Dureri de cap la Elysee

În „grădina Raiului macronist” se aud tunete și fulgere. Erau ele de ținut minte de mai mult timp, analiștii serioși ar fi trebuit să le prevadă, dar vrăjiți de șarmul lui Macron au uitat. Or fi ei pe undeva, cei serioși, dar nu sunt scoși în evidență de publicațiile astea plecate „la pupat” colțunii „sultanului de la Paris”.

Un articol de la Politico (aici) scoate în evidență niște probleme ce dau naștere durerilor de cap la Palatul Elysee. După ce și-a asigurat susținerea socialiștilor spanioli și portughezi și a socialiștilor din grupul S&D ca urmare a influenței directe asupra celor mai importante partide socialiste naționale, Emmanuel Macron începe să aibă dureri de cap cu membrii fondatori ai Renew Europe. Liderul Ciudadanos are propria agendă politică la nivel intern. Refuză cu obstinație să formeze o alianță de guvernare și alianțe regionale cu socialiștii lui Pedro Sanchez Perez. Articolul are un titlu drăguț: „Liberalii spanioli irită pe ... toată lumea”.

Cei care nu citesc bine în engleză, dacă sunt pe Google, pot folosi Google translate pentru a înțelege articolul. Este interesant!

La noi, pe Dâmbovița, propaganda cioloșistă a USR PLUS ne induce în eroare. Norocul nostru sunt investigațiile jurnalistice (a unor jurnaliști serioși, nu a „jurnaliștilor” în general!). Până să văd aceste lucruri la un jurnalist român, constat eu că de fapt, în Parlamentul European, Emmanuel Macron a făcut varză din doctrinele politice de centru și stânga. La doctrinele politice de dreapta nu are acces. Este respins categoric. Dar, în zona de centru și de stânga se desfășoară fără reținere. A profitat de ambițiile personale ale unor lideri naționali din fostul grup ALDE - Guy Verhofstadt, Mark Rutte etc. -, le-a confiscat grupul și i-a dus la un loc cu socialiștii europeni. Culmea, cel mai puternic sprijin îl are de la socialiștii din Spania și Portugalia, deveniți foarte puternici în grupul S&D, socialiștii spanioli dând și liderul de grup: Iratxe Garcia. Cred că și în cazul lui Cioloș, care ne interesează, funcționează metoda adoptată de Macron: dă fiecărui grup național câte o părticică de putere (borcanul cu miere) dar are grijă să le arate și biciul. Din acest articol se vede excepțional de bine că, de fapt, Macron și-a asigurat controlul asupra grupului centrist dar și a grupului social-democrat! Iar de aici se cuvine a ne face fiecare analizele. În țările în care centriștii și social-democrații pot obține o majoritate, Macron le va cere să o realizeze. Iar pentru România avem deja centriștii de la USR PLUS care vor fi „obligați” să mai facă un „+” cu PSD și ProRo pentru o eventuală guvernare sau pentru un eventual sprijin parlamentar împotriva „dușmanului comun” de la nivel local - PNL, PMP și UDMR.

Știu că cei de la Politico sunt mai apropiați de centriști. De aceea cred că nu au interesul să scoată în evidență toate mișcările din interiorul grupurilor parlamentare. Acum câteva luni am citit un articol în care liberalii din Danemarca, Finlanda, Olanda, Belgia ... se uitau „chiorâș” la Macron, nefiind convinși de centrismul/liberalismul afișat de el. Dar fiind din țări cu puțină putere europarlamentară au considerat, probabil, că se vor mișca după cum îi leagănă valurile. Prin acapararea completă a zonei de centru de către Macron și aliații lui fideli, zona liberală a devenit captiva curentului socialist-macronist. Nu vor cu popularii europeni pe care îi acuză de austeritate administrativă, nu vor nici cu socialiștii europeni pentru că își pierd electorii naționali, așa că au rămas să se dea în bărci în zona circului făcut de Macron în politica europeană. Nu este exclus ca o parte dintre ei să preia modelul dâmbovițean al punerii piciorului în gips când situația devine prea neplăcută pentru viitorul lor politic.

Deocamdată mă opresc la a constata că în „grădina Raiului macronist” nu curge doar lapte și miere. Mai și tună din când în când. Nu știu care este nivelul de ambiție al popoarelor din statele membre ale Uniunii Europene care și-au trimis reprezentanții în Parlamentul European. Văd însă că o parte dintre liberalii europeni au făcut sluj în fața „chameleonului” Macron și au devenit remorca socialiștilor europeni. Vom vedea ce va mai fi.

Brexit la un pas de opoziția cu veto a Spaniei

Agerpres. Fără un acord privind Gibraltarul, summitul european 'foarte probabil' nu se va ţine duminică (premierul spaniol)

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a avertizat vineri că summitul european prevăzut duminică "foarte probabil" nu va avea loc dacă ţara sa nu obţine un acord privind enclava britanică Gibraltar, transmite AFP.

"Garanţiile încă nu sunt satisfăcătoare, deci Spania îşi menţine veto-ul la acordul pentru Brexit"

Declarația premierului spaniol a încins spiritele.

Acordul „convenit” săptămâna trecută este „în dificultate”. Atât pe teritoriul Marii Britanii unde sunt mai multe nemulțumiri, în special a conservatorilor din partidul lui May, dar sunt și în teritorii.

Scoția este nemulțumită că doar Irlanda de Nord va rămâne în spațiul vamal european și nu este inclusă și Scoția. Aliații lui May din Irlanda de Nord sunt nemulțumiți că „au fost părăsiți” de Guvernul May. Asta așa, pe scurt.

Acordul Brexit este sub presiunea parlamentarilor britanici. Dacă nu îl acceptă, Marea Britanie va avea mult mai mult de suferit decât unele state membre ale Uniunii Europene în urma Brexit. Nu va mai exista perioada de „acomodare”, nici pentru economia britanică nici pentru cea a Uniunii Europene. Dacă îl acceptă, UE și Marea Britanie convin ca timp de aproape un an și 8 luni să ajungă la unele acorduri care să atenueze despărțirea. Ar fi bine.

Barnier (dreapta) vorbește cu secretarul de stat al Spaniei, Luis Marco Aguiriano Nalda (centrul) și cu ministrul de externe Josep Borrell, înainte de o reuniune a Consiliului privind Brexit | John Thys / AFP prin intermediul Getty Images

Politico tratează subiectul Brexit mult mai echilibrat decât presa britanică. La presa insularilor am mereu impresia că se produce „acum” o catastrofă.

Mai peste tot am găsit „speranța” că Brexit-ul nu va fi unul „dur”, o prăbușire a tuturor afacerilor și relațiilor între cei de pe insulă și cei de pe continent. Probleme încă mai sunt. Inclusiv Leo Varadkar înclină să accepte ideea că problema frontierei „moi” între Republica Irlanda și Irlanda de nord este posibilă chiar dacă o parte dintre britanici nu văd o problemă în stabilirea unei frontiere „dure” între cele două parți ale Insulei Irlandei.

Totuși, să vedem ce va fi. Deocamdată sunt doar presupuneri ca o consecință a unor declarații politice. Theresa May are enorm de mult de lucru pentru a satisface toate „liniile roșii” (parte dintre ele stabilite chiar de ea!). Din partea UE, poziție constantă, se manifestă dorința de a ajunge la un acord care să satisfacă, pe cât posibil, ambele părți. UE nu se va abate de la principiile care au condus la formarea Uniunii. Iar Marea Britanie va fi, până la urmă, un stat terț care va avea acorduri comerciale cu UE ca un stat terț. Nici mai mult și nici mai puțin.

Actualizare!

Agerpres dă o știre de ultimă oră. Spania și Marea Britanie au ajuns la un acord care rezolvă diferendul între ele astfel că Pedro Sanchez va vota duminică în favoarea Acordului Brexit. Un lucru bun!

Europa, să-ți fie rușine ! Protestatarii din Catalonia la Bruxelles

Agerpres. Susținători ai independenței Cataloniei au protestat la Bruxelles cerând UE să 'apere democrația' în Spania

M-am exprimat cu privire la mișcarea de independență a unor forțe politice din Catalonia.

Este o problemă internă a Spaniei. Din moment ce Constituția Spaniei a fost votată de poporul spaniol, corect este ca o eventuală independență a unor regiuni (foste domenii feudale ale Reagatului!) să fie acceptată de poporul spaniol. „Modelul” Cataloniei poate fi urmat de oricare altă regiune din Spania astfel că Spania, ca stat unitar să dispară. Ar fi o întoarcere la un fel de feudalism.

Implicarea Uniunii Europene în favoarea antidemocrației promovată de cercurile politice de stânga (nu toate însă!) din Catalonia ar fi o mare greșeală. Iar ce fac catalonezii, atât acasă cât și acum la Bruxelles, este inadmisibil. Este inadmisibil să ceri Uniunii Europene să se destrame pentru că unii politicieni au chef să iasă în evidență, să intre în istorie.

El Pais și El Periodico au, constant, articole despre Catalonia și urmăresc evenimentele cu mare atenție. O parte dintre catalonezi trăiesc într-o lume paralelă. Propaganda socialiștilor favorabili independenței este dură.

Am mai spus faptul că Spania „a dormit în papuci” acceptând ca în Catalonia să se promoveze liber, de ani buni (poate greșesc, dar am reținut de prin 2004!), ruptura între spanioli și catalonezi, promovarea agresivă în școli a separatismului, discriminarea pe față a spaniolilor dar și a altora în timp ce Catalonia a beneficiar de „favoruri” guvernamentale pentru a fi o regiune foarte prosperă.

Timpul a trecut. Susținătorii separării de Spania nu mai au „argumente” economice în favoarea lor. Un articol din El Pais arată că au început să apară cifrele reale despre consecințele instabilității din Catalonia. După trei trimestre de creșteri la superlativ vin și descreșterile. Crește însă șomajul! Iar descreșterile sunt foarte sensibile la instabilitatea politică.

