Burghezia roșie franceză a lui Emmanuel Macron

Ca să vezi peste ce dau la Politico! Peste burghezia roșie franceză. A lui Macron, evident, „oamenii noi” din politica franceză ridicați de Emmanuel Macron la vârful politicii sale.

Cum arată individul? Mă duc la Google și îi cer părerea. La pozele cu Francois de Rugy, destul de mult, hop și articolele din presa franceză care confirmă articolul din Politico.

Pe scurt, politicianul macronist, ministru al mediului, fost președinte al Parlamentului francez, a cam băgat mâna lungă în bugetele instituțiilor pe care le conducea pentru ... nevoi personale în interes național. 😂

Renovarea apartamentului guvernamental ce îi fusese repartizat, cu o sumă în jur de 63.000 euro, a fost justificată prin aceea că era „sărac amenajat”. Mesele „copioase” cu „societatea civilă” au fost justificate prin aceea că produsele erau în cămările instituțiilor respective și le-a luat de acolo să nu se strice, erau la îndemână, iar băuturile fine erau deja în beciurile instituțiilor, de mult timp, iar prețul le-a crescut datorită vechimii ... Bașca, presa curioasă, scrie și despre șefa lui de cabinet,

„Nicole Klein, a păstrat un apartament subvenționat de guvern în Paris timp de 12 ani, timp în care nu a locuit în capitala franceză. A demisionat  miercuri seara, spunând ziarului francez Ouest France că de Rugy o rugase să demisioneze.”




Am mai văzut eu niște materiale despre administrația franceză, am spus, atunci, că sunt exagerări. Am mai citit niște articole de pe la străini, am spus că sunt răutăți. Dar cât să mai stau să evit a recunoaște că modelul francez de societate este unul socialist sadea care se folosește de capitaliștii pe care îi are doar pentru a le lua banii?

Pentru uzul politicii noastre dâmbovițene rețin că asocierea politicienilor români cu Macron și echipa lui europarlamentară este o asociere cu socialismul francez „reformator”. Vor să reformeze socialismul, ca ideologie, pentru că a îmbătrânit și nu mai atrage.

Cât privește posibila influență a lui Macron și a socialiștilor lui pe malurile Dâmboviței avem deja orientarea exprimată, sintetic, de către Dacian Cioloș: piața liberă trebuie reglementată! Este o adresă directă către socialism. Acolo unde își dorește Cioloș să ajungem. Că va fi puternic influențat de socialismul francez, nu este nici o îndoială. Cioloș „a gustat” acest socialism și își dorește, cu disperare, să îl bage pe gât românilor.

Poate i-l băgăm noi undeva!

PS. Ptiu, drace! Era să uit!
Guvernul socialist „En Marche”, vopsit „progresist”, îi ia apărarea lui Francois de Rugy și comunică presei că acesta va fi „mai atent la cheltuirea banilor publici”. Vai, ce solidaritate de grup! Seamănă leit cu solidaritatea PSD-iștilor, colegii lor din România. Bănuiesc că și PLUS-iștii vor ține cont de subtilitatea susținerii, nu de alta, dar cu „darea afară” a membrilor care pun în pericol reputația lui Cioloș sau a „forței motrice” nu vor face prea mulți pureci în politică socialistă de pretutindeni. 😂

Dureri de cap la Elysee

În „grădina Raiului macronist” se aud tunete și fulgere. Erau ele de ținut minte de mai mult timp, analiștii serioși ar fi trebuit să le prevadă, dar vrăjiți de șarmul lui Macron au uitat. Or fi ei pe undeva, cei serioși, dar nu sunt scoși în evidență de publicațiile astea plecate „la pupat” colțunii „sultanului de la Paris”.

Un articol de la Politico (aici) scoate în evidență niște probleme ce dau naștere durerilor de cap la Palatul Elysee. După ce și-a asigurat susținerea socialiștilor spanioli și portughezi și a socialiștilor din grupul S&D ca urmare a influenței directe asupra celor mai importante partide socialiste naționale, Emmanuel Macron începe să aibă dureri de cap cu membrii fondatori ai Renew Europe. Liderul Ciudadanos are propria agendă politică la nivel intern. Refuză cu obstinație să formeze o alianță de guvernare și alianțe regionale cu socialiștii lui Pedro Sanchez Perez. Articolul are un titlu drăguț: „Liberalii spanioli irită pe ... toată lumea”.

Cei care nu citesc bine în engleză, dacă sunt pe Google, pot folosi Google translate pentru a înțelege articolul. Este interesant!

La noi, pe Dâmbovița, propaganda cioloșistă a USR PLUS ne induce în eroare. Norocul nostru sunt investigațiile jurnalistice (a unor jurnaliști serioși, nu a „jurnaliștilor” în general!). Până să văd aceste lucruri la un jurnalist român, constat eu că de fapt, în Parlamentul European, Emmanuel Macron a făcut varză din doctrinele politice de centru și stânga. La doctrinele politice de dreapta nu are acces. Este respins categoric. Dar, în zona de centru și de stânga se desfășoară fără reținere. A profitat de ambițiile personale ale unor lideri naționali din fostul grup ALDE - Guy Verhofstadt, Mark Rutte etc. -, le-a confiscat grupul și i-a dus la un loc cu socialiștii europeni. Culmea, cel mai puternic sprijin îl are de la socialiștii din Spania și Portugalia, deveniți foarte puternici în grupul S&D, socialiștii spanioli dând și liderul de grup: Iratxe Garcia. Cred că și în cazul lui Cioloș, care ne interesează, funcționează metoda adoptată de Macron: dă fiecărui grup național câte o părticică de putere (borcanul cu miere) dar are grijă să le arate și biciul. Din acest articol se vede excepțional de bine că, de fapt, Macron și-a asigurat controlul asupra grupului centrist dar și a grupului social-democrat! Iar de aici se cuvine a ne face fiecare analizele. În țările în care centriștii și social-democrații pot obține o majoritate, Macron le va cere să o realizeze. Iar pentru România avem deja centriștii de la USR PLUS care vor fi „obligați” să mai facă un „+” cu PSD și ProRo pentru o eventuală guvernare sau pentru un eventual sprijin parlamentar împotriva „dușmanului comun” de la nivel local - PNL, PMP și UDMR.

Știu că cei de la Politico sunt mai apropiați de centriști. De aceea cred că nu au interesul să scoată în evidență toate mișcările din interiorul grupurilor parlamentare. Acum câteva luni am citit un articol în care liberalii din Danemarca, Finlanda, Olanda, Belgia ... se uitau „chiorâș” la Macron, nefiind convinși de centrismul/liberalismul afișat de el. Dar fiind din țări cu puțină putere europarlamentară au considerat, probabil, că se vor mișca după cum îi leagănă valurile. Prin acapararea completă a zonei de centru de către Macron și aliații lui fideli, zona liberală a devenit captiva curentului socialist-macronist. Nu vor cu popularii europeni pe care îi acuză de austeritate administrativă, nu vor nici cu socialiștii europeni pentru că își pierd electorii naționali, așa că au rămas să se dea în bărci în zona circului făcut de Macron în politica europeană. Nu este exclus ca o parte dintre ei să preia modelul dâmbovițean al punerii piciorului în gips când situația devine prea neplăcută pentru viitorul lor politic.

Deocamdată mă opresc la a constata că în „grădina Raiului macronist” nu curge doar lapte și miere. Mai și tună din când în când. Nu știu care este nivelul de ambiție al popoarelor din statele membre ale Uniunii Europene care și-au trimis reprezentanții în Parlamentul European. Văd însă că o parte dintre liberalii europeni au făcut sluj în fața „chameleonului” Macron și au devenit remorca socialiștilor europeni. Vom vedea ce va mai fi.

Macronul românesc. Stilul „chameleon”

FOTO - Facebook/ Dacian Ciolos

Un articol la Politico tratează ultimele tendințe în grupul Renew Europe, un joint-venture al lui Macron, premierul olandez Mark Rutte, liderul partidului spaniol Ciudadanos, Albert Rivera, și foști membri ai Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, inclusiv liderul actual al grupului, deputatul belgian Guy Verhofstadt (aici).

Forțat să renunțe la candidatura propriei reprezentante, Nathalie Loiseau, ca urmare a gafelor (exprimare foarte, foarte elegantă!) acesteia în relația cu ceilalți parteneri de grup politic europarlamentar, Emmanuel Macron s-a orientat rapid către „rezerva strategică” a Franței: Dacian Cioloș. Este foarte corect să fim convinși de această interpretare. Franța, în special Președintele ei, nu își lasă „ambițiile politice” pe mâna oricui, mai ales în Parlamentul European unde se vor finaliza unele dintre cele mai importante decizii ale Uniunii Europene privind viitorul statelor membre în domenii deosebit de sensibile. În special în domeniile în care Franța are interese majore, strategice, în primul rând poziția de „putere dominantă” - cum ar fi cele financiare și economice!

„Cioloș a câștigat porecla "Macronul românesc" pentru propria sa schimbare a stilului în stil chameleon. Un fost aliat al conservatorilor UE, care este acum cu liberalii...”

În țară ne este prezentată această poziție ca o „victorie” a lui Cioloș și „o mândrie” pentru noi, românii. Singurul român care ajunge în poziția de a conduce un grup politic europarlamentar. Privind din satelit, se poate spune și așa cu mândrie „națională”. Privind de la firul ierbii, imaginea se schimbă. Dacian Cioloș nu are cum sluji România în cadrul grupului Renew Europe, în cel mai bun caz putând „recomanda” sau „impune” colegilor din Alianța 2020 USR PLUS să propună sau să impună în Parlamentul României adoptarea unor poziții politice cu consecințe juridice și de natură administrativă care să răspundă „cerințelor” principalilor membri ai grupului Renew Europe: Franța, Spania, Olanda, Belgia, Germania (FDP).

Macron, Rutte, Verhofstadt, Albert Rivera, Lindner și Cioloș (prin desemnarea în funcția dorită) au angajamentul de a contracara politicile publice a europarlamentarilor de centru-dreapta, din Partidul Popularilor Europeni, impunând propria linie politică orientată către „afaceri”. Numai că „afacerile” acoperă de fapt altceva. Linia politică a „afacerilor” promovate de grup va urma linia politică franceză, a lui Macron, care dorește o slăbire a „controlului” de la Bruxelles asupra statelor privind finanțele și economia, astfel încât încălcarea unor reguli de bună guvernare de către un stat membru „principal” să nu suporte aceleași „sancțiuni” ca un stat membru „secundar”. Este vorba despre Europa celor două viteze atât de dragă lui Macron pe care vrea să o impună celorlalte state membre europene mai ales după ce va fi finalizat Brexit-ul, Marea Britanie fiind ani de zile un adversar ferm al protecționismului economic practicat de Franța. Plecarea Marii Britanii din UE este momentul benefic văzut de Franța pentru a impune ca linie politică în domeniul financiar și economic al Uniunii Europene modelul francez. Protecționismul este, de fapt, cheia politicilor macroniste. Să nu uităm sloganul politic al lui Macron: Franța în primul rând.

