Declarații Ludovic Orban, 6 mai 2019

DECLARAȚIILE DE PRESĂ ALE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, LA FINALUL BIROULUI EXECUTIV AL PNL – 06 MAI 2019

Pe 9 mai, la ora 10 dimineața se va desfășura la Sibiu, Summitul Partidului Popular European. La acest Summit, care va fi condus de președintele Partidului Popular European, Joseph Daul,  vor participa șefii de State, de Guverne aparținând partidelor din Partidul Popular European, de asemenea, vor participa reprezentanții Partidului Popular European în funcțiile de conducere de la nivelul instituțiilor europene, președintele Comisiei Europene, președintele Parlamentului European, președintele Consiliului European.

De asemenea, vor participa președinți ai unor partide membre ale Partidului Popular European, care se află în opoziție și de asemenea, va fi prezent viitorul președinte al Comisiei Europene, candidatul Partidului Popular European la funcția de președinte al Comisiei Europene, domnul Manfred Weber.

De asemenea, pe data de 8 mai, începând cu ora 16.00, am convocat Biroul Executiv al Partidului Național Liberal. La această reuniune a Biroului Executiv al Partidului Național Liberal dedicată în integralitate dezbaterii agendei europene pe următorii 5 ani avem onoarea de a-i avea ca invitați și ca participanți pe președintele Partidului Popular European, Joseph Daul și pe secretarul general al Partidului Popular European, Antonio Lopez-Isturiz White.

Sunt evenimente extrem de importante, care reflectă anvergura europeană a Partidului Național Liberal, care reflectă relațiile extrem de bune pe care le are Partidul Național Liberal cu partenerii europeni, cu partidele de centru-dreapta din cadrul Partidului Popular European, la nivel european și care arată capacitatea Partidului Național Liberal de a influența decizii la nivel european în favoarea românilor.

Tot astăzi, am mai luat câteva decizii legate de probleme curente. Am luat decizia să propunem doi candidați pentru Curtea Constituțională a României. Știți că este în curs de derulare procedura de desemnare a unor judecători ai CCR.

Pentru Camera Deputaților, Biroul Executiv a decis să fie propus președintele Comisiei juridice a  partidului, domnul Ioan Cupșa, iar pentru Senat, domnul senator Daniel Fenechiu. De asemenea, am luat un mandat din partea Biroului Executiv, către mine și către liderii de grupuri, să purtăm discuții cu ceilalți parteneri din opoziție pentru a identifica o posibilitate cât mai bună de a încerca să obținem majoritate în susținerea unui candidat, altul decât candidații sprijiniți de PSD-ALDE.

De asemenea, Partidul Național Liberal a luat decizia, în Biroul Executiv, ca urmare a publicării motivării Curții Constituționale pe inițiativa cetățenească “Fără penali”,  de a susține în Parlament adoptarea acestei revizuiri a Constituției care, de fapt, este conformă și cu propunerile legislative formulate de Partidul Național Liberal și care se află în cursul dezbaterii  Parlamentului, privitor la integritatea în funcția publică.

De asemenea, am decis organizarea unui eveniment important al Partidului Național Liberal. Astăzi, Biroul Executiv al Partidului Național Liberal a aprobat programul politic al partidului pentru alegerile pentru Parlamentul European, viziunea noastră asupra Europei în următorii cinci ani și de asemenea, viziunea noastră asupra modalității în care România poate să fructifice la maxim, pentru beneficiul românilor, toate avantajele pe care le are prezența României în cadrul Uniunii Europene.

Deci, practic am decis  programul politic al PNL pentru europarlamentare și faptul că acest program va fi prezentat public în data de 13 mai, în cadrul unui eveniment la care vă vom invita și pe dumneavoastră.

(Ne puteți confirma faptul ca la ședința BEX din data de 8 mai a fost invitat și președintele statului, Klaus Iohannis?) 

Acest lucru vi-l poate confirma Președinția. În ceea ce mă privește pe mine, evident, am trimis invitație președintelui României la câteva evenimente importante, urmând să decidă președintele României dacă va participa la aceste evenimente.

Oricum, alături de președintele României voi participa la Summitul Partidului Popular European din data de 9 mai.

(I-ați transmis invitație președintelui României și pentru mitingul de la Iași și pentru cel de la București?)

Da.

(Și ați primit o confirmare?)

Încă nu am primit, dar cu siguranță vom primi informația dacă va fi prezent. Noi ne dorim să fie prezent și, practic, să oferim ocazia să susțină referendumul pe care l-a declanșat și să transmită mesaje către toți cetățenii români privitor la necesitatea implicării în acest referendum și necesitatea votului în favoarea acestui referendum.

(În discuțiile pe care le-ați avut ați stabilit cu președintele României că vă va fi alături în toată această perioadă, în toată această campanie?) 

N-am stabilit că vom fi în toată campania, noi am transmis niște invitații, președintele are dreptul să se implice în campania pentru referendum, are dreptul să participe la orice eveniment la care poate să transmită mesaje pentru referendum. Partidul Național Liberal a declarat sprijinul total politic și organizatoric pentru referendumul declanșat de președintele României, încă din momentul anunțării referendumului și ca atare, oricând prezența președintelui României la evenimente ale Partidului Național Liberal, susținător declarat al referendumului, este normală, firească și de dorit.

(Pentru Iași și pentru București v-ați făcut un calcul câți susținători PNL vor veni la aceste mitinguri?)

Nu vom invita numai susținători PNL. Am luat decizia să invităm cetățeni onești, oameni care susțin aceleași valori și principii ca și noi, oameni care susțin referendumul, care susțin să se interzică amnistia și grațierea pentru corupție, care, de asemenea, își doresc să nu mai existe posibilitatea pentru Guvern să mai recidiveze  în Ordonanță în domeniul Justiției, precum Ordonanța 13, Ordonanța 7,  Ordonanța 90, Ordonanța 92 etc.

(Pentru București ați stabilit locația în care se va desfășura acest miting pe 18 mai?) 

O locație pe care ne-o dorim este Piața Victoriei, este  locul simbol, care, practic, după părerea noastră este cel mai potrivit loc. Am depus o solicitare către Primăria Capitalei în conformitate cu legea. Așteptăm să se întrunească Comisia specială care aprobă evenimente, să primim un răspuns.

(Deci vă așteptați la un număr mare de oameni care să vină în Piața Victoriei?) 

Cu siguranță!

(Zeci de mii?) 

Zeci de mii o să fie. Nu am nicio îndoială că va fi un miting mare, va fi un miting în care se va vedea clar susținerea de care se bucură Președintele României în referendumul declanșat și susținerea de care se bucură Partidul Național Liberal.

(Referitor la propunerile pentru CCR. De ce nu ați stabilit de la bun început cu cei de la USR să susțineți un candidat comun pentru a avea mai multe șanse?) 

Cred că orice formațiune politică are dreptul de a depune candidați. Vom purta discuții cu partenerii din opoziție privitor la candidaturi și dacă putem degaja o soluție comună o vom susține.

(În momentul de față și cei de la USR au anunțat că au două propuneri pentru cele două posturi)

Sunt la curent, am și avut discuții cu președintele partidului respectiv, am stabilit că suntem deschiși la discuții ulterioare, discuții care vor avea loc în cursul zilei de astăzi și dacă degajăm o formula de susținere comună a unui candidat la Cameră și la Senat, va fi foarte bine.

Oricum, pentru alegeri știți că este necesar jumătate plus unu  iar dacă la una dintre Camere nu se ajunge la un candidat comun, nu avem oricum garanția susținerii în turul doi, în cazul în care nu se întrunește majoritatea absolută pentru un candidat.

( În perspectiva celor două mitinguri, ce veți face dacă Guvernul va continua cu acea intenție de modificare a Legii referendumului?) 

Am somat public Guvernul să nu se adopte anumite modificări din cadrul proiectului de Ordonanță de Urgență. Prima modificare, interdicția implicării în campanie a președintelui, care mi se pare o aberație monstruoasă. De altfel, am văzut că președintele AEP a făcut un pas înapoi dar să vedem ce are de gând Guvernul în privința asta.

De asemenea, ni se pare inacceptabilă prevederea legală care determină președintele fiecărei secții de votare să întrebe cetățeanul român care vine la vot dacă votează la referendum, dacă votează la europarlamentare. Aceste prevederi trebuie scoase. Orice cetățean știe de ce vine la alegeri și nu trebuie să i se pună întrebări suplimentare, mai ales în condițiile în care știm foarte clar că există posibilitatea de implicare din partea partidului de guvernământ pentru că Guvernul organizează alegerile, în desemnarea președinților de secții de votare și este posibil ca foarte mulți cetățeni români, existând această procedură la dispoziția președinților secțiilor de votare, să fie oarecum convinși să nu voteze și la referendum.

Adică este o formă de a reduce în mod artificial prezența oamenilor. Eu sunt convins că toți cei care vin la vot știu de ce vin la vot, știu dacă au venit să voteze la europarlamentare, știu dacă au venit să voteze la referendum și nu trebuie să-i întrebe președintele secției de votare lucrul acesta.

De asemenea, privim cu mare atenție niște prevederi care ne este teamă să nu afecteze transmiterea în timp real a datelor privind prezența atât la europarlamentare cât și la referendum și de asemenea, să nu fie afectat sistemul de semnalare în timp real a votului multiplu, atât la prezidențiale cât și la europarlamentare.

( A fost fixată o țintă electorală pentru fiecare filială județeană? Ne puteți spune dacă s-a fixat și o țintă la nivelul conducerii centrale a PNL?) 

Este o chestiune internă, fiecare președinte va primi din partea mea un obiectiv, care a fost discutat, care este stabilit pe baza unor analize, unor cercetări și pe baza potențialului pe care îl are fiecare filială.

(La nivel național?) 

Este un obiectiv țintă, care de fapt le permite în mod organizatoric să împartă pe fiecare localitate obiectivele, atât în ceea ce privește procentul cât și numărul de voturi. La nivel național facem tot ce depinde de noi să câștigăm alegerile.

