Se afișează postările cu eticheta UE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta UE. Afișați toate postările

joi, 7 februarie 2019

Sinistrele coaliții anti-UE și anti-NATO

Senatorul PNL, Florin Câțu, caută răspunsuri la întrebări. Cunoscând foarte bine problemele pe care le tratează găsește și interpretează corect evoluția societății românești sub conducerea sinistrei coaliții PSD-ALDE. O evoluție care îndepărtează țara de principalele obiective strategice: apartenența la NATO și apartenența la Uniunea Europeană. Pentru că viitorul unei țări dependente de finanțarea Rusiei și Chinei este lipsa de independență iar pentru un stat membru UE și NATO este izolarea acestui stat care pune în pericol cele două mari organizații! Întâi izolarea și mai apoi ieșirea din cele două organizații. PSD și ALDE tocmai pun la cale revenirea la „lagărul socialist”, acum metamorfozat în Uniunea Euroasiatică condusă de Rusia.
***

Dragnea si Valcov negociaza cu Rusia si China imprumuturi cu dobanda “preferentiala”!

Planul a inceput sa fie implementat de prin 2014.

Va aduceti aminte campania puternica de manipulare despre “beneficiile” investitorilor chinezi in Romania.

Dar CE s-a opus atunci.

Acum PSD-ul lui Dragnea si ALDE-ul lui Tariceanu au schimbat tactica. Intai distrug tara si schimba legile (investitii prin PPP si nu fonduri UE) in asa fel incat interventia Chinei si a Rusiei sa fie mai usoara.

Colegii mei v-au explicat cum OUG 114 in combinatie cu legea off-shore duc la o dependenta a Romaniei si mai mare de Rusia.

Este evidenta acum si strategia si in ceea ce priveste finantarea deficitului bugetar si a datoriei publice.

Intai taxezi bancile si incepi o campanie de demonizare a tot ce inseamna investitor de la vest. Dupa aceea te plangi ca nu te poti imprumuta de la acestia pentru ca pretul este prea mare.

Solutia pe care ne-o va prezenta Dragnea intr-o emisiune la o televiziune furnizoare de #fakenews? Imprumuturi cu dobanda "preferentiala" din Rusia si din China.

Este o strategie pe care Rusia a folosit-o in trecut dar si recent in Venezuela. La fel si China in Africa si bineinteles Venezuela.

Cele doua tari folosesc aceasta strategie pentru a controla dupa aceea politic un guvern. De aceea acum Rusia si China au o problema cu schimbarea de regim din Venezuela. Stiu foarte bine ca un regim nou s-ar putea sa se uite la cum au fost facute imprumuturile din trecut. (Venezuela are miliarde de dolari imprumuturi de la Rusia si China pentru care plateasc cu.. of course, petrol )

Razboiul inceput de PSD+ALDE cu investitorii straini nu este intamplator. Nici distrugerea economiei. Reprezinta planul PSD+ALDE de a justifica in cateva luni imprumuturi directe de la China si indirecte de la China si Rusia.

Iar pentru a se asigura ca doar China si Rusia raman “optiunile” Romaniei, incepe in aceste zile demonizarea FMI si a CE.

Dobanda “preferentiala” o sa fie argumentul suprem. Asa ne vor arunca in bratele rusilor si chinezilor.

Este extrem de “ciudata” lipsa de reactie a institutiilor statului. Mai ales in conditiile in care PSD si ALDE nu se mai ascund.

#RomaniaFaraPSDsiALDE #RomaniiTrebuieSaStie”

marți, 8 ianuarie 2019

DECLARAȚIILE DE PRESĂ ALE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, 08 IANUARIE 2019



Suntem în data de 8 ianuarie și România nu are buget, nu e adoptată Legea Bugetului de stat și Legea Bugetului asigurărilor sociale de stat. Guvernul a călcat în mod grosolan legea. Nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune la Parlament proiectul de buget până în data de 15 noiembrie a anului 2018, și nici astăzi nu a finalizat proiectul de buget pentru a-l transmite spre dezbatere Parlamentului.

Biroul Executiv al Partidului Național Liberal somează Guvernul să finalizeze de urgență proiectul de buget, să îl adopte în ședințe de guvern și să îl transmită spre dezbaterea Parlamentului cel târziu până la data de 14 ianuarie.

De asemenea, solicităm conducerii celor două Camere, celor doi președinți, Liviu Dragnea  și Călin Popescu Tăriceanu să convoace sesiune extraordinară pentru dezbaterea și adoptarea Legii Bugetului de stat, Legii Bugetului asigurărilor sociale de stat și de asemenea, solicităm dezbaterea în procedură de urgență a proiectului de lege de adoptare a Ordonanței 114,  ordonanța adoptată  șestache, fără dezbatere publică pe final de an, care dă o nouă lovitură în mediul de afaceri,  care pune noi biruri pentru companii, care vor afecta viața de zi cu zi a cetățeanului. Pentru că în condițiile în care noi am depus sesizare la Avocatul Poporului, datorită comportamentului total împotriva legii, Victor Ciorbea a refuzat pănă astăzi, în ultimul an jumate, să sesizeze Curtea Constituțională în privința tuturor ordonanțelor de urgență pe care noi le-am considerat că au prevederi neconstituționale și că este necesară declanșarea controlului de constituționalitate.

De asemenea, astăzi, am luat decizia în Biroul Executiv de a finaliza până la sfârșitul săptămânii viitoare o acțiune în contencios contra Avocatului Poporului, pentru a-l obliga să atace această ordonanță de urgență la Curtea Constituțională.

De asemenea, intenționăm în cursul acestei acțiuni pe care o declanșăm în conteciosul administrativ să invocăm o excepție de neconstituționalitate privitoare la Legea Avocatului Poporului, astfel încât să determinăm Curtea Constituțională să se pronunțe asupra obligativității Avocatului Poporului de a declanșa controlul de constituționalitate prealabil în cazul ordonanțelor de urgență emise de guvern, deoarece în așezământul  constituțional actual singura instituție care poate declanșa acest control constituțional prealabil în cazul ordonanțelor de urgență este Avocatul Poporului, iar până astăzi Avocatul Poporului a refuzat sistematic, chiar și când a fost vorba de o ordonanțe cu un vădit și clar  conținut neconstituțional,  să declanșeze acest control de constituționalitate.

(Vor fi două căi de atac, una la CCR și una în contencios, sau una singura?)

Noi am sesizat Avocatul Poporului în care fundamentat cu argumente, arătând care sunt criticile noastre de neconstituționalitate legate de conținutul acestei ordonanțe de urgență să sesize Curtea Constituțională. În paralel,  înaintăm o acțiune în instanță, în instanța de contencios, o acțiune cu obligația de a face, care să oblige Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituțională și de asemenea, intenționăm în cursul acestui proces, că se pot invoca excepții de neconstituționalitate pe parcursul proceselor, să invocăm o excepție de neconstituționalitate care să determine Curtea Constituțională să se pronunțe asupra modului de interpretare a acestui atribut al Avocatului Poporului, repet, care este singura instituție care poate declanșa controlul de constituționalitate prealabil în cazul ordonanțelor de urgență care sunt adoptate de guvern, pentru că în cazul legilor se știe foarte clar că pot fi atacate de președinte, de grupurile parlamentare, asa cum facem.

De asemenea, am solicitat în cazul Ordonanței 114, în cadrul sesiunii extraordinare să fie inclusă pe ordinea de zi, sa fie dezbătută în procedură de urgență, astfel încât fie să o respingem , fie în cazul în care nu reușim respingerea ei să putem să o atacăm la Curtea Constituțională ca și grup parlamentar al Partidului Național Liberal.

De asemenea, am luat decizia de a convoca Biroul Politic Național al partidului pentru data de 28 ianuarie. Am decis convocarea Biroului Politic Național având în vedere mai multe obiective, mai multe puncte pe ordinea de zi, în primul rând dezbaterea strategiei și a modului de derulare a precampaniei pentru alegerile pentru Parlamentul European, de asemenea, stabilirea strategiei pentru sesiunea parlamentară care începe la 1 februarie și prioritățile legislative ale PNL.
La reuniunea Biroului Național al partidului vom beneficia de prezența unui important lider al Partidului Popular European, este vorba despre secretarul general al PPE, domnul Antonio López-Istúriz, care va participa la dezbaterea noastră privind pregătirea campaniei pentru alegerile europene.

( Va mai participa și altcineva la acest Birou Politic?)

Deocamdată nu am stabilit decât prezența domnului secretar general al PPE.

(Aveți intenția de a-l invita pe președintele Klaus Iohannis?)

Nu.

( Lista pentru europarlamentare este gata?)

În cazul în care va fi gata va fi aprobată la această reuniune, dacă nu va fi gata, cel târziu până în data de 15 februarie ne-am stabilit ca obiectiv să finalizăm lista.

( Câți candidați sunt până acum și ce nume?)

49 de candidați.

( Crin Antonescu, Vasile Blaga?)

Vasile Blaga, Mircea Hava, Siegfried Mureșan,  Cristian Bușoi, Vlad Nistor, Violeta Alexandru, fosta ministră a dialogului social, Ligia Popescu, președinta Comisiei de politică externă, Hildegard Brandl, avem candidaturi extrem de serioase, este o competiție foarte acerbă și strânsă.

( Dumneavoastră veți candida la aceste alegeri?

Nu. Am spus, un partid nu poate fi condus de la Bruxelles. Eu sunt candidatul partidului la funcția de prim-ministru, îmi dedic în integralitate timpul, energia, inteligența pe care pot să o pun la dispoziția partidului, pentru conducerea partidului și pentru pregătirea alternativei de guvernare a Partidului Național Liberal, astfel încât să avem capacitatea de a câștiga alegerile.

 ( Apropo de asta, unde credeți că se plasează în acest moment candidatul dumneavoastră pentru șefia țării?)

Klaus Iohannis? Conform cercetărilor noastre este de departe candidatul cu cea mai mare șansă și avem convingerea că președintele României, Klaus Iohannis, va câștiga alegerile prezidențiale. De altfel, considerăm că este vital pentru România ca alegerile prezidențiale să fie câștigate de Klaus Iohannis pentru că este singura garanție a faptului că România se va duce pe o direcție bună, își va menține parcursul european, va valorifica la maxim, pentru cetățenii români,  avantajele prezenței la nivelul Uniunii Europene și de asemenea, va putea să fie o garanție pentru democrație, pentru o economie de piață funcțională și pentru un curs ascendent al României.