Cioloș, credincios „soldat” al Franței, va coordona, de va ajunge liderul grupului Renew Europe, acțiunile membrilor grupului pentru realizarea politică a obiectivelor Franței în Parlamentul European. Este foarte important să privim cu atenție situația. Între membrii grupului Renew Europe doar în Franța președintele Macron are „putere absolută”! Restul membrilor grupului sunt în statele lor puteri de mâna a doua sau au mici majorități politice care nu le permit luarea unor măsuri interne semnificative. Rolul lor este să asigure voturile necesare în Parlamentul European. În cadrul Consiliilor Europene însă, acestea nu mai au puterile necesare.

Jurnaliștii Politico au găsit și un punct sensibil la Cioloș: poziția lui față de „căsătoriile” între persoanele de același sex. Membrii grupului Renew Europe sunt favorabili acestei mișcări. Cioloș își va exprima poziția în fața membrilor Renew Europe atunci când își va prezenta candidatura. Iar aici fac o paranteză. Membrii Alianței USR PLUS au participat la Parada LGBT de la Cluj și susțin toate celelalte manifestări LGBT anunțate. Sunt imagini, sunt declarații. Punctul „sensibil” al lui Cioloș a fost „clarificat”. Alianța politică care l-a dus în Parlamentul European poate proba că este o susținătoare a mișcării LGBT așa cum sunt toate celelalte partide politice ale statelor membre Renew Europe.

Celelalte formațiuni politice ale statelor membre din Uniunea Europeană nu sunt dispuse să accepte „visul lui Macron”: statele membre trebuie să devină „provincii franceze”! Consider că remarca unui politician de dreapta din Spania cu referire la „provincia franceză Spania” în urma unei intervenții amenințătoare a unor reprezentanți En Marche la adresa partenerilor Ciudadanos din grupul Renew Europe cu ocazia alianței lor la Madrid pentru obținerea unei majorități de dreapta la alegerile locale este foarte inspirată.

Chiar dacă Alianța USR PLUS dă 8 eurodeputați grupului Renew Europe, România ca țară este prea „mică” pentru a fi luată în considerare. Este mică din punct de vedere al dezvoltării economice, al nivelului de ambiție politică europeană, al capacității de a deveni semnificativă. Peste toate, România este și partener strategic pentru SUA și linia politică majoritară în România este către păstrarea acestui parteneriat, întărirea lui ceea ce nu place liderului de facto al Renew Europe, Emmanuel Macron! Când ne uităm la ascensiunea de astăzi a lui Dacian Cioloș în politica europeană înaltă, va trebui să ne uităm și la aceste probleme interne. O ascensiune politică a Alianței USR PLUS până la cucerirea sau participarea semnificativă la actul de guvernare (în urma alegerilor parlamentare) ar putea face posibilă o desprindere a României de influența SUA și înlocuirea acesteia cu influența Franței. Cu toate consecințele de rigoare!

Belgia a ales. Franța nu este mulțumită

Belgia a ales să achiziționeze avioane de luptă F 35 americane pentru înlocuirea flotei de F 16 învechite în dauna Rafale produs de compania franceză Dassault sau Eurofighter produs de un consorțiu european (Producătorii : BAE Systems , Alenia Aermacchi , Eurofighter GmbH , Grupul Airbus).

Costul achiziției a 34 de F35 este de 3,6 miliarde euro. Normal că interesul producătorilor europeni a fost mare. Și astăzi trebuie să ne limităm doar la această problemă. Cea a producătorilor europeni care au pierdut în fața americanilor de la Lockheed Martin.

Președintele Franței, Emmanuel Macron însă merge mai departe. Ridică o problemă politică. Politica comună de apărare a Uniunii Europene. Independența tehnologică a statelor membre ale UE față de producătorii din statele terțe, cum sunt SUA, de exemplu.

”Regret alegerea făcută. Nu era doar oferta Rafale, mai era şi Eurofighter, o ofertă realmente europeană. Decizia este legată de o procedură belgiană, de constrângerile politice din această ţară, dar strategic este contrară intereselor europene”

”Europa nu va fi puternică decât dacă va fi cu adevărat suverană şi va şti să se apere singură”

 Deocamdată este un deziderat. El s-a angajat să facă ”totul ca la licitaţiile care vor veni să fie promovate oferte europene”, insistând că ”Europa trebuie să-şi dezvolte o capacitate reală a industriei de apărare europene, în toate ţările care cred în această aventură”. Deocamdată nu avem această „politică comună”. Este creionată însă mai este de lucrat la ea pentru că deja statele participante la Politica de Securitate şi Apărare Comună (PSAC) privesc spre Franța dar și alte state puternice ale UE cu suspiciune. Intențiile declarate ale lui Emmanuel Macron de a face din Franța statul dominant în această politică se pare că deranjează. Bănuiesc că referirea lui Macron la „constrângerile politice” din Belgia la așa ceva se referă.

Nu pot să nu văd și ce se întâmplă la noi. Am ales F 16 și am anunțat că urmărim să trecem la F 35. Am ales Bell cu cele două tipuri de elicoptere (AH-1Z „Viper”, elicopter de atac, și UH-1Y „Venom”, un elicopter utilitar, dar înarmat) și nu am ales Airbus H215M. Undeva am citit o replică (nu mai țin minte unde) în care partea franceză „a considerat” că România ar avea nevoie „doar” de anumite echipamente de restul nemaifiind nevoie pentru că Franța are capacitatea de a face și drege, la fel ca alte state mai bine poziționate militar în UE. După achiziția rachetelor „Patriot” am aflat că Franța a obținut ca România să achiziționeze și rachete franceze pentru distanțe scurte, în sistemul de apărare apropiată. Mi-am pus întrebarea: de ce până atunci nu au fost disponibile?

În fine, până la o industrie de apărare comună a statelor membre UE mai este. Va fi foarte complicată „împărțirea” producerii. Statele mari vor vrea partea leului. Stalele care nu au avut până acum parte de o industrie dezvoltată vor trebui să se mulțumească cu mărunțișuri. Poate de aceea România dorește ca achizițiile de astăzi de la americani să aibă o bază de producție viitoare în România. Se pare că se poate. Iar această viitoare capacitate de a produce la nivelul celor mai înalte tehnologii va avea propria greutate atunci când după negocieri destul de lungi se va stabili cine și ce produce în Uniunea Europeană pentru apărarea comună.

Deocamdată rețin că Emmanuel Macron își dorește ca statele membre ale UE să achiziționeze produse europene. Nu pot să nu fiu de acord. Dar îmi doresc ca și România să fie o parte importantă a acestei producții!

Deocamdată avem decizia Belgiei. O decizie care se duce mult în viitor! Achiziția F 35 nu este pentru o perioadă de 5-10 ani!

Franța refuză categoric planul lui Theresa May. Brexitul va fi Brexit

După discursul clar al lui Emmanuel Macron, au intervenit și lămuririle ministrul de finanțe al Franței, Bruno Le Maire. Planul lui Theresa May nu poate fi impus și nici nu poate fi acceptat. Franța, de exemplu, are alte preocupări, legate în special de evoluția Uniunii Europene. Problema Brexit nu este a Franței și nici a Uniunii Europene, este doar a Marii Britanii.

Pentru că nu este acceptabil ca o țară terță să aibă una dintre libertățile fundamentale ale Uniunii Europene, ministrul Le Maire spune că ar trebui mers mai departe, cu negocierea tuturor libertăților fără ca Marea Britanie să fie membră a Uniunii Europene. Iar asta duce la un acord tip Norvegia. Ceea ce pentru Marea Britanie este inacceptabil. Ar trebui să accepte deciziile Uniunii Europene fără însă a participa la elaborarea și aprobarea lor!

Pentru Marea Britanie situația devine neplăcută. Bruno Le Maire a declarat că Franța va avea pierderi foarte mici după Brexit, așa că nu este îngrijorată cu privire la viitor. Din partea Franței avem deja o decizie. Dacă Marea Britanie refuză legislația Uniunii Europene și controlul CJUE, Franța nu va da votul pentru un acord care să ofere Marii Britanii favoarea libertății circulației mărfurilor. Iar de aici, încep necazurile. Ieșirea mărfurilor din Marea Britanie către Uniunea Europeană se va putea face de peste tot de pe țărmul Marii Britanii însă intrarea în spațiul Uniunii Europene va fi limitat la porțile de intrare stabilite. Se pare că vor fi doar 2 porturi agreate față de libertatea actuală de a intra pe continent prin oricare port al statelor membre de pe țărmul de vest al UE!

Franța face pregătiri intense pentru un Brexit dur. Aceste declarații trebuie înțelese în acest sens. Franța dar și alte state au interesul ca partea de economie de pe teritoriul Marii Britanii legată de economia continentală să revină pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Pierderile vor fi mari pentru Marea Britanie. Pierd din forța de muncă calificată formată din cetățenii europeni, forță de muncă care a impus noi locuri de muncă pentru nivelele inferioare, în special din zona serviciilor. Calcului britanicilor arată că la un post de lucru de înalt nivel se crează 10 posturi de lucru de nivele inferioare. Oricare expert european revenit pe continent lasă fără loc de muncă 10 lucrători locali. Situația este deosebit de complexă. De aceea se zbate Theresa May să obțină libera circulație a mărfurilor!

Dacă am în vedere că poziția Franței este destul de asemănătoare cu poziția Germaniei, trag concluzia că vor mai fi și alte state din sferele lor de influență care se vor alătura acestor idei. Actualul plan al lui Theresa May a fost „ucis” la Salzburg, cum spun jurnaliștii britanici.

