joi, 31 mai 2018

Declarațiile de presă ale președintelui PNL, Ludovic Orban, susținute la Palatul Parlamentului - 31 mai 2018

Declarațiile de presă ale președintelui PNL, Ludovic Orban, susținute la Palatul Parlamentului - 31 mai 2018


În format video poate fi urmărite aici: https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/1875672702484758/

Șase cetățeni români, care exercită temporar atribuțiile de judecători ai Curții Constituționale, au instrumentat o decizie care îmbracă caracterul unei lovituri de stat și care pune în pericol democrația României și care afectează Constituția României.

În urma analizei pe care am făcut-o asupra minutei prezentate public de Curtea Constituțională, în cadrul conflictului juridic de natură constituțională, am identificat o serie de elemente extrem de grave.  Decizia Curții Constituționale care este cea care trebuie să fie garantul respectării Constituției, supremației Constituției, chiar Curtea Constituțională încalcă Constituția, călcând în picioare principiul independenței justiției, pentru că nu poți să consideri că mai este respectat principiul independenței justiției atunci când magistrații sunt lăsați la cheremul unui ministru al Justiției care este numit politic.

De asemenea, Curtea Constituțională ignoră rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, care este garantul independenței justiției. Curtea Constituțională  nu avea nicio calitate să se pronunțe asupra motivelor refuzului președintelui, pentru că nu este chemată Curtea Constituțională să decidă dacă refuzul președintelui este determinat de motive de legalitate sau de motive de oportunitate.

De asemenea, Curtea Constituțională, și spun apăsat acest lucru, nu poate să oblige președintele să facă ceva în contextul atribuțiilor sale constituționale. Curtea Constituțională  nu poate obliga președintele României, care este omul care beneficiază de cea mai mare legitimitate și care exercită funcția cu cea mai mare încărcătură de legitimitate, ca urmare a votului popular a jumătate plus unul dintre cetățenii români care aleg președintele, nu pot șase judecători ai Curții Constituționale  să afecteze atribuțiile constituționale ale președintelui și să se substituie, de fapt, voinței exprimate de cetățeni.

Din păcate, Curtea Constituțională tinde să se transforme într-o adunare constituantă, tinde să rescrie textul Constituției, nicidecum să interpreteze toate actele sau  legile în cadrul constituțional.

Nu de ieri, ci de mai multă vreme, de cel puțin un an si jumătate, majoritatea politică din Curtea Constituțională, legată de majoritatea guvernamentală PSD-ALDE, măcinată de o mulțime de probleme cu justiția ale liderilor acestei majorități, caută să demoleze sistematic tot cadrul constituțional și legal al luptei anticorupție și încercă prin toate mijloacele să pună punct acestei lupte anticorupție.

Partidul Național Liberal nu poate să stea nepăsător în fața unei decizii atât de evident neconstituțională și împotriva democrației. Consideram că nu poate fi luată în considerare această decizie a Curții Constituționale, și mai ales, ea nu poate să genereze niciun fel de efect în ceea ce privește acțiunea și activitatea președintelui României.

Sigur, că astăzi mai mult ca oricând, ne dăm seama cât de importantă este moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Național Liberal, care este principalul instrument prin care putem să îi trimitem acasă pe acești nemernici care își bat joc de România, care pun în pericol democrația, care pun în pericol drepturile și libertățile fundamentale ale României, care pun în pericol traseul și apartenența României la spațiul euroatlantic și care încearcă să captureze statul român și să îl folosească în interes personal.

(Cine poate controla Curtea Constituțională?) 

Există cineva deasupra Curții Constituționale, iar acel cineva este poporul român. 

(Adică referendum?) 

Oricând poporul român poate să decidă pentru că poporul exercită suveranitatea și se poate găsi orice fel de mijloc constituțional și legal, prin care practic această decizie să nu genereze consecințe. Din punctul nostru de vedere, decizia Curții Constituționale și Curtea Constituțională nu poate să îl oblige pe președinte să acționeze în afara Constituției să dea sau să nu dea decizii, să facă sau să nu facă lucruri care sunt în atribuțiile sale constituționale și legale. 

(Decizia CCR în complexitatea ei este obligatorie conform Constituției. Cum puteți anula această decizie) 

Decizia Curții Constituționale nu poate să fie neconstituțională și nu poate să genereze efecte contrare legii de organizare și funcționare a Curții Constituționale.

Cu siguranță se vor găsi modalități. Așteptăm motivarea Curții Constituționale și în momentul în care vom avea motivarea Curții Constituționale vom găsi toate pârghiile constituționale și legale pentru a împiedica această manevră ocultă, prin care majoritatea politică PSD-ALDE din Curtea Constituțională încearcă să afecteze regimul democratic din România, independența justiției, dreptul cetățenilor de a fi slujiți de oamenii pe care i-au ales în funcțiile de conducere. 

(Poate președintele să amâne o eventuală emitere a acestui decret?) 

Știu că Iordache “altă întrebare” deja vă dă informații privitoare la motivarea care va exista în Curtea Constituțională. Dacă acest lucru se va dovedi adevărat se va vedea cu ochiul limpede pentru orice român, că de fapt nu cei șase judecători sunt cei care scriu motivarea și dau decizii, ci deciziile sunt luate la partid de Dragnea, Iordache, Șerban Nicolae. Noi nu putem accepta acest precedent. Dacă mâine vine majoritatea parlamentară și îl propune pe Dragnea, împotriva legii de organizare și funcționare a Guvernului, premier, și președintele refuză desemnarea lui Dragnea în calitate de premier, vine Guvernul sau Parlamentul, președinții Camerelor invocă conflictul  juridic de natură constituțională între puterile statului, ce o să facă Curtea? O să îl oblige pe președinte să îl numească pe Dragnea în funcția de premier? Nu putem accepta. Sau dacă după expirarea mandatului unui procuror șef o să vină Dragnea și o să îl propună în funcția de șef al PIICJ sau în funcția de șef al DNA, pe unul ca Nicolicea sau Șerban Nicolae sau Florin Iordache, ce o să facă? O să îl oblige Curtea pe președinte să ia o decizie care este contrară Constituției și legislației în vigoare? 

(Ce poate să facă Partidul Național Liberal dincolo de acel comunicat al CCR de ieri?) 

Am evaluat mai multe variante. În momentul de față nu putem să vă precizăm până nu apare motivarea  care vor fi toate mijloacele de atac. Cu certitudine vom adăuga în cuprinsul moțiunii de cenzură, ca temei pentru moțiunea de cenzură, și ceea ce se întâmplă de majoritatea politică desemnată de PSD- ALDE, care calcă în picioare Constituția. 

(Este luată în calcul și varianta unui proiect legislativ (..) 

Cu siguranță. Luam în calcul și posibilitatea modificării Constituției, că numirile făcute de Camera Deputaților, Senat și de președintele României, care sunt actori politici, sunt prevăzute în Constituție, în prevederile constituționale legate de modalitatea de numire a judecătorilor (..) Evaluăm toate posibilitățile care există la dispoziția noastră. Cu siguranță vom fi alături de președinte și vom susține toate demersurile președintelui României.

 (Ați analizat și variantele de acțiune pentru domnul președinte? Ce va putea să facă în momentul în care se va publica acea motivare a Curții?) 

Președintele va lua deciziile pe care le va considera necesare. Ce pot sa va spun e că Partidul National Liberal este alături de președintele României si că vom fi alături de el  indiferent de ce vor face cei din majoritatea guvernamentală. 

(Un referendum ar fi oprotun?) 

Este posibil si un referendum, este posibil orice. Așteptăm motivarea Curții Constituționale și din motivare vom vedea toate temeiurile pe care le avem la dispoziție pentru demersuri constituționale și legale. 

(În cazul unui referendum ar trebui să îl ajutați pe președinte să faceți campanie în țară) 

Fiți convinsă. Partidul Național Liberal este alături de președintele României. 

(S-a mai întâmplat în trecut, domnul președinte Băsescu, a tergiversat o numire, a venit cu un interimat. Atunci PNL a atacat această strategie.  Acum domnul Iohannis  dacă ar putea împrumuta acel model de strategie, cum va proceda PNL? 

Articolul 100 spune că în exersarea atribuțiilor sale, președintele României emite decrete. Nu scrie nicăieri în Constituția României că există posibilitatea pentru Curtea Constituțională să se substituie președintelui României.  Mă îndoiesc că vor ajunge să întindă coarda chiar atât de tare pentru că nu au cum constituțional să îl forțeze pe președinte. Sunt convins că președintele vă va comunica public toate deciziile pe care le va lua. 

(Vedeți mai departe suspendarea președintelui sau izolarea acestuia de către majoritatea parlamentara?) 

Sunt câteva linii directoare care se văd cu ochiul liber ale actualei coaliții PSD-ALDE. 1- încercarea prin toate mijloacele de a controla justiția și de a pune punct luptei împotriva corupției. 2- reducerea pe cât posibil a atribuțiilor președintelui. Vă readuc aminte scoatere președintelui din procedura de  organizarea a referendumului,  ca nu cumva dacă vine președintele dacă nu cumva vine PSD cu vreun referendum să poată să riposteze cu un referendum de răspuns. Aduceți-vă aminte, în prima forma a proiectului de modificare a legilor justiției prezentat de domnul Iordache,  îl scoseseră pe președinte din procedura de demitere a procurorilor șefi. Și-au revenit până la urmă, nu au avut curajul să se ducă atât de departe. 

De altfel, în decizia Curți, există o contradicție față de o decizie 45 anterioară la o sesizare a Partidului Național Liberal, în care într-un paragraf din motivare spun ca președintele n-ar trebui sa aibă un rol în procedura de numire a președintelui, vicepreședinților ICCJ, iar acum vin si spun da, președintele poate să refuze pe motive de legalitate. Cine stabilește dacă refuzul președintelui a fost făcut pe motive de  legalitate  sau pe motive de oportunitate. Curtea Constituțională nu are această capacitate. 

De asemenea să nu uitam, propunerea formulată de Tudorel Toader a primit aviz negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii. Înseamnă ca nu mai există garantul independenței justiției. Înseamnă că independența justiției este desființată prin această decizie a Curții Constituționale. Noi ne-am opus cu toate forțele și în unele cazuri am și reușit să mai câștigăm mici victorii. 

(Mergeți la Peleș în această seară. Ne dați câteva detalii despre eveniment?) 

Este un eveniment prin care în Centenarul Unirii marcăm colaborarea dintre Casa Regală și Partidul Național Liberal de-a lungul istoriei și mai ales contribuția Casei Regale și a Partidului Național Liberal la edificarea României moderne , la  constituirea statului național unitar român, și fiind în anul centenarului cu o accentuare a rolului celor doi actori politici fundamentali în realizarea Marii Unirii. 

(Ați vorbit cu președintele României de ieri până astăzi?) 

Permiteți-mi sa nu vă răspund la aceasta întrebare. 

(Dar nu excludeți o eventuală colaborare în virtutea acestor demersuri făcute de putere pentru a rezista(..) 

Evident ne vom consulta cu partenerii noștri politici, cu opoziția reală care există atât la nivel politic cât și la nivelul societății. Cu siguranța vom apela la toate formele de protest, inclusiv proteste de strada.. Vom folosi toate pârghiile pe care le avem la dispoziție.

marți, 29 mai 2018

Moțiunea simplă a PNL: Harababura fiscală PSD-ALDE te lasă fără banii tăi de pensie!

Moțiunea simplă a PNL: Harababura fiscală PSD-ALDE te lasă fără banii tăi de pensie!