( În intenția de vot este urmat în acest moment Klaus Iohannis, este drept , la distanță, de președintele PSD. Cum vedeți o cursă electorală între cei doi?)

Aș prefera să nu intru acum în niciun fel de comentariu, vă spun că și pe cercetările noastre sociologice, care sunt trei la număr, dintre care o cercetare care este în curs de finalizare, este o cercetare amplă pe 25 de mii de subiecți, Klaus Iohannis este personalitatea politică românească care se bucură de cea mai mare încredere, care de departe are cea mai mare intenție de vot și care, așa cum ne arată datele astăzi, are prima șansă pentru câștigarea alegerilor prezidențiale.

( Nu am înțeles foarte clar, domnul Crin Antonescu este sau nu pe lista pentru europarlamentare?)

Este înscris în această competiție dar, vă repet, nu pot să fac referiri personale legate în mod individual de candidați pentru că ar trebui să mă refer la 49 de candidați, ceea ce mi-ar lua foarte mult timp și nu cred că aveți răbdare.

(Ați stabilit data închiderii listelor?)

Noi am stabilit ca obiectiv ca  dacă nu reușim până pe 28 Ianuarie, când oricum o să fie o reuniune a Biroului Politic Național, extrem de bogată în teme și substanțe, cel târziu până în data de 15 Februarie.

( În momentul de față avem doi miniștrii interimari, cum afectează acest lucru președinția Consiliului UE,  sau afectează în vreun fel?

Exercitarea președinției Consiliului Uniunii Europene este afectată negativ de calitatea extrem de slabă a premierului, a miniștrilor din Guvern, de faptul că sunt incompetenți, că nu cunosc problematica la nivel național d-apoi să cunoască problematica la nivel european. Cea mai bună dovadă este faptul că România, care deține președinția Consiliului Uniunii Europene și are printre obiectivele prioritare adoptarea bugetului Uniunii Europene, tocmai noi care avem acest obiectiv și deținem președinția Consiliului Uniunii Europene, actualul Guvern nu a fost în stare să adopte Legea bugetului de stat în România.

Ați văzut valul de critici în media Europeană împotriva lui Liviu Dragnea, împotriva Guvernului, împotriva coaliției guvernamentale. Cartonașele galbene pe care le-au primit, atât Tăriceanu cât și Dragnea, pentru agresiunea sistematică pe care au provocat-o democrației, independenței sistemului judiciar, luptei anti-corupție, drepturilor si fundamentăților fundamentale ale cetățenilor. Acestea sunt lucrurile care afectează negativ capacitatea României de a exercita președinția Consiliului UE în mod eficient cu beneficii pentru România. Noroc cu președintele Iohannis și noroc cu imaginea președintelui Iohannis care de bine, de rău reușește să salveze capacitatea României de a exercita această președinție în condiții normale.

(V-ati mai întălnit în ultima perioadă cu președintele Iohannis?)

V-am spus că avem întâlniri periodice, ne consultăm periodic, discutăm pe temele importante, ne coordonăm pozițiile. Se și vede în comunicarea publică că suntem alături de președinte pe toate temele pe care le considerăm importante

(Guvernul dorește să atace în instanță decretul prin care Președintele țării a prelungit mandatul domnului Nicolae Ciucă)

Executivul, Ministrul Apărării și cu Prim Ministrul ar fi trebuit să pună mâna pe carte și să citească legea și să nu formuleze o propunere care contravine prevederilor legale. Ei au formulat o propunere de Șef al Statului Major al Armatei, care era împotriva legii, care nu respecta condițiile legii. În aceste condiții singura soluție care era la îndemâna Președintelui pentru a asigura funcționarea Armatei, menținerea comandamentului armatei, e vorba de Armata Română nu este vorba de o instituție lipsită de importanță. Este vorba de unele dintre cele mai importante instituții ale României pentru funcționalitatea acestei instituții, președintele a ales calea legală și anume prelungirea mandatului domnului general Ciucă cu un an de zile, prevedere legală foarte clară care există în lege. Președintele a acționat în conformitate cu legea, corect pentru a asigura buna funcționare a Armatei, în timp ce Guvernul s-a comportat ca un repetent care a arătat că nici măcar nu cunoaște prevederile legii în momentul în care au formulat o propunere care era contrară legi.

(Președintele Klaus Iohannis a știut legea atunci când a semnat singur decretul fără să fie o propunere de la Ministrul Apărării, fără să fie contra semnat de Premier?)

Îmi pare rău că trebuie să vă spun, dar avea acest drept legal de a semna acest decret. Este dreptul Președintelui de a prelungi cu un an de zile mandatul Șefului Statului Major al Armatei, domnul general.

( În ce lege scrie, domnule Orban?)

Haideți că nu facem acum un extemporal pe tema Legii. Repet, Guvernul a înaintat o propunere ilegală, iar Președintele României a prelungit mandatul Generalului Ciucă în conformitate cu prevederile legale și așa cum era normal și firesc pentru a asigura continuitatea, pentru a asigura conducerea Armatei, o instituție fundamentală pentru România.

( Nu se putea ajunge la dialog cu premierul și cu Ministrul Apărării în acest context ?) 

Cred că președintele a dat dovadă de prea multă disponibilitate la dialog cu niște indivizi care nu cunosc legea și care acționează sistematic împotriva legii, așa cum a acționat Tudorel Toader revenind cu propunerea pentru șefia DNA în persoana Adinei Florea, cu același viciu procedural, cu aceeași încălcare a Legii și anume fără să aibă adeverință de colaborare sau de necolaborare cu securitatea din partea Colegiului CNSAS.

( Au apărut niște informații pe surse despre o posibilă fuziune între PMP și PNL, vreau să ne spuneți în ce stadiu sunt aceste discuții?)

 Nu pot să comentez niște informații care nu au nicio legătură cu realitatea și care sunt complet neserioase și nu au la bază niciun fel de element veridic.

( Nu s-a discutat nicio secundă despre o astfel de fuziune?)

Este un non subiect.

( În an electoral se mai pune problema de o alianță sau o alăturare a partidelor de dreapta?)

Partidul Național Liberal este cel mai puternic partid din Opoziție, ultimele sondaje arată cu precizie o evoluție ascendentă a Partidului Național Liberal și capacitatea Partidului Național Liberal de a câștiga alegerile. Suntem într-un parteneriat și o colaborare permanentă, ne coordonăm acțiunile, lucru care s-a văzut cu partenerii noștri de la nivelul Parlamentului din Opoziție, alături de care am întreprins de comun acord cele mai multe acțiuni, de la sesizări la CCR până la moțiuni și alte proceduri, dar ceea ce privește alegerile pentru Parlamentul European, Partidul Național Liberal este membru in cea mai puternică formațiune la nivel european, respectiv PPE,  merge pe liste proprii și cu siguranță Partidul Național Liberal va fii unul dintre cele mai puternice de la nivel european. Pentru alegerile prezidențiale lucrurile sunt simple pentru noi, Partidul Național Liberal încă din martie susținerea Președintelui Klaus Iohannis pentru al doilea mandat la alegerile care vor avea loc la sfârșitul acestui an, deci Partidul Național Liberal sprijină candidatura lui Klaus Iohannis.

(Despre alianța dreptei)

La guvernare, da. Cu siguranță în turul II, toți aceia care nu susțin PSD-ul, vor susține candidatura președintelui Klaus Iohannis, dacă nu cumva președintele Klaus Iohannis va câștiga din primul tur.

(Mai luați în calcul o moțiune de cenzură pentru sesiunea următoare?)

Cu siguranță! Din nou vom relua o dată cu începutul sesiunii parlamentare, activitatea noastră de a-i convinge pe parlamentarii din zona puterii, parlamentari PSD, ALDE, UDMR că fac un rău imens României dacă mai țin în viață  prin respirație artificială acest guvern care este total incapabil să facă bine României.

Vă mulțumesc!

vineri, 26 octombrie 2018

Tăriceanu se bagă în seamă

Tăriceanu a ieșit la interval cu o declarație: România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE. A primit răspunsuri. Am recitit declarația. Am recitit răspunsurile sau declarațiile unora sau altora cu referire la ce a declarat Tăriceanu. Nu mi-a ieșit ce am înțeles eu.

Singura „opoziție” a lui Tăriceanu față de infractorul Dragnea este în „principiul” enunțat de acesta „... ministrul Justiţiei să fie o persoană independentă politic şi legislaţia din domeniu să includă recomandările Comisiei de la Veneţia ...”.

În rest, toată declarația lui Tăriceanu este o susținere a ce a făcut până acum împreună cu infractorul Dragnea.

Problema pe care o reclamă toată lumea plecând după fentă este enunțul: România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE. O parte a jurnaliștilor și a comentatorilor de televiziune au început să aducă dovezi prin care să confirme „adevărul” enunțat de Tăriceanu. Fie pro-Tăriceanu fie anti-Tăriceanu. Gargară cu pioneze. Cu atât mai deranjant cu cât nici o declarație sau părere ulterioară nu s-a referit la „cauza” văzută de Tăriceanu! Iar aici intră în conflict textul declarației lui Tăriceanu cu ideea lansată cu multă lipsă de răspundere a faptului că „Tăriceanu încearcă să se pună bine cu UE”! Cum naiba vine asta când el susține în declarație eliminarea președintelui României din procedura numirii procurorilor „de înalt nivel”, când susține că vinovații pentru starea proastă din țară sunt președintele Klaus Iohannis și partidele din opoziție, când susține că procurorii sunt vinovați de „abuzuri” împotriva persoanelor cercetate penal, când susține că instanțele de judecată au dat condamnări abuzive, când susține că SRI a decis dosarele penale etc.?
"Mulţi au spus că solicitarea ALDE de a găsi un consens ar echivala cu un pas în spate în efortul de a stopa abuzurile. Nimic mai fals. Înainte de toate, faptul că astăzi oficialii europeni încep să admită că în România există o gravă problemă reprezentată de protocoale, faptul că astăzi se vorbeşte despre reglementarea ascultărilor abuzive ale telefoanelor sunt şi rezultatul eforturilor ALDE. Eforturi însă realizate cu pragmatism, consecvenţă, folosind atât armele discursului politic, cât şi pe cele ale diplomaţiei. Trebuie să înţelegem momentul prin care trece România şi de aceea acordul propus de ALDE este extrem de important. În primul rând, trebuie spus că în condiţiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. Este un avertisment în al doisprezecelea ceas pe care îl adresez cu responsabilitate tuturor oamenilor politici, în special preşedintelui României şi liderilor partidelor parlamentare din opoziţie"
Totul devine clar citind ce spune Tăriceanu! Nu are treabă cu ce se întâmplă în România. Nu are treabă cu maltratarea legilor Justiției, a codurilor penale, a economiei plecată deja cu sorcova, el are treabă cu „cine i-a ascultat” telefonul! Iar pentru asta România nu este pregătită să îndeplinească un rol la nivelul UE! Iar faptul este cu atât mai grav cu cât președintele României și opoziția parlamentară nu îi dau dreptate! Pentru el, este de neacceptat!
"Dacă preşedintele şi partidele de opoziţie vor continua să nege evidenţa protocoalelor nelegale şi abuzurilor şi vor refuza orice dialog pentru ca România să meargă înainte, atunci vom rata o mare şansă pe care o avem de a ne impune vocea la nivelul Uniunii Europene. Vom continua să fim trimişi la colţ de către liderii europeni care înţeleg mult mai bine jocurile politice şi diplomatice şi acţionează în interesul propriilor ţări. Acordul propus de ALDE este unul din ultimele trenuri, dacă nu ultimul în ceea ce priveşte gestionarea cu succes a preşedinţiei Uniunii Europene"
Omul acesta are niște fixuri. Are ceva la tărtăcuță. Pentru că nu îl cred capabil să lege niște cuvinte folosind instituții ale dreptului, cred că în spatele scrisului său, chiar pe Facebook, stă „copiuța” dată de Renate Weber sau Norica Nicolai. Poate fi și altă „minune” cu pregătire juridică, cum ar fi Cătăniciu, dar este evident că Tăriceanu cântă după placa de patefon.