Mai sunt între 4 și 6 săptămâni ca Theresa May să prezinte un alt plan. Chiar dacă a declarat cu ton războinic că liderii europeni ar trebui să „respecte Marea Britanie” prin aprobarea planului ei și că ori acceptă planul ori Marea Britanie se retrage fără un acord, consecințele unei ieșiri fără Acord din Uniunea Europeană sunt prea grave pentru Marea Britanie pentru ca ea și partidul ei să mai poată avea suportul populației la o viitoare campanie electorală. Theresa May și Partidul Conservator sunt la răscruce. Ei au inițiat referendumul, ei l-au desfășurat, ei au promis viitorul strălucit în afara Uniunii Europene. Până acum, strălucirea nu se vede.

Sondaj IRI

Este încurajator. Institutul de sondare este din Franța, sondajul a fost făcut la solicitarea IRI - International Republican Institute, fundația afiliată Partidului Republican din USA -, baza de sondare este alta decât bazele sondorilor de casă ai PSD care scot PSD pe la 40% iar PNL pe la 15-20%.

Ce observăm la sondajul IRI este interesant. ALDE, USR și PMP sunt pe același palier, de 4%. Având în vedere că sunt în limita de eroare, au posibilitatea să mai crească sau, dimpotrivă, să scadă, să iasă de pe scena politică parlamentară.

MRÎ este „în cărți” cu 7%. Pe cine a „canibalizat”? Întrebare întrebătoare. Unde s-au dus votanții PSD care lipsesc dintre cei 35-40% ai PSD? Pe cine nu a luat în calcul IRI?

Concluzia principală este că PNL a ajuns să lupte umăr la umăr cu PSD.

Mai aproape de ce spun francezii sondori sunt cei de la IMAS, cu sondajul lor din iunie 2018.

Pentru libertatea de expresie, voi pune și sondajul CURS al lui Buble și Tusa din iunei 2018.

Evident că sunt date diferite. sondajul IRI vede/calculează ALDE la 4%, IMAS îl vede la 8,6% iar CURS îl vede la 8%.

USR este și mai nărăvaș. Sondajul IRI îl vede la 4%, IMAS îl vede la 11,3% iar CURS îl vede la 8%. Cam prea mari diferențele măsurătorilor. Cineva vrea ceva aici!

MRÎ este văzut cam la același nivel și de IRI și de IMAS. CURS nu îl vede pentru că nu există încă legal. Motivare corectă.

Cu referire la PNL, se vede și din avion că IMAS și IRI îl văd/calculează la 29%. Chiar și CURS îl dă la 24%. Nu mai spun de sondajele lui Pieleanu de la Avangarde prezentate la Antena 3 și România Tv unde PNL este sub 20% iar PSD pe la 40%.

Una peste alta, toți cei care au pretenția că se folosesc de rațiune când afirmă ceva au posibilitatea să susțină ideea din cartolina de mai sus cu IRI: doar PNL mai poate învinge PSD!

Orice unificare cu alți opozanți declarați ai PSD ar duce, automat, la scăderea capacității PNL de a lupta de la egal la egal cu PSD. Istoria politică ne confirmă asta.

Un G7 al lipsei de acord

Sunt multe evenimente care prezintă interes. Summit-ul G7 din Canada este însă unul principal. O nouă încercare de a calma relațiile dintre cele mai dezvoltate state ale lumii a ajuns la un acord care constată că nu pot fi de acord.

Autorul dezacordului major este președintele SUA, Donald Trump. Problemele sunt sensibile pentru că Trump nu acceptă colaborarea, el vrea să impună.

Trump afirmă că SUA sunt „jefuite” de partenerii comerciali, deficitul comerțului extern al SUA este pe undeva la 800 miliarde dolari, ceea ce este incorect, acuză partenerii SUA de practici comerciale incorecte.

„De ce ar trebui ca eu, ca preşedinte al Statelor Unite, să permit ţărilor să realizeze excedente comerciale masive, aşa cum au făcut timp de decenii, în timp ce fermierii, muncitorii şi contribuabilii noştri trebuie să plătească un preţ atât de mare şi de inechitabil”

Să nu uităm nici faptul că Trump a pornit o campanie dură și împotriva firmelor americane care își au fabricile în afara SUA pentru că mâna de lucru din alte țări este mult mai ieftină ca în statele americane. Ca să le facă viața mai grea și să readucă metalurgia și siderurgia înapoi în Statele Unite, Trump instituie taxe vamale la importurile strategice lovind, astfel, în principalii parteneri comerciali. Normal că are un discurs ultra-protecționist și că orice încercare de a-l determina să discute problemele este sortită eșecului. Până nu re-aduce industria în SUA, Trump nu se va lăsa. Iar asta va însemna o reducere severă a comerțului mondial. Practic, așa cum observa Donald Tusk, SUA distruge „ordinea mondială pe care a construit-o”.

„SUA plătesc aproape întregul cost al NATO - protejând multe din aceleaşi ţări care ne jecmănesc în comerţ (plătesc doar o fracţiune din cost - şi râd)”

„Uniunea Europeană a avut un surplus de 151 de miliarde de dolari - ar trebui să plătească mai mult pentru armate!”

„Germania plăteşte (lent) 1% din PIB către NATO, în timp ce noi plătim 4% dintr-un PIB mult mai mare. Crede cineva că asta are sens?”

„Protejăm Europa (ceea ce e bine) cu pierderi financiare uriaşe, iar apoi suntem călcaţi în picioare la comerţ. Vine schimbarea!”

Reacțiile statelor membre G7, cu excepția Japoniei, este normală. SUA vrea alte reguli, impuse de ea, iar statele membre ale G7 nu au cum să se opună. Singura opoziție poate fi făcută doar dacă statele membre ale UE membre și G7 vor acționa sub umbrela UE. Iar asta înseamnă că toate statele membre ale UE devin parte a înțelegerilor G7!

Franța, Germania și Italia vor trebui să accepte că pentru a se putea opune politicii expansioniste a SUA dar și a altor puteri economice mondiale, trebuie să accepte o integrare a statelor în Uniunea Europeană care să acopere toate interesele acestora. Acum nu este așa. Trebuie să recunoaștem! Acum Franța, Germania și Italia încearcă să se impună în Uniunea Europeană ca identități economice distincte, vor să își formeze propria „bulă de putere economică” care să domine celelalte state europene, proces care a dus la dezvoltarea ideilor conservatoare în alte state europene și punerea în pericol a liberalismului pe care Uniunea Europeană s-a construit. Statele mai mici din UE au propriile ambiții. Nu vor să devină „state de pe centura Uniunii”, vor să existe ca state importante. De aceea, politica lui Donald Trump pentru SUA are unele șanse de izbândă atâta timp cât UE va mai fi relativ divizată.

Donald Trump recunoaște și acceptă că statele partenere din NATO sunt foarte importante pentru SUA. Nici nu poate fi altfel. Pentru că majoritatea lor formează Uniunea Europeană, pentru că afirmațiile lui Trump privind apărarea comună au un mare sâmbure de adevăr, statele europene membre G7 - Franța, Germania și Italia - vor trebui să își calce pe orgolii și să accepte faptul că singura politică valabilă în viitor este una a integrării depline a Statelor Membre, chiar dacă unele calcule au tendința să scoată din ecuație statele mai mici ca populație și putere economică. O Uniune Europeană instabilă reduce substanțial capacitatea celor 3 state europene membre G7 să participe la „jocul mondial”. Sunt dezvoltate, au populații relativ numeroase dar ... sunt mici față de competitorii mondiali care se dezvoltă astăzi: SUA, China, India și chiar Federația Rusă! Sub forma Uniunii Europene, situația se schimbă. De aceea, o mai mare integrare a statelor membre ale Uniunii este vitală pentru viitorul Europei pe scena mondială.

Este al doilea summit G7 încheiat prost. Marea Britanie poate fi considerată ca fiind plecată din Uniunea Europeană. Chiar dacă acum este mai degrabă alături de UE în deciziile de politică globală, în viitor situația va fi alta. Londra a anunțat de nenumărate ori că are de gând să facă o altfel de politică, să nu mai aibă de a face cu regulile Uniunii Europene. În G7, Uniunea Europeană nu mai are „majoritatea”. SUA, Canada, Japonia și Marea Britanie au propriile interese și ambiții așa că Franța, Germania și Italia vor trebui să își regândească pozițiile. Vor merge în continuare separat sau vor merge la aceste summit-uri ca părți ale Uniunii Europene?

O reformare a G7 devine necesară. Ultimele summit-uri au scos în evidență faptul că acest format este deja depășit. Devine inutil dacă nu va fi reformat cu severitate. Și-a pierdut din importanță. A fost suficient ca SUA, cea care l-a format, să devină „copilul teribil” ca întreg sistemul să crape din toate încheieturile. Între timp, G20 devine din ce în ce mai important. Este important pentru că în el regăsim cele mai dezvoltate state ale lumii.

Ca o noutate, India a comunicat că anul acesta va depăși ca putere economică Marea Britanie. Este un paradox, dar el ne spune că India confirmă studiile care o văd ca o mare putere economică în viitor. Are de unde! China va depăși SUA, nu peste mult timp. India vine tare din urmă. Statele europene luate stat cu stat rămân de căruță. Chiar și Germania, chiar și Franța. Nu mai spun de Italia. Fără Uniunea Europeană, într-un viitor G7, statele europene nu vor mai fi!

Atacul din Siria

Siria, obiectivele atacului, motivarea politică

Nu îmi propun în această postare să concurez presa profesionistă așa că recomand Digi24, HotNews, News dar și alte publicații profesioniste și nu aservite unor interese meschine.

Era sau nu necesară această intervenție? Aceasta este întrebarea.

Da, o spun mai multe state care au de apărat propriile interese strategice, state care nu își doresc în imediata vecinătate un stat care utilizează armele chimice împotriva populației civile. Siria a folosit în repetate rânduri arma chimică împotriva propriei populații ostile regimului Assad (pentru cauze proprii populației Siriei). Am preluat, pentru că o consider semnificativă, declarația lui Emmanuel Macron: nu putem tolera banalizarea utilizării armelor chimice. O întoarcere la posibilitatea ca o țară să utilizeze armele de distrugere în masă a populațiilor este de netolerat. Iar Siria se califică ca țară al cărei regim actual nu s-a împiedicat de să utilizeze armele chimice împotriva propriului popor dar împotriva unui adversar politic și militar!

Nu, o spun statele aliate regimului lui Bashar al Assad, nu aliate Siriei! Rusia, stat care se pare că nu și-a respectat angajamentul internațional de a supraveghea lichidarea stocurilor de arme chimice din Siria ba chiar a permis continuarea producerii acestora urmărind propriile interese de poziționare strategică pe plan internațional. Iranul, țară care are interesul de a avea în Siria un aliat în războiul diplomatic cu alte state din lumea arabă.

