marți, 28 februarie 2017

Inculpatul Tăriceanu vorbește ca proasta'n târg !

AgerpresTăriceanu, despre DNA: În orice stat de drept, decizia CCR ar fi fost urmată de demisia șefului instituției

Bag seama că inculpatului Tăriceanu îi place să se audă vorbind. Narcisism. El și numai el ! Mai bag de seamă că valorile la care face referire atât de des nu au pentru persoana lui nici o importanță. Este deasupra lor. Dar mai bag de seamă și faptul că are o mare durere: o vrea plecată pe Laura Codruța Kovesi de la DNA. Cu orice preț. Chiar și cu prețul aruncării la coșul de gunoi a valorilor pe care le clamează ca o bandă de magnetofon.

Pentru mine este foarte clar faptul că inculpatul Tăriceanu a luat-o pe arătură. Rău de tot. Pentru a se proteja împotriva unei eventuale acțiuni a DNA de reținere sau arestare preventivă pentru ticăloșiile pe care le-a săvârșit (unele apar încet-încet în media), s-a înhăitat cu infractorul Liviu Dragnea și cu PSD-ul „militant” uitând de valorile despre care vorbește în permanență - în special de valorile liberalismului. Când doar vorbești, fără să aplici, ai o mare problemă.

Cere ca șefa DNA să își dea demisia pentru că ne-onorabila Curte Constituțională, la sesizarea lui ca Președinte al Senatului, a constatat un conflict juridic de natură constituțională între Guvern (ca exponent al puterii executive) și Ministerul Public - DNA (ca parte a autorității judecătorești - puterea judecătorească) în limita unei cercetări penale cu privire la „legalitatea și oportunitatea elaborării unui act normativ”.
În orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR ar fi fost urmată de demisia șefului instituției care a încălcat un principiu fundamental al democrației: separația puterilor în stat. Refuzul de a demisiona este încă o dovadă a ceea ce aș numi corupția de putere. Am spus și repet: puterea absolută corupe absolut. Din păcate, DNA a acționat în logica instituțiilor opresive din statul comunist, convinse că au toată puterea și că nimeni nu le poate sta în cale. Decizia CCR este una istorică și cred că stopează ofensiva unor instituții nedemocratice de a prelua toată puterea în România. Ca președinte al Senatului, Camera superioară a forului democratic suprem, nu pot decât să sper că în instituțiile nedemocratice mai sunt oameni care au suficientă responsabilitate pentru a înțelege că lucrurile trebuie să se schimbe - a scris inculpatul Tăriceanu pe pagina lui de Facebook
Dar dacă nu este așa, inculpatule Tăriceanu ? Pentru că, din nefericire pentru tine, cercetarea făcută de DNA la Guvern, nu a urmărit „legalitatea și oportunitatea adoptării unui act normativ”, ci fapte penale produse pe timpul adoptării actului normativ ! De aceea DNA a disjuns cauza și a trimis-o la Parchetul General de pe lângă ICCJ pentru continuarea cercetărilor. Cu faptele penale constatate și probate până la transmiterea dosarului.

Chiar judecătorul constituțional Dorneanu, cel care face, pe față, jocurile politice ale PSD, va trebui să accepte faptul că oportunitatea este un moment ante-factum. Este o decizie politică. Este  urmată de acțiunea de a face, a nu face, a se abține să facă ceva anume. Cineva a considerat oportun să emită o ordonanță de urgență. Foarte bine. Oportunitatea nu este interzisă de lege. Ba chiar este recomandată. A trecut la elaborarea ei și la parcurgerea etapelor prevăzute de normele în vigoare pentru avizarea și aprobarea în ședința de Guvern. Iar asta înseamnă legalitatea. Numai că nici asta nu este interzisă de lege. Dacă, evident, sunt respectate condițiile prevăzute de lege pentru ca un act normativ să fie legal promovat !

A ! Stai ! Nu au fost respectate normele prevăzute de legea în materie de construcție legislativă și a hotărârii de guvern aferente. Nu-i bai ! Nu sunt sancțiuni. Dar, ce să vezi, au dispărut documente oficiale, s-a dat același număr de înregistrare pe două documente cu același obiect dar cu conținut diferit, nu s-a respectat dispoziția obligatorie a avizelor consultative fără de care procedura nu se consideră împlinită ... fals, uz de fals, adevărate minuni.

Aici, ai picat inculpatule Tăriceanu pe o interpretare aiuritoare. Nu mai spun că protestele din stradă care țin de o lună de zile și OUG nr. 14/2017 care abrogă pe OUG nr. 13/2017 confirmă faptul că OUG-ul abrogat nu prea este în regulă.

Pe de altă parte, într-un stat democratic este inadmisibil ca un politician într-o demnitate publică atât de înaltă să nu își dea demisia din funcție și chiar din Parlament atunci când este urmărit penal și, mai grav, când este deja inculpat, este trimis în judecată. Măi Tăricene, măi ! Tu îți dai seama în ce rahat ai intrat ? Tu nici nu ai dreptul să vorbești despre alții din moment ce tu ești inculpat iar partenerul tău, șeful Camerei Deputaților, este condamnat dar și inculpat într-un nou dosar. Ești penibil Tăricene ! Prin prezența ta și a infractorului Dragnea în Parlament am ajuns de râsul democrației și a tuturor organelor legislative din lume: Parlamentul României este singurul condus de persoane condamnate penal sau judecate penal dar și singurul în care o treime dintre parlamentari au condamnări penale sau sunt în diferite faze ale proceselor penale.

Inculpatul Tăriceanu are un singur gând. Este unul mânat de o dorință disperată de răzbunare. Scoaterea lui Kovesi de la DNA. Inculpatul Tăriceanu este obsedat de persoana lui, de protecția lui personală și nu de valorile democrației.

Unul dintre obiectivele OUG nr. 13/2017 a fost favorizarea încălcării drepturilor omului !

infractorul Dragnea și Iordache

În cadrul discuției "Europa la răscruce. Între populismul naționalist și democrația liberală", susținută la Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA), cu participarea unor invitați din Europa, Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Științe Politice a venit cu o apreciere interesantă, ca urmare a analizei celebrei OUG nr. 13/2017. Agerpres.
Celebra Ordonanță 13, în momentul de față respinsă de către Parlament, conține două elemente iliberale asupra cărora nu s-au făcut deloc referiri în ultima vreme. Aceste două elemente se referă la atacarea drepturilor omului. Respectiv la articolul 269 privind abuzul în serviciu exista un alineat care se referea la abuzul în serviciu îndreptat împotriva drepturilor omului. Era vorba de discriminare (...). Conform vechiului Cod Penal, cei care făceau asemenea abuzuri erau pedepsiți între 3 și 7 ani de închisoare. În formula pe care Guvernul a modificat-o și care va intra în dezbaterea Parlamentului, pedeapsa este de la 3 luni la un an sau amendă penală
A fost introdus în Ordonanță un articol nou, care prevede că actele normative pe baza cărora s-au luat astfel de decizii sunt exonerate de la orice pedeapsă. Parlamentul, Guvernul, administrația locală care va lua decizii împotriva omului nu va fi în niciun fel pedepsită
Este foarte bine că se vine cu astfel de analize. Sunt rezultate șocante. Culmea, observația se susține fără prea mare greutate. Avem la dispoziție „materialul clientului”, clientul fiind PSD-ALDE, Guvernul lor și toți cei care îi susțin.
3. Articolul 297 se modifica si va avea urmatorul cuprins"Abuzul in serviciu Art. 297(1) Fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, cu stiinta, indeplineste un act prin incalcarea unor dispozitii exprese dintr-o lege, o ordonanta sau o ordonanta de urgenta a Guvernului sau nu indeplineste un act prevazut de dispozitiile exprese dintr-o lege, o ordonanta sau o ordonanta de urgenta a Guvernului si prin aceasta cauzeaza o paguba materiala mai mare de 200.000 lei ori o vatamare grava, certa si efectiva a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevazute si garantate de legile in vigoare, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. (2) Fapta functionarului public care, in exercitarea serviciului, ingradeste exercitarea unui drept al unei persoane ori creeaza pentru aceasta o situatie de inferioritate pe temei de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, orientare sexuala, apartenenta politica, avere, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda. (3) Dispozitiile alin. (1) si (2) nu se aplica in cazul emiterii, aprobarii sau adoptarii actelor normative.
Cristian Pîrvulescu se referă expres la alin. (2) și (3) din art. 297 ((alin. (3) fiind nou !)). Dacă stăm să judecăm situația, să punem norma să lucreze în viața reală, dacă ne punem în situația persoanei vătămate, vom observa că nu vom avea parte de dreptate ! Mai ales dacă vom merge și la procedura prin care o plângere penală sau denunț pot duce la investirea procurorilor cu cercetarea abuzului în serviciu ! Nu trebuie neglijat acest aspect. Cei care au mânărit articolul, și-au luat măsuri de siguranța ca dreptul la cercetarea penală a unei astfel de fapte să aibă un termen de decădere ! Nu reclami imediat, adio dreptate !

Cristian Pîrvulescu nu s-a referit însă și la faptul că celebra OUG nr. 13/2017 abrogă art. 298 din Codul penal. Care confirmă intenția infractorului Dragnea, a inculpatului Tăriceanu și a celor din Guvernul Grindeanu de a permite încălcarea drepturilor omului de către cei din administrația publică și din Parlament.
Cod penalArt. 298 Neglijența în serviciu - articol abrogat prin OUG 13/2017
Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Ce rezultă din analiză ? Nimic mai mult decât faptul că orice funcționar public te poate trimite la dracu atunci când tu, cetățeanul, ceri unei instituții abilitate a statului să rezolve, potrivit legii, o situație juridică cu care te confrunți. Dacă funcționarul respectiv în loc să îți rezolve cererea îți provoacă o pagubă ori o vătămare a intereselor tale legitime, se poate scuza că a fost neatent. Prin abrogarea art. 298, se asigură posibilitatea ca vinovăția - care este prevăzută la art. 297 alin. (2) -, să nu mai poată fi dovedită sau (hai să le dau o șansă) să fie foarte greu de dovedit !

Această OUG avea rolul să „curețe” terenul pentru activitatea unor miniștri din Guvernul Grindeanu. Nici nu mai există umbră de îndoială. Mai ales a acelor miniștri care au de distribuit fondurile publice, în mod discreționar ! Iar alin. (3), nou introdus în art. 297, are rolul de a bloca orice acțiune împotriva celor care emit acte normative care pot duce la încălcarea unor drepturi și libertăți civile prevăzute și apărate prin Constituție.

