Se afișează postările cu eticheta alegeri anticipate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alegeri anticipate. Afișați toate postările

luni, 17 februarie 2020

Anticipatele. Premieră în democrația românească cu valoare de precedent. Se poate!

Azi, la Parlament, miniștrii fostului Cabinet Orban se prezintă la audieri ca viitori miniștri ai noului Cabinet Orban. Evident, rolul lor, „poruncă de la partid”, este să prezinte ce au făcut până acum, în cele 3 luni de guvernare, pentru a motiva realegerea lor pentru posturile ministeriale. Că vor fi sau nu admiși de parlamentarii „opoziției” PSD, ALDE, UDMR, ProRomânia și chiar PMP sau USR (😂), PNL va merge mai departe cu ei la plenul Camerelor. Să nu dea votul de investire al noului Cabinet Orban. De fapt, jocul politic este acesta. Acest Cabinet precum și următorul va avea rolul de a provoca respingerea a două nominalizări pentru a se împlini „porunca constituțională” - cel puțin 2 soluții de guvernare să fie respinse pentru ca Președintele României să poarte discuții (exploratorii!) cu liderii politici din Parlament și apoi să dizolve Parlamentul pentru a permite alegerile anticipate. Cele două respingeri de Guvern sunt suficiente pentru a observa „voința Parlamentului”.

Prim-ministrul Ludovic Orban este decis:
”Obiectivul PNL este acela de a îndeplini condiţiile constituţionale pentru dizolvarea Parlamentului, pentru că doar astfel se pot organiza alegeri anticipate şi doar astfel românii o să ia deciziile importante pentru evoluţia societăţii româneşti.
Toate procedurile care se vor derula de acum înainte se vor derula, din punctul de vedere al PNL, doar pentru atingerea acestui obiectiv și anume a reuși îndeplinirea condițiilor constituționale care să permită președintelui României dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate.
Audierile miniștrilor din comisii sigur că se derulează în nişte condiţii politice care sunt influențate de rezultatele alegerilor din 2016. Ultimii care pot să judece candidaţii noştri de miniştri şi guvernarea actuală sunt parlamentarii PSD.
Ca atare, indiferent cum vor vota parlamentarii PSD, pentru mine este important ca miniştrii din echipa pe care o conduc să prezinte ce au făcut, cum au reparat gravele disfuncţionalităţi şi marile nedreptăţi care existau în diverse domenii de activitate şi să prezinte viziunea Partidului Naţional Liberal privitor la soluţiile pentru fiecare domeniu de activitate. Nu ne interesează votul în comisii pentru că votul în comisii este viciat de lipsa de reprezentativitate a actualului Parlament faţă de opţiunile actuale ale cetăţenilor care s-au manifestat clar, limpede în cursul anului electoral 2019. ”
Ca părere personală. După 30 de ani a venit timpul ca un partid politic să își ia inima'n dinți și să facă acest pas: provocarea alegerilor parlamentare anticipate. După ce devine precedent, un număr de acte normative nu își vor mai avea rostul. Cum ar fi de exemplu legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor. Nu va mai fi îndeplinită condiția imperativă a „mandatului plin”. 😂

luni, 28 mai 2018

Italia este supusă frământărilor. Unii, își bagă nasul unde nu le fierbe oala

Sergio Mattarella, președintele Italiei
Liga (extremă dreaptă) condusă de Matteo Salvini şi Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) a lui Luigi Di Maio au format o coaliție pentru a guverna Italia. Partide euro-sceptice, agresive, cu o viziune asupra viitorului Italiei în afara angajamentelor din Tratatele Uniunii Europene. Au propus un premier, acceptat de președinte dar, care a refuzat desemnarea ca ministru al economiei a unui eurosceptic declarat.

A pornit circul. Luigi Di Maio a cerut „demiterea președintelui pentru înaltă trădare” deși acesta are o prevedere constituțională pe care s-a bazat când a refuzat nominalizarea la portofoliul economiei.

Agerpres dă o sinteză a problemei formării noului guvern.

M-a surprins asemănarea între ideile PSD și ALDE de la noi cu ideile La Liga și M5S de la Italieni. Nu este o întâmplare!

Față de situația din România, președintele Italiei are un mare as în mânecă. Poate dizolva cele două Camere ale Parlamentului și declanșa alegerile anticipate. În România acest atu al Președintelui nu există.

Cum ne-am obișnuit deja, Frontul Național din Franța, condus de Marine Le Pen, are obiceiul să își bage nasul în treaba altora deși, atunci când vine vorba despre Franța și problemele ei interne este foarte radicală în a respinge „părerile din afară”.

''Uniunea Europeană şi pieţele financiare confiscă încă o dată democraţia. Ceea ce se întâmplă în Italia este o lovitură de stat şi un jaf contra poporului italian comise de instituţii ilegitime. În faţa acestei negări a democraţiei, furia popoarelor sporeşte peste tot în Europe!''

Vi se pare familiară declarația? 

Seamănă cumva cu declarațiile unor lideri PSD și ALDE? Nu mai spun de Traian Băsescu!

Și Marine Le Pen are ce are „cu statul paralel”. De fapt, toți cei care au beneficiat ani și ani de zile de bunăstarea venită din munca altora au impresia că problemele lor sunt generate de „instituțiile ilegitime”. Sunt inadaptații lumii moderne. Lângă ea vine vice-președintele FN, Nicolas Bay, cu o declarație la fel de șocantă.

''Domnul Mattarella recurge la o lovitură de stat instituţională, el este în mod normal garantul instituţiilor şi trebuie să fie în serviciul Constituţiei italiene; el este astăzi în serviciul Uniunii Europene şi al Comisiei Europene''

Să nu mai aud pe unii și pe alții că în vestul Europei ar fi politicieni mai evoluați ca la noi! Sunt la fel. Până acum nu i-am văzut și auzit și ne-am ghidat doar după odele cântate lor de jurnaliștii plătiți, preluate de jurnaliștii români în goană după senzații tari. Ei bine, au și ei pleșoienii lor, codrinii lor, răduleștii lor, tăricenii lor, vosganienii lor etc.

Se pare că în Italia se va ajunge la anticipate. Președintele Sergio Mattarella întinde o mână de ajutor societății prin desemnarea pentru a forma un guvern a unui tehnocrat. Un guvern de criză care să pună „batista pe țambal” un timp, să mențină Italia pe linia de plutire și chiar să permită Italiei scăderea datoriei externe imense până se calmează spiritele și se vor desfășura noi alegeri parlamentare. Intenția este intenție. Majoritatea turbulentă formată de extrema dreaptă și partidul antisistem (aici am mari semne de întrebare! Se pare că sunt anti-UE, sunt anti-sistemul creat pentru funcționarea pieței comune europene!) este posibil să blocheze investirea. Înseamnă că aleg anticipatele pe care președintele Mattarella le va anunța.

Vecinul Austria are un astfel de guvern. Este, probabil, un exemplu pentru actuala majoritate italiană dar, nu este suficient. Rămâne întrebarea: ce va face majoritatea anti-UE din Parlamentul italian? Va accepta perioada de reflecție propusă de Mattarella sau vor intra în noi alegeri convinși că le vor câștiga.

Cred că vom mai auzi de anti-europeni cum susțin euro-scepticii italieni. Dar, să vedem ce va mai fi „la locul faptei”. În Italia! O înfrângere a lui Mattarella, este de rău augur. O victorie a lui, va aduce un timp prețios ideii de Uniune Europeană și proiectelor de întărire a ei.

luni, 20 noiembrie 2017

Germania spre alegeri anticipate ?

Angela Merkel la ZDF
Astăzi, Angela Merkel l-a informat pe președintele Frank Walter Steinmeier că nu a reușit să formeze o coaliție majoritară pentru a avea un guvern. Am scris mai devreme un articol.

Acum, pe seară, Agerpres, Die Welt, Frankfurter Allgemeine tratează subiectul surpriză: Angela Merkel preferă alegerile anticipate decât un guvern minoritar.

Se pare că în ecuație a intrat și președintele Steinmeier care a recomandat tuturor partidelor să își reconsidere poziția. După câte înțeleg eu, este vorba și despre cei din SDP (social-democrații germani) care a luat atât de puține voturi (record negativ istoric) încât simte că are nevoie de o perioadă de opoziție pentru a se reface. Intervenția social-democratului Steinmeier, actualul Președinte, ar putea să stimuleze SPD să regândească poziția pe care o susține astăzi.

Înțeleg că presa nu mai dă credit FDP (liberalii pro-afaceri). Abia reveniți în Parlament, liberalii germani au adoptat poziții foarte dure în relația cu partenerii de discuții privind politicile interne dar și cu privire la proiectele europene. În plus, FDP nu o place deloc pe Merkel pe care o acuză că i-a scos din politica mare în urmă cu niște ani. Am eu impresia că nu vor să își recunoască eșecul și, ca de obicei, au căutat un vinovat în afară.

Situația din Germania devine interesantă. Imaginea de stabilitate politică și economică începe să se clatine. Doar ca impresie publicistică! Sub conducerea lui Merkel, germanii au ajuns la o bunăstare pe care înainte o visau. Acum este realizată, cu toate măsurile de siguranță severă pe care Merkel și echipa le-au luat în timp pentru a asigura economiei și finanțelor germane o stabilitate cât mai mare. Este adevărat, salariile germanilor nu au crescut ca Făt Frumos, cum au crescut în statele vecine ei, însă economia Germaniei le-a asigurat nu doar stabilitatea veniturilor ci și o creștere solidă. Economia Germania este de aproape 2 ori mai mare ca a oricărui alt partener european semnificativ! Nu mai spun de celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Declarațiile Angelei Merkel la această emisiune TV sunt ca o invitație la un „Gentlemen's Agreement”. Pentru toți actorii politici germani intrați în Parlament. Colaborați pentru a avea stabilitate. Nu colaborați, mergem la anticipate. Iar Angela Merkel a anunțat, ferm, că ea merge către anticipate și că are susținerea partidului. Cât privește „propunerea” indusă de FDP dar și de unii de prin partea stângă a politicii germane că ar trebui să se retragă, Merkel a dat un răspuns mai mult decât clar: nu se retrage! Nu se retrage pentru că are sprijinul partidului său dar și al partidului frate SDU.

