnea.

(Care ar putea fi variantele de lucru în acest moment după această motivare a Curții?) 

V-am exprimat punctul meu de vedere după analiza motivării. Președintele va decide în această cauză și am încredere că președintele știe ce trebuie făcut.

(Susțineți și o eventuală revizuire a Constituției pentru a întării așa numitul stat de drept?) 

Declanșarea unei proceduri de revizuire a Constituției este extrem de complicată, pentru că presupune fie o inițiativă cetățenească, fie o inițiativă a unui număr de parlamentari, necesită două treimi în Parlamentul României și aprobarea prin Referendum. Este o procedură de lungă durata care presupune existența unui larg sprijin nu numai la nivel popular, cu și la nivelul Parlamentului. Sigur că atunci când va fi posibil va trebui să ne gândim  la o revizuire a Constituției, inclusiv în ceea ce privește modul în care funcționează Curtea Constituțională, și mai ales modul în care poți totuși să limitezi competențele Curții Constituționale, pentru că în ultima vreme Curtea Constituțională tinde să se transforme în stat în stat, în putere care nu este controlată și cenzurată de nimeni. Nu există așa ceva. Principiul separației, echilibrului și controlul reciproc între puterile statului este un principiu fundamental, constituțional care stă la baza tuturor regimurilor democratice.  Nu putem accepta existența unei astfel de instituții care să aibă drept de viață și de moarte, care să  poate să decidă, să oblige. Am văzut în motivare că acceptă până și prefectul ca autoritate publică care poate să invoce conflictul juridic de natură constituțională. O să ne trezim în curând că o să dea ordine și prefectului să anuleze acte ale administrației locale, dacă se generează un astfel de conflict juridic de natură constituțională. La limită consecințele acceptării unui astfel de punct de vedere pot fi dramatice pentru democrația românească, practic Curtea Constituțională  poate deveni factotum și un organism cam cum e Ayatollahul Khamenei, dacă nu mă înșel în Iran, care decide tot și îi obligă pe toți să ia decizii, ori nu putem accepta într-o țară europeană o astfel de interpretare sau rescriere, mai degrabă, a Constituției.

Vă mulțumesc și vă doresc o seară frumoasă!

O decizie a Curţii Constituţionale nu poate fi discutată prin referendum

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că o decizie a Curţii Constituţionale nu poate fi discutată prin referendum, precizând însă că sunt tot mai mulţi politicieni care pun sub semnul întrebării anumite aspecte ale independenţei Justiţiei şi, dacă va fi nevoie, poate fi convocat un referendum pe această temă.

Să fie clar. Nu decizia CCR privind „revocarea lui Kovesi” poate fi supusă unui referendum ci comportamentul unor politicieni care neagă anumite aspecte ale independenței Justiției!

Cum ne-a obișnuit, președintele Klaus Iohannis refuză să acționeze ca parte a unui conflict. Este deranjant pentru tot felul de indivizi care se visează ca mari luptători ai libertății. Dacă este să acceptăm că trăim într-o democrație, atunci să ne comportăm ca atare.

„Este, sigur, o discuţie care se poate purta, dacă se impune sau nu un referendum, însă aici apar anumite riscuri. O decizie a Curţii Constituţionale nu poate fi discutată prin referendum. Prin referendum pot fi discutate problemele din punct de vedere al construcţiei statului, dar în domeniu (...) statul are o abordare foarte clară de mai bine de zece ani încoace, şi anume independenţa procurorilor şi nesubordonarea politicului. Acest lucru este foarte bine ancorat în Justiţia românească şi nu cred că trebuie supusă acum această chestiune unei consultări populare. Dar, sigur, vedem din păcate că sunt tot mai mulţi politicieni care pun oarecum sub semnul întrebării anumite aspecte ale independenţei Justiţiei şi, dacă va fi nevoie, putem să convocăm un referendum pe această temă”

Această declarație a președintelui Klaus Iohannis pune punct sau înlătură pozițiile exprimate anterior de unii actori politici.

Dacian Cioloș, în stilul lui ambiguu, „a recomandat” posibilitatea ca cetățenii să poată să se exprime prin referendum asupra unor decizii instituționale, așa cum sunt deciziile CCR.

„Curtea Constituţională e politizată şi ia clar decizii subiective, în sprijinul intereselor politice ale PSD de a controla justiţia. Majoritatea actuală din Parlament nu are legitimitate politică să încerce subordonarea justiţiei, nu a fost votată pentru asta. E nevoie de o modalitate prin care cetăţenii să se poată exprima faţă de aceste decizii instituţionale care ies clar din mandatul primit la alegeri. Un referendum mi se pare foarte oportun pentru a tranşa în privinţa dorinţei românilor de a continua lupta împotriva corupţiei”

Președintele Iohannis a închis subiectul. Deciziile CCR nu se discută prin referendum.

Traian Băsescu, în postura de băgător de seamă, recomandă urgent un referendum cu tema „implicarea președintelui în numirea șefilor de parchete”. Până atunci să nu dea curs Deciziei CCR. Altă aiureală. El așa ar face. Știm. S-a comportat ca un aiurit. De aceea nu am avut un avans ala democrației în România. Mai grav, majoritatea actelor normative impuse pe timpul președinției sale au fost modificate de puterea PSD-ALDE astfel că predictibilitatea instituțională asigurată de lege s-a cam dus naibii. Ce se impune cu ciomagul, se distruge cu un ciomag mai tare.

Nu mai spun de numărul mare de ONG-uri, care mai de care mai ciudate care cer ca președintele Iohannis să se consulte cu ele ce să facă. Dorința unora de a deveni „personalități” este deja de notorietate. Mai toți din categoria „Gabriela Firea a lui Pandele”!

OECD observă și ... nu tace

Iau informația de la Ziare.com - aici. Foarte interesantă!

Șeful structurii anticoruptie din cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, Drago Kos, nu se sfiește să își exprime punctul de vedere cu privire la Decizia CCR care dă, ministrului justiției, controlul asupra procurorilor. O spune tranșant și, evident, consecințele se vor vedea pentru că OECD nu înseamnă doar state puternice economic, în rândul cărora vrem să intrăm, înseamnă și democrație aplicată.

Pentru a înțelege mai bine consecințele, aduc aici de pe site-ul MAE informațiile de bază despre OECD și România.

Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic al politicii externe române, inclus în actualul program de guvernare. RO şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012 şi a reînnoit-o în 2016 şi 2017. Aderarea României la OCDE depinde de mai mulţi factori:

•   Îndeplinirea criteriilor de aderare de către candidaţi:

• existenţa unei economii de piaţă şi a unei democraţii funcţionale;
• dimensiunea şi importanţa economică a statului candidat;
• principiul beneficiului reciproc pentru OCDE şi statul candidat, beneficiu rezultat din aderarea acestuia la organizaţie;
• consideraţii globale, referitoare la asigurarea echilibrului geografic între membrii organizaţiei.

Se pare că la primul criteriu, cu actuala guvernare PSD-ALDE, lucrăm serios să îl reducem cât mai mult. Avem experiență cu această guvernare. La criteriile de aderare la zona euro, înainte de guvernarea PSD-ALDE, mai aveam un criteriu de îndeplinit. Astăzi, mai avem doar un criteriu îndeplinit! La fel se pare că vom „performa” și cu privire la condițiile de aderare la OECD, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Am început cu „distrugerea” primului criteriu. Un foarte bun exemplu este furia cu care sunt înființate societățile bucureștene sub controlul Primăriei Generale, pe toate domeniile în care astăzi activează societăți private. Economia de piață este lovită dur în zona sa de finanțare, fondurile de pensii, cum este Pilonul II de pensii, pe care actualul Guvern și puterea parlamentară PSD-ALDE îl golesc de bani pentru a acoperi uriașele deficite create ca urmare a politicilor economice și fiscale catastrofale.

Să iau câteva considerații ale lui Drago Kos:

„Recenta decizie a CCR contravine in mod evident echilibrului puterilor in stat in tara dvs si independentei sistemului judiciar. Nu pot evita sentimentul ca este o actiune intentionata, cat timp am mai vazut asemenea stranii interferente ale unor curti constitutionale din Balcani in lupta anticoruptie in ultimii ani.

Magistratii romani au clarificat ca nu vor reveni la vechile timpuri, cand politicienii le spuneau ce si cum. Comunitatea internationala ii va sustine in aceasta privinta.

DNA este una dintre povestile de succes in lupta anticoruptie la nivel mondial. Functionarea si rezultatele sale sunt model de studiu pentru generatii de studenti in intreaga lume.

Actualul guvern al Romaniei nu vrea sa continue lupta impotriva coruptiei la nivel inalt si face orice pentru a gasi o scuza in acest sens.

Ministrul vostru al Justitiei va invata curand, intr-un mod dur, ca este intr-o mare eroare. Imi pare rau ca imaginea tarii are de suferit din cauza declaratiilor lui impulsive.

Achitarile sunt o componenta normala a oricarei proceduri judiciare normale in orice tara normala. N-as vrea sa traiesc intr-o tara in care procurorii obtin 100% condamnari.”

Restul interviului este la Ziare.com.

Să nu ne mai ascundem după degete. Decizia CCR este bine interpretată de șeful anticorupției din OECD. A fost o acțiune intenționată. Cei 6 judecători constituționali au servit alte interese decât cele naționale. Au răstălmăcit textul Constituției și s-a șters la fund cu spiritul ei.

Cei sase judecatori care au votat pentru anularea independentei sistemului de justitie:

• Valer Dorneanu (numit de PSD), 
• Maya Teodoriu (numita de PSD), 
• Mona Pivniceru (numita de USL), 
• Varga Attila (numit de UDMR), 
• Marian Enache (numit de PSD), 
• Petre Lazaroiu (numit de Traian Basescu) - Foto: CCR

CCR a trecut o linie roșie. Tudorel Toader dă garanții. Cine îl mai crede?

S-a produs ce nu trebuia să se producă. Dar, ca să fiu foarte sincer, societatea a avut la dispoziție semnale în urma unor decizii ale CCR că „onorabilii” judecători constituționali au chef să „rescrie legile”. Și-au atribuit „competențe de legiferare pozitivă”, o încălcare gravă a prevederilor Constituționale! În această decizie, care „soluționează” conflictul de natură constituțională între Președintele României și Guvernul României suntem în fața unei noutăți din mai multe puncte de vedere, printre care și cea a „legiferării” impunând Președintelui României un mod de acțiune!

CCR încalcă, astfel, un principiu de bază: libertatea înseamnă responsabilitate. Constrângerea, elimină responsabilitatea. Prin această decizie, CCR restrânge libertatea de decizie constituțională și legală a Președintelui României, îl transformă într-un „notar” care are doar rolul să semneze, pentru formalitatea actului, decizia unui ministru! Pur și simplu, decizia CCR îl pune pe Președintele României din postura de reprezentant al statului în postura de executant al deciziilor Guvernului! Ba chiar în subordinea ministrului justiției! Inadmisibil!

În explicațiile date de ministrul justiției, Tudorel Toader, care reclamă expertiza lui de „judecător constituțional”, eu găsesc contradicții pentru că individul judecă și se pronunță limitat, fără a dori să accepte faptul că el are obligația să urmeze o linie politică în materie judiciară care să îmbunătățească starea actuală și nu să o compromită.

"Sigur că am aşteptat-o cu interes, cu preocupare (...), dar, pe fond, ce am scris acolo, ce am susţinut la Curte este în deplin acord cu convingerea mea profesională din domeniul dreptului constituţional şi zic eu şi astăzi este în deplin acord cu exigenţele constituţionale. Prin urmare, am aşteptat decizia cu preocupare. În acelaşi timp, profesional vorbind, am primit-o ca pe o revenire sau un început de revenire spre normalitate"

"Cineva spunea că fraza aceea, sintagma aceea din Constituţie, că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu are nicio reflectare în activitatea judiciară. (...) Ce face decizia de astăzi? Valorifică principiul constituţional care dă această autoritate ministrului Justiţiei în raport cu activitatea procurorilor, dar în raport cu activitatea administrativă, (...) nu cu activitatea de realizare a urmăririi penale"

Citind cele de mai sus, am impresia că Tudorel Toader și-a propus, ambițios, să „rezolve” dilema autorității ministrului justiției în relația cu procurorii asupra cărora are o autoritate potrivit apendicului din articolul 132 alin. (1): „... sub autoritatea ministrului justiției”. O scaldă, avocățește, cu formularea „... dă această autoritate ministrului Justiţiei în raport cu activitatea procurorilor, dar în raport cu activitatea administrativă ...” numai că, să ne fie cu iertare, dar din moment ce poate schimba statutul unui procuror care îndeplinește o funcție de conducere, după cum consideră el, Președintele României care numește acel procuror în funcție fiind obligat, potrivit acestei decizii a CCR, să emită decretul prezidențial necesar (evident, pentru că așa vrea ministrul justiției!), stabilitatea și independența procurorilor se duce pe apa sâmbetei.