Această putere coruptă trebuie să plece.  Or fi pe la PSD și oameni care au respect față de Constituție și lege care să poată forma un Guvern și să își îndeplinească rolul obținut prin alegeri.

luni, 27 februarie 2017

Tovarășe Dorneanu, CCR primește încă o bilă neagră !


Prima bilă neagră a primit-o CCR de la mine când nu a văzut (o fi avut orbul găinilor ?) conflictul juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern cu referire la emiterea OUG nr. 13/2017. Atunci ai aburit-o cu dreptul Guvernului de a emite ordonanțe și nu ați mers mai departe, în Constituție, la art. 147, acolo unde este vorba despre deciziile CCR să vedeți că Guvernul nu este abilitat să pună de acord deciziile de neconstituționalitate ale CCR cu privire la legi ci doar la ordonanțe ! Uite textul pe care tu și alți tovarăși de la CCR nu l-ați citit:

(1) Deciziile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției...

Pentru că era vorba despre o modificare a unei legi în vigoare, punerea de acord era obligația constituțională a Parlamentului și nu a Guvernului ! Dar tu, Dorneanule, tu și alți tovarăși de la CCR ați avut alte „voințe”. Politice, Dorneanule ! Iar asta înseamnă o încălcare a Constituției !

Acum, sesizați de inculpatul Tăriceanu, cu „o majoritate semnificativă” (?!), iar vă faceți de rahat.

Țin să îți aduc la cunoștință faptul că noi, cetățenii, nu suntem obligați să considerăm ca fiind corecte deciziile CCR. Obligația este doar pentru instituțiile statului, cele care lucrează cu legea, cele care o pun în aplicare. Eu, cetățeanul, pot constata că tu, judecătorul Curții Constituționale tratezi Constituția, pe care eu am votat-o, cu nepăsare. Îi faci interpretări care o exced, astfel că interpretările tale și ale unor colegi au un foarte puternic „interes” politic. Asta ai făcut la sesizarea inculpatului Tăriceanu.

Din declarațiile tale, constat că te-ai transpus în poziția procurorului general și ai judecat o cauză penală sub aspectuloportunității și legalității ei” ! Asta faci, pur și simplu. Iar tu, judecător al CCR nu ai acest drept, nu ai această competență !

Apoi, minți de îngheață apele. Una este plângerea penală - de conținutul căreia te agăți ca disperatul -, și alta este acțiunea procurorilor. De când judecă CCR o plângere penală ? Asta este atributul CCR potrivit Constituției ? Iar cât privește ce au făcut procurorii, se desprinde din comunicatul DNA (l-am pus și eu pe blog, pentru orice eventualitate !), de unde oricine a învățat să citească poate înțelege că decizia CCR este pe lângă subiect. Ca atare, eu trag concluzia că onor CCR și-a cam depășit atribuțiile. Alo ! Judecătorilor constituționali ! Sunteți pe lângă Constituție !

Ai moșmodit explicațiile când jurnaliștii (se pare că sunt și jurnaliști adevărați) ți-au spus de comunicatul DNA și de probele adunate de ei potrivit cărora există fapte penale și probe că acele fapte s-au săvârșit. Ai fost de acord că procurorii sunt îndreptățiți să cerceteze acele fapte penale comise pentru emiterea OUG nr. 13/2017 ! Ca să vezi ! Dar dacă nu făceau cercetarea penală, mai descopereau faptele ? Nu. Este la mintea cocoșului, darămite la mintea unui judecător constituțional.

Parchetul General a dat și el un comunicat (aici). Cu mult mai inteligent decât gargara cu pioneze a tovarășului Dorneanu:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a luat cunoștință despre Decizia Curții Constituționale privind constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Ministerul Public prin Direcția Națională Anticorupție, decizie prin care instanța de contencios constituțional a constatat că "acțiunea PÎCCJ — DNA de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv OUG13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art. 115 alin 4 și 5 din Constituția României, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art. 146 lit. din Constituție", a generat un conflict juridic de natură constituțională între respectivele autorități ale statului
Motivarea Curții Constituționale va fi determinantă pentru viitorul curs al anchetei cu privire la infracțiunile de favorizarea făptuitorului, prezentarea cu rea-credință de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin 1 lit. b din Legea 115/1999, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, fals intelectual, ce constituie obiectul cauzei înregistrată pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ, cauză cunoscută generic sub denumirea de "Adoptarea Ordonanței 13"
Parchetul General atrage atenția, de fapt, CCR, că motivarea lor pentru existența unui conflict juridic de natură constituțională poate duce la împiedicarea procurorilor din cadrul Autorității Judecătorești - a treia putere a statului, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție -, să își exercite atributul constituțional de tragere la răspundere a celor care comit fapte penale având competența exclusivă de a apăra interesele generale ale societății, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție.

Pentru că tovarășul Dorneanu citește din Constituție doar ce vrea mușchii lui și o interpretează după cum i se dictează de către infractorul Dragnea sau inculpatul Tăriceanu îi scriu aici, chiar dacă nu va citit articolul de pe blog:

Art. 131 - Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Poate are nevoie să îi reamintesc și prevederile art. 124 alin 1 și 2 din Constituție:
(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.
(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

Fiind investită cu cercetarea unor fapte posibil de natură penală, printr-un act prevăzut de legea procesual penală, DNA a fost obligat să aplice legea ! Că place sau nu place cuiva, asta este legea. A spune tu, judecător constituțional, că aplicarea legii este un abuz al procurorilor legal investiți, este peste poate.

Tovarășe Dorneanu, îmi reaprinzi dorințele ca această Curte Constituțională, în forma în care este aleasă și mai ales în modul cum acționează să își înceteze activitatea. O fi bună ea o Curte Constituțională dar după cum se comportă parcă ... nu prea răspunde cerințelor. Poate nu ar strica ca sesizările de neconstituționalitate să fie date spre soluționare unei secții speciale de pe lângă ICCJ, acolo unde sunt judecători nu doar absolvenți de drept.

Încă o „șmecherie” marca PSD și ALDE. Bani pentru „ai noștri” !

Comunicatul deputatului Marilen Pirtea de pe site-ul PNL este dedicat tuturor celor care vor să înțeleagă ce se întâmplă dar evită datele tehnice. Cum se spune, este „o traducere” pentru public a unei mișcări politice nemernice sub bagheta infractorului Liviu Dragnea.

24 Februarie 2017 - 08:11   

Deputatul PNL Marilen Pirtea: 

"O guvernare care pretinde că se adresează celor mulți reununță la încă o sursă importantă de venit la bugetul de stat"

Cota de TVA de 0% pentru livrarea de locuințe noi este departe de a fi o măsură socială. Este fie o măsură prin care se mută bani din bugetul statului în buzunarele unor dezvoltatori imobiliari și al celor mai avuți dintre români, fie o nouă încercare de fisurare a legăturii României cu Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, fie o găinărie, fie un pas spre Romexit.

De la început vă avertizez că acesta nu este un text adresat doar contabililor sau economiștilor. Mi-am propus să explic în limbaj accesibil tuturor celor interesați de viitorul României una dintre măsurile învăluite în opacitatea limbajului tehnic, dar ale căror implicații sunt profund politice.  

Zilele trecute au apărut în spațiul public informații potrivit cărora Guvernul intenționează să introducă o cotă de TVA de 0% pentru livrarea de locuințe. Măsura propusă este, de altfel, inclusă în programul de guvernare, având ca termen de implementare 1 martie 2017 . Joi, 23 februarie, a fost introdusă la Senat și o inițiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal înregistrată sub nr. b41/2017 fiind semnată chiar de domnul Liviu Dragnea . 

Care sunt problemele cu această propunere? În primul rând, propunerea contravine legislației europene, mai exact Directivei 112/2006. Directivele, alături de Regulamente și Decizii sunt acte cu caracter obligatoriu pentru toate statele membre. De asemenea, deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie de TVA sunt obligatorii. În privința TVA, Directiva lasă la aprecierea statelor membre nivelul cotelor pe care le aplică, însă cu unele restricții: cota standard nu poate fi mai mică de 15%, iar fiecare stat poate, opțional, să utilizeze una sau două cote reduse care nu pot fi mai mici de 5% și pot fi utilizate pentru o gamă restrânsă de bunuri și servicii, enunțată în Anexa III (art. 98). Între aceste bunuri și servicii se numără și "livrarea, construirea, renovarea și transformarea locuințelor, ca parte a politicii sociale". 

România a utilizat această opțiune, instituind o reducere a TVA, ca măsură socială. Cu alte cuvinte, o cotă de TVA de 5% se aplică pentru cazurile în care:  

- cumpărătorul să nu mai fi achiziționat o locuință cu cota redusă de 5%;

- valoarea locuinței să fie sub 450.000 lei, aproximativ 100 000 EUR;

- suprafața utilă să fie sub 120 mp, iar a terenului aferent sub 250 mp.

Dacă ne raportăm la puterea de cumpărare a românilor, această reducere este deja destul de generoasă, inclusiv pentru clasa de mijloc din România. Pe cine avantajează această nouă propunere? Desigur, unii nu vor mai plăti 5% TVA. În schimb, principalii câștigători sunt cei care vor să cumpere locuințe care pentru marea majoritate a românilor ar intra în categoria „de lux”. Pentru aceștia, beneficiul este de 19%. Nu trebuie să omitem că România este țara din UE cu cele mai mari inegalități între săraci și bogați, potrivit unui raport al Comisiei Europene . 

Astfel, o guvernare care pretinde că se adresează celor mulți reununță la încă o sursă importantă de venit la bugetul de stat, pentru a-i „asista” pe cei mai avuți dintre români.  

Doar că avalanșa de piese de domino nu se oprește aici. Prin această modificare, caracterul social al legii dispare. Odată cu el, dispare și temeiul aplicării unei cote TVA mai mică de 15%. Ceea ce denotă ignorarea completă a directivei. În acest sens, avansez două scenarii: 

- Propunerea are scopul de a crea o breșă, o fereastră de oportunitate, în care cei cu banii pregătiți își vor face achizițiile, spre beneficiul lor personal și, mai ales, spre cel al dezvoltatorilor, cei cu locuințe finalizate sau aproape de finalizare. Cine pierde? Bugetul statului nu realizează venituri importante, deci avuția noastră comună pe care am încredințat-o guvernului.

- Propunerea are scopul de a crea un conflict deschis între români și instituțiile Uniunii Europene. Reacția Uniunii Europene la această măsură nu poate fi decât declanșarea unei proceduri de infringement asupra României. Cota redusă de 0% ar putea fi aplicată numai în ipoteza obținerii în prealabil a unei derogări din partea Comisiei Europene, însă argumentul „politicii sociale” nu mai este valid, iar un alt alibi nu pare ușor de găsit.