Urmează alegerile regionale. Puigdemont aflat în faza judecății la o instanță belgiană pentru extrădare promovează o campanie prin care partidele secesioniste să obțină succesul. În Barcelona au loc mișcări ale secesioniștilor care cer libertate pentru oficialii arestați de instanțele din Catalonia și Madrid. Secesioniștii neagă Justiția spaniolă. Chiar și pe cea din Catalonia care are procurori și judecători catalani! Secesioniștii catalani nu se deosebesc de socialiștii români. Nici aceștia nu vor să accepte independența Justiției.

Puterea economică a Cataloniei este dată de firmele străine. Instabilitatea politică din Catalonia le afectează. O eventuală altă încercare a secesioniștilor de a declara independența de Spania va duce la plecarea lor. De la un PIB de peste 240 mld euro, Catalonia se va prăbuși la un PIB dat doar de agricultura de subzistență. Deja peste 20 din spanioli nu mai cumpără produse din Catalonia sau care conțin materia primă din Catalonia. Băncile au plecat. Cele semnificative. Nu au schimbat doar sediul central, au schimbat și sediul fiscal.

Secesioniștii o țin langa-balanga. Catalonia este în Europa și de aceea Uniunea Europeană nu va avea cum să nu recunoască „Republicii Catalane” apartenența la Uniunea Europeană. Iar unii oameni îi cred. Inclusiv cei care s-au dus la Bruxelles să certe Europa. Au și catalanii oameni cu ochelari de cal.

Secesioniștii catalani și-au trimis emisari în toate statele europene în care există formațiuni politice secesioniste. A fost un individ și la noi. Normal, ca invitat al unor formațiuni maghiare care doresc, la rândul lor, independența „ținutului secuiesc”. O altă anomalie bazată pe o istorie falsificată.

Anul acesta va fi cum va fi, din punct de vedere economic pentru Catalonia dar și pentru Spania. Dacă incertitudinile continuă, Spania va trebui să suporte scăderi majore. În orice caz, Catalonia va suferi cel mai mult. În cazul în care unioniștii vor câștiga alegerile, nu este exclus ca pagubele să își mai reducă intensitatea.

Parlamentul catalan a votat rezoluția pentru independență. Guvernul Spaniei aplică art. 155 din Constituție

Carles Puigdemont, șeful Guvernului catalan a lăsat la latitudinea Parlamentului declararea independenței. Majoritatea separatistă, de la cei de extremă stânga până la cei de centru stânga au votat pentru independență - 70 de voturi. Opoziția, minoritară, a lipsit din sală. El Pais.

Parlamentul catalan l-a însărcinat pe Carles Puigdemont să elaboreze Constituția Cataloniei și reglementările care să permită statului să funcționeze. De fapt, legea referendumul adoptată de Parlamentul catalan, declarată neconstituțională și ca atare nulă de către justiția spaniolă, era un fel de lege care asigura trecerea de la autonomie sub autoritatea Spaniei la independență ca Republica Catalană.

Senatul Spaniei l-a învestit pe Mariano Rajoy, primul ministru al Guvernului Spaniei să conducă direct Catalonia. Guvernul Spaniei l-a demis pe Carles Puigdemont iar Rajoy a anunțat dizolvarea Parlamentului catalan și alegeri anticipate pentru 21 decembrie!

El Pais, Agerpres, Curs de guvernare.

Guvernul Spaniei este susținut de toate statele. O excepție o face premierul Belgiei care îndeamnă la „dialog”. Mi se pare o atitudine mai degrabă de „politică internă”. Dialog cu cine ?

Uniunea Europeană consideră că este problema internă a Spaniei. Tot de la nivelul Uniunii Europene s-a transmis semnalul că o Catalonie independentă nu este considerată o membră, de facto, a Uniunii Europene. NATO a transmis că este o problemă internă a Spaniei și sprijină guvernul Rajoy. Germania și Franța susțin Guvernul Rajoy. SUA sprijină „unitatea” Spaniei. Agerpres, mai multe „știri”. Inclusiv România, prin președintele Klaus Iohannis a transmis că evenimentele din Catalonia sunt o problemă internă a Spaniei și că are încredere în primul ministru Mariano Rajoy. Theresa May a comunicat că Marea Britanie susține unitatea Spaniei și nu este de acord cu declarația de independență a Cataloniei.

Deja, imediat după anunțul lui Rajoy de demitere a lui Puigdemont, El Pais arată că justiția din Catalonia a început procedurile de acuzare a acestuia iar după dizolvarea Parlamentului, nu este exclus ca unii parlamentari să fie, la rândul lor acuzați.

Să urmărim evenimentele. Sunt și susținători înfrigurați ai „independenței” Cataloniei. Mai ales în presa engleză. Din ce am văzut până acum. Motivul ? Să rănească cât mai mult Uniunea Europeană.

Secesioniștii UDMR nu se lasă. Vor o autonomie cu iz de independență

Situația din Catalonia a fost sub „microscopul” multor secesioniști de pe continent. La fel cum a fost și situația din Irak, în zona Kurdistanului irakian, o altă autonomie „largă”.

Secesioniștii maghiari din România nu au fost absenți din peisaj. UDMR-iștii au fost mai discreți dar Tokes-iștii au fost mai „duri”. Cei „ai lui Tokes” au susținut „independența” Cataloniei cu folosirea foarte abundentă a „drepturilor democratice”.

Agerpres preia declarația fruntașului UDMR Antal Arpad, primar al orașului Sfântu Gheorghe. Prima impresie este la începutul declarației, este și cea care rămâne în mintea cititorului: „Nu sunt pentru independența Cataloniei ...”. Numai că aici avem o problemă. Sfârșitul declarației are o altă direcție. Iar referirea la Catalonia, pentru cei care cunosc câte ceva despre „autonomia” Cataloniei, obligă la un lung șir de întrebări ! Pentru că autonomia Cataloniei nu este ceva „normal”.

În primul rând să plecăm de la o stare constituțională în Spania. Este un stat federal ! România nu ! Catalonia are un Parlament și un Guvern propriu. Competențele autonomiei catalane sunt concentrate pe câteva domenii, cum ar fi sistemul de sănătate publică, sistemul de învățământ și autonomia poliției locale (care are și competențe judiciare, în particular fără a avea corespondent în alte autonomii spaniole !).

Să punem declarația lui Antal Arpad. Voi despărți declarația (față de cum este pusă de Agerpres) pentru a sprijini ce susțin eu aici.

„Nu sunt pentru independența Cataloniei și asta pentru că de foarte multe ori am spus că noi (comunitatea maghiară n.r.) dorim autonomie și nu independență. Practic, ceea ce are în acest moment Catalonia ca autonomie ar fi ceea ce ne-am dori și noi, pentru noi în Ținutul secuiesc (...)

Totuși, ce se întâmplă acum (în Spania n.r.) este un lucru bun, în sensul în care acum toată lumea vede diferența dintre autonomie și independență. (...)

În ultimii 10-15 ani în București s-a încercat de foarte multe ori să se amestece aceste lucruri, să se spună că e același lucru, dar acum se vede foarte clar că nu e același lucru. Catalanii au autonomie și vor independență (...)

Al doilea lucru de care ar trebui să ținem cu toții cont este că dacă unei comunități i se spune în mod constant 'nu' de la centru, va veni un moment în care comunitatea aceea va spune 'da' și poate că acel 'da' va însemna un lucru rău pentru cei care spun 'nu' (...) Niciodată nu duce la nimic bun dacă un centru, în cazul nostru Bucureștiul, iar în cazul lor Madridul, spune nu și nu la orice ceri tu. Dacă ți se tot spune 'nu', la un moment dat te saturi, cred că este de înțeles. Așa e și cu copilul care cere și nu i se dă, la un moment dat fuge de acasă”

Își doresc o autonomie cum are și Catalonia. Cu „garanția”, vrea el să se subînțeleagă, că după obținerea autonomiei ei se vor opri din cereri. Viața comunităților în această lume spune însă altceva. Cei care urmăresc știu deja că de la autonomii s-a ajuns la declarații de independență și la conflicte armate.

Ce cer cei din UDMR este să fie eliminată din Constituție sintagma „ România este stat unitar” și să fie introdusă sintagma „România stat federal”. Pentru că o autonomie de tip „catalan” înseamnă că avem o federație. Un stat federal, format din două state. Ținutul secuiesc fiind unul dintre ele. O revenire la „Regiunea Autonomă Maghiară”.

Având ca model „autonomia catalană”, Autonomia Ținutul Secuiesc ar avea un Parlament propriu, un Guvern propriu, legi proprii privind sistemele de sănătate și educație, o Poliție proprie cu competențe judiciare la fel ca Poliția Română - independentă de Poliția Română cu care, la nevoie, poate colabora (desigur !). Autoritățile publice administrative ale localităților s-ar subordona Parlamentului și Guvernului local. Viața economică va fi autonomă față de statul dominant. Sistemul bancar va fi subordonat fiscului local etc. Ei bine, aceste foarte multe „libertăți” au dus la manipularea populației din Catalonia către sprijinirea „independenței”.

Învățământul catalan a ajuns să elimine limba spaniolă din programa școlară. Elevii din Catalonia au fost învățați că statul spaniol este un ocupant, un invadator. Istoria Cataloniei, după interpretarea secesioniștilor, a prevalat în fața istoriei Spaniei. O mare parte dintre susținătorii independenței sunt convinși că Spania a invadat Catalonia care are în spate 1000 de ani de „lupte” cu invadatorul spaniol. Chestia cu istoria este prezentă și la noi, în discursul secesioniștilor maghiari. Un istoric catalan constata că „istoria de 1000 de ani” care stă la baza formulării „pretențiilor de independență” a devenit „o mantră” pentru toate grupurile secesioniste !

Antal Arpad minte cu nonșalanță. UDMR nu este singurul reprezentant al maghiarilor din România. Laszlo Tokes și-a făcut propriile formațiuni politice care cer independența, direct. Un reprezentant local al organizațiilor lui Tokes, aliată cu UDMR, a făcut declarații de susținere a secesiunii Cataloniei și a cerut ca și maghiarii din România să acționeze direct, la fel ca secesioniștii din Catalonia, pentru „obținerea independenței”.