În urma atacului au apărut tot felul de aprecieri. Cât de eficient a fost atacul?

Ei bine, din mai multe puncte de vedere, exterioare unei analize „civile”, atacul și-a dovedit eficiența în mai multe feluri.

În primul rând a adus în aceeași tabără „militară” SUA, Franța și Marea Britanie. Acțiunea comună a celor trei state pentru un interes major comun este un semnal. NATO a acționat unitar prin statele sale membre.

„Susţin acţiunile Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei împotriva resurselor de arme chimice ale regimului sirian. NATO consideră că utilizarea armelor este inacceptabilă. Cei responsabili trebuie traşi la răspundere”, afirmă Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

Celelalte state membre NATO, care nu au participat la acțiunea militară de sancționare susțin acțiunea.

În al doilea rând, acțiunea a arătat Rusiei că voința ei nu poate impune NATO tipul de reacție. Diplomatic și militar, Rusia a suferit un eșec. Nu a putut opri sancțiunea militară. Mai mult, statele membre NATO au anunțat că vor sancționa Siria cu o săptămână înaintea atacului. Au informat Rusia că obiectivele atacului sunt elementele de infrastructură destinate producerii armelor chimice și susținerii unor atacuri cu arme chimice. Rusia a informat Siria în detaliu și a sprijinit-o să își planifice și execute mutarea armamentului și aeronavelor din zonele în care atacul ar fi posibil. Între SUA, Franța, Marea Britanie și Rusia au fost deschise în permanență liniile de comunicare convenite. Avertismentele lui Putin în dialogul cu Trump, Macron și May nu au împiedicat acțiunea comună.

În al treilea rând, s-a confirmat faptul că Rusia s-a lăudat cu ce nu poate. Rusia a amenințat, pe toate canalele media, că va interveni în cazul unui atac împotriva Siriei. Nu a intervenit militar! Nu își permite o înfruntare militară cu SUA și restul statelor membre NATO. Mai mult, spațiul aerian al Siriei nu a fost protejat așa cum Rusia s-a lăudat. Declarațiile oficialilor sirieni arată că au doborât 30% din rachetele care au fost lansate împotriva obiectivelor militare. Din peste 100 de rachete lansate ar fi 30 distruse înainte de a atinge obiectivele. Înseamnă că restul de aproape 70 de rachete și-au atins țintele! Sistemele rusești de apărare anti-aeriană au fost depășite. Țintele stabilite au fost lovite.

Este evident că analiștii militari ai ambelor tabere dar și alții care se vor apleca asupra acestei acțiuni vor ajunge la concluzii interesante. La fel, analiștii politici. Scopul a fost îndeplinit. Bashar al Assad și armata lui știu că folosirea armelor chimice va fi urmată de o reacție sancționatorie a SUA, Franței, Marii Britanii dar și a altor state. Pentru că o eventuală altă operațiune de sancționare va fi folosită de alte state din zonă dar și din cadrul NATO pentru a-și exprima disponibilitatea de participare. Putin și militarii lui au aflat că statele NATO nu se joacă cu vorbele iar sistemele lor anti-aeriene nu sunt suficient de capabile pentru apărarea deplină a unui spațiu aerian.

Acțiunea a distrus mitul invincibilității Rusiei. Practic, în Siria, cu această operațiune, sistemele defensive rusești au fost depășite. Mai mult, rușii și-au scos flota în larg pentru ca în eventualitatea în care baza militară rusă din Siria ar fi lovită să nu aibă pierderi de material și personal. Nu a fost nevoie. Atacul cu rachete a fost punctual, departe de oricare locație în care Rusia își staționează trupele și echipamentele.

Batista pe țambal. Așa am tendința să numesc reacția Rusiei. O discuție în Consiliul de Securitate al ONU va rămâne doar o discuție. Acuzele pe care Rusia, Iranul și Siria le vor aduce statelor care au participat la operațiunea de sancționare vor fi combătute cu datele obținute din teren de aceste state prin intermediul agenților proprii dar și a voluntarilor!

Plastic, acțiunea a „pus la colț” nu doar regimul lui Bashar al-Assad ci și Rusia. A fost o formă de descurajare care nu a urmărit obținerea unor victime umane ci doar materiale și etalarea unei forțe pe care propaganda rusească o declarase incapabilă să i se opună.

Localizarea atacurilor

12:40 MAE român: "Acţiunea SUA, Marii Britanii şi Franţei, reacţie fermă la atrocităţile soldate cu victime în rândul populaţiei civile. România, solidară cu aliaţii şi partenerii săi strategici."

ACTUALIZARE 12:50 - Au apărut şi primele imagini cu ţintele lovite de rachetele aliate în Siria. Centrul de cercetare ştiinţifică din Damasc a fost complet distrus.

Încep să fiu din ce în ce mai convins că operațiunea a avut succesul urmărit.

În particular, cred că reprezentanții ortodoxiei ar trebui să vadă rezultatele atacurilor cu arme chimice asupra populației civile, unde mare parte a victimelor sunt copiii înainte de a acuza sancționarea regimului criminal al lui Assad!

Când ceri UE să îți dea, trebuie să ai capacitatea să primești

Fiecare țară membră a UE vrea să fie văzută mai bine, vrea ca unele probleme ale ei să devină preocupări ale Uniunii, vrea să obțină mai mult decât are și, cum este cazul nostru, vrea mai mult decât poate. Nu primește, ceilalți sunt de vină pentru neputința „națională”.

Macron, în Franța, exportă o problemă de pe piața muncii interne pe piața muncii din UE, alături de alte state. Un articol pe „cursdeguvernare” este destul de lămuritor. Presiunea pusă asupra celorlalte state este imensă însă impactul asupra fenomenului detașării este mic.

Și este mic pentru că principalele state în care funcționează firme care asigură detașările sunt Polonia, Germania, Franța ... Olanda, Belgia etc. România este printre statele care au la detașare sub 50.000 de lucrători !

De fapt, se observă că este o mișcare politică îndreptată împotriva statelor mai puțin dezvoltate din Uniunea Europeană, este de fapt o măsură care vrea să limiteze libera circulație a lucrătorilor din statele care furnizează lucrători „ieftini”. Se vrea blocarea unui fenomen natural în cadrul Uniunii Europene, unul care permite statelor mai puțin dezvoltate să crească.

Are sprijinul altor state dezvoltate care au constatat că au aceleași „probleme” - Germania, Olanda, Austria, Belgia etc. Mai mult, Macron a afirmat în discursurile lui prin capitalele europene mai „slabe” că din cauza „detașaților” Marea Britanie iese din Uniunea Europeană. Mai pe șleau, din cauza voastră, a „sărăntocilor”, Uniunea Europeană este pe cale să se destrame.

Ungaria vrea să exporte în Uniunea Europeană naționalismul și ultra-naționalismul maghiar. Ungaria cere Uniunii Europene un statut care contravine principiilor care au dus la formarea Uniunii Europene. Ungaria vrea să fie o enclavă în spațiul Uniunii Europene care să primească dar care să nu dea. Practic, Ungaria cere ceva ce nu poate avea. Din acest motiv irită politicienii altor state ale Uniunii Europene care se exprimă foarte virulent când este vorba despre Ungaria sub conducerea prim-ministrului Viktor Orban.

Refuzul de a participa la efortul de primire, temporară, a refugiaților generați de războiul din Siria și Irak, a mers mai departe și a promovat „puritatea etniei maghiare” și „supremația limbii maghiare”. Acțiunile Ungariei pentru impunerea „maghiarismului” în spațiul Uniunii Europene a ajuns chiar la negarea unor hotărâri judecătorești. Este lipsită de logică și declarația Ungariei că nu mai susține aderarea României la OCDE pentru că o instanță de judecată a constatat că înființarea unui liceu catolic maghiar nu a respectat prevederile legale! De aici rezultă că dacă este vorba despre „interesele maghiare”, guvernul României trebuie să renunțe la legile țării pentru că ele deranjează politicienii de la Budapesta.

Polonia se comportă la fel. La fel ca Ungaria caută și promovează idei care duc la stări conflictuale cu alte state. La fel ca Ungaria a beneficiat de o puternică susținere economică din partea Uniunii Europene începând cu perioada de pre-aderare și mai ales după aceea, astăzi a devenit unul dintre statele semnificative economic și, normal, vrea să ocupe o poziție „de control” asupra spațiului de la frontiera cu Germania spre est și sud. Ungaria vrea să fie o „poartă” între România și restul statelor membre ale UE, o poartă care se deschide sau închide în funcție de cum consideră guvernul ungar că trebuie ca România să primească sau nu.

Este evident că Ungaria și Polonia se comportă de o manieră care a devenit contrară spiritului Uniunii Europene astfel că cererile lor nu pot fi satisfăcute. Ar însemna ca statele „din spatele lor” să devină captive ceea ce contravine scopului pentru care Uniunea Europeană s-a format și, mai ales, s-a extins.

Vecinul de la sud, Bulgaria, încheie cu Grecia un acord pentru dezvoltarea infrastructurii de transport de mare viteză (rutieră și feroviară) dar ... până la frontiera cu România. Trecerea peste frontiera României, la Ruse-Giurgiu nu în altă parte, se va face într-un timp viitor. Nu este singura acțiune a Bulgariei de „sancționare a concurentului” România, competiția Bulgariei cu România fiind deja tradițională. Iar dacă ne uităm cu mai mare atenție, observăm că Bulgaria și Ungaria acționează complementar.