Pentru cei care se întreabă de ce avem nevoie de Uniunea Europeană, o să aduc rapid în discuție un argument: PACEA. Pentru cei care acest argument este insuficient, voi aminti că :

- PIB-ul României a crescut cu 63% de la momentul aderării (2015 raportat la 2007), una dintre cele mai spectaculoase evoluții PIB din UE;

- În 2015, România a încasat de la UE 6,4 miliarde EUR, în timp ce contribuția sa a fost de 1,4 miliarde. În fiecare an de apartenență la UE, balanța beneficii-contribuții a fost pozitivă și însemnată.

Comunicatul DNA cu privire la dosarul OUG nr. 13/2017


27 februarie 2017
Nr. 190/VIII/3

COMUNICAT

Cu referire la cauza mediatizată prin comunicatul nr. 126 din data de 2 februarie 2017, constituită ca urmare a unei sesizări formulate de mai multe persoane fizice, cu privire la posibile fapte aflate în competența de soluționare a instituției, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

La data de 24 februarie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus:

1. Clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr.78/2000, respectiv folosire a influenței ori autorității ca persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,

2. Disjungerea și declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
- Favorizare a făptuitorului
- Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută și sancționată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale)
- Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 al.1 și 2 C.p)
- Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p)
- Fals intelectual

Pentru a răspunde interesului public pe care această cauză l-a suscitat, interes susținut atât de amploarea dezbaterilor din spațiul public, precum și de solicitările de informare formulate de reprezentanți ai mass media, în vederea corectei informări a opiniei publice, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să prezinte o serie de aspecte conținute în ordonanța de clasare întocmită de procurori:

Dosarul s-a format, ca urmare a unei sesizări formulate de persoane fizice, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- Favorizare a făptuitorului
- Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin.1 lit.b din Legea 115/1999, în legătură cu modalitățile prin care primul ministru și ministrul justiției au promovat și susținut adoptarea prin ordonanță de urgență, la data de 18.01.2017, a două proiecte de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, precum și modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.

Sesizarea a fost completată de aceiași petenți și cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 de către persoane ce dețin funcții de conducere într-un partid politic care și-ar fi exercitat autoritatea sau influența politică în vederea adoptării, în seara zilei de 31.01.2017, a unei ordonanțe de urgență prin care au fost modificate codurile penal și de procedură penală, cu scopul favorizării unor persoane urmărite penal sau judecate care, în felul acesta, ar fi beneficiat direct sau indirect de foloase necuvenite.

Ulterior, ca urmare a efectuării unor acte procedurale de către procurori, s-a dispus extinderea urmăririi penale în cauză, cu privire la infracțiunile de:
- sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
- sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
- fals intelectual


Situația de fapt, așa cum a rezultat în urma efectuării urmăririi penale, în prezentul dosar:

La data de 16.01.2017, ministrul Justiției a avut inițiativa modificării Codului Penal și a Codului de Procedură Penală (CP și CPP), invocând necesitatea punerii în acord a deciziilor Curții Constituționale cu legislația internă. De asemenea, același ministru a precizat că intenționează și promovarea unui proiect privind grațierea unor pedepse.

Cu această ocazie, ministrul și-a exprimat intenția ca respectivele modificări să fie transpuse într-un proiect cât mai repede pentru a fi promovate în ședința de Guvern din 18.01.2017.
În acest context, ministrul a prezentat personalului de specialitate din conducerea Ministerului Justiției un document ce conținea modificările pe care acesta dorea să le aducă celor două Coduri.

Principalele modificări dorite la acel moment de ministrul Justiției vizau:
- Dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu;
- Dezincriminarea infracțiunii de neglijență în serviciu;
- Modificarea conținutului constitutiv al infracțiunilor de conflict de interese;
- Modificarea conținutului constitutiv al infracțiunilor de corupție: darea de mită, luarea de mită, traficul de influență și cumpărarea de influență;
- Modificări ale codului de procedură penală, printre care se regăseau și modificări ale modului de sesizare denunțul și plângerea.

Notă: Este evident că cererile ministrului Iordache erau obiective politice ale PSD și ALDE ! 
Urmare a solicitării ministrului, personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a întocmit o notă prin care indica explicit ce decizii ale Curții Constituționale ar fi trebuit transpuse în legislație, indicând în concret o soluție pentru fiecare modificare. Totodată, personalul de specialitatea a opinat că este imposibil a justifica urgența pentru promovarea proiectului de act normativ prin OUG.

În cursul zilei de 17.01.2017, s-au întocmit proiectele de OUG privind modificarea CP și CPP, precum și cu privire la grațiere, renunțându-se la dezincriminarea totală a abuzului în serviciu. În schimb, s-au introdus: un prag valoric minim al prejudiciului de 200.000 lei, condiția existenței unei plângeri penale prealabile precum și diminuarea pedepselor. De asemenea, s-a renunțat la modificarea infracțiunilor de corupție clasice, deoarece s-a atras atenția asupra posibilității sancționării României care este parte a Convenției de la Merida.

La data de 18.01.2017, aceste proiecte nu au mai fost introduse pe ordinea de zi suplimentară a Guvernului, așa cum se intenționase inițial, iar ulterior au fost publicate pe site-ul Ministerului Justiției pentru a se transmite opinii. Totodată, s-au solicitat puncte de vedere de la principalele instituții din domeniul judiciar.

După data de 25.01.2017, aceste opinii au fost centralizate de specialiștii Ministerului Justiției, majoritatea fiind critice, atât cu privire la fondul proiectelor, dar și cu privire la intenția promovării prin OUG, în sensul că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a justifica urgența.

În toată această perioadă, personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a întocmit 6 (șase) note prin care exprimau critici la adresa proiectelor amintite.

Cea mai consistentă notă este cea întocmită la data de 27.01.2017, ce conține peste 30 de pagini și în care se face o analiză a proiectului de modificare a CP și CPP prin prisma opiniilor exprimate de reprezentanții sistemului judiciar. Prin această notă, specialiștii Ministerului Justiției opinează că nu este oportună promovarea prin OUG.

În data de 31.01.2017, în jurul orei 17.00, Ministerul Justiției a solicitat emiterea de avize în vederea promovării unui proiect de OUG pentru modificarea CP și CPP, de la cele 5 (cinci) ministere avizatoare: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, Consiliul Legislativ și Consiliul Superior al Magistraturii.

La data de 31.01.2017, era programată ședința de Guvern având pe ordinea de zi discutarea, în vederea adoptării, a trei proiecte de acte normative privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și privind domeniul fiscal.

Ședința de Guvern a fost programată pentru ora 19.45, întrucât s-a așteptat redactarea și transmiterea avizului de la Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT), referitor la proiectele de buget.

Cu referire la OUG de modificare a Codurilor (care de altfel nici nu figura pe ordinea de zi), până la ora programată inițial pentru ședința de Guvern – 19.45, au fost transmise către Secretariatul General al Guvernului doar avizul Ministerului Afacerilor Interne și cel al Consiliului Legislativ, adică doar două din cele cinci avize necesare.

Ministerul Afacerilor Interne a comunicat un aviz strict referitor la infracțiunile din domeniul circulației rutiere.

Consiliul Legislativ a transmis un aviz cu observații. Acest aviz atrăgea atenția asupra insuficientei motivări a caracterului de urgență a proiectului de OUG pentru modificarea Codurilor.

Referitor la avizul solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), trebuie precizat că această solicitare a fost înregistrată în jurul orelor 17.00, stabilindu-se ca termen de emitere a avizului, a doua zi, 1 februarie 2017, ora 9.00, fără nicio precizare cu privire la ședința de guvern din 31 ianuarie 2017. Mai mult, s-au trimis către CSM două forme ale proiectului de act normativ pentru modificarea Codurilor, respectiv sub forma ordonanței de urgență și sub forma proiectului de lege.

Deși nu a fost trimis un aviz de la CSM, reprezentanții Ministerului Justiției au atașat avizul negativ al amintitei instituții emis însă pentru forma proiectelor așa cum fuseseră publicate în data de 18.01.2017, deși între timp apăruseră modificări de substanță, dintre care sunt de amintit introducerea unor cauze de nepedepsire în cazul abuzului în serviciu și a favorizării făptuitorului.

Ministerul Afacerilor Externe nu a transmis un aviz formal, ministrul de resort semnând proiectul de act normativ pentru modificarea Codurilor chiar în sediul Guvernului, deoarece i s-a solicitat „pe loc” acest aviz.

În privința avizului Ministerului pentru Relația cu Parlamentul (MRP), acesta a fost finalizat în jurul orei 20.00, fiind asumat de ministrul de resort care l-a semnat. Acest aviz de oportunitate cu observații și propuneri a fost înregistrat și ștampilat la cabinetului ministrului pentru Relația cu Parlamentul, căpătând caracter de act oficial. Imediat după înregistrare, semnare și ștampilare, avizul MRP a fost transmis prin fax, ajungând la Ministerul Justiției în jurul orei 20.02, faxul fiind înregistrat cu ștampilă și număr de înregistrare, conform metodologiei, astfel că a devenit, la rândul său, un act oficial.

Acest prim aviz al MRP era intitulat aviz de oportunitate cu observații și propuneri. Conform metodologiei, în acest caz, proiectul de OUG pentru modificarea CP și CPP, sau trebuia modificat în sensul celor solicitate de MRP sau se renunța la adoptarea în forma OUG și se iniția ca proiect de lege care era trimis Parlamentului României.

Sintetic, avizul MRP, critica nemotivarea urgenței proiectului de modificare a CP și CPP. Acest aviz a fost predat de reprezentanții MRP către reprezentanții Ministerului Justiției.

Personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției a luat la cunoștință despre conținutul avizului MRP după ora 20.00 și a comunicat, prin intermediari, către ministrul Justiției, impedimentele rezultate din avizul MRP.

Între orele 20.00 și 21.00, la sediul Guvernului, au avut loc discuții tensionate cu privire la avizul MRP, între reprezentanții MRP și reprezentanții Ministerului Justiției. În final, reprezentanții MRP au fost convinși să modifice avizul inițial, astfel că, în intervalul amintit, a fost emis un al doilea aviz, de data aceasta favorabil, din care sunt eliminate toate pasajele critice la adresa proiectului de modificare a CP și CPP.

Acest al doilea aviz al MRP, favorabil, a fost finalizat în jurul orelor 21.10 – 21.15, fiind înregistrat, semnat, ștampilat și transmis prin fax către Ministerul Justiției, unde a fost înregistrat cu același număr ca și primul aviz.