Grupul parlamentar al deputaților PNL a depus, astăzi, 29 mai 2018, la Camera Deputaților, moțiunea simplă:  Harababura fiscală PSD-ALDE te lasă fără banii tăi de pensie! Moțiunea vizează, printre altele, activitatea ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici.


MOŢIUNEA SIMPLĂ

Harababura fiscală PSD-ALDE te lasă fără banii tăi de pensie!



Domnule Preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule ministru al finanţelor publice,

Au trecut mai bine de 4 luni de când aţi fost învestit în funcţia de ministru al finanţelor publice şi aţi ratat deja şansa de a demonstra că acţiunile dumneavoastră, atunci când eraţi doar senator şi preşedintele Comisiei de buget finanţe, nu au fost altceva decât exerciţii de imagine în interiorul PSD. Haideţi să vă dăm numai câteva exemple. Ca senator, aţi susţinut amendamentul PNL de a elimina aberanta supra-acciză la carburanţi, care a crescut preţurile la benzină şi motorină şi cu peste 1 leu/litru şi care a urcat inflaţia la peste 5,2%, cel mai mare nivel din ultimii cinci ani. Ca ministru se pare că nu vreţi să înţelegeţi de ce au crescut preţurile şi de ce transportatorii s-au întors la practica alimentării cu carburanţi în statele vecine, unde carburanţii sunt mai ieftini. Pentru explozia preţurilor de consum, v-a fost mai simplu să daţi vina pe Mugur Isărescu, pe BNR, pe factori exogeni, pe extratereştri sau pe state paralele.

Vă aducem aminte că, tot în calitate de senator, v-aţi raliat demersului PNL de a împiedica măsura toxică a plăţii defalcate a TVA, din care Guvernul spera că aduce la buget miliarde de lei anual. Ca ministru, deşi aţi văzut cu ochii dumneavoastră că această măsură nu a adus niciun beneficiu la buget, nici nu a diminuat evaziunea fiscală, continuaţi să o menţineţi, parcă pentru a pedepsi mediul de afaceri onest, căci numai agenţii economici de bună-credinţă au fost afectaţi de această nouă măsură birocratică.

Tot parlamentar fiind, v-aţi pliat alături de opoziţia reprezentată de PNL, care s-a împotrivit introducerii impozitului pe cifra de afaceri până la plafonul de 1 milion de euro. Ca ministru, probabil dintr-o jenă faţă de cei care v-au ales în Parlament, aţi ales să cârpiţi Codul fiscal pentru a crea o falsă impresie asupra faptului că impozitul pe venitul microîntreprinderilor poate fi opţional, condiţionat. Din păcate, incoerenţa dintre acţiunile dumneavoastră ca senator şi cele în calitate de ministru consolidează ideea că diletantismul este atributul de bază al Ministrului Finanţelor Publice din actualul guvern.

Domnule ministru Teodorovici. Nu vă reproşăm dumneavoastră aberaţia denumită ”revoluţie fiscală”, pe care Guvernul PSD-ALDE nr.2 a girat-o şi a promovat-o ca panaceu la problemele economiei româneşti, chiar dacă şi domnul Ionuţ Mişa şi domnul Mihai Tudose cunoşteau foarte bine că aceasta va face mai mult rău decât bine! Dumneavoastră, în schimb, vă reproşăm faptul că, deşi cunoaşteţi relele făcute de harababura fiscală a PSD-ALDE, v-aţi pus personalitatea inestimabilă la umbră de eventuale critici publice şi nu aţi făcut absolut nimic pentru a elimina răul produs de aceste modificări fiscale. Mai mult, la cele peste 260 de modificări fiscale operate anul trecut, dumneavoastră aţi arătat că puteţi fi şi mai harnic la capitolul instabilitate şi cârpeală fiscală, operând peste 120 de modificări ale Codului fiscal, în numai 3 luni!

Domnule ministru. Înainte de toate, ar fi bine să precizaţi aici, în faţa Parlamentului, care v-a învestit în funcţia de ministru, cine conduce de fapt Ministerul Finanţelor Publice? Dumneavoastră sau domnul Darius Vâlcov? Este o precizare extrem de importantă ca să ştim dacă nu cumva ne adresăm unui ministru fără competenţe în Guvern, iar frâiele politicii fiscale şi bugetare sunt în cu totul altă parte. Nu vrem să fim greşit înţeleşi, însă la întâlnirile cu Banca Naţională a României, la cele organizate cu sindicatele pe anomaliile din salarizare, la discuţiile secrete cu administratorii de pensii private, în relaţia cu autorităţile europene sau în comisia specială pentru aderarea la moneda euro, domnul Darius Vâlcov a reprezentat Guvernul, ca decident pe probleme financiare, şi nu dumneavoastră.

Observăm că nici măcar explicaţii pe situaţia dezastruoasă a bugetului nu mai sunteţi lăsat să faceţi, domnul Viorel Ştefan fiind pus să se umilească public şi să găsească argumente care mai de care mai stupide. Nu cunoaştem motivul pentru care  vi s-a luat cerneala din stiloul de ministru. Nu ştim de ce domnul Liviu Dragnea nu are încredere în dumneavoastră, deoarece v-a lăsat fără mai multe competenţe şi v-a luat din subordine instituţii importante. Aţi pierdut până şi competenţa de a mai emite acte normative, aceasta fiind trecută la Comisia naţională de prognoză din subordinea doamnei Dăncilă, mai precis a domnului Dragnea.

Domnule ministru Teodorovici. Nu cred că puteţi nega faptul că bugetul public a avut, după primele trei luni ale anului, probleme deosebit de grave. Veniturile din surse fiscale au ajuns la un minim istoric de 3,8% din PIB, procent pe care România nu l-a mai avut de 11 ani. Nici după primele patru luni situaţia bugetară nu s-a îmbunătăţit, aşa cum susţinea patetic domnul Viorel Ştefan. Veniturile fiscale au urcat la doar 5,2% din PIB, trendul menţinându-se în jurul a 1,3% lunar. De asemenea, se prefigurează un al doilea an cu venituri totale sub 30% din PIB, deşi v-aţi asumat o ţintă de venituri mult superioare, de aproape 32% din PIB.

Bugetul a ajuns să se alimenteze cu bani numai din fiscalitatea pusă pe muncă, pe salariile angajaţilor, adică din impozit pe salarii, contribuţii sociale şi contribuţii de sănătate. Aproape jumătate din munca fiecărui angajat merge la buget.

Explicaţi de ce, cu o economie în creştere, problemele din buget sunt din ce în ce mai mari. Paradoxul este şi mai mare dacă ne gândim că Guvernele PSD-ALDE au introdus supra-acciza la carburanţi, au mutat contribuţiile de la angajator la angajat, au crescut salariul minim, au crescut baza de impozitare, au scăzut la mai mult de jumătate fondurile pentru investiţii. Poate ne explicaţi cum este posibil ca, în plină creştere economică, Guvernul să se împrumute pentru a plăti salarii şi pensii. Unde a dispărut creşterea economică de 6,9% de anul trecut şi cea  prognozată de 5% anul acesta?

Domnule Teodorovici. Speram că măcar domnia voastră veţi înţelege că dacă aţi fi dat drumul la investiţii, atunci aţi fi avut mai mulţi bani la buget! Domnia voastră, ca să daţi bine în ochii UE, aţi sacrificat, pentru al doilea an consecutiv investiţiile. Cum poţi să te lauzi că nu depăşeşti pragul de 3% deficit bugetar, în plină creştere economică, sacrificând dezvoltarea ţării, prin tăierea banilor pentru investiţii? Nu trebuie să fii expert în finanţe publice ca să poţi constata că în România nu se lucrează pe niciun şantier public şi niciun proiect major de infrastructură nu a fost demarat. Dacă ne uităm la statele dezvoltate din Uniunea Europeană, vom constata că majoritatea înregistrează excedente bugetare şi fac investiţii publice puternice ca să-şi consolideze economiile naţionale şi ca să-şi protejeze capitalurile autohtone, atunci când vor veni vremurile grele.

Din păcate, culegeţi astăzi roadele politicilor fiscale păguboase implementate anul trecut. De pildă, deficitul bugetar după primele patru luni din anul 2018 a ajuns la MINUS 6 miliarde lei, raportat la anii precedenți, cu care vă place să vă comparați, în care, după primele 4 luni ale anului, aveam excedent bugetar, de peste 1,3 miliarde lei, adică bani în plus la buget.

Dacă doreați mai mulți bani la buget, ar fi fost mai util pentru dumneavoastră, domnule ministru, să o ajutaţi pe doamna ministru de la fonduri europene, care v-ar fi putut aduce la buget anul acesta peste 20 de miliarde de lei, dacă s-ar fi priceput. Cu banii de la Uniunea Europeană în buget aţi fi avut bani şi pentru pensii şi pentru salarii şi pentru investiţii şi nu mai trebuia să furaţi banii de la Pilonul 2 de pensii.

Ştim că vă veţi apăra şi că veţi spune că situaţia bugetară s-a ameliorat în luna aprilie. Vă solicităm să abandonaţi tertipurile ieftine şi nu mai comparaţi anul 2018 cu anul 2017, un an care a fost dezastruos din punct de vedere fiscal-bugetar. Comparaţi situaţia bugetară pentru acest an cu prevederile Legii nr.2/2018, adică cu ceea ce dumneavoastră aţi programat pentru acest an. Românii nu mai pot fi înşelaţi cu scamatoriile ieftine pe care le utilizaţi în dezbaterea publică.

După primele 4 luni ale anului, veniturile bugetare au crescut cu doar 11,8% faţă de anul 2017, fiind tot mai departe de ţintele programate prin Legea bugetului pe anul 2018. În acelaşi timp, cheltuielile au avansat cu peste 21,5%, deşi încă nu s-au majorat, chiar şi pentru o jumătate de an, pensiile, iar unele majorări salariale încă nu şi-au produs impactul în buget.

Intrările de fonduri europene nerambursabile, altele decât subvenţiile în agricultură, aproape nu există, asta pentru că România nici măcar nu a transmis ce proiecte vrea să facă. Când aţi fost învestit, fără să vă oblige nimeni, v-aţi angajat că veţi aplica măsuri care să eficientizeze cheltuielile publice, în special cele cu privire la bunuri şi servicii. Nu ştim cum se face că exact această categorie de cheltuieli a crescut cu peste 12,7% de la începutul acestui an.

Observăm că dintr-o disperare tot mai mare, aţi apăsat şi mai tare pe grumazul companiilor de stat profitabile, luându-le în avans orice resursă financiară care ar fi trebuit să meargă în investiţii. Cine îşi va asuma răspunderea dacă şi alte companii, precum Transelectrica, vor ajunge din companii profitabile în companii care înregistrează pierderi?

Dacă ne uităm pe execuţia bugetară după primele 4 luni, nu putem să nu observăm că sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal au urcat la 26,26 miliarde lei, în creştere cu peste 20%. După cum ştiţi, aceste sume nu includ decât parţial unele majorări salariale operate începând cu luna martie şi nu includ nici alte beneficii care trebuie acordate angajaţilor, cum ar fi, de pildă, tichetele de vacanţă. La un calcul aritmetic simplu, plafonul bugetar pe care dumneavoastră l-aţi propus, de 81,1 miliarde lei pentru cheltuieli de personal în anul 2018, va fi depăşit. Cum veţi proceda anul acesta? Veţi concedia angajaţi din sectorul public sau veţi extinde plafonul de cheltuieli de personal, luând bani de la investiţii şi de la Pilonul 2?

Chiar aveți de gând să puneți cetățenii să-și plătească salariile și pensiile din banii acumulați în conturile individuale din Pilonul 2?

Spuneţi oamenilor ce aveţi în intenţie să faceţi, pentru că în Programul de guvernare curgea numai lapte şi miere! 