Vom vedea ce va mai fi. Pentru mine este evident că liderii FDP au încercat, prin retragerea de la negocieri, să forțeze demisia lui Angela Merkel de la șefia CDU. Plastic, este imaginea „micului răpitor” care mârâie la „marele răpitor”. Poate se sperie! Nu dă cu parul. Acum a obținut doar „un mârâit”. Merge FDP la o „bătălie” politică?

vineri, 27 octombrie 2017

Parlamentul catalan a votat rezoluția pentru independență. Guvernul Spaniei aplică art. 155 din Constituție

Carles Puigdemont, șeful Guvernului catalan a lăsat la latitudinea Parlamentului declararea independenței. Majoritatea separatistă, de la cei de extremă stânga până la cei de centru stânga au votat pentru independență - 70 de voturi. Opoziția, minoritară, a lipsit din sală. El Pais.

Parlamentul catalan l-a însărcinat pe Carles Puigdemont să elaboreze Constituția Cataloniei și reglementările care să permită statului să funcționeze. De fapt, legea referendumul adoptată de Parlamentul catalan, declarată neconstituțională și ca atare nulă de către justiția spaniolă, era un fel de lege care asigura trecerea de la autonomie sub autoritatea Spaniei la independență ca Republica Catalană.

Senatul Spaniei l-a învestit pe Mariano Rajoy, primul ministru al Guvernului Spaniei să conducă direct Catalonia. Guvernul Spaniei l-a demis pe Carles Puigdemont iar Rajoy a anunțat dizolvarea Parlamentului catalan și alegeri anticipate pentru 21 decembrie!

El Pais, Agerpres, Curs de guvernare.

Guvernul Spaniei este susținut de toate statele. O excepție o face premierul Belgiei care îndeamnă la „dialog”. Mi se pare o atitudine mai degrabă de „politică internă”. Dialog cu cine ?

Uniunea Europeană consideră că este problema internă a Spaniei. Tot de la nivelul Uniunii Europene s-a transmis semnalul că o Catalonie independentă nu este considerată o membră, de facto, a Uniunii Europene. NATO a transmis că este o problemă internă a Spaniei și sprijină guvernul Rajoy. Germania și Franța susțin Guvernul Rajoy. SUA sprijină „unitatea” Spaniei. Agerpres, mai multe „știri”. Inclusiv România, prin președintele Klaus Iohannis a transmis că evenimentele din Catalonia sunt o problemă internă a Spaniei și că are încredere în primul ministru Mariano Rajoy. Theresa May a comunicat că Marea Britanie susține unitatea Spaniei și nu este de acord cu declarația de independență a Cataloniei.

Deja, imediat după anunțul lui Rajoy de demitere a lui Puigdemont, El Pais arată că justiția din Catalonia a început procedurile de acuzare a acestuia iar după dizolvarea Parlamentului, nu este exclus ca unii parlamentari să fie, la rândul lor acuzați.

Să urmărim evenimentele. Sunt și susținători înfrigurați ai „independenței” Cataloniei. Mai ales în presa engleză. Din ce am văzut până acum. Motivul ? Să rănească cât mai mult Uniunea Europeană.


joi, 19 octombrie 2017

Secesioniștii catalani refuză intrarea în legalitate

Carles Puigdemont șeful Guvernului catalan
Ziua de astăzi a fost ultima a revenirii la legalitate în Catalonia potrivit procedurilor constituționale spaniole.

Carles Puigdemont, șeful Guvernului catalan nu a răspuns corect apelului Guvernului spaniol de a reintra în legalitate și a declanșa alegerile generale anticipate.

Astăzi, puterea politică și opoziția centrală, de la Madrid, s-au întâlnit pentru a pune la punct ultimele detalii în vederea aplicării prevederilor art. 155 din Constituția Spaniei prin care se vor suspenda componente ale autonomiei Guvernului catalan. Opoziția din Catalonia solicită guvernului central declanșarea prevederilor art. 155 din Constituție și declanșarea alegerilor generale anticipate în Catalonia.

Mâine, sâmbătă, Guvernul Spaniei se va întruni pentru a elabora documentele necesare pentru sesizarea Senatului ca să permită declanșarea procedurilor art. 155 din Constituție (Guvernul cere Senatului un mandat pentru restabilirea legalității în Catalonia). După alegerile generale anticipate, Catalonia va reveni la autonomia prevăzută de legea constituțională.

În răspunsul dat de Carles Puigdemont lui Mariano Rajoy se distinge faptul că Declarația Unilaterală de Independență nu a fost declarată dar dacă Madridul nu acceptă independența Cataloniei, potrivit referendumului din 1 oct. 2017 (declarat nul de Curtea Constituțională a Spaniei, nule fiind declarate și legile adoptate de Parlamentul catalan care au „permis” efectuarea referendumului dar și a celor care reglementau organizarea și funcționarea „Republicii Catalonia”), atunci Parlamentul catalan o va adopta. Este evident un șantaj.

Statele membre ale Uniunii Europene au refuzat să acorde credit lui Carles Puigdemont și independenței cataloniei. Instituțiile centrale ale Uniunii Europene au fost clare în sensul în care o entitate separată de Spania nu are cum să fie parte a Uniunii Europene - una din marile minciuni ale secesioniștilor pentru obținerea sprijinului catalanilor a fost aceea că o viitoare republică catalană ar fi de drept membră a Uniunii Europene.

România, prin vocea președintelui Klaus Iohannis, sprijină ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei. Agerpres.
„Președintele Klaus Iohannis a reafirmat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Spaniei, subliniind necesitatea, în contextul evoluțiilor din Catalonia, a respectării cadrului constituțional, precum și a principiilor dreptului internațional. Președintele României a reliefat, totodată, faptul că, în viziunea țării noastre, această temă constituie o problemă internă a Spaniei și a manifestat încrederea că, în acest cadru, vor fi găsite soluțiile cele mai potrivite pentru revenirea la ordinea constituțională spaniolă”
Nu pot trece cu vedea anunțul ministrului nostru de externe, Teodor Meleșcanu, cu privire la situația din Spania rostit la întâlnirea cu ministrul de externe al Spaniei, Alfonso Maria Dastis Quecedo. Agerpres.
„Doresc să afirm, cu acest prilej, sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei. Orice declarație unilaterală de independență, în orice formă ar fi făcută, este lipsită de fundament juridic și nu poate produce niciun fel de consecințe juridice”
În Catalonia, procurorii au cerut judecătorului care are dosarul acțiunilor anti-statale din Catalonia să anunțe Guvernul catalan că șeful poliției catalane nu mai are putere de decizie. Și, pe bună dreptate, măsura este necesară pentru că Trapero a făcut o declarație anterioară că el a fost fidel „Guvernului și legilor”, astfel că a încălcat un principiu al statului democratic în mod clar. Poliția, armata, Justiția, procurorii nu pot face politică. Ei se supun doar Constituției și legilor, prin aplicarea cărora apără statul de drept ! Guvernul are doar rolul de a le asigura susținerea tehnică și logistică pentru ca activitatea lor să fie eficientă pentru societate.

Între timp, în Catalonia se prăbușește economia în principal prin retragerea companiilor care i-au asigurat creșterea economică de până acum. Catalonia a contribuit până acum cu 20% la PIB-ul Spaniei. Băncile din Catalonia care și-au retras sediul în alte zone ale Spaniei au arătat și faptul că multe persoane din Catalonia și-au mutat economiile din conturile deschise în Catalonia în conturile sucursalelor respectivelor bănci de pe teritoriul altor regiuni ale Spaniei. Mai mult, Guvernul central a preluat controlul asupra exercițiului finanțelor publice centrale în Catalonia, astfel că Guvernul catalan nu mai poate dispune de fondurile cu care Guvernul central sprijinea funcționarea administrației publice regionale.

Surse: El Pais, Agerpres.

duminică, 25 iunie 2017

Anticipatele sunt o soluție astăzi, mai mult ca oricând

Suntem în cea mai nefavorabilă situație politică posibilă. Fără nici un fel de discuție.

Parlamentul actual este lipsit de susținerea populației. Absenteismul masiv de la parlamentarele din 2016 ne-a blagoslovit cu cea mai ineptă putere politică: PSD+ALDE.

Actuala putere politică din Parlament, PSD+ALDE, comite, constant, derapaje periculoase de la normalitate. În zare se întrezărește o nouă criză pentru România, nu pentru că în Europa urmează a fi o criză ci pentru că puterea PSD+ALDE o construiește cu încăpățânare. Risipește, nesăbuit, resursele pe care le are România astăzi, dă cu piciorul oportunităților pentru dezvoltare și totul pentru a face „pârtie” unui pușcăriaș să acceadă la funcția supremă în stat ! Nimeni altul decât infractorul Liviu Dragnea iar de nu o fi el alesul, se antrenează intens inculpatul Tăriceanu. O țară este arvunită unor eventuali alegători ai celor doi „penali” la funcția supremă în stat, alegători ce își primesc tainul nu doar prin majorări nesustenabile ale veniturilor (salarii, pensii, asistența socială etc.) ci și prin aruncarea cu banii bugetului pe proiecte cu dedicație politică (religioasă, administrativă etc.). Iar pentru ca treaba să meargă unsă, inculpatul Darius Vâlcov pregătește programele de guvernare, face evaluarea miniștrilor și concluzionează că un Guvern este bun sau nu. Inculpatul Vâlcov fiind, mare surpriză, angajat al grupului parlamentar al PSD la Camera Deputaților !

Culmea prostiei politice a fost demiterea guvernului PSD-ALDE pentru că prim-ministrul demisionar a manifestat un gram de independență față de infractorul Liviu Dragnea, șeful partidului, la cererea violentă a unor cucoane ajunse în funcții mari pentru că sunt mai „tari în gură”, au „clonțul tare”, știu „să mahalagească politic”.

Primul an de guvernare PSD + ALDE, construit după mintea lui Darius Vâlcov, nu este pierdut. Este mai rău de atât. Este catastrofal. Resursele pentru dezvoltarea României au fost aruncate pe apa sâmbetei. Le-au primit cei care nu crează plus valoare într-o activitate productivă iar mâine, resursele de astăzi nu vor mai fi pe când legea care dă mita politică va funcționa până când va fi abrogată sau modificată. Celebrul program de guvernare al PSD Dragnea. srl construit de Vâlcov are toate caracteristicile „unui tun”, o afacere pe termen scurt, cu obiectiv în anul 2019 !