Este de menționat că, deși până la ora inițială stabilită pentru începerea ședinței de guvern – 19.45, a fost înregistrat la Secretariatului General al Guvernului, avizul de la CSAT (necesar pentru adoptarea proiectelor de buget aflate pe ordinea de zi), ședința de Guvern a fost totuși amânată până în jurul orei 21.00 din cauza nefinalizării avizului de la MRP cu privire la proiectul de OUG pentru modificarea CP și CPP. Această amânare a ședinței de guvern a avut loc, deși acest ultim act nu era menționat pe ordinea de zi și nici nu se solicitase suplimentarea ordinii de zi. Întreaga ședință de Guvern a durat între 15 și 25 minute.

Notă: Premeditare. Pe ascuns, noaptea, „ca hoții” !
În timpul ședinței, după ce s-au discutat și adoptat proiectele de acte normative privind bugetul de stat, precum și un proiect de hotărâre al Ministerului Transporturilor, ministrul Justiției a solicitat suplimentarea ordinii de zi cu trei proiecte printre care și proiectul OUG pentru modificarea CP și CPP. Expunerea ministrului Justiției a durat 2-3 minute, iar proiectul OUG nr 13/31.01.2017 a fost aprobat de guvern, constatându-se formal existența avizelor, deși cel de la CSM era unul pe un proiect mai vechi, cel de la MAE era certificat doar printr-o simplă semnătură, iar primul aviz de oportunitate cu observații și propuneri al MRP (care ar fi blocat adoptarea OUG 13/2017) nu a fost atașat la dosarul de avize.

Cel de-al doilea aviz de la MRP, în original, a fost preluat de reprezentanții Ministerului Justiției chiar în seara zilei de 31 ianuarie 2017, însă a fost înregistrat la nivelul Ministerului Justiției abia a doua zi, 1 februarie 2017, la același număr cu primul aviz de la MRP - cel cu observații și propuneri (care fusese transmis prin fax la data de 31 ianuarie 2017, în jurul orelor 20.02).

Pe parcursul urmăririi penale au rezultat probe în sensul că primul aviz, cel cu observații și propuneri, transmis prin fax de la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul către Ministerul Justiției, a fost distrus în interiorul ultimului minister menționat.

De asemenea, și originalul primului aviz cel cu observații și propuneri, emis de MRP și predat reprezentanților Ministerului Justiției, a fost sustras, la acest moment nemaifiind identificat în rândul documentelor existente în cadrul Ministerului Justiției.

Pe parcursul urmăririi penale în prezenta cauză, sesizându-se că sunt puse întrebări de către procurorii DNA, cu privire la circuitul documentelor în cadrul Ministerului Justiției, cu referire și la avizele de la MRP, transmise prin fax sau oficial, au fost făcute mențiuni nereale în condica de predare – primire de la cabinetul ministrului Justiției cu privire la primul aviz transmis prin fax de la MRP și înregistrat oficial cu număr și ștampilă la nivelul Ministerului Justiției. De asemenea, există date că ar fi fost plăsmuite și alte documente care să justifice mențiunile nereale din condica de predare primire de la cabinetul ministrului Justiției.

Astfel, în raport de aceste aspecte, s-a apreciat că este oportună extinderea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
- Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, în raport de distrugerea primului aviz transmis prin fax de la MRP și înregistrat oficial la nivelul Ministerului Justiției (pe data de 31.01, ora 20.02), precum și de sustragerea originalului acestui prim aviz al MRP ce a fost predat reprezentanților Ministerului Justiției;
- Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri și fals intelectual, în raport de mențiunile reprezentând atestări ale unor date nereale, realizate pe parcursul desfășurării urmăririi penale, în cuprinsul condicii de predare/primire de la cabinetul ministrului, precum și cu privire la întocmirea altor documente care să ateste nereal respectivele mențiuni.


În concluzie,

1. Analizând actele aflate la dosar, se constată că nu se poate reține în prezenta cauză săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 din Legea nr.78/2000 de către persoane ce dețin funcții de conducere într-un partid politic, care și-ar fi exercitat autoritatea sau influența politică în vederea adoptării, în seara zilei de 31.01.2017, a unei ordonanțe de urgență prin care au fost modificate codurile penal și de procedură penală, cu scopul favorizării unor persoane urmărite penal sau judecate care, în felul acesta, ar fi beneficiat direct sau indirect de foloase necuvenite, deoarece actele de urmărire penală efectuate în cauză nu au confirmat săvârșirea vreunei fapte de natură penală.

Raportând prevederile care incriminează infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, la datele rezultate în urma efectuării urmăririi penale, se constată că, nu au rezultat date sau indicii concrete care să conducă la concluzia săvârșirii unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.

În urma analizării actelor de urmărire penală aflate la dosar, mai precis a declarațiilor martorilor audiați în cauză, a documentelor ridicate și a celorlalte probe, nu au rezultat indicii concrete în sensul celor sesizate în sesizarea ce a stat la baza înregistrării prezentului dosar.

2. Având în vedere că, din analiza actelor de urmărire penală, rezultă indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, respectiv:
- Favorizare a făptuitorului
- Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului( prevăzută și sancționată de Legea 115/1999)
- Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri,
- Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
- Fals intelectual,

și întrucât aceste infracțiuni nu intră în sfera de competență de Direcției Naționale Anticorupție, nefiind întrunite condițiile specifice prevăzute în Legea nr.78/2000 republic. sau a OUG nr.43/2002, cu referire la aceste cinci infracțiuni cauza se va disjunge și se va declina spre soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Gura păcătosului ... adevăr grăiește !

Citesc cu surprindere o declarație a lui Firea, legată de o poziționare mai „atentă” a PSD față de Președintele Iohannis.

Dacă prima parte a declarației este ca „apa sfințită”, nu face nici bine dar nici rău - vorba Olguței Vasilescu -, a doua parte a declarației ne arată că fie Firea are ce are cu Ponta, fie a vorbit gura fără ea.
Am remarcat în ultimele zile o schimbare de atitudine îmbucurătoare a preşedintelui României, anume în momentul în care s-a consfinţit remanierea guvernamentală şi patru miniştri au depus jurământul la Palatul Cotroceni. Am observat că preşedintele reintră, uşor-uşor, în haina constituţională, de factor de echilibru, de mediator în societate şi de persoană responsabilă cu respectare prevederilor constituţionale
A vorbit și ea după ce infractorul Dragnea a dat „verde” pentru lauda Președintelui !
În campania pentru alegerile prezidenţiale, cel puţin între cele două tururi, s-a afirmat că este posibil ca mai mulţi să-l prefere pe Klaus Iohannis - şi aşa s-a şi întâmplat - pentru că se dorea în ţară normalitate. Se dorea o relaţie constituţională mai echilibrată, fără tensiuni, fără scandaluri, fără o competiţie prost înţeleasă între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria şi, de asemenea, o relaţie mai corectă cu Parlamentul
Ei ! Nu este așa că ceva este schimbat în discursul moderatoarei de la Antena 3 ajunsă primar al Capitalei ?

Pentru că cei din PSD mint cum respiră, formularea sinistrei Firea îmi spune că de fapt, ea este unul dintre liderii PSD puși să îi dea peste nas lui VV Ponta care se poziționează mai mereu, în ultimul timp, împotriva politicii externe a României, a apartenenței României la UE și NATO. Nu este singur VV Ponta ! Îi are alături pe Adrian Năstase, pe cei care s-au dus la PRU-ul lui Sebastian Ghiță dar și pe unii lideri ai PSD și ALDE - în special pe inculpatul Tăriceanu -, bașca unii de pe la PMP-ul lui Băsescu.

Nu îmi revin, bre ! Să spună Firea, de la PSD, că a fost ales Iohannis în 2014 pentru că românii își doreau „normalitate” ? Tocmai ea, cea care a fost vârful de lance care lansa acuzații împotriva lui Iohannis că vinde copii, că „mănâncă copii”, că este incapabil să conducă țara pentru că nu are copii. pentru că ... ?

Este ceva putred pe la PSD de a ajuns Firea să îl laude pe Iohannis și, mai ales, să promoveze ideea că românii l-au ales pe Iohannis pentru normalitate !

Când te laudă adversarul, fie este ceva în neregulă la tine, fie este ceva în neregulă la el, fie adversarul caută să te adoarmă (ultima este o variantă mai reală, deși nu exclud că cei din PSD au probleme interne deosebite !).

Sursa este Digi24.

duminică, 26 februarie 2017

PNL vs. PSD, capitalism românesc contra capitalism bugetar !

Dan Motreanu
Liberalul a lămurit într-un interviu pentru „presa liberă” - PSNews că nu candidează pentru că rămâne fidel unui principiu adoptat în cadrul PNL. Are o problemă personală și de aceea nu candidează la funcții publice sau politice.

Interviul este interesant pentru că este consistent însă mă bucură faptul că a pus punctul pe „i” la final:
Închei prin a aminti că este crucial ca Partidul Naţional Liberal să îşi reconfirme reputaţia de partid ce are un proiect de ţară prin care capitalismul antreprenorial românesc se opune capitalismului bugetar promovat de stânga populistă, acea stânga populistă care a creat o economie construită preponderent în jurul resurselor publice. De asemenea, Partidul Naţional Liberal trebuie să se prezinte în faţa membrilor şi a electoratului drept un partid care renunţă la puseurile periodice de comunicare demagogică şi este capabil să inițieze etapa dialogului dintre politică şi societate, deschis tuturor cetăţenilor şi segmentelor active din societate interesate de a participa nemijlocit la decizia publică.
Da ! De aici încolo se poate spune orice. Chiar și „prostiile” sunt mai ușor de suportat când societatea se dezvoltă liberă !

Este esențial ca dezvoltarea României să fie asigurată de capitalismul antreprenorial românesc și nu lăsată la cheremul bunul plac al celor din PSD și aliații săi care au dezvoltat și dezvoltă acel timp de capitalism al „băieților deștepți”, capitalismul bugetar.

Trebuie, cumva, oprită mișcarea membrilor PSD sau ALDE ajunși în funcții publice de decizie de a bloca dezvoltarea capitalismului românesc, cel real și nu cel politic de stânga. Firea, la București, vrea să scoată serviciile publice „din mâna” privaților și să le aducă la nivelul Capitalei (a bugetului capitalei !), ca pe timpul comunismului. Infractorul Dragnea este sprijinit de inculpatul Tăriceanu pentru a pune sub supraveghere politică toată activitatea economică a statului, atacurile asupra capitalului străin având rolul de a descuraja proiectele de dezvoltare a economiei private pentru ca viitoare intreprinderi de stat să le ia locul.

Foarte bună observația lui Dan Motreanu !

PNL: reprezentantul voinței politice a cetățenilor care doresc un stat de drept funcțional, pe baza unei doctrine de dreapta.