(Vorbea Rareș Bogdan de un scor de cel puțin 25%, aceasta să fie ținta sau chiar mai mare, 30%?)

V-am spus că nu mă hazardez să dau procente. Cercetările sociologice din ultima lună și jumătate sunt cercetări sociologice care ne încurajează, care ne arată că suntem umăr la umăr cu PSD și că am depășit PSD, dar una este sondajul și alta este realitatea în teren. Victoria se obține în teren, se obține în campania directă din casă în casă, în acțiunea de convingere la firul ierbii a fiecărui român și capacitatea de mobilizare a fiecărui alegător care susține Partidul Național Liberal, la vot.

(Mai vorbea Rareș Bogdan și de posibilitatea sancționării a acelor lideri de filiale care nu îndeplinesc....) 

Am încredere în fiecare în fiecare președinte de filială, în fiecare parlamentar al partidului, în fiecare primar, în fiecare membru al Partidului Național Liberal că vor trage cu toată forța pentru a contribui la victoria Partidului Național Liberal.

(Și cine nu îți îndeplinește acest target?) 

Am încredere în fiecare organizație, în fiecare membru, în fiecare primar că își vor atinge obiectivele.

(Dacă nu obțineți scorul pe care vi-l propuneți la nivel național, luați în calcul ca dumneavoastră, Președinte PNL să vă depuneți mandatul?)

Vom obține cel mai bun scor în alegerile pentru Parlamentul European și ne batem în aceste alegeri ca să învingem partidul de guvernământ.

Un vot pentru Partidul Național Liberal este un vot care îi ajută pe români să scape de Dragnea și de PSD. Este ca o moțiune de cenzură a cetățenilor împotriva acestei guvernări. De aceea îi invit pe cetățeni să vină la vot și să voteze această moțiune de cenzură. De altfel, victoria Partidului Național Liberal va crea o criză gravă și cu siguranță, Partidul Național Liberal, după alegerile pentru Parlamentul European, va depune moțiune de cenzură, va iniția procedura moțiunii de cenzură până la sfârșitul sesiunii parlamentare pentru a transpune în vot, în Parlament, voința exprimată de cetățeni la aceste alegeri.

SESIZAREA ADRESATĂ DE PNL AVOCATULUI POPORULUI PENTRU SESIZAREA CCR ASUPRA OUG 114/2018

DOCUMENT: SESIZAREA ADRESATĂ DE PNL AVOCATULUI POPORULUI PENTRU SESIZAREA CCR ASUPRA OUG 114/2018

Către: Avocatul Poporului
Strada George Vraca 8, București, România 010146

Subscrisul Partidul Național Liberal, cu sediul în Municipiul București, sector 1, Aleea Modrogan nr. 1, reprezentat legal prin Președinte Ludovic Orban, în temeiul art. 15 alin. 1 litera i) și în temeiul art. 16 din Legea nr. 35/1997 și în temeiul art. 32 din Legea nr. 47/1992, formulăm prezenta

PETIȚIE

Prin care vă solicităm să dispuneți sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018, pentru următoarele considerente expuse în cele ce urmează.

1. Inexistența urgenței
Semnalăm că în speță nu a existat o urgență motivată care să justifice adoptarea actului normativ, motiv pentru care apreciem că Ordonanță este neconstituțională în ansamblul său, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor art. 115 (4) din Constituție.
În jurisprudența Curții Constituționale (e.g. Decizia nr. 42/2014) s-a arătat că: "necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii care, datorita circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate, in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public". De esența acesteia este caracterul obiectiv "in sensul ca existenta sa nu depinde de vointa Guvernului care, in asemenea imprejurari, este constrans sa reactioneze prompt pentru apararea unui interes public pe calea ordonantei de urgenta".
Prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005[1], Curtea Constituțională a stabilit că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ:

  existenţa unei situaţii extraordinare – situația extraordinară reprezintă o situație obiectivă, independentă de voința Guvernului, care se abate în mod semnificativ de la obișnuit și periclitează în mod cert și imediat interesul public; deși Guvernul este cel care apreciază dacă măsura ce se dorește a fi adoptată este justificată de o situație extraordinară, CCR are competența de a valida sau invalida aprecierea făcută de Guvern;
  reglementarea acesteia să nu poată fi amânată – această condiție este una distinctă de existența unei situații extraordinare, aceasta întrucât există situații extraordinare în care adoptarea de OUG să nu fie necesară tocmai pentru că obiectivul poate fi atins în procedura de legiferare obișnuită (dar mai operativă); prin Decizia nr. 421 din 9 mai 2007[2], CCR a confirmat că „urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare”;
  urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.
O dată cu modificarea Constituției din 2003[3], prin folosirea sintagmei „situaţie extraordinară”, legiuitorul constituant a urmărit să restrângă situațiile în care Guvernul se poate substitui Parlamentului, adoptând norme primare în considerarea unor raţiuni pe care el însuşi este suveran să le determine[4]. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată”, consacrându se, astfel in terminis imperativul urgenţei reglementării.
Prin aceeaşi Decizie nr. 255 din 11 mai 2005, Curtea a mai statuat că invocarea unui element de oportunitate nu satisface exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât acesta este, prin definiţie de natură subiectivă, şi nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate.
Prin Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000[5], Curtea a statuat că „posibilitatea Guvernului ca, în cazuri excepţionale, să poată adopta ordonanţe de urgenţă, în mod limitat, chiar în domeniul rezervat legii organice, nu poate echivala cu un drept discreţionar al Guvernului şi, cu atât mai mult, această abilitare constituţională nu poate justifica abuzul în emiterea ordonanţelor de urgenţă. Posibilitatea executivului de a guverna prin ordonanţe de urgenţă trebuie să fie, în fiecare caz, justificată de existenţa unor situaţii excepţionale, care impun adoptarea unor reglementări urgente”.
De asemenea, prin Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006[6], Curtea a constatat că „reglementarea pe calea ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă constituie, aşa cum se prevede expres în art. 115 din Constituţie, o atribuţie exercitată de Guvern în temeiul delegării legislative, iar depăşirea limitelor acestei delegări, stabilite prin însuşi textul Constituţiei, reprezintă o imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului, altfel spus, o violare a principiului separaţiei puterilor în stat”.
Se observă că prin Ordonanță, se instituie mai multe taxe, Guvernul justificând măsura prin împrejurarea că trebuie asigurate resursele financiare necesare implementării Programului de Guvernare.
Această motivare nu configurează existența unei situații extraordinare, singura în care se poate adopta o ordonanță de urgență. Așa cum am arătat, este extraordinară o situație obiectivă, independentă de voința Guvernului, care se abate în mod semnificativ de la obișnuit.

Or, în ceea ce privește prezenta ordonanță de urgență, situația invocată nu este nici pe departe independentă de voința Guvernului. Din contră, tocmai voința Guvernului (a cărei expresie este însuși Programul de Guvernare) este chiar cea care a cauzat măsurile din ordonanţă.

Mai mult decât atât, această situație putea și trebuia să fie prevăzută, neprezentând niciun element care să se abată de la obișnuit. Astfel, atunci când a propus Programul de Guvernare, Guvernul trebuia să se asigure că există resursele financiare necesare pentru implementarea sa.

Prin urmare, nu ne aflăm în prezența unei situații extraordinare care să justifice adoptarea unei situații de urgență, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 115 pentru adoptarea de Guvern a măsurii contestate printr-o ordonanță de urgență, iar sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate este vădit întemeiată.

În privința taxei pe activele instituțiilor bancare, arătăm că prin motivarea din preambulul Ordonanței se susține că:
”Având în vedere că majorarea dobânzilor ROBOR la 3 luni și ROBOR la 6 luni afectează segmentul de populație care a utilizat această formă de finanțare, se impune instituirea unei taxe pe active datorată de instituțiile bancare,  diferențiată în funcție de depășirea unei anumite valori procentuale...”
În primul rând, populația nu este cu nimic sprijinită prin această măsură, pentru că va plăti în continuare la bănci dobânzile calculate în funcție de ROBOR ca indicator al pieței, iar ”excedentul” va fi doar preluat de stat de la bănci sub forma taxei, fără însă să se indice destinația acestor sume de bani, adică serviciile pe care, la rândul lui, statul le-ar presta pentru interesul general/public al sistemului financiar bancar. În realitate, prin instituirea taxei, consumatorii nu obțin niciun beneficiu.
În al doilea rând, deși în motivare se vorbește de ”populație”, adică de consumatori, textul este aplicabil și firmelor care sunt creditate în RON. Pentru această categorie de clienți NU EXISTĂ nicio motivare a urgenței.
• Instituirea unei noi taxe, inexistentă anterior în sistemul fiscal și în ordinea de drept, și care se face venit la bugetul de stat nu poate și nu trebuie să fie făcută prin ordonanță de urgență. Orice taxă nouă limitează drepturile fundamentale în favoarea îndatoririlor fundamentale. De aceea trebuie instituită prin lege.
Art. 139 alin. (1) din Constituţia României prevede că: „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.”
Art. 56  (1) prevede că:
”Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.”
Art. 115 alin. (6) din Constituție limitează puterea Guvernului de a da ordonanțe de urgență, astfel:
”Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”
Orice taxă  ține de domeniul fundamental al drepturilor și îndatoririlor prevăzute de Constituție. Principalul drept fundamental afectat este dreptul instituțiilor de credit asupra creanțelor și asupra sumelor de bani încasate în temeiul creanțelor. Principala îndatorire afectată este aceea de a suporta sarcini fiscale, care nu pot fi inventate arbitrar și imprevizibil de Guvern, ci pot fi instituite doar de Parlament prin lege, cu atât mai mult cu cât sumele din această taxă se fac venit la bugetul de stat.
Totodată, Guvernul nu motivează în mod obiectiv urgența adoptării prin Ordonanță de Urgență cu privire la măsuri cum ar fi:
• Implementarea programului privind ajutor nerambursabil în cuantum de 500.000 euro pentru construcția sau înființarea unor grădinițe cu profil sportiv;
• Modificarea OUG nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor - cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor;
• Finanțarea Programului stațiuni balneare, sub forma unui ajutor de minimis în valoare de până la 200.000 euro pentru cheltuieli privind activități economice;
• Modificarea OUG nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, în sensul instituirii unor taxe de licență procentuale, calculate prin raportare la cifra de afaceri a operatorului economic din anul anterior;
• Înființarea Fondului de Dezvoltare și Investiții pentru finanțarea unor investiții ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în anumite domenii, fond ce reprezintă în realitate un Buget paralel, aspect de natură a eluda prevederile Constituției (art. 138 din Constituție) cu privire la bugetul de stat;
• Modificarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în sensul majorării forțate a capitalului social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii (modificarea art. 60 alin. 1 din Lege) precum și în sensul introducerii posibilității de transfer pe bază de cerere individuală  la sistemul public de pensii (modificarea art. 32 din Lege);
• Plafonarea prețului gazelor naturale la producător.