Mai mult, Tokes a fost acceptat de Guvernul de la Budapesta să candideze la Parlamentul European pe listele Ungariei, tocmai pentru susținerea ideii de independență a „Ținutului Secuiesc”. Înainte de alegerile din decembrie 2016, UDMR a preluat din discursul secesionist al lui Tokes pentru a putea intra în Parlament !

Ultimele „păreri” ale lui Antal Arpad sunt mai mult decât lămuritoare. Un șantaj direct asupra românilor. Dacă nu ne dați ce cerem, ne vom lua singuri ! Și nu este exclus „să obținem mai mult” !

Reacțiile statelor din Europa cu privire la situația din Catalonia se pare că a descurajat secesioniștii maghiari. Secesiunea în statele europene nu este agreată. Vor fi sprijinite doar guvernele centrale. Secesiunile nu fac parte din Uniunea Europeană ! Și nici nu vor deveni ! Această clarificare este cea care a descurajat și Budapesta. Tonul lui Viktor Orban nu a devenit mai conciliant ci mai aproape de realitate. Vorba lui la Oradea, „dacă nu s-a putut altfel”, Ungaria va fi împreună cu România ! Și dacă se putea altfel, care ar fi fost relația ?

Secesioniștii europeni

Secesioniștii catalani refuză intrarea în legalitate

Carles Puigdemont șeful Guvernului catalan

Ziua de astăzi a fost ultima a revenirii la legalitate în Catalonia potrivit procedurilor constituționale spaniole.

Carles Puigdemont, șeful Guvernului catalan nu a răspuns corect apelului Guvernului spaniol de a reintra în legalitate și a declanșa alegerile generale anticipate.

Astăzi, puterea politică și opoziția centrală, de la Madrid, s-au întâlnit pentru a pune la punct ultimele detalii în vederea aplicării prevederilor art. 155 din Constituția Spaniei prin care se vor suspenda componente ale autonomiei Guvernului catalan. Opoziția din Catalonia solicită guvernului central declanșarea prevederilor art. 155 din Constituție și declanșarea alegerilor generale anticipate în Catalonia.

Mâine, sâmbătă, Guvernul Spaniei se va întruni pentru a elabora documentele necesare pentru sesizarea Senatului ca să permită declanșarea procedurilor art. 155 din Constituție (Guvernul cere Senatului un mandat pentru restabilirea legalității în Catalonia). După alegerile generale anticipate, Catalonia va reveni la autonomia prevăzută de legea constituțională.

În răspunsul dat de Carles Puigdemont lui Mariano Rajoy se distinge faptul că Declarația Unilaterală de Independență nu a fost declarată dar dacă Madridul nu acceptă independența Cataloniei, potrivit referendumului din 1 oct. 2017 (declarat nul de Curtea Constituțională a Spaniei, nule fiind declarate și legile adoptate de Parlamentul catalan care au „permis” efectuarea referendumului dar și a celor care reglementau organizarea și funcționarea „Republicii Catalonia”), atunci Parlamentul catalan o va adopta. Este evident un șantaj.

Statele membre ale Uniunii Europene au refuzat să acorde credit lui Carles Puigdemont și independenței cataloniei. Instituțiile centrale ale Uniunii Europene au fost clare în sensul în care o entitate separată de Spania nu are cum să fie parte a Uniunii Europene - una din marile minciuni ale secesioniștilor pentru obținerea sprijinului catalanilor a fost aceea că o viitoare republică catalană ar fi de drept membră a Uniunii Europene.

România, prin vocea președintelui Klaus Iohannis, sprijină ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei. Agerpres.

„Președintele Klaus Iohannis a reafirmat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Spaniei, subliniind necesitatea, în contextul evoluțiilor din Catalonia, a respectării cadrului constituțional, precum și a principiilor dreptului internațional. Președintele României a reliefat, totodată, faptul că, în viziunea țării noastre, această temă constituie o problemă internă a Spaniei și a manifestat încrederea că, în acest cadru, vor fi găsite soluțiile cele mai potrivite pentru revenirea la ordinea constituțională spaniolă”

Nu pot trece cu vedea anunțul ministrului nostru de externe, Teodor Meleșcanu, cu privire la situația din Spania rostit la întâlnirea cu ministrul de externe al Spaniei, Alfonso Maria Dastis Quecedo. Agerpres.

„Doresc să afirm, cu acest prilej, sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei. Orice declarație unilaterală de independență, în orice formă ar fi făcută, este lipsită de fundament juridic și nu poate produce niciun fel de consecințe juridice”

În Catalonia, procurorii au cerut judecătorului care are dosarul acțiunilor anti-statale din Catalonia să anunțe Guvernul catalan că șeful poliției catalane nu mai are putere de decizie. Și, pe bună dreptate, măsura este necesară pentru că Trapero a făcut o declarație anterioară că el a fost fidel „Guvernului și legilor”, astfel că a încălcat un principiu al statului democratic în mod clar. Poliția, armata, Justiția, procurorii nu pot face politică. Ei se supun doar Constituției și legilor, prin aplicarea cărora apără statul de drept ! Guvernul are doar rolul de a le asigura susținerea tehnică și logistică pentru ca activitatea lor să fie eficientă pentru societate.

Între timp, în Catalonia se prăbușește economia în principal prin retragerea companiilor care i-au asigurat creșterea economică de până acum. Catalonia a contribuit până acum cu 20% la PIB-ul Spaniei. Băncile din Catalonia care și-au retras sediul în alte zone ale Spaniei au arătat și faptul că multe persoane din Catalonia și-au mutat economiile din conturile deschise în Catalonia în conturile sucursalelor respectivelor bănci de pe teritoriul altor regiuni ale Spaniei. Mai mult, Guvernul central a preluat controlul asupra exercițiului finanțelor publice centrale în Catalonia, astfel că Guvernul catalan nu mai poate dispune de fondurile cu care Guvernul central sprijinea funcționarea administrației publice regionale.

Surse: El Pais, Agerpres.

Guvernul din Catalonia vrea să tragă de timp

Este luni și la ora 10.00, ora Spaniei, Președintele guvernului catalan trebuie să dea primului ministru Mariano Rajoy un răspuns clar. Cu două posibile direcții de acțiune.

Dacă a declarat independența Cataloniei față de Spania, Guvernul Rajoy aplică prevederile art. 155 ale Constituției Spaniei și suspendă puterile autonomie în vederea reorganizării politice a regiunii catalane.

Dacă nu a declarat independența, Guvernul Spaniei va verifica întoarcerea regiunii la legalitate.

El Pais avea aseară niște informații că președintele Puigdemont va da un răspuns evaziv. Astăzi confirmă. Puigdemont nu clarifică problema și cere negocieri cu Madridul pentru ... independență ! Cere Madridului să recunoască legea referendumul declarată neconstituțională de justiția spaniolă și să recunoască efectuarea referendumului și rezultatele acestuia. Declarat ca fiind ilegal deoarece legea în baza căruia s-a făcut era ilegală și în plus, nu reflectă realitatea - foarte multe nereguli au fost constatate de justiția catalană care a primit reclamații de la cetățeni privind exercitarea votului (se pare că votul multiplu a fost intensiv folosit), foarte multe nereguli au fost descoperite de organele de aplicare a legii și, mai grav, s-a constatat complicitatea poliției catalane cu cei care au încălcat legea.

Rajoy și reprezentanții celorlalte partide din Parlamentul spaniol, în special social-democrații, consideră că un răspuns ambiguu poate fi interpretat ca fiind un „da”, ceea ce va duce la continuarea procedurilor pentru obținerea aprobării Senatului spaniol în vederea aplicării art. 155 din Constituția Spaniei.

În imagine, Puigdemont semnează „Declarația de independență”. Purtătorul lui de cuvânt a declarat după aceea că acea declarație este doar una simbolică pentru că nu a fost aprobată în Parlament. În răspunsul lui Puigdemont adresat lui Rajoy se vede clar cum el se menține pe linia pe care a pornit, fără a face declarația oficială de independență - se ferește de o acuzare directă pentru comiterea infracțiunii de „răzvrătire” împotriva ordinii constituționale și subminare a statului.

Să vedem ce va face Rajoy.

Răspunsul lui Puigdemont arată și faptul că nu a găsit susținere din partea unui stat membru al Uniunii Europene pentru a finaliza procesul de declarare a independenței. Mai mult, în Parlamentul European are doar susținerea parlamentarilor din Catalonia (nu sunt sigur dacă a tuturor !) și a unor parlamentari ai extremiștilor prezenți în PE. Cât privește CE, situația este mai mult decât clară. Catalonia independentă (indiferent cum ar obține independența) nu va face parte din Uniunea Europeană.

Presa dezbate aprins situația economică a Spaniei și în special a Cataloniei în urma evenimentelor din septembrie încoace. Marii contribuabili la bunăstarea catalonilor au plecat și continuă să plece din Barcelona. Și-au anunțat plecarea fondurile de investiții de peste ocean. Ministrul economiei catalan, vice-președinte al guvernului condus de Puigdemont își face curaj singur și susține că IMM-urile sunt cele care susține economia catalană. Organizația IMM-urilor susține independența. Numai că și IMM-urile sunt dependente de industria mare. Înclin să cred că seccesioniștii care mai au un dram de rațiune văd ce se întâmplă. Mai mult, au văzut că Madridul a luat o serie de măsuri prin care și-a întărit controlul asupra finanțelor publice din Catalonia și are posibilitatea să blocheze toate fondurile destinate programelor de investiții. Înțeleg că Madridul nu va afecta veniturile funcționarilor publici ai administrației din Catalonia, în măsura în care aceste venituri sunt dependente de guvernul central.

Catalonia este principala problemă a Uniunii Europene. Direct sau indirect, statele membre ale Uniunii Europene pot influența rezultatul excesului naționalist din Catalonia.