La Consiliul Național Director al OPV3 - PNL am recomandat colegilor să revadă art. 8 alin. (2) din Constituție unde se arată că „Partidele politice se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației”.

Am afirmat că PNL nu și-a îndeplinit acest rol în ultimii 2 ani de zile, l-a neglijat din cauza „parității” și a „coagulării dreptei”, din cauza luptelor interne „pentru a pune mâna pe ștampilă” (așa definesc eu încercările disperate ale unor persoane de a se poziționa cât mai sus în ierarhia de partid, pentru a accede la funcțiile de conducere, în detrimentul activității politice în mijlocul cetățenilor de clarificare a rolului și locului partidului în viața societății). S-a umblat „creanga pe coclauri” pentru a atrage diferite persoane în partid (declarate ca fiind vectori ai dreptei !) și a le promova în detrimentul membrilor partidului cu vechime, cu multă muncă depusă (peste activitatea profesională !), cu notorietate și cu o reputație deosebită în comunitățile în care activează. Se pot spune multe, s-au spus la acel Consiliu, sunt confirmate și de către membrii ai partidului care nu fac (încă !) parte din categoria persoanelor în vârstă.

Ludovic Orban și-a depus candidatura pentru președinția partidului. Ieri, a făcut unele declarații la emisiunea Cristinei Țopescu de la Antena 3. Profit de preluarea acestor declarații de către alte agenții de presă, acum am în vedere Digi24Ludovic Orban: PNL, fără lideri și democrație internă. Care preia informațiile de la news.roOrban: Una dintre problemele PNL a fost absenţa democraţiei interne şi lipsa de respect faţă de membrii partidului


Să respect o ordine a problemelor dezbătute și mai ales, a ideilor care au relevanță.

Principalele probleme pe care Ludovic Orban le vede ca fiind cauza eșecurilor PNL în anii ce au trecut sunt: problema leadershipului, cea a identităţii doctrinare şi „absenţa democraţiei interne, lipsa de respect faţă de membrii PNL, faţă de Statut şi faţă de instituţiile din partid”.
Să ai memorii depuse din mai multe judeţe, memorii semnate de aproape toţi primarii din judeţele rexpective în care îţi solicită să nu pui candidaţi de la centru pe care nu-i cunoaşte nimeni, îţi solicită să laşi filiala judeţeană să alcătuiască lista, aşa cum este normal... Acum chiar să nu asculţi nici primarii partidului?
Este una dintre foarte marile probleme ! La CND OPV3-PNL a fost una din problemele cele mai dezbătute. Nu doar desemnarea candidaților s-a făcut abuziv ci și desemnarea conducerilor locale și a membrilor birourilor politice. Organizațiile care și-au manifestat independența le-au fost impuși „venetici”, „competitori pentru ștampilă”, persoane fidele celor din conducerea centrală a partidului, persoane care trebuiau să asigure „paritatea” (printre „altele” !).
Când vii şi pui un candidat de la centru tu practic distrugi organizaţia, distrugi cultura organizatorică. Membrii respectivei organizaţii nu or să mai muncească, nu or să mai depună efort pentru un partid, nu or să se mai implice pentru că înţeleg că degeaba munceşti pentru partid dacă vezi că nu ţi se dă nicio şansă pentru eforturl şi rezultatele tale. Asta îţi afectează în final scorul partidului.
Rezultatele la alegerile locale și parlamentare de anul trecut confirmă. Pe lângă alte minunății locale, cum ar fi „parteneriatele familiale sau de afaceri” cu PSD sau alte formațiuni politice aflate în competiție cu PNL.
În PNL, care a beneficiat de mulţi lideri, această distrugere de leadership a avut mai multe cauze: fie sistemul de alegere în care preşedintele a venit şi a pus pe listă pe cine a vrut el, de regulă oamenii cu care ştia că nu are niciun fel de problemă, fie sistemul în care se aleg preşedinţii între ei, fiecare cu voturile lui judeţene în spate şi generează o majoritate în care se sprijină unii pe alţii şi ajung la putere
Sfânta complicitate. Iar aici nu pot să nu remarc una din marile probleme din viața politică. Se vorbește de „mandat politic” dar altfel decât este el definit, „împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură” DEX. Toți se prevalează de art. 69 din Constituție, alin. (2) care stipulează că „orice mandat imperativ este nul”, fără a se uita și la alin. (1) care spune că deputații și senatorii sunt în serviciul poporului, astfel că ei îndeplinesc un mandat al poporului care i-a ales pentru un anume program, nu pentru libertatea de a nu respecta ce poporul a cerut prin votul care l-a dat. Alin (2) apare ca o măsură de protecție a mandatului dat de cetățeni, senatorii și deputații fiind obligați să își respecte angajamentele politice asumate înaintea obținerii voturilor, să se opună unor decizii ale partidului din care fac parte care nu mai respectă angajamentele asumate anterior. Venind la problema PNL, identificată de Ludovic Orban, președinții aleși nu merg la organismele superioare ale partidului cu problemele sau mandatul dat de membrii organizațiilor ci aleg să facă jocuri care se opun, uneori, acestor probleme sau mandatului. Degeaba organizația se pronunță asupra unui mod de soluționare a unei probleme dacă liderii „cad la pace” între ei și aleg o variantă opusă. Este o formă de capturare a partidului în scop personal.
Problema identităţii PNL s-a manifestat în ce priveşte actele normative promovate şi poziţionările politice ale partidului, crede Orban. ”Libertatea, propietatea privată, reducerea puterii statului, debirocratizarea, reducerea administraţiei şi procedurilor adminsitrative ş.a.m.d. nu au apărut foarte des în discursul nostru public. Astea sunt lucruri fundamentale care construiesc identitatea unui partid de dreapta, naţional-liberal”, a spus liberalul.
Of ! Câtă dreptate are. Liderii partidului s-au prezentat pe ei. A devenit o boală. Ia te uită cetățene ce liberal sunt eu ! Am supt de la țâța mamei „lapte de liberal”, îmi moștenesc părinții foști liberali, am crescut „în religia liberală” etc. Cer să fiu lider liberal ! Chiar dacă în decursul vremii a umblat creanga pe la diferite formațiuni politice sau a promovat idei politice ostile liberalismului. Ba a „șters pe jos” cu liderii politici ai PNL aleși direct de membrii organizațiilor. Valorile liberalismului în gura unor astfel de persoane au fost deformate, oloage, nu au avut priză decât la acele persoane care au obiceiul de a fi subjugate de titluri academice, de notorietate, de discurs. De aceea a lipsit din discursul lor ideea de libertate - în toate formele promovată de doctrina liberală -, principiul valorii sociale a proprietății private - despre care se poate vorbi enorm de mult, de la formarea comunității până la securitatea și apărarea națională -, reducerea puterii statului în economie dar întărirea acestei puteri pentru apărarea valorilor fundamentale ale omului, debirocratizarea și ducerea deciziei administrative cât mai aproape de cetățean etc.

Cât privește relația PNL cu Președintele Klaus Iohannis, Ludovic Orban are o poziție clară:
Preşedintele Iohannis este un preşedinte nonintervenţionist. El nu s-a implicat în deciziile curente ale PNL, în ciuda a ceea ce se spune, fără nicio probă, că s-ar fi implicat. A lăsat ca PNL să-şi ia deciziile în mod autonom. Cu toate astea, de multe ori ca să legitimeze anumite decizii, unii care veneau cu diverse propuneri au încercat să creeze această impresie, că deciziile ar veni de sus. (...) Am convingerea că preşedintele Iohannis nu se va implica în alegerile interne din PNL. Klaus Iohannis are nevoie de un PNL puternic şi recredibilizat care să aibă cu adevărat infrastructura şi resursele umane pentru a putea susţine candidatura la alegerile prezidenţiale din 2019. Revenirea PNL în scorul său natural, de peste 30%, nu poate fi făcută decât dacă membrii PNL sunt lăsaţi să-şi aleagă liber liderii naturali. Dacă nu vor fi aleşi liderii care sunt percepuţi ca atare,  şi la baza partidului şi în afara lui, şi vor ajunge alţii lideri care nu se bucură de sprijin în baza partidului, asta va avea consecinţe extrem de grave asupra funcţionării partidului
Și uite că din tot discursul lui Ludovic Orban ajung să merg tot la art. 8 alin. (2) din Constituție. Practic, Ludovic vine și ne spune că trebuie să redevenim formațiunea politică care contribuie la definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor care își doresc o putere politică de dreapta reală și nu a unor persoane care s-au cățărat, conjunctural, la conducerea partidului.
Mi-am depus candidatura la funcţia de preşedinte al PNL pentru a oferi partidului din care fac parte caracter şi identitate, forţă şi credibilitate. Ca preşedinte al PNL, vreau să fiu garantul unităţii, coeziunii interne a PNL, iar obiectivul meu principal este să transform în bine PNL astfel încât să putem să câştigăm toate competiţiile electorale împotriva PSD. Vreau ca PNL să devină forţa politică dominantă în societatea românească, să reprezinte România dinamică, România civilizată, România oamenilor care trăiesc cinstit pe propriile picioare din munca lor, din afacerea lor, din proprietatea lor, din competenţele şi talentele pe care le au

Și noi contăm ! Votul meu contează ! În varianta PSD la Târgoviște.


Mare miting la Târgoviște, în parohia lui Țuțuianu, senator PSD și unul dintre cei mai activi propagandiști ai destrămării statului de drept.

În urma marilor manifestări de protest împotriva OUG nr. 13/2017 din țară, cei din PSD au luat decizia că merită să cheltuiască niște bani pentru a arăta că și ei există. Numai că au organizat demonstrații cu persoane aduse cu forța (angajați și funcționari publici din administrațiile locale ale comunelor și orașelor mai mici), membri ai PSD și oricine a vrut să profite de o plimbare și un ban în plus.

Fiecare organizație a comandat și a prezentat sloganurile indicate de la centru.


Material consumabil a ajuns unde îi este locul. La gunoi.


O femeie a declarat unei jurnaliste că a venit să protesteze împotriva PSD. Când i s-a spus că mitingul este organizat de PSD a declarat că a venit să protesteze împotriva lui Iohannis.

Oamenii au venit să protesteze fără a ști despre ce este vorba cu adevărat. PSD a vrut să demonstreze că are susținere însă a reușit să se facă cumva de râs.

Nici nu poți compara protestele din Piața Victorie din București sau de la Cluj, Timișoara, Sibiu, Craiova, Constanța, Iași etc. cu mitingurile organizate de PSD cu sprijinul aliaților din Parlament. Culmea, PMP-ul lui Băsescu și-a trimis oamenii la proteste cu o lozincă a UNPR-ului, partid pe care „l-a înfulecat” după ce Oprea a intrat pe mâna procurorilor.