Vorbim de oameni, da, de oameni, pentru că procurorii sunt și ei oameni, la fel ca judecătorii dar și alte persoane care activează în sfera judiciară, vorbim despre cariere profesionale, vorbim despre ambiții, dorințe etc. Exemplul la îndemână este chiar Tudorel Toader care și-a pus ambiția la încercare, a ales „o victimă” pe placul puterii politice PSD-ALDE și a acționat pentru „lămurirea” competențelor ministrului justiției față de statutul procurorilor. Evident că nu poate interveni în dosarele penale, așa spune constituția dar le poate opri, le poate întârzia, poate determina punerea lor la sertar. Procurorii șefi au competența controlului ierarhic asupra procurorilor din subordine iar etapele pe care dosarul penal le parcurge până ajung în fața unei instanțe de judecată sunt aprobate de procurorul ierarhic superior. Ei bine, dacă aprobarea acestuia nu vine, dosarul intră la sertar până procurorul ierarhic superior îi dă acceptul! Așa s-a procedat înainte de anul 2004, așa se va proceda de acum înainte! Această decizie ne întoarce la perioada de dinaintea integrării în Uniunea Europeană!

Consider perversă următoarea declarație a lui Tudorel Toader, tocmai pentru considerentele de mai sus:

"Decizia nu afectează, nu diminuează independenţa funcţională a procurorilor. De ce? Pentru că, iar, scrie în Constituţie şi Constituţia nu poate fi schimbată decât prin revizuire. Prin urmare (...), statutul de magistrat şi independenţa procurorului - convingerea mea fermă este că nu va fi afectat statutul de către această decizie"

O consider perversă și pentru că nu s-a abținut și a mai pus la dispoziție „o judecată”. Una care scoate în evidență una din „durerile” avocaților, statutul de egalitate în fața instanței cu procurorii.

"Sigur că şi procurorii şi judecătorii se numesc în Constituţie magistraţi. Sigur că mai mult procurorii ţin la această asociere cu judecătorii de magistraţi, dar funcţional, constituţional sunt competenţe diferite şi moduri de organizare, funcţionare diferite. Spre exemplu, procurorii funcţionează pe principiul subordonării ierarhice, faţă de şefii lor, principiu pe care nu-l găsim la judecători"

Cum ar veni, procurorii sunt magistrați dar nu prea sunt magistrați. O gândire îngustă. Foarte îngustă. De aceea mă voi folosi de terminologie pentru a arăta că individul este de rea credință.

Termenul „magistrat” (din latină de la magistratus = autoritate)

MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Cetățean ales într-o funcție publică înaltă. – Din fr. magistrat. Cf. lat. magistratus. DEX 2009

Procurorul este magistrat pentru că el este o autoritate, constituțională! Nu este doar o favoare profesională. Potrivit art. 131 din Constituție, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor și își exercită atribuțiile prin procurorii constituiți în parchete. În activitatea judiciară, procurorii nu se supun nici unei alte autorități! Ei se supun doar legii.

Ei bine, explicațiile lui Tudorel Toader capătă, în înțelesul corect al prevederilor constituționale, un alt înțeles. Ne arată un comportament superficial al individului, ba chiar este o explicație care, făcută public, exprimă disprețul față de procurori și dorința lor de a li se recunoaște calitatea de autoritate în materie judiciară! Acest mod de gândire simplist, întărește convingerea mea că acest Tudorel Toader a urmărit o răzbunare pe procurori și în special pe Laura Codruța Kovesi care l-a „neglijat” în importanta lui funcție de ministru al justiției. Nu este exclus ca acasă, Tudorel, în fața oglinzii, să fi luat o atitudine „războinică” și să fi exclamat: le-am tras-o!

Reacțiile procurorilor și nu numai a lor (!), sunt semnificative:

Declarația de principiu a procurorilor

"Activitatea noastră se va derula întotdeauna în conformitate cu rolul constituţional prevăzut de art. 131 alin. (1) din Constituţia României, apărând interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Respectăm competenţele ministrului Justiţiei privind politica penală a statului, precum şi atribuţiile concrete în anumite domenii, dar aceste competenţe nu validează în niciun fel implicarea factorului politic în modul de instrumentare şi soluţionare a cauzelor penale. Ministrul Justiţiei nu are şi nu va avea nicio implicare şi niciun rol în activitatea noastră profesională ori în vreo cauză penală sau civilă pe care o avem spre soluţionare sau la care participăm în calitate de reprezentanţi ai Ministerului Public. Singura instituţie care gestionează cariera procurorului şi singurul garant al independenţei procurorilor este Consiliul Superior al Magistraturii, (...) ministrul Justiţiei neavând şi neputând să aibă niciun fel de rol sau implicare în cariera individuală a procurorului, acest principiu neputând să fie modificat prin inserarea unei alte sintagme în decizia Curţii Constituţionale, instituţie ce nu are competenţă de legiferare pozitivă"

Daniel Horodniceanu, procurorul-șef al DIICOT

"Prin decizia de astăzi, Curtea Constituţională a plasat de fapt parchetele nu sub autoritatea, ci sub exerciţiul potenţial discreţionar al ministrului Justiţiei, care este om politic sau, după caz, susţinut politic. Garantul constituţional al independenţei Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, a fost redus la un rol steril, invitat să facă figuraţie"

"Este o aberaţie logică dacă vrem o justiţie independentă. În această consacrare a interpretării legii, linia de demarcaţie între puterile statului este ştearsă în detrimentul independenţei unei părţi din autoritatea judecătorească, magistratul procuror. Asta fără a pune în discuţie caracterul obligatoriu al deciziei CCR"