Este interesant că situația a aprins spiritele și la nivelul istoricilor. Iar istoricii confirmă faptul că interpretarea politică a istoriei este un procedeu naționalist, în marea majoritate a cazurilor evenimentele istorice desfășurându-se altfel decât le prezintă naționaliștii. Cât privește „istoria de 1000 de ani”, folosită și de catalanii naționaliști, a devenit o mantră. Și la noi sunt unii cu „independența” care folosesc mantra celor „1000 de ani” !

Guvernul Spaniei este decis să aplice Constituția și legile în Catalonia

După ce s-a consultat cu opoziția socialistă, primul ministru Mariano Rajoy, a trecut la fapte.

El Pais arată că a cerut lui Carles Puigdemont să confirme dacă a declarat unilateral independența Cataloniei (DUI).

În discursul din Parlamentul Catalan, Carles Puigdemont a afirmat că îndeplinește un mandat al poporului și că declară independența Cataloniei dar cere Parlamentului să o suspende pentru a purta un dialog cu Madridul.

„După cum se știe, Legea referendumului prevede că, la două zile după proclamarea a rezultatelor oficiale, iarcazul înnumărul de voturi ale fiecărui altul este mai mare decât numărul de voturi de nici un Parlament (și citez ) va organiza o sesiune ordinară pentru a face o declarație oficială a independenței Cataluniei, a efectelor sale și va conveni asupra începerii procesului constitutiv.

Există o perioadă înainte și după după 1 octombrie și am obținut ceea ce am promis să facem la începutul legislaturii.

In acest moment istoric, și în calitate de președinte al Generalitat, își asumă să prezinte rezultatele referendumului Parlamentului și cetățenilor noștri, mandatul poporului, care Catalonia devine stat independent ca republică.

Aceasta este ceea ce astăzi corespunde. Pentru responsabilitate și respect.
Și cu aceeași solemnitate, guvernul și cu mine propune ca Parlamentul să suspende efectele declarației de independență a întreprinde în următoarele săptămâni un dialog fără de care aceasta nu este posibil să ajungă la o soluție convenită. Credem cu tărie că cererea nu crește atunci când escaladarea tensiunii, dar mai presus de toate, voință clară și angajamentul de a avansarea cererile oamenilor din Catalunia din rezultatele 1 octombrie. Rezultatele pe care trebuie să le luăm în considerare, într-un mod esențial, în stadiul dialogului pe care suntem gata să îl deschidem.” - traducere Google (de aici).

Carles Puigdemont a semnat după discurs, la finalul ședinței Parlamentului, o declarație de independență într-o sală alăturată, alături de partidele „indepedentiste”, extremiștii de stânga și un alt grup de stânga. Dar acesată declarație nu a fost citită în Parlament, nu are un caracter oficial, ci doar o intenție de a finaliza un proces declarat, de la bun început, ilegal.

Primul ministru Mariano Rajoy vrea să aplice, pentru început, prevederile art. 155 din Constituția Spaniei:

„1. În cazul în care o comunitate autonomă nu își îndeplinește obligațiile pe care Constituția sau alte legi impuse asupra acesteia, sau acționează într-un mod prejudiciind grav interesul general al Spaniei, Guvernul, la solicitarea președintelui comunității autonome și, în cazul nu au fost abordate, cu aprobarea de către majoritatea absolută a Senatului, aceasta poate lua măsurile necesare pentru a forța că respectarea forțată cu aceste obligații sau pentru protejarea acestui interes public.

2. Pentru executarea măsurilor prevăzute în secțiunea anterioară, Guvernul poate să dea instrucțiuni tuturor autorităților Comunităților Autonome ".

Partidele politice spaniole au discutat mult despre acest articol. Se pare că ieri au ales aplicarea acestuia ceea ce duce la alegeri anticipate în Catalonia. Puterile administrației din Catalonia vor fi controlate de Guvernul Spaniei până după finalizarea alegerilor.

Înțeleg că aplicarea acestui articol constituțional se poate face în trepte, măsurile de constrângere fiind sever aplicate până la restabilirea ordinii de drept. În cazul în care grupurile secesioniste din Catalonia apelează la forță, atunci se aplică alte prevederi constituționale și legale - instituirea unor stări excepționale. De aceea Rajoy a apelat la toate formațiunile politice parlamentare să se alăture Guvernului pentru rezolvarea problemei. Se pare că a primit ajutorul solicitat.

Deja, într-un articol din El Pais, am citit că Armata a luat, din timp, măsuri de suport logistic pentru Poliția Națională și Guardia Civil cu misiuni în Catalonia (17.000 de polițiști). La nevoie, militarii vor prelua sarcinile „statice” ale poliției (paza unor obiective strategice). Doar în situația în care separatiștii vor folosi forțe înarmate, Armata va interveni cu același tip de forțe.

Puigdemont a primit „felicitări” doar de la organizațiile care practică politici secesioniste. Sturgeon din Scoția l-a felicitat. Și ea vrea secesiunea față de Anglia. Din România, un lider maghiar a susținut acțiunile separatiste ale secesioniștilor, ba chiar și în alte țări am găsit astfel de „democrați”.

Uniunea Europeană a transmis, prin Comisia Europeană, că este o problemă internă a Spaniei și nu a Uniunii Europene. Se pare că niște politicieni (vom afla cine), au recomandat ca Belgia să „modereze” dialogul de independență al Barcelonei cu Madridul. Viktor Orban a plecat „pe fentă”, după cum spune Moise Guran dar s-a oprit. S-a oprit pentru că din toate statele membre ale Uniunii Europene au venit semnale de susținere pentru Spania.

Da, catalanii au fost lăudați și încurajați de ruși, care au avut jurnaliști prezenți pe străzile din Barcelona, au fost lăudați de kurzi dar și de alții.

Ieri am scris că Puigdemont a eșuat. Acum sunt convins. Legile spaniole au prevederi foarte clare când este vorba despre astfel de evenimente. Ca o curiozitate: s-au inspirat din legile federale germane! Un lideri politic catalan a scris ieri că au scăpat de o nenorocire dar „comedia” continuă.

Catalonia. Înalta Curte de Justiție din Catalonia a cerut poliției naționale spaniole asigurarea protecției

Jesus Barrientos, președintele TSJC

Fapt fără precedent în Catalonia. Înalta Curte de Justiție din Catalonia (TSJC), spune El Pais, a încheiat urgent un acord cu Poliția Națională pentru protecția TSJC atât în interior cât și în exterior, alături de Mossos d'Esquadra dar cu puteri decizionale mai mari ca Mossos, poliția catalană care până acum a executat acest serviciu.

Este o măsură radicală pentru că judecătorii se tem de posibile acțiuni în forță ale Guvernului catalan după declararea unilaterală a independenței (DUI). Judecătorii au aflat „pe propria piele” cum se spune, că Mossos nu le mai execută „ordinele”, potrivit legii și are acțiuni politice la cererea autorității executive. Astfel, judecătorii au constatat că nu este exclusă intervenția Mossos împotriva lor la cererea separatiștilor din Guvernul catalan. Lovitură de stat în toată regula.  Probabil că informațiile necesare au fost obținute în timp util. Guvernul catalan nu poate interzice, încă, activitatea TSJC.

TSJC a declasificat Mossos și sub aspectul urmăririi penale, care a fost, de asemenea, un atribut exclusiv al Mossos în Catalonia de peste 10 ani de zile. În locul Mossos, judecătorii vor apela la poliția națională spaniolă.

Acțiunea președintelui Barrientos și a judecătorilor vine să confirme opoziția catalană la acțiunea secesionistă a extremiștilor naționaliști care îl susțin pe Carles Puigdemont. Cu atât mai mult cu cât TSJC va fi chemat să judece actul administrativ și politic de declarare a independenței pe care Puigdemont l-a pregătit. La TSJC sunt în desfășurare acțiuni de urmărire penală a conducătorilor Mossos pentru neexecutarea deciziilor judecătorești cu privire la referendumul neconstituțional, sunt membri ai executivului care au acționat direct pentru încălcarea legii etc. Grija judecătorilor TSJC este reală. Măsura confirmă gravitatea actelor și faptelor separatiștilor.

Rajoy: unitatea națiunii și suveranitatea nu se negociază

Mariano Rajoy, prim-ministrul Spaniei

Astă noapte am deschis El Pais și am dat peste interviul abia publicat cu premierul Spaniei, Mariano Rajoy.

Ferm dar și calculat, Rajoy nu lasă dubii în formulări, chiar dacă jurnaliștii insistă asupra unor ipoteze.

Carles Puigdemont (președintele guvernului Cataloniei) a încercat, mereu și mereu, să inducă ideea că „independența” Cataloniei poate fi negociată cu guvernul spaniol. Puigdemont a fost ajutat, din toate puterile, de o anume parte a presei străine (rusă, britanică etc.) care au pus „legitimitatea” demersului separatiștilor catalani înaintea legalității. Forțele cele mai radicale din Catalonia care susțin separarea de Spania sunt, fără a ne mira prea mult, extrema stângă, socialiștii și naționaliștii. Nu degeaba sunt pomenite evenimentele din 1934, când Catalonia a mai încercat să devină stat independent dar a ratat!

În esență, Rajoy respinge negocierile cerute de Puigdemont. Consideră că are suficiente posibilități legale pentru a răspunde agresiunii separatiștilor. Deocamdată, guvernul central al Spaniei a impus un control asupra conturilor publice din Catalonia (separatiștii reclamă că guvernul central refuză finanțarea din fondurile publice după referendum, astfel că nu mai au bani pentru activitatea curentă a administrațiilor publice) și a întărit prezența forțelor de ordine publică în Catalonia.

Din interviu, siguranța cu care Rajoy afirmă principiile statului de drept putem deduce ideea că are deja sprijinul acordat de către celelalte state membre ale Uniunii Europene și că aplicarea legii, chiar a prevederilor care impun folosirea forțelor de poliție, este considerată singura formă prin care unitatea statului spaniol poate fi protejată.