Domnule ministru. Vă solicităm să nu vă mai prefaceţi că nu ştiţi, că nu pricepeţi, că nu cunoaşteţi că Guvernul urmăreşte să elimine pensiile obligatorii administrate privat! Pseudo-simulările pe care le tot invocaţi că se fac sau se vor face la Ministerul Finanţelor nu urmăresc varianta cea mai bună pentru sustenabilitatea în viitor a pensiilor, ci modul în care reuşiţi să peticiţi mai repede bugetul, care arată ca un şvaiţer.

Ştim că nu sunteţi nici ministrul muncii şi nici prim-ministru, ca să vă atribuim competenţe în domeniul pensiilor. Cu toate acestea, ştim cu toţii că banii pentru pensii, pentru ca acestea să poată fi plătite, trebuie să existe în buget, lună de lună. La capitolul buget, Ministerul Finanţelor este şeful. Şi dacă nu aţi fi avut nicio competenţă, colegii dumneavoastră de guvern tot ar fi dat vina pe ministerul de finanţe! Ar fi bine să nu uitaţi că, atunci când Legea salarizării a generat scăderi de salarii pentru mii de salariaţi, doamna Olguţa Vasilescu v-a arătat cu degetul spunând că nu domnia sa face politica fiscală a ţării, că ea a mărit salariile, dar Ministerul Finanţelor Publice este vinovat pentru că acestea au scăzut. Nici ministrul de la administraţie nu-şi asumă faptul că aţi luat banii de investiţii de la toate primăriile din ţară şi arată cu degetul tot spre dumneavoastră! Aţi dus administraţiile publice într-o subfinanţare cruntă, ca să le faceţi dependente de Guvern, adică ne-aţi întors în timp, în anii 90, când banii ajungeau în ţară doar pe baza carnetului de partid.

Aşadar, oricât aţi nega şi manipula, bugetul, care stă în responsabilitatea dumneavoastră, nu mai are bani pentru plata pensiilor şi a salariilor pentru tot anul 2018. Nu are resurse nici pentru majorarea punctului de pensie, chiar şi de la 1 iulie 2018, deşi pensiile trebuiau majorate, potrivit legii, de la 1 ianuarie 2018. Aţi confiscat jumătate din această majorare, iar pensionarii ştiu acest lucru şi sunt extrem de nemulţumiţi pentru faptul că au fost înşelaţi.

Nu ştim de ce vi s-au schimbat atât de tare principiile şi viziunea depre economia de piață şi sistemul de pensii administrat privat, atâta vreme cât, în urmă cu aproape un an (13 iul. 2017), susţineaţi că „La Ministerul de Finanţe ştiţi foarte bine că avem un angajament ca până în 2018 să ajungem la un anumit procent (6%) pe care statul îl varsă în Pilonul 2. Ministerul de Finanţe are o situaţie foarte clară cu toată suma, cum este ea rulată. Deci, are toate aceste date, verificările se pot face în câteva minute (...) Va fi pentru 2018 o presiune puţin mai mare, pentru că trebuie să ajungă la acel 6% în Pilonul 2 de pensii”.

 Domnule ministru. De ce minţiţi când spuneţi că nu ştiţi nimic despre soarta Pilonului 2 de pensii? De ce păcăliţi populaţia spunând că evaluaţi, că faceţi calcule ca să le fie, chipurile, românilor bine? De ce persistaţi în minciună!? În urmă cu puţin timp, Comisia Europeană ne-a avertizat asupra intenţiilor dumneavoastră! Documentele oficiale transmise de Comisia Europeană sunt publice şi vă cităm din ele:

”Guvernul intenţionează să anuleze reforma sistemului de pensii introdusă în anul 2008, prin care s-a introdus Pilonul 2 de pensii ... Autorităţile au redus deja, în bugetul pentru anul 2018, contribuţiile sociale transferate la Pilonul 2 ... guvenul intenţionează să facă opţională contribuţia la Pilonul 2.”

Să sperăm că nu veţi spune, la fel ca şi colegii dumneavoastră de partid că cei de la Bruxelles nu sunt corect informaţi! Ştiţi bine că pe oficialii de la Comisia Europeană nu-i puteți păcăli ca pe români, sursele lor fiind tocmai din interiorul ministerului pe care îl conduceți.

Domnule ministru al finanţelor. În data de 22 mai 2018 spuneaţi că ”acest Guvern în mod sigur, categoric şi fără echivoc, nu face decât să acţioneze pentru binele românilor. Că e pensie, că e salariu, că este orice vreţi dumneavoastră. Mai simplu de atât nu se poate”. Poate ne explicaţi cum acţionaţi dumneavoastră pentru binele românilor, furându-le banii din Pilonul 2, naţionalizându-le proprietatea privată? Poate ne explicaţi ce poate fi bine pentru români, dacă luaţi din pensiile copiilor şi nepoţilor, pentru a le da părinţilor şi bunicilor.

Pentru binele românilor, pentru început ar fi necesar să spuneți adevărul: „Noi, actualul Guvern al României, am băgat țara în insolvență!” 

Domnule ministru. Sperând că nu veţi citi din foi ”servite”, ca doamna Viorica Vasilica Dăncilă, că veţi da dovadă de respect faţă de instituţia Parlamentului, vă solicităm să răspundeţi onest la următoarele întrebări:


  • Unde ar fi ajuns deficitul bugetar în anul 2018 dacă nu aţi fi ciuntit contribuţiile angajaţilor la Pilonul 2, încă de la 1 ianuarie 2018, reducându-le de la 6% la 3,75%?  
  • Fără să furaţi banii a 7 milioane de români economisiţi la pensiile din Pilonul 2, veţi putea plăti pensiile şi salariile până la finalul anului?
  • Arătaţi-ne şi nouă cum poate avea Pilonul 1 randamente, atâta vreme cât banii reţinuţi din salariul angajatului astăzi pleacă tot astăzi în plata pensiei actualilor pensionari? Unde face Pilonul 1 randamente? În tolba poştaşului?
  • Veţi da investiţiilor publice toţi banii programaţi prin Legea bugetului de stat? Sau veţi proceda la fel ca anul trecut, când, la cele două rectificări bugetare, s-au luat jumătate din banii alocaţi lucrărilor de infrastructură pentru a petici bugetul?
  • În condiţiile în care România se află într-o criză fără precedent a investițiilor publice, de ce considerați că înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este o soluție mai eficientă decât absorbția tuturor fondurilor europene puse la dispoziția României de către Comisia Europeană? După atâtea vizite externe, v-au spus şi dumneavoastră şefii din partid ce vor să facă şi cui vor să dea acest fond?
  • Pentru că se apropie iarăşi alegerile şi nu aţi construit nimic în România, aţi anunţat că veţi da drumul unor investiţii mari în parteneriat public-privat. Vă solicităm să ne explicaţi dumneavoastră, domnule ministru, ca specialist în fonduri europene, de ce aţi acceptat ca aceste proiecte să fie realizate în parteneriat public-privat şi nu din fonduri europene gratuite?
  • În acelaşi sens, pentru că bănuim că ştiţi cum funcţionează parteneriatele public-privat, vă solicităm să ne spuneţi cât ne costă pe noi, românii, autostrăzile şi spitalele construite în parteneriat public-privat, de la bugetul de stat al României? Mai mult decât atât, de unde veţi pune bani pentru aceste parteneriate la rectificarea bugetară? Ce capitole de cheltuieli vor fi afectate negativ?
  • În condiţiile în care vă raportaţi la anul 2016, ca la un an de dezastru bugetar, vă solicităm să precizaţi cine era ministrul finanţelor care a întocmit, în anul 2015, bugetul pentru anul 2016? Nu eraţi cumva chiar dumneavoastră? Spuneţi românilor că ați proiectat un buget prost pentru anul 2016, ca să ştie şi românii adevărul!
  • În condiţiile în care aţi identificat că cea mai mare problemă a bugetului este colectarea în zona marilor contribuabili, cum de aţi acceptat să fie pus şef peste ANAF chiar şeful de la direcţia de mari contribuabili, adică pe domnul Ionuţ Mişa? Oare la PSD incompetenţa se răsplăteşte cu funcţii mai mari sau domnul Ionuţ Mişa chiar este mentorul dumneavoastră, atâta vreme cât domnia sa a fost primul care a propus furtul din banii strânşi la Pilonul 2?​


Domnule ministru Eugen Teodorovici. Chiar dacă Institutul Naţional de Statistică nu este o instituţie independentă, ci o anexă a guvernanţilor, nu a putut ascunde faptul că PIB-ul pe primul trimestru din 2018 a stagnat, rămânând la aceeaşi valoare din ultimele trei luni ale anului 2017. De asemenea, ştiţi la fel de bine ca noi că evoluţiile economice trebuie să îngrijoreze: consumul a obosit, exporturile nu ţin ritmul cu importurile, investiţiile sunt la minime istorice, iar comenzile din industrie au încetinit în aprilie.

De asemenea, după 17 luni de guvernare, PSD-ALDE a distrus toate echilibrele economice construite cu greu în ultimii zece ani, fără să crească standardul de viaţă al populaţiei şi fără să construiască măcar un drum nou, o şcoală nouă sau un spital modern.

Partidul Naţional Liberal nu v-a invitat nici la o competiţie de frumuseţe şi nici la un exerciţiu de ”imagine”, ci ca să vă solicite următoarele:


  • Opriţi orice demers de anulare, suspendare sau naţionalizare a pensiilor din Pilonul 2. Nu furaţi dreptul la o pensie decentă pentru 7 milioane de români. Nu trădaţi generaţia de vârstă din care faceţi parte!
  • Deblocaţi investiţiile publice! În 17 luni de guvernare sau şi mai bine spus din anul 2012, de când aţi revenit la guvernare, nu aţi demarat niciun proiect major de investiţii!
  • Rezolvaţi problema bugetului aducând banii europeni gratuiţi. Aveţi experienţă, ca fost ministru al fondurilor europene şi ştiţi că se pot aduce zeci de miliarde la buget, dacă se vrea. Dacă va fi nevoie, faceţi chiar şi meditaţii cu doamna Plumb, căci se vede clar că domnia sa nu se pricepe deloc!
  • Eliminaţi supra-acciza şi veţi avea surpriza că veţi avea mai mulţi bani la buget!
  • Eliminaţi absurditatea de Split-TVA, care a lovit în cei oneşti şi i-a mângâiat pe umăr pe evazionişti!
  • Nu vă raliaţi demersului de constituire a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, pentru că veţi gira un demers cu interese economice ascunse!
  • Daţi-l afară pe Darius Vâlcov din minister şi amintiţi-vă promisiunile făcute ca senator!
  • Nu mai modificaţi în fiecare şedinţă de guvern Codul fiscal, pentru că, oricum, aţi speriat toţi investitorii!

Ludovic Orban, declarații, 29 mai 2018

Declarațiile președintelui PNL, Ludovic Orban, la finalul Biroului Executiv al PNL – 29 mai 2018 

Partidul Național Liberal a luat decizia de a depune în cursul acestei săptămâni o moțiune împotriva ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, la Camera Deputaților. Moțiunea îndreptată împotriva ministrului Finanțelor are la bază tentativa de naționalizare a Pilonului 2 de pensii, execuția bugetară catastrofală pe primul trimestru și de asemenea schimbarea la față a lui Eugen Teodorovici, care una spunea când nu era ministru al Finanțelor și face totul împotriva a ceea ce spunea când nu era ministru al Finanțelor, în calitate de ministru al Finanțelor.