L-au trimis la colț tocmai aliații. Pentru că Tăriceanu, în prostia lui, în dorința lui de a fi băgat în seamă, a negat efortul PSD de a ieși în evidență cu această pregătire în fața colegilor din UE. Iar dacă ne gândim mai mult, vom observa că practic nici nu are cu ce se lăuda din punctul de vedere al participării la guvernarea PSD-ALDE! Departamentele conduse de ALDE-iști sunt printre campioanele lipsei de eficiență managerială ba, chiar producătoare de pagube la bugetul de stat! Neavând cu ce se lăuda, ALDE și Tăriceanu au luat protocoalele în brațe. Campania lor viitoare se va axa pe protocoale, abuzurile justiției, necesitatea cooperării între partide și cu asta basta.

Nu îmi iese din minte prostia enunțată pompos: „protocoalele nelegale”! Este absolut paranormal! Tăriceanu este complet paralel cu realitatea. Toate protocoalele au avut la bază prevederi de lege imperative! Instituțiile publice care au încheiat protocoale au avut obligația să le încheie! Inițiatorii legilor au fost guvernele din anii anteriori! Inclusiv guvernul Tăriceanu! Nici un protocol nu a fost declarat de o instanță de judecată competentă ca fiind „nelegal”! Iar Tăriceanu vine și cere, imperativ, Președintelui și opoziției să accepte că acele protocoale au fost „nelegale” pentru că altfel, ce să vezi, România nu mai poate merge înainte.

Prostul până nu'i fudul parcă nu e prost destul!

Tăriceanu este un „dinozaur politic”, din cel ierbivor (că sunt mai proști!). Iar ALDE a devenit, încet-încet o groapă de gunoi.

joi, 26 iulie 2018

Un război comercial între UE și SUA evitat

Jean-Claude Juncker este la Donald Trump „acasă” pentru discuții. Anunțate. Ambițiile expansioniste ale lui Donald Trump care au pus pe jar economia mondială nu fac bine relațiilor dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, cum nu fac bine întregului comerț mondial.



Ieri, miercuri, Juncker și Trump au ajuns la un acord. UE și SUA vor purta negocieri pentru o relație comercială bazată pe terife zero, zero bariere netarifare, subvenții zero pentru bunurile industriale non-auto. Tot UE va importa mai mult gaz lichefiat din SUA pentru a reduce dependența de gazul rusesc. Tot UE va importa mai multă soia, punctul nevralgic al relațiilor comerciale agricole. Tot ieri, s-a convenit ca pe perioada negocierilor, părțile să nu mai umble la taxele vamale pentru produsele lor.

Surse de informare sunt destule: Agerpres aici, BBC aici, Express aici, Independent aici. Evident, mai sunt și altele.

Presa britanică a observat imediat creșterea cotațiilor la burse după declarațiile publice ale lui Trump și Juncker. Comentatorii britanici, afectați sau nu de Brexit, observă că UE își rezolvă problemele comerciale inclusiv cu SUA și că au rezolvat acorduri reciproc avantajoase cu Canada și Japonia doi dintre principalii parteneri comerciali ai SUA. UE are în vedere acorduri cu India dar și cu țările din America latină. Britanicii își doresc acorduri asemănătoare după ieșirea din UE însă este puțin probabil să aibă forța de negociere a UE și ca atare, rezultatele negocierilor cu celelalte state pe baza regulilor OMC pot fi mai puțin avantajoase. Dar, asta este altă problemă.

Acum așteptăm. Așteptăm negocierile UE-SUA care vor duce, de vor fi încheiate cu succes, la o reașezare a raporturilor comerciale dintre cele două forțe ale economiei mondiale.

Pentru noi este bine să reținem că statele membre ale UE au fost de acord ca relațiile comerciale ale tuturor statelor membre cu oricare alt stat terț să se stabilească prin intermediul Comisiei Europene sau pe baza regulilor europene. UE joacă la nivel internațional, din ce în ce mai mult, ca o forță politico-economică și militară a tuturor statelor membre.

Fac precizarea de mai sus pentru că am citit mai multe materiale care dezbat problema UE-SUA doar sub aspectul relațiilor comerciale ale SUA cu diferite state membre ale UE28. Germania și Marea Britanie parteneri speciali ai SUA sunt în centrul analizelor. Eu văd însă faptul că UE reușește să „distrugă” încet-încet teoria că este doar un „aranjament” european, o convenție relativă între statele europene. UE devine, încet-încet, „partenerul european” pentru celelalte state terțe. Cumva, UE împinge abordările externe către ideea Statelor Unite ale Europei. Eu așa văd. Iar Juncker i-a transmis lui Trump că „USE” are intenția să se apere prin toate mijloacele în cazul unei agresiuni comerciale sau a unui război comercial. Iar „USE” acoperă toată Europa, inclusiv cu „sateliții” ei economic sau politici.

Trump este destul de imprevizibil așa că eu aștept și ziua de mâine. Comisia Europeană însă, a făcut de nenumărate ori dovada unei consecvențe „supărătoare” în susținerea intereselor europene în relațiile cu terțe țări. Voi urmări presa pe acest subiect. Este și normal pentru că noi tindem spre legături mult mai strânse cu SUA, plecând de la parteneriatul strategic și de la apartenența la NATO și ajungem obligatoriu la relațiile comerciale și investițiile americane în România pentru susținerea intereselor de natură militară (nu numai!). Iar noi avem interese majore pentru că are loc un transfer de tehnologie și informație tehnologică din SUA către România ce va duce, în mod natural, la creșterea capacității industriei române de a se alinia industriilor moderne corespondente din SUA dar și din statele dezvoltate din Europa.

sâmbătă, 12 mai 2018

Avem „mușchi”

Destul de neplăcută știre. România s-a alăturat Ungariei și Cehiei pentru a bloca o declarație comună a Uniunii Europene cu privire la  mutarea ambasadei SUA în Ierusalim. Culmea, din foarte multe puncte de vedere, declarația UE care a fost blocată, respectă deciziile ONU cu privire la problema Ierusalimului! Decizii pe care România s-a angajat să le respecte.

Art. 11 din Constituție, din Titlul I care stabilește „principiile generale” după care statul român este organizat și funcționează, cu referire la „dreptul internațional și dreptul intern” prevede clar, la alin. (1) : „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte”. Iar la alin. (2) spune că „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”

Preiau informația de la un News, pentru a nu avea surpriza deformării acesteia, practică a site-urilor care „slujesc” cu mare credință actuala putere PSD-ALDE.

Diplomații europeni consultați de jurnaliștii israelieni au schițat elementele principale ale declarației comunica în discuție:
Potrivit diplomaţilor europeni citaţi de timesofisrael.com, o versiune a declaraţiei cuprindea trei mari puncte:
„- Ierusalimul ar trebui să fie capitala ambelor state - Israel şi viitorul stat Palestina;
- Statutul definitiv al Ierusalimului ar trebui negociat şi determinat prin negocieri între părţi;
- Statele membre ale UE nu vor urma SUA şi nu îşi vor muta ambasadele la Ierusalim”.
Motivarea cu care a venit MAE român este stupidă:
„Ţinând cont de contextul regional deosebit de complicat şi în urma unei analize complexe a textului propus aprobării statelor membre de către Serviciul European de Acţiune Externă, la nivelul MAE s-a considerat că textul este unul lipsit de echilibru, prin punerea accentului pe un singur element, respectiv mutarea reprezentanţelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim.”
Trebuie să constat că cei de la MAE ne consideră pe toți idioți! Accentul nu este pus pe „mutarea ambasadelor” ci pe respectarea angajamentelor asumate de statele europene la ONU, respectarea deciziilor Consiliului de Securitate al ONU, respectarea acordurilor cu privire la conflictul israeliano-arab semnate sub umbrela ONU! Nu mutarea unei ambasade!

Ce a crezut că realizează coaliția roșie PSD-ALDE prin „instrumentul” Meleșcanu? Că blochează Franța, Germania, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Marea Britanie etc. în intenția acestora de a respecta tratatele internaționale la care sunt parte? Că le va obliga să își mute ambasadele în Israel?

Să intrăm mai mult în problemă. România se alătură Cehiei și Ungariei ca opozant al integrării țării în structurile europene semnificative ale UE. Ce fac Cehia și Ungaria, este treaba lor. Treaba noastră este ce se întâmplă în România.

Titularul politicii externe a României este Președintele României, singurul demnitar care, potrivit Constituției, reprezintă România în relațiile cu alte state. Guvernul, executivul, asigură, din punct de vedere tehnic, realizarea liniilor de politică externă date de Președinte (decizii ale Curții Constituționale a României).