Pușculița este la „omul lui Dragnea”, Sevil Shhaideh, care împarte fondurile puse la dispoziția ei (cele mai mari din surse bugetare sigure !) în funcție de numărul de voturi pe care feudalii politici ai PSD le pot aduce. Nu, nu primesc banii pentru „proiecte de interes local” în funcție de urgența interesului local, îi primesc doar dacă fac dovada capacității de a aduce voturi pentru momentul 2019, alegerile prezidențiale ! Iar în aceste zile ies în evidență aceste aranjamente mizerabile. Firea la București primește bani pentru „programe de interes local” - excursii pentru viitorii votanți ai PSD, biciclete pentru viitorii votanți ai PSD etc. -, deși Firea are la dispoziție cel mai mare buget din toate orașele țării însă deja l-a cheltuit pentru satisfacerea bigoților și dezorganizarea administrației publice pentru a aduce sub puterea PSD toate utilitățile necesare capitalei. Ca să dau doar acest exemplu deși, din teritoriu, vin mereu informații privind jaful la care PSD și ALDE se dedau pentru a obține voturi în viitor. România nu muncește să se dezvolte, România consumă pentru a da votul unui infractor care se visează Președintele României.

Culmea-culmilor, infractorul Liviu Dragnea primește ajutor de la Curtea Constituțională ! Curte care constată, într-o motivare, că Parlamentul nu ar trebui să facă distincție între funcția de ministru sau prim-ministru și funcția de Președinte al României sau parlamentar, pentru că finalitatea lor funcțională este aceeași. Așa că, ideea onorabilei Curți este că interdicția pentru persoanele care au fost condamnate penal privind ocuparea funcției publice de ministru sau prim-ministru ar trebui limitată la un anumit timp dacă nu chiar desființată ! De parcă reabilitarea celui care a comis acte de corupție șterge proastele apucături sociale ! De parcă reabilitarea șterge pierderea integrității persoanei în urma condamnării ! Este de noaptea minții !

Mâine se va merge la Cotroceni, fiecare partid urmând a propune soluții pentru un nou Guvern. Nimic deosebit. Avem o garanție, din partea PNL. Nu va vota un guvern care are PSD în componență. Nu știu ce vor face celelalte partide, nici nu am încredere în ele. USR este atât de hăbăuc încât a lua în considerare ce spun USR-iștii înseamnă a-ți băga singur cuie în talpă. Nu sunt de încredere, nu au nici o viziune, au doar idei personale și sunt vocali. PMP se mișcă după oportunități. Dacă primesc ciolan, se duc după ciolan. La fel fac cei de la UDMR. Neafiliații lui Daniel Constantin și Victor Ponta se vor mișca pentru PSD. Nici nu am cum să îmi închipui altfel. Minoritarii vor vota cu PSD și ALDE.

Pentru a ajunge la anticipate, trebuie să pice două guverne. Nu cred că evenimentul se va produce. Sunt destui parlamentari care indiferent de formațiunea în care activează consideră că o continuitate în postura de parlamentar nu le strică. Practic, unii dintre ei sunt niște nerealizați în viața civilă. Cum naiba să accepte să revină la statutul de „neica-nimeni” !

Totuși, o posibilitate infimă există. Trebuie însă exploatat momentul emoțional. Anticipatele trebuie să asigure fugărirea infractorului Dragnea și a inculpatului Tăriceanu de pe scena politică. Acum este momentul propice. Refuzul Parlamentului (nu al Președintelui !) de a învesti un Guvern PSD-ALDE poate duce la desemnarea de către Președinte a unui alt candidat la funcția de prim-ministru, fie de la PNL fie de la altă formațiune politică, fie chiar un independent dacă nici o altă formațiune politică nu pune la dispoziție un candidat. Dacă PSD și ALDE au curajul să nu îi dea votul, președintele poate consulta liderii grupurilor parlamentare și decide vacanța Parlamentului, Grindeanu urmând a organiza anticipatele. Există această posibilitate și, după părerea mea este cea mai bună.

Există însă și o condiție pentru a nu mai ajunge la mâna lui Vâlcov, Dragnea, Tăriceanu, Firea, Olguța și alte figuri sinistre ale actualei puteri politice. Prezența la vot. Indiferent către ce formațiune politică se vor îndrepta voturile, obligatoriu însă să fie o prezență de peste 50%, chiar mai mare. Pentru că la prezențe mari, nu este exclus ca unele formațiuni politice actuale să nu mai intre în Parlament. UDMR este printre ele ! Anul trecut a obținut 6% din cauza absenteismului catastrofal care ne-a adus PSD și ALDE la putere. Posibilitatea ca prezența vot să fie mai mare este considerată de actualele formațiuni politice mai mici din Parlament ca un factor de risc major. Nu au public ! De aceea pun sub semnul întrebării disponibilitatea lor de a merge către democrație ! Mă refer, evident, la USR, PMP, UDMR !

Trebuie lămurită și o situație ciudată. Puterea actuală PSD-ALDE are mai multe „reușite politice” de Cartea Recordurilor. A pierdut guvernarea din 2015 prin demisia prim-ministrului Ponta, aproape imediat după destrămarea USL și încălcarea gravă a convențiilor cu PNL privind guvernarea. A guvernat după „mușchii” lui și a generat haos. În 2016, puterea PSD-ALDE a obținut puterea în urma unei absențe catastrofale a populației la vot ! În loc ca evenimentele din 2015 să stimuleze populația să iasă la vot, în loc ca anul de guvernare Cioloș să dea încredere populației că se poate și altfel (în bine), cetățenii noștri cu democrația în vârf de băț, vocali până peste poate cu orice ocazie, au dat, prin absenteism, puterea infractorului Dragnea și PSD-ului lui, inculpatului Tăriceanu și clonei liberale pe care o conduce. Bucureștiul a ajuns pe mâna lui Firea și a clicii din Voluntari formată de Pandele. Este de neexplicat. De ce nu a plăcut celor care astăzi solicită prezența lui Cioloș guvernarea lui și au refuzat să îl sprijine când au avut singura posibilitate constituțională ?

Astăzi, puterea PSD-ALDE și-a dat jos propriul Guvern ! Este o putere politică a rebuturilor ! Iar cetățenii României o susțin prin absenteism la vot !

Acel 5,2% dezvoltare cu care se laudă astăzi PSD nu îi aparține. O spun clar. Are în spate unele măsuri luate pe timpul guvernării USL, măsuri impuse de PNL, are în spate anul de guvernare al tehnocraților conduși de Cioloș. Cum poți crede că o guvernare ca a lui Grindeanu ia o măsură iar efectele apar imediat ? Trebuie să fii redus mintal să poți crede așa ceva. Efectele guvernării Grindeanu după programul Vâlcov-Dragnea se vor vedea abia la toamnă, când pușculița bugetară va fi goală, când deficitul va depăși 3%, când împrumuturile cu dobânzi din ce în ce mai mari ale Guvernului vor asigura un viitor sumbru pentru țâncii pe care îi vedem la locurile de joacă. Le vom vedea mai ales dacă în săptămâna ce urmează interesele parlamentarilor vor fi atât de mari încât vom avea un nou guvern de rebuturi PSD-ALDE.

Avem nevoie de anticipate. Este singura soluție democratică care ne poate salva de la dezastru.

joi, 22 iunie 2017

Avem o democrație deformată, o democrație inacceptabilă


În acest spațiu, printre acei oameni care formează astăzi Parlamentul României, se află „părinții degenerați” ai democrației din România. Ei au stabilit regulile care permit ca puterea să revină celui care este mai corupt, mai mincinos, mai ipocrit politician. De la nivelul celei mai mici localități până la Capitala țării, de la cel mai mic consiliu local la Parlament.

Consecințele sunt mai multe. Nici nu știi cu care să începi.

Prezența la vot a alegătorilor. Printre cele mai slabe din lume !

Tot felul de neica-nimeni cu titluri pompoase de intelectuali au promovat, agresiv, de cele mai multe ori, că dreptul de a nu vota este la fel ca dreptul de a vota. Este libertate ! Da, este libertate însă este una schioapă, schiloadă, o non-libertate pentru că unii își asumă un viitor pentru țară iar iar alții își manifestă fie disprețul pentru actul civic, considerându-se superiori, fie suficiența, considerând că pentru ei orice rezultat al alegerilor este benefic. Oricum nu îi afectează. Egoism în stare pură. Iar „deștepții” profită. Deștepții fiind cei care au probleme cu legea și care au tot interesul să căpușeze bugetul statului pentru interesul personal. Deștepții devin demnitari ai statului prin acțiunea directă a absenteiștilor, a lipsei lor de responsabilitate. Refuzul de a vota este o gravă absență a responsabilității ! Iar practicanții acestei libertăți a iresponsabilității sunt persoane în care nu poți avea încredere. Pentru că relațiile interumane se bazează pe încredere, pe asumarea responsabilității fiecăruia față de cel cu care relaționează.

Rezultatul absenței la vot a alegătorilor este cucerirea puterii de către cei mai neindicați cetățeni. Parlamentul României s-a umplut de persoane certate cu legea. Unii își execută pedepsele penale date cu suspendarea executării pedepsei în penitenciar, potrivit legii, în fotoliul de parlamentar ! Este de un absurd desăvârșit ! Să pui infractorul să facă legi pentru restul populației este inadmisibil ! Iar asta este  posibil pentru că în România o parte a populației a fost „educată” de înțelepții neamului că absența de la vot este un act democratic !