DNA

"Este momentul să tragem un semnal de alarmă şi să ne exprimăm îngrijorarea faţă de potenţiala afectare a statutului de independenţă a procurorilor, care reprezintă o premisă esenţială a luptei împotriva corupţiei. Fără garanţiile legale existente în prezent, lupta împotriva corupţiei nu ar fi fost posibilă, iar pierderea acestor garanţii riscă să afecteze grav investigaţiile desfăşurate de procurorii anticorupţie"

CSM

"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de decizia de astăzi a Curţii Constituţionale şi aşteaptă cu interes motivarea acesteia, în principal pentru clarificarea naturii avizului CSM în procedura revocării din funcţia de conducere a unui procuror-şef. Secţia pentru procurori reiterează în acest context necesitatea garantării independenţei magistratului procuror, ca o condiţie a unei justiţii independente"

Evident, trebuie să remarc și poziția luată de Partidul Național Liberal. Nu este de acord cu această decizie a CCR și va căuta să acționeze, în limitele legii, pentru a o anula. Chiar dacă va fi nevoie de o modificare a Constituției!

Am lecturat și o parte din discuțiile care au avut loc în cadrul comisiei parlamentare de revizuire a Constituției finalizate cu Legea de revizuire a Constituției din 18 septembrie 2003.

Am remarcat o singură poziție care cerea ca ministrul justiției să nu facă parte din CSM și măsuri pentru întărirea independenței justiției. Autorul lor, Emil Boc, parlamentar al PD. Nu a reușit. Majoritatea parlamentară era asigurată în 2003 de PSD și PRM!

Declarațiile de presă ale președintelui PNL, Ludovic Orban, susținute la Palatul Parlamentului - 31 mai 2018

Declarațiile de presă ale președintelui PNL, Ludovic Orban, susținute la Palatul Parlamentului - 31 mai 2018

În format video poate fi urmărite aici: https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/1875672702484758/

Șase cetățeni români, care exercită temporar atribuțiile de judecători ai Curții Constituționale, au instrumentat o decizie care îmbracă caracterul unei lovituri de stat și care pune în pericol democrația României și care afectează Constituția României.

În urma analizei pe care am făcut-o asupra minutei prezentate public de Curtea Constituțională, în cadrul conflictului juridic de natură constituțională, am identificat o serie de elemente extrem de grave.  Decizia Curții Constituționale care este cea care trebuie să fie garantul respectării Constituției, supremației Constituției, chiar Curtea Constituțională încalcă Constituția, călcând în picioare principiul independenței justiției, pentru că nu poți să consideri că mai este respectat principiul independenței justiției atunci când magistrații sunt lăsați la cheremul unui ministru al Justiției care este numit politic.

De asemenea, Curtea Constituțională ignoră rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, care este garantul independenței justiției. Curtea Constituțională  nu avea nicio calitate să se pronunțe asupra motivelor refuzului președintelui, pentru că nu este chemată Curtea Constituțională să decidă dacă refuzul președintelui este determinat de motive de legalitate sau de motive de oportunitate.

De asemenea, Curtea Constituțională, și spun apăsat acest lucru, nu poate să oblige președintele să facă ceva în contextul atribuțiilor sale constituționale. Curtea Constituțională  nu poate obliga președintele României, care este omul care beneficiază de cea mai mare legitimitate și care exercită funcția cu cea mai mare încărcătură de legitimitate, ca urmare a votului popular a jumătate plus unul dintre cetățenii români care aleg președintele, nu pot șase judecători ai Curții Constituționale  să afecteze atribuțiile constituționale ale președintelui și să se substituie, de fapt, voinței exprimate de cetățeni.

Din păcate, Curtea Constituțională tinde să se transforme într-o adunare constituantă, tinde să rescrie textul Constituției, nicidecum să interpreteze toate actele sau  legile în cadrul constituțional.

Nu de ieri, ci de mai multă vreme, de cel puțin un an si jumătate, majoritatea politică din Curtea Constituțională, legată de majoritatea guvernamentală PSD-ALDE, măcinată de o mulțime de probleme cu justiția ale liderilor acestei majorități, caută să demoleze sistematic tot cadrul constituțional și legal al luptei anticorupție și încercă prin toate mijloacele să pună punct acestei lupte anticorupție.

Partidul Național Liberal nu poate să stea nepăsător în fața unei decizii atât de evident neconstituțională și împotriva democrației. Consideram că nu poate fi luată în considerare această decizie a Curții Constituționale, și mai ales, ea nu poate să genereze niciun fel de efect în ceea ce privește acțiunea și activitatea președintelui României.

Sigur, că astăzi mai mult ca oricând, ne dăm seama cât de importantă este moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Național Liberal, care este principalul instrument prin care putem să îi trimitem acasă pe acești nemernici care își bat joc de România, care pun în pericol democrația, care pun în pericol drepturile și libertățile fundamentale ale României, care pun în pericol traseul și apartenența României la spațiul euroatlantic și care încearcă să captureze statul român și să îl folosească în interes personal.

(Cine poate controla Curtea Constituțională?) 

Există cineva deasupra Curții Constituționale, iar acel cineva este poporul român. 

(Adică referendum?) 

Oricând poporul român poate să decidă pentru că poporul exercită suveranitatea și se poate găsi orice fel de mijloc constituțional și legal, prin care practic această decizie să nu genereze consecințe. Din punctul nostru de vedere, decizia Curții Constituționale și Curtea Constituțională nu poate să îl oblige pe președinte să acționeze în afara Constituției să dea sau să nu dea decizii, să facă sau să nu facă lucruri care sunt în atribuțiile sale constituționale și legale. 

(Decizia CCR în complexitatea ei este obligatorie conform Constituției. Cum puteți anula această decizie) 

Decizia Curții Constituționale nu poate să fie neconstituțională și nu poate să genereze efecte contrare legii de organizare și funcționare a Curții Constituționale.

Cu siguranță se vor găsi modalități. Așteptăm motivarea Curții Constituționale și în momentul în care vom avea motivarea Curții Constituționale vom găsi toate pârghiile constituționale și legale pentru a împiedica această manevră ocultă, prin care majoritatea politică PSD-ALDE din Curtea Constituțională încearcă să afecteze regimul democratic din România, independența justiției, dreptul cetățenilor de a fi slujiți de oamenii pe care i-au ales în funcțiile de conducere. 

(Poate președintele să amâne o eventuală emitere a acestui decret?) 