2. Lipsa de precizie a textului Ordonanței
Apreciem că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României precum și prevederile art. 8 din Legea nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă).
În acest sens, semnalăm următoarele norme din Ordonanță, al căror text nu este clar, fluent și inteligibil și care sunt echivoce:
• Art. 1 - privind înființarea Fondului de Dezvoltare și Investiții, avându-se în vedere că din normă nu rezultă regimul juridic al fondului precum și care este raportul dintre acesta și Bugetul de Stat. Mai mult, sesizăm un paralelism din punct de vedere al denumirii cu Fondul prevăzut de OUG nr. 113/2006;
• Din formularea generală privind investiții ale subdiviziunilor (e.g. Art. 1 alin. 2 ), nu se poate stabili dacă acestea se realizează în nume propriu sau în numele municipiilor și nu este corelată cu prevederile legislației adminitrației publice locale. Avem în vedere prevederile art. 1 alin. (2) din OUG nr. 53/2002;
• Utilizarea termenului „beneficiarii” fără a exista o definiție clară a acestui termen va putea genera dificultăți în aplicare, o aplicare neunitară la nivelul țării și, totodată, discriminări (în absența unor criterii clare);
• Art. 1 și art. 3 alin. (2) lit. f) utilizează termeni diferiți, respectiv proiecte de investiții și lucrări. Ulterior, tot la art. 3 se utilizează termenul obiective de investiții iar la art. 4 se utilizează termenul investiții. Folosirea a nu mai puțin de 4 termeni distincți pentru destinația fondurilor este nepermisă din punct de vedere al tehnicii legislative;
• Art. 3 alin. (4) nu prevede niciun criteriu obiectiv în baza căruia Comisia încadrează proiectele în domeniile prioritare, aspect de natură a genera arbitrariu în procesul decizional, putându-se naște dificultăți de aplicare și discriminări;
• Art. 3 alin. (5) sunt neclare având în vedere că din redactare nu rezultă cu certitudine obiectul evaluării la care se face referire, criteriile de evaluare, dacă va exista o procedură de evaluare. Totodată, nu se stabilește regimul juridic al creanței ce este supusă recuperării (de exemplu, dacă aceasta este o creanță fiscală sau nu) iar mențiunea privind aplicarea Codului de procedură fiscală nu este de natură să clarifice per se aceste aspecte;
• Art. 10 face referire la împrumuturi, în condițiile în care din cuprinsul art. 7 rezultă că o parte a sumelor acordate sunt nerambursabile;
• Există o suprapunere între art. 13 și art. 1 din Ordonanță, avându-se în vedere că UAT-urile pot obține finanțare pentru aceleași obiective atât prin Programul stațiuni balneare cât și de la Fondul reglementat de art. 1. Din această perspectivă, nu se reglementează dacă este posibil un cumul al finanțărilor, care este reglementarea aplicabilă într-o asemenea situație, etc;
• Prevederile art. 15 (2) și art. 21 (5) nu au valoare normativă, fiind simple enunțuri lipsite de relevanță;
• Prevederile art. 16 (1) sunt lipsite de claritate și, totodată, nu se indică momentul de la care pot fi depuse cererile;
• Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 16 alin. 4 indică inexistența uregnței în sensul art. 115 alin. 4 din Constituția României. Aceeași situație este aplicabilă și în cazul art. 17 din Ordonanță;
• Art. 18 și următoarele folosesc termenul „grădiniță cu profil sportiv”, termen care nu este definit în legislație și care este pe cale de consecință neclar;
• Art. 19 alin. (1) utilizează noțiunea de „grup fiscal”, noțiune ce nu este definită, fiind neclară din acest punct de vedere;
• Art. 20 alin. (2) din Ordonanță relevă din nou lipsa urgenței adoptării actului normativ, având în vedere că la acest moment, schema de ajutor de stat nu există (în mod similar cu art. 16 alin. 4 și art. 17) prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție;
• Art. 22 alin. (6) – nu este clară formularea „un tarif accesibil, conform legislatiei in domeniul ajutorului de stat, corelat cu costul standard”;
• Art. 22 alin. (7) este neclar și nu satisface cerințele minime pentru un act normativ cu putere de lege. Totodată, condiționează aplicarea Ordonanței de o viitoare Hotărâre de Guvern, aspect care contrazice existența unei urgențe, sens în care sunt încălcate și prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție. Argumentul privind lipsa urgenței este valabil și în privința art. 27 din Ordonanță;
• Art. 34 alin. (2) și (3) sunt neclare și imprevizibile, avându-se în vedere că nu se arată care este personalul la care se referă norma;
• Art. 35 alin. (2) este neclar, făcându-se vorbire despre legislația în vigoare la nivelul lunii iunie 2017, fără a se distinge la care acte normative se referă textul și la care moment din luna iunie 2017. De exemplu, este posibil ca la 30 iunie un act normativ să aibă altă formă față de 1 iunie 2017;
• Art. 42 alin. (2) nu reglementează cu suficientă precizie care va fi agentul constatator pentru faptele ce constituie contravenție potrivit art. 42 alin. (1) din Ordonanță, sens în care sunt afectate inclusiv garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil. Pe de altă parte, apreciem că nici alin. (1) al art. 42 nu îndeplinește criteriul calitativ necesar pentru o normă care instituie răspunderea contravențională;
• Art. 57 face trimitere la incidența art. 367 din Legea nr. 95/2006, articol care fusese abrogat prin art. 56 din Ordonanță, sens în care norma este neclară și soluția legislativă este una echivocă;
• Art. 62 din Ordonanță prevede majorarea capitalului social, fără a se preciza dacă operează derogări de la cadrul normativ general prevăzut de Legea nr. 31/1990;
• Art. 66 pct. 8 nu este clar întrucât nu se arată care este conduita beneficiarului ce ar atrage acordarea bonificației, nefiind asigurat standardul minim de calitate al redactării normei;
• Capitolul IV din Ordonanță este neclar în ansamblul său, avându-se în vedere că taxa impusă este condiționată de ROBOR, concept care nu este definit în legislația primară și care constituie o denumire (ce poate fi oricând schimbată) pentru „rata medie a dobânzii la care se împrumută între ele instituțiile bancare din România.” Se observă astfel că taxa crește în funcție de media trimestrială a ROBOR (art. 87 alin. 3). Faptul că o taxă sau un impozit este condiționat de o noțiune care nu este definită în lege, contravine prevederilor art. 139 din Constituție.

3. Neconstituționalitatea prin raportare la principiul predictibilității fiscale și principiul securității juridice
Apreciem că Ordonanța este neconstituțională întrucât încalcă principiul predictibilității fiscale, principiu care se referă la certitudinea impunerii și care presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite.
Prin prisma argumentelor arătate la punctul 2, se observă că Ordonanța este neclară în ansamblul său și că aceasta nu este de natură a crea o interpretare clară și unitară în practică. Prin urmare, apreciem că întreg actul normativ este neconstituțional (în ansamblu).
Jurisprudența Curții Constituționale, a CEDO și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la principiile previzibilității și accesibilității normei legale

Așa cum anticipat mai sus, noţiunea de lege include şi condiţia calitativă a previzibilităţii şi clarităţii normei legale, cum de altfel au statuat atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Curtea Constituţională.

În jurisprudența Curții Constituționale[7] s-a reținut că ”pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de claritate și previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita.” În concret, prin decizia citată CCR a constatat că art. 348 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013 care prevede aplicarea imediată a acestor dispoziţii și pentru procedurile de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare (…) lipsesc norma legală de previzibilitate.

Lipsa de accesibilitate și previzibilitate a dispoziţiilor legale a fost sancționată spre exemplu și prin Decizia nr. 453/2008[8], în care CCR a reţinut că modificările propuse de legiuitor sunt imprecise și inadecvate, și a constatat că „în condiţiile în care prin legea criticată sunt reglementate măsuri excesive, insuficient elaborate, uneori imposibil de realizat, dar cu efect evident neconstituțional, este necesară înlăturarea acestora”.

Printr-o altă Decizie[9] recentă, CCR a reținut că lipsa de claritate si previzibilitate a normelor care guvernau o procedură de sancționare conduc la încălcarea inclusiv a art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. În considerentele Deciziei s-a mai reținut că: solutiile preconizate de un act normativ nu trebuie aplicate in mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat sa stabilească conditii, modalitati si criterii clare si precise. Prin urmare, CCR a statuat că un text normativ confuz, neclar şi imprecis, respectiv lipsit de previzibilitate, este neconstituţional, fiind contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

Principiul garantării previzibilității și accesibilității legii a fost reflectat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Curtea Europeană a statuat că norma legala trebuie sa fie suficient de accesibila si de previzibila, astfel incat sa permita cetateanului sa dispuna de informatii suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea[10].

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice constituie o garanţie a principiului securităţii juridice[11] . Spre exemplu, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că legea trebuie să asigure un grad sporit de precizie: „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat”.

În același timp, CJUE prin decizii de speță a impus ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă, evitând modificările normelor juridice și asigurând stabilitatea regulilor instituite prin acestea.