În acest caz, cunoscând poziția exprimată de Președintele României cu privire la „mutarea ambasadei României la Ierusalim de la Tel Aviv”, o altă inițiativă exclusiv a coaliției PSD-ALDE demarată fără consultarea Președintelui, îmi pun întrebarea: președintele Klaus Iohannis a fost informat despre ce va face ministrul de externe și diplomații români la reuniunea SEAE (Serviciul European de Acțiune Externă)? Se pare că nu. Din acest motiv sunt îndemnat să cred că ce a făcut Meleșcanu este un nou atac la adresa președintelui Klaus Iohannis! Este o continuare a atacurilor pe care infractorul Liviu Dragnea și inculpatul Călin Anton Popescu Tăriceanu le fac asupra poziției constituționale a președintelui Klaus Iohannis în vederea alegerilor prezidențiale de anul viitor.

Cum de au comis ticăloșia? Dau explicația în comunicatul MAE:
În urma procesului de analiză desfăşurat la nivelul SEAE, s-a convenit transmiterea unei declaraţii în numele Înaltului Reprezentant Federica Mogherini”, a mai precizat MAE.
Aha! Fiind vorba „doar” despre un comunicat a Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate al Comisiei Europene, coaliția roșie din România a folosit ocazia să pună pe președintele Klaus Iohannis în dificultate față de reprezentanții celorlalte state membre ale UE.

Președintele Cehiei, Miloš Zeman, este o figură aparte. Susținător pe față al lui Vladimir Putin și eurosceptic înverșunat se încadrează în acțiune. Viktor Orban face iar un gest de frondă pentru a demonstra că „el poate”. Că are „mușchi”. Șantajul în politica internațională practicat de Budapesta nu mai miră pe nimeni. Alăturarea Românie celor două state este cu atât mai ciudată cu cât titularul politicii externe a României este de altă părere decât membrii Guvernului român.

Până la urmă, cred că se va ajunge la un Consiliu European unde președintele Klaus Iohannis va exprima poziția normală a României cu privire la subiect. Din moment ce va exista o decizie a Consiliului European, și codecizia Parlamentului European, Guvernul României nu va putea avea propriile acțiuni în materie.

Ciuma roșie aflată la conducerea Românie vrea să ne ducă în afara spațiului european. Mizerabili!


duminică, 11 februarie 2018

Sinteza declarațiilor lui Ludovic Orban la Jurnal de Seară, cu Cosmin Prelipceanu

Despre dezbaterea din Parlamentul European privind Legile Justiției din România. 

Noi am atacat la Curtea Constituțională, din păcate nu toate obiecțiile noastre de neconstituționalitate au fost luate în considerare. Suntem puțin mirați pentru că nu a fost acceptată obiecția de neconstituționalitate referitoare la înființarea direcției speciale pentru investigarea judecătorilor și  procurorilor.

O chestiune care a fost considerată constituțională de Curtea Constituțională, în rest sperăm ca pe articolele care clarifică rolul președintelui și al CSM, pe articolele care se referă la definirea sumară a ceea ce înseamnă rea-voință, rea-credință, să se realizeze definiri foarte precise și foarte clare astfel încât să nu poți pune magistrații în situații în care să fie judecată activitatea lor în mod arbitrar, subiectiv. 

Sperăm să se ajungă la niște formule care să fie conforme practicilor europene și  să asigure independența Justiției și a Puterii Judecătorești.

Au dispărut foarte multe dintre prevederile care erau periculoase rămânând un set de prevederi pe care le-am semnalat, pe care le-am atacat. Părerea mea este că bătălia va continua pentru că legile, după redezbaterea în Parlament, vor ajunge la președinte. Eu cred că președintele va uza de toate pârghiile prezidențiale pentru a împiedica adoptarea unor articole care sunt fie neconstituționale, fie pot să afecteze independența Justiției. Dezbaterea continuă, acum sunt foarte atenți la modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală unde abundă proiectele de amendamente, multe dintre ele care par extrem de periculoase și suntem în gardă astfel încât să încercăm să împiedicăm adoptarea unor prevederi în Codul Penal sub masca aceasta a transpunerii privind prezumția de nevinovăție. Va fi o dezbatere extrem de dură după cum vedem poziția majorității guvernamentale PSD – ALDE.

Despre dezinformarea Parlamentului European de către PSD- ALDE în legătură cu adevărata situație a Legilor Justiției. 

Domnul Dragnea și domnul Tăriceanu au transmis scrisori către Comisia Europeană și s-a văzut reacția președintelui Comisiei Europene după ce a primit ultima corespondență de la domnul Dragnea și domnul Tăriceanu. Să spui despre Comisia Europeană, despre autoritățile Uniunii Europene că nu sunt informate corect, înseamnă să nu cunoști modul de funcționare a structurilor  europene. Și declarațiile în sine conțin chiar o ofensă la adresa acestor autorități. Din păcate, Dragnea și Tăriceanu consideră că pot să se comporte în România așa cum se comportau conducătorii în urmă cu treizeci de ani.

România este țară democratică, membră a Uniunii Europene, am semnat un tratat de aderare, trebuie să respectăm toată legislația europeană, trebuie să colaborăm cu partenerii europeni, trebuie să cooperăm cu instituțiile europene. Faptul că atât la nivelul Comisiei Europene cât și la nivelul Parlamentului European, cât și la nivelul Cancelariilor  celor mai importante țări din Uniunea Europeană, șă nu uităm poziția Departamentului de Stat, există o îngrijorare extrem de serioasă și de profundă față de modificările aduse de majoritatea guvernamentală la Legile Justiției, trebuie să-i trezească pe oamenii aceștia din beția puterii, trebuie să înțeleagă că nu pot să facă ce vor. Orice consecințe negative vor exista, vor exista asupra tuturor românilor. România este pusă la colț, România a regresat în ceea ce privește evaluarea pe Mecanismul de Cooperare și Verificare, numai și numai din cauza lor. Din cauza Ordonanței 23, din cauza respingerii în Parlament a solicitărilor de începere a urmăririi penale de către majoritatea guvernamentală.

Nici un comisar european nu privește cu ochi buni numirea unui ministru al Fondurilor Europene împotriva căruia s-a solicitat începerea urmăririi penale și majoritatea parlamentară nu a aprobat începerea urmăririi penale, folosind în mod abuziv imunitatea parlamentară.

Din păcate, liderii PSD-ALDE au un discurs care demonstrează o incultură în materie de funcționare a Uniunii Europene, în materie de obligații pe care le are România față  de Uniunea Europeană ca urmare a tratatului și a legislației europene.

Populația României este o populație pro-europeană, în mod clar. Există riscul, nu neapărat de a ieși din Uniunea Europeană, dar există riscul de a fi marginalizați, să devenim o periferie a Europei, să nu mai fim băgați în seamă, să nu mai contăm la masa negocierilor, pentru că totul la nivelul Uniunii Europene se negociază iar prima condiție că să poți negocia este să fi ascultat, acceptat, să fi prezent la masă. La ora actuală, PSD este un fel de paria inclusiv în familia socialistă din care face parte. În afară de PNL care este într-o relație bună și este bine ancorat în structura Partidului Popular European care, din fericire, deține marea majoritate a pozițiilor  de la nivelul Uniunii, nu există o altă voce care să poată spune lucruri despre România și care să poată să reprezinte interesele României cu adevărat. La ora actuală, PSD nu mai contează în dezbaterea de la nivel european.

Despre "revoluția fiscală" și Legea Salarizării.

Harababură fiscală, improvizație fiscală, se vede că tot  ce au făcut prin Ordonanța 79 nu a avut la bază nici un fel de analiză, nici un fel de impact, nici un fel de prognoză. Se vede astăzi că încearcă să corecteze gravele disfuncționalități care au apărut, cu alte prostii.

Singurul lucru intenționat este transferul contribuțiilor. Acesta a fost făcut în mod deliberat pentru a-i păcăli pe oameni și pentru a le da iluzia că ei și-au respectat angajamentul de creștere a salariilor în sectorul public cu 25%. Alte prevederi, în mod clar au dus la scăderi de salarii în sectorul public. În sectorul privat situația este extrem de gravă. În nici o țară democratică, capitalistă, Guvernul nu poate să ordone companiilor private mărirea salariului brut.

Tot programul de guvernare este o minciună gogonată. Vă spun doar măsuri de la 1 ianuarie 2018, care au fost anunțate și în campanie și pentru care au obținut voturile oamenilor. Zero impozit pe terenurile agricole. Zero impozit pe dividende. Nu numai că nu au adus zero impozitul pe dividende ci la 5% impozitul pe dividende s-a adăugat plata contribuțiilor de sănătate. Renunțarea la contribuțiile pentru activitățile provenite din activități independente, iar o minciună gogonată. PSD taie pensiile anul acesta. Ei au promis că adoptă Legea Pensiilor până la 1 octombrie care intră în vigoare de la 1 ianuarie. Nu aplică Legea Pensiilor care este în vigoare și pe care nu au fost în stare să o modifice. Conform Legii Pensiilor trebuia majorat punctul de pensie cu 50% din creșterea salariului brut și cu rata inflației, care a fost 3,3%.

Inclusiv pe cei cu salariul minim i-au păcălit într-un mod penibil și rușinos pentru că ei au promis, sigur, o aberație, fără nici o acoperire economică, creșterea salariului minim la 2000 de roni, în programul de guvernare, fără să spună un cuvânt de transferul contribuțiilor.

Cum se pot corecta aceste derapaje?

Se pot corecta prin revenirea la o politică fiscală normală, sănătoasă care să se bazeze pe predictibilitate, pe o înțelegere cu mediul de afaceri și cu partenerii sociali.Trebuie schimbat modul de legiferare în România. După părerea mea, la viitoarea modificare constituțională trebuie interzise ordonanțele de urgență. Dacă nu interzicem ordonanțele de urgență, o să avem aceeași instabilitate legislativă. 

Este incredibil ca într-un an de creștere economică să nu crească veniturile populației, să faci praf toate echilibrele economice, echilibrul balanței comerciale, rata inflației. Au crescut veniturile dar ele s-au erodat în mare parte.Plus că mint, ministrul Muncii spune că au crescut pensiile cu 20% când, statistica spune că au crescut cu 10%.

Despre opțiunile de vot ale românilor. 

Nu comandăm sondaje de opinie în momente critice. După un eveniment major, cum a fost căderea guvernului Tudose trebuie să treacă cam o lună de zile până se reașează opțiunile populației. Ceea ce pot să vă spun este ca PSD a scăzut sub 40%. PSD s-a prăbușit cu aproape 20% în primul an de guvernare, în condițiile în care, țineți cont, comportamentul normal al unui partid aflat în primul an de guvernare este să-și mențină cota. Crește procentul celor care spun că vor să participe la vot, se apropie de 50%, ceea ce nu este mult.

luni, 9 octombrie 2017

Briții numără „dușmanii” din UE

Express are articole despre Brexit și face tot felul de calcule și emite tot felul de judecăți. Nu sunt singurii. Ideea generală indusă publicului britanic este că Uniunea Europeană, mai ales prin statele din zona hard-core și zona hard, vrea să sancționeze Marea Britanie și să îi ia banii.