Știu că Iordache “altă întrebare” deja vă dă informații privitoare la motivarea care va exista în Curtea Constituțională. Dacă acest lucru se va dovedi adevărat se va vedea cu ochiul limpede pentru orice român, că de fapt nu cei șase judecători sunt cei care scriu motivarea și dau decizii, ci deciziile sunt luate la partid de Dragnea, Iordache, Șerban Nicolae. Noi nu putem accepta acest precedent. Dacă mâine vine majoritatea parlamentară și îl propune pe Dragnea, împotriva legii de organizare și funcționare a Guvernului, premier, și președintele refuză desemnarea lui Dragnea în calitate de premier, vine Guvernul sau Parlamentul, președinții Camerelor invocă conflictul  juridic de natură constituțională între puterile statului, ce o să facă Curtea? O să îl oblige pe președinte să îl numească pe Dragnea în funcția de premier? Nu putem accepta. Sau dacă după expirarea mandatului unui procuror șef o să vină Dragnea și o să îl propună în funcția de șef al PIICJ sau în funcția de șef al DNA, pe unul ca Nicolicea sau Șerban Nicolae sau Florin Iordache, ce o să facă? O să îl oblige Curtea pe președinte să ia o decizie care este contrară Constituției și legislației în vigoare? 

(Ce poate să facă Partidul Național Liberal dincolo de acel comunicat al CCR de ieri?) 

Am evaluat mai multe variante. În momentul de față nu putem să vă precizăm până nu apare motivarea  care vor fi toate mijloacele de atac. Cu certitudine vom adăuga în cuprinsul moțiunii de cenzură, ca temei pentru moțiunea de cenzură, și ceea ce se întâmplă de majoritatea politică desemnată de PSD- ALDE, care calcă în picioare Constituția. 

(Este luată în calcul și varianta unui proiect legislativ (..) 

Cu siguranță. Luam în calcul și posibilitatea modificării Constituției, că numirile făcute de Camera Deputaților, Senat și de președintele României, care sunt actori politici, sunt prevăzute în Constituție, în prevederile constituționale legate de modalitatea de numire a judecătorilor (..) Evaluăm toate posibilitățile care există la dispoziția noastră. Cu siguranță vom fi alături de președinte și vom susține toate demersurile președintelui României.

 (Ați analizat și variantele de acțiune pentru domnul președinte? Ce va putea să facă în momentul în care se va publica acea motivare a Curții?) 

Președintele va lua deciziile pe care le va considera necesare. Ce pot sa va spun e că Partidul National Liberal este alături de președintele României si că vom fi alături de el  indiferent de ce vor face cei din majoritatea guvernamentală. 

(Un referendum ar fi oprotun?) 

Este posibil si un referendum, este posibil orice. Așteptăm motivarea Curții Constituționale și din motivare vom vedea toate temeiurile pe care le avem la dispoziție pentru demersuri constituționale și legale. 

(În cazul unui referendum ar trebui să îl ajutați pe președinte să faceți campanie în țară) 

Fiți convinsă. Partidul Național Liberal este alături de președintele României. 

(S-a mai întâmplat în trecut, domnul președinte Băsescu, a tergiversat o numire, a venit cu un interimat. Atunci PNL a atacat această strategie.  Acum domnul Iohannis  dacă ar putea împrumuta acel model de strategie, cum va proceda PNL? 

Articolul 100 spune că în exersarea atribuțiilor sale, președintele României emite decrete. Nu scrie nicăieri în Constituția României că există posibilitatea pentru Curtea Constituțională să se substituie președintelui României.  Mă îndoiesc că vor ajunge să întindă coarda chiar atât de tare pentru că nu au cum constituțional să îl forțeze pe președinte. Sunt convins că președintele vă va comunica public toate deciziile pe care le va lua. 

(Vedeți mai departe suspendarea președintelui sau izolarea acestuia de către majoritatea parlamentara?) 

Sunt câteva linii directoare care se văd cu ochiul liber ale actualei coaliții PSD-ALDE. 1- încercarea prin toate mijloacele de a controla justiția și de a pune punct luptei împotriva corupției. 2- reducerea pe cât posibil a atribuțiilor președintelui. Vă readuc aminte scoatere președintelui din procedura de  organizarea a referendumului,  ca nu cumva dacă vine președintele dacă nu cumva vine PSD cu vreun referendum să poată să riposteze cu un referendum de răspuns. Aduceți-vă aminte, în prima forma a proiectului de modificare a legilor justiției prezentat de domnul Iordache,  îl scoseseră pe președinte din procedura de demitere a procurorilor șefi. Și-au revenit până la urmă, nu au avut curajul să se ducă atât de departe. 

De altfel, în decizia Curți, există o contradicție față de o decizie 45 anterioară la o sesizare a Partidului Național Liberal, în care într-un paragraf din motivare spun ca președintele n-ar trebui sa aibă un rol în procedura de numire a președintelui, vicepreședinților ICCJ, iar acum vin si spun da, președintele poate să refuze pe motive de legalitate. Cine stabilește dacă refuzul președintelui a fost făcut pe motive de  legalitate  sau pe motive de oportunitate. Curtea Constituțională nu are această capacitate. 

De asemenea să nu uitam, propunerea formulată de Tudorel Toader a primit aviz negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii. Înseamnă ca nu mai există garantul independenței justiției. Înseamnă că independența justiției este desființată prin această decizie a Curții Constituționale. Noi ne-am opus cu toate forțele și în unele cazuri am și reușit să mai câștigăm mici victorii. 

(Mergeți la Peleș în această seară. Ne dați câteva detalii despre eveniment?) 

Este un eveniment prin care în Centenarul Unirii marcăm colaborarea dintre Casa Regală și Partidul Național Liberal de-a lungul istoriei și mai ales contribuția Casei Regale și a Partidului Național Liberal la edificarea României moderne , la  constituirea statului național unitar român, și fiind în anul centenarului cu o accentuare a rolului celor doi actori politici fundamentali în realizarea Marii Unirii. 

(Ați vorbit cu președintele României de ieri până astăzi?) 

Permiteți-mi sa nu vă răspund la aceasta întrebare. 

(Dar nu excludeți o eventuală colaborare în virtutea acestor demersuri făcute de putere pentru a rezista(..) 