De asemenea, jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene[12] a recunoscut in mod implicit necesitatea respectarii asteptarilor legitime ale cetatenilor carora li se adreseaza o reglementare legală. Spre exemplu încălcarea principiului securității juridice a fost sancționată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-381/97, Belgocodex c. Belgiei.

4. Neconstituționalitatea intrinsecă a prevederilor Ordonanței cu privire la taxa pe activele instituțiilor bancare
Instituirea unei noi taxe, inexistentă anterior în sistemul fiscal și în ordinea de drept, și care se face venit la bugetul de stat nu poate și nu trebuie să fie făcută prin ordonanță de urgență. Orice taxă nouă limitează drepturile fundamentale în favoarea îndatoririlor fundamentale. De aceea trebuie instituită prin lege.
Art. 139 alin. (1) din Constituţia României prevede că:
„Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.”
Art. 56  (1) prevede că:
” Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.”
Art. 115 alin. (6) limitează puterea Guvernului de a dat ordonanțe de urgență, astfel:
”Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”
Orice taxă  ține de domeniul fundamental al drepturilor și îndatoririlor prevăzute de Constituție.
Principalul drept fundamental afectat este dreptul instituțiilor de credit asupra creanțelor și asupra sumelor de bani încasate în temeiul creanțelor. Principala îndatorire afectată este aceea de a suporta sarcini fiscale, care nu pot fi inventate arbitrar și imprevizibil de Guvern, ci pot fi instituite doar de Parlament prin lege, cu atât mai mult cu cât sumele din această taxă se fac venit la bugetul de stat.
Taxa încalcă mecanismul de funcționare a economiei de piață (art. 135 din Constituție și art. 45 – libera inițiativă)
În realitate, este o taxă pe creșterea ROBOR. Dar ROBOR este un indicator financiar care exprimă sintetic, pentru un interval de timp (3M, 6M) modul de funcționare a pieței financiar bancare, mai exact de formare a prețului creditului, prin mecanismul cererii și al ofertei. ROBOR intră în structura dobânzilor variabile la creditele acordate în lei, ca indicator de piață obiectiv. Taxa pe creșterea ROBOR este, practic, taxa asupra economiei de piață și contra  funcționării libere a pieței financiar -bancare.
Se încalcă art. 56 alin. (2) din Constituție care prevede că ”Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.” Prin ricoșeu se încalcă și dreptul de proprietate privată (art. 44 alin. 1 din Constituție)
Taxa se poate percepe de stat atunci când instituțiile sau autoritățile publice  asigură persoanelor fizice sau persoanelor juridice un anumit serviciu. O taxă nu se instituie pentru a realiza protecția socială a unei categorii a populației (cei care au credite în RON), nici pentru a sancționa abaterile de la morală, cum ar fi un pretins ”viciu al lăcomiei”.
Sarcinile fiscale (impozite, taxe) trebuie să fie juste. Asta înseamnă că orice taxă trebuie să aibă ca și corespondent un anumit serviciu public și acesta să fie identificat și conștientizat de contribuabil.
Nu în ultimul rând, din motivarea ordonanței și din denumirea taxei nu rezultă niciun serviciu  care ar fi prestat de instituțiile și autoritățile publice pentru care se instituie o asemenea taxă, ceea ce face ca taxa să fie injustă.

5. Neconstituționalitatea intrinsecă a prevederilor Ordonanței privind impunerea prețului prin reglementare – art. 61
Apreciem că impunerea unor prețuri printr-o reglementare nu doar că nu este o măsură urgentă ci constituie și o flagrantă încălcare a prevederilor art. 135 din Constituția României, în conformitate cu care:
 (1) Economia României este economie de piața, bazată pe libera inițiativă și concurenta.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;
b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;
c) stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale, a artei și protecția dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul național;
e) refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic;
f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala în concordanta cu obiectivele Uniunii Europene.”

Apreciem în același timp că au fost încălcate și prevederile art. 148 din Constituție, cu trimitere la prevederile art. 119 din TFUE, în conformitate cu care:
„În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, acțiunea statelor membre și a Uniunii presupune, în condițiile prevăzute de tratate, instituirea unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piața internă și pe definirea obiectivelor comune și conduse în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă.”

În același timp, ete încălcat și art. 120 din TFUE, normă cu rang constituțional, în conformitate cu care:
„Statele membre își conduc politicile economice pentru a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană și în contextul orientărilor generale menționate la articolul 121 alineatul (2). Statele membre și Uniunea acționează în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor, în conformitate cu principiile stabilite la articolul 119.”

De altfel, piața liberă / deschisă reprezintă un principiu al construcției europene, aspect care rezultă din întreg ansamblul normelor cuprinse în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Semnalăm că impunerea prețului prin reglementare încalcă și prevederile Directivei 2009/73/CE în ansamblu. În contextul unui preț fix, nu se mai poate vorbi despre condiții de concurență echitabile (art. 47). În același sens, este necesar a se vedea (cu titlu de exemplu) punctul 31 din preambulul Directivei.

Mai apreciem că instituirea unui preț fix obligatoriu privind vânzarea unor bunuri, reprezintă o încălcare vădită a dreptului de proprietate privată, drept ocrotit de art. 44 din Constituție precum și de art. 1 din Protocolul I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instituirea unui preț fix (prin ordonanță), mai mic decât prețul pieței libere, se traduce într-o anulare parțială a dreptului de creanță rezultat din contract. Ori, CEDO a stabilit deja în numeroase cazuri că dreptul de creanță sau speranța legitimă la un drept de creanță reprezintă bunuri în accepțiunea Convenției Europene. Norma criticată este neconstituțională, întrucât măsura adoptată nu este proporțională cu scopul urmărit iar Guvernul nu a prevăzut nicio despăgubire justă pentru operatorii economici care vor fi păgubiți.

Mai mult, arătăm că în speță era obligatorie obținerea prealabilă a avizului Consiliului Concurenței, potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 21/1996.

Nu în ultimul rând, Legea nr. 123/2012 a fost recent modificată prin Legea nr. 167/2018 și Legea nr. 184/2018 iar operarea unor noi modificări prin Ordonanță de Urgență încalcă principiul securității legislative.

6. Neconstituționalitatea intrinsecă a prevederilor Ordonanței privind pilonul II de pensii – art. 81

Articolul 81 din Ordonanță vizează două principale măsuri extrem de toxice pentru cetățeni, respectiv:
a. Majorarea forțată a capitalului social necesar pentru administrarea unui fond de pensii (măsură care impune în mod intempestiv operatorilor economici investiții neprevăzute pănă la acest moment);
b. Instituirea posibilității unei persoane de a se transfera din Pilonul II de pensii spre sistemul public de pensii, după ce aceasta a cotizat minim 5 ani.

Apreciem că aceste măsuri, adoptate fără un studiu de impact, fără o dezbatere publică și fără o analiză prealabilă riguroasă sunt de natură a afecta un drept constituțional, respectiv dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție.

Cu titlu de exemplu, dacă sistemul privat de pensii este afectat într-o manieră semnificativă prin retragerea unor persoane din acest sistem și exercitarea opțiunii pentru cel public, un număr mare de cetățeni ar putea fi afectați prin destabilizarea sistemului privat de pensii.

7. Neconstituționalitatea intrinsecă a art. 66 alin. 19 din Ordonanță

Prevederile art. 66 alin. 19 din Ordonanță au în vedere stabilirea unei mase impozabile prin raportare la venituri anterioare datei intrării în vigoare a Ordonanței, aspect ce încalcă principiul neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție.

8. Neconstituționalitatea intrinsecă a art. 71 din Ordonanță

Apreciem că stabilirea unui salariu minim pe economie pentru o anumită ramură de activitate constituie o măsură discriminatorie ce încalcă prevederile art. 16 din Constituție. Simplul fapt al apartenenței la o anumită ramură de activitate a unui lucrător, nu constituie în opinia noastră un criteriu obiectiv și suficient pentru a justifica aplicarea unui regim salarial diferit.

Cu titlu de exemplu, apreciem că este discriminator și inechitabil ca un lucrător într-o fabrică, oțelărie, etc. care prestează un nivel de muncă echivalent (ca dificultate și necesar de cunoștințe tehnice) cu cel al unui zidar sau zugrav să beneficieze de un salariu minim diferit.

Avem așadar o dublă discriminare:
• Discriminarea pozitivă a personalului angajat în construcții;
• Discriminarea negativă a persoanelor care prestează munci similare în alte sectoare economice.

Pe de altă parte, apreciem că introducerea unui salariu minim pe economie pentru o anumită ramură de activitate constituie o încălcare a prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituția României, în conformitate cu care salariul minim brut se stabilește „pe țară” și nu pe ramură.

9. Neconstituționalitatea intrinsecă a art. 77 din Ordonanță

Prevederile indicate sunt neconstituționale întrucât încalcă în primul rând prevederile art. 139 alin. (1) din Constituție. Mai mult, prevederile sunt neconstituționale întrucât nu a fost obținut avizul prealabil al Consiliului Concurenței, introducerea unor taxe de o asemenea valoare (de ordinul miliardelor de euro) putând avea consecințe asupra climatului concurențial din piață.

10. Inexistența avizului prealabil al Consiliului Concurenței constituie un motiv de neconstituționalitate ce afectează în general toate măsurile cu impact concurențial adoptate prin Ordonanță

11. Textul contestat încalcă obligația statului de a lua măsuri în vederea asigurării unui nivel de trai decent

Analizând preambulul ordonanței, prin prisma impactului social prognozat, rezultă că emiterea acestui act normativ are în vedere implementarea Programului de Guvernare menit a crește bunăstarea cetățenilor.

Considerăm că aceste susțineri sunt lipsite de orice suport real, întrucât în contextul realităților economice și sociale, măsurile luate prin ordonanță vor plasa cetațenii într-o situație mai defavorabilă și nu invers, așa cum se pretinde, noile taxe și impozite impuse operatorilor economici urmând a se răsfrânge asupra prețurilor crescute pentru bunuri și servicii pe care cetățenii României le vor suporta in final.