Persoanele cu probleme penale din fruntea partidelor care au ajuns în Parlament au încropit legi pentru a li se permite să ajungă mai ușor în funcțiile de demnitate publică. Și-au croit legile pentru a evita furcile caudine ale controlului civic. Așa am ajuns la alegerile într-un singur tur la locale, așa am ajuns la supremația liderului de partid față de Parlament și Guvern, suntem astăzi în fața unei agresiuni nemaiîntâlnite asupra Justiției, așa am ajuns să avem o legislație care permite condamnaților penali pentru infracțiuni de corupție sau asimilate faptelor de corupție să candideze pentru primării, pentru consilii locale, pentru Parlament și chiar pentru Președinția României. Așa am ajuns ca penalii să își numească judecătorii constituționali care să motiveze, contrar locului și rolului lor în cadrul Curții Constituționale, că este o inegalitate pentru candidați să nu poată deveni unii dintre ei, condamnați penal, prim-miniștri sau membri ai guvernului. Așa am ajuns să vedem cum reabilitarea care radiază din cazierul judiciar fapta penală cu consecințele ei este folosită pentru a „radia” din conștiința publică și lipsa de integritate, chiar dacă tot în legea penală se prevede că limitele reabilitării nu obligă organizația care l-a eliminat pentru că este infractor să îl reprimească. Este atât de șocantă ideea că reabilitarea trebuie folosită la maxim, inclusiv pentru a permite unor foști condamnați penal să ocupe funcții și demnități publice încât stai și te întrebi. Ce mai urmează ? Un judecător condamnat pentru că a comis acte de corupție și a deformat judecata, după reabilitarea judecătorească sau reabilitarea de drept, mai poate fi judecător ? Un polițist care a încălcat legea, mai poate fi polițist ? La fiecare funcție publică, indiferent de nivelul ei de specializare, se poate accepta ideea întoarcerii la profesia pe care a folosit-o în mod nedemn un condamnat ? Ca să repete infracțiunea ? Cine garantează că nu va comite iar o infracțiune prin care va afecta interesele generale ale societății ?

Toate aceste probleme au o parte a cauzei în absenteismul la vot al unor cetățeni lipsiți de responsabilitate. Este mai mult decât evident că problemele care sunt consecința absenteismului la vot sunt mult mai multe. Însă trebuie să luăm taurul de coarne. Absenteismul de la vot este principala cauză a democrației de mântuială existente astăzi în România.

Alegerile anticipate.

Fac parte din procesul democratic. Cel real. Numai că cei care au lucrat la Constituția țării, mulți dintre ei fiind persoane cu cazier astăzi sau persoane care prin condamnările penale primite și-au pierdut integritatea, au avut grijă să le pună atât de multe piedici constituționale încât sunt aproape imposibil de desfășurat. Este un alt semn al unei democrații de mântuială.

PSD și-a dat jos propriul guvern. Avem exemplul la îndemână. Ieri a avut loc fenomenul. În mod normal, constatând că nu mai are majoritatea absolută, coaliția de guvernare PSD-ALDE ar trebui să declanșeze alegerile anticipate. Dacă nu ea, atunci opoziția să aibă posibilitatea prin actul parlamentar să oblige puterea să meargă către anticipate. Președintele țării ar trebui ca acum să aibă posibilitatea să demită Parlamentul în vederea organizării alegerilor anticipate pentru ca în Parlament să ajungă majoritar fie un partid, fie o coaliție de partide. Nu avem aceste posibilități.

Absența procesului democratic al alegerilor anticipate duce, obligatoriu, la compromisurile compromițătoare. Avem exemplul la îndemână, în negocierile dintre PSD împreună cu ALDE pentru a atrage susținerea politică a UDMR. Limba română ajunge să fie eliminată ca limbă oficială în comunitățile care au 15% populație minoritară sau „un număr semnificativ de cetățeni aparținând unei minorități naționale” ! Practic, cei din PSD și ALDE împreună cu cei din UDMR se șterg cu Constituția țării la fund !




Președintele Klaus Iohannis în loc să trimită partidele la alegerile anticipate pentru a se degaja o majoritate care poate să guverneze a făcut ce a putut în limitele constituționale date. A atras atenția PSD că sunt lucruri în România care nu se pot negocia !

Într-o țară condusă de persoane condamnate sau cu probleme penale, într-o țară în care este practicat, încurajat, lăudat, premiat absenteismul la vot, într-o țară în care rezultatul alegerilor este „șmecheresc”, într-o țară în care există posibilitatea suspendării legii de sancționare pentru a permite migrația politică nu mai există democrație.

Alianța toxică, PSD+ALDE, nu mai are majoritate absolută în Parlament

Învață să socotești, învață să crezi, ai curaj și mergi înainte. Nu te teme de erori. Ele te aduc mai aproape de succes !

Agerpres. Declarațiile lui Ludovic Orban, președintele PNL dau curaj. Dacă vrei, poți !

Orban: Rezultatul votului la moțiunea de cenzură arată că PSD+ALDE nu mai au majoritate absolută în Parlament

Declarația lui Ludovic este făcută la B1Tv. Iar programul pe care PNL îl are de urmat imediat, anunțat de Ludovic Orban, are scopul de a încerca să coaguleze ce se poate. Iar semnale sunt. PMP prin Băsescu dă de înțeles că Președintele Iohannis ar trebui să dea formarea guvernului unui candidat al PNL. Nu știu ce spun cei de la USR sau de la UDMR, la fel cum aștept să văd ce spun neafiliații lui Daniel Constantin care, în urma rezultatului votului este posibil să se întărească.

Este evident că infractorul Dragnea și inculpatul Tăriceanu vor face pe dracu'n patru pentru a aduce înapoi „dezertorii” pentru a nu pierde majoritatea absolută dar ... nu știi de unde sare iepurele ! Nu este exclus ca Ponta și ai lui să considere că o perioadă de liniște într-o opoziție care susține un eventual guvern PNL format cu celelalte forțe politice parlamentare actuale să fie mai benefică pentru dărâmarea de la putere a infractorului Liviu Dragnea. Normal, sprijinul dat de neafiliatul Ponta nu este unul al PSD (tocmai a fost dat afară din partid).
„241 (n.r. — numărul parlamentarilor care au votat moțiunea) înseamnă că PSD+ALDE nu mai au majoritate absolută în Parlament. 241 de voturi au fost luate împreună cu 12 voturi de la minorități și două voturi de la alte partide. 241 minus 14 fac 227, față de 232 care înseamnă majoritatea absolută în Parlamentul actual. E importantă această observație, pentru că (...) deținerea unei majorități absolute în Parlament de către coaliție poate, într-un fel, să determine președintele să desemneze premierul din coaliția care deține majoritatea absolută. Dacă nu există un partid sau o coaliție care să dețină majoritatea absolută, evident, președintele poate să-și permită să desemneze un alt candidat la funcția de prim-ministru”
Președintele are o soluție. Este dată de rezultatul votului la moțiunea de cenzură. Chiar dacă Sorin Grindeanu a clamat imediat după comunicarea rezultatului votului că PSD trebuie să rămână unit, nu este exclus ca unii membri ai PSD să fi ales calea „bejeniei” și să nu mai susțină coaliția vătafului roșu Dragnea.
„Orice partid își dorește să guverneze, dar în ce mă privește, vă spun că nu putem accepta orice fel de guvernare, cu oricine, făcând compromisuri, nerespectând programul de guvernare. Sigur că cea mai bună soluție, din perspectiva noastră, ar fi să se ajungă la o nouă consultare a cetățenilor, pentru că, după părerea mea, în cele șase luni care au trecut de la alegerile din 11 decembrie, cei care au câștigat puterea s-a dovedit că au folosit-o nu pentru a-și îndeplini promisiunile electorale, ci doar pentru a obține avantaje de natură personală sau pentru a face reglări de conturi în interiorul găștilor din cadrul partidului de guvernământ”
Nu este pentru prima oară când Ludovic Orban dar și alții din PNL sugerează întoarcerea la urne. Alegerile anticipate astăzi sunt absolut necesare însă pentru realizarea lor sunt condiții foarte dificile de îndeplinit. Dar, pentru a feri țara de o continuare a unei guvernări dezastruoase conduse de infractorul Dragnea și inculpatul Tăriceanu, și o guvernare minoritară este bună. Cel puțin se evită prăbușirea țării și se pregătesc alegerile viitoare fără intervenția nocivă a coaliției actuale care și-a dat jos propriul guvern !

duminică, 11 iunie 2017

Pe Marea Insulă de la vest, briții sunt supărați

După „autogolul” dat cu alegerile anticipate, Theresa May este în pericol de a pierde conducerea conservatorilor. Unele sondaje de opinie în rândul conservatorilor arată că 60% dintre aceștia o acuză pe May de eșec. Și ce eșec ! A pierdut majoritatea simplă din Parlament, au picat de la 330 de locuri la 318, fiind obligați să negocieze cu extrema dreaptă irlandeză (DUP) un sprijin parlamentar pentru un guvern minoritar. Unii politicieni cu greutate consideră că Theresa May este „un politician mort”.

Cât privește aventura „schemei de guvernare” cu DUP, se pare că aici sunt mai multe probleme decât au fost prevăzute. În primul rând, DUP a replicat nervos că nu au ajuns la nici un acord, astfel că se prefigurează un guvern conservator minoritar printr-un acord fără caracter obligatoriu cu DUP. A apărut reacția publică, adunarea a peste 500.000 de semnături pe o petiție în 24 de ore de contestare a unei asemenea alianțe - considerată a fi o întoarcere a Marii Britanii în secolul 17 -, cu accent pe pretențiile pe care DUP le are față de programul de guvernare și chiar față de o viitoare legislație restrictivă cu privire la drepturile și libertățile civile. Pe undeva, irlandezii de la DUP sunt ca un fel de Coaliție pentru Familie din România, cea care vrea să scoată România din secolul XXI și să o ducă în epoca feudală unde Biserica și popimea interveneau în viața privată a oamenilor, în numele lui Dumnezeu, desigur.

Indi spune că între timp, laburiștii primesc noi membri iar sondajele post-alegeri îi duc cu 6% deasupra conservatorilor. Jeremy Corbyn nu exclude noi alegeri anticipate la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor, șansele ca Marea Britanie să treacă la o guvernare marxistă fiind mari. Sondajele îi dau lui Corbyn o creștere și mai mare decât a partidului pe care îl conduce, posibilitatea ca el să devină PM fiind foarte mare.

