Europa, să-ți fie rușine ! Protestatarii din Catalonia la Bruxelles

Agerpres. Susținători ai independenței Cataloniei au protestat la Bruxelles cerând UE să 'apere democrația' în Spania

M-am exprimat cu privire la mișcarea de independență a unor forțe politice din Catalonia.

Este o problemă internă a Spaniei. Din moment ce Constituția Spaniei a fost votată de poporul spaniol, corect este ca o eventuală independență a unor regiuni (foste domenii feudale ale Reagatului!) să fie acceptată de poporul spaniol. „Modelul” Cataloniei poate fi urmat de oricare altă regiune din Spania astfel că Spania, ca stat unitar să dispară. Ar fi o întoarcere la un fel de feudalism.

Implicarea Uniunii Europene în favoarea antidemocrației promovată de cercurile politice de stânga (nu toate însă!) din Catalonia ar fi o mare greșeală. Iar ce fac catalonezii, atât acasă cât și acum la Bruxelles, este inadmisibil. Este inadmisibil să ceri Uniunii Europene să se destrame pentru că unii politicieni au chef să iasă în evidență, să intre în istorie.

El Pais și El Periodico au, constant, articole despre Catalonia și urmăresc evenimentele cu mare atenție. O parte dintre catalonezi trăiesc într-o lume paralelă. Propaganda socialiștilor favorabili independenței este dură.

Am mai spus faptul că Spania „a dormit în papuci” acceptând ca în Catalonia să se promoveze liber, de ani buni (poate greșesc, dar am reținut de prin 2004!), ruptura între spanioli și catalonezi, promovarea agresivă în școli a separatismului, discriminarea pe față a spaniolilor dar și a altora în timp ce Catalonia a beneficiar de „favoruri” guvernamentale pentru a fi o regiune foarte prosperă.

Timpul a trecut. Susținătorii separării de Spania nu mai au „argumente” economice în favoarea lor. Un articol din El Pais arată că au început să apară cifrele reale despre consecințele instabilității din Catalonia. După trei trimestre de creșteri la superlativ vin și descreșterile. Crește însă șomajul! Iar descreșterile sunt foarte sensibile la instabilitatea politică.

Urmează alegerile regionale. Puigdemont aflat în faza judecății la o instanță belgiană pentru extrădare promovează o campanie prin care partidele secesioniste să obțină succesul. În Barcelona au loc mișcări ale secesioniștilor care cer libertate pentru oficialii arestați de instanțele din Catalonia și Madrid. Secesioniștii neagă Justiția spaniolă. Chiar și pe cea din Catalonia care are procurori și judecători catalani! Secesioniștii catalani nu se deosebesc de socialiștii români. Nici aceștia nu vor să accepte independența Justiției.

Puterea economică a Cataloniei este dată de firmele străine. Instabilitatea politică din Catalonia le afectează. O eventuală altă încercare a secesioniștilor de a declara independența de Spania va duce la plecarea lor. De la un PIB de peste 240 mld euro, Catalonia se va prăbuși la un PIB dat doar de agricultura de subzistență. Deja peste 20 din spanioli nu mai cumpără produse din Catalonia sau care conțin materia primă din Catalonia. Băncile au plecat. Cele semnificative. Nu au schimbat doar sediul central, au schimbat și sediul fiscal.

Secesioniștii o țin langa-balanga. Catalonia este în Europa și de aceea Uniunea Europeană nu va avea cum să nu recunoască „Republicii Catalane” apartenența la Uniunea Europeană. Iar unii oameni îi cred. Inclusiv cei care s-au dus la Bruxelles să certe Europa. Au și catalanii oameni cu ochelari de cal.

Secesioniștii catalani și-au trimis emisari în toate statele europene în care există formațiuni politice secesioniste. A fost un individ și la noi. Normal, ca invitat al unor formațiuni maghiare care doresc, la rândul lor, independența „ținutului secuiesc”. O altă anomalie bazată pe o istorie falsificată.

Anul acesta va fi cum va fi, din punct de vedere economic pentru Catalonia dar și pentru Spania. Dacă incertitudinile continuă, Spania va trebui să suporte scăderi majore. În orice caz, Catalonia va suferi cel mai mult. În cazul în care unioniștii vor câștiga alegerile, nu este exclus ca pagubele să își mai reducă intensitatea.

Catalonia provoacă valuri. Interne și internaționale

După declararea unilaterală a independenței Cataloniei, într-un cadru anti-constituțional, o adevărată agresiune asupra unității Spaniei și tuturor regulilor societăților democratice, secesioniștii au parte de soarta tuturor celor care de-a lungul timpului au complotat și acționat contra majorității. Dar, cum orice acțiune are costurile ei, acțiunile lui Carles Puigdemont și ale aliaților lui au costuri mari. Chiar foarte mari.

Economic, diferite surse autorizate din Spania afirmă că este posibil ca Spania, în ansamblu, ca stat, să sufere un deficit ca urmare a continuării instabilității în Catalonia de aproape 25 miliarde de euro!

Curtea Supremă a Spaniei a anunțat că va fi emis un mandat de arestare pe numele lui Puigdemont dacă acesta nu se prezintă singur când este citat pentru a răspunde acuzațiilor care i se aduc. Agerpres.

Refugiat la Bruxelles, Puigdemont a afirmat că acesta este „un proces politic” și că nu revine în Spania pentru că nu are încredere în justiția spaniolă.

Curtea Supremă a Spaniei a decis supravegherea polițienească a lui Carme Forcadell (fosta președintă a Parlamentului catalan) și a celorlalți membri ai Parlamentului care au participat la procesul de secesiune. El Pais.

Unul dintre avocații apărării a criticat atitudinea lui Puigdemont. Prin sustragerea acestuia de la procesul judiciar, face un rău celorlalți membri ai fostului cabinet catalan și a parlamentarilor catalani puși sub acuzare de către procuratură.

Procurorii au cerut Curții Supreme să admită măsura închisorii necondiționate pentru toți membrii guvernului catalan cu excepția unui ministru care s-a pus la dispoziția procurorilor fără nici o condiție, pentru care au cerut închisoare pe cauțiune de 50.000 euro. El Pais.

Urmărind propriile interese, în dauna stabilității Spaniei, în dauna stabilității statelor din Europa, diferitele grupări secesioniste își manifestă sprijinul față de secesioniștii catalani și cer recunoașterea independenței lor de către Uniunea Europeană.

Scoția iese în față la nivel parlamentar. Agerpres: Parlamentari scoțieni fac apel la recunoașterea independenței Cataloniei

Aproape imediat după DUI (Declarația unilaterală de independență a Cataloniei), „premierul scoțian, Nicola Sturgeon, a lansat un apel autorităților spaniole, în discursul de încheiere a congresului Partidului Național Scoțian (SNP), să respecte "dreptul catalanilor de a-și decide propriul viitor". În cursul acestui congres, partidul separatist scoțian a adoptat o moțiune sprijinind inițiativa unilaterală în vederea independenței Cataloniei și cerând Madridului "să respecte votul masiv în favoarea" acestui demers”.

Separatiștii scoțieni au făcut un pas înainte. „Un grup de parlamentari pro-independență din Scoția a înaintat o moțiune în care îndeamnă la recunoașterea internațională a votului din parlamentul catalan pentru independență față de Spania, punând presiune pe liderul Scoției să aprobe acest demers, informează joi agenția de presă Reuters”.

„Moțiunea a fost semnată de 21 dintre cei 63 de parlamentari ai Partidului Național Scoțian care conduce guvernul descentralizat al Scoției. Ea a fost semnată și de un parlamentar din partea Verzilor scoțieni.

De asemenea, în textul moțiunii li se cere instituțiilor europene să ajute Catalonia într-o tranziție pașnică spre un stat independent”.

La susținătorii din afara Spaniei ai „independenței Cataloniei” adaug pe secesioniștii flamanzi din Belgia, pe secesioniștii maghiari din România, la anti-europenii din Franța etc.

Nu mai spun de susținerea foarte activă a Rusiei prin intermediul tuturor mijloacelor de informare, de la presa scrisă la cea radio-vizuală, la mijloacele de informare prin intermediul internetului.

Cred că în Spania se va merge către normalitate. Evident, vor fi pierderi. În special economice. Vor fi pierderi și la nivel social. Inevitabile din moment ce s-a permis, în timp, manifestarea unui model educațional în Catalonia ostil „etnicilor spanioli și limbii spaniole”.

Pentru că am citit o intervenție a unui politician care formulat expresia „agresiunea guvernului spaniol asupra economiei catalane”, simt nevoia să îl corectez pe respectivul. Agresiunea este a Cataloniei care, beneficiind de regimul favorabil acordat de guvernul central regiunilor independente a ajuns la concluzia că „dă prea mult din bunăstarea Cataloniei celorlalte regiuni ale Spaniei”. Gogomănie care circulă și pe la noi, trebuie doar să schimbăm denumirea regiunilor ! Egoismul celor care au profitat față de cei care au fost „uitați” atunci când guvernul central „a dat” din bogăție.