12. Totodată, în plus față de aspectele mai sus arătate, vă rugăm să aveți în vedere și considerentele enunțate în cuprinsul Avizului nr. 109335/2012.2018 emis de către Ministerul Justiției (14506/20.12.2018/EOT).

03.01.2019
Partidul Național Liberal, Prin Președinte
Ludovic Orban

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005.
[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007.
[3] În formularea anterioară revizuirii Constituţiei, fostul art. 114 alin. (4) prevedea că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în „cazuri excepţionale”. După revizuirea Constituţiei în anul 2003, sintagma în cauză a fost înlocuită, actualul text al art. 115 alin. (4) din Constituţie prevăzând că ordonanţele de urgenţă se adoptă în „situaţii extraordinare”, ceea ce exprimă un grad şi mai mare de abatere de la obişnuit.
[4] Drd. Benke Karoly, Dezvoltări recente în jurisprudența Curții Constituționale a României în privința limitelor de care este ținut Guvernul în adoptarea Ordonanțelor de urgență.
[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000.
[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006.
[7] Idem
[8] Decizia nr. 453/2008  publicată în Monitorul Oficial nr. 374 din 16 mai 2008.
[9] Decizia nr. 196/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 231 din 22 aprilie 2013
[10] Hotărârea Amann împotriva Elveţiei, cauza Rotaru c/România, par. 52., 55., cauza Lupsa c. Romaniei, paragraful 32
[11] a se vedea în acest sens cauze precum Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveției, 2005
[12] Hotararea din 15 iulie 2004, pronuntata in Cauza C-459/02 — Willy Gerekens si Asociatia agricola Procol pentru promovarea comercializarii produselor lactate impotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, paragrafele 23 si 24, sau Hotararea din 29 iunie 2010, pronuntata in Cauza C-550/09 — Proces penal impotriva lui E. si F., paragraful 59.

Locul infractorilor este la pușcărie. CCR nu le-a admis maltratarea legilor penale

Informațiile curg. Ieri, Curtea Constituţională a României a admis parţial sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Adăugăm și admiterea sesizărilor la Codul de procedură penală și avem o imagine mai bună a acțiunii. La ambele coduri, peste 2/3 din sesizări au fost acceptate! Practic, CCR a respins toate încercările ticăloase ale PSD și ALDE de modificare a legilor penale în avantajul infractorilor.

Locul infractorilor este la pușcărie. Iar minciuna, ei bine, minciuna are picioare scurte. Florin Iordache și „asociații” în ticăloșie din Parlament au mințit. Nu au respectat deciziile CCR! Iar CCR le atrage atenția că formulările lor asupra unor articole încalcă tocmai decizii anterioare ale CCR!

Reacția de satisfacție a lui Ionel Dancă este legitimă. Un mare pas pentru apărarea independenței justiției și a statului de drept a fost făcut în condițiile în care se părea că „puterea” infractorului Dragnea și a asociaților lui nu are limite.

"Încă o lovitură pentru ultraşii PSD care vor să încalece Justiţia din România.

Curtea Constituţională a admis parţial sesizarea de neconstituţionalitate privind modificările propuse la Codul penal, depusă de preşedintele României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Partidul Naţional Liberal şi ceilalţi colegi din Opoziţie.

Era ultima piesă din pachetul de modificări propuse la legile Justiţiei şi legislaţia penală care urmăreşte să-i scape pe infractorii din PSD şi ALDE de anchete penale şi de puşcărie.

Acum se vor întoarce în Parlament unde Partidul Naţional Liberal a cerut reluarea dezbaterilor atât la legile Justiţiei, cât şi la codurile penale şi punerea lor în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia, formulate tot la sesizarea PNL şi a preşedintelui României.

Atunci când mulţi credeau că nu mai e nimic de făcut pentru a-i opri pe aceşti borfaşi să-şi facă legi după chipul şi asemănarea lor, Partidul Naţional Liberal a reuşit prin sesizarea Comisiei de la Veneţia să întoarcă aceste legi nocive din drumul lor care ne-ar putea scoate din rândul statelor Uniunii Europene. Încă nu e totul pierdut, luptăm până la capăt pentru o Românie normală şi europeană"

Această mare victorie este umbrită de acțiunea de răzbunare a individului ajuns ministru al justiției, Tudorel Toader, împotriva procurorului general Augustin Lazăr. Dar, vom trece și peste asta. Până la urmă, indiferent de finalul acestei acțiuni, Augustin Lazăr rămâne profesionistul integru care îndeplinește o funcție publică numită. La fel ca Laura Codruța Kovesi. Iar ocuparea unei astfel de funcții prezintă și riscul unor abuzuri din partea puterii politice ajunsă la putere în urma unor alegeri. Pentru lumea juridică, Lazăr rămâne cu onoarea nepătată. Iar Tudorel Toader rămâne ce a ajuns: o rușine!

Mergem înainte. PSD și ALDE au toate șansele ca în urma alegerilor parlamentare viitoare să piardă puterea și, mai mult, să nu mai prezinte importanță în viitorul Parlament. Cum ar trebui să se întâmple și la alegerile europarlamentare și locale. Degradarea celor două partide a ajuns la limita de jos. Normal ar fi să vedem cât de curând cum decidenții din PSD și ALDE ce impun distrugerea Justiției ajung după gratii, acolo unde le este locul.

CCR recunoaște existența și drepturile familiei homosexuale

Un foarte interesant articol este pe site-ul „juridice”, scris de judecătorul Cristi Danileț. Foarte bun!

Nu pot trece mai departe fără a prelua un comentariu deosebit.

„Cu toții știm că două persoane de sex opus care sunt căsătorite și care au un copil formează o familie. Dar o familie se poate naște nu doar din căsătorie, ci ea poate rezulta și din relații de rudenie, adopție și chiar din simpla conviețuire (concubinaj, coabitare). De aceea, un părinte singur cu un copil formează o familie; la fel, bunicii care cresc un nepot ai cărui părinți sunt decedați; la fel, un frate major care își crește sora mai mică, fiind abandonați de părinți; la fel, o persoană care adoptă un copil; la fel, un asistent maternal care îngrijește un copil primit de la stat. La fel, doi homosexuali care trăiesc împreună au o viață de familie.”

După cum se vede, o familie are în mijloc „un copil”, cel puțin. Un cuplu, indiferent de care, poate avea o viață de familie, chiar dacă nu formează o familie!

Dimineață mi-am pus iar întrebări. De, în criza societății românești provocată de niște habotnici, apar și gânduri la care nu te aștepți.

Un părinte singur formează o familie cu copiii pe care îi are în grijă. Fie el bărbat sau femeie. Dacă bărbatul sau femeia în cauză, nu se mai recăsătorește, din diferite motive, poate să aleagă un parteneriat civil. Bărbatul cu alt bărbat iar femeia cu altă femeie. Împreună vor duce „o viață de familie” iar partenerul care este și părinte al copiilor din relația heterosexuală anterioară rămâne „în familia” naturală pe care a creat-o. Care este problema?

„Art. 48 din Constituția consacră și protejează dreptul la căsătorie, și relațiile de familie rezultând din căsătorie, distinct de dreptul la viață familială/respectarea și ocrotirea vieții familiale, cu un conținut juridic mult mai larg, consacrat și ocrotit de art. 26 din Constituție. Noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relațiile de familie rezultând din căsătorie”. (CCR, Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, para. 40).

„Din punct de vedere moral, afectiv și al dreptului la întemeierea familiei, nu există nicio diferență relevantă între partenerii de viață căsătoriți legal și cei implicați într-o uniune consensuală. Există „viață de familie” și în cazul unei relații de fapt echivalente căsătoriei, numită concubinaj” (CCR, Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, para. 21 și 35).

 „Relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie, garantat de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 26 din Constituția României. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare” (CCR, Decizia nr.534 din 18 iulie 2018, para. 41).

 Of! De ce s-a mai aprobat un astfel de referendum? Ca să avem pe ce arunca banii. Chiar dacă instituția „căsătoriei” nu va fi implicată în formarea cuplurilor homosexuale, parteneriatul civil le va conferi exact aceleași drepturi pe care căsătoria le conferă soților (bărbat și femeie).

Excesul de norme reflectă slaba educație, slaba cunoaștere, slaba evoluție. Cu cât normele sunt mai multe și mai detaliate, cu atât societatea este mai plină de constrângeri! Pentru că normele din legi înseamnă constrângeri ale libertății individului! Dacă unele constrângeri sunt acceptate de societate pentru că acționează în interesul ei, altele însă constrâng persoana și societatea în ansamblul ei suporte dominația unor grupuri de persoane care pur și simplu profită de existența societății și a resurselor pe care aceasta le realizează.

PNL a depus, la Parlament, propunerea legislativă privind modificarea Legii de funcționare a CCR

Informare de presă:

PNL a depus, la Parlament, propunerea legislativă privind modificarea Legii de funcționare a CCR (Document)

Partidul Național Liberal a depus astăzi, 28 septembrie 2018, la Parlament, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.


Mai jos, inițiativa legislativă:





Către,

Biroul permanent al Camerei Deputaților,

Prin prezenta, în temeiul art. 74 alin. 4 din Constituţia României, republicată, și al art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm spre dezbatere și adoptare Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, însoţită de expunerea de motive.

În temeiul art.115, alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaților, vă solicităm aplicarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea propunerii noastre legislative. 

Expunere de motive privind Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Constituția României dispune, conform prevederilor art.61, faptul că „Parlamentul României este unica autoritate legiuitoare a țării”.

Parlamentul, format din Camera Deputaților și Senat, își exercită prerogativa legislativă prin procedura de dezbatere și adoptare a legilor. În situația în care consideră oportun, conform art.115 din Constituție, poate proceda, oricând în timpul anului, la delegare legislativă către Guvernul României care își va exercita dreptul de a legifera prin emiterea de ordonanțe, dar numai în domeniile pentru care a primit delegare de la autoritatea legiuitoare. Aceasta este calea normală, ordinară, de exercitare constituțională a atributului de legiferare în România.