Unii jurnaliști, analiști dar și simpli cetățeni britanici au constatat că aceste alegeri au sancționat ideea lui May de a considera că „este mai bine să încheie Brexit fără un acord decât să îl încheie cu un acord dezavantajos”. Briții îngrijorați de Brexit, speră că Marea Britanie va rămâne, cumva, legată de Uniunea Europeană. Cu toate cele 4 libertăți pe care, la un moment dat, le-au negat. Vocile analiștilor, a colaboratorilor la presa locală, afirmă că Theresa May, de va rămâne PM, va trebui să refacă strategia pentru negocierile cu Uniunea Europeană. Va trebui să meargă către un Brexit slab, un Brexit care să lase loc de „bună ziua”. Iar asta înseamnă că May va trebui să accepte primele puncte din planul de negociere al Uniunii Europene: situația cetățenilor britanici de pe continent și a cetățenilor europeni din Marea Britanie, angajamentele financiare ale Marii Britanii pe programele europene și situația frontierei cu Irlanda. Abia apoi se va putea discuta despre o viitoare relație a Marii Britanii cu Uniunea Europeană. Sunt excluse, de facto, avantajele pe care Marea Britanie le-a avut în calitate de membru al UE. Toate instituțiile europene se vor retrage pe continent, toate afacerile care privesc piața europeană au nevoie de permis dat pe continent, piața financiară a Uniunii Europene va fi activă doar în locațiile de pe continent sau din Irlanda.

Donald Tusk și Jean-Claude Juncker au transmis lui May că ei sunt gata de negocieri, că ceasul ieșirii Marii Britanii din UE „ticăe” și dacă nu se grăbește, nu este exclus ca Marea Britanie să ajungă la finalul celor doi ani dați pentru negocieri de Tratatul UE să se încheie fără nici un acord. May a anunțat că în două săptămâni vor începe negocierile. Dată fiind situația din Marea Britanie, eu nu bag mâna'n foc !

Între timp, Comisia Europeană s-a pregătit intens pentru a absorbi pierderile pe care Brexit-ul le va genera unor economii europene, a făcut planurile pentru a nu mai lăsa în Marea Britanie nici o industrie legată direct de Uniunea Europeană și nici un serviciu financiar bazat pe euro. Totul se transferă pe continent. În timp ce Marea Britanie este în mare dilemă ce vrea să facă cu acest Brexit, Uniunea Europeană știe deja ce vrea. Nu mai vrea Marea Britanie în UE. Cu sau fără glumă, unele state vechi ale UE au visat la ziua în care Regatul Unit va vrea să plece ! A venit și ziua aia frumoasă a lor. Briții au lucrat pentru ei. Și-au dat singuri cu ... Lucru manual !

vineri, 9 iunie 2017

Theresa May continuă ca PM

Conservatorii britanici au comis a doua mare greșeală politică. A ieșit la fel de prost ca prima.

David Cameron a promis referendum pentru ieșirea din UE pentru a câștiga alegerile și a deveni PM. A ținut referendumul însă cu dorința de a rămâne în UE. Conservatorii și UKIP au agitat mai mult apele, au mințit mai ceva decât PSD-ul de pe Dâmbovița, au fraierit și au obținut nesperatul „Da”. La fel ca PSD, nu au fost pregătiți să accepte victoria ! Așa că D Cameron și-a dat demisia iar PM a devenit Theresa May. Pro-UE pe timpul campaniei, anti-UE după ocuparea funcției.

Briții care fac analize au observat că Uniunea Europeană a distrus carierele ultimilor PM conservatori britanici - Margaret Thatcher, John Major și acum, Theresa May. Așa spun ei. Probabil pentru că nivelul lor de ambiție în relația cu UE a fost înfrânt. Una au promis, alta au realizat.

A doua mare greșeală a fost încercarea de a obține o majoritate mai mare în Parlament pe motiv de „putere pentru negocierea Brexit”. A obținut doar 318 mandate, cu 8 mandate mai puțin decât necesarul unei majorități normale/simple, astfel că, deși au câștigat alegerile, au ajuns la mâna irlandezilor de DUP, care a luat 10 mandate și care îi oferă o majoritate de doar 3 mandate ! La discuțiile  cu Regina, a trebuit să dea asigurări că DUP nu va impune politicile anti-avort și anti-LGBT pe care le promovează !

DUP este calificat ca un partid de extremă-dreapta care nu crede în schimbările climatice, pe lângă cele pentru care Regina a cerut clarificări, dar mai are și apetența pentru grupări para-militare. Briții vorbesc că ar fi un partid tip „Donald Trump”.

Guy Verhofstadt, în stilul caracteristic, a calificat rezultatul alegerilor ca „un autogol pentru Theresa May”.

Donald Tusk a felicitat-o pentru renumirea ca PM și a invitat-o să se întoarcă la Brexit, pentru UE este interesată de Brexit și rezultatul negocierilor.

Nigel Farage o acuză pe May că nu crede în Brexit și de aceea a pierdut în fața lui Corbyn.

Fiecare cu durerea lui. Important este ce va face May mai departe. Unii analiști britanici au ajuns la concluzia că May va trebuie să își rescrie strategia de negociere a Brexit. Pentru că procesul de negociere va avea și consecințe imediate, indiferent dacă se adoptă o linie dură sau mai puțin dură. Pe măsură ce negocierile vor continua și pe măsură ce UE va arăta că nu renunță la piața unică europeană iar UK nu are cum să beneficieze de ceva care aparține comunității europene, finanțele și industriile care vor să continue să existe pe piața europeană de 450 mil de consumatori se vor muta pe teritoriul UE.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană se așteaptă să reprimească pe cetățenii europeni aflați acum în Marea Britanie și care urmează să părăsească insula. Singura soluție pentru UE, cât de cât satisfăcătoare, este să scoată din Marea Britanie toate locurile de muncă generate de apartenența Regatului la UE și să le aducă pe continent pentru europeni.

Va fi greu pentru UE, dar și mai greu va fi pentru briți.

miercuri, 19 aprilie 2017

May a reușit. Parlamentul a aprobat alegerile anticipate.


Agerpres. UPDATE Parlamentul britanic a aprobat convocarea alegerilor anticipate

Cu 522 de voturi pentru și doar 13 împotrivă, Parlamentul insularilor a aprobat anticipatele.

Theresa May a justificat necesitatea anticipatelor motivând că are nevoie de un mandat puternic pentru a negocia Brexit-ul cu Comisia Europeană. Ea îi acuză pe laburiști și pe liberal-democrați că vor să împiedice ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Să vedem, la alegeri, care va fi părerea britanicilor. Pentru că, să nu uităm, ce nu este interzis, este permis ! Iar Tratatul Uniunii Europene nu interzice „răzgândirea” statului care a făcut anunțul că vrea să părăsească UE ! Ca atare, o altă scrisoare, de „răzgândire” de această dată, va reface „starea de membru” a Regatului Unit la Uniunea Europeană. Cei care se vor grăbi să dea cu parul să fie liniștiți. Pot considera că eu „curăț pușca și vorbesc prostii”.

Să observăm că laburiștii și liberal-democrații au votat „pentru” chiar dacă în sondajele de opinie conservatorii au un avans semnificativ ! Oare de ce ?

Eu constat că britanicii au ajuns la calcule foarte complicate privind consecințele Brexit. Și-au făcut modele matematice în funcție de evoluția viitoare a afacerilor lor după părăsirea Uniunii Europene. Din câte înțeleg, vârful, bijuteria economiei britanice nu se simte de loc bine. Buricul financiar al lumii noastre dă semne de mare suferință. Are și de ce. Pleacă „magnetul”, agenția europeană de reglementare financiară pe continent iar marile bănci internaționale își vor muta sediile active acolo unde agenția europeană se va muta. Va pleca și agenția europeană a medicamentului și la fel ca la „banul ochiul dracului” vor pleca și firmele care o înconjurau. Normal, vor rămâne în Regatul Unit băncile și firmele de medicamente care există acum dar vor avea alt rol. Se vor adresa pieței britanice, se vor supune reglementărilor britanice, altă viață, altă traistă.

Cei din învățământ, marile universități, au reclamat că vor pierde granturile europene pentru cercetare și vor pierde și studenții. Două lovituri dintr-un foc. Cercetarea și învățământul sponsorizat din fonduri europene. Ba, cu cercetarea științifică este și mai grav ! Ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană înseamnă și ieșirea din programele spațiale ale Uniunii Europene ! Acum, Marea Britanie are o felii serioase din aceste programe. Este evident că tot ce există în Marea Britanie va fi retras pe continent. Construcție, cercetare științifică, cercetători etc. Nasol ! Nu mai spun de felia „Airbus” care prin retragere pe continent va lăsa peste 4000 de șomeri calificați în industria aeronautică. Și câte or mai fi legate de aceste programe aero-spațiale !

Cei din sistemul de sănătate și-au făcut și ei calcule. Ies din sistemul european și au probleme de reorganizare la nivelul statului britanic. Unii jurnaliști și analiști insulari spun că sistemul este supraevaluat. Hm ! A primit prea mulți bani ? Urmează o reducere a lui ?

Agricultura Țării Galilor va fi și ea în suferință. Este subvenționată de Comisia Europeană. Așa a reușit să trăiască până acum. Guvernul May nu i-a mai garantat subvențiile după părăsirea Uniunii Europene.

Să speculeze laburiștii și liberal-democrații aceste semne de întrebare ? O campanie anti-conservatori - pe tema Brexit-ului tare -, ar putea să schimbe opinia alegătorilor britanici. Mai ales dacă li se va spune că există șansa ca Brexit-ul să nu se finalizeze. Părerea mea, nu dau cu parul.

May vrea anticipate. Vor avea loc la 8 iunie. Cauze ?

Theresa May
În presa britanică este sesizată acuzația că May este o oportunistă (Corbyn o acuză de oportunism) pentru că vrea declanșarea alegerilor anticipate (cu trei ani înainte de termenul normal). Ea se justifică arătând că o majoritate de doar 17 deputați nu este suficientă să poată duce Brexit-ul la bun sfârșit.

Hm. Nu are suficientă susținere ? Sau presiunile Scoției, Irlandei de Nord, ale Londrei și chiar a altor state membre sunt din ce în ce mai puternice ? Pentru mine aceste anticipate au rolul de a întări referendumul. Dacă va câștiga, May are argumentul rezultatului alegerilor că Regatul Unit nu mai vrea în UE. Dacă nu va câștiga, responsabilitatea negocierilor va reveni câștigătorilor.