România vrea, cel puțin în declarații, dar nu poate. Corina Crețu ne-a arătat și de ce nu putem: prea multă birocrație din cauza tendinței de a ține sub control. Vrem în Schengen dar nu suntem în stare să rezolvăm problemele care permit intrarea în Schengen. Am îndeplinit niște condiționalități dar nu le asigurăm permanența. Am tehnologia dar ... nu funcționează! Nu îi asigur mentenanța. Iar celelalte state află aceste lucruri și, normal, se opun. Justiția este sub presiunea politicului în pericol de a fi politizată iar asta înseamnă că funcționarea ei la standardele Uniunii Europene este pusă sub semnul întrebării. Politicul tratează cu dezinteres elementele de bază ale asocierii statelor în cadrul Uniunii Europene, în special cu privire la Justiție, frontiere și securitatea celorlalte state membre: controlul imigrației ilegale, controlul vamal, controlul sanitar veterinar, controlul fitosanitar etc. Că vrei să crești economic este una, este problema ta internă, dar dacă vrei mai mult - accederea în Spațiul Schengen, de exemplu -, trebuie să oferi siguranța celorlalte state membre ale Uniunii Europene că poți să le asiguri securitatea. Împotriva imigrației ilegale, împotriva terorismului, împotriva crimei organizate, împotriva bolilor contagioase, împotriva bolilor animalelor și plantelor, protecția împotriva speciilor invazive, împotriva produselor contra-făcute etc. Iar la noi se pare că toate măsurile luate, declarate, au rămas la nivelul declarațiilor

Vrem în Zona Euro dar nu suntem capabili. Știu că avem o parte din indicatori îndepliniți. Dar suntem și foarte-foarte săraci. În Zona Euro, statele au un venit pe cap de locuitor în jurul a 30.000 euro iar noi suntem la peste 8.000 euro! Cehia are peste 18.000 de euro pe cap de locuitor și încă nu se grăbește să intre în Zona Euro. Ca să intrăm în Zona Euro trebuie să ne dezvoltăm mai mult. Iar proiecțiile nu ne sunt favorabile.

Un interesant articol este tot la „cursdeguvernare” (aici). O prognoză „caldă” (inspirat titlu de articol), dar are condiționalități mari.

Și intrarea în Spațiul Schengen, și aderarea la Zona Euro, și participarea la alte proiecte și programe pe care Uniunea Europeană le va iniția, chiar o mai mare contribuție la poziția noastră în NATO depind, major, de capacitatea noastră de a le accesa. Datul din gură, este dăunător. Dacă vrei ceva, trebuie să și fii capabil să ai acel ceva!

Bătălia pentru bănci și locurile de muncă înalt calificate

City of London

Brexit-ul are efecte pe care briții inițiatori - cei din UKIP, conservatorii, chiar laburiștii -, nu le-au analizat înainte de a se apuca de „afacere”. Cu cât se discută mai mult, cu cât apar informații mai complete, cu atât ajung la concluzia că briții inițiatori ai ieșirii din Uniunea Europeană nu și-au dorit succesul obținut. Acum caută explicații care să le justifice succesul. Este greu pentru că o mare parte dintre britanici nu au știut ce este cu Uniunea Europeană până acum, nu au știut ce au ei, briții, ca avantaj al apartenenței la Uniunea Europeană. Când li s-a spus, de către cei care au tăcut filosofic până acum, că ieșirea din UE „costă”, au rămas surprinși. Cum adică, vor pierde agențiile europene ? Păi, de ce să nu rămână la Londra din moment ce se simt bine ? Uite că peste 70% din funcționarii agențiilor europene nu ar vrea să plece din Londra ! Cum adică, marile bănci din City of London caută să deschidă sucursale în statele europene pentru a continua să ofere servicii financiare pe piața comună ? Adică 30% din tranzacțiile valutare și 30% din activitatea de creditare bancară din UE să plece din City of London la Frankfurt, Paris, Berlin, Amsterdam, Luxemburg ? Ce activități vor desfășura băncile care rămân la Londra din moment ce grosul activității lor se mută pe continent ? Vor mai avea activități rentabile cu restul lumii pentru a păstra la Londra sediile imense actuale ?

Brexit are o parte bună pentru statele europene. Foarte dificilul Regat Unit nu va mai avea un cuvânt de spus în politicile europene. Pot fi abordate politici europene care până acum erau boicotate de UK. Iar aceste politici vor avea nevoie de finanțare, atât de la Comisia Europeană dar și de la băncile care vor avea permisiunea să execute operațiuni financiare pe teritoriul Uniunii Europene. La aceste finanțări nu vor fi admise operațiuni din Londra sau din altă parte (țări terțe !), din moment ce sucursalele sau sediile principale ale marilor bănci vor fi pe teritoriul UE. BCE a atras atenția băncilor aflate în UK că nu va permite efectuarea operațiunilor financiar-bancare pe teritoriul UE din partea celor care au sucursale corespunzătoare pe teritoriul UE. Iar de aici a început exodul. Londra poate rămâne un mare centru financiar mondial, dar fără aportul pieței unice europene care își asigură un control sever al serviciilor financiare.

Tot o parte bună o constituie și faptul că statele membre ale UE își revăd legile de bază pentru a putea „captura” băncile care părăsesc UK și personalul calificat al acestora ce însoțesc relocarea băncilor. Franța are o legislație care urmează să se schimbe. Legislația muncii va deveni mai permisivă cu interesele majore ale angajatorilor, taxele pentru tranzacțiile financiare vor dispare din 2018 (unul din motivele pentru care băncile străine nu se înghesuie să se reloce în Franța), impozitul pe profit va scade de la 33% la 25% până în 2022 etc. Intențiile Guvernului francez au provocat deja mari frământări, Macron fiind în cădere liberă din punctul de vedere al simpatiei populației. Dar este nevoit să meargă mai departe pentru că altfel francezii nu pot concura cu germanii, olandezii, luxemburghezii ... Asistăm la o frumoasă luptă „pentru ciolan”.

Numărul băncilor care au ales Frankfurt este dublu față de numărul băncilor care au ales Parisul. Iar orgoliul nu îi lasă pe francezi să piardă la un scor așa de mare.

„Capitala Franței vrea să atragă 20.000 de locuri de muncă din Marea Britanie, conform datelor Paris Europlace, principalul grup de lobby financiar din Franța. De asemenea, Parisul este interesat să găzduiască și Autoritatea Bancară Europeană (EBA), organismul care reglementează băncile din UE și care a anunțat deja că va trebui să se mute de la Londra după decizia Marii Britanii de a ieși din UE.”

De fapt, orașul care va găzdui EBA (Autoritatea Bancară Europeană) va fi adevăratul câștigător. În jurul EBA se vor aduna toate băncile mari ale lumii care vor să participe la operațiunile financiar-bancare de pe piața Uniunii Europene. Consecința va fi că centrul financiar al Europei se va muta din City of London fie la Frankfurt, fie la Paris, fie în Luxemburg etc. Mii și mii de specialiști ai băncilor dar și ai altor instituții din Regatul Unit vor urma să se mute pe continent. Pentru briți, Brexit-ul va fi al naibii de scump !

Sursa: Agerpres și presă străină

Parlamentare, primul tur, în Franța concomitent cu o reformă a Parlamentului

Le Figaro pune această imagine pentru a se face o comparație între prezența la vot pentru legislativ la ora prânzului. Anul 2017 este, se vede cu ochiul liber, cel mai sărac. Din 2007 se pare că francezii s-a molipsit de „sictir politic”.

Previziunile presei franceze sunt interesante. Dar sunt previziuni. Mai interesante sunt elementele de reformă.

În 2014 s-a introdus o lege a „neacumulării”. Le Figaro spune că este o consecință a activității Comisiei pentru Transparență Financiară în politică. Dacă s-a ajuns la o lege, atunci putem spune că treaba a devenit atât neplăcută încât a fost nevoie de un act normativ pentru a stopa abuzurile de poziție politică pentru propria îmbogățire. Activele parlamentarului vor fi verificate la sfârșitul mandatului pentru a vedea dacă există nereguli și dacă există o îmbogățire fără just temei. Bine, noi avem ANI ! Mă gândesc dacă nu cumva acei parlamentari români care critică lupta anticorupție, care critică ANI nu aveau în minte sistemul francez permisiv !

O altă prevedere din aceeași lege, care influențează organizarea Parlamentului din acest an, se referă la interdicția unui parlamentar de a mai ocupa o funcție administrativă concomitent cu cea legislativă. Reglementarea este de tip nou. Cu o consecință deosebită. Sunt în cauză 253 de deputați din 577 și 160 de senatori din 348 care nu vor mai candida la aceste alegeri. O mare parte dintre ei au renunțat în favoarea funcțiilor administrative - primari ai unor localități, de ex. -, alții s-au dus în mediul privat. Tot în Le Figaro am găsit unele exemple.

Citind presa franceză, mai ales pasajele referitoare la „corupția” în clasa politică, am ajuns la concluzia că se adeverește vorba aia „sângele apă nu se face”. Franța este sora noastră mai mare, ce naiba !

Observ că în Franța nu se admite guvernul de tehnocrați. Sunt 6 miniștri din actualul cabinet care candidează la parlamentare. Dacă nu obțin un mandat de parlamentar, vor trebui să plece din Guvern.

După ora 20.00, presa franceză promite să ne spună ce și cum cu alegerile lor.

A încercat și Putin. Macron s-a ținut bine, chiar dacă este un novice în politica internațională

După o anume sărăcie de informații relevante în presa română sau de limbă română (se caută doar senzaționalul !), să vedem cum tratează presa străină evenimentul.

Vizita lui Putin la Paris are un caracter „privat”, iar Emmanuel Macron, președintele Franței, a arătat prin fiecare gest că așa tratează vizita. Vorbim ce vorbim dar nu depășim limita discuțiilor. Amiabile sau nu. Spunem ce ne doare, spunem ce ne nemulțumește, putem face gesturi amabile dar nu există nici un angajament.

Mi-a plăcut o analiză a vizitei lui Putin la Paris făcută de prietena Dana Voicu, pe blogul ei. Din titlu, observă că Emmanuel Macron se comportă ca „un pumn de fier într-o mănușă de catifea” și face bine precizarea „a Europei” ! Dana pune accentul pe atitudinea adoptată de Macron și diplomația franceză (presa franceză observă faptul că echipa de diplomați din spatele lui Macron și-a făcut treaba excelent !) în relația cu Vladimir Putin. Macron „îl va primi” (la Înalta Poartă ?!) pe Putin, Macron nu a ezitat să compare vizita lui Petru cel Mare cu vizita de astăzi a lui Putin, Dana preluând formularea lui Macron, potrivit căruia Petru cel Mare „ a avut intelepciunea de a veni in vizita la o mare putere ca sa invete cum sa-si modernizeze tara” ! Dana mai face o observație, nu pe blog, nu doar cu referire la Putin, ci la cele trei contacte directe ale lui Macron cu Trump, Erdogan și Putin, la foarte puțin timp de când Macron a devenit președintele Franței. După Dana, „adevaratele chestii sunt nuantele... de stabilire a masculului alfa”, nu ce va trata presa. Și zău că observă bine, numai că observă bine doar o parte a relației, relația directă dintre personalitățile implicate în „jocul diplomatic internațional”. Cine este mai tare în parcare.