            Pentru situațiile excepționale, rare, de neîndepărtat pe cale ordinară, legiuitorul constituant a prevăzut pentru Guvern posibilitatea de a norma la nivel primar prin adoptarea unei ordonanțe de urgență. Caracterul excepțional al acestui act normativ a fost subliniat în jurisprudența constituțională, Curtea consacrând mai multe condiții care trebuie îndeplinite pentru ca un astfel de act normativ să fie constituțional. În prezent „filtrul de constituționalitate” este aplicat, cu rare excepții, numai atunci când legea de aprobare sau de respingere a unei ordonanțe de urgență este aprobată de Parlament, ceea ce oferă subiectelor de drept prevăzute de Constituție să-și exercite dreptul de sesizare a Curții Constituționale.

            Deoarece Constituția nu interzice, apreciem ca fiind necesară introducerea unei căi de control a constituționalității motivelor invocate de Guvern în justificarea urgenței adoptării unei ordonanțe de urgență. Jurisprudența constituțională este bogată în exemple de neconstituționalitate a ordonanțelor de urgență din cauza motivelor invocate ca temei pentru justificarea urgenței în adoptarea unor ordonanțe.

            Pe cale de consecință, pentru apărarea statului de drept care are ca unul dintre fundamente echilibrul puterilor în stat, constatând tendința de acaparare a prerogativei legislative de către Guvernul României în detrimentul Parlamentului României, propunem introducerea controlului de constituționalitate asupra motivelor care justifică urgența unei ordonanțe de urgență, din oficiu, de către Curtea Constituțională, după adoptarea acesteia de către Guvern, până la momentul înregistrării la Camera competentă să o dezbată și până la momentul publicării în Monitorul Oficial. Transmiterea către Camera parlamentară competentă să o dezbată și publicarea în Monitorul Oficial se realizează după efectuarea controlului de constituționalitate. În situația în care Curtea constată că motivele care justifică urgența sunt concordante spiritului și literei Constituției, ordonanța de urgență se înregistrează la Parlament și se publică în Monitorul Oficial.

            Această soluție legislativă înlătură abuzul de drept săvârșit de Guvernul României care, în mod excesiv, utilizează un instrument normativ excepțional ca modalitate de legiferare pe cale ordinară.

În privința celei de a doua propuneri de modificare, conținută de proiectul de act normativ, consacrăm precizările necesare pentru stabilirea cadrului legal în care Curtea Constituțională poate soluționa conflictele juridice de natură constituțională între autorități publice, stabilind existența sau inexistența conflictului; modalitatea concretă de valorificare a soluției Curții Constituționale, în cazul constatării conflictului juridic, este prerogativa exclusivă a autorităților constatate a se afla în stare de conflict, astfel fiind valorificat principiul constituțional al colaborării loiale între autoritățile statului. Considerăm necesară această intervenție legislativă deoarece cadrul legislativ în vigoare, prevăzut de art.36 din Legea nr.47/1992, este neclar și imprecis.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR                                                                              SENATUL

Lege pentru modificarea și completarea legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

Articol unic.: Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După litera d) a paragrafului B. din alin.(1) al art.11 se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

„e)  verifică, din oficiu și de îndată, îndeplinirea criteriilor privind constituționalitatea urgenței invocate pentru emiterea ordonanței de urgență, anterior depunerii acesteia la Camera parlamentară competentă și transmiterii spre publicare către Monitorul Oficial. Guvernul României transmite de îndată Curții Constituționale ordonanța de urgență adoptată, însoțită de nota de fundamentare. Sesizarea Parlamentului cu ordonanța de urgență cuprinde imperativ și hotărârea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, privind constituționalitatea urgenței care a justificat adoptarea acesteia.”

2. Art.36 se modifică și se completează şi va avea următorul cuprins:

„Art.36. - Decizia prin care se soluționează conflictul juridic de natură constituțională este definitivă. Conținutul actelor administrative care se adoptă în temeiul deciziei Curții este prerogativa exclusivă a autorităților care s-au aflat în conflict constituțional. Decizia se comunică autorului sesizării, precum şi părților aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I,”


Acest proiect de lege a fost adoptat de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.



        PREȘEDINTELE                                                                            PREȘEDINTELE

CAMEREI DEPUTAȚILOR                                                                      SENATULUI



         LIVIU NICOLAE                                                               CĂLIN CONSTANTIN ANTON

             DRAGNEA                                                                           POPESCU TĂRICEANU

CCR nu trebuie să dea ordin Președintelui

Orban: Pregătim o iniţiativă de modificare a legii CCR; Curtea nu trebuie să dea ordine preşedintelui

Agerpres - Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, miercuri, că liberalii pregătesc o iniţiativă legislativă de modificare a legii Curţii Constituţionale care să limiteze deciziile acestei instituţii, astfel încât CCR să nu mai poată da "ordine" preşedintelui şi Parlamentului, iar ordonanţele de urgenţă ale Guvernului să fie supuse controlului de constituţionalitate înainte de intrarea în vigoare. 

"Chiar la începutul acestei sesiuni parlamentare am dezbătut şi am aprobat şi vom iniţia, probabil săptămâna viitoare, o modificare a legii CCR, prin care urmărim două obiective. Primul, să acordăm posibilitatea controlului de constituţionalitate înainte de intrarea în vigoare nu numai a legilor, ci şi a Ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. La ora actuală, singura entitate care poate declanşa controlul de constituţionalitate în cazul unor ordonanţe de urgenţă este Avocatul Poporului. Cât timp instituia va fi condusă de Victor Ciorbea, care este avocatul oricărui lider PSD sau oricărui premier PSD, în niciun caz avocat al poporului, nu se va putea declanşa controlul de constituţionalitate. Şi atunci am identificat câteva breşe în textul constituţional, pentru a putea permite exercitarea controlului constituţional", a precizat Orban, la Realitatea Tv.

El a mai spus că trebuie limitate deciziile Curţii Constituţionale, pentru că aceasta nu poate să dea "ordine" preşedintelui şi Parlamentului.

"În al doilea rând, trebuie să stabilim limitele CCR, pentru că (...) Curtea nu poate să dea ordine Parlamentului, Curtea Constituţională nu poate să dea ordine preşedintelui, pentru că nu are în spate legitimitatea care este conferită în orice stat democratic de votul popular. Nu poţi, trebuie să limitezi deciziile Curţii Constituţionale. De altfel, nu am mai întâlnit un asemenea caz prin care să i se dea ordin preşedintelui ce să facă", a adăugat liderul PNL.

Scrisoarea președintelui Ludovic Orban adresată membrilor CCR

Comunicat de presă privind solicitarea adresată de președintele PNL, Ludovic Orban, membrilor Curții Constituționale

Președintele PNL, Ludovic Orban, a adresat astăzi, 6 iulie 2018, o solicitare membrilor Curții Constituționale privind suspendarea judecării cauzelor aflate pe rolul CCR asupra cărora a fost sesizată Comisia de la Veneția.

Către

Președintele Curții Constituționale, domnul Valer Dorneanu

În atenția membrilor Curții Constituționale: 

Solicitare privind suspendarea cauzelor

aflate pe rolul Curții Constituționale și în analiza

Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept

(Comisia de la Veneția)

Stimați membri ai Curții Constituționale a României,

În urma demersurilor inițiate la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de către parlamentarii Partidului Național Liberal, Comisia de Monitorizare a APCE a decis, în 26 aprilie 2018, sesizarea Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) pentru a analiza modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. În acest sens, la nivelul Comisiei de la Veneția a fost constituit dosarul de analiză cu numărul 924/2018.

Totodată, Comisia de Monitorizare a APCE a admis, în 28 iunie 2018, o solicitare similară făcută de parlamentarii PNL pentru sesizarea Comisiei de la Veneția în privința modificărilor aduse Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. În acest sens, la nivelul Comisiei de la Veneția a fost constituit dosarul de analiză cu numărul 930/2018.

Amintim faptul că pe rolul Curții Constituționale se află în analiză sesizări de neconstituționalitate față de modificările aduse legilor 304/2004, 317/2004, Codului Penal și Codului de Procedură Penală.

Observăm posibilitatea, dispusă anterior de Curtea Constituțională în alte spețe analizate, de suspendare a cauzei până la pronunțarea unui for internațional,  precum a fost Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cu referire la excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.277 alin.(2) și (4) din Codul civil).

Apreciem practica constantă a Curții Constituționale de a-și consolida jurisprudența în materie constituțională, ținând cont de-a lungul timpului de opiniile și analizele Comisiei de la Veneția. În același timp, reamintim faptul că inclusiv Curtea Constituțională a solicitat analiza acestui for de experți asupra unor soluții legislative aflate în dezbaterea parlamentară ori adoptate de Guvern [ Opinia 370/2006 - CDL-AD(2006)006; Opinia 685/2012 - CDL-AD(2012)026 ]

Având în vedere situația prezentată, precum și apartenența României la Uniunea Europeană, la NATO și la Consiliul Europei, fapt care implică angajamente asumate de a respecta standarde și valori democratice privitoare la statul de drept, independența justiției și garanții în protejarea drepturilor și libertăților persoanei, precum și a intereselor generale ale societății,

Aducând în atenția dumneavoastră solicitarea Secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, adresată joi, 6 iulie 2018, „tuturor părților implicate” de a aștepta opinia Comisiei de la Veneția înainte de a lua vreo altă decizie în privința legislației,

Reiterând cererea de a adresa Curții de Justiție a Uniunii Europene, în privința modificărilor aduse Codului Penal, o serie de întrebări preliminare care privesc compatibilitatea acestora cu dispozițiile Tratatului Uniunii Europene și a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, implicit cu cele ale Cartei Fundamentale a Drepturilor Omului,

Vă înaintăm respectuoasa solicitare de a suspenda soluționarea cauzelor aflate pe rolul Curții Constituționale, până la finalizarea și publicarea punctelor de vedere ale Comisiei de la Veneția, respectiv până la primirea răspunsurilor la întrebările amintite din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, referindu-ne la:

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.135/2010, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.317/2004


Ludovic Orban,
Președintele PNL

Abuzul în serviciu. Între declarațiile halucinante ale infractorului Dragnea și mincinosului Tăriceanu și realitate

Să începem cu începutul.