Parlamentul catalan a votat rezoluția pentru independență. Guvernul Spaniei aplică art. 155 din Constituție

Carles Puigdemont, șeful Guvernului catalan a lăsat la latitudinea Parlamentului declararea independenței. Majoritatea separatistă, de la cei de extremă stânga până la cei de centru stânga au votat pentru independență - 70 de voturi. Opoziția, minoritară, a lipsit din sală. El Pais.

Parlamentul catalan l-a însărcinat pe Carles Puigdemont să elaboreze Constituția Cataloniei și reglementările care să permită statului să funcționeze. De fapt, legea referendumul adoptată de Parlamentul catalan, declarată neconstituțională și ca atare nulă de către justiția spaniolă, era un fel de lege care asigura trecerea de la autonomie sub autoritatea Spaniei la independență ca Republica Catalană.

Senatul Spaniei l-a învestit pe Mariano Rajoy, primul ministru al Guvernului Spaniei să conducă direct Catalonia. Guvernul Spaniei l-a demis pe Carles Puigdemont iar Rajoy a anunțat dizolvarea Parlamentului catalan și alegeri anticipate pentru 21 decembrie!

El Pais, Agerpres, Curs de guvernare.

Guvernul Spaniei este susținut de toate statele. O excepție o face premierul Belgiei care îndeamnă la „dialog”. Mi se pare o atitudine mai degrabă de „politică internă”. Dialog cu cine ?

Uniunea Europeană consideră că este problema internă a Spaniei. Tot de la nivelul Uniunii Europene s-a transmis semnalul că o Catalonie independentă nu este considerată o membră, de facto, a Uniunii Europene. NATO a transmis că este o problemă internă a Spaniei și sprijină guvernul Rajoy. Germania și Franța susțin Guvernul Rajoy. SUA sprijină „unitatea” Spaniei. Agerpres, mai multe „știri”. Inclusiv România, prin președintele Klaus Iohannis a transmis că evenimentele din Catalonia sunt o problemă internă a Spaniei și că are încredere în primul ministru Mariano Rajoy. Theresa May a comunicat că Marea Britanie susține unitatea Spaniei și nu este de acord cu declarația de independență a Cataloniei.

Deja, imediat după anunțul lui Rajoy de demitere a lui Puigdemont, El Pais arată că justiția din Catalonia a început procedurile de acuzare a acestuia iar după dizolvarea Parlamentului, nu este exclus ca unii parlamentari să fie, la rândul lor acuzați.

Să urmărim evenimentele. Sunt și susținători înfrigurați ai „independenței” Cataloniei. Mai ales în presa engleză. Din ce am văzut până acum. Motivul ? Să rănească cât mai mult Uniunea Europeană.

Secesioniștii UDMR nu se lasă. Vor o autonomie cu iz de independență

Situația din Catalonia a fost sub „microscopul” multor secesioniști de pe continent. La fel cum a fost și situația din Irak, în zona Kurdistanului irakian, o altă autonomie „largă”.

Secesioniștii maghiari din România nu au fost absenți din peisaj. UDMR-iștii au fost mai discreți dar Tokes-iștii au fost mai „duri”. Cei „ai lui Tokes” au susținut „independența” Cataloniei cu folosirea foarte abundentă a „drepturilor democratice”.

Agerpres preia declarația fruntașului UDMR Antal Arpad, primar al orașului Sfântu Gheorghe. Prima impresie este la începutul declarației, este și cea care rămâne în mintea cititorului: „Nu sunt pentru independența Cataloniei ...”. Numai că aici avem o problemă. Sfârșitul declarației are o altă direcție. Iar referirea la Catalonia, pentru cei care cunosc câte ceva despre „autonomia” Cataloniei, obligă la un lung șir de întrebări ! Pentru că autonomia Cataloniei nu este ceva „normal”.

În primul rând să plecăm de la o stare constituțională în Spania. Este un stat federal ! România nu ! Catalonia are un Parlament și un Guvern propriu. Competențele autonomiei catalane sunt concentrate pe câteva domenii, cum ar fi sistemul de sănătate publică, sistemul de învățământ și autonomia poliției locale (care are și competențe judiciare, în particular fără a avea corespondent în alte autonomii spaniole !).

Să punem declarația lui Antal Arpad. Voi despărți declarația (față de cum este pusă de Agerpres) pentru a sprijini ce susțin eu aici.

„Nu sunt pentru independența Cataloniei și asta pentru că de foarte multe ori am spus că noi (comunitatea maghiară n.r.) dorim autonomie și nu independență. Practic, ceea ce are în acest moment Catalonia ca autonomie ar fi ceea ce ne-am dori și noi, pentru noi în Ținutul secuiesc (...)

Totuși, ce se întâmplă acum (în Spania n.r.) este un lucru bun, în sensul în care acum toată lumea vede diferența dintre autonomie și independență. (...)

În ultimii 10-15 ani în București s-a încercat de foarte multe ori să se amestece aceste lucruri, să se spună că e același lucru, dar acum se vede foarte clar că nu e același lucru. Catalanii au autonomie și vor independență (...)

Al doilea lucru de care ar trebui să ținem cu toții cont este că dacă unei comunități i se spune în mod constant 'nu' de la centru, va veni un moment în care comunitatea aceea va spune 'da' și poate că acel 'da' va însemna un lucru rău pentru cei care spun 'nu' (...) Niciodată nu duce la nimic bun dacă un centru, în cazul nostru Bucureștiul, iar în cazul lor Madridul, spune nu și nu la orice ceri tu. Dacă ți se tot spune 'nu', la un moment dat te saturi, cred că este de înțeles. Așa e și cu copilul care cere și nu i se dă, la un moment dat fuge de acasă”

Își doresc o autonomie cum are și Catalonia. Cu „garanția”, vrea el să se subînțeleagă, că după obținerea autonomiei ei se vor opri din cereri. Viața comunităților în această lume spune însă altceva. Cei care urmăresc știu deja că de la autonomii s-a ajuns la declarații de independență și la conflicte armate.

Ce cer cei din UDMR este să fie eliminată din Constituție sintagma „ România este stat unitar” și să fie introdusă sintagma „România stat federal”. Pentru că o autonomie de tip „catalan” înseamnă că avem o federație. Un stat federal, format din două state. Ținutul secuiesc fiind unul dintre ele. O revenire la „Regiunea Autonomă Maghiară”.

Având ca model „autonomia catalană”, Autonomia Ținutul Secuiesc ar avea un Parlament propriu, un Guvern propriu, legi proprii privind sistemele de sănătate și educație, o Poliție proprie cu competențe judiciare la fel ca Poliția Română - independentă de Poliția Română cu care, la nevoie, poate colabora (desigur !). Autoritățile publice administrative ale localităților s-ar subordona Parlamentului și Guvernului local. Viața economică va fi autonomă față de statul dominant. Sistemul bancar va fi subordonat fiscului local etc. Ei bine, aceste foarte multe „libertăți” au dus la manipularea populației din Catalonia către sprijinirea „independenței”.

Învățământul catalan a ajuns să elimine limba spaniolă din programa școlară. Elevii din Catalonia au fost învățați că statul spaniol este un ocupant, un invadator. Istoria Cataloniei, după interpretarea secesioniștilor, a prevalat în fața istoriei Spaniei. O mare parte dintre susținătorii independenței sunt convinși că Spania a invadat Catalonia care are în spate 1000 de ani de „lupte” cu invadatorul spaniol. Chestia cu istoria este prezentă și la noi, în discursul secesioniștilor maghiari. Un istoric catalan constata că „istoria de 1000 de ani” care stă la baza formulării „pretențiilor de independență” a devenit „o mantră” pentru toate grupurile secesioniste !

Antal Arpad minte cu nonșalanță. UDMR nu este singurul reprezentant al maghiarilor din România. Laszlo Tokes și-a făcut propriile formațiuni politice care cer independența, direct. Un reprezentant local al organizațiilor lui Tokes, aliată cu UDMR, a făcut declarații de susținere a secesiunii Cataloniei și a cerut ca și maghiarii din România să acționeze direct, la fel ca secesioniștii din Catalonia, pentru „obținerea independenței”.

Mai mult, Tokes a fost acceptat de Guvernul de la Budapesta să candideze la Parlamentul European pe listele Ungariei, tocmai pentru susținerea ideii de independență a „Ținutului Secuiesc”. Înainte de alegerile din decembrie 2016, UDMR a preluat din discursul secesionist al lui Tokes pentru a putea intra în Parlament !

Ultimele „păreri” ale lui Antal Arpad sunt mai mult decât lămuritoare. Un șantaj direct asupra românilor. Dacă nu ne dați ce cerem, ne vom lua singuri ! Și nu este exclus „să obținem mai mult” !