Toate bune și frumoase. Ce vrea de fapt PSD ? Evident că prin lozinca „Votul meu contează” vrea să mențină imaginea „majorității” obținută la alegerile din decembrie ! Pentru că PSD are o mare problemă. Imensă chiar. Acea „majoritate” a populației care l-a votat nu mai există. Când în stradă au ieșit la proteste peste 600.000 de cetățeni revoltați la un moment dat, când evaluările de-a lungul unei zile privind participarea la protest a dus către milionul de oameni ieșiți în stradă (când au avut ei timp, dar au ieșit, au confirmat participarea și apoi au plecat acolo unde aveau treabă), iar tu nu poți aduna într-o lună mai mult de câteva mii de persoane, nici măcar să acoperi numărul sibienilor ieșiți la proteste într-o singură zi, nu mai poți spune că mai ai majoritatea care te susține.

Nu susținerea Guvernului Grindeanu este problema lor majoră ! Pierderea electoratului ! Informarea corectă a electoratului lor poate duce la revolta acestuia că au fost mințiți. Au apelat și vor mai apela la mitinguri (nota de plată a PSD și mai ales a liderilor PSD va fi foarte încărcată !) pentru a stimula „vigilența” alegătorilor lor și păstrarea lor pentru momentul foarte neplăcut pentru ei a referendumului pe care Președintele Iohannis l-a anunțat pentru „lupta împotriva corupției”.

Acel referendum este pentru PSD un coșmar. Nu doar pentru PSD ci și pentru ALDE dar și pentru PMP. Cei trei crai „socialiști”, Dragnea-Tăriceanu-Băsescu pot avea surpriza ca la referendum să se prezinte un număr mare al cetățenilor cu drept de vot și care să depășească serios numărul celor care au venit la vot la alegerile parlamentare. Referendumul cerut de Președintele Iohannis are toate șansele să răstoarne indicatorul „susținerea populară” în favoarea Președintelui Iohannis astfel că motivul PSD - noi am primit votul majorității cetățenilor pentru a guverna -, cade în derizoriu. Guvernați pentru că ați câștigat alegerile dar nu aveți acceptul populației pentru a guverna cum vreți voi.

Dragnea cere cu insistență ca Președintele Iohannis să nu mai facă referendumul, servitorii săi insistă pe marile cheltuieli care se vor face de la buget, Tăriceanu recomandă ca banii respectivi să fie destinați sănătății, oamenii lui Băsescu constată (candid) că scopul protestelor a fost atins. Pe toți „îi doare” de grija banilor însă nici unul dintre ei nu vede că actuala putere nu a eliminat cauza care a dus la proteste și la convocarea referendumului. Intenția clară a PSD și a aliaților lui de a modifica legile penale pentru a scăpa infractorii de pedepsele date de instanțele de judecată și de a bloca dosarele penale în care sunt implicații mulți dintre politicieni și prieteni politici.

De aceea este extraordinar referendumul. Arată PSD, ALDE și PMP că sunt parte a puterii în urma alegerilor parlamentare dar nu au sprijinul majorității populației ! Iar la referendum este foarte important ca cei care au ieșit la proteste dar și cei care i-au susținut pe protestatari să iasă la vot pentru că votul lor va conta enorm de mult. Nu va fi un vot pentru un partid politic. va fi un vot pentru apărarea democrației și a statului de drept. Va fi un vot pentru Președintele Iohannis care, din nefericire, a rămas singura forță politică cu putere de decizie în fața abuzurilor politice ale PSD, ALDE, PMP și alți aliați (cum ar fi UDMR !).


Sursele informației: Agerpres, Mediafax, Facebook

sâmbătă, 25 februarie 2017

Restaurația bolșevică. „Prinții roșii” vor din nou în socialism. Iar noi „răspundem” democratic. Așteptăm alegerile ?


Fără nici o discuție, Gabriela Vrânceanu Firea duce Bucureștiul către „socialismul înfloritor” (de tristă amintire de dinainte de 1990 !) prin scoaterea investitorilor privați din spațiul economic și comercial al Bucureștiului. Gargara ei cu pioneze privind serviciile mai bune și mai ieftine pentru populație este doar praf în ochii credulilor. Transformarea regiilor autonome din București și a administrațiilor în societăți pe acțiuni în subordinea Primăriei Generale a Capitalei, finanțarea acestora potrivit Legii nr. 215/2001 actualizată a Administrației publice locale înseamnă nici mai mult și nici mai puțin decât folosirea resurselor financiare ale Primăriei București obținute din taxele și impozitele luate de la populație și de la celelalte societăți comerciale pentru finanțarea unor societăți comerciale pe acțiuni care devin monopoluri pe serviciile publice din București. Nu mai spun că ele vor deveni și „baze politice” ale PSD, angajații acestor societăți comerciale și familiile lor vor avea tot interesul să își apere „locurile de muncă socialiste” în fața „agresiunii” capitaliștilor care ajunși la putere în Capitală le-ar privatiza sau desființa pentru a face loc investitorilor privați.
În mai bine de jumătate de an de când sunt primar general al Capitalei, am evaluat toate serviciile publice din București. Din nefericire suntem cu toții nemulțumiți, și nu de acum, ci de ani de zile, de ceea ce se întâmplă în Capitală. Avem un buget considerat mare, aproape un miliard de euro, dar el nu se vede în calitatea serviciilor și în felul în care trăiesc bucureștenii, tocmai pentru că acest buget foarte mare — din punctul meu de vedere — nu a fost folosit eficient, în beneficiul cetățenilor. Practic, au fost câteva companii private abonate la acest mare buget de-a lungul anilor, nu au avut posibilitatea mai mulți antreprenori să lucreze pentru primărie, deci pentru bucureșteni. Din punctul multora de vedere, modalitățile de selecție nu au fost tocmai transparente, de vreme ce aceleași firme câștigau ani de zile aceste licitații. Propunerea mea este aceea — și îi rog pe bucureșteni să mă înțeleagă, acest model fiind brevetat în alte capitale europene care arată extraordinar — să schimbăm modul de lucru, iar regiile și administrațiile care sunt în acest moment în subordinea Consiliului General să se transforme în societăți comerciale pe acțiuni, sută la sută ale municipalității, deci ale bucureștenilor, care să presteze servicii de calitate, la un preț mult mai mic, astfel încât și bucureștenii să plătească mai puțin și pentru iluminatul public, și pentru parcări, și pentru canalizare, și pentru apă, și pentru toate celelalte servicii — de salubritate, de curățenie, de mediu. Prețul să fie mai mic și calitatea mult mai mare
Alo ! Cucoană ! Din moment ce ai identificat cauzele disfuncțiilor în activitățile anterioare privind serviciile publice, de ce nu repari acolo unde s-a lucrat netransparent ? Soluția este la îndemână. Transparență la selecția celor mai buni operatori privați, controlul executării serviciilor, sancționarea operatorilor care nu oferă serviciile de cea mai bună calitate etc. Mai ales, încheierea unor contracte bune, nu a unor contracte cu dedicație.

Firea este halucinanță prin această idee. Elimină, pur și simplu, dezvoltarea Bucureștiului prin intermediul pieței ! Anti-capitalism pe pâine !

Trebuie să fie o cale prin care această cucoană să fie oprită să mai facă rău cetățenilor. Ce vrea ea să facă nu înseamnă dezvoltare. Înseamnă control asupra unei mari părți a populației prin serviciile pe care Primăria Generală este obligată să le ofere unei localități cu peste 2 mil de utilizatori. Înseamnă folosirea banilor cetățenilor pentru finanțarea unor entități comerciale în care vor lucra, ca beneficiari ai locurilor de muncă, susținătorii politici ai PSD și ai aliaților acestuia. De fapt, asistăm la restaurația socialismului. O restaurație în forță !

De aceea se zbat atât de mult cei din PSD, ALDE și PMP să înlăture pe Președintele Iohannis, să subordoneze Justiția partidului politic „conducător” - PSD -, să controleze serviciile speciale ale statului prin intermediul unor comisii ale Parlamentului în care ei, cei care fac posibilă existența „ciumei roșii”, vor să schimbe radical construcția statului de drept. Restaurația ! Acesta este obiectivul politic al tripletei din Parlament - PSD, ALDE și PMP !

Informațiile sunt preluate de la AgerpresVIDEO Firea estimează că în cadrul societăților comerciale vor lucra 5.000 de angajați: Nu vor fi șomeri în urma reorganizării

Instigare ? În ce scop ?


„Atâta timp cât vom fi lăsați în pace să facem aceste lucruri, #Rezist mi se potrivește (...). Eu să știți că încerc să liniștesc lucrurile. Am văzut, poate că acum se iese în stradă, de exemplu, ca să se respecte anumite decizii definitive ale instanțelor, prin urmă cu două zile sau trei, că legea e aceeași pentru toată lumea. Eu vreau (...) să pun în aplicare programul de guvernare”, a afirmat Grindeanu.
Declarația făcută la un post local de televiziune din Timișoara are evident rolul de a instiga.

Pregătește PSD niște demonstrații de stradă împotriva Președintelui Klaus Iohannis ?

Gândesc strategii din PSD că „strada” care a obținut „ce a vrut” nu va mai interveni în sprijinul Președintelui Iohannis ? Probabil că da, din moment ce îndemnul este destul de clar. Să se iasă în stradă ca să se respecte „anumite decizii definitive ale instanțelor, prin urmă cu două zile sau trei” !

Nu exclud posibilitatea asta și chiar cred că vor trece la treabă pentru că suntem în fața celui mai puternic atac împotriva statului de drept de până acum, un atac pe față. Dragnea și tot PSD-ul, Tăriceanu și tot ALDE-ul, Băsescu și tot PMP-ul plus alții atacă constant pe Președintele Iohannis, SRI, DNA, instanțele de judecată. Cât privește instanțele de judecată, au ajutorul unor organizații ale magistraților, încrâncenate să li se arate unde sunt „ofițerii acoperiți” din Justiție ! Cu ajutorul neprecupețit al celor de la Antena 3 dar și a altor publicații care se hrănesc de la Antena 3.

Să vedem ce va fi. Ciuma roșie este pornită să provoace schimbarea Președintelui Iohannis care le stă în drum. În drumul lor către Moscova, evident !

vineri, 24 februarie 2017

Statul de drept în interpretarea lui Kelemen Hunor. Aiuritoare !

În ultimul timp am citit cu uimire luări de poziție ale lui Kelemen Hunor cu privire la politică, stat, minorități.

Și acum face o declarație care mă pune în gardă. Este declarație împotriva statului de drept ! Clamând respectarea legii, cere ca legea să fie ocolită ! Nu mai spun de îndemnul de nu fi respectată Constituția țării și competențele fiecărei instituții a statului așa cum sunt ele definite.