Constituția României spune, la art. 11, că România se angajează să respecte tratatele la care este parte:

Art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.

Avem un angajament ... constituțional, superior voinței Parlamentului atunci când o majoritate politică vrea să schimbe legile interne astfel încât să nu mai fie respectate angajamentele asumate prin tratate!

Avem și o clarificare: tratatele ratificate fac parte din dreptul intern. Ca atare, după cum se poate deduce cu ușurință, ce au făcut cei din PSD și ALDE, cu sprijinul altor parlamentari, prin maltratarea legilor penale și mai ales ce vor să facă în viitor, se va ajunge la un conflict de legi. Una va spune legea de ratificare a tratatului în cauză, alta va spune legea internă.

Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003 preia Convenția fără obiecții astfel că la art. 19 din Convenție avem definirea abuzului în serviciu, sub forma „abuzului de funcții” (http://www.pna.ro/legislatie.xhtml?id=2&sectiune=1):

ARTICOLUL 19
Abuzul de funcţii
Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate.

Avem o obligație de „a face”, de a adopta în legea penală prevederi care să sancționeze „abuzul de funcții”, în terminologia proprie României. În Noul Cod penal este infracțiunea de abuz în serviciu:

CAPITOLUL II
Infracţiuni de serviciu
Art. 297
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

În Codul penal avem doar infracțiunea de „abuz în serviciu”. Bine, o pot modifica ca să fie o modificare, în infracțiunea de „abuz în funcție”. Legătura cu „actul de corupție” este realizată prin Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, care la art. 13 indice 2 prevede: „In cazul infractiunilor de abuz in serviciu sau de uzurpare a functiei, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime”.

Se face mare caz de o Decizie a CCR. Decizia CCR nr. 405/2016 - excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. 1 din Codul penal şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Analizele CCR din această decizie duc la concluzia că infracțiunea de „abuz în serviciu” este discutabilă, deoarece există în Codul civil, în legea privind contenciosul administrativ dar și în alte legi speciale reglementări care au rolul de a repara paguba produsă, de a repune în drept pe cel vătămat fără însă a mai fi nevoie de o sancțiune penală pentru funcționarul public care a acționat cu intenție sau din culpă contra acestor interese.

Totuși, decizia CCR este aplicabilă așa cum este ea dată. Iar cum este ea dată, nu ajută grupul infracțional din jurul infractorului Dragnea.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

... constată că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare şi constată că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.

Clar. Dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Noul Cod penal privind abuzul în serviciu sunt constituționale dacă, faptele incriminate sunt de încălcare a legii!

Iar condamnarea infractorului Dragnea și a echipei de la Teleorman de ieri s-a bazat pe încălcarea unor prevederi legale și nu a oricăror prevederi (hotărâri de guvern, ordine de ministru, fișa postului etc.).

Practic, suntem în fața unei infracțiuni de abuz în serviciu ca act de corupție!

Aici aduc observația celor de la penitenciare. Din cei 73 de condamnați existenți în penitenciare pentru abuz în serviciu, nici unul nu are o condamnare pentru delapidarea banilor copiilor defavorizați! Infractorul Dragnea a instigat la o asemenea mizerabilă faptă!

Decizia CCR este definitivă și obligatorie dar ... nu întotdeauna

Prof. univ. dr. Marieta Avram

Recomand acest articol al dnei Marieta Avram. Cu insistență! Pentru că ne sprijină în atitudinea pe care o luăm cu privire la Decizia nr. 358/2018 a CCR, atât de controversată. Pe bună dreptate este controversată pentru că iese din tiparele CCR de până acum, este ieșită din cadrul constituțional.

Chiar dacă articolul privește un anumit aspect, chiar dacă limbajul folosit este unul juridic și posibil mai greu de înțeles pentru unii cititori (deși este foarte ușor de citit și înțeles, fiind scris ca să fie cât mai accesibil cititorilor!), el ne vine în sprijin.

Preiau tot articolul de aici, de pe site-ul juridice.ro. Consider că este o măsură de prevedere să fac acest lucru. Blogul nu este un site comercial așa că punea articolului pe blog cu toate datele de identificare are site-ului care l-a promovat și a autorului articolului este suficientă pentru a arăta că nu este contribuția mea. În caz că unora le vine în cap cine știe ce idee.

Errare humanum est sed perseverare diabolicum… Despre eroarea Curții Constituționale în Decizia nr. 358/2018 și cum ar putea fi îndreptată

1. Chestiunea în discuție: mențiunea „general obligatorie” din dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 358/2018

Prin Decizia nr. 358/2018 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre ministrul justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial nr. 473 din 07.06.2018, Curtea Constituțională a stabilit:

„Constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între ministrul justiției și Președintele României, generat de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.

Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României, prim-ministrului și ministrului justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din 30 mai 2018.”

Chestiunea de drept în discuție este dată de mențiunea din dispozitiv „general obligatorie”.

Ideea că decizia ar fi „general obligatorie” se regăsește și în considerentele deciziei (par. 120-122):

„120. (…) De asemenea, textul art. 146 lit. e) din Constituție nu conferă Curții Constituționale atribuția de a constata doar existența conflictelor juridice de natură constituțională, ci pe aceea de a soluționa aceste conflicte. Prin urmare, în exercitarea atribuției sale, Curtea aplică o procedură în două trepte, și anume analiza existenței conflictului juridic de natură constituțională și, în măsura unui răspuns afirmativ, indicarea conduitei de urmat de către autoritățile publice implicate în conflict.

121. Astfel, indiferent de autoritatea care a generat conflictul juridic de natură constituțională, aceasta are obligația, în coordonatele statului de drept, să respecte și să se conformeze celor constatate prin decizia Curții Constituționale. Raportat la cauza de față, Curtea constată că, din adresa Președintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție a doamnei Laura Codruța Kövesi, rezultă, în mod indubitabil, îndeplinirea condițiilor referitoare la regularitatea și legalitatea procedurii, sens în care este și aprecierea Curții Constituționale. Prin urmare, Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.

122. Curtea reiterează faptul că autoritatea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta [a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 52]. De asemenea, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și, de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”

Înțelegem să limităm analiza juridică doar la această parte din decizie, referitoare la pretinsul caracter „general obligatoriu”. Aceasta cu atât mai mult cu cât această idee este prezentată chiar de Curtea Constituțională ca fiind „un dat”, un adevăr biblic, care nu ar putea fi niciodată cercetat și pus sub semnul discuției.

Or, tocmai această mențiune din decizie este prima chestiune care trebuie să fie cercetată și analizată serios, pentru că se adeverește că însăși Curtea Constituțională a săvârșit o gravă și evidentă eroare atunci când a stabilit că această decizie este „general obligatorie”, încălcându-se astfel atât Constituția, cât și art. 36 din propria Lege nr. 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale.

2. O eroare gravă și evidentă în raport cu prevederile art. 147 din Constituție și ale art. 36 din Legea nr. 47/1992

Potrivit art. 147 din Constituție:

„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”

Ideea fundamentală care se desprinde din acest text este faptul că, în cuprinsul Constituției, singurul text care se referă la faptul că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii este alin. (4) al art. 147 și acesta are în vedere, în tot cuprinsul lui, numai deciziile prin care Curtea Constituțională se pronunță asupra neconstituționalității unor acte normative. Prin urmare, numai aceste decizii, potrivit Constituției, sunt „general obligatorii”, iar nu toate deciziile/actele pe care Curtea Constituțională le dă în exercitarea atribuțiilor pe care art. 146 din Constituție i le conferă, care sunt mult mai multe, așa cum este și atribuția de la lit. e), în sensul că: „soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.”

Dacă legiuitorul constituant ar fi dorit ca toate actele pe care Curtea Constituțională le emite să fie „general obligatorii”, alin. (4) al art. 147 ar fi trebuit plasat în cuprinsul art. 146 din Constituție, imediat după ce enumeră toate atribuțiile Curții Constituționale, iar nu în finalul art. 147 care se referă exclusiv la deciziile prin care Curtea se pronunță asupra neconstituționalității unor acte normative. Așadar, numai aceste din urmă decizii sunt „general obligatorii” și această calitate a lor este chiar de sorginte constituțională, iar nu doar legală, în sensul că numai încălcarea acestor decizii, echivalează cu o încălcare a Constituției.

Pe de altă parte, Legea nr. 47/1992, în aplicarea Constituției, precizează regimul juridic al actelor pe care Curtea Constituțională le emite în exercitarea atribuțiilor sale. Textele care interesează sunt următoarele:

a) Articolul 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia:

„Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”

Se remarcă faptul că acest text extinde, dincolo de Constituție, caracterul „general obligatoriu” al deciziilor Curții Constituționale asupra celorlalte categorii de acte pe care Curtea Constituțională le emite în exercitarea atribuțiilor, cu exceptia avizelor, preluând formularea din art. 147 alin. (4) din Constituție.

b) În concordanță cu prevederile Constituției, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede că:

„(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.”

Așadar, numai o asemenea decizie este, potrivit Constituției, înzestrată cu cele două calități: definitivă și obligatorie, cu precizarea că este și singura „general obligatorie”, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție.

c) În schimb, în materia soluționării conflictului juridic de natură constituțională, 36 din Legea nr. 47/1992, are o redactare diferită, expresă și neechivocă, stabilind expres că:

„Decizia prin care se soluționează conflictul juridic de natură constituțională este definitivă și se comunică autorului sesizării, precum și părților aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Acesta este, în realitate, textul incident în cauză.

Deosebirea de reglementare se impune cu puterea evidenței. În mod clar, expres și neechivoc, textul este lipsit de sintagma „general obligatorie” sau „obligatorie”.

Prima concluzie, care se impune cu puterea evidenței, este că regimul juridic al unei asemenea decizii, atât potrivit Constituției, cât și potrivit propriei legi de organizare și funcționare a Curții Constituționale, exclude caracterul ei general obligatoriu: decizia prin care se soluționează un conflict juridic de natură constituțională este definitivă, dar nu este nici „general obligatorie” și nici „obligatorie”.