A doua decizie importantă este cea legată de sesizarea Comisiei de la Veneția. După cum vă aduceți aminte, Partidul Național Liberal a reușit sesizarea Comisiei de la Veneția, prin intermediul Comisiei de monitorizare a APCE.  Astăzi, am hotărât ca Partidul Național Liberal să demareze procedura de sesizare a Comisiei de la Veneția prin intermediul APCE, mai precis Comisia de monitorizare și Comisia juridică în privința propunerilor de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală.

Considerăm absolut necesar ca și pe aceste proiecte de modificare să existe un punct de vedere exprimat de Comisia de la Veneția. Apelăm la această procedură pentru că, din păcate, majoritatea parlamentară a refuzat și de această dată solicitarea formulată de grupul parlamentar al Partidului Național Liberal,  și anume a ceea ca Parlamentul,  conducerea Parlamentului, înainte de dezbare și adoptare a modificărilor propuse să sesizeze Comisia de la Veneția.

Nădăjduim că și de această dată APCE, partenerii noștri de la nivelul Adunării Parlamentare din Comisia de monitorizare și Comisia juridică să susțină acest demers, care este un demers cât se poate de legitim și de normal într-o țară care face parte din Uniunea Europeană.

De asemenea, am luat decizia și am mandatat echipa de juriști de la Senat, doamna Alina Gorghiu, doamna Iulia Scântei și domnul Daniel Fenechiu, să elaboreze sesizarea la CCR împotriva legii manualului unic care după cum bine știți a fost adoptată de Senat. Suntem categoric împotriva monopolului de stat pe care vrea să îl introducă Dragnea și cu acoliții săi în ceea ce privește elaborarea manualelor școlare, care poate readuce România cu 30 de ani înainte și noi nu suntem de acord să permitem să revenim în perioada comunistă, în care manualele erau făcute nu pentru a deschide mintea copiilor, ci pentru a face o manipulare a copiilor, prin intermediul unei propagande insidioase  pe care noi nu o putem accepta într-o societate democratică.

Am aprobat depunerea în cursul săptămânii viitoare a unei moțiuni împotriva ministrului Andrușcă, ministrul Economiei din Guvernul PSD-ALDE. Moțiunea va fi depusă în cursul săptămânii viitoare, la Senat.

Nu în ultimul rând, am completat echipa de negociere pe care am constituit-o săptămâna trecută, pentru negocierea în vederea moțiunii de cenzură, cu 3 vicepreședinți ai partidului, cu domnul vicepreședinte Marian Petrache, domnul vicepreședinte Lucian Bode și domnul vicepreședinte Victor Dobre. Oameni cu mare experiență parlamentară, politică și administrativă, care se vor implica alături de liderii de grup și de secretarul general pentru maximizarea șanselor la moțiunea de cenzură.


Întrebări și răspunsuri 

(Ați început aceste negocieri? Cum vedeți aceste mișcări - transferul de parlamentari de la putere la opoziție și invers?) 

Parcă este un mercato. A crescut febra. Am rămas cu un gust amar să văd că parlamentari ai lui Băsescu, parcă fac tot ce pot să salveze Guvernul Dragnea-Dăncilă, dar nu ne descurajează și noi vom continua. Evident,  am început încă de săptămâna trecută discuții formale și informale.  Aceste discuții vor continua și în această săptămână. De asemenea, am mandatat nu numai echipa de negociere, dar fiecare parlamentar al Partidului Național Liberal să poarte discuții cu parlamentari care se află în majoritatea guvernamentală cu  obiectivul de a-i determina să voteze moțiunea de cenzură. Avem întâlniri și în cursul acestei săptămâni și aceste întâlniri vor continua.

(Negocieri la bucată și negocieri cu partidele în paralel?) 

Evident! V-am spus, și instituțional cu partide, cu lideri de grupuri parlamentare, cu parlamentari luați individual  din grupurile PSD, ALDE, UDMR, minorități, dar și discuții instituționale.

(Discutați și cu parlamentarii lui Victor Ponta?) 

După atitudinea lor publică nu am nicio îndoiala că vor vota împotriva Guvernului. Cu siguranță dacă va fi necesar, în cazul în care vor părea că nu sunt destul de convinși, o să discutăm și cu ei.

(Domnul Ponta spunea chiar ieri că nu sunt convinși deloc să voteze moțiunea de cenzură și mai mult decât atât că nu ar vrea un Guvern condus de dv.) 

Să nu vindem pielea ursului din pădure. Cred ca obiectivul fundamental astăzi este sa punem punct acestui Guvern, care face rău României.

(Ar putea susține Partidul Național Liberal crearea unui grup parlamentar al partidului Pro România, la nivelul Camerei Deputaților?) 

Nu știu care sunt actualele prevederi regulamentare. O să discutam dacă vom fi puși în fața adoptării unei astfel de decizii.

(Când veți depune această moțiune de cenzură?) 

Cu siguranță o vom depune. Decizia este luată, vom depune această moțiune de cenzură.  O vom depune atunci când vom avea convingerea că avem maximum de șanse. Mai avem o luna.

(Aveți textul, titlul moțiunii?) 

Acceptăm orice fel de contribuții. Sigur că scheletul moțiunii este deja pregătit, dar având în vedere că vom apela la susținerea din partea mai multor grupuri parlamentare, chiar din partea unor grupuri care nu sunt încă neapărat constituite ca grupuri parlamentare, vom accepta orice temei suplimentar pentru motivarea moțiunii de cenzură.

(Pe ce teme mari se va baza motiunea?) 

Evident, distrugerea economiei românești, reducerea puterii de cumpărare a populației, tentativa de capturare a statului, distrugerea sistemelor publice, atacul sistematic împotriva mediului de afaceri. Avem o listă lungă de critici care nu cred că trebuie foarte bine explicate pentru că ele sunt bine cunoscute de marele public.

Pilonul 2  de pensii face parte clar dintre motivele acestei moțiuni de cenzură. De altfel, știți foarte bine,  noi am demarat o campanie de informare, de conștientizare a cetățenilor, și mai ales de determinare a unei atitudini de opoziție la nivelul societății împotriva tentativei de distrugere a pilonului 2 de pensii, care înseamnă practic distrugerea șansei la o pensie decentă pentru cei care sunt astăzi activi și tentativa de confiscare a banilor privați care le aparțin acestor contribuabili și care bani se găsesc în conturile lor.

(Veți susține o Comisie pentru Adevăr și Reconciliere, o propunere a  președintelui Senatului?) 

Ştiţi vorba aceea: un nebun aruncă o piatră şi o sută de înţelepţi se chinuie să o găsească. Nici nu știu foarte bine, că nu am înțeles exact ce comisie. Comitete, comiții s-au tot făcut. Mi-e că face parte din aceeași categorie cu comitete și comiții care au fost făcute degeaba, cum a fost Comisia sufrageria, Comisia de anchetă împotriva SPP, Comisia împotriva ANRE și așa mai departe.  Niște comisii care n-au absolut niciun fel de sens.

(Ați spus că săptămâna aceasta veți iniția discuțiile și negocierile cu reprezentanții altor partide. Ne puteți spune care va fi primul partener de discuție) 

Nu vă spun. Permiteți-ne ca toate discuțiile pe care le avem să fie discuții extrem de serioase pentru că nu purtăm aceste discuții pentru a lansa mesaje public și chiar încercă cu toate argumentele pe care le avem la dispoziție să convingem orice partener de discuție că este absolut necesar pentru România să punem punct guvernării Dragnea-Dăncilă.

(În trecut, Valeriu Steriu, a susținut o serie de demersuri ale opoziției îndreptate împotriva actualei majorități. Acum s-a dus la PSD. Aveți un mesaj pentru acesta?) 

Să-i fie rușine.

(Veți discuta și cu cei de la UDMR?) 

Cu toți vom discuta.

(Ați avut vreo discuție până acum cu ei?) 

Permiteți-mi să nu fac publice aceste întâlniri și discuții, dar fiți convinsă este o campanie de convingere  stratificată  pe toate nivelele.

(Cum merg aceste negocieri?) 

Vom vedea rezultatele. Dacă există o teamă, pot să vă spun că în discuții personale pe care le-am avut cu foarte mulți parlamentari ALDE, parlamentari PSD și parlamentari UDMR, starea de nemulțumire este foarte mare în rândul parlamentarilor actualei puteri.  Problema este că ei trebuie să aibă curajul să rămână în sală, pentru că strategia perversă care a fost inventată de a ține parlamentarii puterii să nu voteze la moțiunea de cenzură va fi aplicată și în acest caz, ori aici este problema să își asume public acest gest, să rămână în sală, să voteze.

(Credeți că îi veți putea convinge pe cei nemulțumiți de ce se întâmplă în PSD să voteze moțiunea de cenzură?) 

În mod normal n-ar trebui să îmi consum foarte multă energie, deși ne vom consuma energie în direcția asta, pentru că dacă nu e evident pentru un parlamentar PSD că Dragnea duce Guvernul și partidul spre prăbușire înseamnă că nu sunt lucizi și nu au percepția realității. Orice om care are percepția realității poate să înțeleagă că atât PSD cât și Guvernul nu fac altceva decât să genereze un dezastru.

(Ca o estimare când poate fi depusă această moțiune de cenzură?) 

Lăsați-ne să purtăm toate discuțiile. Când vom finaliza discuțiile și vom avea textul final le vom depune și vă vom anunța public.

(Va fi mai deschis PNL in discuțiile cu cei de la UDMR? În trecut au mai fost astfel de inițiative, ați încercat să conlucrați cu dânșii, dar au fost aceste inițiative sabotate de colegii dv.de partid care sunt puțini mai duri în relația cu reprezentanții uniunii) 

Inclusiv pe mine m-a certat domnul președinte al UDMR că am îndrăznit să atacăm la CCR Legea de înființare a Liceului Catolic. Îi mai explic o dată. Nu puteam accepta acest precedent, pentru că dacă acceptam acest precedent însemna că un Parlament, care să spun nu respectă drepturile minorităților, ar fi putut desființa orice fel de instituție înființată de autoritățile locale din orice localitate în care există o minoritate semnificativă și în care există unități școlare de învățământ în limba minorităților. A fost mai degrabă în avantajul și pentru respectarea dreptului minorităților decât în dezavantajul minorităților.

Este un episod care a trecut.

(Având în vedere că mai mulți parlamentari au plecat la PSD, la Senat grupul PMP deja se desființează. Aceste transferuri  pe care le fac cei de la PSD cum vă îngreunează negocierile pentru moțiunea de cenzură?) 

Trebuie să adunăm voturi în plus. Dacă unii s-au dus în barca puterii, normal că trebuie să adunăm mai multe voturi.

luni, 28 mai 2018

Ponta intră mai mult în scenă. Infractorul Dragnea are „crize”

AgerpresPonta: În octombrie-noiembrie vom face un congres

Printre altele, Ponta a afirmat:

„Vreau să desemnăm un candidat la prezidenţiale, pentru că acum există doi candidaţi din zona de dreapta, domnul Iohannis şi domnul Tăriceanu. În zona de centru, centru-stânga nu este niciun candidat. Noi vom propune un candidat. Este astăzi aici, în sală şi nu sunt eu, şi care să poată să vină cu un proiect de ţară de centru stânga” spus Ponta la evenimentul de lansare a agendei politice 2018/2024 a Pro România.

În sală, la eveniment, apare Ecaterina Andronescu. Faptul că asistă și este arătată ca viitor candidat al altei formațiuni politice fără a pleca din PSD, cum se pleacă, lasă loc de multe intrebări. Oare, câți PSD-iști sunt în această situație?

Imaginea pe care o am din cele relatate în presă dar și din cele citite pe Facebook, unde oamenii care au informații bune chiar participă la informarea corectă, este aceea a unei acțiuni pornite „cu cap”.