În Barcelona, adversarii „independenței” se adună pentru o mare manifestație. Drapelele spaniole și catalane sunt alături.

Barcelona, manifestație pentru unitatea Spaniei

Separatiștii catalani au toate șansele să devină „teroriști”. Cu acte. Nu vor ajunge să fie recunoscuți ca reprezentanți ai „poporului catalan” ci vor avea soarta altor organizații europene declarate în timp ca fiind de sorginte teroristă. Deja unii comentatori în Spania vorbesc despre asemănările pe care încep să le aibă susținătorii lui Puigdemont cu separatiștii basci.

Am încredere în Rajoy. Iar celelalte state membre ale Uniunii Europene îi vor fi alături. România, prin Meleșcanu, s-a declarat, deja, în favoarea legalității apărată de guvernul spaniol.

Ambiții secesioniste în Europa

Nu sunt admiratorul secesiunilor. Războaiele au la rădăcină ambiții secesioniste dar și revizioniste. Uniunea Europeană s-a format, la început, ca o soluție politică pentru evitarea unui nou război mondial în Europa. Franța și Germania au căzut de acord să colaboreze în loc să poarte mereu războaie. Frontierele după al WW2, între aceste state, au rămas astfel blocate la starea încheierii acordului. S-au alăturat ideii statele care au stat mereu în drumul oștilor. Belgia, Olanda, Luxemburg iar Italia a fost de acord cu noua politică europeană. Uniunea, în forma incipientă s-a dezvoltat, a avut succes economic, a atras alte state. Foarte importantă a fost decizia de desființare a granițelor vamale. Comunitatea Europeană (Piața Comună) a egalat prin desființarea granițelor vamale capacitatea altor state care au profitat de un astfel de aranjament „comunitar”. Rusia, SUA, India, China etc.

Uniunea Europeană nu poate rămâne „un club” de state, așa cum reclamă unele state care vor „mai multă independență” față de Bruxelles. Tonul pleacă de la statele fondatoare care au depășit foarte multe „tradiții” în relațiile dintre state. Și acum sunt unele „trepte”, dar sunt depășite de comun acord. Când aderi la Uniune, nu poți să obții un tratament diferențiat față de ceilalți. Brexitul este un astfel de exemplu. Briții s-au cramponat de ideea că ei au intrat într-un club de state și nu unei uniuni de state. Până și Yanis Varoufakis, aprigul fost ministru de finanțe ale Greciei care a vrut să zdruncine sistemul Uniunii Europene și să „frăgezească” zona euro a recomandat, într-un interviu, ca Marea Britanie să înțeleagă că Uniunea Europeană nu este un club ci o Uniune și să înceapă pregătirile pentru aderarea la UE în 2025 când această Uniune se va reforma. Un club se poate desființa pe când o Uniune dispare sau se reformează. Iar Uniunea Europeană vrea să se reformeze. Atât timp cât Germania și Franța vor să formeze UE, ai bine, Uniunea Europeană va funcționa. Iar dacă alte state care au intrat ulterior adoptă aceeași linie politică ca A Germaniei și Franței, Uniunea se va dezvolta. Va ajunge să aibă nu doar continuitate politică ci și o dezvoltare ca mare putere economică.

Uniunea Europeană nu își poate permite să accepte destrămarea statelor componente. De aceea, ideea de bază este că o autonomie teritorială obținută fie cu forța, fie cu acceptul statului în cauză exclude teritoriul care forțează autonomia din spațiul Uniunii Europene, devine un teritoriu terț. Catalonia care forțează independența deplină față de Spania va deveni un teritoriu terț față de Uniunea Europeană. Marea Britanie va fi la rândul ei un stat terț. Toate avantajele apartenenței la Uniunea Europeană dispar. Iar Catalaonia, bogata Catalonie care are un PIB mai mare decât Grecia sau Portugalia (ca să nu mai spun de alte state din UE), este dependentă de comerțul cu alte regiuni din Spania și Uniunea Europeană - 80% din ce produce Catalonia merge în spațiul comunitar.

Deja, la cererea firmelor din Catalonia, guvernul de la Madrid a emis un decret prin care firmele care vor să își reloce sediul social să poată apela la decizia doar a unui consiliu de conducere și să nu mai aștepte o adunare generală a asociaților. Deja sunt în curs de relocare cele mai mari bănci cu sediul în Catalonia. Nu își pot permite să fie prinse cu un sediu social în Catalonia la momentul declarării independenței și al închiderii granițelor pentru că sunt dependente de piața euro, de regulile de piață ale Uniunii Europene. Majoritatea firmelor mari, cele care asigură finanțarea Generalității Catalane, sunt dependente de piața spaniolă așa că și ele se vor reloca.

Cei de la Express au pus harta de mai sus la un articol în care prezintă intențiile secesioniste din Europa. Unii vor mai multă autonomie, alții vor să devină stat independent. Uniunea Europeană are două examene majore de dat acum. Pe ambele le-a tratat ca voință a statelor în cauză.

Marea Britanie iese din Uniunea Europeană și va deveni un stat terț. Examenul pentru UE este nu doar sever ci și foarte util. Acum se poate completa o procedură în cadrul UE având la bază art. 50 din Tratatul UE. Toate statele stau cu ochii „beliți” la eveniment. Ce înseamnă părăsirea Uniunii Europene? Marea Britanie ne va oferi, din cauza ambițiilor naționaliste, răspunsul. Este evident că vor suferi și statele membre ale Uniunii Europene care au avut legături foarte strânse cu Marea Britanie dar va suferi și Marea Britanie. Observ la briți că sunt deranjați de faptul că Uniunea Europeană va evolua iar ei nu vor mai fi parteneri de discuții și decizii asupra continentului European. De aceea văd cum se încurajează singuri că ei sunt de fapt un stat european și că vor fi parteneri la problemele de securitate, mediu, combaterea terorismului și imigrației cu Uniunea Europeană care nu poate renunța la colaborarea cu UK. Numai că, UK va fi terț, nu vrea să respecte sistemul de control al UE prin CEJ așa că va fi aproape imposibil ca UE să supună deciziile CEJ unui control al unei alte autorități construită special cu UK pentru soluționarea unor diferende.

Catalonia oferă o altă situație. Ce se întâmplă cu un teritoriu al unui stat național care părăsește, în forță, națiunea? Ei bine, Comisia Europeană și Parlamentul European au dat un capăt de răspuns. Respectivul teritoriu nu va mai face parte din Uniunea Europeană. Pentru că Uniunea Europeană este o uniune a statelor membre și nu a teritoriilor! Iar Catalonia va avea un lung drum de parcurs pentru a deveni un stat, un subiect de drept internațional. Dacă se va ajunge până acolo. Deocamdată, băncile din Catalonia pleacă pe teritoriul spaniol, industria din Catalonia vrea să plece, cetățenii spanioli din Catalonia vor fi obligați să plece pentru că separatiștii se manifestă violent împotriva lor - un caz special, la o școală în Barcelona, doi profesori au reproșat elevilor cu părinți spanioli, membri ai Guardia Civil, că au desființat secția de votare de la respectiva școală. A urmat imediat un protest al unui grup de peste 200 de elevi ai școlii în susținerea elevilor agresați de profesori. Grupuri de tineri separatiști au luat la țintă cetățeni despre care știu că sunt spanioli și îi hărțuiesc atât la domiciliu cât și în localități. În caz de declarare a independenței, Spania își va retrage toate instituțiile de pe teritoriul Catalan. Dar până atunci mai este deoarece o parte a administrațiilor publice din Catalonia nu sunt de acord cu independența. Poliția locală catalană, Mossos, este împărțită în două. O parte s-au dus la poliția spaniolă națională și Guardia Civil și au fraternizat cu ei, altă parte stă și așteaptă. Populația unor cartiere din Barcelona dar și din alte localități s-au dus la sediile poliției naționale și și-au exprimat susținerea și au declarat că sunt catalani dar și spanioli. Forțe polițienești din Spania au fost relocate la limita cu Catalonia a altor regiuni spaniole pregătite să intervină la nevoie.

Toate teritoriile naționaliste care manifestă tendințe de independență sunt atente la ce se întâmplă. Separarea de Uniunea Europeană devine o soluție de evitat.

Nu pot să nu observ și discursul lui Viktor Orban, în ultimul timp. S-a lămurit că România nu va accepta separatismul așa-zisului „ținut secuiesc”. A văzut că România nu depune cerere de aderare la V4 (Grupul de la Visegrad) și nici nu susține pretențiile acestui grup. Urmează ca Ungaria să dețină președinția Grupului și propune, nici mai mult și nici mai puțin, un V4+România. În condițiile în care România dezvoltă un alt grup cu Bulgaria și Grecia la care se adaugă Serbia în proces de aderare la Uniunea Europeană. Viktor Orban încearcă să „vrăjească” Serbia oferind sârbilor „marea cu sarea” pentru ca aceștia să nu rămână în Grupul de la Craiova (la înființarea căruia au participat direct) și nu este exclus, în buna tradiție a Budapestei, să se folosească de șantaj pentru a obliga Serbia să joace cum vrea ea. Viktor Orban privește cu îngrijorare și întărirea relațiilor dintre Croația și România și de aici la o posibilă viitoare contribuție a Croației la Grupul de la Craiova astfel că statele din Balcani plus România vor avea o legătură directă cu vestul Europei fără a mai cere voie de la Ungaria să ajungă în Austria și mai departe.

În presa briților am citit că Viktor Orban a amenințat Uniunea Europeană că Brexitul se poate repeta dacă Bruxelles-ul nu renunță la „dictatură”. O fi o amenințare la plezneală sau chiar are o astfel de soluție „în rezervă”? Vom vedea. Bruxelles este implacabil. Merge înainte. Ungaria mai face pași în lateral. Nu prea mulți și nici prea deși. Rămâne o țară care promovează agresiv naționalismul și separatismul.