Articolul 36 din Legea nr. 47/1992 este, evident, un text special, derogatoriu, în raport cu art. 11 alin. (3), care este un text general, și reglementează expres și distinct regimul juridic al unei asemenea decizii. Faptul că legiuitorul nu a prevăzut expres că ar fi obligatorie sau general obligatorie o asemenea decizie arată intenția de a nu extinde textul constituțional, respectiv art. 147 alin. (4) din Constituție, respectiv caracterul general obligatoriu, și asupra acestei categorii speciale de decizii ale Curții Constituționale, tocmai în considerarea caracterului extrem de sensibil al acestor decizii.

Interpretarea contrară, în sensul că art. 36 din Legea nr. 47/1992 ar putea fi completat cu prevederile art. 11 alin. (3) din aceeași lege nu ar putea fi primită, pentru că, oricum, toate deciziile Curții Constituționale sunt definitive, nefiind supuse vreunei căi de atac. Altfel spus, și dacă nu ar fi existat art. 36 din lege, oricum aceste decizii tot ar fi fost definitive, pentru că toate deciziile Curții Constituționale sunt definitive. Mai mult decât atât, dacă textul nu ar fi existat, s-ar fi aplicat art. 11 alin. (3) din lege, adică abia atunci deciziile ar fi fost și „general obligatorii”. Prin urmare, rațiunea existenței textului, astfel cum este redactat, nu poate să fie alta decât aceea de a înlătura caracterul „general obligatoriu” în cazul acestei categorii de decizii, limitând aceste decizii la caracterul definitiv.

Rezultă că, potrivit Constituției și potrivit art. 36 din Legea nr. 47/1992, în rezolvarea unui conflict juridic de natură constituțională, Curtea Constituțională nu poate pronunța o decizie nici „general obligatorie” și nici măcar „obligatorie”, ci doar o decizie definitivă.

Prin ipoteză, decizia în discuție nu poate să fie „general” obligatorie, pentru că obiectul chestiunii asupra căruia Curtea Constituțională s-a pronunțat este limitat la conflictul punctual dintre părțile clar determinate, cu privire la o chestiune clar delimitată și cu privire la o problemă individuală, iar nu generală: revocarea sau nu din funcție a unei anumite persoane individualizate, revocarea fiind prin ipoteză un act administrativ individual. Deci, în raport cu obiectul conflictului și cu părțile în conflict, o asemenea decizie nu poate dobândi o vocație generală.

Mai mult, o asemenea decizie nu este nici „obligatorie”, pentru că nici Constituția și nici art. 36 din Legea nr. 47/1992 nu-i conferă o asemenea forță, așa cum, în mod eronat, se reține în decizie.

Decizia Curții Constituționale este definitivă, în sensul că nu există nicio cale de atac ordinară sau extraordinară împotriva unei asemenea decizii, prin care o altă autoritate publică să verifice legalitatea deciziei. Aceasta nu exclude ca însăși Curtea Constituțională să revină, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, asupra propriei decizii.

În concluzie, în aplicarea acestor prevederi constituționale și legale analizate, deciziile Curții Constituționale, prin care se soluționează conflicte juridice de natură constituțională nu sunt general obligatorii, în lumina normei speciale instituite de art. 36 din Legea nr. 47/1992, care prevede expresis verbis doar că o asemenea decizie este definitivă, fără a se menționa că este și obligatorie. Iar art. 36 din Legea nr. 47/1992 este textul direct aplicabil Curții Constituționale, în timp ce art. 147 alin. (4) invocat de Curtea Constituțională în decizia sa nu este, în mod evident, aplicabil, pentru că decizia nu a fost dată cu privire la neconstituționalitatea unui act normativ.

Prin urmare, partea din considerente și din dispozitivul Curții Constituționale care stabilește că Decizia nr. 358/2018 este „general obligatorie” constituie o gravă și evidentă eroare, care încalcă art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 36 din Legea nr. 42/1992.

3. Calea procedurală în vederea îndreptării erorii din dispozitivul Deciziei nr. 358/2018

Se pune problema de a determina dacă această eroare din decizie poate fi îndreptată și care este calea procedurală.

Că eroarea poate fi îndreptată, este neîndoielnic. Curtea Constituțională ar trebui să fie cea dintâi preocupată de îndreptarea acestei erori. În paragraful 122 din considerente, Curtea Constituțională a invocat art. 147 alin.( 4) din Constituție, dar acest text nu se referă la deciziile prin care se soluționează conflictele juridice de natură constituțională, ci la deciziile prin care Curtea se pronunță asupra neconstituționalității actelor normative. Este evidentă eroarea Curții Constituționale, pentru că textul corect era art. 36 din Legea nr. 47/1992, conform căruia decizia este definitivă și așa trebuia să fie redactat și dispozitivul, limitându-se la mențiunea că decizia este definitivă. Această eroare trebuie să fie îndreptată pentru că per se deschide o „cutie a Pandorei” de natură să genereze noi conflicte juridice.

Care este calea procedurală?

Potrivit art. 14 din Legea nr. 47/1992:

„Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale. Compatibilitatea se hotărăște exclusiv de Curte.”

Prin urmare, în tot ceea ce privește chestiunile de procedură, sunt aplicabile în completare dispozițiile Codului de procedură civilă.

Având în vedere faptul că, în soluționarea conflictului, Curtea Constituțională, s-a comportat ca o autoritate jurisdicțională, dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 devin aplicabile.

Aceasta înseamnă că se poate recurge la procedura instituită de Codul de procedură civilă referitoare la îndreptarea hotărârii, lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii.

Astfel, potrivit art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă:

„(1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.”

De asemenea, potrivit art. 443 din Codul de procedură civilă:

„(1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

(2) Instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părților.

(3) Încheierea se va atașa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al instanței.”

Este evidentă eroarea gravă din dispozitivul Deciziei 358/2018, în ceea ce privește sintagma „general obligatorie”.

Având în vedere prezumția potrivit căreia „iura novit curia”, adică judecătorul este prezumat întotdeauna că știe legea, dacă pornim de la prezumția de bună-credință conform căreia judecătorii Curții Constituționale cunosc propria lege de organizare și funcționare și o respectă, atunci, această încălcare a art. 36 din Legea nr. 47/1992 ar trebui calificată ca o eroare de redactare a deciziei, în sensul că s-a pierdut din vedere art. 36 din propria lege și faptul că art. 147 alin. (4) invocat în par. 122 din considerente nu este aplicabil. Curtea Constituțională ar putea și ar trebui chiar să se autosesizeze și să dea o hotărâre care să constate această eroare și să elimine din dispozitiv sintagma „general obligatorie”.

Dacă s-ar considera că nu a fost o „eroare materială”, partea interesată poate sesiza Curtea Constituțională cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 443 din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a se lămuri această chestiune: ce înseamnă că Președintele României „urmează să….” emită decretul, pe de o parte, în raport cu mențiunea că decizia este „general obligatorie”, pe de altă parte, și în raport cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 47/1992 și ale art. 147 alin. (4), din care rezultă că o asemenea decizie este definitivă, dar nu și obligatorie?

În orice caz, nu se poate reține că Decizia nr. 358/2018 ar avea un caracter „general obligatoriu” de sorginte constituțională, întemeiat pe prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, pentru ca acest text este inaplicabil, cu atât mai mult cu cât textul special, adică art. 36 din Legea nr. 47/1992 stabilește o soluție contrară, și anume că decizia este definitivă. Or, Curtea Constituțională nu ar putea, pe cale implicită, să dea o interpretare extensivă art. 147 alin. (4) din Constituție, în sensul că acesta s-ar aplica și acestor decizii, pentru că interpretarea a fost deja dată prin art. 36 din Legea nr. 47/1992 și, fiind o normă de procedură specială, aplicabilă chiar deciziilor Curții Constituționale, aceasta este ținută s-o respecte ca atare.

4. Reflecții finale asupra naturii juridice a deciziei prin care Curtea soluționează un conflict juridic de natură constituțională

Este necesar să se adâncească analiza juridică și să se examineze serios în perspectivă această atribuție a Curții Constituționale, chiar în substanța ei, precum și natura juridică a deciziei pe care o pronunță în exercitarea acestei atribuții.

Or, Curtea Constituțională nu soluționează un asemenea conflict în calitate de „instanță de judecată”, pentru că nici nu este instanță de judecată potrivit Constituției, deci nu poate impune uneia dintre părți o obligație concretă de a face sau de a nu face. Curtea îndeplinește un rol special, în cadrul acestei proceduri, de mediator/conciliator între autoritățile publice aflate în conflictul juridic de natură constituțională. În cazul în care constată existența conflictului juridic, poate cel mult să recomande o posibilă cale sau chiar mai multe căi alternative de soluționare, în limitele constituționale, pe baza propunerilor părților, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dar fără a impune o cale, prin instituirea unei obligații de a face sau de a nu face, exclusiv în sarcina uneia dintre părțile aflate în conflict. Mai mult, procedând astfel, prin instituirea unei asemenea obligații, practic Curtea Constituțională poate ajunge să împiedice exercitarea de către această autoritate a altor atribuții conexe care îi revin potrivit Constituției, ceea ce, în loc să rezolve conflictul, îl conservă și chiar îl adâncește.

În concluzie, forța „general obligatorie” a Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018 nu este de sorginte constituțională, ci este doar rezultatul unei grave erori, în contradicție atât cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, invocate de Curtea Constituțională, și care nu erau aplicabile în cauză, cât și în raport cu art. 36 din Legea nr. 47/1992, normă specială, care consacră doar caracterul definitiv al unei asemenea decizii.

Desigur, este de dorit ca însăși Curtea Constituțională să se sesizeze din oficiu și să dispună îndreptarea acestei grave și evidente erori din Decizia nr. 358/2018, sau, la sesizarea părții interesate, să lămurească dispozitivul deciziei, în sensul că decizia nu poate să fie „general obligatorie”. Errare humanum est sed perseverare diabolicum…

Prof. univ. dr. Marieta Avram
Founding Lawyer AVRAM LAW