Trebuie să recunosc că mișcarea lui May este inteligentă. Politic, joacă excelent. Un vot pentru conservatori, le va întări determinarea să aleagă o formă a Brexit care le convine. Nu putem ști ce va avea de făcut Regatul Unit după Brexit. Toate scenariile au doar rolul de scenarii. Vom vedea ce se va întâmpla în anii următori. Rezultatele economice ale Regatului Unit după referendum au la bază comportamentul anterior referendumului, nu a măsurilor luate de Guvernul May. Ce măsuri a luat May și guvernul ei în anul trecut de la referendum își vor atinge maturitatea pe la mijlocul acestui an, cel mai devreme. Astfel că alegerile anticipate vin și împiedică „degradarea” politică de la guvernare. Dacă nu au loc aceste alegeri, la alegerile normale vor câștiga cei din opoziție.

Mișcare inteligentă. Dar și plină de alte riscuri. Trecerea în opoziție a conservatorilor se amână cu 4 ani. Iar Brexitul își va cere „sacrificiul politic” necesar. May și conservatorii sunt numai buni de sacrificiu. Pentru că Regatul Unit va afla nu peste mult timp cât îl costă ieșirea din UE.

Normal că Uniunea Europeană ia act de voința lui May și, prin Comisia Europeană, anunță că adevăratele negocieri vor începe după alegerile anticipate (aici). Cu cine ? Vom vedea ce vor hotărî britanicii.

miercuri, 6 iulie 2016

Vom avea alegeri anticipate !


Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a modificărilor la prevederile legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

„O singură decizie am luat astăzi, în unanimitate, aceea de a admite sesizarea președintelui cu privire la Legea 393 pe care am declarat-o în totalitate neconstituțională. Am avut în vedere că s-a creat un regim discriminatoriu și că soluția pe care a ales-o Parlamentul ar fi deturnat scopul legiuitorului, acela de a apăra integritatea, responsabilitatea funcției de ales local”, a declarat președintele interimar al CCR, Valer Dorneanu.

După ce au umplut paginile ziarelor și orele de emisie a televiziunilor cu „acțiune infame ale Președintelui Iohannis împotriva aleșilor poporului”, PSD dar în special ALDE au acum rezultatul zbaterii lor. Legea a fost declarată neconstituțională. În totalitate și cu unanimitate de voturi, cum spune președintele interimar Valer Dorneanu.

Ce va urma ? Simplu. Acțiuni la instanță pentru anularea validării primarilor care au în spate condamnări penale cu suspendarea executării pedepsei în penitenciar. Curtea Constituțională a admis interpretarea dată de Președinție: toate sentințele sunt cu executare, modalitatea de executare este diferită, după cum dispune legea penală. Mai mult, admiterea în funcția de demnitate publică a unei persoane care și-a pierdut integritatea afectează principiile convenite în societate privind calitatea persoanelor care pot fi alese.

Se pare că sunt multe primării care vor rămâne fără primari. Este evident că partidele politice vor deschide acțiuni la nivel local pentru fiecare caz în parte. Cu această ocazie, să vedem și motivarea CCR, nu este exclus ca această decizie care are ca element central integritatea persoanei publice să nu declanșeze o reacție în lanț, ca la domino. Astfel că vom vedea eliminată „clasa corupților” din politică. Eu îmi doresc așa ceva.

luni, 17 martie 2014

Referendum în Crimeea, după modelul Kosovo și anticipate în Serbia. Urmăm noi ?

Referendumul din Crimeea, legitim după ei și ruși, ilegitim și ilegal după Kiev și restul lumii ocupă, prima pagină, pe drept. Rusia a acționat pentru apărarea poziției strategice la Marea Neagră obținută prin negocieri anterioare în schimbul recunoașterii independenței Ucrainei. Kucima, fostul Președinte al Ucrainei, a acceptat ca Rusia să își păstreze bazele militare din Crimeea pentru considerente strategice. În folosul ambelor state. După 1992, Ucraina independentă era aliata Rusiei iar statele europene vecine, printre care și noi, eram potențiali agresori. Potențiali pentru că Ucraina „a moștenit” de la Rusia teritoriile luate de URSS cu forța de la România, Ungaria, Slovacia, Polonia. Schimbările politice din Ucraina, în special așa-zisa „revoluție portocalie” care au stricat relațiile „frățești” consfințite la obținerea independenței de către Ucraina și orizontul nesigur al uniunii vamale euro-asiatice fără contribuția Ucrainei au determinat Rusia să acționeze. Spectrul unei Ucraine membre NATO și UE era prea neplăcut pentru a nu lua măsuri de forță. Le-a luat. A ales un teritoriu cu autonomie, cu o istorie zbuciumată și cu o populație majoritară rusă. Speculând o istorie recentă din viața Europei cu recunoașterea unei autonomii cam abuzive, rușii au stimulat în peninsula Crimeea comportamentul populației din Kosovo. Înclin să cred că ideea a apărut demult și că au fost ani buni de pregătire a acțiunii care se desfășoară azi. Înclin să cred că la Kiev erau, deja, semnale clare că în Crimeea se poate produce oricând o secesiune. Populația rusă din Crimeea era pregătită, era în cunoștință de cauză că undeva, într-un viitor incert dar nu prea lung, va trebui să se exprime cu privire la apartenența la federația Rusă. Ba, înclin să cred că și alte etnii locuitoare în Crimeea au avut membri care și-au dorit alipirea peninsulei la Federația Rusă. Altfel nu se explică prezența la vot cu mult peste numărul etnicilor ruși dar și rezultatul votului. Nu doar rușii au votat pentru alipirea la Rusia.

Referendumul din Crimeea este un pas mic pentru Rusia către recucerirea teritoriilor și restabilirea influențelor fostei URSS în spațiul european. Rusia se folosește de instrumentele „democrației” europene pentru acțiuni împotriva Uniunii Europene. Iar UE nu știe să se apere împotriva propriilor „arme”. În afara mișcărilor de trupe în peninsulă și de-a lungul frontierei cu Ucraina, justificate de ruși după modelul american - interesele populației civile ruse împotriva abuzurilor autorităților de stat ucrainene -, Rusia nu desfășurat acțiuni de forță împotriva Ucrainei. Ba chiar a intensificat comunicarea în media a „stării de îngrijorare” a restului etnicilor ruși din alte regiuni ale Ucrainei de la frontiera comună.

Fără a înșela pe nimeni, aici mă refer doar la guvernele altor state, Rusia înșeală populația altor state care nu are cunoștințe despre situația reală. Rusia comunică mai bine decât UE în spațiul public european. Mai mult, Rusia știe că sancțiunile UE împotriva ei sunt foarte greu de obținut de la statele membre ale UE. Iar semnalele au apărut. Bulgaria nu este de acord cu sancțiuni economice împotriva Rusiei. Ungaria probabil că se va opune. Vom vedea ce va spune, în mod real, Germania. Dar și alte state. Cu toate declarațiile dure ale cancelariilor europene, aplicarea sancțiunilor economice este mai dificilă. Nu există consens.

SUA a făcut declarații dure la adresa Rusiei. A amenințat cu sancțiuni economice. Rusia a trecut la contramăsuri. Citind știrile văd că rușii au acționat împotriva firmelor cu capital străin și a directorilor străini la firme din Rusia de mai mult timp. Le-au ridicat vizele, le-au limitat libertatea de acțiune, nu este exclus să le limiteze și comerțul. Au apărut amenințări cu confiscarea activelor firmelor străine în special americane și europene. SUA merge mai departe în promovarea propriilor interese. A mai trecut prin așa ceva în alte părți ale globului și a mers mai departe. Numai că și SUA are o mare problemă. Nu va putea duce singură „războiul economic” cu Federația Rusă. China s-a abținut la Consiliul de Securitate al ONU la condamnarea Federației Ruse. Rezoluția a picat pentru că Rusia s-a folosit de dreptul de veto. UE bâlbâie ceva despre drepturile statelor însă doar bâbâie.

Asta văd eu. Am impresia că nimeni nu își dorește să facă mai mult decât face acum. Se va ajunge la un „conflict înghețat”. Ucraina va pierde, de fapt, Crimeea. Ucraina are însă și alte probleme grave. Are regiuni la granița cu Rusia în care populația pro-rusă este decisă să urmeze exemplul Crimei. Înclin să nu cred însă nu am nici o garanție că Rusia nu va forța în continuare nota și va deposeda Ucraina și de alte teritorii din sudul și sud-estul Ucrainei. Ce va face „lumea democratică” occidentală ? Va alege războiul ? Sau se va retrage complice după scutul propriilor interese ? Dacă lumea occidentală se retrage, Rusia va câștiga „războiul politic”. Va putea să se îndrepte către celelalte state independente vecine care au fost parte a URSS. Lașitatea și complicitatea occidentală va funcționa cu succes.

Săptămâna aceasta vom vedea dacă UE este o comunitate de state. Este o piață comună însă nu este o comunitate, așa cum s-a încercat în anii din urmă să se formeze. Vom vedea dacă UE este doar o piață comună după poziția statelor la Consiliul European și după decizia ce se va lua.

Tot ieri, în Serbia, au avut loc alegerile anticipate. Progresiștii (de dreapta) au câștigat cu 50% - 150 de mandate -, iar socialiștii ( parteneri de guvernare) au câștigat 50 de mandate. Din totalul de 250, este imens. Serbia, invitată să adere la UE are acum posibilitatea să parcurgă pașii aderării fără probleme. Majoritatea parlamentară le permite progresiștilor să adopte toate legile necesare aderării fără nici o problemă. Dacă adăugăm la asta și faptul că România, Bulgaria și Serbia au înființat un club politic local, clubul de la Craiova, după modelul Visegrad, atunci putem spune că Serbia are toate șansele să parcurgă pașii pentru aderare cât mai repede.