MAE exprimă poziția României față de evenimentele din Catalonia

Ministerul Afacerilor Externe exprimă poziția oficială a României cu privire la evenimentele din Spania-Catalonia. Este foarte echilibrată și în consens cu poziția exprimată de Comisia Europeană.

• Spania este "un aliat important și partener strategic al țării noastre, relație reflectată atât la nivel bilateral, cât și în cadrul UE și la nivel internațional"

• Legitimitatea oricărui proces sau a oricărei acțiuni care ține de ordinea internă a unui stat rezidă în deplina sa conformitate cu Legea fundamentală, respectiv cu ordinea de drept din statul respectiv

• MAE reiterează "poziția consecventă a României în favoarea respectării dreptului internațional, care nu permite modificări teritoriale survenite fără acordul statului implicat"

Perfect. România este alături de Spania, subiect de drept internațional, susține aplicarea legii spaniole în acest caz de agresiune secesionistă din partea unui grup politic din Catalonia, nu este de acord cu secesiunile provocate fără acordul statului implicat.

Comisia Europeană îndeamnă Spania și Catalonia la dialog, autonomia lărgită a Cataloniei în cadrul statului spaniol nu îi asigură dreptul de a sta la dialog cu statele membre ale Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu are ca membru Generalitatea catalană. Are ca membru statul spaniol.

Comisia Europeană atrage atenția că și în situația în care Spania ar fi de acord cu secesiunea Cataloniei, aceasta iese din spațiul Uniunii Europene, Tratatele UE nefiindu-i aplicabile. Cât privește aderarea Cataloniei la Uniunea Europeană, mai este cale lungă. În primul rând, în caz de secesiune acceptată de statul implicat, adică Spania, trebuie să capete statut de subiect de drept internațional. Trebuie să fie recunoscută de celelalte state ale lumii ca stat de sine stătător. Cine leagă secesiunea Cataloniei de Brexit face o uriașă eroare. Marea Britanie este subiect de drept internațional pe cânt Catalonia nu. Catalonia este, astăzi, o unitate administrativ-teritorială a Spaniei. Cu tot cu autonomia lărgită pe care o are.

Comisia Europeană cu privire la referendumul și evenimentele din Catalonia

El Pais informează că la cererea lui primului ministru al Spaniei, Rajoy, Comisia Europeană a transmis un mesaj prin purtătorul său de cuvânt. Pe scurt:

• Referendumul este ilegal.
• Provocarea unei acțiuni de independență a Cataloniei este o problemă internă a Spaniei.
• Violența nu poate fi un instrument în politică (cu referire la cele 800 de persoane care au suferit în confruntările cu poliția). Eu cred că este vorba nu doar despre acțiunile poliției ci și de acțiunile violente ale unor susținători, mai înflăcărați, ai separatiștilor (fără ele, nici poliția nu ar fi folosit violența).
• Suntem încrezători în conducerea lui Mariano Rajoy pentru a gestiona acest proces dificil.
• Și dacă un referendum este organizat conform Constituției, teritoriul care pleacă dintr-un stat membru ar fi în afara Uniunii Europene.
• Comisia consideră că acestea sunt momente pentru unitate și stabilitate, nu pentru divizare și fragmentare.
• Comisia refuză să accepte un rol de mediator între Guvernul Spaniol și secesioniștii catalani, considerând că nu are nici un rol în acest moment cu privire la evenimente. Este doar o problemă internă a Spaniei și, ca atare, Spania este singura în măsură să o rezolve.

Unele state, cum ar fi Belgia, Finlanda, Slovenia și Lituania au condamnat ieri violența și au cerut dialogul politic. Franța și Germania „au evitat duminică să sprijine guvernul Rajoy”. Doar Verzii din Parlamentul European au cerut, până acum, o sesiune care să discute problemele ridicate de Catalonia. Acum s-au activat socialiștii din Parlamentul European cu motto-ul „Constituție și statul de drept în Spania”, ca urmare a evenimentelor din Catalonia.

Președintele Klaus Iohannis, întrebat de un jurnalist spaniol la Tallin cu privire la poziția sa referitoare la referendum a răspuns că are încredere în premierul Rajoy că va face ceea ce trebuie potrivit legii.

Rajoy a cerut Camerei Deputaților din Spania să se pronunțe cu privire la situația din Catalonia pentru ca executivul să poată acționa potrivit legii fără constrângeri. O mișcare inteligentă. Reprezentanții poporului spaniol sunt chemați să se pronunțe. Iar Guvernul va acționa potrivit deciziei lor. Foarte bine.

Înclin să cred că ideea exprimată de Comisia Europeană, potrivit căreia „Și dacă un referendum este organizat conform Constituției, teritoriul care pleacă dintr-un stat membru ar fi în afara Uniunii Europene”, va avea influență asupra multor catalani astfel că spiritele se vor mai calma. Iar dacă vor continua, vor deveni exemplul pentru alți secesioniști din Uniunea Europeană cu privire la „protecția” pe care Uniunea Europeană și-o ia față de ei. Vor deveni o entitate terță, nerecunoscută internațional astfel că nu vor putea încheia contracte comerciale. În special de către statele membre ale Uniunii Europene. Uniunea Europeană este obligată la o astfel de poziție pentru că altfel s-ar destrăma iar Europa ar redeveni un continent al confruntărilor între state.

Am pus un articol zilele trecute cu privire la rolul „conducătorului”, al „suveranului”, rostit acum 400 de ani de un spaniol, Francisco Suarez: „Suveranul este cel care face legături”. Cel care face legături cu lumea, cu alte state pentru ca propriul stat să aibă garanții pentru mai binele locuitorilor. Ei bine, liderii secesioniști din Catalonia fac opusul: rup legăturile. Cu Spania, cu celelalte state ale Uniunii Europene și, pentru că Uniunea Europeană este o forță economică pe plan mondial, cu celelalte state importante. Naționalismul dus la extrem dăunează sănătății.

Catalanii secesioniști forțează un precedent. Cum vor răspunde statele membre ale UE ?

Imagine El Pais. Declaración de Puigdemont tras la votación

A avut loc „referendumul” catalan. Declarat ilegal de către Curtea Constituțională a Spaniei înainte de a se desfășura, susținut de unele state ale lumii prin trimiterea de „observatori”, susținut intens de propaganda rusă prin postul Rossia Today, inclusiv de către RT-ul care funcționează la Madrid ca urmare a „dreptului la libera exprimare” (tare curios acest drept recunoscut pentru alte entități statale decât cele ale statelor membre ale UE!), a fost ținut și considerat legal de către guvernul secesionist catalan condus de Puigdemont (fost jusrnalist!).

Astăzi, El Pais ne comunică că Puigdemont are de gând să facă declarația de independență a Cataloniei în următoarele zile.

Este evident că abia încep problemele. Apelul lui la Uniunea Europeană (la statele  membre) să recunoască dreptul Cataloniei de a fi un stat independent în Europa nu va găsi adepți. Spania nu îi va recunoaște independența. Constituția spaniolă spune că statul este indivizibil. Celelalte state membre ale Uniunii Europene vor face la fel. Nu cred că alt stat va recunoaște independența Cataloniei, pentru că o astfel de recunoaștere ar fi cotată ca o formă de agresiune asupra Spaniei iar Uniunea Europeană, în întregul său, va fi de partea Spaniei.

Catalonia va fi izolată o perioadă de timp până când catalonii încep să înțeleagă consecințele obținerii independenței „cu forța”. Pentru că vor fi consecințe.

Una dintre himerele cu care separatiștii au vrăjit populația naționalistă este aceea a apartenenței europene și a continuității existenței viitoarei republici în Uniunea Europeană. Ei bine, și-au înșelat populația. Sunt europeni dar nu vor fi membri ai Uniunii Europene. Nu doar Spania se va opune acestei apartenențe, se vor opune toate statele europene pentru că ce au făcut separatiștii catalani este un act de destrămare a Uniunii  Europene. Iar celelalte state membre ale Uniunii Europene înțeleg acest lucru. Și vor face tot ce este posibil să împiedice „molima”.

Să gândim la viitorul pe care Puigdemont și naționaliștii catalani l-au pregătit regiunii și populației.

Populația. Este eterogenă. Sunt spanioli dar sunt și cetățeni europeni (cetățeni ai altor state membre ale Uniunii Europene). Regimul separatist le poate promite drepturi în baza tratatelor UE însă nu are cum să le aplice pentru că regiunea nu este considerată stat european. Nu va fi recunoscută de celelalte state europene și nici de alte state ale lumii. Poate Venezuela lui Maduro! Catalonia se va depopula, cetățenii europeni își vor căuta alte regiuni din statele europene unde să se afle sub protecția Tratatelor europene.

Odată cu cetățenii europeni, firmele din Catalonia, legate de economia spaniolă și europeană vor alege: rămân în Catalonia, își oferă produsele și serviciile  în teritoriul Cataloniei. Dacă regiunea Catalonia nu le poate absorbi produsele și serviciile vor pleca. Firmele cu capital străin, ba chiar cele cu capital spaniol, vor părăsi Catalonia, pentru că sunt legate de piața Uniunii Europene. Va fi ceva similar situației în care ajunge Marea Britanie.

Moneda. Acum este asigurată de Spania. Independența Cataloniei o va obliga să își bată propria monedă, dar numai pentru uzul inter, pentru că nu va fi recunoscută pe plan internațional (cum este rubla transnistreană). Nu pot păstra euro ca monedă, pentru că nu va fi recunoscut pe teritoriul UE.

Frontierele. Este evident că nu vor fi recunoscute pașapoartele cataloneze. De aceea, nu pot călători în afara teritoriului regiunii. Spania și Franța vor introduce frontiere „dure”, cu supravegherea frontierelor verzi și controlul exigent la puncte de trecere a frontierei. Cetățenii catalani nu vor avea, pe teritoriul altor state, protecția consulară a Cataloniei pentru că statul nu va fi recunoscut.