Evident ne vom consulta cu partenerii noștri politici, cu opoziția reală care există atât la nivel politic cât și la nivelul societății. Cu siguranța vom apela la toate formele de protest, inclusiv proteste de strada.. Vom folosi toate pârghiile pe care le avem la dispoziție.

Familia, după Constituție și „viața de familie” au intrat în coliziune

Viața merge înainte. Avem, pe de o parte, o campanie furibundă împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex dusă de bisericile ortodoxe naționale decise să oprească „influența nefastă a occidentului decadent” dominat de catolici, protestanți și atei, campanie care vrea să limiteze prin Constituție familia la o relație formală, administrativă și religioasă, prin căsătorie între un bărbat și o femeie cu consecința limitării „vieții de familie” la condiția căsătoriei recunoscute de stat și biserică, căsătorie reală la data la care se vorbește despre relația dintre membrii de familie căsătoriți și societatea și, pe de altă parte, un proces de integrare a societății românești în societatea liberală internațională ca urmare a semnării de către România a unor Tratate internaționale.

Curtea Constituțională a emis o decizie care răstoarnă, cumva, socoteala celor  care își doresc cu disperare întoarcerea României către Evul Mediu, un ev al puterilor nemăsurate aflate în mâna bisericilor. Pentru că după schimbarea unei sintagme a art. 48 alin. (1) din Constituție, grupul mare de ONG-uri care participă la campania pentru îndobitocirea românilor sub sigla „Coaliția pentru Familie”, are și alte obiective legate de schimbare, texte care merg către un control absolut al vieții private de către Biserica Ortodoxă Română și „bisericile creștine” aliate.

Prin Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 117 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a trebuit să lămurească noțiunea de „viață de familie”. Astfel, a trebuit să observe că „viața de familie” nu poate fi restrânsă la familiile formate prin căsătorie.

„Curtea a reținut că temeiul pentru reglementarea dreptului de refuz al audierii se află în sfera de protecție a relațiilor de familie, iar noțiunea de 'viață de familie' nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie și poate include alte relații de facto. Așa încât, câtă vreme principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, Curtea a constatat că nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru care concubinii/foștii concubini ai suspectului sau inculpatului să fie excluși de la dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martori în procesul penal”

Curtea Constituțională constată că restrângerea acestor drepturi în procesul penal încalcă prevederile art. 1 alin (5) din Constituție care prevede că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie” precum și prevederile art. 26 alin. (1) din Constituție care prevede că „Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată”.

Am mai spus și mai spun. Articolul 48 din Constituție denumit „Familia” este greșit. El tratează de fapt „căsătoria” iar instituția „căsătoriei”, un contract de drept civil, nu are cum fi un „drept fundamental al omului”, poate fi însă o libertate dar după cum este tratată în articolul constituțional este o „condiție” pentru existența „familiei”. Practic, art. 48 - Familia -, este  în opoziție parțială cu art. 26 - Viața intimă, familială și privată -, din Constituție.

Prin Decizia 562/2017, Curtea Constituțională face dreptate. Face bine că observă și jurisprudența internațională (ce ne-am face fără ea !).

„CCR mai arată că, deși Constituția nu definește noțiunea de "viață familială'", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în jurisprudența sa, că noțiunea de "viață de familie" nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie, putând include alte relații "de facto".”

„Curtea observă că persoana care are cu suspectul/inculpatul o relație asemănătoare acelora dintre soți — fără a fi oficializată — nu beneficiază de dreptul de a refuza să fie martor, cu toate că, potrivit doctrinei, din punct de vedere moral, afectiv și al dreptului la întemeierea familiei, nu există nicio diferență relevantă între partenerii de viață căsătoriți legal și cei implicați într-o uniune consensuală, iar audierea acestora din urmă în cauza partenerului lor creează aceleași posibile probleme în cuplu ori aceleași îndoieli justificate asupra sincerității declarației, ca și în cazul declarației soțului legitim”

„Cu alte cuvinte, există 'viață de familie' și în cazul unei relații de fapt echivalente căsătoriei, așa încât Curtea Constituțională constată că rațiunea reglementării dreptului de refuz al audierii subzistă și în cazul persoanelor care au (...) ori au avut relații asemănătoare acelora dintre soți cu suspectul sau inculpatul, de vreme ce scopul substanțial al instituirii acestui drept îl reprezintă protecția 'vieții de familie', având o importanță majoră în societate, indiferent de existența unei înregistrări formale. Așa încât, câtă vreme principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, atunci Curtea constată că nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru care persoanele care au (...) sau au avut relații asemănătoare acelora dintre soți cu suspectul sau inculpatul să fie excluse de la exercițiul dreptului de a refuza să dea declarații în calitate de martori în procesul penal”

Această decizie golește de conținut toată propaganda religioasă a Coaliției pentru Familie. Practic, persoanele fizice, indiferent de sex, poate avea relații similare celor presupuse în familia „cu acte” beneficiind de aceeași protecție din partea autorităților potrivit art. 26 din Constituție.

CpF-ul ăsta cum va reacționa ? Dă BOR o directivă și pentru modificarea art. 26 din Constituție ? Se mai adună niște voturi pentru un nou referendum ?

Apropo de referendum. Încep să nu mai fiu de acord cu aceste referendumuri obținute cu participări sub 50%+1 din numărul cetățenilor cu drept de vot și cu declanșarea lor pentru orice tâmpenie care trece prin mintea unor apucați. Nu avem o democrație directă, referendară ! Suntem o democrație reprezentativă ! Democrația directă merge la comunități mici nu la state. Modelul elvețian nu este unul de succes. Este un model neevoluat. Nu îl apreciez.

CCR Dorneanu face un joc periculos.

Citesc la Agerpres extrase din motivarea CCR privind conflictul juridic de natură constituțională între Ministerul Public - DNA și Guvern, generat de cercetarea efectuată de DNA asupra modului în care unii membri ai Guvernului au produs și adoptat celebra OUG nr. 13/2017.