Reacțiile statelor din Europa cu privire la situația din Catalonia se pare că a descurajat secesioniștii maghiari. Secesiunea în statele europene nu este agreată. Vor fi sprijinite doar guvernele centrale. Secesiunile nu fac parte din Uniunea Europeană ! Și nici nu vor deveni ! Această clarificare este cea care a descurajat și Budapesta. Tonul lui Viktor Orban nu a devenit mai conciliant ci mai aproape de realitate. Vorba lui la Oradea, „dacă nu s-a putut altfel”, Ungaria va fi împreună cu România ! Și dacă se putea altfel, care ar fi fost relația ?

Secesioniștii europeni

Guvernul din Catalonia vrea să tragă de timp

Este luni și la ora 10.00, ora Spaniei, Președintele guvernului catalan trebuie să dea primului ministru Mariano Rajoy un răspuns clar. Cu două posibile direcții de acțiune.

Dacă a declarat independența Cataloniei față de Spania, Guvernul Rajoy aplică prevederile art. 155 ale Constituției Spaniei și suspendă puterile autonomie în vederea reorganizării politice a regiunii catalane.

Dacă nu a declarat independența, Guvernul Spaniei va verifica întoarcerea regiunii la legalitate.

El Pais avea aseară niște informații că președintele Puigdemont va da un răspuns evaziv. Astăzi confirmă. Puigdemont nu clarifică problema și cere negocieri cu Madridul pentru ... independență ! Cere Madridului să recunoască legea referendumul declarată neconstituțională de justiția spaniolă și să recunoască efectuarea referendumului și rezultatele acestuia. Declarat ca fiind ilegal deoarece legea în baza căruia s-a făcut era ilegală și în plus, nu reflectă realitatea - foarte multe nereguli au fost constatate de justiția catalană care a primit reclamații de la cetățeni privind exercitarea votului (se pare că votul multiplu a fost intensiv folosit), foarte multe nereguli au fost descoperite de organele de aplicare a legii și, mai grav, s-a constatat complicitatea poliției catalane cu cei care au încălcat legea.

Rajoy și reprezentanții celorlalte partide din Parlamentul spaniol, în special social-democrații, consideră că un răspuns ambiguu poate fi interpretat ca fiind un „da”, ceea ce va duce la continuarea procedurilor pentru obținerea aprobării Senatului spaniol în vederea aplicării art. 155 din Constituția Spaniei.

În imagine, Puigdemont semnează „Declarația de independență”. Purtătorul lui de cuvânt a declarat după aceea că acea declarație este doar una simbolică pentru că nu a fost aprobată în Parlament. În răspunsul lui Puigdemont adresat lui Rajoy se vede clar cum el se menține pe linia pe care a pornit, fără a face declarația oficială de independență - se ferește de o acuzare directă pentru comiterea infracțiunii de „răzvrătire” împotriva ordinii constituționale și subminare a statului.

Să vedem ce va face Rajoy.

Răspunsul lui Puigdemont arată și faptul că nu a găsit susținere din partea unui stat membru al Uniunii Europene pentru a finaliza procesul de declarare a independenței. Mai mult, în Parlamentul European are doar susținerea parlamentarilor din Catalonia (nu sunt sigur dacă a tuturor !) și a unor parlamentari ai extremiștilor prezenți în PE. Cât privește CE, situația este mai mult decât clară. Catalonia independentă (indiferent cum ar obține independența) nu va face parte din Uniunea Europeană.

Presa dezbate aprins situația economică a Spaniei și în special a Cataloniei în urma evenimentelor din septembrie încoace. Marii contribuabili la bunăstarea catalonilor au plecat și continuă să plece din Barcelona. Și-au anunțat plecarea fondurile de investiții de peste ocean. Ministrul economiei catalan, vice-președinte al guvernului condus de Puigdemont își face curaj singur și susține că IMM-urile sunt cele care susține economia catalană. Organizația IMM-urilor susține independența. Numai că și IMM-urile sunt dependente de industria mare. Înclin să cred că seccesioniștii care mai au un dram de rațiune văd ce se întâmplă. Mai mult, au văzut că Madridul a luat o serie de măsuri prin care și-a întărit controlul asupra finanțelor publice din Catalonia și are posibilitatea să blocheze toate fondurile destinate programelor de investiții. Înțeleg că Madridul nu va afecta veniturile funcționarilor publici ai administrației din Catalonia, în măsura în care aceste venituri sunt dependente de guvernul central.

Catalonia este principala problemă a Uniunii Europene. Direct sau indirect, statele membre ale Uniunii Europene pot influența rezultatul excesului naționalist din Catalonia.

Este interesant că situația a aprins spiritele și la nivelul istoricilor. Iar istoricii confirmă faptul că interpretarea politică a istoriei este un procedeu naționalist, în marea majoritate a cazurilor evenimentele istorice desfășurându-se altfel decât le prezintă naționaliștii. Cât privește „istoria de 1000 de ani”, folosită și de catalanii naționaliști, a devenit o mantră. Și la noi sunt unii cu „independența” care folosesc mantra celor „1000 de ani” !

Guvernul Spaniei este decis să aplice Constituția și legile în Catalonia

După ce s-a consultat cu opoziția socialistă, primul ministru Mariano Rajoy, a trecut la fapte.

El Pais arată că a cerut lui Carles Puigdemont să confirme dacă a declarat unilateral independența Cataloniei (DUI).

În discursul din Parlamentul Catalan, Carles Puigdemont a afirmat că îndeplinește un mandat al poporului și că declară independența Cataloniei dar cere Parlamentului să o suspende pentru a purta un dialog cu Madridul.

„După cum se știe, Legea referendumului prevede că, la două zile după proclamarea a rezultatelor oficiale, iarcazul înnumărul de voturi ale fiecărui altul este mai mare decât numărul de voturi de nici un Parlament (și citez ) va organiza o sesiune ordinară pentru a face o declarație oficială a independenței Cataluniei, a efectelor sale și va conveni asupra începerii procesului constitutiv.

Există o perioadă înainte și după după 1 octombrie și am obținut ceea ce am promis să facem la începutul legislaturii.

In acest moment istoric, și în calitate de președinte al Generalitat, își asumă să prezinte rezultatele referendumului Parlamentului și cetățenilor noștri, mandatul poporului, care Catalonia devine stat independent ca republică.

Aceasta este ceea ce astăzi corespunde. Pentru responsabilitate și respect.
Și cu aceeași solemnitate, guvernul și cu mine propune ca Parlamentul să suspende efectele declarației de independență a întreprinde în următoarele săptămâni un dialog fără de care aceasta nu este posibil să ajungă la o soluție convenită. Credem cu tărie că cererea nu crește atunci când escaladarea tensiunii, dar mai presus de toate, voință clară și angajamentul de a avansarea cererile oamenilor din Catalunia din rezultatele 1 octombrie. Rezultatele pe care trebuie să le luăm în considerare, într-un mod esențial, în stadiul dialogului pe care suntem gata să îl deschidem.” - traducere Google (de aici).

Carles Puigdemont a semnat după discurs, la finalul ședinței Parlamentului, o declarație de independență într-o sală alăturată, alături de partidele „indepedentiste”, extremiștii de stânga și un alt grup de stânga. Dar acesată declarație nu a fost citită în Parlament, nu are un caracter oficial, ci doar o intenție de a finaliza un proces declarat, de la bun început, ilegal.

Primul ministru Mariano Rajoy vrea să aplice, pentru început, prevederile art. 155 din Constituția Spaniei:

„1. În cazul în care o comunitate autonomă nu își îndeplinește obligațiile pe care Constituția sau alte legi impuse asupra acesteia, sau acționează într-un mod prejudiciind grav interesul general al Spaniei, Guvernul, la solicitarea președintelui comunității autonome și, în cazul nu au fost abordate, cu aprobarea de către majoritatea absolută a Senatului, aceasta poate lua măsurile necesare pentru a forța că respectarea forțată cu aceste obligații sau pentru protejarea acestui interes public.

2. Pentru executarea măsurilor prevăzute în secțiunea anterioară, Guvernul poate să dea instrucțiuni tuturor autorităților Comunităților Autonome ".

Partidele politice spaniole au discutat mult despre acest articol. Se pare că ieri au ales aplicarea acestuia ceea ce duce la alegeri anticipate în Catalonia. Puterile administrației din Catalonia vor fi controlate de Guvernul Spaniei până după finalizarea alegerilor.

Înțeleg că aplicarea acestui articol constituțional se poate face în trepte, măsurile de constrângere fiind sever aplicate până la restabilirea ordinii de drept. În cazul în care grupurile secesioniste din Catalonia apelează la forță, atunci se aplică alte prevederi constituționale și legale - instituirea unor stări excepționale. De aceea Rajoy a apelat la toate formațiunile politice parlamentare să se alăture Guvernului pentru rezolvarea problemei. Se pare că a primit ajutorul solicitat.