În general, dezinformarea este la ea acasă. Interesul major al Marii Britanii este să rămână conectată la piața Uniunii Europene, să beneficieze de trei dintre libertățile ei - bunuri, capitaluri și servicii -, dar să nu aibă obligații față de libertatea de circulație a persoanelor. Mai dorește o perioadă de tranzit pentru ca ea, Marea Britanie, să își poată pune la punct instituțiile pe care fie nu le are, fie sunt foarte reduse. Marea durere va fi la controlul de frontieră, vama și serviciul pentru străini.

Ar dori ca investițiile germane să nu plece din Marea Britanie. După cum spun comentatorii pe site-uri, toată industria auto a Marii Britanii are stăpâni în Europa și Asia. Asiaticii produc mașini în Marea Britanie pentru piața europeană, așa că după Brexit sau mai înainte de data stabilită vor pleca undeva pe continent, într-o țară membră a Uniunii Europene de unde să își poată continua activitatea. Nici industria auto germană nu va rămâne. În alte articole, se vede cum reprezentanți ai economiei germane comună franc englezilor că industria germană va fi de partea UE și nu a UK.

Articolul este construit sau scos la iveală după ce Germania și Franța au dat clar de înțeles că zvonurile potrivit cărora Barnier ar putea începe negocieri privind relațiile comerciale ale UE cu UK sunt false. De fapt, zvonurile sunt combinații de păreri ale unor politicieni de mâna „x” de prin Europa pe care briții le-au lansat pe piață pentru a ascunde propria încăpățânare. Situația este foarte complicată. Marea Britanie vrea cu disperare un acord comercial iar UE nu este de acord. Întâi procesul de divorț complet și apoi mai vedem ce va fi.

Articolul 50 TUE atât de invocat de partea britanică sub aspectul viitoarelor relații după retragerea din Uniune are o prevedere, condițională: „... Uniunea negociază și încheie cu acest stat un acord care stabilește condițiile de retragere, ținând seama de cadrul viitoarelor sale relații cu Uniunea...”. Ei bine, Londra se chinuie să obțină un alt statut decât acela al „statului terț”. Vrea un statut tranzitoriu pe care însă statele membre ale Uniunii Europene îl acceptă doar dacă sunt îndeplinite „condițiile de retragere”.

O negociere trebuie să aibă doi parteneri dispuși să negocieze. Uniunea vrea să încheie parteneriatul cu UK cu drepturile și obligațiile ce revin fiecărei părți clarificate și puse într-un acord valabil, acord ce va fi supus controlului de drept internațional, UE fiind subiect de drept internațional la fel ca UK. Marea Britanie se sustrage pentru că vrea un alt regim în relațiile cu UE, unul preferențial. Nu vrea să devină un simplu stat terț. Europenii din sondajul „Express” sunt pe trei categorii. Cei care susțin „abrupt” principiile retragerii sunt categorisiți ca „dușmani” iar statele europene care ar accepta ca principiile convenite de Consiliul European, Parlamentul European și Comisia Europeană să fie încălcate, pe ici pe colo prin părțile esențiale sunt declarați „aliați”.

Urmărind presa britanică și citind multe dintre comentariile puse la articole am ajuns la concluzia că briții nu au știut ce au votat. Unii dintre ei, mai bine informați, îi pun la curent cu situația reală, intervin și europeni de pe continent cu comentarii, se vede o transformare dar, se vede și ciuda din reacțiile la articolele care anunță retrageri ale producătorilor sau ale băncilor pe continent. BCE nu a lăsat băncilor din UK nici o șansă de a putea oferi servicii financiare fără a avea un sediu juridic într-o țară membră a UE. Sediu care să presteze pe baza reglementărilor UE. Sediile care le rămân în UK, nu vor avea permisul necesar operațiunilor pe teritoriul UE.

Îmi pare rău de briți. Deja există voci care exprimă încrederea că nu peste mult timp se va reveni la gânduri mai bune și UK va face o cerere de aderare la UE. Dar, de data asta, nu va mai fi posibil să beneficieze de scutirile pe care le-a avut.


Agerpres vs. MAN. De la vorbele unui ministru habarnist


Recunosc, mea culpa, nu am urmărit discursul lui Mihai Fifor, ultra-competentul PSD-ist bun pentru orice funcție de conducere în România (a fost o propunere și de prim-ministru!), la AP NATO care are loc la București. Am citit informațiile Agerpres despre alți participanți la AP, cei care au prezentat materiale legate de necesitatea de întărire a Alianței, de abordarea altor domenii de interes, de dezvoltare a capacității Uniunii Europene de a asigura o convergență reală cu NATO pentru întărirea apărării comune, Uniunii  Europene fiindu-i destinat rolul de a dezvolta cercetarea în domeniul militar, standardizarea în producția de apărare astfel ca toate statele membre NATO să devină mai eficiente în realizarea apărării.

De la obiective înalte, am ajuns la „mizerii” PSD-iste. În afara unor lozinci politice, lozinci aflate în gura tuturor guvernanților (alocarea a 2% din PIB pentru apărare, interesul pentru o industrie de apărare românească etc.), numitul Mihai Fifor nu s-a lăsat până nu a scos pe „gurița'i aurită” și tâmpenii. Avem o vorbă în România: prostul, până nu-i fudul, parcă nu e prost destul! Ei bine, suntem în fața unei astfel de situații. Ba chiar putem vorbi și despre o altă zicală românească: gura bate curul!

De la tribuna AP NATO, numitul Mihai Fifor a anunțat, cu emfază, că noi, în România, la Guvern, am discutat despre acel „Schengen militar” pe care statele europene preocupate mai mult de apărarea comună îl cere. Dar, să mergem la textele puse de Agerpres la dispoziție. Nu înainte de a face o observație de bun simț: reglementările Schengen se referă la libera circulație a persoanelor, a cetățenilor Uniunii Europene, în spațiul Uniunii Europene fără a neglija condiția existenței cetățeniei europene recunoscută prin documente oficiale - cetățenia statului membru al UE, dovedită printr-un buletin de identitate, carte de identitate, pașaport. Sintagma „Schengen militar” este altă poveste iar MAN a sintetizat-o bine în „contra-argumentația” trimisă Agerpres. Cu o precizare. Nu doar țările europene ar fi partenere ale unui sistem „Schengen militar”! Pentru că aici vor intra SUA, Canada, Marea Britanie, Turcia! Cunoașterea acestei particularități va ajuta la înțelegerea marii tâmpenii spuse de individul Mihai Fifor.
Facem precizarea că sintagma "Schengen militar" se referă generic la simplificarea procedurilor și a legislației țărilor europene pentru a facilita mișcarea trupelor NATO, dintr-o țară în altă, astfel încât participarea la exerciții cu un număr mare de trupe și echipamente să se desfășoare rapid.”
Am mai scris despre problemele pe care forțele militare ale NATO le-au întâmpinat când s-a pus problema participării lor la aplicații comune sau, cum a fost anul trecut, la întărirea apărării comune a NATO pe flancul estic. În timp ce Rusia și-a deplasat forțele de la est la vest în 48 de ore cu divizii întregi, trecerea forțelor NATO aparținând statelor membre din Germania în Polonia, pentru a ajunge în țările baltice a durat o lună pentru că a fost nevoie de aprobarea parlamentelor țărilor respective pentru a permite deplasarea, au fost încheiate acorduri speciale pentru respectiva deplasare, au fost impuse condiții privind deplasarea și s-au asigurat că după terminarea misiunii forțele militare participante se vor retrage, cu cățel și purcel, astfel încât pe teritoriile naționale respective să nu rămână nici o forță militară străină. NATO este „blocat” în starea de operativitate datorită legilor statelor membre. Ca Alianță, totul este perfect până la mișcarea trupelor (mai sunt și alte obstacole, legate de instruirea trupelor dar mai ales de dotarea lor deosebit de diversificată ceea ce a generat și încă generează probleme de compatibilitate cu efect grav asupra performanței). Este suficient ca o țară membră NATO să nu fie de acord cu deplasarea rapidă a forțelor pentru ca una din variante de deplasare să pice. La aplicațiile din România din acest an, forțele militare participante din Albania au avut un traseu prin Grecia și Bulgaria, pe roți, tocmai pentru a verifica această variantă. În fine. Să revenim la Fifor și „glumele” lui de „băiat deștept”.

MAN a trimis Agerpres o traducere a discursului lui Fifor. Indiferent de formulări, acolo unde eu „bat toba” ideile sunt cele care mă fac să cred că acest individ este dus cu pluta.
Noi vorbim de asemenea despre birocrație. Suntem conștienți despre birocrația de la frontierele României. Acesta este motivul pentru care insistăm, și fac asta și în numele Guvernului, nu putem discuta despre un spațiu Schengen militar fără a vorbi despre spațiul Schengen propriu-zis. Bineînțeles, convoaiele militare staționează la frontiere, pentru că acestea sunt regulile. Încercăm să creăm reguli noi, dar ele fac parte din politica generală a spațiului Schengen. Fac încă o dată precizarea: dacă este să vorbim despre spațiul Schengen, trebuie să ne întoarcem la agenda Schengen și să o discutăm încă o dată. Eu cred cu tărie că România merită să fie membru al spațiului Schengen, este un lucru foarte important în efortul nostru de a demonstra că suntem un partener de nădejde al Alianței și al SUA
Ce are sula cu prefectura?

În știrea pe care Agerpres o dă inițial, textul de mai sus are o altă „poveste”, care trebuie acceptată. Pentru că suntem de fapt în fața unui război al vorbelor, MAN încercând să „dreagă busuiocul”.
Ați vorbit și despre birocrație. Suntem foarte conștienți de procedurile birocratice de la granițele României, de aceea am insistat și am vorbit și în Guvernul nostru, am discutat despre un așa-numit Schengen militar, fără a vorbi de Schengen-ul însuși. Sigur, convoaiele militare stau în șir la graniță, pentru că acestea sunt regulile. Încercăm cumva să creăm noi reguli, dar toate fac parte din politica generală care se referă la Schengen. Încă o dată subliniez acest lucru. Dacă trebuie să discutăm despre un Schengen militar să revenim la agenda Schengen-ului însuși să o discutăm încă o dată. Cred că România merită să fie parte din spațiul Schengen. Acesta este un aspect important pentru noi în eforturile noastre de a dovedi că suntem un partener de încredere pentru Alianță, dar și pentru SUA
Războiul stelelor este cu privire la formularea „am insistat și am vorbit și în Guvernul nostru, am discutat despre un așa-numit Schengen militar, fără a vorbi de Schengen-ul însuși, pe care MAN o vrea scoasă din comunicatul oficial al Agerpres. De ce? Pentru că Mihai Fifor a spus tâmpenii.