În vest avem pace. În est avem conflict. Dacă puterea de la Kiev nu va accepta sub nici o formă pierderea teritorială și militar-strategică din peninsula Crimeea, dacă se va ajunge la un conflict armat, atunci vor fi probleme foarte serioase. Un conflict armat va uni toate statele europene împotriva Rusiei. Însă lașitatea diplomatică, gen Mircea Geoană, eternul ratat, recomandă „reținere” Kievului. Să se rețină în a protesta față de raptul teritorial săvârșit de Rusia. Până când să se rețină ? Până va pieri ca stat ? Pentru că un rapt început odată are tendința de a evolua. Rusia va dori și alte teritorii. Iar Mircea Geoană se va mai pronunța odată recomandând reținere.

Mă gândesc la noi. Ce am face noi într-o situație asemănătoare ? Ungaria lucrează deja după modelul rusesc în așa zisul „ținut secuiesc”. Populația etnic maghiară vrea referendum pentru autonomie. Politicienii maghiari, de la Budapesta, lucrează politic în relațiile cu alte state pentru eliminarea efectelor Tratatului de la Trianon dar și al altor tratate prin care statele vecine Ungariei au obținut recunoașterea internațională a actualelor teritorii. Politicienii român de etnie maghiară s-au alăturat politicienilor maghiari și cer recunoașterea internațională pentru autonomia „ținutului secuiesc”. Politicieni români de la PDL au susținut, inconștienți, evoluția conflictuală a „problemei secuiești”. Secuii au fost încurajați în demersurile lor de Traian Băsescu, Președintele României și de PDL cu prim-ministrul Boc.

Ce am face noi dacă situația se acutizează ? Până acum nu am recunoscut independența Kosovo. Azi vedem că am făcut bine. Exemplul Kosovo este folosit în Crimeea destrămarea unui stat. Dacă vom recunoaște independența Kosovo, după Ucraina vom fi noi parte a unui conflict. Un conflict alimentat de la Budapesta la care nu am răspuns ferm, diplomatic, până acum. Din nefericire, Budapesta are aliați în UE. Austria (cea cu care complotează) și Germania. Posibil și alții.

Dacă Ucraina se opune raptului teritorial doar cu vorba pentru că fără un sprijin militar garantat nu are cum se opune Rusiei, vom asista la o retrasare a frontierelor unui stat european sub amenințarea folosirii de către un stat a capacităților sale nucleare. Ucraina se va micșora până când Rusia va spune că, deocamdată, îi ajunge. Nu este exclus ca Ucraina să piardă chiar ieșirea la Marea Neagră. O Ucraină firavă, slăbită și fără capacități economice semnificative (pentru că acestea sunt pe teritoriile urmărite de Rusia), rămasă doar cu teritoriile luate de URSS de la statele europene (?!) nu mai prezintă interes. Dimpotrivă, va deveni un stat generator de conflicte interstatale în interiorul UE dacă este admisă, undeva în viitor.

Să vedem care va fi viitorul. Se vedem ce vor hotărî în aceste zile statele membre ale UE. Vom avea sau nu surprize ?

luni, 30 aprilie 2012

UDMR vrea anticipate. Cu disperare.

Iau de la Adevărul. Kelemen Hunor și ai lui se spală pe mâini de PDL și UNPR, cu care au ronțăit, fiecare pe limba lui, ciolanul puterii și au prăduit resursele naționale și afirmă, cu subiect și predicat că ei, maghiarii , nu mai au treabă cu partidele cu care au prăduit. Până acum. Pentru că de acum încolo nu se pune problema că ar mai putea avea vreo mână în sipetul național cu comori. Comori luate cu japca de statul hrăpăreț de la mine, de la tine, de la ăia.

UDMR are o problemă. Una mare de tot. Chiar uriașă. O problemă care poate cauza la sănătatea șubrezita a construcției lor politice aflată în criză în mediul lor electoral semnificativ datorită faptului că în timp s-au îndepărtat inconștienți de propriul electorat și au jucat periculos pe cartea „familiei politice europene”, coaliția cu PDL și eventualele rezultate pozitive ale guvernărilor portocalii (de două ori picate prin moțiuni de cenzură !) ar fi constituit o mare șansă pentru UDMR de a deveni partid parlamentar și nu doar o uniune de formațiuni politice și asociații civice maghiare care își doresc să trăiască din prăduirea bugetului național. Au ratat. Nu le-a ieșit pasiența iar Băsescu a epuizat așii ascunși în mânecă cu care vrăjea prostimea care îl admira tâmpă atunci când se simțea mare și tare. Acum privirea tâmpă o are Băsescu, individul simte cum îi intră „țeapa” aia mare'n cur, ce o pregătise pentru Năstase, are creierul blocat din lipsă de sânge, alcoolul având alte treburi decât sângele în organism. Băsescu suferă iar UDMR simte cum îi sunt controlate „șuncile” căpătate din pradă. Slăbește. Repede. În HARCOV se anunță alte vedete maghiare care se laudă că sunt mai fercheșe și mai maghiare decât maghiarii de la guvernare. Iar alegătorii UDMR își fac calcule. Simple. UDMR ne-a tăiat salariile, în cârdășie cu PDL și UNPR, la porunca lui Băsescu și după recomandarea lui Isărescu. UDMR ne-a umblat la pensii, pentru că trebuie să se știe că și în maghiarime am  colegi rezerviști, oameni de toată isprava, foarte buni colegi și prieteni apropiați. De gândesc eu așa, musai și ei gândesc la fel, având, cu toții, aceeași educație. UDMR ne-a luat ajutoarele pentru copii și persoanele cu handicap, UDMR ne-a adus coplata și ne-a închis spitalele. UDMR ne-a închis școlile, alea mici și necesare de la sate de au ajuns copiii să umble chiauna pe câmpuri ore întregi la învățătorul care să îi învețe buchiile. Iar toate astea se completează cu zâzania tâmpită indusă între maghiari și români, uitând UDMR de faptul că românii și maghiarii din România au construit familii, au copii unii cu alții și au rude pe fiecare linie de la București la Budapesta.

UDMR vrea anticipate. Vrea să fie salvat de partidele USL, dar și de PDL. Culmea este că și PDL, din aceleași considerente ca UDMR ar trebui să își dorească anticipate. Pentru că se va întâmpla ca mandatul scurt al guvernului Ponta să aibă pe primul plan organizarea alegerilor locale și parlamentare va avea, în mod sigur, și mandatul de a efectua un audit cu ținte precise, în special cu privire la banii bugetului și a destinației lor și nu este exclus ca descoperirile să nu fie urmate de niște invitații pe la DNA unde niște procurori descătușați și dornici de a ieși în evidență vor pune niște întrebări cu țintă precisă și vor găsi, fără ajutorul interceptărilor telefonice (dar nu este exclus să le aibă deja), cauzele care au determinat și condițiile care au favorizat comiterea unor acte și fapte ce își găsesc, lejer, o încadrare juridică sub aspectul infracțiunii în Codul Penal sau în legile speciale cu sancțiuni penale.

UDMR tremură de teama parlamentarelor. Unii lideri mai însemnați au ales să își încerce norocul la locale. De vor lua posturile pentru care concurează, îi interesează mai puțin ce vor face cei care vor da socoteală.

Înclin să cred că și UDMR mai are puțin și se destramă. Este posibil să mă înșel, eu așa simt.

luni, 22 august 2011

Adevărul este crud. Întotdeauna.

Actualizare:

Tot de la Cosmin.


„exemplu de organizare PDL-ista :
activistii de partid locali au fost trimisi fiecare in localitatile unde s-au nascut ( sau au familiile ).
asa se explica campania "din poarta in poarta " . cunoscand oamenii , au stiut foarte bine cui sa-i dea si cui nu "atentii" elctorale ( fara teama de a fi reclamati ) . 
in ciuda "protestelor " USL , pana la data de 21.08.2011 , la BEJ Neamt nu a fost depusa nici macar o singura contestatie (este comunicatul BEJ). 
psd a vorbit de turism elecoral , ulterior , ponta a retras acuzatiile ( jenant) . in neamt , s-a experimentat , pentru prima data acel sistem de scanare al CI , tocmai pentru prevenirea turismului elecoral . ponta nu stia asta ? 
USL este probabil singura solutie . cu o conditie . sa isi aleaga bine oamenii in teritoriu ”.


Un prieten, un foarte bun prieten mă ajută. Ce am bănuit eu este apă de ploaie față de adevărul de la Neamț.

Preiau, integral, ce îmi scrie pe blog Cosmin. Citiți și vă cruciți.


„urmarind reactiile dupa alegeri , observ faptul ca , la bucuresti , nimeni nu intelege nimic .

in ultimele 2 luni , PDL a facut cea vrut in colegiu . USL , nici macar nu a fost prezent sa constate ilegalitatile . 

cei care au "adunat " dovezile ' , au fost jurnalistii locali , care prezentau zilnic in jurnale de stiri campania agresiva a PDL si se intrebau de ce USL nu face campanie ? 

raspunsul liderului PNL neamt , a fost : " oamenii s-au saturat de campanie electorala " . 
marea majoritate a comunelor din colegiu au primari USL . puteau castiga lejer ( victor surdu castigase colegiul cu 66% ).

toata lumea a inteles blatul , la nivel local , populatia sanctionand de fapt USL pentru lipsa de respect fata de problemele lor . intamplator , am rude in 3 comune din acest colegiu . fraza pe care am auzit-o cel mai des : " macar astia se obosesc sa faca campanie in fiecare sat , chiar daca lumea ii injura ". 
inainte de a jigni alegatorii din neamt , macar PNL , ar trebui sa se uite la rezultatul alegerilor din ultimii 20 de ani , din acest judet ( si din Piatra Neamt ) . atat in 2008 , cat si la alegerile prezidentiale din 2009 , PDL - a pierdut .
 
cei de la conducere sunt atat de superficiali , prezentand judetul ca un fief portocaliu . FALS . populatia nu poate face nimic , pentru ca nu are pe cine vota .discuta cineva desp[re dzastrul facut de pinalty , in piatra ??? NU . de ce ? aveau argumente pentru ai zdrobi in campanie . 

si apropo de "colegiul rural nesemnificativ " , cum a fost caracterizat de ponta : 90% din cei tineri sunt plecati in occident ( la munca ) . localitatile sunt foarte apropiate de piatra si roman , au acces la informatie . multe 'babe " au trait si traiesc si ele pe acolo , crescandu-si nepotii . 

in luna august , adica acum , toti cei din strainatate au venit acasa , in concediu .un alt motiv de a face campanie electorala ( si mai vorbim de diaspora?).

cosmin
22 august 2011, 16:27”
Cosmin trebuie crezut. El este de acolo !