Mi-a reținut atenția, în special, următorul paragraf:

Declanșarea unei ample anchete penale care s-a concretizat prin descinderi la Ministerul Justiției, ridicarea de acte, audierea unui număr mare de funcționari publici, secretari de stat și miniștri a determinat o stare de tensiune, de presiune psihică, chiar pe durata derulării unor proceduri de legiferare, creându-se premisele unui blocaj în activitatea de legiferare. Astfel, sub imperiul unei temeri declanșate de activitatea de cercetare penală și de formularea unor viitoare acuzații care pot determina incidența răspunderii penale, Guvernul este blocat în activitatea sa de legiuitor. Împrejurarea creată golește de conținut garanția constituțională referitoare la imunitatea inerentă actului decizional de legiferare, de care beneficiază membrii Guvernului, garanție care are ca scop tocmai protejarea mandatului față de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupă funcția de ministru, imunitatea asigurându-i acesteia independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor ce îi revin potrivit Constituției și legilor

După ce a judecat ca o instanță de judecată penală, CCR Dorneanu săvârșește „o minune”. Extinde imunitatea membrilor Guvernului față de ceilalți funcționari din ministere !

Are dreptate CCR Dorneanu când se referă la membrul Guvernului, ministru al Justiției, că nu poate fi urmărit penal de DNA sau DIICOT dacă nu este o cerere a Camerei Parlamentului din care face parte - Constituție și Legea răspunderii ministeriale -, dar nu are dreptate când este vorba despre funcționarii publici care încadrează ministerul ! Imunitatea ministrului nu se extinde asupra subordonaților ! Iar aici, DNA a cerut funcționarilor publici din subordinea ministrului declarații, documente etc. pentru a vedea dacă un act normativ s-a întocmit pentru a satisface alte cerințe decât cele într-un stat de drept.

Dacă ne uităm la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, la art. 45 vom observa ceva anume:

Articolul 45 (1) Functionarii publici raspund, potrivit legii, de indeplinirea atributiilor ce le revin din functia publica pe care o detin, precum si a atributiilor ce le sunt delegate.(2) Functionarul public este obligat sa se conformeze dispozitiilor primite de la superiorii ierarhici.(3) Functionarul public are dreptul sa refuze, in scris si motivat, indeplinirea dispozitiilor primite de la superiorul ierarhic, daca le considera ilegale. Daca cel care a emis dispozitia o formuleaza in scris, functionarul public este obligat sa o execute, cu exceptia cazului in care aceasta este vadit ilegala. Functionarul public are indatorirea sa aduca la cunostinta superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispozitia astfel de situatii.

Ei bine, după ce procurorii care au primit sarcina cercetării cauzei vor ajunge la ministrul în cauză, la celebrul Florin Iordache, ar fi urmat depunerea unei sesizări la Camera Parlamentului de care aparține pentru ca aceasta să permită urmărirea penală a ministrului, în situația în care ministrul ar fi avut un rol activ în comiterea unor infracțiuni.

Ce a constatat DNA până la urmă confirmă necesitatea urmăririi penale și obligația procurorilor de a afla adevărul. Nu este vorba despre oportunitatea sau legalitatea pentru Guvern de a adopta acte normative, cu despre modul în care se introduc acte normative în Guvern pentru a fi adoptate și modul în care funcționarii publici sunt folosiți de către autoritatea publică reprezentată de ministru. Pentru că aici, la Ministerul Justiției, s-a încălcat o lege, Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici iar cineva trebuie să răspundă pentru obligarea acestora să încalce legile din România.

2. Disjungerea și declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

- Favorizare a făptuitorului- Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută și sancționată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale)- Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 al.1 și 2 C.p)- Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p)- Fals intelectual

Ce face CCR Dorneanu cu această motivare și decizie ? Exclude Ministerul Public de la urmărirea penală a faptelor comise în interiorul unui minister prin extinderea imunității ministrului asupra tuturor înalților funcționari publici și a funcționarilor publici de sub autoritatea acestuia ! Impardonabil ! Pur și simplu este un atac asupra Constituției și a legilor țării date în aplicarea acesteia !

Sunt curios ce va spune Ministerul Public după această motivare a CCR Dorneanu. Sunt tare curios ! Vom ajunge în situația în care Guvernul va face tot ceea ce dorește fără a mai putea fi tras la răspundere penală ? Ce comportament vor adopta funcționarii publici care, după această decizie a CCR Dorneanu, se simt apărați împotriva procurorilor ?

Va fi nevoie de o nouă putere politică în Parlament care să fie capabilă să schimbe această CCR devenită actor politic. Motivarea CCR Dorneanu mi se pare inacceptabilă. Acum forțează protecția deplină a unei puteri politice, împotriva prevederilor Constituției ! Mâine cine știe ce îi mai trece prin cap lui Dorneanu și a aliaților lui din CCR.

Declarația Universală a Drepturilor Omului are în Preambul o motivare a necesității adoptării ei de care CCR Dorneanu nu vrea să țină cont:

„Considerind ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi,”

declarație care confirmă dreptul cetățenilor țării de a se opune chiar prin revoltă. Deocamdată pașnică, dar care prin continuarea formelor de tiranie la care apelează PSD și ALDE, poate ajunge la forme mai grave.

Mie această motivare a CCR Dorneanu îmi pute. Rău de tot !

Kovesi nu a plagiat, decizia CNATDCU. Dar, a fost cam neglijentă. Nu doar ea.

Am citit știrea, destul de târziu față de momentul apariției ei. Nici o problemă. Îmi făceam somnul de frumusețe, de după amiază.

Pe Facebook am văzut că CNATDCU a ajuns la o concluzie. Deși în lucrarea de doctorat a lui Kovesi sunt unele neglijențe, substanța lucrării, cercetarea propriu-zisă nu a suferit, Kovesi nu a furat de la altul ideile de bază. Nu a respectat procedura academică de citare. Ok. O sancțiune de retragere a titlului de doctor ar fi excesivă. De acord. Decizia de nesancționare a primit 33 de voturi pentru și o abținere.

Am selectat de la Agerpres și de la Mediafax niște citate. Le pun mai jos pentru că arată o realitate.