Să ne uităm cu atenție. În calupul original dat de Agerpres, Fifor spune că „el” a insistat și au discutat în guvern despre ideea „Schengen militar”. În calupul dat de MAN, formularea este întoarsă, apare acum sub forma „insistăm, și fac asta și în numele Guvernului, nu putem discuta despre un spațiu Schengen militar fără a vorbi despre spațiul Schengen propriu-zis”, iar dacă stăm bine cu logica, între ele nu este o foarte mare diferență! În calupul inițial traducerea este „am vorbit în Guvern” iar la corectură „fac asta în numele Guvernului”. Ori că-că, ori că-că! Nu poate un ministru să emită astfel de judecăți care angajează România fără a avea un mandat de la Guvern. Mai mult, fără a avea un mandat de la Președintele României, teritoriul în care Fifor se mișcă este de competența Președintelui României. Este un teritoriu al politicilor militare, Guvernul și MAN fiind cei care pun în aplicare deciziile politice care pleacă de la Președintele României care este și Comandantul suprem al Forțelor Armate și sunt aprobate de Parlament.

Intervenția MAN nu ajută. Este ca o frecție la un picior de lemn. Ba chiar agravează problema. Ideea enunțată este aceeași. Am „discutat în Guvern” cu „în numele Guvernului” are exact aceeași finalitate. Ba mai mult, formularea cu care MAN încearcă să „salveze” onoarea unuia fără onoare duce la o problemă mai gravă. Una este să discuți fără a avea o decizie în Guvern și alta este să ceri în numele Guvernului, ceea ce înseamnă că există o decizie politică la nivelul Guvernului, o decizie luată cu votul majorității membrilor Guvernului, membri care au fost de acord ca integrarea României în structurile operative ale NATO să fie condiționată de acceptul statelor membre ale Uniunii Europene ca România să facă parte din Spațiul Schengen! Fascinant! Prostie la superlativ.

Poți cere Adunării Parlamentare a NATO ceva ce nu poate face? Poți condiționa aderarea României la un sistem tip „Schengen militar”, care așa cum arată MAN are rolul de a ajuta mișcarea trupelor NATO pentru securitatea statelor membre de aderarea țării la Zona Schengen care aparține exclusiv de Uniunea Europeană? Unde naiba este logica acestei judecăți?

PSD-ALDE au intrat într-o zonă cu nisipuri mișcătoare. Au ajuns să condiționeze apartenența României la NATO de acceptarea României la Spațiul Schengen în Uniunea Europeană. O mișcare politică impardonabilă. Acest individ ajuns ministru al apărării a făcut una dintre cele mai mari gafe de politică externă. Intervenția MAN la Agerpres duce la agravarea problemei. Pentru că Agerpres a pus ca știre această intervenție la cererea MAN, știrea a fost deja preluată de toate statele membre ale NATO dar și de statele membre ale UE, nu mai spun de „prietenii” de la răsărit, adică de ruși care o vor exploata „la sânge”. Această declarație a lui Fifor ne pune în postura de „neserioși”. De stat în care nu poți avea încredere că va respecta angajamentele luate. Declarația lui Fifor contrazice toate declarațiile Președintelui Klaus Iohannis privind interesele României ca stat membru al NATO.

După declarațiile idioate ale lui Fifor, Președintele Iohannis a dat garanții la AP NATO că România este un stat responsabil (aici).

Sunt convins că MAE va avea discuții cu Președintele Iohannis și că întâlnirile viitoare cu partenerii NATO vor clarifica problema. Mai ales când NATO va discuta problema „facilitării mișcării trupelor NATO” pe teritoriul statelor membre. Pentru că va fi nevoie de modificări ale legislațiilor statelor membre. Pentru că vor fi elaborate programe ce vor fi aprobate o singură dată de parlamentele naționale, acolo unde există aceste prevederi constituționale, evitându-se apelarea la parlamente pentru fiecare mișcare în parte.

Chiar dacă Mihai Fifor va primi, în sprijin, desigur, formulări corecte cu privire la ce poate spune un demnitar al României, nu am încredere că este capabil să le înțeleagă cum nu am încredere nici în faptul că va rezista tendinței pe care o manifestă în permanență de a ieși în față ca râia pentru a arăta cât de deștept este.

sâmbătă, 23 septembrie 2017

Viitorul sună bine. Plasticul redevine hidrocarbură. Motorină din plastic


TVR știri (aici). Motorină din plastic. Inventatorii polonezi au o soluție pentru reciclare

Printr-un reactor special, masele plastice sunt încălzite controlat, aşa încât să nu ardă. Urmatoarea etapă este ruperea catenelor lungi de polietilena sau ruperea polietilenei în catene mai scurte de hidrocarburi care sunt mai potrivite pentru obținerea carburanților.

Ei bine, față de multe alte știri, aceasta este una mare. Uriașă. Este una din marile soluții la poluare.

Poate voi apuca să citesc și o știre care să ne spună că există o soluție la captarea carbonului din atmosferă rezultat ca urmare a activității umane. Unele încercări au fost făcute. Mai este vorba și despre metanul pe care îl aruncăm în atmosferă și care este foarte nociv, mai sunt sulfații și nitrații. De la gazele eliberate de turmele de erbivore care asigură hrana lumii „civilizate”, la mașinile aceleiași lumi pe bază de hidrocarburi, la focurile deschise ale lumii mai puțin evoluate ... toate pot căpăta o soluție de control. Dacă poliesterul are soluție, restul de ce nu ar avea ?!

marți, 19 septembrie 2017

Când ceri UE să îți dea, trebuie să ai capacitatea să primești

Fiecare țară membră a UE vrea să fie văzută mai bine, vrea ca unele probleme ale ei să devină preocupări ale Uniunii, vrea să obțină mai mult decât are și, cum este cazul nostru, vrea mai mult decât poate. Nu primește, ceilalți sunt de vină pentru neputința „națională”.

Macron, în Franța, exportă o problemă de pe piața muncii interne pe piața muncii din UE, alături de alte state. Un articol pe „cursdeguvernare” este destul de lămuritor. Presiunea pusă asupra celorlalte state este imensă însă impactul asupra fenomenului detașării este mic.

Și este mic pentru că principalele state în care funcționează firme care asigură detașările sunt Polonia, Germania, Franța ... Olanda, Belgia etc. România este printre statele care au la detașare sub 50.000 de lucrători !

De fapt, se observă că este o mișcare politică îndreptată împotriva statelor mai puțin dezvoltate din Uniunea Europeană, este de fapt o măsură care vrea să limiteze libera circulație a lucrătorilor din statele care furnizează lucrători „ieftini”. Se vrea blocarea unui fenomen natural în cadrul Uniunii Europene, unul care permite statelor mai puțin dezvoltate să crească.

Are sprijinul altor state dezvoltate care au constatat că au aceleași „probleme” - Germania, Olanda, Austria, Belgia etc. Mai mult, Macron a afirmat în discursurile lui prin capitalele europene mai „slabe” că din cauza „detașaților” Marea Britanie iese din Uniunea Europeană. Mai pe șleau, din cauza voastră, a „sărăntocilor”, Uniunea Europeană este pe cale să se destrame.

Ungaria vrea să exporte în Uniunea Europeană naționalismul și ultra-naționalismul maghiar. Ungaria cere Uniunii Europene un statut care contravine principiilor care au dus la formarea Uniunii Europene. Ungaria vrea să fie o enclavă în spațiul Uniunii Europene care să primească dar care să nu dea. Practic, Ungaria cere ceva ce nu poate avea. Din acest motiv irită politicienii altor state ale Uniunii Europene care se exprimă foarte virulent când este vorba despre Ungaria sub conducerea prim-ministrului Viktor Orban.

Refuzul de a participa la efortul de primire, temporară, a refugiaților generați de războiul din Siria și Irak, a mers mai departe și a promovat „puritatea etniei maghiare” și „supremația limbii maghiare”. Acțiunile Ungariei pentru impunerea „maghiarismului” în spațiul Uniunii Europene a ajuns chiar la negarea unor hotărâri judecătorești. Este lipsită de logică și declarația Ungariei că nu mai susține aderarea României la OCDE pentru că o instanță de judecată a constatat că înființarea unui liceu catolic maghiar nu a respectat prevederile legale! De aici rezultă că dacă este vorba despre „interesele maghiare”, guvernul României trebuie să renunțe la legile țării pentru că ele deranjează politicienii de la Budapesta.

Polonia se comportă la fel. La fel ca Ungaria caută și promovează idei care duc la stări conflictuale cu alte state. La fel ca Ungaria a beneficiat de o puternică susținere economică din partea Uniunii Europene începând cu perioada de pre-aderare și mai ales după aceea, astăzi a devenit unul dintre statele semnificative economic și, normal, vrea să ocupe o poziție „de control” asupra spațiului de la frontiera cu Germania spre est și sud. Ungaria vrea să fie o „poartă” între România și restul statelor membre ale UE, o poartă care se deschide sau închide în funcție de cum consideră guvernul ungar că trebuie ca România să primească sau nu.

Este evident că Ungaria și Polonia se comportă de o manieră care a devenit contrară spiritului Uniunii Europene astfel că cererile lor nu pot fi satisfăcute. Ar însemna ca statele „din spatele lor” să devină captive ceea ce contravine scopului pentru care Uniunea Europeană s-a format și, mai ales, s-a extins.

Vecinul de la sud, Bulgaria, încheie cu Grecia un acord pentru dezvoltarea infrastructurii de transport de mare viteză (rutieră și feroviară) dar ... până la frontiera cu România. Trecerea peste frontiera României, la Ruse-Giurgiu nu în altă parte, se va face într-un timp viitor. Nu este singura acțiune a Bulgariei de „sancționare a concurentului” România, competiția Bulgariei cu România fiind deja tradițională. Iar dacă ne uităm cu mai mare atenție, observăm că Bulgaria și Ungaria acționează complementar.