Alegeri cu cântec

Alegerile de ieri, de la Neamț și Maramureș, au fost câștigate de Rădulescu de la PD-L (până mai ieri independent) la Neamț și Tătaru de la PSD (pentru USL). Contracandidații perdanți, Harbuz de la PSD la Neamț și Mariana Pop de la PD-L nu sunt cu nimic mai prejos decât câștigătorii, când vorbesc de „cântecul” din titlu.

Până la ajunge la ei, la oameni, observ că PSD - ei au nominalizat candidații, potrivit înțelegerii din coaliție -, a pierdut un loc în Parlament. La Neamț. Pinalti a deschis mai larg punga, a fost mai vizibil, a comis cu mai multă nonșalanță niște ilegalități, a fost mai prezent în viața și la porțile electorilor „agricoli” din colegiul în cauză. A fost mai „deștept”. Harbuz însă, a pierdut timpul pe la televiziunile centrale să-l vadă țară. O prostie. Alegătorii țintă se uitau mai atent la ugerul vacii și la rodul merilor decât la Tv. Cum îți așterni așa dormi. Spune o vorbă bătrânească. Somn ușor, Harbuz.

Dacă eram votant al colegiului de la Neamț aș fi stat acasă. Harbuz are în spate atât de multe ... Dar nici cu Rădulescu nu mi-e rușine. Și ăsta este un escroc, la fel de patentat ca Harbuz. Cu privire la Harbuz, eu iau de bune cele scrise de George Șerban, pe blogul lui. Cu privire la Rădulescu, am niște amintiri, relativ proaspete la scara istoriei și o oarecare documentare privind afacerile acestuia în Muntenia, unde a intenționat să ocupe o poziție de monopol în creșterea și procesarea cărnii de porc. Afacere mult lăudată de unii aflată însă în faliment după ce a fost prost organizată - lăcomia a fost principalul ingredient -, și prost administrată. Nu a adus nimic bun. Date și comentarii am găsit aici. La comentarii sunt cei înșelați, în majoritate.Le consider reale, având în vedere faptul că am stata la masa negocierilor, cu niște ani în urmă, împreună cu un prieten iar el avea alături pe cel care cu puțin timp în urmă gestiona fonduri Sapard la ministerul agriculturii pe timpul guvernării Năstase. Adrian Rădulescu este impresionant în CV-ul lui. Dar, vorba aia, afară este vopsit gardul, înăuntru este leopardul.

USL a primit o palmă severă de la alegători. Nu că alegătorii ar fi avut această întenție, ci pentru că marii maeștri ai USL au gândit prost. Nu au cunoscut alegătorul. Nu i-au vorbit pe limba lui. Nu i-au știut nevoile. Iar aici trebuie să arăt că un țăran în vârstă, abia mergea, a punctat decisiv. Nu a refuzat mita candidatului Rădulescu, pe care l-a votat, pentru că alimentele alea nu se pot refuza ! A primit o pungă înainte de vot, a mai primit una după vot. Așa că, pentru el, om bătrân și cu multe neputințe, mita îi mai asigură niște zile cu stomacul plin. Pe cine să condamni ? Bașca faptul că din informațiile vehiculate se degajă (na vorbă mare !) ideea că și Harbuz ar fi umblat cu niște pachete. Păi, dacă este așa, omul simplu a ales pe cel care a dat mai mult. Iar eu, cârcotașul blogului de față, trag concluzia că între Harbuz și Rădulescu nu există nici o deosebire, din punct de vedere politic. Amândoi sunt corupți și coruptibili. Mi se confirmă și faptul că în cadrul partidelor componente USL nu există departamente care să se ocupe de analiza factorilor de risc. Posibil să existe ceva legat de riscul politic, dar în mod sigur nu există ceva coerent din punctul de vedere al riscului electoral. Se pare că la nivel central, în toate partidele componente USL, nu se cunoaște alegătorul român, nevoile și putințele acestuia. Probabil că presa este singura lor sursă de informație, ceea ce este o mare eroare, iar membrii lor de la nivel local nu se înghesuie să vorbească cu oamenii de pe stradă sau uliță, după caz, pentru a da cuiva informațiile necesare în vederea cunoașterii alegătorului român. Nu mai spun despre faptul că se „lucrează” doar cu valori mari, cu turma, cum spuneam în altă postare. Ei bine, au greșit grav și vor mai greși pentru că nu sunt capabili să învețe din greșeli. Nu îi cred capabili să facă din aceste alegeri cazuri de analiză amănunțită care să le dea învățămintele necesare câștigării alegerilor viitoare. Nu cred.

Mie aceste alegeri îmi confirmă și o altă idee. Electoratul român care își exprimă votul nu este cel căruia i se adresează programele politice sau de guvernare. Proiecțiile de viitor sunt pentru tineri. Oamenii trecuți de prima tinerețe nu au gânduri pentru proiecții prea lungi ale viitorului. Pentru ei, ziua de mâine este cea în care vor ieși la pensie iar sistemul actual instaurat pe timpul guvernărilor socialiste ale PSD, menținute parțial de PNL și accentuate radical de PD-L, nu îi dau speranța că vor mai fi activi și după o anumită vârstă. Nu mai spun de cei care deja au ieșit la pensie și sunt văzuți ca o ciumă de cei mai tineri - Băsescu și gașca lui de idioți au avut grijă să facă din pensionari principalii vinovați pentru lipsa banilor de la buget în timp ce aceștia sunt „dăruiți” clientelei lor politice prin tot felul de programe, care mai de care mai tâmpit, garantate de Elena Udrea. USL nu are programe pentru cei peste 45 de ani ! Nu îi ia în calcul ? Mare greșeală. De asta au pierdut și vor mai pierde. Nici la PNL nu se zbat cei responsabili să repare această eroare. Tinerii sunt cei mai folosiți. Dar ... sunt buni doar pentru hămăleală. Marea mută. Ciocul mic și joc de glezne. Dacă aduni aceste aspecte nu ai cum evita concluzia că politicienii - cei de la vârful partidelor - trag sforile pentru beneficiul lor. De aici la „toți sunt la fel” nu este o distanță prea lungă.

Concluzia acestor alegeri este simplă. USL nu a confirmat. Țăranii ăia de la Neamț nu au treabă cu viața din capitală și cu luptele politice între Băsescu și gașca lui cu celelalte formațiuni parlamentare. Nu mai spun de faptul că la Neamț, în mod special, candidații nu erau ai locului ! Nici Rădulescu nu are treabă cu acel colegiu dar nici Harbuz. Oare PSD nu a avut nici un personaj al locului care să fie simțit de localnici că este al lor ?


sâmbătă, 17 octombrie 2009

Anticipate ? Cine se teme ?

Basescu umbla cu cioara vopsita. Ameninta cu anticipatele. Foarte bine. Nu sunt solutia pentru criza de acum, solutia se numeste Klaus Johannes, dar Basescu a ajuns sa isi caute motive si prin cosmos ca sa refuze oferta opozitiei. Mai nou am aflat de aici ca K Johannes este propunerea lui Voiculescu si ca de aia nu este de acord cu ea ???

" Nu pot accepta ca decizii de asemenea dimensiuni, de asemenea magnitudine, să se ia într-o firmă privată, cu un fost securist în capul mesei, cu un fost turnător la Securitate - da? -, cu Felix, în capul mesei şi să se stabilească: ne trebuie o perdea în faţă, căutăm o figură luminoasă, ca cea a primarului Johannis, iar în spate ne aşezăm noi, cu toate năravurile noastre. Nicăieri în Constituţie, partidele nu sunt chemate să se pronunţe asupra primului ministru desemnat, ci preşedintele este chemat să facă acest lucru, iar Parlamentul aprobă decizia preşedintelui sau nu. Ea nu se aprobă nici la Grivco, nici în biroul preşedintelui Senatului"
Are asta niste fantome prin tartacuta ... Daca stau sa mai gandesc pot ajunge la concluzia ca din moment ce l-au parasit neuronii in haul ramas ratacesc fantomele. In fine.

Astazi au venit replicile. Crin Antonescu a fost clar. Nu le doreste insa daca le doreste Traian Basescu, liberalii merg la anticipate. Aceeasi parere o are si Viorel Hrebeciuc. Aveti cele doua declaratii aici.

Treaba este clara. Pana se vor declansa anticipatele, PD-L are toate sansele sa se duca dracului. Cu Basescu debarcat, ce sanse mai are PD-L sa ramana un partid important ?

miercuri, 14 octombrie 2009

Un ultim sondaj CCSB

A aparut, pe ici pe colo, sondajul de octombrie al CCSB. Mai este unul, ceva mai inainte cu care voi face unele comparatii. Unul este in perioada 2-3 octombrie 2009 iar celalalt este in perioada 10-11 octombrie 2009. Este destul de curios ca la o saptamana diferenta se observa diferente, uneori semnificative, pentru mine.

A se retine ca sondajele astea nu au avut cum sa prinda motiunea de cenzura. Sa vedem cum vor arata cu motiunea castigata de opozitie ! Nu peste mult timp !

Primul tabel este din 2-3 octombrie iar al doilea din 10-11 octombrie.

Turul I
Important: Basescu si Antonescu raman pe "pozitii", Geoana creste cu 2% iar Oprescu scade cu 1%.

Turul II
Important: Basescu pierde in turul II, la oricare dintre principalii contracandidati. Totusi, Basescu recupereaza.

Votul politic.
Atentie, cadeeeeeee ! Cade PD-L. Si asta inainte de motiunea de cenzura care (nu-i asa ?), a pus capat, pentru prima oara in 6 decenii, suprematiei executivului fata de legislativ. Guvernul Boc a picat pentru incompetenta. Este prima dovada, istorica, a faptului ca Romania a avut la conducere pe langa comunisti, fesenisti, lotri nastasieni, guverne responsabile si un guvern incompetent. Guvernul PD-L condus de Emil Boc (incomptenetul de serviciu).

Cum va arata PD-L in urmatorul sondaj ?

Nu cumva se vor face calculele pentru niscaiva alegeri anticipate ?