În primul rând este „faultat” PSD. O parte din fruntașii PSD, dintre cei cunoscuți și cât de cât apreciați, trec de partea lui Ponta. Nu am văzut speculații cu privire la Daniel Constantin și fostul lui partid! ALDE crește, spun unii sondori, spun alții cu „spaime'n suflet” dar din ce crește? Din oamenii PSD-ului! Din moment ce partidul lui Ponta și Constantin, Pro România, declarat de centru-stânga, prinde cheag mai rămân foștii conservatori lângă Tăriceanu?

La orizont se întrevede ruptura din PMP. Băsiștii rămân de căruță prin separarea de UNPR. Fuziunea nu a reușit. Așa că UNPR își va lua înapoi sediile și organizațiile! Iar Ponta este un magnet puternic. Surse jurnalistice spun că Ponta s-a  întâlnit cu „izmenarul” Oprea. Hai să adăugăm la „trenul” de centru-stânga pe care îl construiește Ponta și UNPR. Nu greșim prea mult.

Din diferite publicații locale am aflat că unii primari PSD și-au declarat deja intenția ca la următoarele alegeri să candideze din partea Pro România.

Poate exagerez, poate nu. PSD își va pierde membrii importanți acum iar nu peste mult timp își va pierde și electoratul. Nu știu dacă infractorul Dragnea mai apucă anul în fruntea unui partid care nu va mai avea în parlament nici măcar de o echipă de fotbal cu tot cu rezervele de pe bancă.

Italia este supusă frământărilor. Unii, își bagă nasul unde nu le fierbe oala

Sergio Mattarella, președintele Italiei
Liga (extremă dreaptă) condusă de Matteo Salvini şi Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) a lui Luigi Di Maio au format o coaliție pentru a guverna Italia. Partide euro-sceptice, agresive, cu o viziune asupra viitorului Italiei în afara angajamentelor din Tratatele Uniunii Europene. Au propus un premier, acceptat de președinte dar, care a refuzat desemnarea ca ministru al economiei a unui eurosceptic declarat.

A pornit circul. Luigi Di Maio a cerut „demiterea președintelui pentru înaltă trădare” deși acesta are o prevedere constituțională pe care s-a bazat când a refuzat nominalizarea la portofoliul economiei.

Agerpres dă o sinteză a problemei formării noului guvern.

M-a surprins asemănarea între ideile PSD și ALDE de la noi cu ideile La Liga și M5S de la Italieni. Nu este o întâmplare!

Față de situația din România, președintele Italiei are un mare as în mânecă. Poate dizolva cele două Camere ale Parlamentului și declanșa alegerile anticipate. În România acest atu al Președintelui nu există.

Cum ne-am obișnuit deja, Frontul Național din Franța, condus de Marine Le Pen, are obiceiul să își bage nasul în treaba altora deși, atunci când vine vorba despre Franța și problemele ei interne este foarte radicală în a respinge „părerile din afară”.

''Uniunea Europeană şi pieţele financiare confiscă încă o dată democraţia. Ceea ce se întâmplă în Italia este o lovitură de stat şi un jaf contra poporului italian comise de instituţii ilegitime. În faţa acestei negări a democraţiei, furia popoarelor sporeşte peste tot în Europe!''

Vi se pare familiară declarația? 

Seamănă cumva cu declarațiile unor lideri PSD și ALDE? Nu mai spun de Traian Băsescu!

Și Marine Le Pen are ce are „cu statul paralel”. De fapt, toți cei care au beneficiat ani și ani de zile de bunăstarea venită din munca altora au impresia că problemele lor sunt generate de „instituțiile ilegitime”. Sunt inadaptații lumii moderne. Lângă ea vine vice-președintele FN, Nicolas Bay, cu o declarație la fel de șocantă.

''Domnul Mattarella recurge la o lovitură de stat instituţională, el este în mod normal garantul instituţiilor şi trebuie să fie în serviciul Constituţiei italiene; el este astăzi în serviciul Uniunii Europene şi al Comisiei Europene''

Să nu mai aud pe unii și pe alții că în vestul Europei ar fi politicieni mai evoluați ca la noi! Sunt la fel. Până acum nu i-am văzut și auzit și ne-am ghidat doar după odele cântate lor de jurnaliștii plătiți, preluate de jurnaliștii români în goană după senzații tari. Ei bine, au și ei pleșoienii lor, codrinii lor, răduleștii lor, tăricenii lor, vosganienii lor etc.

Se pare că în Italia se va ajunge la anticipate. Președintele Sergio Mattarella întinde o mână de ajutor societății prin desemnarea pentru a forma un guvern a unui tehnocrat. Un guvern de criză care să pună „batista pe țambal” un timp, să mențină Italia pe linia de plutire și chiar să permită Italiei scăderea datoriei externe imense până se calmează spiritele și se vor desfășura noi alegeri parlamentare. Intenția este intenție. Majoritatea turbulentă formată de extrema dreaptă și partidul antisistem (aici am mari semne de întrebare! Se pare că sunt anti-UE, sunt anti-sistemul creat pentru funcționarea pieței comune europene!) este posibil să blocheze investirea. Înseamnă că aleg anticipatele pe care președintele Mattarella le va anunța.

Vecinul Austria are un astfel de guvern. Este, probabil, un exemplu pentru actuala majoritate italiană dar, nu este suficient. Rămâne întrebarea: ce va face majoritatea anti-UE din Parlamentul italian? Va accepta perioada de reflecție propusă de Mattarella sau vor intra în noi alegeri convinși că le vor câștiga.

Cred că vom mai auzi de anti-europeni cum susțin euro-scepticii italieni. Dar, să vedem ce va mai fi „la locul faptei”. În Italia! O înfrângere a lui Mattarella, este de rău augur. O victorie a lui, va aduce un timp prețios ideii de Uniune Europeană și proiectelor de întărire a ei.

duminică, 27 mai 2018

Ludovic Orban la Alba Iulia, 25 mai 2018. Eveniment cu artificii aniversare

Preşedintele PNL participă vineri seara la o gală organizată de către organizaţia judeţeană Alba în Vinţu de Jos, în apropiere de Alba Iulia, comunică Agerpres într-o știre care vrea să lămurească dacă președintele PNL, Ludovic Orban, a discutat și cu Victor Ponta pentru a atrage formațiunea politică a acestuia la votul moțiunii de cenzură.

Într-o altă știre, Agerpres prezintă punctul de vedere al președintelui PNL cu privire la zvonurile lansate în presă privind o scindare a PNL:
În ceea ce priveşte declaraţia liderului liberalilor din Alba, Mircea Hava, potrivit căruia nu ar fi trebuit făcută plângerea la adresa premierului, Orban a subliniat, după ce un jurnalist l-a întrebat dacă l-a "afectat", că cel mai bun exemplu în acest sens este prezenţa sa alături de primarul din Alba Iulia la respectivul eveniment.
"Nu comentez, cel mai bun comentariu este prezenţa mea astăzi, aici, alături de Mircea Hava", a spus Orban.
Păi, să ne fie cu iertare, una este dorința PSD-ALDE-PMP exprimată fie direct fie prin intermediul presei, alta este realitatea.


După cum se vede, au fost împletite două evenimente. Aniversarea celor 143 de ani de existență ai PNL și sărbătorirea zilei de naștere a lui Ludovic Orban care pică exact a doua zi. Vineri a fost 25 mai 2018! La mulți ani, PNL! La mulți ani, Ludovic!
El a precizat că, de ziua sa de naştere, este prezent în Alba la un eveniment de premiere a excelenţei tinerilor în mai multe domenii, de la cel al afacerilor până la cel al culturii. "Este un eveniment în care încercăm să-i recompensăm pe tinerii cu rezultate deosebite în diferite domenii", a mai spus preşedintele PNL.
Să mergem mai departe. PNL se îmbogățește cu tinerii care vin către partidul care se gândește la viitor. Sursa de votanți a PNL se împrospătează anual prin promoțiile școlilor. Un număr însemnat de cetățeni cu drepturi depline.

vineri, 25 mai 2018

Ludovic Orban, Timișoara, declarație de presă


Declarațiile de presă ale președintelui PNL, Ludovic Orban, în conferința de presă de la Timiș - 25 mai 2018 

Astăzi vă voi spune câteva proiecte pe care Partidul Național Liberal le-a depus la Parlament și care de multe ori nu sunt luate în considerare deși ele reprezintă proiecte de legi care ar putea să aducă extrem de multe îmbunătățiri în viată oamenilor. Era vorba de șomajul negativ din Timișoara. Am depus un proiect de lege pentru simplificarea intrării pe piața muncii și angajării cetățenilor din țările care nu sunt membre în UE, pe piața muncii din România. Din păcate, formalitățile actuale, procedurile birocratice extrem de complicate, îngreunează foarte mult posibilitatea ca pe piața muncii investitorii să poată să facă o recrutare a mâinii de lucru. Este un proiect de lege pe care l-am depus acum o lună de zile.

De asemenea, o altă mare problemă pe piața forței de muncă este dată de faptul că în urma majorării salariului  în sectorul public, foarte mulți angajați stau cu un ochi la sectorul public, dacă nu cumva găsesc un loc de muncă, și cu celălalt ochi se uită dacă nu își găsesc de muncă  într-o țară europeană unde să fie mai bine plătiți și atunci trebuie niște mecanisme prin care firmele să suplimenteze veniturile angajaților. Ca răspuns la această necesitate în urma consultărilor mediului de afaceri,  am inițiat un proiect de lege care prevede un lucru foarte simplu. Scutirea de impozit pe profit până în 20% din impozitul pe profit pentru acordarea de bonificații către salariați de către companii. Este un proiect de lege care poate să dea un instrument companiilor să își fidelizeze angajații de care au maximă nevoie prin diferite suplimente de venituri pe care le pot acorda în baza scutirii de impozite, profit în limita a 20%.

Tot Partidul Național Liberal a inițiat un alt proiect de lege care este legat de piața muncii. Cine refuza un loc de muncă, nu mai primește ajutor social.  Este simplu, limpede. Cine refuză să urmeze cursurile de calificare într-o meserie căutată dintre beneficiarii ajutorului social, cine refuza să urmeze cursurile respective, automat își pierd ajutorul social.

De asemenea, avem un proiect de lege important care cred că poate să producă o transformare în bine a administrației, în special în relația cu cetățeanul. Știți foarte bine că dacă te duci la o instituție de stat să ți se furnizeze un drept sau să ți se furnizeze un serviciu, te plimbă de la Ana la Caiafa să iei avize, toate formele birocratice. Proiectul nostru este un proiect de lege foarte simplu. Instituția care furnizează dreptul sau serviciul sau ia decizia care să acorde unui cetățean sau unei firme un drept legal, instituția este obligată să obțină informațiile de la deținătorii de informații altei instituții publice. Sigur că această lege pentru a fi aplicata presupune anumite investiții în ceea ce privește digitalizarea din România, dar oricum aceste lucruri trebuie făcute. În toată Europa digitalizarea reprezintă o prioritate.

Să știți că Partidul Național Liberal este extrem de activ în domeniul inițiativei legislative, că urmează Rusaliile. Guvernul dă zile libere, dar de plătit plătește angajatorul, firma. Noi am zis, dacă guvernul tot dă atâtea zile libere, deși eu cred că ar trebui stopat acest proces de acordare de  zile libere pe bandă rulantă, o să ajungem jumătate din an să nu se muncească. Cum să te dezvolți economic dacă tu descurajezi munca? Avem un proiect de lege care spune foarte simplu. Toate sumele plătite de companii pentru plata salariilor în zilele libere trebuie să fie deduse din calculul impozitului pe profit. E o prevedere foarte simplă, foarte clară, care să permită cu adevărat companiilor să nu suporte aceste costuri, care nu sunt generate de condiții obiective, ci pur si simplu sunt generate de Guvern prin decizia de a acorda zile libere.