România vrea, cel puțin în declarații, dar nu poate. Corina Crețu ne-a arătat și de ce nu putem: prea multă birocrație din cauza tendinței de a ține sub control. Vrem în Schengen dar nu suntem în stare să rezolvăm problemele care permit intrarea în Schengen. Am îndeplinit niște condiționalități dar nu le asigurăm permanența. Am tehnologia dar ... nu funcționează! Nu îi asigur mentenanța. Iar celelalte state află aceste lucruri și, normal, se opun. Justiția este sub presiunea politicului în pericol de a fi politizată iar asta înseamnă că funcționarea ei la standardele Uniunii Europene este pusă sub semnul întrebării. Politicul tratează cu dezinteres elementele de bază ale asocierii statelor în cadrul Uniunii Europene, în special cu privire la Justiție, frontiere și securitatea celorlalte state membre: controlul imigrației ilegale, controlul vamal, controlul sanitar veterinar, controlul fitosanitar etc. Că vrei să crești economic este una, este problema ta internă, dar dacă vrei mai mult - accederea în Spațiul Schengen, de exemplu -, trebuie să oferi siguranța celorlalte state membre ale Uniunii Europene că poți să le asiguri securitatea. Împotriva imigrației ilegale, împotriva terorismului, împotriva crimei organizate, împotriva bolilor contagioase, împotriva bolilor animalelor și plantelor, protecția împotriva speciilor invazive, împotriva produselor contra-făcute etc. Iar la noi se pare că toate măsurile luate, declarate, au rămas la nivelul declarațiilor

Vrem în Zona Euro dar nu suntem capabili. Știu că avem o parte din indicatori îndepliniți. Dar suntem și foarte-foarte săraci. În Zona Euro, statele au un venit pe cap de locuitor în jurul a 30.000 euro iar noi suntem la peste 8.000 euro! Cehia are peste 18.000 de euro pe cap de locuitor și încă nu se grăbește să intre în Zona Euro. Ca să intrăm în Zona Euro trebuie să ne dezvoltăm mai mult. Iar proiecțiile nu ne sunt favorabile.

Un interesant articol este tot la „cursdeguvernare” (aici). O prognoză „caldă” (inspirat titlu de articol), dar are condiționalități mari.

Și intrarea în Spațiul Schengen, și aderarea la Zona Euro, și participarea la alte proiecte și programe pe care Uniunea Europeană le va iniția, chiar o mai mare contribuție la poziția noastră în NATO depind, major, de capacitatea noastră de a le accesa. Datul din gură, este dăunător. Dacă vrei ceva, trebuie să și fii capabil să ai acel ceva!

sâmbătă, 2 septembrie 2017

Statele slab înarmate pot deveni subiect de „absorbție”

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov consideră că țarile slab înarmate ar putea deveni obiect de „absorbție“, și că astfel de state sunt „destul de multe“, potrivit declaratiei ministrului în timpul întâlnirii cu studenții MGIMO”, potrivit Unian - spun cei de la Pagina de Rusia (aici).

Mi-a atras atenția pentru că avem o mulțime de „pacifiști” pe aici prin România care se opun procesului de întărire și modernizare a Forțelor Armate ale României și poziționării țării ca o națiune capabilă nu doar să își asigure propria apărare și securitate ci să devină un „exportator” de securitate în zona geopolitică în care trăiește. Îi numesc „pacifiști” deși ar trebui să le aplic alte adjective.

Nu o spunem pentru a provoca pe cineva la cursa înarmărilor sau ca se ne testeze forța. Pur si simplu țarile slab înarmate devin obiectul unei reale absorbții, nu din punct de vedere legal, nu din punct de vedere juridic internațional, dar în termeni de independență. Sunt o mulțime de astfel de țări, a spus Lavrov.”

Serghei Lavrov confirmă astfel politica de forță a Federației Ruse la frontierele sale. În Transnistria recrutează localnici pentru forțele militare ruse staționate pe teritoriul R. Moldova. Trupele autoproclamatelor republici din Osetia (Georgia) au fost incluse în componența Armatei Federației Ruse (de curând !), în așa-numitele republici autonome din Ucraina - Donetsk și Lugansk -, au fost înființate două armate, 1 și 2, cu comenzi asigurate de Rusia și puse sub controlul unui comandament rus regional, Belarus are „surpriza” ocupării teritoriului de forțe armate din Rusia pe motivul unei aplicații comune - forțele ruse sunt mult superioare forțelor militare ale Belarus ! Lângă noi, foarte aproape, avem Serbia care a devenit parte a sistemului organizat de Federația Rusă pentru combaterea organizării apărării NATO în Europa. Siria și-a pierdut „independența” acceptând „propunerile” Rusiei de a organiza și apăra teritoriul Siriei împotriva unor eventuali agresori cu forțe armate rusești. Rusia a încercat și în Grecia dar se pare că fără prea mult succes (dar încă nu suntem în fața unui rezultat final !).

Trebuie înțeles, în acest sens, efortul statelor membre NATO de a ridica nivelul de protecție în fața unei eventuale agresiuni din partea Federației Ruse în statele aflate la limita de est a NATO - Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, România, Bulgaria și Turcia. De aceea trebuie înțeles semnalul dat de statele membre NATO pentru sprijinul Georgiei, Ucrainei și Republicii Moldova. În același sens trebuie înțeles și efortul statelor membre ale Uniunii Europene de a dezvolta propriile capacități de apărare ce urmează să fie complementare sistemul de apărare NATO. Nu de alta, dar unele state membre ale Uniunii Europene nu sunt membre ale NATO și nici nu pot deveni fără a se încălca unele convenții internaționale în vigoare sau propria politică - Finlanda, Suedia, Austria. Ca atare, formarea unor formațiuni militare europene cu contribuția tuturor statelor membre reprezintă o urgență din punctul de vedere al apărării în fața unor eventuale agresiuni ale Rusiei.

Să nu îi aud pe „pacifiști” că NATO este o formă de ocupare a statelor membre ! Că Rusia face la fel ca NATO. Face pe dracu ! Rusia ocupă țările pe când NATO este o asociere a statelor ! În cazul Rusiei, comanda este la Moscova, în cazul NATO, comanda este separată de un stat anume, organizația are propria conducere. Dau exemple din România. La Deveselu avem o unitate a SUA de apărare antiaeriană subordonată NATO și destinată protecției statelor membre NATO din Europa. La Craiova avem o brigadă mixtă, sub comandă românească, la fel cum la București avem comandamente NATO din care unul este condus de români.

Așa zișii pacifiști care fac propaganda Moscovei pe față ar trebui să tacă. Din nefericire, după câte am observat, unii au în spate cariere militare. Despre „doamnele” care doresc oprirea cheltuielilor pentru înarmare și folosirea lor pentru plata salariilor sau a pensiilor sau pentru construirea de biserici (ortodoxe ?!), nu am recomandări. Nu pot avea.

joi, 6 iulie 2017

Vi se pare cunoscut „mesajul” ?

Peter Szijjarto
„Am dori cu respect să-i atragem atenția lui Kern asupra faptului că companii austriece au acumulat profituri de miliarde de euro din fondurile UE destinate Ungariei

Sursa, Agerpres.

luni, 19 iunie 2017

Brexit-ul a ajuns la negocieri

Michel Barnier și David Davis
Astăzi, 19 iunie 2017, la ora 09.00 la Bruxelles, ora 11.00 la noi, UE și Marea Britanie au început negocierile pentru Brexit. Procesul Brexit a început la 29.03.2017 odată cu primirea de către CE a scrisorii lui Theresa May de activare a art. 50 din TUE.

Negociatorii șefi sunt francezul Michel Barnier din partea Uniunii Europene și David Davis un susținător al Brexit la referendumul în care ideea ieșirii din UE, pentru gloria viitoare a Regatului Unit și în amintirea gloriei trecute a imperiului, a avut câștig de cauză.

Francezul Michel Barnier este cunoscut de briți și nu prea plăcut. Europenist cunoscut (taliban !), puțin iubitor al politicilor practicate de Londra ca membru al UE, și-a propus să obțină de la aceste negocieri o despărțire de Regatul Unit care să afecteze cât mai puțin statele membre ale Uniunii Europene. Are un mandat de la toate statele membre ale UE pentru a negocia pentru interesele fiecărui stat în plus pentru interesele UE în ansamblul lor. Parlamentul European a ales ca negociator pentru Brexit. Creator al Uniunii Bancare Europene, Michel Barnier a devenit (cum au spus briții) „oaia neagră” a City-ului londonez, una din mizele majore ale Brexit. Aici, în „imperiul financiar” al Regatului Unit, se află „marea durere” a briților. UE își ia pe continent toate instituțiile și instrumentele financiare utilizate la Londra iar Regatul Unit pierde una din cele mai mari resurse financiare. UE își vrea înapoi și industriile cu puncte de lucru dislocate în Regatul Unit !

Britanicul David Davis, ministrul pentru Brexit al Cabinetului May, a fost și sigur este un adversar al lui Michel Barnier cu privire la Uniunea Europeană. David Davis a fost mereu un eurosceptic, un adversar al integrării accentuate a statelor în UE, al transformării UE în subiect de drept internațional. Înaintea începerii negocierilor, David Davis a declarat:
„Drumul este încă lung, dar destinația noastră este clară: un parteneriat profund și special între Marea Britanie și UE, un acord ca niciun altul în Istorie
O prezentare bună a echipelor este aici.

Negocierile încep în condiții nu foarte bune, mai ales pentru Regatul Unit.

Theresa May a vrut mai multă putere și a obținut mult mai puțină, fiind acum în situația de loc plăcută de a accepta, până la urmă, o alianță cu irlandezii protestanți radicali de la DUP concomitent cu acceptarea sau negocierea cu aceștia asupra pretențiilor lor privind politicile publice plus interesele irlandezilor legate de Brexit dar, și pretențiile conservatorilor scoțieni care au obținut un rezultat peste așteptări. Și scoțienii și irlandezii care sprijină pe conservatorii lui May au alte așteptări de la Brexit. Așteptări care nu corespund cu cele ale lui May.

Din veștile contradictorii venite de la Londra, se pare că briții nu sunt pregătiți pentru negocieri. Uniunea Europeană însă, are toate pregătirile finalizate. Briții vor negocieri de ieșire concomitent cu stabilirea unor raporturi viitoare iar delegația UE este în imposibilitatea de a le face. Tratatul UE nu permite UE să negocieze acorduri comerciale cu statele membre (de exemplu) ! Până la finalul lunii martie 2019, Marea Britanie este membru al UE și nu va obține nici o negociere pe ce vrea ea să obțină. Abia după ieșirea din UE, consemnată la data împlinirii celor doi ani stabiliți în Tratat, cu sau fără încheierea unui acord de ieșire, se va putea trece la negocierile comerciale. Iar atunci, Marea Britanie va fi tratată ca un stat terț, un stat cu care Uniunea Europeană va avea frontiere vamale !