Deja, într-un articol din El Pais, am citit că Armata a luat, din timp, măsuri de suport logistic pentru Poliția Națională și Guardia Civil cu misiuni în Catalonia (17.000 de polițiști). La nevoie, militarii vor prelua sarcinile „statice” ale poliției (paza unor obiective strategice). Doar în situația în care separatiștii vor folosi forțe înarmate, Armata va interveni cu același tip de forțe.

Puigdemont a primit „felicitări” doar de la organizațiile care practică politici secesioniste. Sturgeon din Scoția l-a felicitat. Și ea vrea secesiunea față de Anglia. Din România, un lider maghiar a susținut acțiunile separatiste ale secesioniștilor, ba chiar și în alte țări am găsit astfel de „democrați”.

Uniunea Europeană a transmis, prin Comisia Europeană, că este o problemă internă a Spaniei și nu a Uniunii Europene. Se pare că niște politicieni (vom afla cine), au recomandat ca Belgia să „modereze” dialogul de independență al Barcelonei cu Madridul. Viktor Orban a plecat „pe fentă”, după cum spune Moise Guran dar s-a oprit. S-a oprit pentru că din toate statele membre ale Uniunii Europene au venit semnale de susținere pentru Spania.

Da, catalanii au fost lăudați și încurajați de ruși, care au avut jurnaliști prezenți pe străzile din Barcelona, au fost lăudați de kurzi dar și de alții.

Ieri am scris că Puigdemont a eșuat. Acum sunt convins. Legile spaniole au prevederi foarte clare când este vorba despre astfel de evenimente. Ca o curiozitate: s-au inspirat din legile federale germane! Un lideri politic catalan a scris ieri că au scăpat de o nenorocire dar „comedia” continuă.

Politizarea serviciului public de presă. După SRR și SRTV, a venit rândul Agerpres

Agerpres. MediaSind: Modificarea Legii organizării AGERPRES deschide calea subordonării politice a conducerii agenției

Suntem „în grafic”. Un grafic al puterii politice PSD-ALDE de a subordona politic tot ce mișcă'n țara asta, râul, ramul ... Presa de stat este mai ușor de subordonat decât Justiția.

Până acum avem un blocaj la presa privată pentru partidele din opoziție. PNL este primul pe listă. Normal. Este singurul care are vocația guvernării și singurul care are capacitatea de a răsturna actuala putere PSD-ALDE. Presa privată are, potrivit „foii de parcurs” dată de infractorul Liviu Dragnea, sarcina de a scoate în evidență partidele mai mici doar atunci când acestea vor să vorbească de rău PNL. Cu preferință spre PMP și USR. Un fel de „viețuitoare politice” care au ca unică șansă de existență „canibalizarea” PNL.

MediaSind trage semnalul de alarmă cu privire la proiectul de lege aflat la Parlament privind agenția Agerpres și care urmează să intre în discuții pe 11 octombrie.

„Asemenea prevederi ar avea același impact ca în cazul conducerii Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și al Societăți Naționale de Televiziune (SRTV): după fiecare scrutin, Consiliile de Administrație ale SRR și SRTV pot fi demise înaintea terminării mandatului, pentru a reflecta noile forțe politice. Multe organizații internaționale, printre care și Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ), au denunțat această prevedere ca un instrument de politizare a serviciului public de presă”

Clar, nu?

"Considerăm că prin modificarea propusă se deschide calea subordonării politice a conducerii AGERPRES. (...) Oricare majoritate politică ar putea considera că directorul general nu este suficient de 'loial' majorității și ar putea decide respingerea raportului, fără legătură cu calitatea managementului, doar pe criterii politice. Vă solicităm să renunțați la acest proiect de lege", afirmă directorul general AGERPRES și Federația Română a Jurnaliștilor, într-o scrisoare adresată Parlamentului.

Păi, ca să mă refer la o altă idee pe care am pus-o pe Facebook, nu cumva noi ne-am îndepărtat de statul de drept? Oricum suntem sub un mare semn de întrebare din moment ce conducerea României are în frunte persoane condamnate penal sau cu probleme penale, din moment ce Parlamentul împiedică Justiția să facă dreptate, împiedică Ministerul Public să apere interesele generale ale societății, acum împiedică informarea corectă a cetățenilor.

Putin, Erdogan, Viktor Orban au devenit exemple pentru persoanele cu probleme penale care conduc România astăzi.

Catalonia. Înalta Curte de Justiție din Catalonia a cerut poliției naționale spaniole asigurarea protecției

Jesus Barrientos, președintele TSJC

Fapt fără precedent în Catalonia. Înalta Curte de Justiție din Catalonia (TSJC), spune El Pais, a încheiat urgent un acord cu Poliția Națională pentru protecția TSJC atât în interior cât și în exterior, alături de Mossos d'Esquadra dar cu puteri decizionale mai mari ca Mossos, poliția catalană care până acum a executat acest serviciu.

Este o măsură radicală pentru că judecătorii se tem de posibile acțiuni în forță ale Guvernului catalan după declararea unilaterală a independenței (DUI). Judecătorii au aflat „pe propria piele” cum se spune, că Mossos nu le mai execută „ordinele”, potrivit legii și are acțiuni politice la cererea autorității executive. Astfel, judecătorii au constatat că nu este exclusă intervenția Mossos împotriva lor la cererea separatiștilor din Guvernul catalan. Lovitură de stat în toată regula.  Probabil că informațiile necesare au fost obținute în timp util. Guvernul catalan nu poate interzice, încă, activitatea TSJC.

TSJC a declasificat Mossos și sub aspectul urmăririi penale, care a fost, de asemenea, un atribut exclusiv al Mossos în Catalonia de peste 10 ani de zile. În locul Mossos, judecătorii vor apela la poliția națională spaniolă.

Acțiunea președintelui Barrientos și a judecătorilor vine să confirme opoziția catalană la acțiunea secesionistă a extremiștilor naționaliști care îl susțin pe Carles Puigdemont. Cu atât mai mult cu cât TSJC va fi chemat să judece actul administrativ și politic de declarare a independenței pe care Puigdemont l-a pregătit. La TSJC sunt în desfășurare acțiuni de urmărire penală a conducătorilor Mossos pentru neexecutarea deciziilor judecătorești cu privire la referendumul neconstituțional, sunt membri ai executivului care au acționat direct pentru încălcarea legii etc. Grija judecătorilor TSJC este reală. Măsura confirmă gravitatea actelor și faptelor separatiștilor.

Catalanii secesioniști forțează un precedent. Cum vor răspunde statele membre ale UE ?

Imagine El Pais. Declaración de Puigdemont tras la votación

A avut loc „referendumul” catalan. Declarat ilegal de către Curtea Constituțională a Spaniei înainte de a se desfășura, susținut de unele state ale lumii prin trimiterea de „observatori”, susținut intens de propaganda rusă prin postul Rossia Today, inclusiv de către RT-ul care funcționează la Madrid ca urmare a „dreptului la libera exprimare” (tare curios acest drept recunoscut pentru alte entități statale decât cele ale statelor membre ale UE!), a fost ținut și considerat legal de către guvernul secesionist catalan condus de Puigdemont (fost jusrnalist!).

Astăzi, El Pais ne comunică că Puigdemont are de gând să facă declarația de independență a Cataloniei în următoarele zile.

Este evident că abia încep problemele. Apelul lui la Uniunea Europeană (la statele  membre) să recunoască dreptul Cataloniei de a fi un stat independent în Europa nu va găsi adepți. Spania nu îi va recunoaște independența. Constituția spaniolă spune că statul este indivizibil. Celelalte state membre ale Uniunii Europene vor face la fel. Nu cred că alt stat va recunoaște independența Cataloniei, pentru că o astfel de recunoaștere ar fi cotată ca o formă de agresiune asupra Spaniei iar Uniunea Europeană, în întregul său, va fi de partea Spaniei.

Catalonia va fi izolată o perioadă de timp până când catalonii încep să înțeleagă consecințele obținerii independenței „cu forța”. Pentru că vor fi consecințe.

Una dintre himerele cu care separatiștii au vrăjit populația naționalistă este aceea a apartenenței europene și a continuității existenței viitoarei republici în Uniunea Europeană. Ei bine, și-au înșelat populația. Sunt europeni dar nu vor fi membri ai Uniunii Europene. Nu doar Spania se va opune acestei apartenențe, se vor opune toate statele europene pentru că ce au făcut separatiștii catalani este un act de destrămare a Uniunii  Europene. Iar celelalte state membre ale Uniunii Europene înțeleg acest lucru. Și vor face tot ce este posibil să împiedice „molima”.

Să gândim la viitorul pe care Puigdemont și naționaliștii catalani l-au pregătit regiunii și populației.