Îi mulțumesc domnului primar, Nicolae Robu, că mi-a oferit ocazia de a-mi petrece această zi frumoasă în județul Timiș.

Întrebări și răspunsuri 

(PNL susține campania aceea demarată de USR – Fără penali în funcții publice?)

Partidul Național Liberal are proiect de lege inițiat la Parlament,  prin care să nu se permită persoanelor care au condamnări să ocupe vreo funcție publică. Partidul Național Liberal este singurul partid care a introdus în statutul partidului un  cod de integritate extrem de clar, extrem de precis care nu permite ca oameni care au probleme cu legea să poată să candideze din partea Partidului Național Liberal. Au mai făcut și alții astfel de coduri, numai că nu le-au aplicat spre deosebire de noi care le-am aplicat.

(În acest context cum comentați incidentul dintre domnul primar Robu și cei de la USR?)

Am avut o discuție cu domnul Robu. Mi-a explicat că a existat o autorizare în care au fost 9 puncte în care s-a permis culegerea de semnături și că semnăturile se strângeau într-un punct în care nu exista autorizare. Acum probabil dacă au mai existat niște tensiuni sper să trecem mai departe. I-am comunicat domnului Barna, că domnul Robu este unul dintre cei mai serioși promotori ai integrității în funcția publică și nicidecum un om care să pună bețe în roate unei astfel de campanii.

Adversarul principal al Partidului Național Liberal este PSD. Adversarul secundar este PSD-ul mai mic, condus de domnul Tăriceanu. Ca atare, oricine susține demersurile noastre de opoziție este partenerul nostru. De altfel, la ziua Partidului Național Liberal, domnul președinte Dan Barna, a fost alături de noi. 

(Ați avut emoții că plângerea pe care ați depus-o nu va fi agreată de conducerea partidului?)

În puține momente ale carierei mele politice am primit un asemenea sprijin din partea bazei Partidului Național Liberal și din partea oamenilor care s-au săturat de PSD. Ca atare, știu foarte bine ce am făcut. Mi-am asumat o răspundere. Vedeți limpede că e o fabrica de fake news privitoare la situația din Partidul Național Liberal. Știu că exista temeiuri serioase pentru sesizarea mea.

De altfel, domnul Dragnea, a cerut ieri desecretizarea memorandumului. Înseamnă că recunoaște că memorandumul era secret și că el știa că este secret memorandumul. Ce recunoaște? Recunoaște că a făcut public conținutul unui memorandum care avea caracter secret.  O asemenea auto incriminare nu am văzut. Liviu Dragnea și cu PSD parcă au înnebunit. Eu chiar nu am anticipat o asemenea hiper -reacție. Un motiv suplimentar să fiu extrem de încrezător că ceea ce îmi doresc și anume să fie cercetate toate circumstanțele legate de inițierea, elaborarea, modul de adoptare, de comunicare publică a acestui memorandum, pentru ca sunt foarte multe semne de întrebare. Nu pot să accept ca interese fundamentale ale României să fie calcate in picioare.

(despre mutarea Ambasadei României la Ierusalim)

Trebuie să fie o abordare care să fie conformă cu liniile strategice de politică externă pe care le-a avut România de-a lungul timpului. Orice decizie se ia trebuie să fie rezultatul unei ample consultări în primul rând în România, în primul rând cu președintele României, ori ceea ce a făcut Dragnea cu mâna lui Dăncilă este o crimă împotriva unei  politici externe. A fost o linie directoare a unei politici externe, pe care din păcate Dragnea si-a bătut joc.

(V-ați gândit la alianța partidelor dîn opoziție?)

Misiunea mea ca președinte al Partidului Național Liberal și a colegilor noștri este să aducem Partidul Național Liberal în poziția în care să poată câștiga alegerile, să poată să învingă PSD.

Noi suntem pe propriile picioare și obiectivul nostru este să reușim să câștigăm alegerile, să învingem PSD prin propriile noastre forțe. Sigur că nu respingem nicio colaborare cu nicio forță din societatea civila sau care are reprezentare politică, care împărtășește valorile și ideile noastre. Cred că vremea asocierilor care sa nu aibă la baza valori comune, principii, obiective strategice, a trecut. Se poate face prin formarea unui guvern dacă nu vom obține majoritatea. Cu siguranța vom căuta parteneri să fie cât de cât apropiați de noi. 

Vă mulțumim!

miercuri, 23 mai 2018

Achitarea lui Tăriceanu. O părere


CAP Tăriceanu a obținut la prima instanță o achitare pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă. Am înțeles din presa care a detaliat decizia (presa mai serioasă), că procurorul de ședință și avocatul lui Tăriceanu au cerut și instanța a aprobat schimbarea încadrării faptei astfel că „favorizarea infractorului” a fost eliminată. Evident, procurorii nu au reușit să probeze favorizarea infractorului.

A rămas mărturia mincinoasă. Concret, pe dosarul judecat. Nu se referă la toată activitatea lui Tăriceanu, ci doar la cauza respectivă. Instanța a constatat că mărturia lui Tăriceanu, mincinoasă ea (în mod indubitabil!) nu a afectat aflarea adevărului! După câte îmi aduc aminte, procurorii știau totul despre acțiunea infracțională a acuzaților, înainte de a merge la Tăriceanu pentru o declarație de martor. Multe dintre acțiunile infractorilor aveau „suportul moral” al cunoașterii de către Tăriceanu (prim-ministru la data comiterii faptelor infracționale!) a situației și a acceptului lui!

Procurorii nu au putut acuza pe Tăriceanu de nimic în dosarul respectiv pentru că o piedică foarte serioasă în implicarea lui Tăriceanu o constituia cererea pe care procurorii ar fi trebuit să o adreseze Senatului pentru începerea urmăririi penale! Acțiune care ar fi fost un eșec total. Așa cum Vosganian a fost protejat de două ori de Senat, este evident că Tăriceanu ar fi fost la fel de protejat! Singura posibilitate de a-l aduce pe Tăriceanu în cauză a fost „para mălăiață” cu „mărturia mincinoasă”! Asta au avut, asta au exploatat. Sunt sigur că imediat după ce Tăriceanu a aflat că procurorii l-au cam prins, și-a luat măsuri severe ca procurorii să nu ajungă mai departe. A plătit bine ca să fie salvat de avocați!

Este o victorie a lui Tăriceanu? Da și nu. Este o victorie pentru că acum a reușit să evite o condamnare. Nu, pentru că este suficientă ridicarea protecției pe care i-o asigură majoritatea parlamentară din Senat pentru a se începe urmărirea lui penală în aceeași cauză precum și în alte cauze despre care procurorii știu sau au informații însă sunt blocați să acționeze. Este aceeași situație, cumva, ca la Varujan Vosganian. O altă majoritate la Senat sau Camera Deputaților și procurorii vor avea calea deschisă pentru a începe urmărirea penală a politicienilor care formează astăzi majoritatea parlamentară PSD-ALDE.

Legat de această majoritate și dosarele penale. Nu vă luați după „analizele” unor jurnaliști și analiști. PSD și ALDE au un interes comun superior administrării corecte a țării: sprijinul reciproc pentru blocarea urmăririlor penale pe care procurorii le-ar putea începe. Mincinosul CAP Tăriceanu, infractorul Dragnea, mincinosul Varujan Vosganian etc. vor stat umăr la umăr pentru a împiedica justiția să îi judece. Pentru asta, ALDE una va vorbi la presă și alta va vota în Parlament!

Să avem încredere în viitor și în Justiție. Condițiile favorabile de astăzi pentru infractorii care fug de justiției nu vor mai fi în viitor. Achitarea lui Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă nu înseamnă că el nu a fost implicat, sub orice formă, în dosarul retrocedărilor pentru așa numitul Paul de România! Nu înseamnă că nu este cumva legat de evreii care au făcut speculații imobiliare în România, în marea lor majoritate ilicite! Sunt evenimente care au avut loc. Întâlniri probate, vizite în Israel pentru participarea la evenimente private. Culmea, Tăriceanu a mințit că nu îi cunoaște pe cei la invitația cărora a răspuns! Dar minciuna lui nu are legătură cu cauza retrocedărilor! De aceea a fost achitat. Dacă nu era această acuzare, nu am fi știut de actele și faptele primului-ministru Tăriceanu și legăturile lui cu afaceriștii evrei!

Justiția a respectat legea! Instanța de judecată nu a putut ieși din tiparele legale, din limitele normelor legii penale! Asta este legea, asta aplică instanța. Este o aberație să acuzi completul de judecată, să spui că a fost iresponsabil! Judecătorii în completul de judecată, pe oricare cauză penală sau civilă, sunt obligați să respecte legea și nu să dea satisfacție societății. Cei care au răspunderea privind modul cum este construită legea, bună sau proastă, sunt parlamentarii care au format majoritatea ce au impus legea incriminată.

marți, 22 mai 2018

Declarație de presă a lui Ludovic Orban. Jurnaliștii „roșii” au făcut spume la gură


Transcrierea conferinței de presă a președintelui PNL, Ludovic Orban, 21 Mai 2018

Bună ziua!

Încă de la alegerea mea ca președinte al Partidului Național Liberal, am anunțat că voi face tot ce este legal, constituțional și omenește posibil pentru a scăpa România de năpasta care a lovit-o, care se cheamă “clanul Dragnea”.

M-am ținut și mă voi ține de cuvânt!  Ceea ce se întâmplă în România, de când puterea a fost preluată de acest clan toxic condus de Dragnea și Tăriceanu, duce România spre prăpastie. Aproape tot ceea ce face puterea instalată după alegerile din 2016, duce la distrugerea credibilității externe a României, la distrugerea oricărui echilibru economic al României, la distrugerea oricărei șanse de dezvoltare a României.

Am să vă dau doar câteva cifre relevante cu bilanțul dezastrului provocat de guvernarea Dragnea-Tăriceanu. În primul trimestru al anului 2018, România a înregistrat zero creștere economică. Am avertizat asupra acestui lucru încă de la primele măsuri antieconomice care au fost inițiate de guvernele PSD- ALDE și iată că astăzi se vede, în primul trimestru, că România înregistrează zero creștere.

Am avertizat asupra creșterii alarmante a datoriei externe, fără se se realizeze vreo investiție importantă în România. Anul trecut, România s-a împrumutat cu 5,5 miliarde, cu atât a crescut datoria publică a României iar în primul trimestru al anului, datoria publică a crescut cu două miliarde de euro.

Exact cum am anticipat, la cum este construit bugetul, probabil, în cursul acestui an, datoria publică va crește cu până la opt miliarde de euro, repet, fără ca să se construiască ceva în România.

De la excedent bugetar în primul trimestru al anului 2017 am ajuns pe deficit bugetar. De la 0,18 excedent anul trecut, anul acesta avem 0,48 deficit bugetar.

ROBOR de la 0,8% a ajuns la 2,74% afectându-i grav pe toți cei care au credite la bănci.

De asemenea, deficitul comercial al României a crescut cu peste două miliarde în cursul anului 2017 iar în primul trimestru al anului a înregistrat o creștere cu 200 de milioane în fiecare lună indicând clar faptul că la sfârșitul anului deficitul va crește cu încă 2,5 – 3 miliarde de euro.

Inflația, cea care afectează dramatic puterea de cumpărare a românilor, este cea mai mare inflație din Europa. Când s-a instalat PSD la putere aveam o inflație ca și inexistentă iar astăzi inflația este de 5,2% , cu riscul de a crește în continuare rata inflației.