Macron a definit din timp profilul celor trei populiști notorii ai lumii de astăzi: Donald Trump, Vladimir Putin și Recep Tayyp Erdogan. Într-un interviu dat publicației Le Journal du Dimanche, Macron a afirmat că cei trei încearcă prin modul de acțiune pe plan internațional să se impună ca lideri. Lui însă, îi convine. Dialogul cu ei va fi direct, pragmatic. Până acum, Emmanuel Macron a confirmat. Nu s-a lăsat intimidat de cei trei. Nu a ezitat să le spună în față propria viziune despre problemele internaționale în care Franța are un interes dar, aici trebuie să fim foarte atenți, Macron nu a ezitat să lase Uniunii Europene locul pe care el și Angela Merkel, alături de celelalte state din formatul UE27 l-au convenit. Așa numitele „rezultate” ale vizitei lui Putin la Paris nu pot evita imaginea UE27 din spatele comportamentului diplomatic al lui Macron. Pe de altă parte, Macron și-a confirmat poziția de lider al Uniunii Europene. Unul dintre liderii de mare anvergură. Un lider care și-a anunțat programul politic major: mai multă Uniune Europeană.

În acest context trebuie privită și declarația lui Macron privind intervenția militară, sancționatorie, a Franței în situația în care una dintre părțile beligerante din Siria va folosi arme chimice. Afirmația categorică a lui Macron, de față cu Putin, confirmă acuzațiile anterioare ale Franței că Rusia sprijină guvernul lui Al-Assad după ce acesta a folosit substanțe chimice de luptă împotriva populației civile. Iar presa franceză nu a făcut economie de cuvinte și de idei afirmând chiar că Rusia ar fi complice.

Vladimir Putin a avut obiective destul de clare. În relația directă cu Franța nu putea evita situația din Ucraina și sancțiunile europene impuse Rusiei, situația din Siria și interesele majore ale Franței cu privire la Siria și zona înconjurătoare, nu putea evita drepturile omului și dreptul la diferență etc.

Presa franceză observă că Putin a avut ca obiectiv păstrarea formatului „Normandia” - Franța, Germania, Rusia și Ucraina -, pentru tratarea problemelor privind situația din Ucraina. Practic, Putin și-a dorit ca doar aceste state să rămână la masa tratativelor și să nu fie pus în fața UE27 ca partener de discuții. Eu trag concluzia că nu a reușit mare lucru. Franța și Germania vor fi ambasadorii UE27 în acest format, astfel că Rusia va avea și în viitor o problemă. Și încă una gravă. Sancțiunile adoptate de UE împotriva Rusiei vor continua până când situația din Ucraina va reveni la starea inițială. Încercarea lui Putin de a face „concesii” lui Macron pentru a obține reducerea dacă nu ridicarea sancțiunilor europene a eșuat. Iar Rusia se găsește în fața unei decizii majore. Conflictul din Ucraina, conflictul din Siria, alte acțiuni ale Rusiei pentru creșterea capacităților militare ale federației în detrimentul dezvoltării economice concomitent cu reducerea severă a resurselor financiare (gaze și petrol are, dar nu mai au prețul pe piața internațională care să asigure bugetarea acțiunilor administrației Putin !) au dus la epuizarea rezervelor Rusiei și trecerea (după cum a anunțat ministrul lor de finanțe) la „consumul” unui fond de dezvoltare care, se pare, că nu este prea mare. Rusia este în chingi și va trebui să ia o decizie pentru viitor. Evident, este o decizie care nu îi convine. A pierdut „lupta”.

În afara ideilor de suprafață, prezentate și comentate de presă și analiști, trebuie să observăm ce este „sub perdea”. Cei trei crai populiști, Trump-Putin-Erdogan, nu au găsit o breșă în UE27. Nici la Germania, nici la Franța. Marea Britanie nu mai poate fi folosită pentru a contracara UE. Au aflat, cu nemulțumire cred, că Brexit-ul are un alt efect asupra UE decât au sperat ei. Decidenții europeni, în special cei cu o mare putere economică și militară, au constatat că Brexit-ul este o mare oportunitate de a închega UE27 într-o mare putere economică și militară a lumii. Una de care să țină seamă și SUA condusă de Trump, și Rusia lui Putin dar și Turcia lui Erdogan.

Să nu tratăm cu superficialitate acuzația directă asupra presei ruse controlate de Moscova făcută de Macron în fața lui Putin. Cu această ocazie, se încheie o complicată etapă în lupta subterană a războiului cibernetic și informațional. Suntem oficial în fața unei poziții comune în UE27. Rusia duce un război mediatic împotriva statelor membre ale UE27 pentru a slăbi Uniunea Europeană. Rusia va observa, cât de curând, că unificarea poziției statelor membre ale UE cu privire la războiul mediatic dus de ea are repercursiuni. Economice, diplomatice, politice, financiare, militare etc. Repercursiuni care vor costa. Chiar dacă statele membre ale UE27 vor considera Rusia un partener de discuție, iar Macron a subliniat acest lucru, asta nu înseamnă și avantaje pentru Rusia.

Bănuiesc că susținătorii din România ai Rusiei vor spune că Rusia va face un parteneriat cu SUA. Le spun să se calmeze. Rusia trebuie să concureze cu SUA - care tocmai pregătește o înăsprire a sancțiunilor pentru Rusia -, trebuie să concureze cu China - China nu are de gând să lase Rusiei un avantaj, în nici un domeniu, nu au obiceiul de a renunța la ceva ce pot avea. Rusia este prea slabă pentru a lupta cu statele care sunt bine organizate. Iar UE27 merge în direcția unei foarte bune organizări ca entitate internațională, de sine stătătoare, cu acceptul și susținerea statelor membre. Trump a fost refuzat și de Germania și de Franța pentru un comerț separat de UE27 ! Iar Trump a înțeles că nu la briți este „cașcavalul”. La Taormina, poziția comună a Franței, Germaniei și Italiei la care s-a alăturat Canada și Japonia l-a obligat pe Trump să facă concesii privind „protecționismul” comercial pe care l-a clamat ca fiind linia politică internațională pe care SUA o va urma. Nu știu ce poziție a avut Marea Britanie însă am văzut că presa americană, engleză nu mai spun de cea european-continentală, a considerat că Trump a pierdut la G7. Pentru Trump, încă nu pentru SUA, reuniunea de la Taormina a fost un fiasco.

Francezii sunt încântați de președintele lor, Emmanuel Macron. I-au dat note maxime pentru comportamentul diplomatic avut în aceste săptămâni de foc.

Franța renunță la modelul politicii fiscale pe care România vrea să îl aplice

Bănuiesc că sunt mulți cei ce își amintesc marea găselniță a lui Călin Anton Popescu Tăriceanu, încă de pe când era prim-ministru, de a urma modelul politicii fiscale franceze care încurajează deficitele bugetare. Motivarea lui Tăriceanu, preluată copy-paste de la francezi, era dezvoltarea țării prin împrumuturi pentru ajungerea din urmă a țărilor dezvoltate din vestul Europei și clasarea României pe locul 7 în rândul economiilor Uniunii Europene.

Marea idee de politică fiscală a lui Tăriceanu și-a găsit locul în programul de guvernare al infractorului Liviu  Dragnea, program urmat cu sfințenie de Sorin Grindeanu care mimează exercitarea atribuțiilor de prim-ministru.

Viorel Ștefan, ministrul de finanțe, a acordat un interviu Reuters Central & Eastern Europe Investment Summit, comentat de „cursdeguvernare”.

Pentru că sunt multe elemente care pot fi tratate mai bine de către alții, specialiști, mă voi limita doar la aspectul deficitului bugetar. Ca problemă majoră de politică fiscală a unei țări.

Viorel Ștefan a garantat, în interviu, că limita de 3% deficit bugetar va fi respectată în acest an, 2017. Cât privește viitorul, declarația lui nu mai lasă loc de dubii:

Pe de altă parte, ministrul Finanțelor spune că Guvernul își asumă, până în 2019, deficite structurale mai mari decât cele pe care s-a angajat să le respecte,  astfel încât să susțină campania de recuperare a distanței dintre România, „a doua cea mai săracă țară din UE, față de statele occidentale”, relatează Reuters.

Semnalele cu privire la ducerea României către excesul de îndatorare pentru a satisface promisiunile electorale ale PSD și ALDE au venit de peste tot. Cel mai grav este faptul că îndatorarea excesivă se face pentru mărirea veniturilor unei părți a populației și acoperirea deficitelor create de relansarea fiscală și nu ca urmare a investițiilor care să aducă beneficii în viitor. Cu „arterele și venele” țării inexistente, slabe, obturate, dezechilibrate față de necesitățile organismului economic, dezvoltarea este doar o vorbă aruncată'n vânt. În loc să fie duse împrumuturile în dezvoltare economică (cu toate elementele de infrastructură care permit dezvoltarea, cu modernizarea învățământului pentru a avea calitate în dezvoltare etc.) sunt duse către consum. Un consum al produselor și serviciilor oferite de alte economii europene sau de aiurea.

Banca Națională a relevat recent că unul dintre riscurile la adresa stabilităţii financiare a României se referă la tensionarea echilibrelor macroeconomice: deficitele sunt în creştere, iar dintre acestea, deficitul structural a ajuns la 2,6% în 2016, deși România s-a angajat să-l menţină sub 1% din PIB.

Tot la „cursdeguvernare” găsesc o altă informație comentată. La o săptămână după întâlnirea dintre Angela Merkel și Emmanuel Macron, miniștrii de finanțe din Germania și Franța au avut o întâlnire care s-a încheiat cu o înțelegere. Ambele state vor lucra pentru o reformă fiscală în zona euro. Iar în cadrul reformei, Franța va renunța la modelul politicii fiscale de până acum care încuraja depășirea limitei de 3% a deficitului bugetar.

Atenţia specială acordată reformelor fiscale este menită să atace cea mai mare slăbiciune a monedei unice, aceea a marii varietăţi de politici fiscale printre cele 19 ţări membre ale Zonei Euro, dar în particular problema politicii franceze încă în funcţiune în acest domeniu, care favorizează deficitele bugetare. Franţa înregistrează frecvent deficite bugetare peste pragul de 3%, statuat de tratate.

Modelul francez care a susținut până acum ideile crețe ale lui Tăriceanu și echipa de la ALDE dar și ale unor PSD-iști cu capul plin de tărâțe urmează să dispară. Iar dacă Franța și Germania ajung la un model comun de politică fiscală, pentru început în zona euro, este evident că și celelalte state membre ale zonei euro vor fi obligate de „piață” să se încadreze și să lase fantoma împrumuturilor „benefice” pentru cărțile de istorie. Altfel, scenariul „dezvoltării” Greciei ar putea să se repete cu fiecare stat membru al Uniunii Europene care nu va ține cont de politicile fiscale practicate de statele cele mai puternice din punct de vedere economic.