Populația. Este eterogenă. Sunt spanioli dar sunt și cetățeni europeni (cetățeni ai altor state membre ale Uniunii Europene). Regimul separatist le poate promite drepturi în baza tratatelor UE însă nu are cum să le aplice pentru că regiunea nu este considerată stat european. Nu va fi recunoscută de celelalte state europene și nici de alte state ale lumii. Poate Venezuela lui Maduro! Catalonia se va depopula, cetățenii europeni își vor căuta alte regiuni din statele europene unde să se afle sub protecția Tratatelor europene.

Odată cu cetățenii europeni, firmele din Catalonia, legate de economia spaniolă și europeană vor alege: rămân în Catalonia, își oferă produsele și serviciile  în teritoriul Cataloniei. Dacă regiunea Catalonia nu le poate absorbi produsele și serviciile vor pleca. Firmele cu capital străin, ba chiar cele cu capital spaniol, vor părăsi Catalonia, pentru că sunt legate de piața Uniunii Europene. Va fi ceva similar situației în care ajunge Marea Britanie.

Moneda. Acum este asigurată de Spania. Independența Cataloniei o va obliga să își bată propria monedă, dar numai pentru uzul inter, pentru că nu va fi recunoscută pe plan internațional (cum este rubla transnistreană). Nu pot păstra euro ca monedă, pentru că nu va fi recunoscut pe teritoriul UE.

Frontierele. Este evident că nu vor fi recunoscute pașapoartele cataloneze. De aceea, nu pot călători în afara teritoriului regiunii. Spania și Franța vor introduce frontiere „dure”, cu supravegherea frontierelor verzi și controlul exigent la puncte de trecere a frontierei. Cetățenii catalani nu vor avea, pe teritoriul altor state, protecția consulară a Cataloniei pentru că statul nu va fi recunoscut.

Sunt sigur că populația care s-a dus la vot cu entuziasm pentru a obține „independența” nu a fost informată asupra consecințelor. Altceva ar fi fost dacă Spania ar fi recunoscut „independența” Cataloniei. Dar pentru asta, Spania ar fi trebuit să organizeze un referendum pentru ca toată populația din Spania să se pronunțe. Spania, în întregul ei, nu a fost de acord cu referendumul.

Este regretabil să văd cum românii aplaudă acțiunile lui Puigdemont și ale separatiștilor spanioli. Unii comentatori din România se întreabă ce vor face românii din Catalonia. Dacă vor să fie protejați de drepturile conferite de Tratatele UE, vor pleca. Vor reveni în România sau vor merge în altă țară europeană unde își găsesc un rost. Dacă se simt mai bine într-o Catalonie „independentă”, vor rămâne pe loc. Este alegerea lor. Eu însă nu îi voi aprecia și nici nu le voi ține partea.

Avem, la zi, două stări cu care Uniunea Europeană nu s-a confruntat. Plecarea din Uniunea Europeană a unui stat, Marea Britanie și o acțiune în forță pentru destrămarea unui stat european, Spania. Încercări au fost și în Italia, cu Piemontul, sunt la noi, cu așa numitul „Ținut Secuiesc”, sunt intenții secesioniste în Belgia etc. În Spania însă, propaganda secesionistă anti-Uniunea Europeană a avut succes. Să vedem până unde! Cât privește România, cererile repetate ale „minorității maghiare” pentru un referendum care să ducă la „autonomia Ținutului Secuiesc”, respinse de instanțele române, nu au avut ca urmare mișcări de amploarea celor din Catalonia. Au fost „referendumuri” locale, un fel de „Puigdemonți” locali, dar fără urmări de amploare. Dar, de se va continua în Catalonia mascarada, nu este exclus ca și la noi să avem o astfel de acțiune! Rusia este prezentă peste tot. De curând, Rossia 1, post guvernamental rus, vrea să emită și la noi. Vine prin intermediul unui dezvoltator din R. Moldova pe baza dreptului la libera exprimare. Nu este exclus să fim „următoarea țintă”!

Azi, Spania încearcă să împiedice un referendum ilegal în Catalonia

Am parcurs ceva materiale. Este duminică și este o zi foarte importantă. Spania încearcă să rămână întreagă, ca țară. În Catalonia, guvernul condus de separatiști, vrea independența regiunii față de Spania.

Potrivit Constituției și legislației spaniole, referendumul a fost declarat ilegal. Instanțele judecătorești competente au dat ordin forțelor de ordine să împiedice desfășurarea referendumului. Separatiștii folosesc un slogan : în democrație, ai dreptul de a alege. Depinde ce alegi, până la urmă! Dar în viața de zi cu zi, se folosesc de forță. Presa spaniolă a arătat cazuri în care comunități din Catalonia care se opun secesiunii au fost atacate de secesioniști. Prin toate mijloacele. Războiul informatic a fost folosit pe deplin.

Ambițiile separatiștilor catalani nu sunt sprijinite decât de organizațiile politice separatiste de peste tot unde s-au înființat ele. UDMR, în România, i-a avut invitați pe separatiștii catalani, pe kosovari, pe extremiștii din alte țări europene. Catalanii invitați de UDMR au venit să arate etnicilor maghiari români ce fac ei pentru obținerea „independenței”.

Este o problemă internă a Spaniei și este corect să fie sprijinită prin neimplicarea altor state.

Carles Puigdemont, liderul separatist catalan, jurnalist devenit politician, a încercat „medierea Uniunii Europene”. Astfel, a încercat să obțină o recunoaștere internațională europeană asupra stării Cataloniei de entitate separată de Spania. Nu a reușit. A cerut statelor europene să devină mediatori între Spania și Catalonia. Nu a primit nici un răspuns. A declarat că va proclama independența Cataloniei de Spania dacă numărul celor care spun „da” este mai mare decât al celor care spun „nu”, indiferent de numărul celor care se prezintă la vot sau reușesc să voteze. Spune că în Spania nu este un plafon minim de prezență la vot la referendum pentru a pronunța o decizie ca urmare a referendumului. Practic, se pare că va declara „independența” Cataloniei indiferent de ce se întâmplă. Referendumul a fost doar un pretext.

El Pais. Garda Civilă și Poliția Națională au intervenit direct pentru că Mossos (Poliția Catalană) nu a închis toate centrele de vot.

Deocamdată, Spania a devenit, pentru întreaga Uniune Europeană, cea mai importantă regiune. Impactul politic pentru Uniunea Europeană este imens.

Lui Carlos Puigdemont i s-a atras atenția, probabil că și în mod direct, că o Catalonie independentă nu este, automat, membră a Uniunii Europene și nici nu va deveni probabil datorită veto-ului Spaniei ! Guvernatorul Puigdemont susține însă că Uniunea Europeană nu îi poate refuza Cataloniei apartenența la Uniune. În mesajele de „independență” viitorul Cataloniei la Uniunea Europeană a fost o garanție dată de formațiunile separatiste.

Până și presa britanică a constatat că problemele din Spania sunt mai importante decât plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Și da, au dreptate. Separatiștii catalani pot da tonul destrămării altor state din Uniunea Europeană iar consecința ar fi dispariția Uniunii Europene și revenirea la stările conflictuale dintre statele europene care au alimentat cele două războaie mondiale din secolul trecut!

Rostul principal al Uniunii Europene este acela de a nu mai permite un viitor conflict pe teritoriul Europei. De aceea Uniunea Europeană are ca obiectiv atragerea în Uniune a tuturor statelor de pe continent, de a le sprijini dezvoltarea astfel încât toți europenii să beneficieze de același nivel de trai.

Statele slab înarmate pot deveni subiect de „absorbție”

„Ministrul rus de externe Serghei Lavrov consideră că țarile slab înarmate ar putea deveni obiect de „absorbție“, și că astfel de state sunt „destul de multe“, potrivit declaratiei ministrului în timpul întâlnirii cu studenții MGIMO”, potrivit Unian - spun cei de la Pagina de Rusia (aici).

Mi-a atras atenția pentru că avem o mulțime de „pacifiști” pe aici prin România care se opun procesului de întărire și modernizare a Forțelor Armate ale României și poziționării țării ca o națiune capabilă nu doar să își asigure propria apărare și securitate ci să devină un „exportator” de securitate în zona geopolitică în care trăiește. Îi numesc „pacifiști” deși ar trebui să le aplic alte adjective.

„Nu o spunem pentru a provoca pe cineva la cursa înarmărilor sau ca se ne testeze forța. Pur si simplu țarile slab înarmate devin obiectul unei reale absorbții, nu din punct de vedere legal, nu din punct de vedere juridic internațional, dar în termeni de independență. Sunt o mulțime de astfel de țări, a spus Lavrov.”