Din acest punct de vedere, în opinia comisiei de lucru însușită de Comisia de științe juridice și de către Consiliul general, retragerea titlului de doctor autorului tezei supuse expertizei ne apare ca fiind o sancțiune excesivă și neadaptată. Se poate remarca, de asemenea, că unele pasaje pot constitui o abatere de la etica științifică și academică, însă, mergând mai departe, o lucrare poate fi calificată ca fiind plagiată în măsura în care fie din punct de vedere cantitativ, fie din punct de vedere calitativ autorul acesteia și-a însușit expresiile sau ideile altuia fără a-l cita, la un nivel la care în lipsa acestei reluări ar fi afectată substanța lucrării, excluzând din această analiză afirmațiile intrate în limbajul comun al unui domeniu de studiu care se regăsesc în majoritatea lucrărilor în domeniu, sursa originală fiind pierdută sau fiind notorie. Prin urmare, comisia de lucru a propus să nu fie retras titlul de doctorat, sancțiunea este excesivă și neadaptată raportat la cele câteva similitudini constatate, iar în baza regulamentului de organizare și funcționare Consiliul general al CNATDCU a decis să transmită ministrului Educației propunerea de a nu se retrage titlul de doctor al doamnei Laura Codruța Kovesi", a declarat Mircea Bob, într-o conferință de presă

Pentru mintea mea, Kovesi a folosit un limbaj comun practicienilor dreptului, limbaj folosit de majoritatea celor care practică dreptul atât în vorbirea curentă cât și în articolele sau lucrările academice pe care le scriu. De aici apare imaginea preluării fără citarea autorului sau autorilor. Dacă toți vorbesc la fel, cum naiba să nu se plagieze unul pe celălalt ! Tot pentru mintea mea, substanța lucrării, ideea pe care Kovesi a dorit să o trateze și să o susțină ca noutate în domeniul dreptului îi aparține. Nu a preluat-o de la altul și de aceea cei care au studiat lucrarea au ajuns la concluzia că analiza și decizia trebuie adaptate la realitate. Iar realitatea ne spune că Kovesi nu i-a furat nimănui cercetarea științifică prezentată ca o contribuție la știința dreptului.

Aceste împrumuturi neautorizate pot constitui fapte de plagiat, falsificare sau plagiat parazitist. Pasajele care pot cădea sub calificarea legală română de plagiat reprezintă circa 20 de pagini din 444 de pagini, ceea ce reprezintă aproape 4% din teză. Se constată o culpă în construcția demonstrației tezei, însă circumstanțele specifice trebuie luate în cauză pentru a determina sancțiunea. Proporția reținută afectează în concluzie o mică parte a tezei. Natura împrumuturilor neautorizate permite a constata că este vorba despre fraze care nu conțin idei originale sau particulare. Este vorba de fraze făcute din generalități sau prezentări destinate vulgarizării ideilor juridice fără aport conceptual specific. Din punct de vedere calitativ, această atitudine nu permite de constatat lipsa de aport științific al tezei prezentate, chestiunea sancțiunii trebuind să fie adaptată situației individualizate pentru a asigura proporție față de culpa constatată

Aha ! Fraze „făcute din generalități sau prezentări destinate vulgarizării ideilor juridice”. De aceea apare și sintagma „plagiat parazitist”. Păzea juriștilor ! Trăncăneala voastră numită cum vreți voi, oriunde vă expuneți ideile este o formă de plagiat. Că vreți sau nu. De când cu drepturile de autor puteți fi oricând acuzați de furt intelectual.

În teză nu e vorba de partea de contribuţie originală care să fie plagiată de undeva. Sunt chestiuni de mică importanţă sau intrate deja în limbajul de drept comun. Primii doi membri au analizat şi o altă teză, teza domnului Ponta. Sunt chestiuni diferite. Într-o parte s-a reţinut că sunt preluări masive fără citare pe când aici sunt chestiuni de notorietate, cărora toată lumea aşa le spune

Hait ! Domnul Mircea Bob a cam făcut o pledoarie în care își prinde urechile lui Mugur Ciuvică și Sebastian Ghiță. Până la urmă, mai pe românește spus, s-au zbătut degeaba. Kovesi chiar a judecat ceea ce a scris dar, pentru a avea cât mai multe pagini scrise în lucrare a făcut comentarii fără să creadă că o vor duce în fața unei comisii. Ba, cred eu, „umplutura” lui Kovesi din lucrarea de doctorat i-a fost cerută de profesorul coordonator. Pune mă fată și tu ceva „carne” pe lucrarea asta ! Nu o lăsa așa seacă !

Mircea Dumitru, ministrul educației, a avut și el o replică. Inițial nu am fost prea atent. Apoi am revenit.

Dacă mă întrebaţi ca profesor, nu ca ministru, ce se întâmplă, ce aş recomanda într-o astfel de situaţie, desigur - titlul a fost obţinut în 2011, la Universitatea de Vest... Într-o astfel de situaţie, la universităţile care au toleranţă zero faţă de copiat, recomandarea care se face este să se refacă acea parte a tezei care nu a fost alcătuită corect şi nu s-ar fi ajuns la nivelul de susţinere a tezei la doctorat şi nu s-ar fi ajuns la nivelul în care se şi acordă titlul

Ei ?! La o universitate care are o toleranță zero față de copiat ... Da, corect, îndrumătorul ar fi observat din timp copiatul, candidatul la titlul de doctor în științe ar fi fost obligat să rescrie, abia apoi lucrarea ar fi fost predată pentru evaluare și așa mai departe.

Mircea Dumitru nu apreciază decizia CNATDCU, ci arată cum ar fi trebuit să se desfășoare treaba la o universitate care ...

În concluzie, Universitatea de Vest ai nota 4 (patru). Stai jos ! Data viitoare să vii cu părinții la școală.

Stai ! Era să închei fără un final frumos. Oare ce gândesc politicienii care au sprijinit acțiunile lui Ciuvică, Sebastian Ghiță, Ponta, Tăriceanu ? Oare ce își spun membrii organizațiilor profesionale ale magistraților care și-au luat obiceiul de a fi zi de zi la Antena 3 ? Pentru că și la CSM s-a observat că aceste organizații profesionale ale magistraților s-au cam dat cu „drapelul roșu” al PSD ! Iar Kovesi era cam atacată și de judecătorii din organizație dar și de procurorii sindicalizați !

Chiar înainte de alegeri CNATDCU face un cadou frumos celor care o susțin pe Laura Codruța Kovesi. Hai să spunem că nu merită un 10 dar un 8 acolo să treacă lucrarea tot merită. Neglijența în exprimare (chiar bănuiesc că a fost neglijentă, trebuia să se fi gândit că unele vorbe au mai fost scrise și de alții) duce la scăderea notei. Am zis !