Sunt sigur că populația care s-a dus la vot cu entuziasm pentru a obține „independența” nu a fost informată asupra consecințelor. Altceva ar fi fost dacă Spania ar fi recunoscut „independența” Cataloniei. Dar pentru asta, Spania ar fi trebuit să organizeze un referendum pentru ca toată populația din Spania să se pronunțe. Spania, în întregul ei, nu a fost de acord cu referendumul.

Este regretabil să văd cum românii aplaudă acțiunile lui Puigdemont și ale separatiștilor spanioli. Unii comentatori din România se întreabă ce vor face românii din Catalonia. Dacă vor să fie protejați de drepturile conferite de Tratatele UE, vor pleca. Vor reveni în România sau vor merge în altă țară europeană unde își găsesc un rost. Dacă se simt mai bine într-o Catalonie „independentă”, vor rămâne pe loc. Este alegerea lor. Eu însă nu îi voi aprecia și nici nu le voi ține partea.

Avem, la zi, două stări cu care Uniunea Europeană nu s-a confruntat. Plecarea din Uniunea Europeană a unui stat, Marea Britanie și o acțiune în forță pentru destrămarea unui stat european, Spania. Încercări au fost și în Italia, cu Piemontul, sunt la noi, cu așa numitul „Ținut Secuiesc”, sunt intenții secesioniste în Belgia etc. În Spania însă, propaganda secesionistă anti-Uniunea Europeană a avut succes. Să vedem până unde! Cât privește România, cererile repetate ale „minorității maghiare” pentru un referendum care să ducă la „autonomia Ținutului Secuiesc”, respinse de instanțele române, nu au avut ca urmare mișcări de amploarea celor din Catalonia. Au fost „referendumuri” locale, un fel de „Puigdemonți” locali, dar fără urmări de amploare. Dar, de se va continua în Catalonia mascarada, nu este exclus ca și la noi să avem o astfel de acțiune! Rusia este prezentă peste tot. De curând, Rossia 1, post guvernamental rus, vrea să emită și la noi. Vine prin intermediul unui dezvoltator din R. Moldova pe baza dreptului la libera exprimare. Nu este exclus să fim „următoarea țintă”!

Azi, Spania încearcă să împiedice un referendum ilegal în Catalonia

Am parcurs ceva materiale. Este duminică și este o zi foarte importantă. Spania încearcă să rămână întreagă, ca țară. În Catalonia, guvernul condus de separatiști, vrea independența regiunii față de Spania.

Potrivit Constituției și legislației spaniole, referendumul a fost declarat ilegal. Instanțele judecătorești competente au dat ordin forțelor de ordine să împiedice desfășurarea referendumului. Separatiștii folosesc un slogan : în democrație, ai dreptul de a alege. Depinde ce alegi, până la urmă! Dar în viața de zi cu zi, se folosesc de forță. Presa spaniolă a arătat cazuri în care comunități din Catalonia care se opun secesiunii au fost atacate de secesioniști. Prin toate mijloacele. Războiul informatic a fost folosit pe deplin.

Ambițiile separatiștilor catalani nu sunt sprijinite decât de organizațiile politice separatiste de peste tot unde s-au înființat ele. UDMR, în România, i-a avut invitați pe separatiștii catalani, pe kosovari, pe extremiștii din alte țări europene. Catalanii invitați de UDMR au venit să arate etnicilor maghiari români ce fac ei pentru obținerea „independenței”.

Este o problemă internă a Spaniei și este corect să fie sprijinită prin neimplicarea altor state.

Carles Puigdemont, liderul separatist catalan, jurnalist devenit politician, a încercat „medierea Uniunii Europene”. Astfel, a încercat să obțină o recunoaștere internațională europeană asupra stării Cataloniei de entitate separată de Spania. Nu a reușit. A cerut statelor europene să devină mediatori între Spania și Catalonia. Nu a primit nici un răspuns. A declarat că va proclama independența Cataloniei de Spania dacă numărul celor care spun „da” este mai mare decât al celor care spun „nu”, indiferent de numărul celor care se prezintă la vot sau reușesc să voteze. Spune că în Spania nu este un plafon minim de prezență la vot la referendum pentru a pronunța o decizie ca urmare a referendumului. Practic, se pare că va declara „independența” Cataloniei indiferent de ce se întâmplă. Referendumul a fost doar un pretext.

El Pais. Garda Civilă și Poliția Națională au intervenit direct pentru că Mossos (Poliția Catalană) nu a închis toate centrele de vot.

Deocamdată, Spania a devenit, pentru întreaga Uniune Europeană, cea mai importantă regiune. Impactul politic pentru Uniunea Europeană este imens.

Lui Carlos Puigdemont i s-a atras atenția, probabil că și în mod direct, că o Catalonie independentă nu este, automat, membră a Uniunii Europene și nici nu va deveni probabil datorită veto-ului Spaniei ! Guvernatorul Puigdemont susține însă că Uniunea Europeană nu îi poate refuza Cataloniei apartenența la Uniune. În mesajele de „independență” viitorul Cataloniei la Uniunea Europeană a fost o garanție dată de formațiunile separatiste.

Până și presa britanică a constatat că problemele din Spania sunt mai importante decât plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Și da, au dreptate. Separatiștii catalani pot da tonul destrămării altor state din Uniunea Europeană iar consecința ar fi dispariția Uniunii Europene și revenirea la stările conflictuale dintre statele europene care au alimentat cele două războaie mondiale din secolul trecut!

Rostul principal al Uniunii Europene este acela de a nu mai permite un viitor conflict pe teritoriul Europei. De aceea Uniunea Europeană are ca obiectiv atragerea în Uniune a tuturor statelor de pe continent, de a le sprijini dezvoltarea astfel încât toți europenii să beneficieze de același nivel de trai.

Condoleanțe pentru familiile victimelor, compasiune pentru poporul spaniol, încredere în instituțiile statului român pentru combaterea terorismului

Agerpres. Președintele PNL a semnat în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Spaniei

„Am transmis condoleanțe pentru familiile victimelor, compasiunea noastră pentru poporul spaniol care trece prin încercări extrem de dificile ca urmare a atentatelor. Am reafirmat determinarea noastră de a susține orice demers de luptă împotriva terorismului, acestei forme de nebunie care face atâtea victime printre oameni nevinovați”

Poziție politică corectă a PNL exprimată prin liderul său. Folosesc termenul „politică” pentru a sublinia faptul că politica se referă la administrare în folosul cetățenilor. Este trist când trebuie să transmiți condoleanțe, când trebuie să exprimi compasiunea pentru un popor care trece prin încercările cumplite ale actelor teroriste dar trebuie să fim conștienți că ele au cauze care sunt „ascunse” în trecut. În special cauze determinate de decizii politice ale guvernărilor trecute.

Răspunsul lui Ludovic Orban la întrebarea privind o eventuală discuție cu privire la combaterea terorismului are și el o mare importanță.

„Din fericire, România a fost ferită de astfel de atentate, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să privim cu mare atenție și vigilență orice posibilă încercare de realizare a unui atentat

Nu sunt un specialist în acest domeniu, ca atare nu pot să vă spun un punct de vedere pertinent legat de acest subiect, decât faptul că toate structurile de siguranță națională, din punctul meu de vedere, până acum au dovedit eficiență și au reușit să prevină orice fel de eveniment neplăcut”

Întrebarea jurnaliștilor este redundantă. Iar o discuție ? Oare jurnaliștii nu au ținere de minte ? Nu știu că România are deja o linie politică pentru combaterea terorismului ? Nu știu că România are o legislație care permite instituțiilor statului să acționeze pentru combaterea terorismului ? Am spus că este important răspunsul lui Ludovic Orban pentru că el scoate în evidență faptul că „... toate structurile de siguranță națională ... până acum au dovedit eficiență și au reușit să prevină orice fel de eveniment neplăcut”.

Are dreptate Ludovic Orban. Plecând de la activitatea consulatelor române care dau vizele, trecând prin activitatea MAE care „strânge relațiile țării cu alte state”, ajungem la frontieră unde se asigură apărarea și securitatea națională în fața pericolului extern reprezentat de infracționalitatea trans-frontalieră și migrația ilegală, ajungem la activitatea poliției și a jandarmeriei care acționează în interiorul țării, trecem pe la unitățile de parchet care instrumentează cauzele penale care pot duce la aflarea unor intenții teroriste, ajungem la instanțele de judecată care dau sentințe de expulzare a unor străini pătrunși ilegal în țară sau care au intrat legal dar au tendința de a comite acte cu violență, ajungem la SRI care urmărește, în „câmpul tactic” orice manifestare ostilă cetățenilor și statului român, amintim și SIE care vine cu informații utile din spațiul extern, mergem la Președintele țării care supraveghează ca toate instituțiile să își îndeplinească atribuțiile legale pentru combaterea terorismului și la Guvern care asigură resursele necesare instituțiilor subordonate sau altor instituții ale statului pentru îndeplinirea atribuțiilor în materie. Nu trebuie să uităm colaborarea intra-europeană în materie și nici colaborarea cu alte state cu care avem acorduri și convenții în materie.

M-ă deranjează enorm ideea jurnaliștilor: „... s-ar impune o discuție pe linia combaterii terorismului cu toți factorii de decizie, inclusiv cu președintele Klaus Iohannis, precum și o modificare a legislației în domeniu având în vedere numărul mare al atacurilor teroriste petrecute în ultima perioadă ?”. Nici mai mult și nici mai puțin decât „o modificare a legislației” pentru că a crescut numărul atentatelor în lume ! Pe ce lume trăiesc jurnaliștii ăștia ?

Am ajuns la concluzia că o parte dintre jurnaliștii din România au devenit o formă de cancer a societății. Păi cum să nu fie cumplit de superficiali când sursele lor de informație sunt astrologii, numerologii, vrăjitoarele, părerologii, conspiraționiștii, anti-masoneriștii, postacii Kremlinului și liderii politici extremiști luați ca exemplu de prin alte state.

Politicile greșite sunt cauza morților din aceste zile

Mereu, mereu și iar mereu.