Serghei Lavrov confirmă astfel politica de forță a Federației Ruse la frontierele sale. În Transnistria recrutează localnici pentru forțele militare ruse staționate pe teritoriul R. Moldova. Trupele autoproclamatelor republici din Osetia (Georgia) au fost incluse în componența Armatei Federației Ruse (de curând !), în așa-numitele republici autonome din Ucraina - Donetsk și Lugansk -, au fost înființate două armate, 1 și 2, cu comenzi asigurate de Rusia și puse sub controlul unui comandament rus regional, Belarus are „surpriza” ocupării teritoriului de forțe armate din Rusia pe motivul unei aplicații comune - forțele ruse sunt mult superioare forțelor militare ale Belarus ! Lângă noi, foarte aproape, avem Serbia care a devenit parte a sistemului organizat de Federația Rusă pentru combaterea organizării apărării NATO în Europa. Siria și-a pierdut „independența” acceptând „propunerile” Rusiei de a organiza și apăra teritoriul Siriei împotriva unor eventuali agresori cu forțe armate rusești. Rusia a încercat și în Grecia dar se pare că fără prea mult succes (dar încă nu suntem în fața unui rezultat final !).

Trebuie înțeles, în acest sens, efortul statelor membre NATO de a ridica nivelul de protecție în fața unei eventuale agresiuni din partea Federației Ruse în statele aflate la limita de est a NATO - Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, România, Bulgaria și Turcia. De aceea trebuie înțeles semnalul dat de statele membre NATO pentru sprijinul Georgiei, Ucrainei și Republicii Moldova. În același sens trebuie înțeles și efortul statelor membre ale Uniunii Europene de a dezvolta propriile capacități de apărare ce urmează să fie complementare sistemul de apărare NATO. Nu de alta, dar unele state membre ale Uniunii Europene nu sunt membre ale NATO și nici nu pot deveni fără a se încălca unele convenții internaționale în vigoare sau propria politică - Finlanda, Suedia, Austria. Ca atare, formarea unor formațiuni militare europene cu contribuția tuturor statelor membre reprezintă o urgență din punctul de vedere al apărării în fața unor eventuale agresiuni ale Rusiei.

Să nu îi aud pe „pacifiști” că NATO este o formă de ocupare a statelor membre ! Că Rusia face la fel ca NATO. Face pe dracu ! Rusia ocupă țările pe când NATO este o asociere a statelor ! În cazul Rusiei, comanda este la Moscova, în cazul NATO, comanda este separată de un stat anume, organizația are propria conducere. Dau exemple din România. La Deveselu avem o unitate a SUA de apărare antiaeriană subordonată NATO și destinată protecției statelor membre NATO din Europa. La Craiova avem o brigadă mixtă, sub comandă românească, la fel cum la București avem comandamente NATO din care unul este condus de români.

Așa zișii pacifiști care fac propaganda Moscovei pe față ar trebui să tacă. Din nefericire, după câte am observat, unii au în spate cariere militare. Despre „doamnele” care doresc oprirea cheltuielilor pentru înarmare și folosirea lor pentru plata salariilor sau a pensiilor sau pentru construirea de biserici (ortodoxe ?!), nu am recomandări. Nu pot avea.

Pervers, infractorul Liviu Dragnea ia apărarea „principiilor” lui Tudorel Toader

După ce a amețit presa cu „nu știu, nu sunt la curent”, infractorul Liviu Dragnea își dă arama pe față. Bănuiesc că a consultat „expertul” în organizarea judecătorească, Călin Anton Popescu Tăriceanu care are o inițiativă legislativă identică cu „principiile” lui Toader în Parlament.

Aflat la „școala politică de vară” a femeilor din PSD, infractorul Liviu Dragnea a cuvântat:

„Trebuie ieșit dintr-o confuzie generată de năpustirea pe ministrul Justiției doar pentru niște principii enunțate. Și vreau să nu uităm un lucru — Parlamentul va decide. Orice lege se aprobă în Parlament. Deci nu știu cine taie, cine vrea să pună, dar în final Parlamentul va decide după o dezbatere foarte serioasă și legea nu poate deveni lege decât dacă va fi promulgată de președintele României. (...) Sistemul de justiție nu trebuie să se învârtă în jurul lui Klaus Iohannis, nici a lui Kovesi, nici a lui Lazăr. Sunt niște principii enunțate, vor niște texte ale unor proiecte de lege și vor fi dezbătute foarte serios. Și dacă în final majoritatea parlamentară va decide în vreun fel, aia vom susține, dar după argumente foarte serioase.”

După ce eliminăm vorbele de prisos, ajungem la fondul problemei. Iar după ce citim și textul de mai jos, vom observa că Parlamentul, organism destinat să legifereze, a luat decizia politică de a ciopârți Justiția după cum vrea puterea politică: PSD cu ALDE și UDMR.

„Pe de altă parte, nici nu știu cât e de bine ca niște instituții care sunt implicate masiv în acest domeniu să-și dea cu părerea sau să se opună. Până la urmă legislația în România o face Parlamentul sau Guvernul. Și sper ca Tudorel Toader să nu dea înapoi, nici nu are de ce să dea înapoi, bănuiesc că a avut niște argumente serioase când a făcut acele propuneri.”

Am afirmat pe Facebook, pe un grup (https://www.facebook.com/groups/1593461794007141/), că ținta este Ministerul Public. Exclusiv ! Scoaterea Președintelui României din procedura de numire a Procurorului General  al României și a șefilor DNA și DIICOT urmărește trecerea lor în subordinea directă a ministrului justiției, politician ! Președintele României este un obstacol în calea dorinței disperate a lui Călin Anton Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, Kelemen Hunor și a infractorului Liviu Dragnea  de a o demite din funcție pe Laura Codruța Kovesi, șefa DNA. Au găsit soluția (pentru viitor, spun ei ?!), ca legea să nu fie aplicată șefilor din Ministerul Public aflați în funcție. Este o frecție la un picior de lemn. Scopul lor este de a distruge independența instituțiilor Ministerului Public și a procurorilor care încadrează unitățile de parchet. Sunt disperați să aibă controlul asupra procurorilor și a dosarelor instrumentate de aceștia. De aceea, printre „principiile” enunțate de ministrul Toader Tudorel apare și cel potrivit căruia procurorul ierarhic superior are dreptul să intervină asupra dosarului aflat în lucru la un procuror subordonat pe fondul cauzei, nu doar sub aspectul legalității măsurilor cerute în procedură de către procuror !

Ce nu se discută cu privire la aceste așa zise „principii”. Nu se discută despre rolul și locul Ministerului Public și al procurorilor în sistemul „autorității judecătorești”, al puterii numite la art. 1 din Constituție, „puterea judecătorească”. Puterea judecătorească este cea care formează împreună cu Ministerul Public și CSM „autoritatea judecătorească” prevăzută la Cap VI din Constituție. La art. 131 din Secțiunea a 2-a, Constituția ne spune despre „Rolul Ministerului Public”. La primul alineat vedem rolul instituției publice și putem face o analiză privind efectele urmărite de Tudorel Toader și puterea politică PSD-ALDE-UDMR.

Art. 131
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Am mai spus că potrivit Constituției României, Ministerul Public este singura instituție care are atributul constituțional de a „reprezenta interesele generale ale societății” ! Singura !

O altă particularitate constituțională o constituie faptul că Ministerul Public își exercită acest atribut „în activitatea judiciară”. Adică în fața Justiției !

Trecerea Ministerului Public în subordinea deplină a politicului, potrivit „principiilor” enunțate de ministrul Tudorel Toader, susținute acerb de către liderii politici majori cum ar fi infractorul Liviu Dragnea sau inculpatul Călin Anton Popescu Tăriceanu, pune sub semnul întrebării un întreg eșafodaj constituțional. Mă raportez, pentru această afirmație, la art. 1 alin (4) din Constituție care prevede că „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale”. Așa-zisele „principii” propuse de ministrul Tudorel Toader strică separația și echilibrul puterilor în stat !

Așa-zisele „principii” sunt perverse. Ministrul Tudorel Toader vrea ca propunerile de numire a Procurorului General al României și ale șefilor DIICOT și DNA să fie făcute de ministrul justiției iar Consiliul Superior al Magistraturii să le aprobe, finalizând procedura. Fiind normă imperativă, „propunerea de numire” exclude orice altă variantă iar CSM este obligat să accepte propunerea ministrului justiției. Act formal. Cel care propune numirea are dreptul corelativ de a propune demiterea ! Sigur că vom găsi și norma care permite ministrului justiției să ceară demiterea Procurorului General al României sau a șefului unei instituții a Ministerului Public (DNA sau DIICOT) dacă respectivul șef nu stă sluj în fața politicienilor ajunși la putere.