Of ! O iau de la capăt. Am șters un hectar de vorbe scrise „în galopul deș'telor pe tastatură”.

M-a șocat afirmația lui Hunor că demonstrațiile din stradă din ultima perioadă de timp sunt o parte a luptei pentru putere ! Aceste demonstrații fac dovada că avem un stat captiv !

Hunor deplânge faptul că Parlamentul și Guvernul nu pot să își facă treaba. Parlamentarii și membrii Guvernului au devenit temători.

După „colț”, stă la pândă procurorul cel hain care închide școli, dacă vrea mușchii lui, face dosare oamenilor pașnici care, aleși de popor, au ajuns în Parlament și, nu mai spun, cei care au fost desemnați să conducă administrația țării în cadrul Guvernului au „morcovul” cât stâlpul de telegraf.

Pe lângă procurorul cel hain, în sprijinul lui (evident) au venit aceste forțe obscure care zi de zi se adună în piețele marilor orașe și demonstrează împotriva Guvernului și a ordonanțelor date de el prin care ... ei, ei, ei ... nu cumva erau și niște UDMR-iști numai buni de spălat  cu „apa sfințită” rezultată în urma transformării infracțiunii de abuz în serviciu în ceva ce nu se putea aplica ?!

Să iau cazul „școala” care îi stă lui Hunor în gât, ca osul de pește care nu nu se lasă îndepărtat. A pomenit cumva de autoritatea locală ? Nu ! A luat-o de la Parlament, a trecut pe la Guvern iar de acolo hop la Președintele României care, ce să vezi, nu spune nimic ! Băi, frate ! Mă mir că nu propune suspendarea lui.

Îi dă el cu dreptul Parlamentului de a controla dar ... ce să-i faci ! Nu poate controla Justiția ! Justiția fiind, potrivit Constituției, putere a statului, separată și în echilibru față de puterea legislativă și cea executivă.

Cât privește pe „procurorul cel hain”, iar nu are ce face. Constituția îi conferă, în exclusivitate, puterea de a apăra interesele generale ale societății, ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor ((art. 131 alin. (1) din Constituție !)). Ghinion !

Să nu uit de „protocoalele” care au devenit un fel de „motiv” pentru tot ce merge rău în țara asta. Protocoalele încheiate de SRI cu celelalte instituții din țară cu care lucrează sub forma schimbului de informații pentru atingerea scopului constituțional al fiecăreia în parte.

Păi, să fim serioși. Dacă procurorul descoperă în urma unei cercetări (in rem sau in personam) acte și fapte care fac obiectul unei cercetări privind securitatea națională, va informa SRI (potrivit legii) care, după ce își face treaba aia „secretă și secretoasă” va da un răspuns instituției de care aparține procurorul iar dacă procurorul de caz nu are acces la unele informații, procurorul general va desemna alt procuror să conducă cercetarea. SRI va informa, la rândul lui, cu datele de care dispune, instituția competentă a Ministerului Public să soluționeze o cauză care privește securitatea națională. Cum, când, prin ce metode, care sunt persoanele de legătură etc. se stabilesc prin acele protocoale care agită spiritele și încing fantezia unor vorbăreți din media în aceste zile.

Nu mă pot abține să nu observ o încrâncenare a UDMR pe SRI - aproape că îi înțeleg, nu știu pe cine are SRI în colimator, mai ales că fac niște lucruri care nu sunt chiar în regulă -, dar și că există o parte a mediei care își dorește un „stârv” asupra căruia să se arunce, acompaniată de o Mungiu Pippidi foarte agitată !

Este caraghios ca Hunor să arate că statul de drept nu este funcțional și să dea vina pe „servicii”, pe Președintele Iohannis, pe protestatarii din piețele publice și, normal, pe procurorii cei „haini”. Este și ciudat. Pentru că statul de drept este ținut în viață prin legi bune - pe care Parlamentul nu le adoptă -, prin guvernarea responsabilă - pe care Guvernul Grindeanu nu o practică -, pe respectarea legii de către autoritățile publice locale despre care Hunor nu spune nimic.

Bag seama că ordinea de drept și statul pe care cetățenii îl vor de drept nu place unor politicieni. Declarația lui Hunor este tare ciudată.

Sursa informațiilor este AgerpresKelemen Hunor: Statul de drept nu prea există, separarea puterilor în stat este o ficțiune

miercuri, 22 februarie 2017

Superficialitate este atunci când în loc să elimini cauza propui sancționarea efectului.

Nu vreau să fiu rău dar nu mă pot abține.

MediafaxAcademia Română vrea ca absolvenţii să fie obligaţi să lucreze în ţară, după terminarea facultăţii / Răspunsul studenţilor

Textul cu propunerea unor membri ai Academiei Române (alți membri au refuzat să semneze așa ceva !) are câteva particularități. În primul rând nu țin seama de faptul că România este membră a Uniunii Europene iar piața muncii la care au acces toți lucrătorii români s-a extins la suprafața tuturor statelor membre ale UE !

Așa cum un absolvent român se poate angaja oriunde în țările membre ale UE, un absolvent bugetat din altă țară a UE poate veni să se angajeze în România. Dar, se pare că această informație nu a ajuns la o parte dintre membrii Academiei. Ceea ce nu cade bine la imagine.
"Pentru a reduce pierderile de capital uman cu pregătire superioară, prin părăsirea ţării, credem că se impune ca orice absolvent de învăţământ superior, beneficiar al subvenţiei de la buget, să fie obligat să lucreze în ţară un interval de timp egal cu durata studiilor subvenţionate sau să deconteze cheltuielile cu pregătirea profesională", se arată în "Strategia de Dezvoltare a României în următorii 20 de ani", publicată de Academia Română.
În al doilea rând, sintagma „să fie obligat” sună a muncă forțată ! Pe bună dreptate organizația studenților califică o astfel de abordare ca fiind o practică totalitară.
"Din păcate, până la acest moment, educaţia, cercetarea ştiinţifică şi inovarea au avut susţinere total necorespunzătoare din partea factorilor de decizie, manifestată în fapt prin subfinanţare cronică, prin incoerenţă, fragmentare şi lipsă de viziune strategică, ceea ce a produs o reducere semnificativă a potenţialului de cercetare şi, nu în ultimul rând, a generat un proces alarmant de migrare a tinerilor talentaţi spre ţări dezvoltate în Europa şi SUA. Asemenea abordări, corelate cu declinul demografic, subminează grav baza evoluţiei societăţii româneşti. Numărul tinerilor cu studii superioare va fi tot mai redus, iar al celor care migrează este în creştere, prin urmare este îndreptăţită întrebarea: Cu cine continuăm să construim viitorul ţării?", explică autorii strategiei.
Ei bine, sunt contrariat. Autorii văd că problema este la „factorii de decizie”, adică la Guvern, la autoritățile publice centrale și locale, dar propun sancționarea absolvenților ! Este peste poate !

Soluția este dezvoltarea țării pentru ca economia să devină atractivă pentru absolvenți. Atractivă nu doar sub forma salarizării, ci a dezvoltării comunităților în așa măsură încât orice absolvent să fie tentat să rămână acasă. Să găsească în comunitatea din care face parte aceleași condiții ca în străinătate !

Autorii Academiei ar trebui să vină cu alte propuneri. Cu o economie care se dezvoltă datorită unei legislații permisive, o politică fiscală stabilă, poți propune ca o parte a cercetării științifice să fie preluată de companii, interesate să performeze pentru a se impune pe piața europeană, în special. Ar putea propune Guvernului să lase marile investiții la posibilitățile mediului de afaceri privat, să schimbe regulile de acum pentru a permite mediului privat să își dezvolte afacerile acolo unde își poate crea toate condițiile de dezvoltare. Să lase mediului privat să își construiască „arterele” pe care să își transporte mărfurile și serviciile, statul având doar grija să îi creeze condițiile de dezvoltare. Normal, dezvoltarea mediului privat ar aduce statului mai mulți bani la buget și i-ar reduce cheltuielile.

Dar cui să spui asta ? Unui Guvern socialist pus pe căpătuială și pe salvarea corupților din brațele Justiției ?

marți, 21 februarie 2017

Politica corectă față'n față cu realitatea de pe stradă.

Extravagantul Donald Trump își apără intenția de a supune imigrația unui control strict. Sâmbătă a declarat: „Uitați-vă ce se întâmplă în Germania. Uitați-vă ce s-a întâmplat ieri seară în Suedia. Suedia, cine ar fi crezut? Suedia. Au primit numeroși refugiați, iar acum au probleme la care nu s-ar fi gândit niciodată.” A pomenit și de atentatele de la Bruxelles, Nisa și Paris care au avut ca autori imigranți. Agerpres.

Suedezii l-au luat „la mișto”. Nu este adevărat. Vineri nu a avut loc în Suedia nimic din ce spune Trump. Politic corect. Dar ceva s-a întâmplat, din moment ce există această știre de la AgerpresSuedia: Ciocniri violente între poliție și zeci de tineri în nordul orașului Stockholm.


10 mașini incendiate 
Ce se observă. Momentul declanșării violențelor a devenit comun mai peste tot unde ele apar și se referă la o anume minoritate. Reținerea sau intervenția autorității polițienești asupra unui „tânăr”. 

Aceste așa-zise revolte sunt îndreptate împotriva statului, în special. Forțele de poliție sunt reprezentantele statului în stradă și sunt primele care primesc în plin „furia” revoltaților. La Stockholm, un jurnalist a fost la rândul lui bătut până la spitalizare de către „revoltați”. Un patron de magazin a fost atacat de „revoltați” când a dorit să își apere proprietatea supusă agresiunii.

În majoritatea cazurilor, la originea revoltelor sunt imigranții sau urmașii acestora iar marea masă a „revoltaților” este formată din imigranți sau urmașii acestora !
Cartierul Rinkeby din nordul capitalei suedeze, Stockholm, a fost luni noaptea scena unor ciocniri violente între zeci de tineri și forțe ale poliției, după ce aceasta a operat o arestare într-o stație de metrou, relatează DPA.
Poliția a tras un foc de armă spre tinerii care au atacat ofițerii cu pietre în Rinkeby, cartier unde peste 80% din locuitori sunt imigranți și rata șomajului este ridicată.

Aproximativ 10 mașini au fost incendiate în timpul violențelor, iar deținătorul unui magazin din apropiere a fost atacat atunci când a încercat să-și apere proprietatea.

Trei persoane, printre care un ofițer de poliție lovit în mână de o piatră, au fost rănite.