Politicile greșite duc la consecințe grave. La moartea sau rănirea unor oameni nevinovați.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului au fost deformate prin interpretarea lor de către grupuri cetățenești, ONG-uri (unele plătite de către „puteri interesate”) astfel că astăzi am ajuns să avem cea mai gravă stare de insecuritate în Europa.

Libera circulație a persoanelor nu are în centru imigrantul de pe tot globul, are în centru cetățeanul statului de domiciliu. Acesta are libertatea să circule și să se stabilească oriunde pe glob, în oricare țară cu condiția ca țara respectivă să fie de acord. Nici un tratat internațional nu poate obliga o țară să primească imigranți. Nici o țară din lume nu este obligată să acorde cetățenie imigranților. Nici o țară din lume nu poate fi obligată să accepte folosirea teritoriului ei pentru ca imigranții să ajungă la o țară țintă. Nici o țară din lume nu poate fi obligată să accepte să îi fie distrusă coeziunea socială, culturală, bunăstarea, să îi fie pusă sub semnul întrebării securitatea socială, liniștea pentru a face „acte de binefacere” pentru niște străini. De aceea statele au frontiere. De aceea aceste frontiere sunt supravegheate și protejate.

UNHCR, organismul ONU pentru refugiați face presiuni asupra statelor pentru a accepta refugiații. Ca cetățean, încep să consider că acest organism al ONU devine o sursă serioasă de risc social pentru toate statele pe care organismul ONU le critică că nu primesc refugiații. Nu este vorba despre o persoană care ar avea nevoie de o formă de protecție, este vorba despre populații care migrează din statele în care au trăit către alte state pe care imigranții le consideră ca fiind convenabile viitorului lor. Nu migrează toți, dar cei care migrează nu sunt chiar cei capabili să facă ceva în țara pe care o părăsesc. Incapabili să își apere țara, incapabili să îi asigure dezvoltarea vor deveni în țările în care ajung factori majori de risc social. Cum este individul din imagine, Driss Oukabir, de origine magrebiană din Marsilia, cu reședință legală în Spania, închis pentru agresiune sexuală în 2012 iar acum reținut după cumplita crimă comisă în Barcelona.

Astfel de indivizi care au cetățenia statelor din vestul Europei au drepturi în cadrul UE și se pot deplasa liberi în toate statele europene. Nu știi cine sunt când ajung în țara ta, afli după ce comit atentatele teroriste și sunt numărate victimele, dacă sunt descoperiți imediat după aceea. Poate fi și situația în care indivizii pot scăpa dacă nu și-au propus să moară pe timp ce comit atentatul.

Politica europeană cu privire la imigranți ar trebui reevaluată. Este inadmisibil ca țările europene să își piardă substanța etnică și culturală pentru a pune în loc străini din afara spațiului Uniunii Europene.

Știu, ONG-urile care trăiesc din susținerea imigrării și „drepturile omului” nu acceptă o reevaluare a acestor politici. Cei care îi plătesc nu au nevoie de stabilitate în statele membre ale UE. Au nevoie de haos pentru că haosul produs de imigrație le oferă posibilități nesperate de a bloca evoluția UE.

Frontierele României au intrat, cum era de așteptat, în atenția călăuzelor și organizațiilor mafiote care câștigă de pe urma imigranților. La frontiera cu Serbia s-au înmulțit trecerile ilegale a imigranților care nu au mai putut trece prin Ungaria sau Croația către Austria și Germania. Situația este tensionată. Zilele trecute, o navă a Gărzii de Coastă române a reținut o ambarcație turcă cu 69 de imigranți din Irak, maturi și minori, la 10 mile de portul Mangalia, care se îndrepta spre țărmul românesc. Călăuze: un bulgar și un cipriot. Nu este exclus ca traseul Turcia-România pe mare să devină activ. Precedentul s-a creat. România poate deveni, la fel ca Grecia, o țară blocată de imigranți. Deși, noi nu am făcut politica Greciei, nu am acceptat venirea imigranților pentru că îi primește Germania. Ungaria reclamă că numărul trecerilor ilegale din România a crescut. Având în vedere comportamentul Ungariei de până acum, nu este exclus ca ungurii să ridice un gard la frontiera cu România așa cum au ridicat gardul la frontiera cu Serbia și Croația.

Unii imigranți aflați în România au declarat că rămân în România astfel că au primit dreptul de a se deplasa și de a-și căuta un loc de muncă. Majoritatea dintre ei au fost descoperiți și reținuți apoi la frontiera cu Ungaria sau au fost înapoiați de unguri după ce au fost reținuți pe teritoriul lor. Și toate acestea costă bani. Mulți bani. Bani care trebuie luați din altă parte. Și avem și noi comunități aflate în pragul sărăciei, neracordate la energie electrică, fără drumuri, avem copii care nu pot urma școli pentru că părinții nu au posibilități financiare să îi sprijine să urmeze școli generale și licee etc. Dar dăm bani pentru susținerea imigranților și pentru a-i împiedica să încalce legile din România dar și ale statelor vecine pentru a nu strica relațiile între statele noastre. Pentru că relațiile cu statul vecin se strică foarte repede când este vorba despre imigranți din terțe țări.

Situația în statele UE este foarte proastă. Cei care primit imigranți cu inima deschisă trac consecințele. Indiferent cât de secretizată este comunicarea guvernamentală cu privire la faptele imigranților sau ale urmașilor lor, se află. Iar cei din țările membre ale UE își pun întrebarea: dacă au chef imigranții dintr-o țară să comită un atentat în altă țară, cine îi poate împiedica ?

Ca să ai o economie competitivă, trebuie să ai mână de lucru competitivă.

Un articol de la bloomberg este cel care m-a zgândărit. Chiar dacă este vorba despre Spania, datele de acolo pot fi folosite și pentru România, suntem de fapt în aceeași situație.

Spania are un șomaj infernal. Pentru luna mai, Spania avea un șomaj de 19,8% față de media UE care este de 8,6%. La noi, șomajul este în ușoară creștere, după ultimele date, de 6,8%. Problema este la noi și destul de ciudată, nu sunt considerate în șomaj persoanele care au ieșit din perioada legală de șomaj și cei care freacă menta pe la cârciumi precum și „gospodinele” care așteaptă ajutorul social. Corect ar fi ca nu doar șomajul să fie luat în calcul ci toată forța umană capabilă de muncă.

Cu un șomaj uriaș, Spania nu are posibilitatea ca pe termen scurt să îl absoarbă. Nu are cum. Șomerii sunt neinstruiți, pur și simplu. Sunt incapabili să presteze o activitate lucrative peste nivelul lor superficial de instruire. De aceea, firmele din Spania caută forța de muncă necesară în alte țări. Pentru că în Europa forța de muncă calificată necesară în economia dezvoltată este atrasă de piața de muncă din Germania, Franța, Olanda etc., Spania apelează la forța de muncă din țări terțe.

Odată, enervat pe germani, am spus că aceștia să caute forța de muncă pentru industria lor auto în Europa și nu aiurea, în Siria și Irak. Ei bine, acum revin. De unde să ia ? Din moment ce așa zisa forță de muncă din celelalte state europene, cea care este în șomaj sau pe lângă starea de șomaj, în starea de asistați sociali, este mai mult necalificată decât calificată !

Unele știri de pe la noi au tot arătat că firmele românești caută muncitori, tehnicieni, ingineri, matematicieni, IT-iști etc. Era o știre cu firme din Transilvania care au ajuns să caute prin Moldova. Nu că nu au găsit, dar au găsit și tăntălăi care au refuzat să meargă la muncă preferând să stea cu curul pe sobă și cu ajutorul social. Ba și supărați tare pe stat că nu le mărește ajutorul social. Cazul nu este singular. Cu ocazia unei discuții, un coleg îmi spunea că a adus muncitori agricoli din R. Moldova pentru că asistații sociali de la noi au refuzat să lucreze fără a fi plătiți de parcă ar fi fost mineri. Cereau dublu la ziua de muncă decât era piața ! Colegul ar fi rămas cu buzunarele goale dacă ar fi acceptat cererile asistaților sociali. Unii nu au vrut să lucreze de teamă că pierd asistența socială !

Iar îmi vin în minte analiștii noștri specializați pe economie, finanțe etc. Băieți buni, spun vorbe mari dar pe la forța de muncă nu au prea ajuns. Au ajuns însă sindicatele dar numai pentru măririle salariale, indiferent că există productivitate sau nu. Ciugulitorii de avantaje.

Articolul despre situația din Spania trebuie, fără doar și poate, aplicat și la situația din România. Nu putem avea o economie competitivă cu putori, cu neisprăviți, cu needucați. Cei care au competențe, care au muncit să și le facă, care au fost dispuși să se perfecționeze au plecat în alte țări. Am rămas cu loazele. Stau cu mâna întinsă și cer de pomană.

Brexit-ul, de va fi finalizat, va aduce acasă un mare număr de români. Ar cam fi timpul să le pregătim sosirea. Ar cam fi timpul să le cunoaștem competențele și să cerem societăților din România care au nevoie de competențele lor să fie pregătite să îi primească. Ba chiar să își dezvolte afacerile având la dispoziție o astfel de calitate a forței de muncă.

Mai citesc o știre. România ocupă locul 60 din 166 de state în privința performanței logistice pe lanțul de furnizare, inclusiv infrastructura, calitatea serviciilor și seriozitatea livrărilor din respectiva țară. Culmea, țările care ocupă primele locuri sunt țările care au avut grijă să atragă forța de muncă calificată din alte țări peste ce a pregătit în propria țară: Germania, Luxemburg, Suedia, Olanda. Sunt țările pe lângă care crizele trec fără a produce mari daune, sunt țările căutate de cei care „au mâini de aur”, sunt țări care vor continua să se dezvolte pentru că pun învățământul și sănătatea mai presus de afacerile mărunte, față de găinăriile cu care ne împuie unii capul pe la televiziunile naționale.