Mai grav, rolul Ministerului Public va fi grav afectat deoarece Guvernul poate dispune care este interesul general al societății la un moment dat și poate dispune, prin ministrul justiției, „măsurile necesare protejării acestuia”. Ajungem astfel la un regim autocrat unde procurorii sunt limitați în exercitarea atribuțiilor constituționale. Mai ales că ministrul Tudorel Toader a emis și „principiul” potrivit căruia șeful ierarhic poate interveni pe fondul cauzei, intervenție care poate opri urmărirea penală !

Intenția infractorului Liviu  Dragnea și al inculpatului care îl acompaniază, Tăriceanu, este să supună Justiția dictatului Parlamentului. Afirmațiile infractorului Dragnea nu lasă loc de întors:

- Sistemul de justiție nu trebuie să se învârtă în jurul lui Klaus Iohannis, nici a lui Kovesi, nici a lui Lazăr
- nici nu știu cât e de bine ca niște instituții care sunt implicate masiv în acest domeniu să-și dea cu părerea sau să se opună

Punând Ministerul Public sub controlul direct al Guvernului, se ajunge la situația în care procurorii nu mai pot apăra interesele generale ale societății în fața actelor samavolnice ale guvernanților. Nu vor avea voie ! Libertatea de acțiune oferită de actuala legislație dispare !

Instanțele de judecată vor judeca doar ce aprobă Guvernul iar soluțiile date vor fi cele dorite de Guvern. Orice act de independență al procurorilor va fi stopat prin intervenția procurorului șef ierarhic superior. Nu este de glumă ! Fără avizul acestui șef, nici un dosar penal nu poate trece la o etapă superioară prevăzută de procedura penală ! Instanța îl va respinge „pentru lipsă de procedură” !

Situația este deosebit de gravă ! Este o dictatură parlamentară în curs de instalare.

După părerea mea, opoziția PNL trebuie să meargă mai departe decât a anunțat că va face în această etapă. Trebuie să meargă până la a anunța că imediat ce va cuceri puterea politică în urma unor alegeri libere și democratice (și astea sunt puse în pericol !), va reda libertatea de acțiune și independența Ministerului Public prin anularea acestor norme aberante declarate astăzi ca „principii” !

Igor Dodon își reafirmă poziția anti-unionistă. Scrisoarea către Klaus Iohannis.

Am citit eu ceva despre aceasta. Acum am citit scrisoarea pe pagina oficială de pe Facebook a lui Igor Dodon. Am citit și comentariile de la postarea lui Dodon. În fine, fiecare are dreptul să aprecieze poziția Președintelui ales al R. Moldova.

Eu nu voi îndemna la nimic. Sunt moldovean din dreapta Prutului, născut într-un oraș ridicat pe malul râului Moldova, am ascultat amintiri ale părinților despre acele părți ale Moldovei dar și ale Bucovinei ocupate de ruși și am rămas cu convingerile din copilărie. Întărite, normal, de cunoașterea venită cu timpul.

Este evident că eu nu pot fi de acord cu Igor Dodon. Este însă judecata mea.

Pe de altă parte, caut să înțeleg și problemele locuitorilor R. Moldova care l-au votat pe Igor Dodon. Și în R. Moldova este valabilă zicala că „poporul are întotdeauna dreptate”.

O știre Agerpres de astăzi îl are ca subiect pe Președintele ale al R. Moldova care îi reamintește Președintelui Klaus Iohannis că i-a trimis o scrisoare deschisă încă din primăvară și că nu a primit răspuns. Că așteaptă răspunsul. Are o problemă. În primăvară era doar un președinte al partidului socialiștilor. Se considera egalul Președintelui României ! Cineva l-a informat greșit. Abia după ce va ocupa demnitatea de Președinte al R. Moldova va putea avea astfel de pretenții. În fine.

Socialistul needucat în ale democrației îi cere Președintelui Iohannis să ia măsuri împotriva unioniștilor din România. Inclusiv împotriva fostului  Președinte Traian Băsescu pe care îl acuză de atentat la unitatea și integritatea statală a R. Moldova. Ba, din cauza unioniștilor, Igor Dodon ajunge să acuze statul român că ar avea intenții agresive asupra R. Moldova prin faptul că nu ia măsuri împotriva unioniștilor.

Am mai întâlnit acest gen de abordare. La ucraineni. Care urmăreau declarațiile politicienilor de la București cu privire la teritoriile istorice ale României luate cu japca de URSS și au ajuns la concluzia că România se pregătește de agresiune împotriva Ucrainei. S-a ajuns până acolo încât în strategia militară a Ucrainei se preciza că statul posibil agresor este România. Asta până l-au alungat pe Ianukovici, ca urmare a unei revolte populare violente, iar noua putere de la Kiev s-a orientat către UE și NATO.

Mă aștept ca Igor Dodon să își croiască o strategie militară în care să declare România ca „posibil stat agresor” pentru R. Moldova.

Comportamentul asemănător al lui Igor Dodon cu al liderilor și politicienilor ucraineni de dinainte de „maidan” (cred că unii dintre ei și azi au aceleași păreri !) are un numitor comun: fratele rus.

Să avem răbdare. Cei din R. Moldova își vor schimba părerea despre România abia atunci când propaganda rusă nu va mai fi sprijinită prin politici de stat. Când R. Moldova va permite cetățenilor ei să devină adepți ai democrației. Deocamdată, libertatea de exprimare, libertatea de asociere, libertatea manifestării sunt admise doar în limitele permise de Igor Dodon. Nu știu cum va evolua situația în R. Moldova. Dacă însă și la alegerile parlamentare va câștiga tot grupul susținătorilor Moscovei, atunci vom avea de așteptat mult mai mult timp decât bănuim acum.

Referendumul pentru independență al scoțienilor. Sunt unele concluzii.

Aceasta este una dintre imaginile disponibile pe net. Rezultatul referendumului, rezultat final, nu confirmă imaginea. Au votat împotriva independenței și ieșirea din Regatul Unit 55,3 % dintre votanți, în condițiile în care campania dusă de Alex Salmond, liderul partidului secesionist, a durat 2 (doi) ani ! Nu a fost o înfruntare între Scoția și Regatul Unit. A fost o înfruntare între secesioniști și unioniștii din Scoția. Majoritatea materialelor de propagandă au fost manipulări ordinare.

Alte date confirmă faptul că scoțienii care au votat împotrivă sunt cei din mediul rural (peste 61% !), cei născuți în alte zone din Regatul Unit, cei din zonele în care populația în vârstă are o pondere însemnată, cei care au ocupații marginale, cei din clasa de mijloc.

O primă concluzie este aceea că cei care au votat pentru independență sunt, majoritari, locuitorii din mediul urban unde au fost constituite centre de propagandă și unde s-au putut manifesta masele critice pentru independență. De ce să nu o spun fără șleau, în mediul urban a funcționat, perfect, spiritul de turmă. Ceilalți, cei care s-au opus, au avut posibilitatea să aleagă independent soluția. Nu au fost bombardați de propaganda secesionistă, au putut să o refuze, principala lor preocupare (clasa de mijloc, fermierii, cei cu ocupații marginale) fiind aceea de a-și asigura cele necesare traiului.

O altă componentă importantă a opoziției la secesiune are drept punct comun viitorul. Secesioniștii au tratat cu superficialitate viitorul Scoției. Cuvintele înălțătoare nu înlocuiesc mijloacele de trai, nu înlocuiesc libertățile comerciale, nu înlocuiesc securitatea și apărarea națională. Ar fi fost capabilă Scoția independentă să mențină, pentru scoțieni, sistemul de asigurări sociale britanic ? Ca să dau un exemplu. Odată ieșită din UE, Scoția ieșea și din NATO. Scoția ieșea din toate organismele internaționale de cooperare de care beneficia ca membru al Regatului Unit. Ar fi urmat o perioadă lungă, chiar foarte lungă, de relaționare a Scoției cu Marea Britanie, în primul rând, începând cu regimul de frontieră, atât pentru persoane cât și pentru bunuri și valori, apoi cu alte state în special SUA, Canada, Australia, nu mai spun de Uniunea Europeană. Acum Scoția beneficiază de regimul Marii Britanii de membru al UE și NATO. Independența ar fi dus Scoția dincolo de „poarta” celor două comunități cu caracter internațional. Dar și a altora.

Sunt multe probleme care ar fi fost puse în fața noului stat. Este evident că secesioniștii le-au tratat cu atenție însă au sperat să le rămână numele în istorie ca artizani ai independenței Scoției de sub jugul englez.

Înclin să cred că Scoția ar fi fost mult timp dependentă de bunăvoința Regatului Unit.

Rezultatul referendumului este „o palmă” pentru celelalte organizații politice secesioniste din statele europene. Am văzut o listă lungă. Franța, Spania, Regatul Unit, Belgia, Italia, Germania, statele vecine cu Ungaria, Ucraina etc. Mai constat, din alte informații, că majoritatea organizațiilor politice secesioniste au „un ce comun” cu Rusia. Cum este Jobbik din Ungaria.