Briții sunt „campioni” în declarații dure, de forță. UE le-a pus în față propriile idei devenite program pentru Brexit. Dacă briții nu le acceptă, nu va fi nici o negociere. Este chiar una dintre țintele lui Theresa May: decât un acord slab, mai bine este fără un acord. O idee intens criticată pe insulă de mai toți cei care își dau cu părerea. Fără acord, Marea Britanie intră într-o perioadă de administrare a litigiilor cu Uniunea Europeană în fața instanțelor internaționale. Iar reputația Marii Britanii se va duce naibii. În plus, marile speranțe ale conservatorilor că Regatul Unit va stimula revenirea fostelor colonii la relații economice privilegiate cu insularii nu se prea adeveresc. Canada, Australia, India construiesc deja relații din ce în ce mai strânse cu UE. Una este să ai relații comerciale cu o piață bogată de 450 mil persoane și alta este să ai relații comerciale cu o putere comercială în scădere formată din 60 mil persoane ! În relațiile internaționale fiecare știe unde se face friptura !

Deocamdată, UE se va ține de propriul program:
Prima etapă urmează să fie consacrată găsirii unui acord cu privire la trei dosare stabilite ca priorități de către cei 27:
1. drepturile cetățenilor UE din Marea Britanie și cele ale britanicilor instalați în UE,
2. problema frontierei irlandeze și
3. "reglementarea financiară" sau nota de plată pe care trebuie să o achite Londra pentru angajamentele financiare luate deja în cadrul proiectelor europene.”
La „problema frontierei irlandeze”, echipa briților are o sabie atârnată deasupra capului. Conflictele armate din Irlanda de nord între catolici și protestanți au fost oprite prin Acordul din Vinerea Mare. Cauza „păcii” a fost apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană. Ieșirea din UE poate constitui o cauză pentru reizbucnirea conflictelor între cele două părți. Dacă Londra va forța nota, frontiera dintre Irlanda și Irlanda de nord va deveni o frontieră ca oricare alta pentru un stat terț. Regim de vize, control amănunțit la intrarea în Irlanda sau din Irlanda în Irlanda de Nord, lipsa de cooperare polițienească între cele două părți pentru combaterea „exportului/importului” de infracționalitate etc. Oricum va fi un control, pentru că ieșirea briților din UE duce la instituirea frontierelor vamale. Comerțul „irlandez” va fi supus regimului de cote al UE. Regimul liberei circulații a forței de muncă între cele două părți se oprește. Este unul din obiectivele Londrei care a adus succesul la referendum.

Să vedem ce va fi. Oricum, peste nici o lună situația va fi cât de cât clară. După prima etapă, va urma a doua însă, prima etapă este decisivă. Dacă se încheie până în toamnă, va exista timp pentru scrierea acordului, parafarea lui, trecerea lui prin parlamentele statelor membre ale UE - sunt totuși 27 de state care trebuie să îl accepte în cursul anului 2018 -, astfel ca la începutul anului 2019 să fie consemnat clar că părțile au ajuns la consens.

joi, 1 iunie 2017

Klaus Iohannis se va întâlni oficial cu Donald Trump


Ieri a apărut surpriza. Întâi au comunicat americanii că Președintele Klaus Iohannis va face o vizită oficială în SUA, întâlnirea cu Președintele Donald Trump fiind pe 9 iunie, Digi24 și apoi alții au dat și ei „bomba”, apoi a apărut comunicatul Președinției.

Toate bune și frumoase. Totuși, dacă se poate fără exaltare, ar fi mai bine.

La mini-summit-ul NATO din 25 mai a.c., Donald Trump a cunoscut partenerii de dialog în cadrul alianței și viziunea acestora cu privire la rolul și locul NATO. România, prin Președintele Iohannis, a punctat în elementele de maxim interes pentru noi. Preiau din comunicatul de presă al Președinției.
„În același timp, am evidențiat statutul României de contributor important și responsabil la NATO, care își respectă toate angajamentele. M-am referit astfel la progresele privind Brigada Multinațională și la inițiativa Combined Joint Enhanced Training, la exercițiile pe care le găzduim, dar și la prezența navală intensificată la Marea Neagră.Totodată, am salutat participarea americană pe teritoriul României, dar și în cadrul sistemului anti-rachetă găzduit de țara noastră. Am subliniat în cadrul Reuniunii că adaptarea NATO la evoluțiile din regiunea Mării Negre şi din estul Alianței trebuie să continue, fiind esențial să stabilim linii prioritare de acțiune pe 3 direcții:Prima direcție - în primul rând, trebuie să continuăm întărirea apărării colective, care presupune consolidarea progreselor deja obținute privind postura de apărare și descurajare pe Flancul Estic. Am reiterat şi importanța coerenței între abordarea nordului şi cea a sudului Flancului Estic, fiind necesară o prezență aliată sporită, persistentă, în sudul acestuia, pe toate dimensiunile – terestră, aeriană şi, desigur, în Marea Neagră.În al doilea rând, trebuie continuat sprijinul NATO pentru consolidarea rezilienței şi capacitaților de apărare ale partenerilor din vecinătate, în mod echilibrat, inclusiv pentru cei din est, în cadrul efortului Alianței de proiectare a stabilității.În al treilea rând, este nevoie de o abordare clară și unitară în relația cu Rusia.Reuniunea a confirmat, prin intervențiile Aliaților, menținerea politicii NATO privind Rusia. Alianța continuă să se bazeze pe descurajare și apărare puternice, precum și pe disponibilitatea dialogului.În concluzie, pot să spun că la această Reuniune, și la această Reuniune, România și-a atins obiectivele.
Comunicatul oficial este despre ce s-a vorbit oficial. Neoficial, presa a sesizat că între Președintele Iohannis și Președintele Trump a existat un scurt dialog. Cum este absolut normal, fiecare președinte a avut „o mapă” cu informații privind evenimentul și participanții. Înclin să cred că în mapa lui Trump consilierii lui i-au dat informații pozitive despre România și Președintele Iohannis și, nu este exclus, și un punctaj de interes pentru SUA. Industria americană în România, domeniile de investiții atrăgătoare, Deveselu, Marea Neagră, necesarul de dotare militară al României, 2%, aplicațiile etc. Dar, este evident, poziția geografică a României are rolul ei. Iar aici sunt alte date care au influență.

Marea oportunitate pentru a avea o vizită oficială într-un timp mai scurt o reprezenta Forumul Global al American Jewish Committee (AJC).
Președintele Klaus Iohannis va primi distincția „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincție a organizației care se decernează unor șefi de stat sau de guvern în semn de recunoaștere pentru impactul internațional important în domeniul păcii, securității, democrației, promovării valorilor umane.
Rog atenție ! Este o distincție acordată persoanei din fruntea unui stat și nu unui stat prin persoana care este, temporar, în frunte. Este o recunoaștere a performanței individuale în fruntea unui stat cu impact internațional în domeniul păcii, securității, democrației, promovării valorilor umane.

Înclin să cred că Trump s-a exprimat în discuția scurtă cu Iohannis în sensul că vor mai vorbi, Președintele Iohannis l-a informat că urmează să meargă la Forumul Global al AJC și astfel s-a produs o scânteie care a inițiat „un foculeț”. Imediat după data de 25 mai dar în special după reuniunea G7, Donald Trump a fost „ciuca bătăilor” în presa americană și europeană ca urmare a reacțiilor dure ale conducătorilor statelor europene și nu numai. Pentru a contracara imaginea „șifonată” a Președintelui Donad Trump și a SUA, Casa Albă a dat un comunicat (sau mai multe !) în care a confirmat angajamentul SUA față de NATO și aprecierea deosebită a Președintelui Trump față de Uniunea Europeană și față de partenerii SUA din Uniunea Europeană. Angela Merkel a fost în centrul declarațiilor favorabile ale Casei Albe. În cele 5 zile de la mini-summit-ul NATO, administrația Trump a căutat soluții pentru detensionarea relațiilor cu membrii NATO și UE. Înclin să cred că între ele este întâlnirea oficială cu Președintele Klaus Iohannis. România fiind în poziția ideală pentru a „lega” atât interesele strategice ale statelor membre NATO cât și interesele americane. Fără a exclude Uniunea Europeană.

În comunicatul Președinției române se arată că momentul principal va fi întâlnirea Trump-Iohannis pe 9 iunie.
„Întrevederea celor doi înalți oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare și extindere a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, Președintele Klaus Iohannis va aborda prioritățile de acțiune în cadrul relației bilaterale și va reconfirma angajamentul ferm al țării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil și de încredere al Statelor Unite.”
Când o relație începe bine, are toate șansele să evolueze bine ! Președintele Klaus Iohannis a știut să profite de momentele istorice în folosul țării sale. Să vedem ce va obține în relația cu SUA sub administrația Trump. Pentru că suntem, de fapt, în fața unui nou început în relația directă cu SUA. O relație în care componenta economică și comercială este determinată de apartenența României la Uniunea Europeană. Să vedem (sunt foarte curios !) dacă în declarația comună a celor doi Președinți vor apare referiri la NATO și Uniunea Europeană ! Este posibil să nu apară astfel de referiri însă, evident, Donald Trump va transmite prin intermediul lui Klaus Iohannis mesaje către ceilalți parteneri ai SUA din NATO și din UE. Vizita asta oficială definitivată în câteva zile, direct între administrațiile celor două state, devine altceva decât o vizită oficială obișnuită. Este prea rapidă !

Nu strică să citim cu mare atenție motivarea distincției ce urmează a fi acordată Președintelui Klaus Iohannis:
American Jewish Committee a evidențiat, în decizia de acordare a distincției, faptul că a hotărât onorarea Președintelui Klaus Iohannis pentru acțiunea sa de „lider dedicat întăririi democrației și a statului de drept în România, (…) pentru eforturile sale de a combate anti-semitismul și pentru a aprofunda legăturile dintre România și SUA, precum și între România și Israel”. Acordarea acestei distincții a mai avut în vedere rolul țării noastre în cadrul Uniunii Europene și al dialogului transatlantic, în menținerea securității regionale și globale, dar și realizările recent încheiatei președinții-în-exercițiu române a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).”
Vizita oficială a Președintelui Klaus Iohannis este rezultatul unui concurs de împrejurări absolut favorabile. Iar noi avem Președintele potrivit la momentul potrivit.