Chiar și când i-am prins cu mâna în buzunarul cetățeanului român, contribuabil la Pilonul 2 de pensii, Dragnea și ai lui nu recunosc că atentează la banii românilor din Pilonul 2 de pensii mințind cu nerușinare deși documentele Comisiei de Prognoză arată negru pe alb, date care au fost date publicității de colegul meu, vicepreședintele PNL, Florin Cîțu, ca și declarațiile anterioare ale ministrului Finanțelor, Teodorovici, ale fostului premier Tudose, ale ministrului Muncii, legate de desființarea Pilonului 2 de pensii. În ciuda acestor declarații, Dragnea minte cu nerușinare în continuare spunând că nu atentează la Pilonul2 de pensii.

De asemenea, vreau să vă spun câteva cuvinte despre sesizarea pe care am depus-o la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, avertizându-l clar pe Dragnea și pe întregul aparat de propagandă al PSD, că depășește din nou limita legii și că disperarea îl face să încalce din nou Constituția și legile.  Vă somez, domnule Dragnea, să încetați campania de intimidare, de amenințare a funcționarilor publici, a cetățenilor, a procurorilor care își fac corect datoria în România. Am văzut cu stupoare cum Dragnea a ajuns să îi amenințe și pe jurnaliști, că dacă mai difuzează informații, informații provenite din surse guvernamentale, nicidecum informații inventate, riscă să fie pasibili de  comiterea de infracțiuni.

Am văzut că ați declanșat un linșaj  împotriva mea. Sunt obișnuit și nu voi face niciun pas înapoi, domnule Dragnea, în fața atacurilor mizerabile pe care le-ați declanșat împotriva mea. Vă somez însă, încă o dată, să nu mai amenințați, să nu mai intimidați cetățenii români, jurnaliștii, funcționarii publici, procurorii, pentru că riscați să cădeți din nou la marginea legii și riscați să vă creați probleme dumneavoastră.

Nu mă sperie nici anunțatul miting pe care vreți să-l faceți în susținerea cui, a dumneavoastră?

Mă îndoiesc că românii ar veni la un miting de susținere a incompetenței și a analfabetismului funcțional. Mă îndoiesc că românii ar veni să sprijine o putere politică care își bate joc de România și care riscă să arunce România într-o nouă criză economică și riscă să scoată România de pe traiectoria normală, euro-atlantică, pe care a fost așezată de noi.

Închei intervenția mea prin a spune că nu numai că este un drept legal și constituțional pe care îl am, ca cetățean, atunci când constat încălcarea Constituției și a legii ci este o obligație, iar pentru mine este o obligație morală să fac acest lucru.

Ce să fac dacă niște hoți intră în apartamentul vecinului? Să continui să mă uit la televizor, să-mi văd în continuare de treburile mele?  Nu! Conduita normală este să chemi poliția atunci când hoții calcă vecinii.

Ce să fac dacă constat că se înregistrează încălcări flagrante ale Constituției și ale legii, așa cum a săvârșit domnul Dragnea? Este normal să mă adresez celor care sunt învestiți prin Constituție și prin lege să cerceteze faptele respective, și acest lucru l-am și făcut!

Bătălia noastră cu această coaliție toxică continuă și se va da pe toate fronturile. Vom ataca, cu siguranță, cu o moțiune de cenzură și începem pregătirea strategiei pentru adoptarea acestei moțiuni de cenzură. De asemenea, vom ataca toți miniștrii incompetenți care și-au demonstrat cu prisosință incapacitatea lor de a face lucruri bune la ministrerele pe care le conduc, prin toate pârghiile parlamentare pe care le avem.

Întrebări 

Jurnalist - Aș vrea să ne explicați clar, pentru că ați acuzat-o pe premierul Viorica Dăncilă de înaltă trădare (...)

Ludovic Orban – Doamna Dumitrache, permiteți-mi să nu comentez informații care sunt difuzate pe surse de postul pe care îl reprezentați. Sesizarea mea este depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Din momentul în care am depus sesizarea, eu consider că este treaba celor care au fost învestiți prin Constituție și prin lege.

Jurnalist – Aș vrea să știu dacă dumeavoastră considerați statul Israel stat ostil. Ați făcut apel la un articol din codul penal, 394, referitor la înalta trădare

Ludovic Orban – Aveți declarațiile lui Liviu Dragnea, eu sunt anti-Dragnea. A fi anti-Dragnea nu cred ca înseamnă a fi împotriva statului Israel. Sunt un om care întotdeauna am susținut relații prietenești, relații apropiate cu statul Israel și resping categoric asemenea inepții și invenții realizate de disperatul Dragnea care nu mai știe ce vorbește.

Jurnalist – Cum v-ați argumentat sesizarea, domnule Orban?

Ludovic Orban - Stimată doamnă, odată ce am depus sesizarea, v-am prezentat public ceea ce am considerat că este important să vă prezit public. Eu sunt un om care susțin independența justiției și nu cred că trebuie transformat acest demers, care în momentul de față este pe mâna celor care sunt abilitați, învestiți prin Constituție și lege să realizeze cercetarea, ei trebuie lăsați să realizeze această cercetare.

Eu am sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privitor la niște fapte care pot să întrunească elementele constitutive ale unor infracțiuni, ca atare, cele patru infracțiuni posibile vi le-am prezentat public și permiteți-mi să vă spun că, atâta timp cât pentru interesele personale ale lui Dragnea sunt sacrificate de Guvern și de instituțiile din cadrul Guvernului, interese fundamentale ale României, poate fi vorba de o trădare a intereselor naționale.

Iar în ceea ce privește celelalte fapte pe care le-am descris, nu trebuie să ai un aparat juridic, este suficient să ai bun simț ca să-ți dai seama că Dragnea, la Antena3, a prezentat o decizie a Guvernului care fusese luată într-un memorandum, care era cu careacter secret, despre care nici măcar purtătorul de cuvânt nu a recunoscut că a fost pe ordinea de zi. Celelalte două posibile infracțiuni, eu nu am pregătirea juridică dar bunul simț îmi spune totuși, că atunci când Guvernul decide lucruri care ar trebui decise de președinte, în conformitate cu decizia Curții Constituționale 683 și cu textul constituțional, normal că se substituie președintelui în decizii care țin de atributele fundamentale ale președintelui.

Jurnalist – care sunt elementele acestei infaracțiuni de înaltă trădare?

Ludovic Orban – Stimată doamnă, atunci când interese fundamentale ale statului român sunt călcate în picioare, atunci când sunt dinamitate punți între noi și alții, care au fost construite în zeci de ani, atunci când deciziile luate afectează credibilitatea externă a României, atunci când interesele României sunt sacrificate pentru interesele personale ale lui Dragnea, eu consider că ne aflăm în fața unei situații în care sunt trădate interesele naționale.

Jurnalist – În sesizarea dumneavostră i-ați enumerat pe cei trei consilieri ai PSD și ați spus acolo că sunt reprezentanți ai unei agenții străine.

Ludovic Orban - Doamnă, nu comentez asupra acestui subiect. V-am dat toate explicațiile pe această temă. Eu am sesizat fapte, aceste fapte trebuie cercetate! Nu sunt eu omul care să stabilesc vinovăția sau nevinovăția cuiva.

Jurnalist – Cine a depus sesizarea?

Ludovic Orban – Este depusă sub semnătura mea și așa cum am anunțat public, m-am consultat cu mai mulți colegi apropiați care au cunoștințele necesare în domeniu.

Jurnalist – Cu președintele Iohannis v-ați consultat înaintea acestui demers?

Ludovic Orban – Este un demers făcut de mine în calitate de cetățean al României. Acest demers l-am făcut după ce m-am consultat cu apropiați ai mei, care au cunoștințele necesare și care mi-au relevant chiar ei nevoia de a face această sesizare.

Jurnalist – Deci, nu l-ați consultat pe președintele României?

Ludovic Orban – V-am dat răspunsul la această întrebare.

Jurnalist – Este posibil să retrageți această sesizare?

Ludovic Orban – Cum să o retrag? Înainte v-am spus că nu fac nici un pas înapoi , că nu mă las intimidat de toată propaganda, un adevărat linsaj mediatic care a fost declanșat împotriva mea, cu niște teme care sunt complet ieșite din realitate și evident, merg înainte, până la capăt, iar obiectivul pe care îl am este acela de a scăpa România de năpasta numită Dragnea  și clanul lui.

Jurnalist – ne-ați chemat aici pentru  a explica, tocmai de aceea vă întrebăm clar, pentru toată lumea (...)

Ludovic Orban -  De unde știți de ce am convocat această conferință de presă?

Jurnalist – Ne permiteți să vă întrebăm (...)?

Ludovic  Orban – Da, dar și mie îmi permiteți să vă răspund! V-am dat mai multe răspunsuri la această întrebare care cred că sunt relevante, mulțumitoare și când va fi cazul să mă pronunț asupra textului acestei sesizări, am să mă pronunț.

Ludovic Orban -  Am depus sesizarea ca și cetățean. Ce trebuie să vă spun este că beneficiez de o susținere aproape fără precedent din partea bazei Partidului Național Liberal, din partea tuturor celor care sunt exasperați și revoltați de dezastrul pe care îl provoacă în România guvernarea PSD.

Jurnalist -  După ce ați depus această sesizare ați fost contactat în vreun fel de către procurorii?

Ludovic Orban – Nu. De fiecare dată când voi fi convocat, mă voi duce.

Jurnalist - Aveți să vă reproșați ceva în legătură cu această sesizare?

Ludovic Orban - Am să îi reproșez domnului Dragnea, doamnei Dăncilă că își bat joc de România, că au confiscat toate instituțiile statului român pentru a le folosi în interes personal, că își bat joc de interesele fundamentale ale României și că duc România spre dezastru.

Jurnalist - Susțineți absolut toate punctele din sesizarea dv.?

Ludovic Orban - În momentul în care mi-am pus semnătura pe un document, îmi asum integral acel document.

Jurnalist - V-ați consultat cu juriști din alte partide referitor la această chestiune?

Ludovic Orban - M-am consultat cu oameni apropiați de mine, unii dintre ei care nici nu sunt în partid și în al căror punct de vedere am încredere.

Jurnalist - Unii dintre ei poate și apropiați ai președintelui României?

Ludovic Orban -Nu.

Jurnalist - După ce ați depus sesizarea v-a contactat în vreun fel cineva de la Palatul Cotroceni?

Ludovic Orban - Nu.

Am încredere în președintele României că știe foarte bine ce are de făcut în binele României.

Jurnalist - Vi s-a cerut demisia de către Viorel Cataramă. Domnul Ilie Bolojan spunea că nu este adeptul acestor plângeri penale și spun și alți colegi care nu au vrut deloc să comenteze.

Ludovic Orban - E normal. Există libertate de exprimare. Sigur că asupra acestor poziții publice sunt pozițiile lor personale.

Jurnalist: Veți da explicații colegilor în ședința BEX pe această temă?

Ludovic Orban - Cu siguranță că vom discuta, dar subiectul principal care va fi pe ordinea de zi este pregătirea strategiei pentru moțiunea de cenzură

Jurnalist - Veți cere vot de susținere mâine în legătură cu acest demers pe care l-ați făcut dv. în calitate de cetățean?

Ludovic Orban - Eu nu voi cere vot de susținere pentru că știu că acest demers este împărtășit și susținut de majoritatea zdrobitoare a colegilor mei și de majoritatea oamenilor de bună credință din România, care înțeleg foarte bine dezastrul spre care este condusă România de clanul Dragnea.

Jurnalist - Cetățeanul Ludovic Orban, poate să fie separat de președintele PNL, Ludovic Orban, așa cum spuneți?