Secesionismul în Europa are drept scop distrugerea UE, nu doar a statelor naționale, unitare din care fac parte. Alex Salmond a știut asta și a continuat să acționeze. Partenerii secesioniști europeni au fost în Scoția să îl sprijine. Bănuiesc că Moscova abia aștepta un rezultat pozitiv. Ca într-un joc de domino ar fi pornit un tam-tam în Europa pe tema secesiunilor cumplit. La noi, UDMR a scos, „la timp”, proiectul de lege prin care se constituie autonomia secuiască, acolo unde în școli elevii români ar urma să învețe în limba maghiară, acolo unde în administrație și justiție limba română ar fi fost o limbă străină, acolo unde etnicii români ar fi ajuns o populație tolerată, având unele drepturi după modelul ungar (adică nu !).

Rezultatul referendumului în Scoția ajută unitatea statelor europene. Eu îl pun și la înfrângerea secesioniștilor europeni alături de aliatul lor, Federația Rusă.

Despre independență. Individuală.

Postarea asta este o reacție. Are, trebuie să recunosc, niște gânduri care nu îmi dau pace de mai mult timp, niște ani, însă nu este o consecință directă a acestora. Profit de discursul judecătorului Cristi Danileț pentru a specula cu privire la independența cetățeanului.

Nu ascund faptul că sunt influențat de principiile liberalismului, aflate la dispoziția celor care doresc să le cunoască pe site-ul PNL. În plus, aduc experiența mea, de militar care a excelat în a fi un fel de „Gică-contra”, un critic al măsurilor dispuse de cei care având putere de decizie acționau „cu curul” în loc să își pună mintea la contribuție. Deși pare curioasă, există ideea independenței militarului în relațiile sale de serviciu, atât în activitatea zilnică, la pace, cât și în situația în care participă la o acțiune militară într-un câmp tactic. Nu mai vorbesc despre independența polițistului. Cu ani în urmă se folosea conceptul „disciplinei militare conștiente”. Eu l-am luat în serios și am acționat ca atare. Atât în relațiile mele cu superiorii în funcție sau grad cât și în relațiile mele cu subordonații sau inferiorii în grad. Consideram că independența individului dă valoare disciplinei, că disciplinat poate fi doar cel care are independența de a alege și de a contribui prin propria prestație la disciplina de grup. Acum sunt pe același palier.

Neuronii mei mai au puțin și o iau razna. Așa că am luat decizia să îi disciplinizez și să îi oblig să facă ce vreau eu și să nu mă mai indemne cu tot felul de construcții speculative. Deci, la obiect.

Cristi Danileț este preocupat de independența Justiției, ca instituție fundamentală a statului dar și de independența individuală a judecătorului, ca o condiție fundamentală pentru realizarea independenței instituției. Sunt de acord cu el însă eu voi face referire la alte instituții ale statului care trebuie să aibă o independență reală pentru a putea fi, cu adevărat, utile poporului român. Aici mă refer la instituțiile care garantează apărarea națională, ordinea publică și securitatea socială, sănătatea, educația, administrarea patrimoniului național etc. Nu în ultimul rând, mă voi referi la puterea legislativă și administrativă. Sunt multe instituții care lasă impresia că și-au uitat menirea, comportamentul liderilor temporari, numiți politic, având un rol nefast în acest sens.

Până a ajunge la independența individului, funcționar sau salariat, la stat sau privat, fac o plimbare (sper că scurtă) pe la instituții.

Potrivit legilor de organizare și funcționare ale instituțiilor de stat, adoptate ca urmare a prevederilor Constituției, acestea sunt în slujba poporului. Armata, instituțiile de ordine publică, cele din educație și sănătate etc. Nu sunt subordonate, ca acțiune specifică, profesională, nici unei autorități. Nici Președintelui României, nici primului-ministru, nici miniștrilor și nici șefilor direcți ai formațiunilor componente structurilor respective. Se uită faptul că în aceste instituții își desfășoară activitatea funcționarii publici ! Iar aceștia acționează profesional potrivit legii și au obligația, legală, de a refuza să execute un ordin/dispoziție pe linie de serviciu care contravine legii. Rezultă de aici că rolul „șefimii” este acela de coordonare a activităților pentru satisfacerea necesităților populației care apelează la serviciile instituției respective. Știu, o astfel de aserțiune contravine „obiceiului” potrivit căruia dispozițiile șefilor sunt legi pentru „subordonați”. Dar trebuie înțeles, până la urmă, faptul că trăim într-o țară care are, cum-necum, acces la informație, că românii s-au destupat la minte și că numărul celor informați crește pe zi ce trece iar cei care încă se mai consideră „subordonați” este din ce în ce mai mic.

Ieri, odată cu protestul finanțiștilor, s-a relevat o monstruozitate instituțională. Traian Băsescu, Președinte al României (o spun cu mare regret), a dat o indicație, primul-ministru al Guvernului României a dovedit că „este independent” și a preluat-o fără o judecată critică iar un ministru bănuit de incompetență și-a dovedit incompetența aplicând „gândul” șefului. Doar pe timpul comunismului se mai proceda așa. Avea loc o acțiune a Partidului Comunist Român, ținea o cuvântare Nicolae Ceaușescu, se exprima acolo o idee sau o critică iar politrucii din fruntea instituțiilor publice se repezeau să o pună în practică indiferent dacă măsura era legală sau nu. Suntem în fața unui astfel de caz. Acțiunea este un atentat monstruos atât la independența instituțiilor statului de drept cât și la independența indivizilor care lucrează pentru aceste instituții. Nu mai spun de încălcarea flagrantă a legii ! Nu mai spun deoarece această practică a devenit o caracteristică a PD-L și a asociaților acestora de la guvernare. Exemplele sunt mai multe, nu am de gând să le pun pe toate în pagină. Cel puțin nu acum.

Pentru a ajunge la independența individului nu pot să trec mai departe fără a evidenția faptul că există percepția populației că sunt lipsite de independență Ministerul Public (parchetele), Polițiile (IGP, IGPF, IGJ), Armata etc. Iar unde instituțiile nu sunt independente nici membrii acestora nu mai sunt independenți. De aici rezultă că lipsa de independență a instituțiilor publice le face pe acestea să nu mai fie în slujba poporului, așa cum prevede Constituția și legile lor !

Cristi Danileț pune și jaloanele independenței judecătorilor: „Cu privire la cel de al doilea aspect, sunt subliniate conditiile si garantiile pentru asigurarea independentei fiecarui judecator: numirea, durata mandatului, inamovibilitatea, remuneratia, protectia, raspunderea, libertatea de exprimare si de asociere, formarea profesionala”.

Cu excepția instituției inamovibilității, toate celelalte atribute sunt valabile pentru oricare funcționar al statului. Mai mult, cum ar fi în cazul magistraților procurori, legea prevede că aceștia sunt independenți în dosarele pe care le instrumentează. Bine, eu am motive serioase să susțin faptul că această independență este doar declarativă, chiar dacă este legală, deoarece tot legea este cea care îi ia din independență și îl pune, procedural, la bunul plac al procurorului șef/general, al șefului de serviciu care îi confirmă sau nu decizia luată după propria conștiință. Iar această independență este și mai mult limitată din moment ce în organizarea parchetelor de pe lângă instanțele de judecată există procurori anchetatori și procurori de ședință. În loc ca fiecare procuror să își ducă treaba până la capăt, în sensul să își prezinte dosarul completului de judecată investit cu soluționarea cauzei, se merge pe soluția transferului dosarului la alt procuror care cunoaște (!?) cauza doar din lectura acestuia ! Dar să trec la polițiști. Și aceștia „sunt independenți” în soluționarea cauzelor cu care au fost investiți însă, la fel ca la procurori, independența lor sfârșește la ușa șefului. Cu „excepțiile” de mai sus, fac precizarea că actele și faptele salariaților din sistemul public, a funcționarilor publici, sunt opozabile potrivit legii. De aceea avem o lege a contenciosului administrativ privind răspunderea instituției (a statului de fapt) și a funcționarului public, avem statutele profesionale cu privire la răspunderea profesionistului, avem prevederi în codul civil privind răspunderea funcționarului și avem prevederi penale, atât în codul penal cât și în legile speciale care sancționează abuzul împotriva intereselor statului, persoanelor (fizice sau juridice), neglijența în serviciu etc.

Ar trebui să fie cum spune Cristi Danileț. Acum însă, nu se poate. Cei care „practică” modelul de gândire băsesciano-pedelistă nu au capacitatea de a le înțelege. Fără conștientizarea lor de către cei care guvernează ele nu există. Suntem în situația de țară care „aleargă” spre evul mediu, cel întunecat, din cauza alegerilor noastre. Este necesar, imperios necesar, ca această guvernare incompetentă, haotică, primitivă să înceteze. Dar nu poate înceta decât dacă noi îi dăm brânciul necesar. Să i-l dăm !