Trump a vorbit de violențe sâmbătă, violențe produse vineri ! Ceva lipsește din peisajul informațiilor. Lipsesc știri. Nu ar trebui să ne mire ! În Germania, imediat ce puhoiul de imigranți a ajuns, guvernul și presa germană au căzut la pace să „tacă”. Și au tăcut până când a apărut revolta din interiorul sistemului, din interiorul forțelor de menținere a ordinii. Suedia nu este departe de „model”. Transparența este pentru alții. Pentru super-civilizații lumii este doar un moft.
Am fost, ca mulți alții cred, surprins de comentariile făcute în legătură cu Suedia în acest weekend”, a spus luni Löfven (primul-ministru al Suediei !), într-o conferință de presă 
 Și eu sunt surprins. Ca luni să se ajungă la o astfel de escaladare a unui conflict, cu producerea unor distrugeri grave, trebuie și altceva la mijloc. 

Mă gândesc la faptul că analiștii care tot dezbat pe la Tv sau scriu în unele publicații ar cam trebui să analizeze și distrugerile, nu ca urmare a „furiei” protestatarilor ci ca o acțiune concertată, direcționată în vederea creerii unei stări de disconfort în rândul populației civile și creerii unei stări de neîncredere în forțele de ordine ale statului. Mai pe șleau spus, analizele ar trebui să vadă dacă cei care sunt în spatele acestor manifestări violente nu urmăresc, de fapt, slăbirea statelor în care activează. Iar marea migrație nu este cumva o parte a scenariului. Dacă este așa, atunci statele europene sunt în fața unei probleme existențiale. Spațiul Schengen devine ținta predilectă pentru că permite extinderea fără nici un control a „revoltelor” în toate statele membre ale UE.

În ce direcție va merge PNL după alegerile din Convenția Națională ?

Este o întrebare pe care mi-o pun, la fel ca mulți alții (bănuiesc). Statutar, PNL are la bază prevederile Statutului și Programul politic adoptat odată cu moțiunea câștigătoare la Convenție. La art. 67 din Statut se prevede că „Moţiunea câştigătoare devine Programul de acţiune politică al PNL pentru următorii ani, până la următoarea CON în care se alege un preşedinte al PNL.

Ca Program politic ales, moțiunea va arăta cum vor fi puse în operă principiile, scopurile, programele partidului între două Convenții Naționale. Este evident faptul că Programul politic va trebui să țină cont de situația, starea în care partidul este la momentul Convenției. Acum, PNL este în opoziție. Ca atare, Programul politic prezentat ca moțiune la Convenție va avea ca finalitate politică câștigarea alegerilor viitoare pentru a ajunge la guvernare. Dacă PNL ar fi fost la guvernare, pe lângă obiectivul câștigării alegerilor ar fi fost și cel al guvernării, prin Programul de guvernare.

Trebuie să fim atenți și la art. 66 teza a doua din Statut care prevede că fiecare moțiune depusă de candidații la funcția de președinte al PNL trebuie să cuprindă idei care „promovează valorile creştin-democrate, liberale şi conservatoare.” După cum se observă, nu se vorbește despre o alternanță a ideilor, ci de un mixt, moțiunea câștigătoare urmând a fi Programul politic al PNL de centru-dreapta cu accente de dreapta.

Evident că fiecare candidat va pune accentul pe linia ideologică pe care o îmbrățișează, în interiorul căreia se simte mai bine însă va trebui, obligatoriu, să țină cont și să preia și elemente de doctrină din „vecinătatea statutară”. Interesant, după părerea mea.

Voi apela la Wikipedia pentru a ocoli gargara cu pioneze a „analiștilor politici”, cea care de cele mai multe ori induce confuzii în mintea televizioniștilor. Societățile moderne au devenit incubatoare pentru „homo televizionensis”, specie umană care nu mai are preocuparea de a supraviețui și a se dezvolta prin interacțiunea cu mediul înconjurător ci așteaptă, în fața televizorului, să „pice para mălăiață”. În particular, urmărind niște emisiuni privind evoluția omului, cu accent pe evoluția mâinii și a piciorului, membre care au aceste forme datorită funcțiilor cerute lor de omul aflat în evoluție, mă gândesc la un viitor în care mâinile vor avea, cumva, altă formă și alte funcții din cauza utilizării intensive ale telecomenzilor ! Cel puțin la „noua” specie umană, „homo televizionensis”.

Liberalismul, în sinteză la Wikipedia, ar fi așa ceva:
Liberalismul (din franțuzescul libéralisme) este un curent ideologic și social-politic care promovează libertatea și egalitatea în drepturi.[1] Liberalii îmbrățișează o gamă largă de opinii.
În funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele idei fundamentale:
- constituționalismul,
- democrația liberală,
- alegeri libere și corecte,
- drepturile omului,
- comerțul liber,
- precum și libertatea religioasă.
Liberalismul cuprinde mai multe tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit popular în secolul al XVIII-lea,[7] și liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-lea.
Stricto sensu, liberalismul, numit „clasic”, este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nicio putere nu le poate impieta și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate.
Ca urmare, liberalii vor să limiteze prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma și modul lor de manifestare.
În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin:
libertatea de gândire a indivizilor,
- domnia dreptului natural,
- liberul schimb de idei,
- economia de piață pe baza inițiativei private și
- un sistem transparent de guvernare, în care drepturile minorităților sunt garantate.
Există mai multe curente de gândire liberală care se diferențiază într-un mod mai precis prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului și prin domeniul asupra căruia ele aplică principiul libertății.
Liberalismul politic este doctrina care vizează reducerea puterilor statului la protecția drepturilor și libertăților individuale, opunându-se ideii de „stat providențial”. Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese, atât timp cât nu afectează drepturile și libertățile celorlalți. Liberalismul economic este doctrina care proclamă libera concurență pe piață, neintervenția statului în economie și are ca principiu fundamental proprietatea individuală.
Creștin-democrația, ar fi așa ceva:

Creștin-democrația a reprezentat o mediere între liberalism (individualism) și socialism (colectivism), aducând în politică și elemente noi precum morala creștină și subsidiaritatea.

Creștin-democrația se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul față de valorile tradiționale, credința și familia.

Democrația creștină este o ideologie politică, care urmărește să aplice principiile creștine în politica publică.

În practică, democrația creștină este, adesea, considerată conservatoare pe probleme culturale, sociale și morale (conservatorism social) și pledează pentru o economie socială de piață în domeniul economic (cu economie de trecere spre social-democrație, ce se bazează pe morala de familie).

Este evident că între liberalism și creștin-democrație există diferențe majore de abordare.

Cât privește conservatorismul, acesta este antiliberal, pur și simplu, pentru că a apărut ca o reacție la liberalism !

1. Omul ca ființă eminamente religioasă, întruchipare a rațiunii, a instinctului și a emoției, iar religia - element fundamental al societății civile.
2. Comunitatea ca element teleologic anterior individului.
3. Drepturile ca urmare firească a obligațiilor individuale.
4. Răul considerat înrădăcinat în ființa umană și nu în instituțiile statale.
5. Inegalitatea umană (nu și din punct de vedere moral, însă) ca urmare a organizării sociale complexe.

Ei bine, Statutul PNL obligă candidații la funcția de președinte al partidului să facă un mixt din aceste trei curente de gândire politică ! Iar treaba asta apare ca urmare a construcției Statutului după fuziunea dintre PNL și PDL. Ce este mai dificil de acceptat, este atitudinea indiferentă a unor persoane cu responsabilități față de problema doctrinară. Care este absentă, după câte văd eu. Cine ești ? O struțo-cămilă politică !

Și totuși, în Statutul PNL s-a construit ceva, ceva care aduce mai mult a liberalism dar introduce și elemente care să mulțumească celelalte două curente filosofice și politice. În art. 5 din Statut, se arată că misiunea PNL , ca partid de centru-dreapta, este crearea unei societăţi moderne în România, bazată pe economia socială de piaţă şi pe principiile responsabilităţii, subsidiarităţii, solidarităţii şi justiţiei sociale.

În continuare, la punctul 4 din art. 5 al Statutului sunt desfășurate obiectivele politice ale PNL. Normal, după atâtea lecturi, am ajuns la o concluzie.

PNL a renunțat la economia de piață pe baza inițiativei private și a adoptat economia socială de piață, dominantă în statele vest europene, economie bazată pe principiul subsidiarității și al solidarității sociale. În acest fel, PNL a renunțat și la principiul neintervenției statului în economie.

Urmărind obiectivele politice ale PNL, am senzația că actuala linie politică, combinația între creștin-democrație, liberalism și conservatorism se traduce prin „liberalism economic” controlat de stat, specific creștin-democrației și socialismului, statul intervenind când anumiți agenți economici o duc mai rău în favoarea acestora eliminând astfel principiul concurenței între aceștia, punând „jug” agenților economici care ar putea profita de „necazul” celor incompetenți sau incorecți. Avem acest tip de intervenție când statul român - sub dictatura lui Traian Băsescu -, după modelul Germaniei și Franței (și nu numai), a pompat bani în băncile românești (cu capital străin, european totuși) când acestea au fost puse la plată - de piața liberă -, pentru abuzurile comise. Și pentru a umple găurile de la buget și a acoperi îndatorarea, Traian Băsescu și Emil Boc au redus salariile bugetarilor cu 25%, au vrut să reducă și pensiile cu 15% dar nu au putut. Avem și exemplu intervenției de stat pentru „salvarea” marilor consumatori de energie - Alumina Slatina (capital rusesc) cu intervenția lui Băsescu -, dar și societățile lui Nicolae cu produse chimice „ajutate” de Tăriceanu și Vosganian (liberali de seamă, după mintea unora !).

Suntem în fața unei ciudățenii filosofico-politice. Este adevărat că în cadrul Uniunii Europene, din care facem parte (din fericire !), principiul subsidiarității este unul de bază, însă am mare teamă că aplicarea lui la nivelul statului român se va limita la intervenția controlată a statului asupra autorităților locale. Când acest principiu se aplică la economia socială de piață, degeaba mai cerem concurență, competiție, producție la dispoziția consumatorului, egalitate de șanse, transparență. Subsidiaritatea abuziv folosită poate duce la tutelă, poate duce la socialism, pur și simplu.

Aștept, curios, să văd care va fi moțiunea câștigătoare. Există pericolul ca liberalii „clasici” să aibă mai multe de comentat. Să fie mai virulenți. Să se simtă trădați. PNL este singurul partid care încă mai are ceva liberal în el. ALDE este o mare minciună, este un mixt de oportuniști care nu au nimic a face cu filosofia deși stau cu ea în gură zi de zi. Există doar PNL ca partid al unei filosofii politice și a unei atitudini politice coerente. Dacă se strică, liberalismul dispare din România.