Miniștri de finanțe Le Maire și Schuable

Astfel că însuşi ministrul de Finanţe francez, Bruno Le Maire, a fost cel care a precizat faptul că grupul de lucru bilateral va căuta căile de realizare a convergenţei fiscale, dar şi a unor proiecte comune de investiţii, inclusiv în industrie, în virtutea unor „politici economice coordonate”, potrivit Reuters.

„Franţa va respecta angajamentele sale europene de a reduce deficitul public şi nu pentru a face pe plac Comisiei Europene, ci pentru că aşa este bine pentru Franţa”, a spus Bruno Le Maire.

Modelul încadrării în deficitul public este dat de țări membre ale UE care au succes. Germania este, de departe, un mare succes. Alte țări mai mici ca teritoriu și populație au la rândul loc succes pentru că aplică așa-zisul model fiscal german. Dar succesul lor se vede mai ales într-o dezvoltare generată de o structură economică solidă, pe baza echilibrelor macroeconomice foarte bine păzite de guvernele care ajung la conducere, indiferent de culoarea lor politică. Sunt țări care „își apără și nevoile și neamul”, naționaliste în consumul național, fără ca statul să intervină între producătorii locali și cei din alte state europene în favoarea celor locali. Statele respectivă încurajează, prin politici de stat, dezvoltarea economică națională alegând acele domenii care pot concura cu producătorii străini.

Senatorul liberal Florin Cîțu atrage atenția asupra „metodei” de sprijin a economiei practicată de puterea PSD-ALDE. Folosirea subvențiilor. Folosirea lor excesivă dar și incorectă care s-a transformat în altceva.

In ultimii 8 ani au existat tot felul de subventii care au distorsionat sistemul economic. Mai simplu, au luat resurse din sectoare profitabile ale economiei si le-au directionat discretionar catre alte sectoare de interes politic (aduceau voturi).

Nu ne putem astepta de la PSD sa corecteze aceste dezechilibre. PSD adauga. Start-up nation, subventii pentru ferme de porci, gratuitati, salarii crescute din pix, etc... Corectia o sa vina natural.

O sa fie mai rau ca in 2008? Nu stiu sigur dar avem o datorie publica de trei ori mai mare, asa ca sunt sanse mari sa doara mai rau...

Totusi, stiu sigur ca nicio economie nu poate merge la nesfarsit cu dezechilibrele prezente acum in economia noastra. Asa ca ar fi bine sa cautati protectie acum pentru activele proprii.

Hai să înțelegem ce se petrece.

Germania a ajuns la înțelegere cu Franța să corecteze cea mai mare slăbiciune ale monedei unice, să elimine varietățile politicilor fiscale din zona euro și să meargă către una care oferă garanția dezvoltării. Începând chiar din acest an, în Uniunea Europeană se va merge după un model de politici fiscale mai apropiat de modelul german. Ce facem noi în România, sun guvernarea PSD-ALDE ? Ne întoarcem în trecut și aplicăm modelul falimentar al dezechilibrelor fiscale, al bugetelor greu îndatorate, al traiului peste mărimea „plapumei” care ne acoperă, al veniturilor peste posibilități. Asta facem ! Pentru că unii au niște gărgăuni în cap.

Nu am nimic a reproșa celor care au votat PSD și ALDE. Am a reproșa celor care nu s-au dus la vot, pentru că au considerat că nu au pe cine vota. Aceștia sunt cei mai vocali astăzi împotriva politicilor guvernării PSD-ALDE. Măi băieți și fete, măi frumoșilor, păi să ne fie cu iertare ! Lipsa voastră de la vot a dus la guvernarea PSD-ALDE. O guvernare care are în spate 18% din populația cu drept de vot. Fericiților !

Lent, cu lentoare, Macron și-a ocupat locul de președinte al Franței folosind simbolurile militare

Le Figaro evidențiază, cu plăcere parcă, unele aspecte ale preluării Președinției Franței de către Emmanuel Macron.

A mers încet, foarte încet pe covorul roșu la capătul căruia aștepta Hollande cuprins de neastâmpăr. Procedurile de după însă, au fost îndeplinite cu viteză. Puțin peste o oră a durat predarea-primirea. Apoi, a intrat iar în viteza „încet-încetișor”. S-a folosit de simboluri francezilor cu insistență. O revenire la Franța puternică, conștientă de puterea și valoarea ei.  De fapt, este principalul mesaj transmis de Macron francezilor. Teama trebuie să dispară iar francezii trebuie să conștientizeze că sunt un popor valoros, puternic.

Simbolistic, a folosit o mașină militară. Simbolistic s-a dus la un spital unde erau trei soldați francezi răniți în teatrele de operațiuni externe. Publicația conchide: „Emmanuel Macron a choisi de placer ses premiers jours de président sous le signe de la prise de fonction militaire”.

Această zi a fost una specială pentru francezi. O zi în care președintele Macron le-a reamintit că Republica poate avea, în continuare, o lentoare maiestuoasă. Corect observa un francez că protocolul republican al instaurării președintelui are mult din fastul încoronării unui rege ! Emmanuel Macron a arătat că va un președinte la fel ca un rege. Vom mai avea ce vedea, în scurt timp, la „curtea” Franței.

La Primăria din Paris a vorbit încet, fără gravă, fiecare cuvânt fiind bine evidențiat.

„Încoronarea” de astăzi a cuprins multe multe elemente simbolice. Este evident că analiștii de calitate (mai ales cei din ambasade și din ministerele de externe !) au luat notă de fiecare gest simbolic al președintelui Emmanuel Macron. Franța este și va fi o forță militară, Franța va continua să fie activă în teatrele de operațiuni în străinătate, Franța va urmări dezvoltarea economică și disciplina financiară, Franța va colabora cu Germania pentru a obține o Uniune Europeană mai integrată, capabilă să își poarte singură de grijă, atunci când situația o va impune.

Articolul m-a surprins prin unele asemănări ale președintelui Macron cu alte personalități. Îmi vine să spun că Emmanuel Macron și-a propus să își ducă mandatul „pas cu pas” !

Unul dintre prieteni va spune, sigur, că baba Safta așa a spus cu mult timp în urmă !

După Olanda a urmat Franța și va urma Germania

Le Monde este în vervă. Se numără voturile. Macron a câștigat. Detașat. Marine Le Pen l-a sunat și l-a felicitat. Evaluările făcute de sociologii francezi, sociologi nu ca cei de la noi sinecuriști la Antena 3, au urcat procentele estimărilor pe timpul numărării voturilor. Au venit, la ei, normal, date care confirmă niște premiere. Cel mai mai mare absenteism de după 1969, cel mai mare număr de voturi albe etc.

Important este faptul că liberalul Emmanuel Macron este, din această seară, noul președinte al Franței. Ales la 39 de ani. L-a depășit și pe Napoleon care a fost ales la 40 de ani.

Tot important este faptul că Franța are un președinte liberal. S-au săturat francezii de dreapta rigidă și stânga speculativă. Au ales un liberal, un centrist, pentru că Franța vrea să redevină, spune Macron, sufletul Uniunii Europene. Iar aici avem semnalul dat de alegătorii francezi. Sunt pro-Uniunea Europeană.

Rezultatul alegerilor de astăzi lasă loc la surprize pentru parlamentarele din iunie. Vor merge francezii pe varianta liberalismului, votând „En marche !” ? Care partide vor da voturi pentru partidul lui Macron ? Care va fi configurația politică a viitorului Parlament ?

Trebuie să observăm că Franța este a doua țară deosebit de importantă pentru Uniunea Europeană care confirmă la vot apartenența la Uniunea Europeană. Primii au fost olandezii, chiar dacă la ei liberalii pro-europeni au obținut mai puține voturi. Eu cred că alegerile din Olanda au încurajat pro-europenii din Franța. Mai cred că Brexit-ul le-a oferit francezilor un motiv suficient de puternic pentru a întări apartenența Franței la Uniunea Europeană. Au și vesticii „problemele” lor istorice. Urmează Germania. Un examen electoral în landul Schleswig-Holstein a dat câștig de cauză CDU, partidul lui Merkel. Landul a fost un fief al SDU ! Este posibil ca CDU să preia guvernarea de la SDU.

Președintele Klaus Iohannis a felicitat pe Emmanuel Macron pentru victorie. Agerpres.

Felicitări Emmanuel Macron pentru victoria importantă pentru Franța și pentru Europa! Trăiască Parteneriatul strategic dintre România și Franța!

Angela Merkel, prin purtătorul de cuvânt, tot pe Twitter, a transmis mesajul:

Felicitări. Victoria dv. este o victorie pentru o Europă puternică și unită și pentru prietenia franco-germană

Să observăm că mesajele de felicitare ale României și Germaniei cuprind, în centrul lor, Europa.

Normal. Pentru că Macron a declarat

Je défendrai la France, ses intérêts vitaux, son image. J’en prends l'engagement devant vous. Je défendrai l’Europe, c’est notre civilisation qui est en jeu, notre manière d’être libre. J'oeuvrerai à retisser les liens entre l’Europe et les citoyens. J’adresse aux nations du monde le salut de la France fraternelle.

Mesajele de felicitare transmise lui Emmanuel Macron de liderii europeni și ai lumii, consemnate de Le Monde, vorbesc despre viitorul lor, împreună, în Europa. Vorbesc despre obiectivele lor în Europa, în termenii de evoluție a Uniunii Europene stabilite în ultimul timp.

Jean-Claude Junker îl felicită

Félicitations @EmmanuelMacron! Heureux que les Français aient choisi un avenir européen. Ensemble pour une #Europe plus forte et plus juste

Într-un comunicat de la Londra, Theresa May îl felicită pe Macon

Prim-ministrul îl felicită cu căldură pe președintele ales Macron cu ocazia succesului său electoral. Franța este unul din aliații noștri cei mai apropiați și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu noul președinte asupra unui spectru larg de priorități comune

Voi urmări ce se mai petrece pe scena politică. În special la britanici, pentru că acolo s-a făcut o campanie intensă pro-Le Pen. Au sperat că Franța va alege un Frexit. Alegerea lui Macron nu este de bun augur, mai ales în urma primelor lui declarații ca președinte al Franței ales. Mâine vom vedea alte declarații.