Ludovic Orban - Evident, că sunt președintele Partidului Național Liberal. N-am semnat ca președinte al Partidului Național Liberal.

Jurnalist - De ce n-ați discutat cu colegii înainte? Dv. când nu erați președinte al PNL criticați alți lideri și președinți că nu se consultă cu partidul.

Ludovic Orban - În toate deciziile politice ale Partidului Național Liberal, mă consult așa cum nu se consultă și nu s-a consultat, cred, niciun președinte. În ceea ce privește demersul acesta pe care l-am făcut în calitate de cetățean al României, nu era necesară o astfel de consultare. Eu am încredere în Partidul Național Liberal și în voința Partidului Național Liberal de a se lupta cu toate forțele pentru a îndepărta această coaliție toxică  de la guvernare. Toată lumea înțelege că obiectivul meu în acțiunea mea politică este acela de a stopa acest derapaj dramatic.

Jurnalist - Aveți garanția că nu afectează continuarea acestui subiect cu interesele naționale, în contextul în care președintele a văzut și memorandumul și cu toate acestea nu a făcut niciun demers în ceea ce privește subminarea atribuțiilor sale.

Ludovic Orban - Dacă președintele nu a făcut niciun demers este decizia președintelui. În ceea ce mă privește pe mine nu pot să nu constat călcarea în picioare a Constituției, în ceea ce privește competențele în materie de politică externă, și anume faptul că Guvernul s-a substituit președintelui într-o temă de politică externă extrem de delicată.

Am fost, sunt și voi fi susținătorul parteneriatului strategic cu SUA. Întotdeauna am susținut, în cariera mea politică, să avem cele mai bune relații politice cu statul Israel. Am fost, sunt și voi fi susținătorul prezenței noastre ca stat loial și responsabil în UE. Pe de altă parte sunt pentru Constituție, sunt pentru respectarea Constituției, sunt  pentru luarea și aplicarea deciziilor de politică externă în cadrul constituțional și mai ales, dintr-o analiză extrem de serioasă, ținând cont de  interesele fundamentale ale României. Nu pot să fiu de acord ca instituții ale statului care sunt controlate politic de slugi ale lui Dragnea să ia decizii împotriva intereselor României pentru interesele personale ale lui Dragnea.

Nu am calitatea de a declanșa un conflict de natură constituțională între puterile statului. Eu am făcut ceea ce îmi permite Constituția, și anume,  am sesizat niște fapte care după părerea mea aduc atingere gravă intereselor României. Inclusiv în ceea ce privește decizia de mutare a Ambasadei care se va lua poate într-un anumit moment, inclusiv asupra acestei decizii, modul în care s-a comportat Dragnea și cu lacheii săi din Guvern, au discreditat până și această idee. Dragnea tot ce atinge aruncă în derizoriu.

Jurnalist - Ați făcut în sesizarea aceasta penală referire la acea înaltă trădare. Tocmai dv. care ați fost o victimă a procurorilor. Dv. nu puteți să susțineți cu niște argumente această plângere pe care ați făcut-o legată de înalta trădare și s-ar putea să existe o  situație  în care, procurorii să mute politic la fel cum ați pățit dv.

Ludovic Orban - Eu am făcut sesizarea în calitate de cetățean. Nu eu hotărăsc dacă sunt întrunite sau nu elementele constitutive ale unei infracțiuni. Eu am scris acolo ceea ce mi s-a părut normal și firesc legat de cele patru posibile infracțiuni comise, iar în ceea ce privește cercetarea pe care o vor face, mai ales cei care sunt învestiți prin Constituție și prin lege cu atributul de a cerceta aceste fapte îi privește pe ei. Eu întotdeauna am susținut independența justiției și acum refuz să mai comentez politic, pentru că nu mi se pare normal, ca înainte de a începe o cercetare deja să se facă judecăți pe fond, să se stabilească vinovății sau nevinovății. Nu cred că un jurnalist sau un grup de politicieni pot să hotărască în locul unui procuror, a unei instanțe, dacă este vorba sau nu este vorba de vinovăția cuiva.

În ceea ce mă privește pe mine, știți foarte bine ce am făcut. Am făcut un pas în spate, m-am apărat, nu am fost atât de disperat cum sunt pesediștii astăzi, că le fuge pământul de sub picioare, că dacă nu s-ar simți cu musca pe căciulă probabil ar fi mai liniștiți.  Dar sunt disperați și se vede că au intrat în panică de la o poștă, nu numai ei, ci și cei care i-au sprijinit de-a lungul timpului. În ceea ce privește alegațiile stupide pe care le aud pe ici pe colo, le resping categoric. Am acționat strict ca un cetățean al României, așa cum cred că este normal să acționeze orice cetățean al României.

Jurnalist - Ați creat vulnerabilitate în plan extern prin această plângere penală?

Ludovic Orban - Vulnerabilitatea în plan extern este creată de cei care au încălcat Constituția, de cei care pentru interesele personale ale lui Dragnea s-au făcut că iau niște decizii pe care nu aveau niciun fel de drept să le ia.

Jurnalist - Ce credeți că ar trebui să se întâmple dacă se ajunge la începerea urmăririi penale, la suspendare?

Ludovic Orban - Ar trebui să existe mai puțină dezbatere publică al unor neaveniți din politică, care unii dintre ei sunt condamnații, alții sunt în curs de diferite procese și ar trebui să fie lăsate instituțiile statului care sunt abilitate să facă cercetarea asupra acestui subiect.  Evident că ar fi normal ca Dragnea și clanul lui să înceteze să amenințe pe funcționari, pe procurori, pe cetățeni, pe jurnaliști.

Jurnalist - Apropo de discuțiile privind Pilonul 2 de pensii. Un coleg de-al dv., domnul senator Florin Cîțu, spunea ca domnia sa va depune o altă plângere penală împotriva lui Liviu Dragnea, miniștrilor cu atribuții pe această zonă și a premierului Dăncilă dacă se vor face acele modificări la Pilonul 2 de pensii. Susțineți demersul colegului dv. din partid?

Ludovic Orban - După cum bine știți, am semnalat încă de la instalarea actualei puteri nocive obiectivul acestor Guverne  de a naționaliza Pilonul 2 de pensii. În funcție de cum va arăta actul normativ, dacă vor mai avea curajul să-l dea. L-am văzut pe Dragnea că deși l-am prins cu mâna în buzunarul contribuabililor la Pilonul 2 de pensii, zice că nu vrea să șterpelească banii din Pilonul 2 de pensii, că dă înapoi. Dacă în schimb vor persista în această atitudine, care după mine este clar o tentativă de a fura din banii oamenilor, din banii contribuabililor la Pilonul 2 de pensii, evident că poate exista și o latură penală al acestui demers.

Jurnalist - Ați început discuțiile pentru moțiunea de cenzură? Ați avut vreo discuție cu Ponta?

Ludovic Orban - Nu. V-am zis că vom discuta strategia pentru moțiune. Vrem să începem aplicarea acestei strategii cât mai repede astfel încât să maximizăm șansele acestei moțiuni de a trece. Garantat vom depune moțiune de cenzură, dar o vom depune în momentul în care vom considera că există cea mai mare șansă ca această moțiune să treacă.

V-am dat citirii numai câteva date. Nu v-am vorbit de absorbția de fonduri europene. Au făcut decontări în primul trimestru de 66,8 milioane de euro. Avem rată de absorbție de 10%. Este un dezastru inimaginabil. V-am dat publicității scrisoarea doamnei Corina Crețu către Guvernul PSD în care le atrage atenția că sunt într-o stare de blocaj total pentru că nu au făcut nimic din ceea ce li s-a solicitat din partea Comisiei Europene.

Avem suficiente temeiuri pentru a depunem 10 moțiuni de cenzură.

Jurnalist - Dar tema Pilonul 2 de pensii se va regăsi?

Ludovic Orban -  Cu siguranță! Tema Pilonului 2 de pensii este o temă în care dacă vă aduceți aminte, ba l-au naționalizat, ba nu l-au naționalizat. Vă readuc aminte declarațiile lui Tudose, care vorbea despre randamentul Pilonului 1 de pensii, însoțit ulterior și de actualul ministru al Finanțelor de la care mă așteptat să știe un puțină carte în domeniul economic, dar se pare că punctajele venite de la partid l-au făcut să îi scoată din minte bruma de cunoștințe elementare de economie. Și astăzi, după ce apare într-un document oficial pe care tot noi l-am dat publicității. Este vorba de un document privind prioritățile legislative al comisiei de Prognoză. Se vede clar intenția Guvernului acolo de a sista contribuția la Pilonul 2 de pensii și de a vira cei 3,75% care se virează la Pilonul 2 de pensii către Pilonul 1, Pilonul public de pensii. Lucrurile sunt limpezi, clare.

Jurnalist -  Privind moțiunea de cenzură pe care o veți discuta mâine în BEX, presupune negocieri cu reprezentanții căror altor partide, pentru că știm că nu aveți suficiente voturi în Parlament?

Ludovic Orban – Vom discuta cu toți parlamentarii, mai puțin cu Liviu Dragnea.

Jurnalist – Inclusiv cu cei din PSD, cu cei din ALDE și cu Călin Popescu Tăriceanu?

Ludovic Orban – Eu nu cred că la ora actuală PSD mai poate să sprijine acest Guvern. Dacă îl prijină înseamnă că se fac de râs, înseamnă că și-au pierdut orce urmă de bun simț și responsabilitate față de destinul României.

Jurnalist – Cum răspundeți acuzațiilor de antisemitism?

Ludovic Orban – Am spus că sunt anti-Dragnea. Eu nu pot să comentez absurditățile pe care le rostește un disperat.V-am dat răspunsul! Am fost, sunt și voi fi un susținător al unor relații cât se poate de apropiate, de prietenești cu statul Israel. Toată cariera mea este elocventă în acest sens.

Jurnalist – Credeți că este un moment de cumpănă legat de ce se întâmplă cu acest scandal? Credeți că v-ar putea afecta negativ cariera politică?

Ludovic Orban – Dimpotrivă! Eu cred  că acest demers pe care l-am făcut arată foarte clar că sunt dispus să-mi asum orice riscuri, că am curajul să duc bătălia, sigur cu arme constituționale și legale, bătălia cu acest clan toxic pentru România, până la ultimele consecințe.

Jurnalist -  Vă legitimează ca potențial premier?

Ludovic Orban – V-am spus, nu este făcut din această perspectivă.

Jurnalist – Ce se va întâmpla dacă sesizarea dumneavoastră va fi infirmată de către procurori?

Ludovic Orban – Sesizarea nu poate fi infirmată de către procurori. Procurorii cercetează, dacă descoperă că există elemente constitutive ale uneia dintre infracțiunile respective, normal, vor face ceea ce spune legea, daca nu, nu!

Deși, unele lucruri sunt de bun simț, vă repet, faptul ca ditai președintele PSD, la o emisiune, la un post de televiziune, dă informații despre conținutul unui memorandum, nu se știe dacă este un singur memorandum, dacă nu cumva sunt două memorandumuri, dar lucrul acesta, sigur, nu poate să-l clarifice decât o cercetare serioasă, de către oameni care sunt învestiți prin lege. E de bun simț, se vede clar, președintele nu a fost informat asupra acestui subiect în care s-au luat deciziii care pot afecta interesele fundamentale ale României.

Iar în ceea ce privește uzurparea de funcții, nu mă pricep, nu știu dacă până la urmă va fi considerată. Este clar că Guvernul României și preierul Dăncilă s-au substituit președintelui în privința competențelor de politică externă.

Mulțumesc!

Vă doresc o zi frumoasă!