Macron promite să facă Franța mai activă în UE

Agerpres. Macron promite sancțiuni europene împotriva Poloniei, dacă va fi ales președinte

Agerpres. Polonia consideră 'deplasată' declarația lui Macron în favoarea unor sancțiuni europene împotriva sa

Macron a intrat în linie dreaptă în lupta pentru câștigarea prezidențialelor. Ca atare, atacă zona sensibilă a emoțiilor. Fără a se feri că atacă politica altor țări. Nu s-a sfiit să acuze Polonia și Ungaria. Pentru că cele două țări sunt deja în colimatorul presei europene, sunt criticate pentru comportament antidemocratic, anti-european.

Emmanuel Macron a pus un deget pe rana pieței comune europene.

„Nu poate exista o țară care profită de decalajele fiscale sociale din interiorul Uniunii Europene și care încalcă toate principiile Uniunii”

Decalajele fiscale sociale. Și nu doar ele. Mai este și legislația muncii !

Pe Macron îl deranjează faptul că Polonia „momește” investitorii din state terțe (în cazul de față pe americanii de la Whirlpool) cu „avantajele” ce pot ieși din aceste decalaje fiscale sociale. Unde, evident, Franța este mult peste Polonia !

Dar Polonia nu este doar în atenția lui Macron. Polonia mai are „în spate”, niște acțiuni similare în Germania dar și în alte țări. Este foarte activă în a se interpune între antreprenorii din terțe țări și statele membre ale Uniunii Europene în care aceștia doresc să se implice. Iar comportamentul polonezilor a ajuns să deranjeze. Macron ia taurul de coarne și nu este exclus ca, ajungând președinte al Franței, să provoace noi discuții la Uniunea Europeană privind „problema poloneză”. Rămâne de văzut ce va reuși, dacă va reuși să ajungă președintele Franței, pentru că aceste decalaje fiscale sociale și reglementările privind piața muncii sunt chiar probleme care fac diferența atunci când un antreprenor își face o afacere.

Răspunsul polonez nu s-a lăsat așteptat.

„Nu suntem de acord ca Polonia să fie folosită în felul acesta în campania electorală din Franța”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Rafal Bochenek, pentru agenția națională PAP, în noaptea de joi spre vineri.

Acest gen de afirmații arată că tendințele protecționiste sunt în continuare prezente în UE, tendințe care afectează negativ dezvoltarea pieței libere și merg în mod clar împotriva valorilor europene care trebuie să fie baza construcției UE

Personal, consider că răspunsul polonez este o mostră de ipocrizie. Ar fi fost normal să facă astfel de afirmații dacă Polonia ar fi avut aceleași reglementări privind politica fiscală socială, ar fi fost pe picior de egalitate cu Franța. Dar nu este. Are reglementări care îi crează o poziție favorabilă, într-un fel, Polonia face o concurență neloială.

Macron nu s-a oprit aici. Iar aici nu pot fi decât de acord cu el.

„Nu putem avea o Europă care dezbate la zecimală pe fiecare din subiectele bugetare ale fiecărei țări și care, atunci când există o țară membră a UE care se comportă precum Polonia, sau precum Ungaria, pe subiecte ca Universitatea (Central-Europeană, n.r.) și refugiații, valorile fundamentale, decide să nu facă nimic”

Și pentru a fi și mai clar, Macron vine și cu o precizare privind propunerea lansată de el în campanie de „armonizare fiscală și socială” a Uniunii Europene.

Nu voi urma Europa așa cum este. Am apărat întotdeauna Europa în această campanie, spunând în același timp că vreau o altă Europă, o Europă care apără

 Dacă Macron va câștiga alegerile, dacă va avea un Parlament și un Guvern care să îl sprijine, integrarea europeană va căpăta un plus de acțiune.

Acum, ca să fiu puțin mai rău, Europa este așa cum nu o dorește Macron și datorită Franței !

El este inteligentul, ea este înțeleapta

Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte Trogneux

Emmanuel Macron este produsul politic al ambiției Brigittei Trogneux, deținătoarea înțelepciunii în acest cuplu.

Mai toți caută înțelesuri ascunse în rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța. Am lecturat o parte din materialele prezentate de presă. Recunosc, fără umilință, că nu am apelat la jurnaliștii români deși, să nu le fie de deochi, și-au dat cu părerea în presa străină.

De ce a câștigat Macron primul tur ? Unii îl caracterizează ca fiind reprezentantul „generației tinere” care s-a săturat de sistemul politic tradițional. Ca să fiu foarte sincer, afirmația mi se pare de prost gust. Este populistă. Președintele Franței se va supune sistemului politic instaurat cu sute de ani înainte. Nu partidele politice sunt cele care instaurează câte un sistem politic la fiecare alegere, ele doar aplică o formă de politică în interiorul sistemului. Ca atare, Franța este o republică și va rămâne o republică. Are o conducere semi-prezidențială și va rămâne cu o astfel de conducere. Are un Parlament și va avea în continuare un Parlament. Are o Justiție care va funcționa în continuare. Clamata „generație tânără” s-a săturat să mai vadă la conducerea țării unii membri ai partidelor tradiționale, confundând (voit ?!) partidele cu sistemul politic de stat ? Motivațiile sunt stupide când sunt aruncate în media cu caracter general. O afirmație populistă, la rândul ei. Partidele primesc acceptul populației, prin vot, pentru a ajunge la conducerea țării. Așa cum și „generația tânără” a participat la vot susținând pe Emmanuel Macron așa au participat și ceilalți. Nu merge. Victoria lui Macron are alt substrat, unul politic. Eu îndrăznesc să spun că este vorba despre inconsecvența partidelor politice de a merge într-o direcție din moment ce au clamat că merg în acea direcție - și socialiștii și popularii au ținut-o langa-balanga cu independența francezilor în cadrul Uniunii Europene, cu obiectivele lor naționale care nu se apropie de obiectivele altor state membre ale UE etc. Îndrăznesc să cred că francezii s-au săturat de „internaționalismul colonial” adoptat de mai toate partidele politice tradiționale. Îndrăznesc să cred că francezii vor să vadă o Franță performantă în cadrul sistemului mai larg al Uniunii Europene. În special francezii care populează aglomerările urbane și mai ales francezii care sunt parte a administrației europene, nu mai vorbesc despre francezii care lucrează în multinaționale sau cei care au devenit expați fie datorită unor condiții obiective fie datorită unora subiective. Sunt și francezii care au afaceri mai mici dar o deschidere europeană deosebită și nu vor să își piardă sau reducă activitatea.

 Câștigând președinția, Emmanuel Macron va avea nevoie de o susținere parlamentară pentru a forma un guvern. Dacă nu va avea o susținere parlamentară după cum vrea mușchiul lui, va coabita cu un guvern impus de o majoritate parlamentară. Din tot scenariul promovat de globaliști (ei sunt autorii populismelor), rămâne doar victoria persoanei Emmanuel Macron în fața competitorilor săi. O victorie care, cel puțin în accepțiunea mea, este mai mult un rezultat individual decât unul al unui colectiv. Confirmarea sau infirmarea va veni la alegerile parlamentare, când partidul pe care îl conduce se va înfrunta cu organizațiile politice tradiționale care deja au început să analizeze și să identifice cauzele care au dus la insucces.

Până una alta, Franța are un candidat la prezidențiale de genul „uniți salvăm Franța”. Piesa asta politică se joacă și la noi, de anul trecut.

Nu strică deloc să vedem ce spun cei care sunt implicați direct în alegerile din turul al II-a al prezidențialelor.

Republicanii lui Fillon merg pe varianta „răului mai mic”. Nu au o părere bună despre Emmanul Macron însă au o părerea mai mult decât proastă față de Marine Le Pen. Macron nu satisface, prin proiectele lui, ideile politice ale conservatorilor însă există posibilitatea ca la alegerile parlamentare care urmează victoria să fie de partea conservatorilor astfel că ar exista șansa unui control parlamentar asupra proiectelor prezidențiale. Conservatorii germani, cei din CDU, sunt foarte reținuți în a-l felicita pe Macron pentru victoria din primul tur, spre deosebire de social-democrații germani care și-au manifestat încântarea.

Republicanii au lansat un apel, după ce și-au pus cenușă în cap analizând rezultatele primului tur: „Lansăm un apel să votaţi contra lui Marine Le Pen. Absenteismul nu poate fi o alegere” - RFI . Se pare că este varianta câștigătoare propusă de grupul condus de Sarkozy. De fapt, se știe că unii republicani au votat în primul tur cu Macron cum de altfel, se știe că unii republicani au votat cu Marine Le Pen. Recomandarea poate fi doar o treabă inutilă. Există pericolul ca unii republicani să o voteze pe Le Pen, în plus față de cei care deja i-au dat votul în primul tur. Una dintre pozițiile republicanilor a fost șocantă: extremista de dreapta nu ar fi o alegere mai rea decât Macron.

Socialiștii conduși de Benoît Hamon sunt categorici. Îndeamnă la un vot pentru Macron care, de fapt, este o creație a lor ! Doar că în interiorul partidului sunt foarte multe frământări. Fără nici o discuție, susținerea lui Macron împotriva lui Le Pen este absolut necesară.

Radicalii stângii franceze conduși de Jean-Luc Mélenchon, cel care a împărțit cu Marine Le Pen votanții extremelor și simpatiile pentru Vladimir Putin, au de ales între „ultra-naționalista Le Pen” și „globalistul Macron”. Nici unul dintre ei nu oferă radicalilor stângii garanția preluării ca model social de „democrațiilor sud-americane”.

Marine Le Pen are propria fantomă: globalizarea. Marine Le Pen îl declară pe Macron drept „candidatul oligarhiei”, candidatul „orășenilor”, Îl acuză direct că este un incapabil să lupte împotriva islamizării Franței și a terorismului.

Emmanuel Macron are mari șanse să câștige al doilea tur. Ce va face mai departe ? Va ști înțeleapta Brigitte Trogneux să își conducă soțul pe drumul pe care îl deschide peședinția franceză ? Din ce declară ea, a studiat ce au făcut celelalte „prime doamne”. I-a plăcut de Carla Bruni Sarkozy, care „și-a făcut treaba bine”. Viitorul Parlament francez va fi complet diferit de mediul în care el a evoluat. Va avea Brigitte Trogneux acces, în continuare, la informațiile necesare luării deciziilor ? Va fi înlocuită ? Cât din comportamentul lui Macron în viitor va mai fi „corectat” de Brigitte și cât de „sistem” ?